Ați vrut Iulia? Luați Iulia. 😊
Și asta nu e tot, puțin mai încolo aveți și Claudiu. Azi avem zi lungă. 💪
…
Bonjurică dragii babei și bine v-am regăsit!
Ați fost mulți (neașteptat de mulți, recunosc că nu mă așteptam nici într-o mie de ani să le pese unor necunoscuți de pe internet de o altă necunoscută de pe internet) care m-ați întrebat de sănătate în privat și vă mulțumesc că sunteți și că am fost în gândurile voastre. Sunteți mișto rău, băi, mă înclin în fața voastră!
Iar acum iaca am simțit că a venit momentul să scot din nou capul printre voi, nu știu dacă doar azi, nu știu dacă și săptămânile viitoare, vedem, o luăm ușor ușor. Până atunci, să lăsăm vorbăria inutilă, să ne punem pe povestit.
Atenție, text lung, că deh, sunt ne…scrisă de ceva vreme. :))
Știți voi zilele alea în care Universul conspiră să ți se alinieze planetele, să ți se îndeplinească dorințele și să-ți strălucească ciacrele mai ceva ca dinții de haur ai unui manelist de succes?
Mda. Eu n-am zile d-astea. Eu am zile din alea în care Universul încearcă să găsească cât mai multe moduri de a bate aceea de mine, să vadă când clachez.
Da’ mă las io? Nu mă las, că drac mort și babă frumoasă n-a văzut lumea. Și io-s și una, și alta.
Să vedeți. Zilele trecute mă trezesc la 5 dimineața, după ce și în ziua dinainte băgasem la muncă ca MIG-u’, că trebuia musai musai să termin un proiect și să îl livrez. Pentru ușurința lecturii, să îl numim generic „Proiectul B” (o să înțelegeți imediat de ce).
Și bag, și muncesc și mă taie toate ăpile alea rele, și termin proiectul și, evident, când să îl livrez – eroare.
Adică eroare în sistemul clientului, unde trebuia să îl încarc. Și dau restart, și o iau de la capăt, și iar mă taie ăpili și eroarea tot acolo, ca o piază rea.
La un moment dat, pe parcursul strofocărilor mele, îmi scrie tipa responsabilă pentru proiect, să mă întrebe de sănătate… că deja cam trecuse ora de livrare.
Acu, eu în mod normal anunț dinainte dacă văd că există șanse să meargă ceva prost și să nu pot termina/livra la ora agreată, numai că în ziua aia, fiind oricum chiaună din cauză de oră de trezire și fiind asudată toată, atât fizic, cât și psihic, de toate erorile vieții, nu mi-am dat seama cât se făcuse ceasul.
Îi zic fetei așadar că am probleme cu sistemul lor și că mai încerc o dată și nu merge, îi trimit prin altă metodă.
Într-un final reușesc, toate fișierele la locul lor, răsuflu ușurată și dau să mă ridic de la birou, să îmi mai pun o gură de cafea, când… biiiing! Mesaj: „Bre, nu e bine, ce căcat fișiere ai urcat tu aici, că ce ai tradus tu nu are nici o legătură cu ce era de tradus!”
Iar panică, iar transpirații și sudori, schimburi de mesaje, cercetări amănunțite prin fișiere…. ce mai, o întreagă dandana.
Până la urmă, i-am dat de cap. Ce făcusem? Păi făcusem nefăcuta, evident. Că în afară de Proiectul B, eu mai avusesem în lucru și Proiectul A. Pe care îl terminasem chiar cu o zi mai repede, dar, când să îl livrez, s-a întâmplat viața. Nu mai știu, ori că mi-o fi sunat telefonul, ori că o fi strigat copilul, ori că o fi avut vreun câine nevoie la vreun kkpipi, dracu mai știe.
Ce e cert e că NU am livrat Proiectul A după ce l-am terminat și, firește, am uitat de el. Între timp, m-am apucat să dau bătaie la Proiectul B, pe care, așa cum vă povesteam mai sus, l-am livrat după lupte cu lacrimi și suspine.
Ca să se dovedească că, de fapt, în ziua respectivă eu ar fi trebuit să livrez DOAR Proiectul A, deoarece Proiectul B avea termen cândva în ianuarie anul viitor… Iar eu Proiectul A nu l-am livrat deloc, în schimb am livrat în locul lui fișierele din Proiectul B.
Mda.
Și pentru că ziua a început așa bine, nici n-avea cum să se termine altfel decât cel puțin la fel de minunat.
Respectiv am avut de făcut un drum prin oraș și, la întoarcere, am zis să intru la un peco să și alimentez căruța.
Eram în mașină cu copilul din dotare. Care vrea și el să asiste la procedura de alimentare (că îi place mirosul de benzină din peco) și apoi să vină cu mine înăuntru, să se zgâiască la toate mizeriile la suprapreț care se găsesc de obicei pe rafturile benzinăriilor, deși știe că nu cumpărăm niciodată nimic de acolo.
Intru în peco, mă pun la o pompă unde omul care era înaintea mea tocmai plătise și se urca în mașină să plece.
Poziționez vehiculul în pompă, mă dau jos, copilul se dă și el jos din scaunși apoi coboară din mașină, dau să alimentez. Bag țușpicul pompei în rezervor, apăs…. nimic. Pe afișajul pompei apărea în continuare suma și cantitatea de la clientul dinainte.
Scot țușpicul, mai bag o dată, apăs din nou – canci. Pompa rămânea impasibilă.
Văd în fața ușii pe domnul care, de obicei, vine și se oferă să te ajute să alimentezi. Decât că la mine știe că nu trebuie să vină, că de obicei am câte un câine în mașină și, după ce l-a lătrat odată portbagajul de era să facă bietul om (că e și oleacă mai în vârstă) infarct acolo, pe loc, mă evită ca dracu tămâia.
Renunț deci la încercarea de a alimenta și mă duc să îl întreb pe om dacă știe care e baiul, că nu merge pompa.
Îmi răspunde zâmbind că nu merge nici o pompă, nu numai aia la care sunt eu, că e 7 fără 10 și se face schimbul de tură. Da să am răbdare, că termină mintenaș și se reia activitatea.
Minunat, ce să zic… tot ce îmi doream era să mai stau o vreme prin peco. Da dacă tot eram acolo, stau, ce să fac?
Îndes copilul la loc în mașină, mă urc și eu, începem o conversație deosebit de palpitantă (habar nu am despre ce, probabil ceva legat de efemerul vieții sau în câte culori există piese de Lego), așteptăm.
