Știu c-am mai vorbit pe aici pe subiectul ăsta, dar nu văd de ce n-am vorbi din nou. Ce să și facem pe începutul ăsta de an? Să vorbim despre Trump și Maduro, după ce s-au exprimat toți specialiștii în geopolitică de pe internet? N-are rost, serios.

Așa, revenind, zilele trecute a venit un curier cu un colet care trebuia plătit cash.

Aici trebuie să fac o paranteză. Când comand de pe site-uri în care n-am cea mai mare încredere, prefer să nu plătesc cu cardul atunci când fac comanda, ci, dacă există opțiunea, să aleg plată ramburs.

O dată pentru că nu vreau să-mi las cardul pe site-uri de care nu sunt sută la sută sigur și a doua oară pentru că vreau să mă caute ei pe mine să-mi ia banii, nu eu pe ei să-i întreb de ce nu mai vine ce am comandat. Nu de alta, dar am pățit des. Mult mai des decât mi-aș fi dorit.

Nu știu cum se face, dar atunci când au de încasat nu prea mai apar probleme cu livrările, nu prea mai există vestita „am sunat, dar n-a răspuns nimeni”, pe scurt, când au ei de luat, cresc exponențial șansele ca totul să meargă perfect. Am închis paranteza.

Singura parte nasoală este că, de cele mai multe ori, în situații de genul ăsta trebuie să ai cash în casă. Adică fix situația coletului pe care tocmai mi-l adusese curierul. Dar știam că trebuie să vină, așa că eram liniștit, aveam cash în casă.

Am coborât, i-am întins omului 150 de lei și așteptam să îmi dea restul, pentru că valoarea comenzii era undeva pe la 115 lei. Moment în care omul se uită mega-sictirit la mine și-mi spune sec că el n-are schimbat, deci nu poate să-mi dea rest.

– Păi și cum facem?, întreb.

– Nu știu, îmi zice la fel de sictirit, dar nu am să vă dau rest.

Preț de vreo două secunde s-au luptat binele cu răul în interiorul meu. Răul îmi tot șoptea să-i spun „atunci mai vino tu pe-aici când ai să dai rest” și să mă duc liniștit în casă. Până la urmă a învins binele:

– Ok, atunci trebuie să așteptați un pic.

M-am întors în casă și-am căutat prin toate locurile unde puteau să existe bani cash, inclusiv prin pușculițele copiilor, ca să încropesc nenorociții ăia de 15 lei.

Cu chiu cu vai i-am adunat, dar, în naivitatea mea, am continuat să caut încercând să mai găsesc măcar 5 lei. Pentru că, nu-i așa, trebuia să-i las și omului ăluia ceva, doar nu era să-mi livreze așa, gratis?

Pe când mă chinuiam să găsesc pe undeva ăia 5 lei, brusc am avut o revelație.

Stai mă un pic, dar de ce ar trebui să-i las bacșiș când, de fapt, nu am motiv, nu merită niciun leu în plus? Omul a venit complet nepregătit la mine și s-a comportat de parcă eu trebuia să am bani potriviți, nu el să aibă să dea rest.

Ăla a fost momentul în care am decis că nu mai are rost să caut. Aveam deja cei 115 lei, așa c-am coborât, i-am plătit, am zis „mulțumesc” și ne-am văzut fiecare de viață.

Iar întrebarea mea pentru voi este dacă am procedat corect? Sunt eu nebun? Trebuia neapărat să-i las și lui niște bani doar pentru motivul că-mi adusese coletul, adică o treabă pentru care deja era plătit?

Nu sunt zgârcit, las bacșiș în multe locuri și în multe situații în care poate n-ar trebui să las (spre exemplu la restaurant las chiar dacă nu mi-a plăcut servirea), dar există situații în care consider că n-am de ce să las pentru că nimeni n-a făcut nici cel mai mic efort pentru banii ăia.

Și-atunci pentru ce să las? Doar așa pentru că toată lumea se așteaptă să primească? Mpare rău, dar nu.

Voi lăsați bacșiș curierilor? Și dacă da, lăsați așa, indiferent în ce condiții vi se livrează comenzile pe care le aveți de primit?

P.S. (scris după ce-am publicat articolul) Am simțit nevoia să fac această completare pentru c-am văzut c-ați sărit aproape toți să-mi explicați cum îi lăsați bacșiș curierului ăluia cu care vă înțelegeți și care își face meseria cum trebuie. Nu zic că e ceva rău, foarte bine că există și că aveți parte și de așa ceva. Dar ce uitați voi este că ăștia sunt excepția, nu regula.

Hai să vă spun cum stau lucrurile la mine, nu de alta, dar sunt convins că se poate extrapola. În cei 7 ani de când stau aici, au existat doar doi curieri cu care m-am înțeles perfect și care m-au ajutat de fiecare dată când am avut nevoie, ambii de la Fan, primul a fost Fane, al doilea e Florin.

În rest, absolut toți, de la toate companiile, au atitudinea aia din care reise că-ți fac un favor. Iar pe băiatul ăla despre care am pomenit în articol îl vedeam pentru prima oară în viață, nici măcar nu rețin de la ce firmă de curierat era.

Cam așa stau lucrurile.