Pe la sfârșitul anului ’98, l-am prins pe Marele Manitou de un picior și nu i-am mai dat drumul. În sensul că l-am șantajat pe taică-meu emoțional până a cedat și-a fost de acord să mă ajute să-mi schimb mașina. Nu de alta, dar mi se luase de curățat carburator de Dacia 1100, aproape în fiecare dimineață.
Cum m-am văzut cu banii, cum m-am înființat în târg, la Vitan, să-mi cumpăr mașină. Că unde altundeva să te duci, în anii ăia in care internetul nu intrase nici măcar în era dial-up. Mă rog, ar mai fi fost rubricile de vânzări auto din ziare, dar cine naiba avea răbdare pentru așa ceva?
Zis și făcut, hai la târg. Unde am aflat cu stupoare că nu prea am la ce să mă uit, pentru că în bugetul meu extraordinar de generos se încadra o singură mașină. Că nici pe vremea aia samsarii nu erau fraieri.
Sper că vă imaginați că nici măcar n-am negociat. Dar ce zic eu despre negociat, nici măcar nu m-am urcat la volan să văd dacă-i pornește motorul, cam atât de inteligent eram pe vremea aia.
Dar și-a cumpărat fratele vostru mașină? Și-a cumpărat. O frumusețe de Renault 5 (exact ca ăla de mai jos), diesel, o bijuterie de mașină, ce să mai. Dacă nu v-ați prins că eram ironic, vă spun eu că eram. Sper să nu mai conduc vreodată în viața asta vreo mașină atât de răpciugoasă.
Adevărul adevărat este că, de fapt, eram mult prea sărac ca să-mi permit cea mai ieftină mașină din târg. Doar că eu încă nu știam asta. Bine, de ce să mint, chiar dacă aș fi știut, tot aș fi luat-o. Pentru că până nu dai tu cu capul, nu te înveți cu tocul ușii.
Imediat după ce m-am văzut în posesia bijuteriei, am și dus-o la Vâlcea, la mecanicul lui taică-meu să-i facă o verificare generală și să-i schimbe ce trebuia neapărat schimbat. Probabil am reușit sa ajung întreg doar pentru că știam fiecare centimetru din drum. Nu de alta, dar frâna nu ținea decât vag de tot, de la a treia pedală încolo. La prima pedală, dacă o mai călcai și brusc, mașina avea tendința să accelereze. Băi, repet, nu știu cum am ajuns cu ea întreg la Vâlcea. Mi-a făcut mecanicul tot ce-a putut și el la ea, după care mi-a înmânat cheile clătinând din cap pe genul „oare cum te-or fi prostit să-ți cumperi junghiul ăsta”. Eh, invidios, ce știa el?
Nfine, dar stați că nu asta voiam să vă povestesc.
Deja mă chinuiam cu mândrețea mea de mașină de vreo doi ani, când, într-o prea frumoasă dimineață de primăvară, nu mai știu unde trebuia să merg, cert este c-am pornit-o și-am mai fumat o țigară cât se încălzea motorul. Ei, și cum stăteam io lângă portieră, am observat un firicel de lichid care se scurgea zglobiu de sub mașină.
Evident, m-am panicat și-am deschis capota, unde, ce să vezi, tocmai avea loc un mini-miracol. În sensul că de undeva de pe la baza blocului motor țâșnea vesel, susurând, un izvoraș de apă limpede ca cristalul.
O brumă de mecanică mai știam și eu, că n-ai cum sa conduci cinci ani o Dacia 1100 fără să înveți mecanică. Când ți se rupe ambreiajul pe autostradă sau te lasă pompa de frână în plin centrul Bucureștiului, și te trezești cu pedala de frână mai moale decât un fular de cașmir în luna lui cuptor, dar mai ales când pe toate astea trebuie să le repari singur, că de unde bani de mers în service, știi cât de rapid înveți mecanică auto?
Revenind, ziceam că tocmai ce văzusem un izvoraș de apă care țâșnea vesel din blocul meu motor. Regula de bază când asiști la miracole de genul ăsta este să oprești motorul, după care mai vezi tu ce se întâmplă. Poți chiar să te pui în fund pe bordură și să te întrebi înciudat de ce mama dracului ai cumpărat mașina asta și, mai ales, ce naiba faci acum?
Marele meu noroc este că vizavi de unde stăteam pe vremea aia era un service. Mă știam cu băieții de acolo, că-mi împrumutau scule când mai meșteream pe la mașină. Am oprit motorul și m-am dus la ei să le povestesc despre minunea dumnezeiască a izvorului din blocul meu motor.
La auzul unei asemenea vești, mi-a făcut onoarea să se deplaseze până la mașina mea chiar șeful ăl mare, patronul service-ului. Am pornit-o, s-a uitat la izvoraș, și-a dat lămurit din cap:
– Da, e clar, ți-a sărit o pastilă.
Moment în care probabil c-am făcut fața de „boss, ce pastile visezi?”, că omul s-a simțit dator să-mi arate celelalte trei pastile care erau la locurile lor. A patra ar fi trebuit să fie în locul de unde țâșnea apă. Da’ nu mai era.
– Lasă, zice, c-o rezolvăm.
Acu’, nu știu cum vă sună vouă asta cu „rezolvatul”, dar eu i-am comunicat că este exclus să bag mașina în service. Nu că nu mi-aș fi dorit, dar asta ar însemna că trebuie să-i plătesc reparația în rate, foarte multe rate. Știți, eram destul de strâmtorat financiar pe vremea aia. A dat disprețuitor din mână:
– N-ai tu treabă.
Și-a dispărut undeva în adâncurile service-ului. Când s-a întors, avea în mână o bucată rotundă de metal care arăta ca o monedă ceva mai groasă.
– Ți-am găsit pastilă, du-te și cumpără un super-glue, că d-ăsta n-am.
Rețineți că vorbim despre anul 1998, da? Nu că nu mai văzusem vreodată super-glue, dar nici măcar n-am înțeles ce mi-a cerut să cumpăr. S-a uitat scârbit la mine și s-a dus tot el să cumpere.
Băbăieți, când a revenit și l-am văzut cu un tub de lipici în mână, mai întâi m-a pufnit râsul, după care m-a luat capul. Din nou s-a uitat disprețuitor la mine:
– Taci din gură și dă-mi o cârpă.
Ei, d-astea aveam, era portbagajul plin de cârpe, că dacă mai mult reparam la ea, trebuia să am cu ce să mă șterg.
A luat cârpa, a șters bine-bine locul de unde izvora apa, a întins un strat subțire de super-glue pe pastila aia și-a lipit-o, boss. Pur și simplu a fixar-o acolo, după care a apăsat-o cu mâna câteva minute și aia fost. În timp ce se întorcea înapoi la treabă, mi-a mai aruncat peste umăr:
– Asta nu se mai dezlipește niciodată de-acolo.
Băbăieți, am mai folosit mașina aia încă aproape doi ani, nimeni și nimic n-a mișcat blestemata aia de pastilă de acolo. Și vorbim totuși despre un mediu unde se fac umezeală și căldură, există tot felul vapori și scurgeri de ulei, d-astea. Nimic! Am vândut mașina cu pastila improvizată încă lipită acolo și sunt convins că, dacă mai funcționează în ziua de azi, pastila aia e bine-merci la locul ei.
V-am povestit toată tărășenia asta pentru că mi-a rămas bine de tot întipărită în minte și pentru că o consider o întâmplare din seria mini-miracolelor pe care le-am trait în viața asta. O dată pentru că pur și simplu mă depășește cum naiba de a rezistat lipită cu lipici, și a doua oară pentru că fără omulețul ăla și super-glue-ul lui, mașina mea ar fi ajuns la dezmembrări, pentru că n-aș fi avut niciodată banii necesari s-o repar.
Acum sunt extrem curios dacă aveți si voi povești din astea. Nu musai cu mașini, dar ceva să vă fi scos din rahat când nu mai aveați nicio speranță.
Bun venit la mine acasa:
– pastila aia e o pastila antiinghet. Crapa ea sa nu crape motorul. Aveai apa in loc de antigel, a inghetat si buf. Ea intra presat acolo si superglue-ul a tinut-o pe pozitie. In caz ca ingheta iar, crapa una din celelalte 3.
– am avut o dacia 1400, la inceput de cariera de condus. Gpl direct, rezervorul era practic al doilea portbagaj (de benzina ma refer). Sa vezi ce misto e sa faci pana prostului si sa nu ai unde sa bagi benzina. Nici nu stiam daca merge pe benzina, ce sa mai. Si am impins la masina, singur, vreun km sa ajung la o statie gpl. Si ma suna tata sa ma intrebe care e statusul, pe unde umblu. „Ba, am ramas fara gaz, ia dracu pe Costel (finul), luati o sufa si hai sa tragem masina sa bag si eu gaz.” Raspuns? „Hai ca te descurci tu, sa-mi iei un pachet de tigari.” Si a inchis. Mno. Sustinere nene nu jucarie :)).