La un moment dat, cu colțul ochiului îl zăresc pe domnul responsabil cu pompele cum iese din interiorul stației și, vă jur, cu un gest de Moise care despărțea apele sau de Mare Preot care iese să binecuvânteze mulțimile, desface larg brațele și le ridică înspre noi, plebea care se închina la pompele până atunci înghețate în nepăsearea lor rece.
Mă dau iar jos din mașină, copilul se dă și el jos, îl plantez undeva, în apropierea mea, în așa fel încât nici să nu mă încurce, da nici să nu fie în pericol să sară în fața vreunei alte mașini.
Paranteze. Prima. Eu conduc o dubă. Mă rog, o dubiță, ziceți-i cum vreți voi. Un VW Multivan. Că mna, câini mari, mașină mare.
Pentru cine n-a condus vreodată așa ceva (și cu ocazia asta, dacă e careva p-aici care știe, poate mă lămurește și pe mine care dracu e logica – @CosticăM?), ușița care acoperă bușonul de alimentare e pe partea șoferului, aproximativ în dreptul ușii. Iar respectiva ușiță, din motive care mă depășesc, nu poate fi deschisă decât după ce deschizi ușa șoferului, deschizi ușița de la bușon, închizi ușa șoferului și continui.
A doua paranteză. La majoritatea mașinilor de dată mai recentă, bușonul e legat de mașină cu un fir de plastic, sârmă, dracu să-l pieptene. Un fir, ceva. Ca să nu îți scape naibilor bușonul din mână și să ia calea bejeniei. Mno, la mașina mea, firul ăla s-a rupt. Închidem parantezele.
Și în timp ce cu o mână încercam să manevrez cele două uși – cea de la șofer și cea de la bușon, și cu cealaltă încercam să îmi îndes telefonul în buzunar, stând în același timp și cu ochii pe copil ca pe butelie, evident că se întâmplă nefericirea.
Desfac bușonul și, când să dau să îl fixez în locul ăla de deasupra găurii, unde poți fixa în mod normal bușonul, ca să nu îl lași să se bălăngăne pe lângă mașină (lucru pe care eu oricum nu-l pot face, că s-a rupt firul, da?), bușonul capătă o minte a lui și decide să evadeze.
’ga-mi-aș!
Să ne păstrăm calmul, zic. Între timp, în spatele meu se formase o coadă suficient de serioasă (că mna, dacă fusese schimbul de tură, se cam aglomerase) încât apoape ieșea din benzinărie în bulevard.
Mă apuc să alimentez și îi zic copilului să încerce să arunce o privire pe sub mașină, să îmi indice o direcție generală în care se află bușonul. Dar asta fără să se tăvălească pe jos, prin bălțile de carburant, ulei și ce alte mizerii mai sunt pe jos printr-un peco.
Copilul ia poziția regulamentară cu mâinile pe genunchi, fundul în sus și capul în jos, analizează tacticos situația și mă anunță: „Nu îl văd nicăieri, cred că a plecat în Narnia!”
’ga-mi-aș!
Paranteză trei. Pentru că dețin câini de tip Dog German, care produc cantități deloc neînsemnate de bale, rareori port haine deschise la culoare, pe care petele se văd mai ceva decât craterele de pe Lună într-o noapte senină.
Însă în ziua aia, pentru că nu aveam nici un câine cu mine, eram îmbrăcată cu niște foarte frumoși și foarte curați și foarte deschiși la culoare veluri bej. Un bej foarte deschis. Aproape crem. Închidem paranteza trei.
Ce a urmat a fost un exercițiu de contorsionism greu de explicat, în care am încercat să mă aplec în diverse poziții chinuitoare, care a) să nu mă facă să stau cu dosul în aer în mijlocul unei benzinării pline ochi, b) să îmi permită să văd cât de cât pe sub mașină, să aflu unde se pitește bușonul buclucaș și c) să îmi permită să recuperez numitul bușon fără ca izmenele mele să facă contact cu solul benzinăriei și mizeriile aferente.
Normal însă că Universul consipirase și de data asta cum trebuia și bușonul meu se dusese undeva lângă roata din stânga față. Și fix când am simțit cum îl ating cu vârful degetelor, a luat-o voios în direcția opusă. Practic, din lateral nu aveam cum să ajung la el decât dacă mă puneam pe burtă, iar din față… well, cam tot așa.
M-am dus în fața mașinii (ape curgând, șoferii din spate probabil suduind, copil țopăind în jurul meu ca o capră pe o pășune alpină), m-am pus cumva pe ciuci și am luat o poziție de Cichi Cian în mizerie, întinzând un copan și încercând să îi ard bușonului un șpiț delicat, astfel încât să îl fac să se miște din poziția imposibil de accesat în care se afla, într-una mai accesibilă.
Într-un final am izbutit, s-a auzit un cor de îngeri în momentul în care am reușit să poziționez bușonul la locul lui și să trântesc ușița în urma lui (sau poate erau doar oftaturile ușurate ale șoferilor înțepeniți la coadă în urma mea).
Am plecat spre casă și am sperat ca Universul să se fi distrat suficient pe seama mea în ziua aia.
S-a dovedit că da, pe ziua aia își făcuse plinul la râs de mine, dar în ziua următoare am luat-o de la capăt, însă asta e o poveste pentru altă dată.
La voi? Frecvente zile d-astea sau sunteți pă frecvența bună cu Universul și are grijă de voi și ale voastre?
Hai lamulțean și să ne auzim cu bine în anul ce vine. Vă pupă fata!
Da’ cum a fost asta! Acu vreo 7-8 minute așteptam articolul întins la orizontală pe spate. Și-mi zic: azi e sâmbătă, avem Iulia. După care: băi, da’ ce am, că Iulia nu mai este, e Claudiu. Am adus-o cu gândul. Nu mă mai gândisem demult. Dar azi, da.
Sărbători fericite!
Comentariu beton!25
Vezi? Cine manifestează, Universul te vede. 💪
Care te gândești pă pozitive, să îndeplinește!
Sărbători fericite!
Comentariu beton!15
Săr’na, tuși!!! Vaaaai, ce emoționată sunt…
nu bateți, ies io mai tîrziu!
