Continuăm și azi seria poveștilor din satul lui Vasile și al lui Napoleon, scrisă tot de colegul @Claudiu. 

…

Mergem din nou la primărie. A treia oară săptămâna asta. Vasile e persistent, trebuie să recunosc. Prostia la el are calități de maraton.

„Napoleoane, azi îl facem pe Bălălău să plătească!” urlă el, trăgându-mă de sfoară.

Sigur, Vasile. Exact ca acum două zile. Și acum patru. Și luna trecută. De fiecare dată „azi e ziua”. De fiecare dată ne întoarcem acasă cu nimic. Doar cu demnitatea șubredă și cu mine având amintiri noi despre cum miroase corupția. Nu vreti sa stiti!

Dar azi am un plan. Azi nu mușc din picior.

Azi mușc din cur.

De ce curul?

Întrebare legitimă. Pentru că simbolismul contează. Piciorul e periferic, banal. E ca și cum ai critica corupția superficial, la nivel de declarație publică.

Curul e centrul. E sursa. E locul de unde ies toate deciziile de rahat. E metafora perfectă pentru politica locală.

Mușc din cur = atac la sursă.

Ajungem la primărie. Bălălău e în birou, desigur, cu picioarele pe masă. Întotdeauna cu picioarele pe masă. E poziția lui de putere. Ca un dictator de operetă care a văzut prea multe filme americane și crede că asta fac șefii.

„Ce vrei, Fîț?” mormăie el, fără să ridice privirea de la telefonul în care joacă Candy Crush cu bani europeni.

„Vreau dreptate!” urlă Vasile. Mereu „dreptate”. Niciodată ceva specific. Doar conceptul abstract. E ca și cum ai merge la restaurant și ai cere „mâncare”.

„Dreptate?” Bălălău râde. „Ai venit în locul greșit. Aici avem: birocrație, amânări, și dacă ești norocos, o promisiune vagă.”

Vasile tremură de furie. Eu tremur de anticipare. Pentru că în timp ce ei vorbesc, eu calculez.

Distanța până la birou: 3 metri. Viteza mea maximă: surprinzător de rapidă pentru 120 kg. Elementul surpriză: 100%. Bălălău e concentrat pe telefon și pe propria-i aroganță.

Timpul perfect.

Mă năpustesc.

Nu e alergare elegantă. Sunt porc, in pula mea, nu leopard. Dar am determinare. Și ținta clară.

Bălălău ridică privirea exact când intru în raza lui vizuală. Vede 120 de kilograme de furie porcină venind direct spre el. Ochii i se măresc. Telefonul cade.

„Ce dracu?”

Nu termină propoziția. Pentru că în momentul ăla, eu execut cea mai precisă mișcare din viața mea: sar (relativ, pentru greutatea mea), îl rotesc pe Bălălău de pe scaun (gravitația ajută) și…

MUȘC.

Direct în fund. În centrul anatomic și metaforic al corupției locale.

Gustul? Îngrozitor. Ca transpirație veche, pantaloni nespălați și dezamăgire politică. Dar satisfacția? Divină.

Bălălău urlă. Nu un urlet normal. Un urlet existențial. Urlă din tot sufletul lui corupt, din toată frica acumulată de ani de hoție nepedepsită.

„AJUTOR! MA FUT IN PORCU’ TAU. M-A MUȘCAT DE CUR!”

Da, Bălălău. Și simbolismul e perfect. Un porc, considerat animal murdar, mușcă din tine, om murdar emoțional. Poezie.

Vasile rămâne blocat. Nu știe dacă să râdă sau să fugă. Dualitatea lui morală e testată la maximum. Pe de o parte: porcul lui mușcă primarul. Pe de alta: porcul lui mușcă primarul DE CUR.

Decide să râdă. „PULICICA TA, NAPOLEOANE! MUSCA-L, FUTU-L IN GURA!”

Bălălău sare prin birou ca un iepure rănit. Eu țin mușcătura. Nu din sadism, ci din principiu. Trebuie să dureze suficient ca să fie memorabilă. Să devină legendă.

„SCOATE PORCUL! SCOATE-L!”

„Plătește-mi hectarul și îl scot!” negociază Vasile, brusc strateg.

„DA! DA! ORICE! DOAR SCOATE-L!”

Eu dau drumul. Nu pentru că Vasile a negociat bine. Ci pentru că am făcut ce trebuia. Am transmis mesajul.

Bălălău se prăbușește pe scaun, ținându-și fundul cu ambele mâini. Arată exact cum ar trebui să arate un politician care tocmai a fost mușcat de realitate: șocat, dureros, ușor ridicol.

„Porcul tău e nebun!” geme el.

„Nu,” răspund mental. „Sunt sinur că porcul e singurul sănătos mintal din tot satul. Tocmai ți-am demonstrat-o.”

Ieșim afară. Vasile triumfător, eu meditativ.

Ion ne așteaptă pe prispă. „Cum a fost?”

„Napoleon l-a mușcat pe Bălălău de cur!” anunță Vasile, mândru ca un tată la absolvirea fiului.

Ion râde până îi curg lacrimi. „De cur? DE CUR? Napoleon, ești eroul satului!”

Nu sunt erou. Sunt doar un porc care a înțeles că uneori, simbolismul violent e mai eficient decât argumentația rațională.

Kant ar dezaproba. Dar Kant n-a trăit în Troglodiții din Deal.

Mușcătura din cur nu rezolvă corupția. Bălălău o să uite durerea în câteva zile. O să continue să fure. O să inventeze alte povești.

Dar pentru un moment scurt, perfect, un porc a făcut dreptate pe înțelesul tuturor.

Violență? Da. Justificată? Discutabil. Satisfăcătoare? Absolut.

Uneori filozofia e prea lentă. Uneori ai nevoie de acțiune directă. Și dinți ascuțiți.

Asta îmi spun ca să dorm noaptea. Că sunt un porc justitiar, nu doar un porc violent.

Dar deep down știu adevărul: mi-a plăcut!

Și asta mă face fie revoluționar, fie sociopat.

Probabil amândouă.

Dar în Troglodiții din Deal, diferența e neglijabilă.