– Dupa ce am faramat dacia intr-un stil de bine ca am fost intreg (nu din vina mea), mi-am luat un opel astra f decapotabil, din 94. Motor pe injectie multipunct. Ce sa mai, eram miezul din dodoasca. La masina aia nu am schimbat sasiul si bara fata (bara era sport, de GSI, pentru cine stie). In rest, tot. Inclusiv si in special sistemul de decapotare. Tot ploua in ea. Avantajul? Am invatat mecanica pe ea. La modul am facut motorul ala bucati de atatea ori de nu imi vine a crede.
– in perioada Opel, am vrut cu un prieten sa facem si noi afaceri cu masini. Asa ca am gasit un Cielo la Iasi, si hai cu el acasa. Mergea cam in 2 pistoane jumate, garnitura de chiulasa era ciupita. Sa vezi pe Marasti, cand vin tiruri si trb sa incetinesti, cum ma trageam pe dreapta ca sigur murea motorul. Am desfacut motorul, am schimbat garnitura de chiulasa, am avut un tachet complet tocit (erau hidraulici, dar aveau parghie mecanica). Am incarcat acel tachet cu sudura, i-am dat forma pe polizor, am asamblat-o si ura. Merge. Merge si in ziua de azi, am vazut-o cu ochii mei pe la Bals.
– Am un suzuki de teren la tara, cu care ma distrez si il repar.
– Am un suzuki grand vitara din 2010 cu care recent am luat un cal pe capota. Avantajele opel-ului anterior isi aratau valoarea: mi-am reparat-o cu un baiat eu.
– Acum mi-am luat o capra (Aprilia Pegaso 650) pe 2 roti. Am desfacut-o si pe asta de dracu a luat-o. Carburatoarele alea sunt un ghimpe-n c*r… Bine ca ai scris, ca trebuie sa ii iau bateria in casa :))
Comentariu beton!33
Cum să am apă în loc de antigel? Niciodată!
Acu, ca aveai un strop de antigel, asa-i. Se numeste mix de antigel cu apa… :))
Comentariu beton!12
Șerif, abia ieșisem din iarnă. Aveam exact ce trebuia să am, altfel îngheța naibii. 😉
N-am citit primavara. Sau am citit printre randuri. My bad! Ideea e ca rolul pastilei asta e. Daca ingheata lichidul de racire. Daca ai avut antigelz poate nu a fost etansata cum trebuie (presata), de aia a si folosit superglue. :))
Ce superglue lipește nici draq nu dezlipește 🤪
Comentariu beton!18
Da, dar să afli în felul ăsta?
Ah, articol pentru băieți.😁 Deja m-a luat durerea de cap de la „a treia pedală mai încolo”. Nu știu nimic despre componentele de sub capotă.
În altă irdine de idei: minuni cu mașini. Când l-am cunoscut pe cel ce avea să devină soțul meu, el deținea o Dacie într-o stare foarte bună. Serios. După căsătorie, când am rămas însărcinată (nu imediat😄), mi s-a pus mie pata să cumpărăm altă mașină. Văzusem un Opel verde metalizat la un samsar din vecini și îmi plăcuse. Îi spun acasă, dar nu alesesem bine momentul. Era seară, el obosit mort, lucra de ceva timp toată ziua, pleca pe întuneric, se întorcea la fel. Mi-a zis (adică a mormăit-bombănit) că avem mașină și n-avem bani. Ok, am înțeles. Trec vreo două luni, eram însărcinată deci bine, vine acasă mai devreme într-o zi și zice: „Hai să ne uităm la mașina aia de ziceai tu de ea.” Menționez că mașina stătuse afară, în fața porții omului, cu anunț de vânzare tot timpul. M-am îmbrăcat așa de repede de și soțul s-a mirat. Am cumpărat-o și a fost bună. Nu a fost nevoie să o repare decât foarte puțin. Am schimbat-o acum 4 ani. La remat au zis ăia că glumește, nu trebuia să o dea, așa de bine era întreținută. Ne-a durut sufletul după ea. I-am făcut poză înainte de predare, când soțul îi tot „verifica ușile” și ferestrele „de praf”. Da, e și el în poză cu mașina aia. I-am zis că dacă îi pare așa de rău n-o să ne țină aia nouă, că aduce ghinion. Dar am avut nevoie să o predăm pentru programul „Rabla”. Cea nouă ne ține și soțul o bibilește de îmi provoacă invidie uneori.😅
Comentariu beton!20
M-am dat naibii. De ce e articol pentru băieți, doar pentru că e pomenită o mașină?
@MV: În mintea mea, mecanica e pentru băieți. Asta îi tot spun fiică-mii care e cu fizica și cu matematica.😅
Deci, tu ai scris toata povestea asta ca sa faci reclama la superglue?
Pe cand avea fi-meu vreo trei ani, asa, l-am incarcat in Trabant si am plecat cu el la mare. La Mamaia. Adica, prin ’93, asa. Masina* statea, bine-mersi, in parcare ca, la plaja, mergeam cu pe josu’.
Intr-o zi mai noroasa, incarc plodul in masina si dam sa mergem in Constanta. Incepe masina sa tuseasca, sa stranute, sa topaie pe loc. Ajung cu ea la un service de pe langa hotel.
– Nene, cred ca mi s-a infundat carburatorul!
Se uita nenea la mine, la copil, la masina, cu un dispret suveran:
– Noi reparam numai masini straine!
– Pai, asta ce-i? E nepoata lu’ Mercedes si vara buna cu Opel.
Nu s-a atins de ea. Am plecat inapoi la hotel dupa ce i-am umplut aluia frigiderul de carne.
Norocul meu ca masina, nemteasca, saraca, avea o carte tehnica facuta cu simt de raspundere.
Ete cum am stat eu, vreo trei ceasuri cu cartea langa mine, cu un ziar intins pe jos si am desfacut carburatorul ala in jdemii de piese. Le-am asezat frumos, in ordine, pe ziar ca sa stiu cum le pun la loc. Am curatat bazdagania, am refacut carburatorul rugandu-ma sa nu-mi ramana dracu’ vreun surub pe dinafara.
Trei zile m-am spalat pe maini, mai des ca acum, cu corona; nu iesea negreala aia nici s-o bati.
* „Masina” e un termen generic, stiu. Nu se aplica la Trabant.
Comentariu beton!75
Stai așa că eu sunt în stare de semi-șoc. Ai dezmembrat un carburator și l-ai asamblat la loc doar uitându-te în cartea tehnică a mașinii?????!!!!!!
Super. @Ruxandra tocmai mi-a dovedit că eu nu am dreptate. Jos pălăria. Să nu stai în calea unei femei care își pune în minte să realizeze ceva.
Eu la tehnică sunt pe lângă, deși am făcut liceu real.
Comentariu beton!15
Cum de n-au sarit trabantistii in ajutor? Eu si daca opream sa ma piș pe undeva prin porumb, tot opreau minim doi trabantisti sa intrebe ce-am patit.
Comentariu beton!31
Tin minte cartea aia tehnica, mai detalitata decat un manual Haynes. Au avut si ai mei Trabant o perioada cu care m-au plimbat toata tara (bineinteles cu un ambielaj si jumatate de motor de rezerva in portbagaj).
@Ruxandra,
Dar nu ne-ai zis dacă după toată tevatura asta a mai pornit trabantul. Sau e și-acum prin Mamaia? 🙂
Comentariu beton!17
@Ruxandra, nu vrei sa scrii un ghid, „cum să montezi chestii la loc, fără să-ți rămână piese ori șuruburi”? Știu eu câțiva masculi căror ale-ar prinde bine.
Ah, nu, stai puțin, ei nu citesc manuale și instrucțiuni. Fă un video, mai bine. Dar scurt de tot. 🤭
Comentariu beton!30
Ăăă… what?! Trabantul avea carte tehnica? :))
Si eu am reparat masinile (si moto) doar cu carte tehnica. Inclusiv cupluri de strangere ca la carte.
Erată la ce am scris mai sus: „cărora le-ar prinde bine”. Am asamblat literele greșit. 😁
@Mihai nu am avut „norocul” să conduc pe vremurile alea și nici „bijuterii” cu care alți oameni se mândresc, dar din ce mecanică am mai documentat eu pe interneți am înțeles că manualele mașinilor vechi includeau tot felul de instrucțiuni de care, teoretic, ar fi avut nevoie doar mecanicii. Daciile nu aveau așa ceva? Că vorba „și dacă nu merge, suflați în jigleur” e bine cunoscută printre proprietari.
@Lucian, vezi că Dacia 1100 nu e orice „Dacie”, da? 😀
Și doi, habar nu am dacă în cărțile tehnice ale daciilor scria cum poți să dezmembrezi un carburator, dar, crede-mă, dacă ai făcut vreodată bucăți vreunul, ai să înțelegi perefect uimirea mea. Dacă ai impresia că treaba asta se întâmpla ca la schițele ikea, te înșeli amarnic.