Comentariu beton!12
N-ai citit tot, este? 😑
evident că citisem, da’ a trebuit să bat umpic din gene și să flutur o mînuță în dreptul guriței, să scap de emoții, tuuu…
uelcăm bac, că chiar începuse să mă enerveze @Claudiu! numa preocupări ezoterice și teme filozofice!? mi-era dor de o discuție mundană, așa ca între dubițari (see what I’ve done here?); deși, prin comparație, multivanu’ matale față de daily al meu e ca luvru’ pe lîngă muzeul din bîrlad (hai c-am reparat-o cît de cît);
de clăpița aia nu știu ca să zic de ce e făcută așa; pentru protecție, bănuiesc, un fel de antifurt; și ca să nu se dășchidă în mers; a mea, de exemplu, nu mai are arculețul care o aduce înapoi și o ține lipită de stîlp, așa că uneori n-o închid complet, portiera n-o mai agață și merg cu ea deschisă kilometri buni; crecă-i modul universului să-mi zică că-s cam într-o ureche…?
în altă ordine de idei, Eric e destul de mare acum, așa că am o sugestie despre cum poți condimenta articolele cu scurte reels-uri realizate de el; că oricît de descriptivă ar fi narațiunea ta, o imagine face cît 1000 de cuvinte, știi cum zic? cred că ar fi rupt un video cu tine în poziția Sandrei Izbașa „urcare la bîrnă”!
experiența proprie e așa: io am acasă un iphone fără SIM dar legat la wi-fi și la contul meu IOS, ca să-și pună fie-mea filme neflics pe tv; dar cum filmele/desenele sunt cu porția, mică, fata își face selfieuri și videouri „bună, fetelor! (invariabil începutul)… bla bla bla”; care videouri, din cauză că ăla-i de doar 64Gb, urcă imediat în cloud…
cu plăcere!
PS pentru cîrcotași, VAN-urile sunt cele mai mișto de condus mașini din lume!
așea, așea, ce bine că am cu cine să port și eu discuții de dubițar :)))
mbun, deci cu clăpița m-ai lămurit buștean. așa suspectam și eu, posibil ca protecție, deși, între noi fie vorba, din câte știu eu, la mașinile mai recente oricum nu ai cum să scoți carburant din rezervor… nfine.
cât despre filmări, odorul tocmai a primit cado’ de Crăciun o cameră pentru copii, care poate și poza, și filma, deci e posibil să avem materiale vizuale :)))
De acord cu tine. Am condus ani in șir un WV Caravelle. Best of all!
A, daaa, că asta uitai să scriu la primul răspuns.
Duba rulzzzz! O iubesc de mor și e mega ultra mișto din toate punctele de vedere. N-aș mai schimba-o pentru un turism obișnuit pentru nimic în lume!
(mbine, fie, poate pentru un 911 Carrera. da’ nu la schimb, ci de rezervă. când oi fi pensionară. să plimb Dogii cu el :))))
Deci, io am condus T3, ăla vechi cu motor și tracțiune spate 😍 visss, încă îmi amintesc cu nostalgie de toate drăciile pe care le făceau puradeii doar ca să îi pedepsesc, adică să îi țin în portbagaj 🤣🤣🤣 care era plin cu jucării și iarna era cel mai cald, cele mai faine întâmplări din copilăria lor sunt legate de duba aia 8+1 plină de abțibilduri și deviceuri pentru confortul lor.
@Adriana, la mine în portbagaj nu prea e loc, din motive de potăi.
Dar în rest, am putea supraviețui lejer vreo săptămână cu tot ce e înăuntru – snacksuri, băuturi, pernuțe, păturici, încărcătoare pentru divaisuri… 😂
și să mă scuzaț că am încheiat comentariul așa intempestiv, a trebuit să plec urgent, că de alaltăieri rămăsesem fără ouă! deocamdată alea din frigider, deși statul pe bloguri sîmbăta… văzui alaltăieri că duce (și) la divorț!
cît despre VAN-uri, am să repet că domnu’ Guy Ritchie, carele de multe poate fi suspectat, da’ nu de lipsa banilor, a pus să-i fie transformat un mercedes sprinter în limuzină! cu canapele, wide tv-uri, bar etc. gurile rele zic că ar fi avut și un strictis bar, da’ cum io n-am avut plăcerea, nu bag mîna-n foc!
bre, nush io despre Guy ăla, da io de când am văzut că există Maybach Van, am început să îmi fac un plan de economisire pe termen lung.
Aveți talent cu carul și viteză la povestit. La mulți ani!
Săr’na! 🙏
Sărbători fericite!
Te 😘 Iulia, mă bucur să te văd și pe aici.Stai fără grijă,și altora li se întâmplă lucruri asemănătoare exact atunci când n-au nevoie,și tot cu copilul mic de mână… mă întreabă casierii de la Lidl in cartierul meu de minunea mică,in sensul că unde și cum am scăpat să nu vină cu mine la cumpărături.La mulți ani cu sănătate și toate bune și pe anul viitor!
PS.Mulțumesc, Mihai pentru toate poveștile Iuliei și ale lui Claudiu.
Ah, sunt convinsă că Universul are cumva „grijă” în special de ăia cu copii după ei 😅
😘 și sărbători fericite in continuare!
Doamne! Ce bine că ai revenit. Mi-era tare dor de aventurile tale.
Ai încercat să pui busonul pe capota mașinii sau e prea sus?
Vai de capul meu! Nu e bună. Am făcut o dată treaba asta și am plecat fără sa înfiletez bușonul. Am alimentat am închis ușița și am plecat în trombă. Mă claxona omul din spate în disperare și făcea semn să mă opresc. Zburase naibii bușonul vieții în mijlocul benzinăriei.
Hăhăăă, la un metru ș-un jnițăl înălțime, cât am eu, mi-ar trebui o scăriță să ajung la plafon. De fapt, nu chiar o scăriță, ci o scară destul de serioasă 😅
@IoanaMM, răspunsul era pt @Ruxandra, da a apărut al tău între timp și s-a produs o extorsiune.
Mie mi-a zburat de pe plafonul mașinii… Un cântar de bucătărie. De fapt, nu mie, soțului.
Nu întrebați de ce avea cântarul de bucătărie pe mașină 🙄
De ce? De ce?
Pen’că eram în vacanță și trebuiau hrăniți câinii. Mă rog, mai exact, unul dintre ei, care era pui pe vremea aia și avea mese la ore fixe, și cântărite.
Așa că s-a executat oprire într-o parcare de supermarket, s-a cântărit mâncarea câinelui și s-a hrănit câinele.
După care s-a uitat cântarul pe plafonul mașinii 🤷♀️
Care cântar era din sticlă și s-a făcut praf pe undeva, pe un drum național din Germania.
Da’ Bună Dimineața și La Mulți Ani pt Sărbători și sărbătoriți!
Am fost cuminți tare dacă și Iulia ne face cadou.
Conspiră Universul dar nu la nivelul ăsta. Probabil suflu mai cu sârg in chiakre 🤷.
