Hai să începem cu o scurtă continuare a articolului de săptămâna trecută, articol în care vă spuneam că m-am apucat de „Homeland” după mai multe încercări nereușite de a-l vedea.

Tot acolo vă spuneam și că am reușit chiar să ajung la sezonul 2, în ciuda faptul că nu-mi place deloc modul în care joacă Claire Danes. Din păcate, cam asta a fost tot ce-am reușit, la sezonul 3 l-am abandonat. Efectiv n-am mai putut s-o duc pe Danes.

Mi-a părut rău, pentru că acțiunea era ok chiar dacă o ia ușor razna, subiectul e și el bun, practic n-am putut să mă mai uit doar din cauza modului în care joacă femeia aia.

Aici trebuie să fac o precizare pentru toți cei care au venit să-mi explice doct, la același articol de săptămâna trecută: „nu știi ce vorbești, Claire Danes este așa pentru că joacă rolul unei bipolare, e foarte bine ce face”.

Boșilor, faceți-vă un pustiu de bine și uitați-vă la „The Beast in me”, acolo unde Claire Danes nu mai joacă niciun rol de bipolară, dar este la fel de exagerată și exaltată. De fapt, nu, e mai rău decât în „Homeland”, este aproape de neprivit.

Iar acum, pentru că m-a uns pe inimă, o să vă las comentariul lui Bogdan Naumovici, un cetățean care se pricepe la filme și la actori mai bine decât noi toți la un loc:

„Păcat de Homeland că au luat-o pe Claire Danes. Am văzut toate sezoanele, la vremea lor, scrâșnind din dinți și, din când în când, înjurând-o public pe fb, lua-i-aș ochii ăia mereu holbați în… fine. Atât de tare m-a marcat, încât cu greu am văzut Pluribus, altfel un serial cu o premisă foarte mișto, dar în care joacă una exact ca Danes. Au mai și premiat-o, lua-i-aș și pe ăia în .. sfârșit.

Da, se poate vedea că am rămas cu urticarie, închide-i-s-ar ochii ăia beliți și opri-i-s-ar gâfâitul ăla permanent. Altfel, scenariul e mișto.”

M-a uns pe suflet.

Exact, dar exact din aceste motive am hotărât să mă opresc la sezonul trei. Acum vă aștept să-mi explicați din nou cum e Danes bipolară în „Homeland” și de-aia holbează ochii la aproape fiecare replică.

👉 The Spy – serial, Netflix

L-am văzut la vremea lui, când a apărut, dar m-am hotărât să-l revăd pentru că mi-a plăcut mult, extrem de mult.

Să știți că fac foarte des treaba asta, în sensul că prefer să mă uit la ceva ce-am văzut deja, dar știu că e bun, în loc să trăiesc vreo dezamăgire dând play la ceva ce încă n-am văzut și se dovedește că nici nu vreau să văd.

Probabil că mulți dintre voi au văzut deja „The Spy”, dar dacă mai e cineva pe-aici care nu, prieteni, e primul lucru căruia ar trebui să-i dați play. Este unul dintre cele mai bune seriale pe care le puteți vedea în această viață.

E bazat pe un fapt real: povestea spionului israelian Eli Cohen, una dintre cele mai spectaculoase operațiuni de infiltrare din istoria serviciilor secrete.

N-aș prea vrea să vă dau spoilere, o să vă spun pe foarte scurt despre ce e vorba.

Cohen era un evreu născut în Alexandria, Egipt, recrutat de Mosad și trimis să se infiltreze în Siria sub identitatea falsă a unui om de afaceri sirian întors din Argentina, Kamel Amin Thaabet.

Prieteni, omul ajunge să fie consilierul președintelui sirian Amin Al Hafez, adică unul dintre oamenii în care avea cea mai mare încredere. În plus, i se propune și acceptă un grad foarte mare în armata siriană. Repet, face toate astea el fiind spion israelian.

Mi-a plăcut atât de mult încât m-a făcut să caut pe internet chestii despre Eli Cohen. Așa am aflat că nevastă-sa mai încearcă și în zilele noastre să-i recupereze rămășițele, să le îngroape în Israel, dar statul sirian refuză să i le dea.

Umilința a fost atât de mare pentru sirieni încât nici 61 de ani mai târziu nu vor să-i dea femeii nimic.

Vă spun, e bun tare „The Spy” și vă puteți uita la el chiar dacă subiectele „mosad”, „spionaj”, „evrei”, arabi” vă lasă reci.

Să țineți cont că spune asta un cetățean care îl detestă profund Sacha Baron Cohen, nu m-am putut uita la niciun alt film în care joacă.

Un singur defect are „The Spy”, dar am putut trece peste el tocmai pentru că în rest m-a fascinat: e jucat în engleză.

N-am să înțeleg niciodată de ce nu l-au putut face în ebraică și arabă, au preferat să fie jucat în engleza aia caraghioasă vorbită cu accent arab sau israelian, în funcție de locul desfășurării acțiunii. Probabil, tot din cauza lui Sacha Baron Cohen au ales așa producătorii. Păcat, ar fi fost pur și simplu perfect.

👉 Love & Death – serial, Netflix

Este atât de bun încât mă ia cu frisoane la gândul că iar voi fi nevoit să caut mult și bine până să găsesc ceva care chiar să-mi placă.

Să știți că acțiunea pornește un pic lent, dar eu sunt convins că pornește intenționat așa, tocmai ca să reușească să transmită cât de liniștită era viața într-un orășel insignifiant din Texas, la începutul anilor ’80.

Am făcut precizarea asta pentru cei care nu se uită la filme dacă acțiunea n-o ia razna din primele 10 minute. Dacă sunteți genul ăsta, sfatul meu e să săriți peste „Love & Death”.

În schimb, cei care pot să aprecieze un film sau un serial exclusiv pentru ce se întâmplă pe ecran, să știți că e extrem de bun, e foarte bine scris, este jucat absolut impecabil și, cel mai important, este după o întâmplare reală.

Doamne, ce rol poate să facă Elizabeth Olsen. Toți sunt foarte buni, Jesse Plemons face și el un rol senzațional, dar Elizabeth Olsen este pur și simplu im-pe-ca-bi-lă.

Deși mă mănâncă degetele să vă povestesc din serial, nu vreau să vă spun mai multe, că nu vreau să vă răpesc nimic din plăcere dacă e să-l vedeți. Dar, credeți-mă, n-aveți niciun motiv pentru care să nu vreți. DIMPOTRIVĂ!