Tocmai spuneam, prima mea mașină a fost cu injecție, mă uit acum la ea, cum se odihnește în parcare. 😁
Și chit că i-am schimbat distribuție, ambreiaj și suspensii, n-am avut curiozitatea să mă uit într-un manual. Am noroc de prieten mecanic, alături de care mă murdăresc în fiecare weekend pe mâini.
Avea cartea aia tehnica toate detaliile posibile. Cu desene clare, cu fiecare surubel numerotat. Deci…faceai masina bucati si o refaceai la loc numai cu cartea tehnica in fata. Era in limba romana, tradusa ca lumea, ca Google nu exista pe vremea aia. Si da, masina a pornit la prima cheie dupa ce i-am curatat carburatorul. Din pacate, in parcare, singurul Trabant era al meu.
Comentariu beton!30
@ Safu’ da la blog: doar nu-ti imaginezi carburatorul de la Trabant la fel cu al lu’ unchi-su Mercedes! Si da; cartea aia tehnica era Dumnezeu!
@RMD: eu am facut facultatea de litere dar sunt pasionata de masini si, cand mai surubarea mecanicul pe la Trabant, stateam pe capul lui.
@Un sas: Nuj cum naiba dar, in parcarea aia, eu aveam singurul Trabant. Stiu si eu cat era de puternica solidaritatea trabantistilor!
P.S. Who the f**k is Tanti Ralita?
@Laura G: a pornit la prima cheie si a mers snur inca vreo 15 ani!
@cip: cine stie, cunoaste!
@didina: am, in casa, doi barbati care mai bine s-ar lasa ucisi decat sa citeasca instructiuni. Isi cumpara tot felul de gadget-uri, se uita la ele ca curca-n lemne si se intreaba de ce nu functioneaza nuj ce optiune. Iar eu: „citeste, dracului, instructiunile alea!”
@Alexandru Tioc: nici nu stii cat era de buna si amanuntita cartea aia tehnica! Si, cum pe vremea aia Google inca nu se nascuse (Trabantul era fabricat in 1972), era si in limba romana.
@Lucian M: sa stii ca cititul instructiunilor/cartilor tehnice nici nu doare, nici nu-ti taie din prestigiu.
Comentariu beton!26
@Ruxandra. Tanti Ralița e mătușa lu’ Conan Doi, unchiul năpârstocilor. Erau niște cărți pentru copii când eram noi copii. Vlad Mușatescu îl chema pe autor.
Comentariu beton!16
@Alexandra: eu eram copil in anii ’60, deci…pe Vlad Musatescu l-am vazut in manualele lui fi-meu. De-aia nu stiu cine e tipa. Multumesc pentru ca m-ai luminat!
@Ruxandra în situația mea nu aveam ce instrucțiuni să citesc, pentru că mașina nu a venit cu un astfel de manual. Că în rest, citesc instrucțiunile oricărei chestii care îmi iese în cale.
Imaginează-ți, am căutat un manual de service pentru prietenul mecanic care a desfăcut motorul uneia dintre mașinile din dotare. Doar ca să văd cu ce forță se strâng șuruburile axelor cu came. 😁
Pe vremuri atât cărțile mașinilor, cât și proprietarii, erau beton! Cu ajutorul cărții tehnice desfaceai și motorul și-l asamblai la loc.
Acu, la cum sunt unii atehnici, în cărțile tehnice îți spune să nu bei antigelul! 😁
@Ruxandra e un pseudonim de la Tanti Ralița? 😀
Comentariu beton!30
Ah. Am dat cu mâna roșie din greșeală.
Trebuia pe verde.
Mi-am adus aminte de Tanti Ralița 🤣🤣🤣
Acu’ vreo zece ani eram in concediu, in Grecia, pe o insuliță… Ne întorceam de la plajă, când s-a oprit mașina în drum. Povestea e mai lungă, dar partea cu scosul din rahat e asta… In stresul momentului, soțul meu uită cheile in mașină, mașină care se blochează! In scurt timp urma să ajungă cineva cu o platformă de tractare, să ducă mașina la un service… Soțul se gândește să spargă un geam, nu cel mare, cel mic, triunghiular, să nu facem atâta drum cu ditamai plasticul fluturând! Un nene bun la toate își dă seama ce vrea să facă și îl oprește. Scoate de undeva din bara mașinii lui o sârmuliță pe care o introduce pe lângă geam și reușește să deschidă ușa!!! Ulterior am aflat că geamul micuț costa de câteva ori mai mult față de cel mare…
Comentariu beton!20
ha ha ha; mi-am încuiat cheile de la Iveco în OMV la vîlcea; sun la service, n-are nimeni timp să vină; să sparg un geam, zice nenea; ok, îl sparg, nu înainte să-l întreb “de care ai pe stoc?” și mă prezint la service; în timp ce îmi punea gemulețul, șeful de service îmi povestește:
– dom’ne, bine c-ai avut minte să-ntrebi, că gemuleț d’ăsta numai pe dreapta avem…
…să vezi, mă sună o prietenă de familie, abia apăruseră la noi Q7, că și-a încuiat cheile…cum să facă să intre în mașină?
– păi de unde să știu eu cum se deschide Q7? sparge un geam!
…
– băi, l-am spart da’ tot nu pot intra în mașină?
– de ce? ce geam ai spart?
– parbrizul…?
Comentariu beton!17
Ruxandra ,m ai spart….Eu sunt total antitehnica ,nu doar ca nu ma pricep la absolut nimic dar nici nu mi place sa privesc sau sa ajut pe cineva care repara ceva.Mai indraznea al meu sot sa ma mai roage uneori pe genul da mi piulita,ciocanul.surubelnita si i am zis lasa ma, baiete in pace ca nici eu nu ti cer da mi faina ,zaharul etc.Uneori ii si zic ca asta e singurul motiv pentru care m am maritat ,nu mi place sa repar nimic si nu suport sa car bagaje.Mihai ,tipul asta al tau e din seria unde sunt mesterii de altadata.
Long story short
Pfoai .. aproape 20 de ani au trecut de când eram și eu mai flexibil și mai puțin pretențios și am făcut amor în mașină. Faza e că a rămas scaunul pasagerei în poziția culcat pă spate. Costa un scaun mai mult ca salariul meu pe vremea aceea. Am râs una bună în reprezentanță pentru că era mașina în garanție, dar „defecțiunea” nu făcea obiectul garanției. Am mai fost pe la vreo 2 service-uri și până la urmă m-am apucat de studiat pe forumuri. Am rezolvat cu o cheie de 13 și o șurubelniță. Doamne, ce mândru am fost de mine!! Mă pupam singur de toți banii scutiți🤪
Încă am mașina respectivă, chiar dacă are capota strâmbă în urma altor peripeții 😉
Și DA … e Dacia !!!
Comentariu beton!23
Lipici??? Alo, șefu, superglue e rășină acrilică, nu lipici.
Obiectele meu sfinte au fost și au rămas multă vreme o șurubelniță și un briceag. M-au scos din multe belele, inclusiv o ușă blocată, când rămăsesem singură în firmă, noaptea.
Poți să-i zici tu cum vrei, tot lipici e. 😀 😀 😀
Aham, doar că nu. E ca și cum ți-aș spune eu că FCSB este Steaua. 😜
Comentariu beton!27
Șefa, în dex, la „lipici” scrie „substanță care lipește”. Muhahahahahaaaaaaa.
Aha … deci lipici la femei e … plină de substanță..exprimarea 🤪
MV, FCSB și nici F.C. Steaua nu sunt în dex, realizezi?
Doar stea(ua), atât, dar oricare alta cu lipici chiar. (steaua mea, stea în frunte, steaua pământului, Nordului etc. )
Nu zic nimic de Dinamo sau Craiova, da?
Acu vreo 10 ani, fiind in Bucuresti pentru un interviu mi-a picat ambreiajul la masina langa piata Obor. Degeaba apasai pedala, nu mai decupla deloc. Am lasat peste noapte masina parcata acolo. Intre timp am cautat un service unde sa o pot duce si am vazut pe internet ca se pot schimba vitezele si fara ambreiaj, doar facand rev matching. La ora 7 am reusit sa o duc fara ambreiaj, schimband viteza doar regland turatia din acceleratie, vreo 7 km, prin Bucuresti pana la service.
Mă bucur extrem de mult de poveștile voastre de azi, pentru că reușesc să se ducă în cotloane ale minții mele unde nu credeam că se mai poate ajunge și să-mi readucă la suprafață lucruri pe care le crezusem îngropate de multă vreme. Da, am pățit și io asta. Din păcate, la mașina lui taică-meu, care, căpos fiind, n-a vrut deloc să asculte povestea mea despre „știai că poți sa schimbi vitezele si fără ambreiaj”. N-aveam cu cine.
Been there, done that. Cu opelul. Tot acolo m-a lasat, m-am dus pana in parcare la Auchan Vitan. Am lasat-o acolo, am cumparat cablu si l-am schimbat in 5 minute. Dupa ce m-am uitat in manual, evident :)). O cheie de 12 mi-a trebuit, atat.