Hai! O zi minunată cu spor la halit sarmale! Io mă duc să pregătesc un delicios lapte cu cereale ca mnah….
Spor la Colebil la toată lumea! 😂
Welcome back, Iulia! Eu n-am comentat la articolul de ieri al lui Mihai (ca nu ma simteam cu musca pe caciula 😇 – adica totusi comentez din cand in cand), dar voiam sa intreb de tine. 🤗
Cred ca toti mai avem zile de-astea, doar ca la tine mai des decat la altii. 😁
Aparent, toate gândurile voastre adunate, de ieri și de până acum, au ajuns unde trebuie 😁🤗
Chiar in dimineața aceasta, in timp ce făceam cafeaua pentru domnul si stăpânul meu ma întrebam ce o mai cu Iulia. Si uite: yupiii, magia a funcționat. Ne bucuram toți ca te-ai întors. Referitor la povestea de azi, ma gândeam cum ar fi fost sa fi avut si un câine, doi, cu tine in masina. Cred ca se putea si mai rău, cu dulaii latrand la omenirea din benzinărie.😂
Nu era mai palpitant de atât, nici dacă aveam câinii cu mine, că în general nu latră de nebune când sunt în mașină, latră când se apropie cineva suficient de mult încât să îl considere potențial pericol.
Dar am și povești „palpitante” cu câini și portbagaje.
Ce, credeți că doar pentru că am lipsit de pe net, am stat așa, cu mâinile în sân și m-am plictisit grozav? 🤭
Chiar ieri la intrebarea “de ce nu comentezi?” Ma gandeam sa intreb si “ce mai face Iulia?”
Apoi au aparut niste nevoi importante in casa si… puf(!) s-a dus gandul😂
Ma bucur sa o citesc pe Iulia, poate si la ea pe “mosie”🤭
Ps. Claudiu are eroarea 404
Pun și la mine pe tarla cât de curând ceva, că tocmai mi-am dat seama în ce dată suntem și e o zi cu o semnificație specială pentru mine.
Prin urmare, bine te-am regăsit!
M-am sculat cu eroare 404. 🙂
Așa e când n-am cafea în sânge.
A zis Mihai că intră mai târziu.
@Claudiu, și p-ormă te-ai și trezit? 🤭
#GlumeDeAutobază 😅
Până nu beau cafeaua nu se trezește nimic în mine.
Am zis bine „m-am sculat”. Că e tot ce am făcut. M-am sculat din pat și am început să umblu ca un zombie după cafea.
Atunci bună dimineața la cafeluță, cum am văzut io că se zice prin onlain 😁
Chiar îmi era dor de aventurile tale ca de poze îs sătulă … am urmărit să văd cum ești da nu sa stresez 🤓 Ma bucur ca ai revenit chiar dacă este doar pentru săptămâna asta
La mulți ani 🥳 și la alte întâmplări frumoase de povestit
La mulți ani și sărbători frumoase în continuare! 🤗
Dar ce-a adus Mosu…nici n-am citit de emotie! Welcome back :*
Poi citește, soro, că doar nu mi-am tocit unghiuțele degeaba în taste! 🤣
Bine ai revenit, Iulia! Dar ce darnic e universul cu tine! Numai într-o aventură te ține. 😅 La mulți ani, să ne trăiești!
Da, nu-i așa că-i generos musiu Universul? Deși sincer, uneori m-aș mai lipsi de atâta generozitate 🙄😂
La mulți ani!
Ce cadou frumos de Craciun! M-am tot intrebat oare ce mai „peripetiti” cu copilul, cu cainii. Sper sa va tot citesc! Sanatate, sarbatori cu bine si un 2026 cu voie buna si – de s-o putea- articole sambata.
Peripețim, nu e vorbă! Nu ne plictisim practic deloc.
Mulțumesc de urări! 🤗
Bine ai revenit, Iulia !🥰🥰Sărbători fericite!
Bine v-am regăsit! 🤗🤗🤗
La mulți ani, Iulia! Tare mă bucur că ai revenit! Și sper să rămâi, îmi place mult cum povestești.
Claudiu, îmi place și de tine, ești tare talentat.
Așa că eu nu aș avea nicio problemă să îmi încep ziua de sâmbătă cu voi doi 😊.
La mulți ani și mă bucur să fiu iar printre voi! 🤗
Colegul @Claudiu sper că nu mă înjură, că am intrat așa, cu bocancii mei de damă mărimea 36 și un pic peste el 🫣
Bine ai revenit, Iulia! Să fii bine de acu’ înainte și să ne delectezi cât mai mult cu scrierile tale 😊
Articolele (și cele de ieri că nu am apucat) le păstrez sa le savurez la ☕
Zi faină la toată lumea și la mulți ani Ștefaniilor și Ștefanilor și tuturor ce se serbează astăzi 🎉🎊
Bine v-am regăsit și să ne vedem cu bine și pe mai departe! 🤗
Bine ai revenit, Iulia! Ne-a fost dor de tine și de poveștile tale. Sărbători frumoase în continuare.🤗
Mulțumesc și asemenea – sărbători frumoase în continuare! 🤗
Asta da cadou de Crăciun! Bine ai revenit, Iulia!
Bine v-am regăsit!
Iulia, bine ai revenit. Să-l mai împărțim pe stresul ăsta de Mihai. 🙂
Bine, da’ nu frățește, ia tu mai mult, că io îl suport de mai multă vreme 😂
Ce darnică ești! :p
Hai fie, că tu ești mică de înălțime. Eu sunt animal mare. Suport mai mult stress. 🙂
Io sunt și pitică, și nevricoasă, da? 😂
Ca doar aseara am intrebat de tine! Gand la gand… Bine ai revenit , cu pataniile tale de fiecare zi( sau aproape!).
Tu ai probabil muuulte de rezolvat, de aceea mintea ta se imprastie catre fiecare problema. Mai da-i cate o pauza din cand in cand! E greu ce zic, dar musai!
Știu că ai întrebat, am și răspuns ieri seară 😁
Bine v-am regăsit! 🤗
Am vazut! Multumesc. Sarbatori fericite!
