În urma demersului de săptămâna trecută au venit nesperat de multe email-uri cu povești și articole. Da, da, știu că nu v-am răspuns tuturor (e greu cu lenea), dar de primit le-am primit pe toate și le-am pus bine. Așa că o sa avem multe sâmbete cu articol de-acum încolo. Ce pot să fac pentru autorii poveștilor este să-i înștiințez din vreme când le vine rândul la publicat.

Începem de azi cu o poveste scrisă de colegul Constantin, aka Costică (care nu este același cu @costicămusulmanu).

…

Povestea aceasta, feții mei, se întâmplă nu în Țara lui Papură Vodă, ci în regatul de cleștar al Danemarcei, unde până și vântul bate regulamentar și bicicliștii au prioritate în fața tuturor căruțelor de fier.

A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti, un flăcău voinic și pofticios care, într-o seară neagră ca inima vrăjitoarei din Hansel și Gretel, după câteva ulcele de bere, s-a trezit că-l mănâncă dorul de pizza.

Flăcăul eram eu, iar pizza ce-o pofteam nu era orice pizza, ci cea fermecată de la Fratelli, despre care se spunea prin sat că vindecă foamea, alină supărările și dă sens serilor de weekend. P-aia o voia sufletul meu și nimic altceva.

Așa că în loc să-mi odihnesc trupul istovit pe tronul moale al canapelei, mi-am luat inima în dinți și-am pornit vitejește la drum cu căruța mea electrică, cu nume german. Am purces să aduc acasă comoara cu blat crocant și calorii din belșug.

Am ajuns la palatul Fratelli, am ridicat din mâinile brutarilor cutia magică, fierbinte și mirositoare, și-am pornit victorios spre casă.

Dar, vai, când să ies din curtea palatului, mi-a apărut în cale un cavaler pe două roți, un biciclist. Darnic și respectuos, pun frână, opresc și-i fac semn cu generozitate: „treci, cavalerule pe două roți, te du unde ai treabă”.

Cavalerul trecu, dar pe când mă urneam și eu de pe loc, o altă căruță din spate a trebuit să pună frână. Nu brusc, nu dramatic, dar suficient cât să considere cavalerii legii că am tulburat ordinea drumurilor regale.

Îndată au și apărut, de după colț, ca balaurii cei mari și neînduplecați, cu girofarul strălucind și sirena urlând. Am oprit degrabă căruța să văd dacă pe mine mă voiau. Da, așa era.

– Știi de ce te-am oprit, tinere?, mă întrebară ei.

– Pentru că miroase prea bine pizza?, întreb și eu cu inocența unui copil prins cu mâna în borcanul cu dulceață.

– Nu, ci pentru că o altă căruță din spatele dumneavoastră a fost nevoită să frâneze prea brusc și prea tare. Până vă stabilim vinovăția, haideți să mergem să vă recoltăm probe de sânge.

Între timp, acasă, în palat, mă aștepta domnița mea cu cuptorul încins, gata să mai coacă încă o dată pizza dacă veneam cu ea prea rece.

Am sunat-o cu glasul unui condamnat, să nu mai ardă și gazul degeaba:
– Oprește cuptorul, iubito! Nu mai vine pizza, vin cavalerii legii și mă duc la spital să-mi ia sânge.

În sânge n-au găsit nimic, dar vinovat tot m-au declarat. Verdictul a venit ca o secure a destinului: amendă 4000 de euro, plus trei ierni și trei veri fără căruță. Trei ani de pribegie pe jos, printre bicicliști și alți muritori cuminți. TREI ANI!

Și de atunci, flăcăul din poveste a învățat lecția cea mare: există pizza ieftină, pizza scumpă și pizza blestemată care costă 4000 de euro și trei ani de pribegie pe jos sau cu mijloacele de transport în comun. A fost cea mai scumpă pizza din viața mea.

Dacă m-o mai mânca-n cur să facă astfel de năzbâtii, atunci să vină careva cu un ciomag și să-mi dea una în cap, că-i mai ieftin, mai scurt și, cine știe, poate chiar mai gustos.

Morala? Așa arată amenzile și sancțiunile într-o țară în care legea se aplică la fel pentru toți flăcăii și toate prințesele, nu doar pentru cei fraieri. În fața cavalerilor legii nu se discută, nu contează cine ești, cu ce te dai sau ce scuze ai. Plătești și-ți vezi de treabă.

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa.

…

Later edit:

O mică erată: în sânge au găsit 0,9. De unde și amenda mare. Limita e 0,5, iar pentru tot ce depășește se face o formulă de calcul pentru amendă, care ține de venitul anual înmulțit cu procentul de alcoolemie, împărțit la o altă sumă.

sursa foto: freepik.com