De-asta n-am pățit, însă una din multele probleme ale primei mașini pe care am avut-o și care era hotărâtă să mă omoare, a fost că îi patina ambreiajul. Atât de rău încât intram în depășire ca un șofer belgian de TIR pe o autostradă cu două benzi, la oră de vârf. Doar că n-aveam camion, nu eram pe autostradă, n-aveam două benzi și diferența de masă față de basculantele din sens opus nu îmi era favorabilă.
ha ha ha! eu am luat un milițian la ia-mă-nene și tot se uita la pedalier, nu-i venea să creadă…
Aveam aproximativ 1 an de cand luasem permisul si condusesem pana atunci exclusiv masini imprumutate de la prieteni sau de la serviciu. (prin 2015)
La fel, am cerut pentru un weekend masina de la serviciu, un Fiat Punto (Ficat cum imi placea sa-i zic) din 2001, care nu mai vazuse service probabil tot din 2001, ca sa merg acasa, la Rm.Sarat (care nu e in Moldova, sa fie clar!).
Pe E85, cu vreo 30 de km inainte de Buzau, constat ca acul ala care ar trebui sa arate temperatura apei la 90 de grade, tipa practic ca nu mai avea unde sa urce. Trag pe dreapta, in camp, opresc motorul, ridic capota si iese mult, mult abur (ma bucur ca am facut rapid diferenta incat sa nu cred ca-i fum si s-o rup la fuga). Se duce aburul si vad cum tasneste apa din ceva furtun, care habar n-am nici acum ce facea exact.
Evident, tot o tigara mi-am aprins si eu langa masina asteptand sa se potoleasca izvorasul si evaluandu-mi posibilitatile. Platforma ar fi fost o varianta, dar prea sarac. A doua varianta s-a ivit cand a oprit un nene in spatele meu, oferindu-se sa ma tracteze el pana la Buzau si de acolo vad eu. Nu stiu de ce, dar mi s-a parut ca ma complic, i-am multumit si i-am zis ca ma descurc.
Ceea ce am si prestat, cu minima logica, ca trebuie sa completez la loc apa care tot iesea de acolo (noroc ca aveam un pet de 2 litri la mine), sa incerc sa izolez tasnitoarea cu un scotch si sa merg pe cat de incet posibil ca sa creasca temperatura motorului mai greu.
Asa ca am rulat cu 30-40 de km/h pana in primul sat, care din fericire nu era departe, am oprit la magazinul din centru si am cumparat inca vreo 5 bidoane de 5 litri de apa si mi-am continuat drumul asa, cu 40 de km/h si oprind din cand in cand sa racesc motorul si sa completez cu apa.
Long story short, am ajuns la Ramnicu Sarat pe la ora 14:00, plecat din Bucuresti la 9:00 (teoretic e un drum de vreo 2 ore). Evident, la ora aia nu mai era deschis absolut nimic, nu mai zic de vreun service. Intamplarea a facut sa opresc totusi la singura statie ITP deschisa, sa-i intreb pe oamenii aia daca stiu unde as putea duce masina.
Nenea de la ITP in salopeta m-a intrebat care-i treaba, ca are si el un Fiat.
Pe scurt, a taiat omul furtunul, a cautat o teava, a bagat teava intre cele doua capete ramase de la furtun, prins niste coliere si „sa fii sanatos, mergi cu asta pana la Barcelona si inapoi si n-ai treaba”. Si-a mai mers cel putin 1 an, pana a crapat alta parte a furtunului.
Mi-a zis ca face 30 de lei, i-am lasat 50 din toata saracia :).
Comentariu beton!16
Drăguț, poveste de începător așa. :)))))
După ce-am ars prima garnitură de chiulasă din viața mea, schimbam furtunurile de la instalația de răcire a Daciei 1100 cu ochii închiși, recitând Luceafărul. Mă rog, repetând primele trei strofe din Luceafărul. 😀
Limbajul ăsta de mecanică auto al vostru îmi crează vertij 🙂
În urmă cu mulți ani, mașina firmei cu care mă fâțâiam prin oraș (nu mai știu marca) scotea ceva abur sau fum, naiba știe de ce. Tot ce-mi amintesc este că opream din când în când și turnam apă într-un orificiu. S-o răcoresc. Și mergea. Până li s-a făcut milă de mine și mi-au dat altă mașină.
Comentariu beton!13
Acu vreo 10 ani mi se pune pata sa mergem in „road trip” la cetatile Hotin si Kamenetz Podolski bonus Cernauti, in Ucraina. Nu ma intrebati de ce. Ce, voi n-ati avut ideea asta niciodata? Iau eu sotia, pe atunci eram doar noi 2, ne suim in Matiz, ca pe atunci aveam un Matiz rosu 🙂 si 6 ore dupa plecarea din B, eram la granita la Radauti Prut cu Rep Moldova, dupa o pauza de benzina si pipi la Botosani si vreo 30 km de drum national neasfaltat prin pitorescul judet BT. Era mic da’ fasnet Matizul.
Ei si la vama, fataindu-ma cu documentele pe langa masina, vad cum curge de sub motor un lichid indefinit. Zic, taci ca am spart baia de ulei cand goneam cu 30 kmh pe criblura aia din Botosani. M-a cuprins o fericire nespusa, eram tare bucuros ca ma mancase in fund sa facem aventura asta. Sotia, nu va mai zic, radia..
In primul sat din R Moldova ma apuc sa caut un service, nu vreti sa stiti ce pitoresti erau imprejurimile. Deranjez un grup de raketi locali langa ceva ce semana a un service dar vorbeau doar rusa asa ca ne intelegem din maini si eu inteleg doar maslo (ulei). Zic gata, diagnoza-i gata. Cand sa ridic capota, ma trimit la iesirea din sat, spre granita cu Ucraina, ne intelegem tot cu mainile. Acolo dau de 2 omuleti foarte hatri care s-au adresat Matizului doar cu „dinsa” si dupa ce au pus-o pe rampa mi-au zis sa ii dau foiala ca nu-i ulei ce curge din dinsa, sa n-am grija. Nu au vrut sa ia decat 10 lei moldovenesti.
Plecam noi reinvigorati si in nici 10 minute eram in Ucraina, salutand respectuos granicerii cu Kalasnikov-ul la piept.
Cum sa va zic, de atunci incolo nu m-am mai plans niciodata de drumurile din RO. Am ocolit gropi in care puteam ascunde Matizul, m-am infratit cu volanul vreo 2 ore de mi s-au tulburat gandurile in cap. Cireasa de pe tort a fost la coborarea de pe un deal unde in coama lui mi-am dat seama prea tarziu ca nu ma uitam la acelasi film cu restul soferilor. Io acceleram, ca na, coboram, absolut toti ceillalti franau de ziceai ca e concurs de frane.
Ba baieti, depasindu-i io, nu mai era trafic in fata mea in coborarea aia luuuunga, cu 2 benzi si de-aia traim sa va povestesc acum. Cum sa va zic, era asfaltul ca valurile Marii Afro-Americane cand e steagul rosu. Am dansat in masinuta aia de am schimbat locurile cu nevasta-mea de cateva ori la rand si benzile la fel. Cred ca era o simetrie in toata nebunia aia, ca nu am ajuns nici in sant nici pe contrasens. Am rearanjat toate piesele la saraca masina pana la Cernauti.
Altfel, cetatile si Cernautiul, foarte faine. 🙂
Comentariu beton!38
Stai, boss, așa. Ai plecat mai departe fără să știi ce curgea din mașină? Sau nu ne zici nouă? Că io n-aș mai fi făcut un metru până nu aflam ce e lichidul ăla.
Ceva pe la instalatia de AC, nici io nu eram cu mecanica nici oamenii aia cu limba romana 🙂 cert e ca baia de ulei era teafara.
Eu as fi plecat din locul ala si daca trebuia sa trag Matizul dupa mine 🙂
Comentariu beton!19
@MV – e amator 😀 . Ce curgea de la Matiz e condensul produs de instalatia de AC. Are o culoare nedefinita dar in principiu e tot apa. Eu am avut prima editie de Matiz, probabil ca si @Morrissey – adica cu AC si stergator de luneta ;-). Seria urmatoare nu le-a mai avut.
Ca si fapt divers, mergem cu micul gigant in Kavarna la festivalu’ de rockareala, dar cazarea era la noi in 2 Mai.
Cind sa plecam acasa, decidem sa o luam prin Bulgaria si sa trecem inapoi in RO cu bacul la Silistra. Tocmai dadusera bulgarii drumul la un DN-u iar drumul era proaspat asfaltat.
Facem prima pana chiar in Vama Veche. .Schimbam roata si o intreb pe nevasta-mea daca se simte norockoasa. In vama la Silistra am facut cea dea doua pana, simbata seara, la ora 17.00. Umbla prin Silistra cu roata de rezerva sa o vulcanizezi, pitik incepuse sa se smiorcaie ca vrea acasa, nervii la maxim.