Sărbători fericite! 🤗
Neața și bine te-ai întors! Lasă, că blonde în benzinării mai sînt și altele, dragă „colegă” de suferință într-ale busoanelor! Eu am pățit-o o singură dată urît, n-am găsit loc la pompă pe partea cu rezervorul și m-am gîndit (greșit!) că va veni un nene din ăla angajat acolo, să se lupte si să tragă el de furtun pe partea ailaltă a bărcii suedeze. Care nene n-a venit și uite-o pe Teodora trăgînd de mizeria aia de furtun și nereușind sub nici o formă să-l înfigă, pardon, în gaură. De draci ce m-au luat, am trîntit furtunul la loc în pompă și am demarat model Schumacher, uitînd cu desăvîrșire să pun și busonul la locul lui și să închid și ușița. Cine a mers preț de două intersecții cu busonul fîlfîind ca drapelul patriei pe catarg, pînă cînd la al doilea semafor i s-a făcut milă șoferului din mașina vecină și paralelă și s-a dat jos să înșurubeze busonul mașinii blondei nervoase de pe banda trei? 🤣
Bine că n-ai plecat cu furtunul de la pompă. Că s-au mai văzut cazuri.
Ahahahahaha, cunosc filmul cu trasul de furtun, am executat și eu de câteva ori, dar pe vremea când aveam Tiguan.
Cu măgăoaia asta, n-am șanse, nu cred că există furtun așa lung.
@Claudiu: nu sînt chiar atît de blondă!!! 🤣 Și, văd că n-ai băut destulă cafea în dimineața asta, că altfel remarcai că nervii au aparut TOCMAI că n-am reușit să bag furtunul! 😁
Blondu’ am fost eu. Acu’ două săptămâni. Mă duc cu mașina de serviciu la benzinărie. Să-i umplu rezervorul. Al dracu’ furtun nu voia să intre. Dar eu sunt și mai al dracu’.
L-am băgat forțat. Și a intrat. Și-am umplut și rezervorul.
Și m-am luat și de tipa de la benzinărie sa au schimbat muștiucele alea de la furtun și nu mai reușesc să îl înfig cum trebuie.
Și tipa mă întreabă candid: mașina dumneavoastră nu e pe benzina? Zic : Da
Zice: pai ați băgat motorină.
Aia de la renting au zis că nu repară prostia. Eu le-am zis că avem vreo 4000 de mașini de la ei și nu e cazul să mă enerveze.
Și eu am pățit săptămâna trecută ceva similar, o dezaliniere a astrelor care mi-a adus aminte că nu degeaba s-a inventat Murphy.
Toți meseriașii știu faptul că există o categorie de clienți, aceeia pe care îi simți de la o poștă, clienții de care vrei să fugi și fugi de cele mai multe ori, dar sunt și situații în care nu prea ai în ce direcție s-o iei și trebuie să-i servești. Clienții ăștia apar indiferent de domeniul de activitate, că e un service auto, că e unul care are nevoie să-și pună gresia sau să-și schimbe parchetul, care are de făcut un corp de mobilier sau trebuie să-și repare instalația sanitară.
Ei bine, eu am o cunoștință, o doamnă care este excepțional de plăcută, și ca om, și ca energie, și ca vibe, și ca tot. Ei bine, doamna aceasta care e bună prietenă cu soția mea, m-a rugat să-i fac în casă ceea ce a văzut că făcusem pentru copiii mei, respectiv un loc de joacă pentru perioada de iarna, mai exact un spalier cu o extensie orizontală pe tavan și cu tot felul de lucruri care se agață, întru bucuria copchilei.
Mă duc la ea acasă, iau măsurile, și încep să o întreb cam ce vrea, cum vrea. Și în momentul ăla, spre groaza mea, descoper că soțul ei, care e navigator, este exact genul de client de care fug ca dracu’ de tămâie. Așa că ajung acasă cu o mare dilemă și îi spun soției, băi, n-aș prea lua comanda asta, chit că s-ar supăra femeia asta. Acu’ nevastră mea mi-a zis, băi, și ea ne-a servit de-a lungul vremii, a fost drăguță de fiecare dată, hai, fă un efort. Zic, ok, hai să fac acest efort. Mă apuc de lucru, termin lucrarea, tipa mă anunță că soțul ei vine peste câteva zile și să vin să montez atunci când era și el acasă. Pun catrafusele pe mașină, îmi iau scule și tot ce trebuie, mă duc să mă întâlnesc cu individul. L-aștept în fața blocului, bă, și îl văd. Când l-am văzut din prima secundă, din prima fracțiune de secunde, mi-am dat seama că este tiparul omului dificil, omul veșnic nemulțumit, omul cărui nu-i convine nimic niciodată și tot timpul el știe cel mai bine. Așa că am abordat tactica broaștei testoase, am stat cu capul la colivie și l-am lăsat să se exprime și să spună cum vrea și ce vrea, fără să-l contrazic.
Urcăm amandoi in casa, el cu o grija infinita pentru fiecare colt al casei nu ca eu i-aș fi lovit ceva, dar se vedea că era foarte crispat parcă era în cautarea unei erori, a unei greșeli pe care aș fi putut să o fac si m-apuc de treabă. Surpriza cea mare vine când realizez, prima data nu stiu de ce nu am observat, faptul că în dormitorul copilului unde trebuia montată instalația, pe perete avea faianță și mi s-a părut ciudat ca într-un dormitor să stai cu faianță, după care îmi spune de la capul locului, că nu vrea să dau găuri in plăcile alea lucioase.
