Cei care sunteți pe-aici de mai multă vreme probabil ați observat că nu obișnuiesc să am păreri despre chestii care mă depășesc. N-o să mă vedeți vreodată debitând considerații pe teme de tactică militară sau de implicații geo-strategice, de exemplu.

Da, știu, de ce n-aș face-o și eu dacă orice analfabet poate s-o facă și e doxă în orice domeniu? Păi, nu știu, poate tocmai de-aia?

Nfine, am făcut această introducere în ideea de a-mi prezenta anticipat scuze pentru ce veți citi mai jos. Adică părerea mea despre războiul din Iran care, teoretic, ar cam trebui să se încheie zilele astea. N-aș fi scris-o dacă nu mi se părea atât de strigător la cer tot ce s-a întâmplat.

O să încep direct cu o concluzie: păcat de poporul iranian.

Nu știu cum să vă spun, dar dacă obiectivul acestui război era să schimbe ceva în Iran, atunci rezultatul final seamănă suspect de mult cu situația în care intri într-un magazin, spargi toate vitrinele, dai foc la două rafturi, te bați cu paznicul și pleci fără să cumperi nimic. În schimb, plin de mărinimie, vrei să le lași bacșiș.

Încă de la început, din ziua când a ordonat „foc” maimuțoiul portocaliu, am avut impresia că toată operațiunea asta a fost gândită pe sistemul:

„Bun, și după aia ce facem?”

„Mai vedem noi după.”

Ei bine, acum tocmai am ajuns în stadiul în care „mai vedem noi după”.

Și ce vedem?

Vedem că regimul iranian este încă acolo.

Vedem că primește acces la bani.

Vedem că scapă de o parte dintre sancțiuni.

Vedem că își recapătă oxigenul economic.

Dar cel mai și cel mai trist este că vedem cum milioane de iranieni care sperau să scape de sistemul care le-a făcut viața un coșmar se uită acum la televizor și se întreabă „ce căcat e asta?”.

Pentru că exact așa arată toată povestea.

Ne-au explicat Trump și Netanyahu ca la proști că Gardienii Revoluției, ayatollahul Khamenei și în general regimul de la Teheran sunt răul absolut, că finanțează terorismul, că destabilizează regiunea, că amenință vecinii și reprezintă una dintre cele mai mari probleme ale Orientului Mijlociu.

Perfect, dacă zic ei înseamnă că așa o fi.

Și când ai avut ocazia să-i lovești decisiv ce-ai făcut, în afară de să distrugi și mai rău viețile a milioane de iranieni? Pentru că, odată cu încheierea războiului sancțiunile dispar, iar petrolul începe să circule, banii încep să intre, tehnologia începe să ajungă din nou în țară.

Fondurile blocate prin diverse colțuri ale lumii sunt deblocate, adică regimul primește acces la niște resurse de care avea mare nevoie.

Dar partea care probabil îi doare cel mai tare pe cei care sperau la schimbare este asta: conducerea de la Teheran nu doar că supraviețuiește, dar are toate șansele să iasă din poveste mai puternică decât era înainte. Gardienii Revoluției sunt bine-merci mai puternici ca niciodată, ayatollahul Khamenei e tot acolo, doar că nu mai e ăla bătrân, ci fiu-său.

Trăiesc cu certitudinea că pentru iranianul obișnuit senzația este absolut devastatoare.

Imaginează-ți că protestezi ani mulți, că iei bătaie, că-ți dispar prieteni, că vezi oameni împușcați sau spânzurați pe stradă, ți-ai pierdut de multă vreme orice speranță ca va fi cândva bine.

După care, practic de nicăieri, auzi că vine marele moment al schimbării.

Trei luni și jumătate mai târziu constați că toți ăia pe care îi urai sunt tot acolo, ba chiar par si mai puternici decât înainte. Păi să nu-ți vină să-i fouți în gură și pe Trump și pe Netanyahu?

Pe scurt, cred că singurii care au avut de pierdut din acest război absolut idiot, singurii care vor rămâne blocați în aceeași mizerie de dictatură religioasă sunt oamenii obișnuiți din Iran. Femeile care au ieșit în stradă, studenții, oamenii care chiar au crezut că poate se schimbă ceva.

Și uite că nu se schimbă NIMIC. Dimpotrivă.

Asta e partea care mă enervează cel mai tare, nu faptul că Trump și Netanyahu și-au urmărit interesele, ci modul ipocrit în care i-au mințit pe iranienii de rând care sperau să scape de mizerabilii care sunt la putere.

Toată retorica aia despre libertate, democrație și drepturile omului a fost doar gargară pentru fraieri.

Păcat de poporul iranian.