ABSOLUT TOATE vulcanizarile erau inchise… ce draq facem. Bai si in momerntul ala, vin vreo 3 „suedezi” la noi, in maieu, transpirati, care se ofera ei sa se duca sa faca penele la cele2 cauciuce, dar vor 30 de euro. Toti banii nostri mai erau echivalentul in lei, leva si euro la vreo 29 de euro. Iar bancomatul din vama nu functiona. S-au multumit cu atita, au luat rotile, le-au aruncat intr-un Opel ce se tinea in vopsea si dusi au fost.
Cind ne-am luat adio de la roti si ne gindeam sa mergem la politie, vin baietii cu rezerva si roata reparate frate…
Am prins ultimul bac.
Matizul rules pina i-a sarit distributia si de atunci motorul ala nu a mai fost la fel… RIP!
Mi-ai adus aminte de primul meu drum cu mașina de la Vaslui la București, anii 2003-2004. Mă mir și acum că am ajuns întreagă, dar nu pentru că n-ar fi fost mașina în regulă, ci pentru că eram eu foarte începătoare. Mă rog, aveam carnet de vreo 3 ani, dar condusesem doar în vacanțe și doar pe distanțe scurte. Cred că până la acel moment, cele mai lungi drumuri fuseseră până la Bârlad și Iași. Ei bine, când s-a pus problema să iau mașină la București, tata s-a oferit să vină cu mine și ori să conducă el, ori să stea în dreapta. Să conducă el și să-mi ia complet bucuria drumului inițiatic – exclus dpmdv, iar să stea în dreapta – și mai exclus. Că ne dovediserăm deja incompatibilitatea în această formulă, în sensul că el nu putea sta liniștit în mașină cu mine la volan. Așa că am reușit să-l conving că pot merge și singură. Și adevărul e că totul a fost ok, exceptând faptul că după vreo 3 ore de condus am început să obosesc și să dau rateuri – respectiv la Buzău, la sensul giratoriu, din motive pe care nu mi le explic nici acum, am luat-o prin stânga, iar la semaforul de la spitalul Pantelimon, fiind prima mașină din coloană, eu am luat-o la stânga când s-a făcut verde doar pentru ”înainte”. Dacă la Buzău greșeala mea a trecut în liniște , că nu erau alte mașini prin zonă, la București a vuit văzduhul de claxoane. În fine, răvășită și cu chiu cu vai, am reușit să ajung acasă, dar nu înainte să fiu nevoită să cer indicații, pentru că m-am și pierdut la un moment dat pe niște străduțe. Când am ajuns în fața blocului, țin minte că am stins motorul și am făcut cea mai mare și pioasă cruce din viața mea de până atunci.
Comentariu beton!33
Io încă încerc să-mi imaginez cum ai luat-o prin stânga, în giratoriu, și creierul meu nu poate procesa imaginea. :)))))))))))))
@Anduța Cruce d’aia o să fac și eu când voi vedea pozele cu cozonacii ăia … promiși 😉
Vin sărbătorile, vin … cozonacii?
@MV mare scofală … a folosit un shortcut 🤪 – englezesc cuvântul 😉
Comentariu beton!15
Lasă că poate al meu. De fiecare dată când trec pe-acolo. :-))
Habare, ajung la mama și-ți trimit! 😛
Comentariu beton!12
A fost distractiv primul drum cu mașina în UK. Am avut noroc că mai era una în față când am ajuns la primul giratoriu, altfel sunt sigur că intram pe contrasens – chiar și așa, țipau alarmele în creier la volum maxim. Abia pe la al treilea drum am reușit să mă obișnuiesc.
Comentariu beton!14
@Giani Mucea, n-am condus în UK, dar exact senzația asta am tăit-o în mașină la văru-meu când a intrat ăla în primul giratoriu. Creierul meu nu putea decât să țipe „ai să-mi bagpla, acum o să murim”. 😀
@Giani Mucea, mie unul nu mi se pare că ai cum să intri în giratoriu invers în UK. Sunt făcute anti-prost! Sunt câteva reguli, în sensul că tre să te poziționezi pe banda care trebuie, în exterior daca vrei să părăsești giratoriul, în interior dacă continui să rămâi în giratoriu. Dacă faci invers giratoriul adică pe exterior s-ar putea să constați cu stupoare că nu îți dau prioritate, chiar dacă ești în giratoriu.
Mie în UK mi s-a părut nasol când a trebuit să fac la dreapta. Mereu intram pe contrasens 😁.
Anglia, acum vreo 3 ani, in vizita la sora-mea, noi in fata, copiii nostri in spate. Ea mandra ca tocmai luase carnetul de cateva zile, hai sa ma faca un Tesco. Radem-glumim, pleaca bine de pe loc, ma relaxez si scot morcovul dupa 3 min, toate bune si frumoase pana la primul giratoriu care-mi prinde creierul nepregatit si incep sa tip. Saraca sora-mea se sperie si ea, ii moare motorul in mijlocul infrastructurii, claxoane politicoase britanice, copiii „se radeau” in spate, tot tacamul.
Clasic, intr-un cuvant.
Comentariu beton!15
@Baghera: cum să nu, e destul de ușor. Eu aș fi făcut în felul ăsta: circulam regulamentar pe una din benzile de pe partea stângă a drumului. Am văzut giratoriul înainte. Mi-am zis că nu e ok ce fac, că trebuie să mă mut mai pe dreapta așa, să nu mai merg pe contrasens – centrul giratoriului trebuie să fie în stânga ta, nu? L-am văzut totuși pe fraierul dinaintea mea că rămâne pe stânga și mi-am adus aminte că, la ei acolo, e mâncarea nașpa și șoseaua aiurea (și, mai nou, covidu’ mai competent). Așa că am rămas acolo, deși aș fi vrut să trag de volan spre dreapta.
@Mihai: După ce te obișnuiești, mi se pare cea mai mișto țară în care poți conduce, atâta timp cât rămâi pe drumuri de țară. Că sunt înguste, șerpuite, cu garduri de piatră la margine și limita de viteză prea mare.
Comentariu beton!12
„[…] cea mai mișto țară în care poți conduce, atâta timp cât rămâi pe drumuri de țară”. Completare: și nu ai radarul uman cu tine în mașină. :)))))))))
Comentariu beton!16
Mi-ai luat vorba de pă taste…
Foarte incurajator :)) eu am un renault 5 din 81 care asteapta cuminte o oarecare restaurare ca sa ma pot bucura de el. La prima noastra plimbare de test dupa ce mi’a fost adus, mi’a sarit o planetara. Ne’am chinuit s’o reparam, sa punem nenorocirile alea de mici cilindre la locul lor… Pan’la urma am cumparat una noua – da, inca se gasesc piese noi.
La mine, toate poveștile sunt legate de greșelile și prostia mea. Iar de reparat mașină nu prea am reușit;)).
Performanta mea de neegalat inca, e că am reușit să merg pe 3 roti in loc de 4, de la Tg Mureș până la București, pe avarii, netractat. Toate astea pentru că am butonat casetofonul in curba luată cu 80, am piscat frana , erau 3 grade, mâzgă pe jos și cauciucurile spate ajunse la sarma la mașină de servici:)). Toate astea rezultând într-un zigzag cu schimbări de direcție și oprit perpendicular pe axul drumului. Apoi o mașină cu platforma venind de pe contrasens, a reușit să dea cu roata de la platforma in roata mea spate, strambandu-mi puntea.
Am fost la un atelier in sat care au îndreptat ce au putut cu o ranga, dar una din rotile spate era puțin pe alta direcție, și nu atingea pământul decat uneori, moment în care mașină fugea de spate și aveai senzația că ești pe gheață. Am mers cu 40-50 până în București, pe 3 roti. Cred că am slăbit 2kg prin strâns din buci și transpirație, până am ajuns :))). Cireașa de pe tort, colegii de la București, au chemat platforma a doua zi să trimită mașină în service, 10km, spunând că mașina e de necondus :))
Comentariu beton!17
Anul 2006 😉
Salut! Am eu o pățanie cu benzină care izvorăște, nu apă, tot de prin ani ’90 și ceva.
Așteptam liniștit în parcare la o firmă să primesc niște produse comandate. Eram cu dacia papuc, de la firmă. Paznicul, vigilent, a remarcat că curge ceva pe sub mașină. M-am băgat dedesubt, curgea benzină din rezervor. Avea o gaurică mică, cât să bagi un băț de chibrit in ea. Ăsta, paznicul, mi-a cerut să mut urgent mașina din parcarea firmei, pe stradă, fără să o pornesc. Am împins amândoi la ea, s-a rezolvat. Dar benzina continua să curgă, rezervorul era aproape full. Am scos repede benzina cu ajutorul unui tirist care era dotat cu furtun și canistre goale. Știam că la vreo 100 de metri mai încolo e un service auto, mă duc să la cer ajutorul, să schimbe sau să sudeze rezervorul. Povestesc șefului de service pățania, el mă trimite la un meseriaș. I-am spus și la meseriaș pățania, ăsta mă pune în stand by. Vine peste 5 minute cu o tăbliță cât o monedă de 50 de bani si un tub mic de lipici aproape gol si mă instruiește cum si in ce fel să aplic alea. Nu a vrut niciun ban pe ele. Am curățat zona cu gaurica, am lipit tăblița si gata. Peste 30 de minute am pus benzina la loc în rezervor și cel puțin trei ani cât am mai mers eu cu papucul a rezistat foarte bine lipitura.