I-am si explicat, spalierul ăla nu o să aibă o rezistență suficientă, dar nu m-am contrazis prea mult cu el, așa că am fost de acord să il fixez in perete, doar in partea de sus cu dibluri. Și acum hai să ne apucam să facem gaurile. Pentru ca, inainte de a ajunge la el, am constatat că nu aveam șpiral cu dimensiunea necesară, m-am dus si am cumparat un șpiral. Care al naibi, șpiral spre deosebire de orice altul pe care l-am cumparat anterior, era bagat intr-o țiplă de plastic, vidată. Si n-am putut să-l văd foarte bine. Dupa ce dau cele 3 găuri, constat ca era cu diametru mai mic, cu un milimetru. Zic, na, prima problemă la tipul asta. Noroc că in spatele blocului lui era un magazin de specialitate, mă duc si iau un alt șpiral. Tocmai pentru a lărgi puțin gaura. Mă duc, îl iau, revin si dăm gaurile. Dau prima gaura, totul perfect. Dau a doua gaura, care mergea, nu stiu de ce, mai greu. Și în timp ce dau a doua gaură, intr-un apartament normal, cu un șpiral cu o lungime medie, simt la un moment dat cum bormașina se duce cu totul în perete. Eu îngheț, el îngheață și îi văd ochii ieșindu-i din orbite, realizand că șpiralul a ieșit pe partea cealaltă. Lucru destul de foarte puțin probabil, pentru că un zid nu este chiar atât de subțire. Ne ducem in sufragerie, in camera in care dădea gaura, si constat că zidul avea o cantitate nejustificat de mare de pietroaie. Efectiv, pietroaie, care neputand fi gaurite bine de șpiral, au impins pietrele din față până a ajuns la exterior. Omul meu avea acum in perete un găuroi imens, si efectiv i-am citit disperarea și groaza in privire, dar iar eu i-am aratat, my friend, n-aveam de unde să știu că tu ai în perete pietroaie de marimea unui ou de gaina. Efectiv, era de marimea unui ou de gaina. Il vad că n-avea ce să facă, ca in mod evident nu era vina mea, dăm si a treia gaură si fixez diblurile. Diblurile, dupa cum am spus, trebuiau sa fie solide, trebuiau sa sustina un copil, sau chiar si pe ei, că spuneau că vor să se joace și ei la spalierul ăla, și trebuiau sa fie destul de groase. Aveam niste șuruburi pentru dibluri de 10 mm diametru, adică foarte țapene. Incep sa le strâng si când unul dintre ele mai avea 2 cm pana la capat, il simt că începe să se învârtă in gol. Si asta a fost a treia intamplare nefericită pentru acest nefericit nemultumit. E pentru prima dată când un astfel de șurub efectiv se foarfecă si se rupe, facand imposibilă scoaterea restului care a ramas in perete. Era disperat și ingrozit🤯😂. Era a doua nenorocire intamplată într-un interval de timp scurt, la o lucrare pe care, dupa cum am realizat la un moment dat, el nu și-a dorit-o. Iar cand a venit soția aproape de final, i-a aruncat niste priviri si niste reproșuri non-verbale care îți spargeau urechile prin tacerea lor.
Cred că este al cincilea spalier pe care îl fac și montez. Mai multe mămici l-au văzut pe al nostru și au vrut și ele pentru copiii lor. La ceilalți totul a mers șnur, fără nici o problemă. Ei bine, la nemulțumitul de serviciu, totul a mers de-a-ndoaselea.
Cred că nevastă-sa a scăpat doar după ce el a aflat că prețul pe care i-l cerusem pentru manoperă a fost doar o ciocolată.
Oricum, după ce am plecat de la ei, am râs singur în mașină, până acasă.
🤣🤣🤣🤣 leșin. Dar nu din alt motiv decât pentru că știu EXACT cum e… Fix acolo unde te strofoci cel mai tare și unde vrei din tot sufletul și din toate puterile să nu dai vreo gherlă, fix acolo se întâmplă.
Been there, done that, got the emails to prove it! 🤣
Karma… deh nemultumitului i se dau nemultumiri 🙃
Doamne, zici ca ne-ai descris pe noi, eu cu nemulțumitul de serviciu. Dacă aș fi vrut să fac un spalier, discuția ar fi fost cam așa:
Eu: vreau să punem un spalier în dormitorul fetelor să facă gimnastică și să se joace.
El: unde ai mai văzut tu spalier în dormitor?
Eu: la C, are acasă și e foarte ok
El: și cum o să-l prinzi, ca nu rezista tavanul?
Eu: cu dibluri speciale.
El: o sa se rupă tavanul și o să cadă. O să cadă fetele și tavanul peste ele. O să vină vecina de deasupra și aia de dedesubt ca fac gălăgie, ai să vezi. O să-ți ceară o grămadă de bani și o să se strice. etc, etc
Iulia, uraaa!
Mi-ai lipsit foarte tare!
Nu ma așteptam ca această dimineață să înceapă atât de savuros.
Welcome back! 😊
Bonjurică și bine v-am regăsit! 🤗
Bine-ai revenit, bella bionda!
Cu zilele astea libere am si uitat ca azi e sambata, si uite ce surpriza!
Cred ca ursitoarele tale erau in vacanta, sau te-au pazit ai tai si n-ai mancat ce trebuie in copilarie 🤣 de chiar se-aduna toate belelele pe capul tau, da’ altfel cum aveam de ce sa ne hlizim dimineata, noroc ca sambata citesc de pe telefon si scapa laptopul de cafeaua varsata, ca doar n-oi fi singura care le trage!
Nunu, sigur n-am mâncat ce trebuie. Da’ nici ciacrele nu mi le lustruiesc zilnic, așa că mna, ce pretenții să și am? 🤷♀️😂
Bine-ai revenit, Iulia, mi-a fost tare dor de tine! Mulțumesc pentru surpriza articolului de azi, am început ziua frumos. Aștept continuarea poveștii. Sărbători frumoase și la mulți ani!
Bine v-am regăsit și sărbători frumoase în continuare!
Wilkommen printre noi, sa fii sanatoasa si fericita cu toata trupa bipeda si patrupeda!
Săr’naaaaa! 🤗🤗🤗
Iuliaaaaaaa!!! Dau cu love! Mi-a fost dor de pățaniile lu’ matale! Să fii sănătoasă și să ne mai spui dintre ele, că ale mele zici că nu sunt așa palpitante 😂😁
Zi bogdaproste, soro, că n-ai parte de așa aventuri. Jur că îmi doresc și eu să mă plictisesc mai des :))))
Bine ai revenit, Iulia! Ce fac potaile?
Familionul?
Sper ca sinteti bine cu totii, gata de noi aventuri si concursuri 🥰
Toată lumea sănătoasă și voioasă și pregătită de noi aventuri.
De fapt, ce vorbesc eu? Aventurile n-au încetat niciodată, doar că n-au mai fost așternute pe aici 😁
Chelul și bușoanele. Eu (chelul) puneam bușonul de benzină pe capotă, să fie la vedere. Au rămas pe capotă la plecarea din pompă două de Dacia 1100 și două de WV Passat. Nu mai spun câte nenumărate cafele au ramas pe capotă. Bine că nu-mi puneam și copiii. Acum, la Dacia Logan, s-au prins ăștia că au clienți cam căscați și au făcut un lucru inteligent. Bușonul se deschide cu cheia și nu poți scoate cheia până nu pui bușonul la loc. Simplu.
:)))) de cafele nu-mi amintesc, dar doze de cola și sucuri d-alea de portocale de la Hornbach… fără număr :)))
bine că la dubă nu ajung până la plafon.
Bine ai revenit!
LMA!
