Articol scris de Iulia.

Ce ne facem cu sculapul?

Vă văd sprâncenele ridicate și expresiile de nedumerire de pe față și știu și că măcar jumate dintre voi ați deschis textul ăsta în speranța că veți afla ce dracu e ăla un sculap?

Nu intrați în panică, vă lămuresc acuș: un sculap, în limba veche (pur le conesiors 😉) este o combinație între un scaun și un dulap.

Mă rog, nu e musai să fie asta, poate să fie și o comodă, cuierul de pe spatele ușii, bicicleta aia staționară pe care ți-ai cumpărat-o atunci când ai jurat că ai să fii iar în formă (e ok, și rotund e o formă) sau orice alt loc/obiect/spațiu vertical sau orizontal unde ajung depozitate hainele din categoria „nu încă murdare, da’ nici chiar curate”.

Hai, că sigur știți despre ce vorbesc. Sunt hainele alea pe care le porți o dată, eventual nu mai mult de o oră – două. Dar dupaia, nu mai poți să le consideri suficient de curate încât să le pui la loc în dulap, împreună cu hainele curate. Da’ nici suficient de murdare să le pui la spălat, că ce naiba, abia le-ai purtat oleacă!

Eu, de exemplu, pățesc asta cu hainele pe care le trag iute pe mine când tre să fug repede de acasă să rezolv ceva ce nu necesită vreun țol festiv, dar nici nu mă pot duce cu izmenele alea pătate și hanoracul plin de păr și bale de câine cu care stau de obicei prin casă.

Să zicem că tre să trag rapid o fugă până la ai mei, să iau sau să duc ceva. Sau tre să fug până la megaimajul din sat, că am uitat că nu mai am ulei în casă.

Nu e cazul să mă înțolesc la nădragi cu dungă și cămașă scrobită, dar nici chiar așa cum stau prin casă/curte nu pot să ies.

Așa că mă duc la dulap, scot eventual trelingul ăla mai bunu, ăla care n-are gaură-n… locurile ălea în care nu bate soarele și un hanorac sau un tricou curat și mă duc să rezolv ce am de rezolvat.

Când ajung înapoi acasă, mă schimb înapoi în hainele „de stat în casă”. Da’ acu, ce mă fac cu hainele de care tocmai m-am dezbrăcat? De pus la loc în dulap, nu prea merge, că totuși, am ieșit cu ele în lume, la praf și microbi și ce mai vreți voi.

Dar nici de pus la spălat nu prea-mi vine să le pun, pe de o parte că oricum nu prididesc (cred că v-am mai zis io la un moment dat că suspectez că la noi în casă locuiesc mai mulți oameni decât știu eu, că altă explicație pentru atâtea rufe și vase n-am).

Și pe de altă parte că mna, am ieșit cu ele-n lume, da’ nu m-am tăvălit totuși pe jos prin megaimaj.

Așa că genul ăsta de haine ajung… pe sculap. Mă rog, dacă e să fiu scrofuloasă, nu e chiar un sculap, ci mai degrabă un fulap, că e un fotoliu devenit dulap.

Care rezidează în dormitorul matrimonial și devine suport pentru toate hainele mele din categoria mai sus menționată.

Acu, să nu vă imaginați că eu sunt singura din casă care deține un astfel de obiect de mobilier. Că nu e așa.

Fi-miu are la rândul lui un sculap în cameră la el, iar musiu Fritz folosește în acest scop al depozitării intermediare cuierul de pe spatele ușii de la baie.

Problema mea e că, de cele mai multe ori, fie uit de hainele aflate acolo, în Purgatoriul textilelor, în așteptarea re-purtării sau spălării, fie zic „lasă, mă îmbrac mâine/poimâine/la Sfântu’ Așteaptă…”, pentru că în ziua respectivă am apucat deja să mă îmbrac cu altceva, fie nu se pupă hainele alea cu vremea de afară, fie nu se pupă cu fenșuiu’ meu din ziua aia, fie… draci bălțați.

Și așa se face că, după câteva zile de zăcut așa, nici că-că, nici că-că, până la urmă mă enervez și tot la spălat le bag.

Desigur, nu se întâmplă în 100% din timp, uneori chiar mai re-port unele (sau chiar pe toate) dintre hainele abandonate acolo, pe sculap. Însă, din păcate, procentajul e net în defavoarea acestei acțiuni.

Prin urmare, vin la voi, frații și surorile mele, și vă întreb: ce faceți voi, măi oameni buni, cu hainele de pe sculap? Sau dacă nu dețineți un astfel de obiect nicăieri prin casă (ceea ce nu prea cred, sinceră să fiu, da nfine, să zicem…), cum faceți voi cu hainele astea așa… nedefinite, nici 100% murdare, nici 100% curate? Hm?