Stati ca nu stiti nimic :)))
Acum vreo 20 de ani, ca sa nu zic exact cati 😜 (inca mai erau la moda masini aduse din Germania), plec cu fostul meu viitor sot spre Mamaia, unde o buna prietena isi serba ziua de nastere intr-un club de fițe(ma rog, ce insemna atunci club de fițe; puiu’ la Loft. Gen). Aveam un Mercedes frumusel, de care eram al naibii de mandra, doar ca na belea, pe drum ramanem fara frane… Dar cum sa va zic, deloc.
Ca sa fie povestea intreaga, tre’ sa spun ca eram gatita…pruna e putin spus. De la diva in sus.
Si tre’ sa mai spun ca nema autostrada, eram pe drumul vechi ala printre sate, tarlale si campii.
Booooon…
Eram in plin camp, in stanga coceni, in dreapta buruieni sau invers, csf, ncsf ar zice acum fii-mea.
Vad eu in lanul de porumb o cosmelie, zic hai sa vedem poate reusim sa dam un telefon, nu se stie cui, macar sa ne tracteze careva- na ca acum imi dau seama ca nu aveam mobil, deci clar era inainte de ’97, ia uite cum ma dau de gol. Decat va spun ca eram majora, decat.
Bun.
Sa purcedem, zici. Tu, ca eu am tocuri de 12. El, barbat adevarat, hai amandoi.
Bai, care era sansa ca acea cosmelie sa fie un service auto? Care era sansa ca acolo sa fie mesterul, pardon maestrul si sa nu fie beat sambata seara?
Si care era sansa sa aiba exact, dar exact placutele mele de frana?
Îhâm. Fix asa am zis si eu.
Tata jura ca nu am facut nimic in scaldatoare, dar mai stii…
Deci da, imi amintesc si azi de baiatul ala, sa ii dea viata sanatate 100 de ani! Si bani multi.
Comentariu beton!28
@Cristina, tu nu ști cum să faci ca să ne divulgi ce vârstă ai. Ne poți spune direct, că majoritatea de pe aici suntem purisani💪. Unii mai mult și alții mai puțin!
@BaGheRa dear, pot doar sa spun ca nu sunt la prima tinerete, nici la a doua.
Sunt la prima si jumatate, bine, hai fie la prima si un sfert : p
Dar hei, ce conteaza, voi la o femeie apreciati inima curata si caracterul ales, no?!
Comentariu beton!16
@Cristina nu contează, bărbatul apreciază la o femeie mai ales astea enumerate de tine și un… salam de ren 😁.
Una bucată glumă pentru povestea cu cartea tehnică a Trabantului: Acum 30 de ani in manualul mașinii scria cum să reglezi tacheții. Acum scrie să nu bei lichidul de răcire.
Am și eu o peripeție cu Loganul in 2009: i s-a spart rulmentul de la roata spate stânga de stătea roata înclinată spre exterior. Sâmbăta, la prânz, la Limanu, lângă Mangalia. Am găsit rulment in Mangalia, nea Costică din Limanu a improvizat o presă de rulmenți pentru roată cu 4 prezoane dintr-una pentru roată cu 3 prezoane (modelele vechi de Dacia, parcă) și în 2 ore s-a rezolvat. Mulțumesc și acum nea Costică! Noroc cu tine.
Dada, boss, pățit și eu, cu prima mașină, o Skoda 100s. Nici nu aș ști să spun care a fost cea mai mare minune :))). Mă opresc la 2:
Mergeam spre mare într-un an și se îneacă motorul într-un mare stil. Așa, in mers. Ba, da știi cum? Nu se mai accelera peste 20 km/h nicicum. Merg vreo 30 km la stilul asta, ajung într-un sătuc uitat de lume (mergeam pe drumul vechi, ce autostradă?) Și văd un service. Opresc plin de speranță (dar și cu un nod in gât la gândul că se duce pe reparație jumătate din bugetul meu de vacanță, eram student și nu stăteam deloc pe roze cu banii). Iese un nene la vreo 50 de ani (cred că era și băut bine) și știi cum rezolvă? Da, exact, accelerează cu mâna direct din cablu, îi dă vreo 3 rateuri in carburator, de am crezut că mor de inimă, așa a bubuit, și zice „gata flăcău. Drum bun sa ai”. Îl întreb de bani…zice „da și tu de o bere, acolo, că mi s-a făcut sete”.
A doua…a mers ea cu garnitura de chiulasa crăpată? A mers. 20 km, mă rog frumos. Și n-a mai crăpat nimic altceva. Tanc era, nu mașină :)))))
Anul întâi de facultate. Examen. Țol festiv necesar, costum la băieți, neapărat fustă la fete.
Mă așteaptă iubitul de atunci si actualul soț, sprijinit de Oltcit. Care Oltcit nu a mai vrut să pornească. Trebuia ajutat puțin, adică împins pe o distanță relativ scurtă.
Poză mentală:
– trei gagici elegante, cu tocuri si fuste mini împingând un biet Oltcit.😂😂😂
Si eu alergând, după ce a pornit, sa ma urc din mers, ca altfel se oprea!
Comentariu beton!22
Am si eu una cu Oltcit. Pe la inceputul anilor 90. Tot 3 gagici elegante, tocuri, chestii. Var’mea, soferita foarte buna de multi ani, pe masina lu’ ta’su, tocmai isi luase Oltcitul ei. Si ne invita, pe mine si o alta verisoara, ambele ne-soferite, la o plimbare cu Silver. Eram toate bine impopotonate, credeam ca ne duce la vreo cofetarie ori ceva, dar ne-am trezit la Barnova (undeva pe langa Iasi). Acolo totul inchis (era un restaurant parca). Am tras o tigara si hai inapoi la Iasi. Daca poti, ca Oltcitutul iaca n-a mai vrut. Var’mea stapana bestiei era ea buna sofereasa, dar cu tehnica mai putin spre deloc ( deh, fiica de mecanic auto 🙂 ). Noi celelalte doua dudui inca si mai rau. Eu cel putin nici nu stiam cum se deschide “usa” motorului…Sa mai amintesc ca nu existau telefoane mobile la vremea aia? Iar cel “cu fise” de la usa crasmei era raposat de multa vreme. Ceva mai la o parte erau parcate niste TIR-uri, iar tiristii aferenti sedeau pe o bordura si se hlizeau. De noi, evident. Dupa mult timp i se face unuia din ei mila de cele 3 gratii neajutorate, vine la masina, se uita doua secunde, cu mainile la spate, in motor, apoi intinde o mana si atinge cu un deget ceva, dupa care motorul porneste frumos, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
Nici in ziua de azi nu stiu care a fost buba…si nici var’mea nu stie 🙂
Comentariu beton!18
N-am nicio amintire. Multumită soției, draga de ea, care nu vrea mașini rulate, am avut în familie doar mașini noi. Nicio întâmplare, niciun necaz. Benzină și lichid de parbriz.
De unde singura deducție logică este că nu ai avut mașină până nu te-ai însurat. Și unii blamează casniciile… 🤭
Vezi că uneori mai trebuie și ulei nou. 🙃
https://i0.wp.com/www.careofcars.com/wp-content/uploads/2012/08/airbag-joke-air-bag-it.jpg
Vai, cum de am uitat, am una taaaaaare rau!!
Deci, prietena mea (alta!) isi serbeaza ziua de nastere la casa de langa Bucuresti, piscina, faclii pe iarba, nebunie maxima. Bal mascat, sa nu uit. Tema e „curve si gangsteri”. Care trebuia respectata cu strictete, ca stiu regulile casei.
Ma duc la fostul Leonardo, iau cea mai urata pereche de sandale cu cea mai inalta platforma de plastic transparent si „nojite” (de ma ascundeam pe acolo sa nu intalnesc dreaq cu careva, iar la casa am simtit nevoia sa ii spun casierei ca sunt pt un bal mascat; aia cica „îhâm, da, da”). Iau ciorapi cu cele mai mari ochiuri de plasa. Tot pe tupilate. Iau cea mai decoltata rochie ieftina pe care am gasit-o, ieftina ca era de unica folosinta, nah.
Plec la o alta prietena sa ne gatim, aranjam, cozi la ochi, cel mai vulgar contur la buze, ce mai, fara cuvinte. Eram.o.visă si mai multe nu!
Plecam cu masina prietenei (avea un Matiz pe vremea aia) impopotonate maxim si…pe centura filtru de politie. Mda. Fix pe centura.
Casca politistul niste ochi de mama mama, ne tine un sfert de ora, ne purica actele, nu voia neam sa ne dea drumul. Degeaba ii zicem noi ca nene, stai ca doctorese, stai ca bal mascat, alea alea, nimic! Nu stiam daca sa radem sau sa plangem 🤦♀️
Nu mai zic ca se uita toata lumea care trecea pe langa noi, claxoane, urale… intrebari legate de tarif, nu mai zic.