Bine v-am regăsit! 🙂
Am avut o perioada nefasta luna asta. Am vrut sa alimentez la statia self pay, mi-a luat banii. Dar ia benzina de unde nu-i. Am stat cu aia la benzinarie cateva zile dupa fundul lor sa faca ceva sa mi se deblocheze tranzactia. Ahh, rezolvati cu banca, ca lor le place sa dea vina pe noi, da’ e treaba lor. Le si zic, cum ar fi ca orice cetatean din lumea asta sa se duca la banca si sa zica sa ii deblocheze tranzactii? Ar da firmele faliment. Trebuie sa vina din partea voastra, eu nu am nicio dovada ca nici macar chitanta de refuz nu am primit. Atata m-au enervat incat abia cand i-am amenintat cu protectia consumatorului s-au miscat. De vreo doua ori, era sa intre soferi destepti in noi in trafic. Care mai au si gura mare si normal ca ei nu sunt vinovati, ingerasii. O audienta la o institutie a statului care evident ca nu a mers bine, doar vorbim de statul roman, ala nu lucreaza pentru cetateni. Acum astept sa castig la loto, dupa atata ghinion.
Eu îți țin pumnii să câștigi. De loto zic. Numa să nu uiți să și joci, da? 😁
Bine-ai revenit, Iulia! Sărbători cu bine! 🤗
Bine v-am regăsit și sărbători frumoase în continuare! 🤗
Dragă Iulia,
Eu nu am îndrăznit să te întreb in privat.
Mă bucur tare mult că ai revenit și mi-am băut cafeaua cu tine.
La mulți ani buni! Cu zâmbete, cu mult râs și cu tot ce are nevoie fiecare!
Să știi că poți să îndrăznești oricând, de aia am toate datele de contact publice 🙂
Și eu mă bucur să fiu aici! 🤗
Bine ai revenit, Iulia! Nu vreau să te simți obligată dar să știi că am nevoie de tine mai ales acum când trec prin o perioadă cruntă. Mă regăsesc în multe din poveștile tale, să știi. Asta cu bușonul am pățit-o și eu în sensul că s-a rupt firul de la el. Am avut în mașină un câine gălăgios, m-am grăbit și am pierdut bușonul. Nu știu unde și cum, cred că atunci când am avut și câinele cu mine. Sau poate că nu, pentru că eu nu pun mâna pe pompă, de fiecare dată mă ajută cineva, mai ales de la benzinărie. Cred că am o față de femeie disperată având în vedere că vor să mă ajute: micuță de statură, blondă, ochelari roșii, papornița de 2 ori mai mare decât mine în care nu găsesc nimic la timp…😂
Sărbători cu bine în continuare!
Îți trimit o îmbrățișare și îți doresc să treacă toate cu bine! 🤗🤗🤗
Știam io că n-am cum să fiu singura blondă care face d-astea 😁
Uite blonda din mine! Și azi inteligența mea este sub acoperire, cu siguranță. Nu știu cum să fac să fiu notificată să văd ce mi se răspunde, să văd cine mi-a dat like și să răspund la răspunsul primit.
Pls help!
Practic, n-ai cum. Până la un moment dat, exista o bifă „anunță-mă când sunt postate comentarii noi”
Dar la ceva update a dispărut și unii dintre noi (nu dau nume, ahem, V…escu) suferă de lene și nu se obosesc să vadă dacă se poate reintroduce opțiunea aia.
Și eu sufăr de lipsa ei, că se întâmplă să nu văd comentarii noi și să sar lumea la răspunsuri.
Să știți că nu o fac intenționat, nici măcar de lene, ci pur și simplu uneori nu văd că a apărut un comentariu/răspuns nou 🤷♀️
Hai că m-am liniștit! M-am prins la faza cu răspunsul la răspuns. Dar cum facem cu domnul pe care nu l-ai numit să îl punem la treabă? Adică el ne pune la treabă, noi ne executăm și el … Nu se poate așa ceva, zău!
ntz, n-ai cum să-l faci să clintească un deget, îți zic sigur. procrastinarea cronică e greu de dus și practic imposibil de învins :))))
Am înțeles. Pe de altă parte, eu am multă răbdare…
Sărbători fericite, sănătate și să dispară/rezolve toate problemele! Mă bucur că ne-ai mai povestit și azi ceva din viața ta tumultoasă 🤣 Să vă fie bine, mă bucur că ești!
PS, @Mihai, postarea de ieri și rezultatul a fost wow!
Mulțumesc că sunteți aici! 🤗
Bun venit din nou draga noastră și sărbători frumoase tuturor, lu don’ Fritzu, lu Ericu și la cãțăi, după cum văzuși ne lipseai „ca cafeaua” dimineața de sâmbătă așa că recuperează pauza.
O îmbrățișare călduroasă la toți!!!
Mulțumiri din partea noastră, a tuturor (mă rog, mulțumiri verbale din partea bipezilor și bubuieli din cozi din partea cotarlelor 😁) 🤗
La mulți ani, Iulia!
Mi-ai lipsit sâmbătă.
1. O nenorocire nu vine niciodată singură, astfel încât dacă Universul îți trimite una nasoală sigur mai vin și altele.
2. Am avut și eu zile desprinse din filmele cu idioți. Eram anul II de facultate, la începutul celui de-al doilea semestru. Asta era în primăvara anului 2023. Nu eram angajată și căutam stagii de practică. Facultatea avea și ea anumite colaborări, printre care una cu o instituție a statului, anume SRI. Erau mai multe probe eliminatorii după care urma să faci un proiect și cam aceea era practica 3 luni. Erau însă 2 aspecte legate de respectivul stagiu: se intra foarte greu și munceai 3 luni mult și gratis. Asta ar trebui să îndepărteze pe oricine, nu-i așa? Cu toate acestea, se înscriau foarte mulți studenți, deoarece stagiile companiilor au loc de obicei vara și nu prea aveai opțiuni de unde alege. Eu am ajuns după vreo 2-3 săptămâni la proba finală care consta într-un interviu. Interviul era în clădirea lor la ora 12:00. De dimineață urma să merg la facultate și de acolo spre clădirea SRI-ului aflată la 2 stații de tramvai. Am plecat de acasă înțolită frumos și cu o geantă elegantă, nu cu ghiozdanul îndesat cu de toate. Am pierdut în drum spre ASE atât autobuzul, cât și troleibuzul la o diferență de câteva secunde. Am întârziat la primul curs, deoarece se făceau reparații la conductele de gaz. Când am intrat în clădirea de pe Dorobanți eram nervoasă. Am plecat la 11:00 de la facultate și am constatat că nu am buletinul la mine, ci că se află în ghiozdan la poarta clădirii de pe SRI. Am luat metroul și apoi autobuzul până în cartierul Pantelimon, unde stau, și m-am dus să-mi iau buletinul. Între timp i-am sunat și pe cei care mă așteptau și am reprogramăm întâlnirea cu câteva ore. La interviu m-am dus mai mult din politețe că șanse să-l iau nu mai erau, având în vedere că nu ajunsesem la timp și clar nu avusesem vreun accident grav. Dat fiind acest fapt, atunci când am ajuns la întâlnire, iar echipa era formată din bărbați atrăgători sub 30 de ani, i-am analizat fără să mă feresc în timp ce răspundeam la întrebări. Stagiul l-am făcut participând la un concurs studențesc, unde am lucrat 28 de ore în total de acasă, iar cu asta Universul și-a luat revanșa.