Pleaca ala la masina, il vad vorbind la statie, iar ne cere actele, moment in care ii zic colegei „Mitzi, am pus-o. Ne salta astia”.
Se intoarce dupa 3 min (care au fost interminabile) la masina si zice colegei „da, noroc ca va cunoaste nevasta lu’ sefu. Hai petrecere frumoasa, sa nu conduceti daca beti”
Nevasta lu’ sefuuuu’!!
Sa fiti sanatoasa (ca nici pana in ziua de azi nu am identificat-o), ca tare bine ne-a prins ca barbatu lu’ matale asculta de nevasta.
Comentariu beton!20
Io aș fi întrebat:
– Și nevasta lu’ șefu; tot curvă, tot curvă? 😛
@MV :)))))))
Ăăăă…cum adica „tot”? Fii mai precis, te rog. Eu nu inteleg neam ce vrei pentru ca sa zici.
Prima mea masina – un Oltcit. Cu inchidere centralizata si alarma (damblaua lui taica-meu si a lui frate-meu mari iubitori de Citroen). Si cu soc manual. Daaar, din ultima generatie facuta cu francezii, adica la cei 28 de ani ai ei abia avea 3 pete de rugina cat moneda de 10 bani (fosta iubire a lui taica-meu era din cele romanesti 100% si la 2 ani dupa achizitia de noua avea aripa ca o dantela Chantilly). Povesti ar fi multe despre cum o inecam ca nu imi iesea mie de fiecare data cu socul ala (si cum venea taica-meu cu setul de bujii sa ma salveze 🙂 ) si despre fetele alora care ma vedeau cum incui „rapciuga” din telecomanda. Dar ceea ce vreau sa povestesc e alta. Un client de-al nostru isi deschidea club de fite pe Magheru si zice haideti la inaugurare. Plec la tol festiv, iau si o colega de acasa cu „racheta” si hai la party. Si reusesc de o inec la un stop pe Magheru pe banda 3. Se pune verde si… nada. Pun avariile si ma gandeam ce sa fac. Cum sa-l sun pe taica-meu la 10 noaptea sa-i spun dupa ce ieri tocmai ma rezolvase. Colega zice stai ca si taica-meu a avut Oltcit. Si il suna. Si ne explica ce sa facem si reusesc sa o pornesc dupa vreo 15 minute, timp in care politistii din intersectie se uitau la noi lung. Nu pornesc bine ca ne semnaleaza sa tragem pe dreapta. Cobor geamul si ma ia ca de ce nu am tras masina din drum (zambind pe sub mustati). Ii zambesc inocenta si ii spun dand din gene ca Minnie „Credeti dvs ca 2 fete firave ca noi ar fi putut sa impinga tancul asta? Plus ca veneau masini din toate partile si ne-a fost frica. Dar sa stiti ca am pus avariile sa ne vada de la distanta si sa ne ocoleasca”. Colega si ea ii zambea inocent si i-a spus ca l-a sunat pe tata sa-l intrebe cum sa o repornim. Va dati seama ca am plecat fara probleme, da? Ca tot era vorba intr-un alt articol despre dive la volan si cum isi iau amenda ca au gura mare. Uneori o fluturare de gene, un zambet inocent si o cvasi-recunoastere a greselii te scot din cacao cel mai usor 😉
Da’ n-ar fi venit la voi să vă întrebe ce-ați pățit. De polițiști zic.
Atunci nu. Dar am altă pățanie, cu altă mașină, când un echipaj de 4 domni polițiști mi-a schimbat roata spartă. Și au plecat înainte să apuc să le dau ceva.
Fratilor,mi ati facut ziua ….am ras ca nebuna cu lacrimi ,The Cristina esti o figura pfff ce bine e fara politica sau pandemie.
Am avut odata Matiz. Masina de servici.
Era alb si îi spuneam Scăpărici. Pi di ce Scăpărici? Pi fiindca noaptea scotea scântei pe la cauciucuri. Se frecau sârmele de asfalt.
Da’ numai noaptea, că ziua nu făcea. Sau nu vedeam eu.
In fine.
Scăpărici avea o ” bubă”. Daca tranteam usa cu motorul pornit sau cu cheile in contact, se bloca.
Prima oara cand l-am blocat, aveam geanta la mine si ma uitam ca tampita cum stau cheile in contact si eu pe afara. Noroc cu un nene care a zis sa ma duc sa cumpar o linie mai lunga de la librarie. Dupa ce am cumparat linia mi-a aratat cum sa bag linia si sa deblochez usa. Bucuroasa eu, i-am dat de-o bere si dusa am fost. Bine de mai multe, dar macar intrasem in masina.
Ce ma gandesc eu…bai hai sa pastrez linia asta, ca daca blochez iar usa?
Si am pastrat-o. In portbagaj.
La vreo saptamana iar usa blocata. Ati ghicit. Linia in portbagaj. Masina incuiata. Geanta pe scaunul din dreapta.
Asa ca am intrat intr-o librarie, povestesc ce am patit si am luat cea mai lunga linie, de 50 cm…pe datorie. La 200 km de casa 🙂
Am deschis masina, am luat geanta si am platit linia.
La un moment dat aveam 8 ( opt) linii in portbagaj. Jumatate din ele luate ‘ pe datorie” si platite dupa ce deblocam usa.
Atunci am avut o strafulgerare: as putea sa folosesc numarul din față in loc de linie.
Așa că atunci cand mai blocam usa scoteam numarul si il foloseam in loc de linie.
🙂
L-am avut 2 ani pe Scăpărici. 🙂
Comentariu beton!19
Merci mult, e meritu’ lu’ sefu la blog, el ni le ridica la fileu :)))
Si yesssss!! Fara politica, fara pandemie, veatza nu e pustiu!
Era raspuns pt @Claudia, ia uite daca l-am laudat pe sefu’ la blog ce face 🙈
Poi sa ne traiasca seful de la blog,The Cristina si noi pe langa el.
Da nu întreabă nimeni, oare peste ce blog de pudici am dat … șef, da sex se putea face în mașina aia?
Ani de haiducie de dupa ’90, cred ca prin ’94-’95, niste prieteni buni reusesc sa stranga ceva banuti ca sa cumpere un Moskvich, la a zecea mana cred.
Totusi toata suma n-o aveau si-a apelat prietenul nostru la soacra-sa, imaginea fidela, 1:1, a socroseniei supreme.
Cu chiu, cu vai obtin suma si-s gata de afacerea vietii lor.
Socrosenia, cu gandul la ceva ROI, ar fi dorit o plimbare de fala si mandrie la Suceava, la fina Petruta, ca sa vada si ea ce masina si-au luat copiii. In treacat, dacat 500km-asa.
Prietenul nostru ii tot spunea ca nu crede ca e capabila masina de-asa o aventura, basca daca ii prinde vreo ploaie, faceau rost de-o inundatie gratis. Ca geamurile erau direct in tabla, tot chederul era macinat ca un var coscovit. Am uitat sa va zic ca la cumparare primisera o husa, cu indicatia expresa de-a fi folosita in fiecare zi, mai ales peste noapte, ca nu se stie cand vine o ploaie.
Socrosenia mai ca nu credea povestea, dar era foarte hotarata sa faca drumul la Suceava. Drept pentru care s-a hotarat sa rezolve gopodareste problema, ca doar a trecut prin viata si n-o sta o ploaie in calea fericirii ei.
Si-ntr-o zi, cand vine prietenul de la munca, o vede pe femeie tot dand roata masinii si, din cand in cand, se oprea si admira capodopera. Toata ziua, imediat cum plecase tineretul la serviciu, femeia mestecase chit de geamuri, de-ala cu care-si dregea ea ciurciuvelele, si lipise fain-frumos toate geamurile, asa cum stia ea ca se izoleaza sticla-n tocaria de lemn. Apoi, usurel, delicat, a dat peste chitul potrivit cu responsabilitate si-o mana de vopsea rosie – ca nu gasise chiar grena, ca masina.
Nu arata ea cine stie ce nici inainte de renovare, dar acum, cu garniturile alea rosii in jurul geamurilor, era de poveste.
Sa va mai zic ca-n urmatorul we, fina Petruta era in extaz la vederea masinii?
Socroşenie :)) Doru Octavian Dumitru ?. Păi ce să facă şi femeia dacă intra apă pe la geamuri ? 🙂
Cei care au avut/condus masini in anii 80 – 90 erau adevarati eroi si vrand nevrand mecanici auto care ar face de ras azi multi mecanici ce lucreaza azi chiar in service-uri cu staif.
Si mai mult de atat.Conduceau masinile cu anvelope la care disparitia completa a desenului de pe ele nu insemna decat ca au ajuns la „a doua tinerete”.