E musiu Universul nasol uneori, dar ne mai dă și cu bine, că altfel am lua-o razna de tot (mă rog, unii dintre noi și mai razna decât suntem deja :)))
Bine te-am regasit si poate ne vedem si la tine in garsoniera la o portie de citit.
Ma bucur ca nu conduc si nu fac plinul la masina. Cat de serviciu ce sa zic, avem un sistem de planificare la serviciu si eu si colega mea il intretinem pe partea de IT. Eu ma chinui cam o zi intreaga acum vreo 2 saptamani sa fac conturi noi si parole pentru niste furnizori. Normal le face sistemul automat, dar datorita unor schimbari in software, facem asta manual (cica temporar). Si ce sa vezi de cate ori e un update, dispar unii furnizori din sistem, nu toti, doar asa prin selectie. Ma gandesc ca universul se joaca cu noi🤯. Si da, respectivii au fost creati efectiv, pentru ca am dovada. In caz ca ca ganditi ca i-am uitat sa ii creez in sistem.
Cat despre incarcatul unor fisiere in sistemul altuia, te inteleg perfect. Patesc si de astea aproape lunar🙄.
Bine v-am regăsit! Sper și eu să reușesc să redeschid garsoniera pentru public. Deocamdată șterg praful și alung pânzele de păianjeni 🤪
Despre softuri… ce să zic… ie bune până când o ia razna și nu mai ie bune :)))
Noi să fim sănătoși, că belelele vin ele!
Bine ai revenit!
mulțumesc pentru felul în care transformi aventurile tale în texte memorabile 🤗
mulțumesc că ești aici! 🤗🤗🤗
Heyyy, ce bine că ai revenit!
Am pățit săptămâna trecută să încurc doua comenzi și să le trimit încrucișat la furnizori, dar am revenit cu mail-ul de scuze. Norocul a fost, că acei doi furnizori nu erau din aceeași categorie.
Sărbători minunate!
Și un an nou mult, dar mult mai bun ca cel care a trecut!
să te audă cine trebuie (legat de anul ce va să vie) 🙏
sărbători faine! 🤗
Bine ai revenit, Iulia, mă bucur ca totul e bine încât să poți scrie aici, ca ne-ai lipsit.
Claudiu, nu știu ce faci cu viața ta, dar să nu te pună dracu’ să lipsești, acuma ca ne-ai prins cu Napoleon și restul lumii.
Mihai, mulțumesc ca scrii aici de atâta timp. Și ca i-ai găsit p-ăștia doi.
Tocmai gust o bucată din urechea lui Napoleon. 🙂
Ușor afumată. Da’ ușor.
@Claudiu 😉
Bine ai revenit, Iulia! Sarbatori linistite si la anu’ sa fie bine!
Să te audă cine trebuie! ❤
Scuzatz, da io m-am Netflix toata noaptea, asa ca de-abia acu’ am ajuns sa te( va) citesc! Lamultzan si bine ai revenit, Iulia, chiar imi era dor! Dupa ce te-am citit am citit si comenturile zapacitilor adunati de MV p’aciulea: Doamne fereste ce sleahta de nebuni frumosi sunteti, textul tau si comentariile lor mi-au facut ziua mai frumoasa! Va pupa baba pi toti, sunteti minunati!
Da’ acu nu mă lăsa așa, în suspensie :)))
Ce ai Netflix de te-a ținut trează toată noaptea? Că vreau și io!
Fix azi am citit blogu’ mai târziu. După ce l-am dășchis, am început să mă întreb dacă vad bine. Că doctoriței care mă așteapta la controlat vederile i-am tras chiulul. Las c-oi gasi timp în ianuarie. Maybe.
Acum trecem la uraaaaa, bine c-ai reapărut.
Dacă tot m-ai întrebat de ciacre, mie mi-o mers nemaipomenit. In 24 trebuia sa vina fiică-mea a mică să ma incarce in mașina sa mergem la ailalta fiică unde pe lângă gazde (ea, el, mini-ea) urmau să se găsească și fratele celor 2 fete deja menționate cu nevastă & 2 copii. Toate bune și frumoase, dar eu eram convinsa ca e 23, nu 24. Așa că mesajul „ajungem in 10 minute” m-a surprins in trening, cu mâinile adancite in amestecul de sarmale, mirată ce s-o fi intamplat. Ma uit pe telefon – 24. Ma uit pe laptop – 24. Pai asta-i conspirație, au luat-o divaisurile razna. Cadourile erau împachetate, sarmalele au fost amânate pana la noi ordine, fiică -mea a spus ceva despre un oarecare Alois Alzheimer. Așa că am ajuns „fashionable late”, dupa ce m-am extras din ținuta de scandal. Boifrendul fetei a fost trimis să ma recupereze – s-a abtinut eroic de la comentarii dar mustăcea, până i-am explicat că sunt dispusă sa facem un concurs de bancuri cu ramoliți, că eu stiu o multime.
All’s well dacă se termină cu două nepoțele cântând, peltic, colinde.
Bine ai revenit, Iulia! Ma gândeam la tine în fiecare sâmbătă și mă bucur ca ești mai bine.
Sper ca Universul să îți acorde o pauză, să mai respiri un pic, și anul care vine să fie exact așa cum ti-l dorești.
E prima dată când te citesc,însă mi-ai făcut dimineața,imaginandu-mi cum aratai când executai figurile descrise în text.😁 M-a cucerit povestirea la prima vedere,ca să zic așa,și abia aștept să mai scrii…nu că mi-aș dori să ți se întâmple nasoale,doar că…trebuie să citim și noi ceva întâmplări de-ale altora,ca să nu credem că doar noi pățim neprevăzute de-astea,de-ale karmei…sărbători cu bine! 🤗
bine ai revenit, Iulia!🤗
când a intrat mailu’, am exclamat „azi a scris Iulia!” de s-a uitat soțul la mine de o fi crezut ca am început de alzheimer- pe fata mică o cheamă Iulia si știe sa scrie de vreun an🤭. apoi am explicat „(alta) Iulia „