Erau scoase la pensie abia atunci cand sarmele (armatura anvelopei) gaureau atat de des camera (cati mai tin minte ce este aceea o camera ?), incat nu ajungeai nici pana la coltul blocului.
Am vazut pe aici o parte din acesti eroi soferi – mecanici care desfaceau carburatoare cu ochii inchisi dar nu a povestit nimeni cum dadeai roata jos (si nu, nu puneai rezerva pentru ca aia era cea mai varza), cu doua leviere scoteai singur anvelopa de pe janta ( daca ai pune azi pe unul la vulcanizare sa faca asta te-ar lua la bataie) apoi scoteai camera, o umflai (cu pompa manuala), vedeai unde e gaurita si apoi foloseai o presa mobila de vulcanizat.Semana cu o menghina o presai pe gaura, faceai o cruce mare si ii dadeai foc.Nu, nu glumesc chiar o aprindeai si teoretic lipea un petic.
Apoi daca sarmele din cauciuc erau deja prea iesite in interior…foloseai un manson (o camera veche taiata in semicilindru cu care bandajai ” rana „.
Repetai operatiunea in sens invers la montaj si te rugai sa ajungi totusi in cele 5 ore regulamentare de la Bucuresti la Constanta.
Mie si acum imi vine sa rad cand aud : ” punem de iarna sefu ?…echilibram ?…..facem si o geometrie daca doriti ?
Sunt ca Tom Hanks cu bricheta.
Comentariu beton!16
Cum să nu ținem minte? Așa cum șoferii de-atunci le-ar da clasă unor mecanici din vremurile actuale, tot așa o cameră auto de-atunci ar da clasă celui mai șmecher colac pentru înot de-acum. 🙂
Comentariu beton!12
Anduta o dulce ca deobicei.
Mi-ai adus aminte ca primul meu colac cu care am invatat sa inot a fost o „camera” de Dacie si prima ambarcatiune pe care am „navigat” pe Dunare a fost o camera de tractor U 600.
Sincer multumesc pentru amintiri rascolite dar placute.
PS : As muri si as invia sa-mi stiu copiii acum inotand sau plutind cu asa ceva sau mergand cu Dacia aia fara cauciucuri, fara frane, fara …..geamuri electrice.
Comentariu beton!14
Bai am ras cu spume….Prin 80 vine in vizita la parinti un verisor din Israel.Omul era plecat din Romania de pe vremea cand era copil ,in fine…Dupa cateva zile ii zice lui taica meu la masa ,mai la voi aici ar muri naiba toti mesterii de foame.Toti isi repara singuri masinile in fata portii .E ceva pentru care chemati si voi meseriasi ca vad ca faceti tot singuri.Ani mai tarziu ,fiind eu in Israel imi zice sa chem nu mai stiu pe cine sa schimbe un bec ars .Eu ,viteaza ….lasa ca l schimb eu …la care el,nu claudia ca si omul ala trebuie sa manance o paine.Stiti voi morala si singuri.Mihai,subiect fain si maine ,daaa?
Covasna, anii 90 și ceva. Eram în plimbare cu taică-meu. Încuiem Dacia 1300 și mergem să luăm apă minerală de la izvoare. Ne întoarcem și constatăm că încuiasem mașina cu cheile pe dinăuntru (nu-mi pot explica cum, nu exista închidere centralizată pe vremea aia). Ce să facem, ce să facem..cheia de rezervă la Pitești. Apare un ungur bătrân care ne explică într-o română aproximativă (noroc că mai știam eu ceva maghiară) să hâțânim mașina până se deschide portbagajul și de acolo scoatem spătarul banchetei și avem acces în habitaclu. A funcționat! Bineînțeles că în zilele noastre ar fi mai complicat, dar nu imposibil 😁
Citind articolul, mi-am adus aminte ca am avut si eu 2 R5-uri, prima generatie. Primul un motor 1.3 benzina, care porne „la sfert” la minus 25 de grade. L-a ucis rugina. Al doilea, un R5 Alpine….singura masina pentru care regret in fiecare zi ca am vandut-o.
băi, am făcut 500 km și mai am 300 da’ tot stau 15’…
în ‘97, anul V de facultate, vine un coleg la mine:
– băi Cos ti că (așa vorbește, zici că-i ardelean și taman a făcut un AVC), hai cu mine să-mi caut mașină!
– bre, faptul că tata-i mehalnic și am desfăcut cu el niște motoare și cutii, nu mă face un cunoscător; plătește un mecanic și ia-l să te ajute…io nu merg!
că hîr, că mîr, că n-are bani, că n-are încredere în nimeni…după vreo 3 zile de fwtwt creierii capului, pe o zloată frumoasă de februarie, iată-ne prin tîrgu’ Ieșilor la cumpărat tigaie; am văzut vreo 8 în bugetul lui (limitat), m-am certat cu el la ultima, că-l cuprinsese disperarea necumpărării; noroc cu proprietarul:
– da dom’ne, a fost boțită da’ nu tare…
mda, sudură pe ambele contraaripi (bine făcută dar nu invizibilă)…
mai avea una pe listă, ultima; ajungem, sunăm, răspunde o babă:
– băietu’ nu-i acasî da’ cobor sî v-o arăt șî vini șî el în jiumatati di orî…
cel mai urît Renault 12 ever!!! portocaliu, vopsit cu bidineaua!!! urîtă cu spume!!! daaaar, tablă d’aia groasă (de export if you know what i mean) și un motoooor…torcea ca o pisică după sobă, iarna…superb…
– gogule, asta-i mașina ta!
– urîta asta?!
– băi, tu vrei să meargă sau s-o faci muzeu!? la banii tăi, altceva nu găsești…
fii atent (că apăruse între timp băietu’, c-o față de drojditor…), îi spui la ăsta că n-ai toți banii la tine, să mergem pînă la Tecuci să iei banii de acasă; dacă refuză asta e sau dacă se strică rabla, ne întoarcem mîine cu trenul…
am plecat, cu omu’ la volan, că pînă nu-i dăm banii, mașina e tot a lui; nu mi-a fost în viața mea mai frică; da’ tigaia, superbă, cum ziceam; a urcat dealul Bucium ca un mercedes nou; la întoarcere, pen’că gogu n-avea decît permis de motor, am condus eu; ziceai că-i nouă…
trece un an, își ia ăsta permis, eu intru la studii aprofundate și mă angajez (cu cravată) la o intreprindere textilă; vine iar gogu! iar februarie!
– bre, nu mai intră în viteza a II-a! hai să-mi demontezi cutia!
– du-te-n … mea, tu ești nebun? da’ ce, io-s service?
– hai, te rooog…
– nu pot, n-am chef, n-avem rampă…băi e ger afară…
– te roooog…hai că a vorbit Costel (fostul meu coleg de facultate și actual de serviciu) cu directoru’ vostru și ne dă liber sîmbătă la rampa din curtea fabricii…
bulangiul de director făcuse ochii mari cînd a aflat că-s și mecanic și a aprobat ca Antonescu afetul de tun pentru popă (Delirul), “să se vadă”…
așa că, sîmbătă dimineață la 7,30 ne prezentăm la rampă; a dracu’ se dusese vestea și toți șoferii (vreo 4) erau la chibițat, să-l vadă p’ăla cu cravată (moa) de la Desfacere cum face pe mecanicul…
ei, cînd am pus cricul între lonjeronul dreapta și cutie ca s-o împing și să nu mai demontez planetarele, s-a auzit un oftat “hai, bă, acasă, că ăsta chiar se pricepe! am înghețat degeaba”…
am demontat cutia, am găsit pinionul rupt, l-am trimis pe gogu să cumpere piesă, și m-am dus la un nene care avea o sobiță într-o cămăruță, lîngă; și numa-l văd pe gogu sub mașină…pînă am ieșit eu, pînă am strigat…tripoda planetarei era deja pe jos…eu înjuram și gogu plîngea în patru labe căutînd acele tripodei prin praf; noroc că nu era zăpadă…anfa, strîng tot la loc (2 ace mai puțin), pun cutia, probă “la rece”, tot ok; pornesc, marșarier…pwla! mașina nu se mișcă! o împingem, plecăm, toate 4 vitezele înainte, ok! marșarier…sufletu’…
sun la tata:
– uite, am desfăcut o cutie de dacie și…
– n-are marșarier, nu?
– da! de unde știi?
– cum ai pus capacul?
– cum să-l pun? cu silicon…
– da’ l-ai înclinat, să bagi căutătorul de marșarier pe după pinion?
…FUCK!!!
– și? ce fac?
– păi o desfaci iar…?
gogu lîngă mine:
– ce zice? ce zice?
– zice c-ai belit pwla!! n-ai marșarier și așa o să mergi pînă ce o desface cineva, că io am înghețat bocnă!!!
și așa a mers cel puțin anul ăla cît a mai stat prin Iași…
mai ieșea cu cîte o fată:
– hai să împingem puțin înapoi, să putem pleca…
– domnu’, domnu’, parcați puțin mai în față, că n-am marșarier…
a fost un hai și-o veselie…da’ măcar n-a plătit…
Comentariu beton!17