Până la urmă s-a ales praful de prima mea vacanță la mare de anul ăsta, fără să apuc să-mi introduc nici măcar o dată superbu-mi trup în valurile Mării Negre. Dacă mi-ați făcut voodoo sau m-ați blestemat, uite că de data asta a funcționat.

Aia e, va rămâne nivelul apei mării scăzut săptămâna asta.

Apropo, am citit că nivelul Dunării e cel mai scăzut din ultimii nu știu câți ani. Să știți că pentru suma corespunzătoare mă pot deplasa la Giurgiu sau la Zimnicea sau în orice altă localitate port la Dunăre, să intru în apă. Garantez un nivel al Dunării mult crescut pe perioada îmbăierii. Sau mă pot chema punctual când trec convoaiele de barje, să fie siguri că nu se împotmolesc.

Revenind. Ziceam că s-a ales praful de prima mea vacanță la mare, pentru că, după o zi petrecută în camera de hotel (zi în care efectiv am simțit cum se scurge viața din mine), am luat decizia înțeleaptă să plec acasă.

Până la urmă eram la o aruncătură de băț, la nici patru ore și jumătate de condus. Nu avea rost să mai stau acolo, încercând să merg din loc în loc ca o barză șchioapă.

Apartamentul în care eram cazați e la etajul 2. Or pentru mine era un calvar să cobor scările. Urcatul nu era așa problematic, dar de fiecare dată când le coboram simțeam că mor câte un pic.

Nici pe plajă nu puteam să mă duc, pentru că durerile erau la fel de atroce când călcam prin nisip. Iar în apă nu puteam să intru decât dacă voiam să-i cresc nivelul, că de înotat nici vorbă.

Prin urmare, am preferat să mă urc în mașină și să mă doftoricesc acasă, unde am tot ce-mi trebuie. Dacă îmi revin la măcar 80-90% din potențialul fizic care m-a consacrat, mă urc în mașină și mă întorc la plajă. Dacă nu, oricum mă voi duce duminică să iau fetele.

Apropo, fetele au rămas acolo, că doar n-au greșit cu nimic în viață și n-au ele nicio vină c-am făcut eu întindere. Copiii, cel puțin, așteptau vacanța asta încă de prin ianuarie. Cum ar fi fost să le iau acasă?

Nu e nimic tragic, nu sunt singure, au cu cine sta, c-am plecat în grup mare. În plus, la fața locului este prezent prietenul meu, Dima, pe care fetele mele efectiv îl adoră. Dacă și-ar putea petrece toată viața numai cu Dima, ar fi extrem de fericite. Zic de copii, da? 😛

Acestea fiind zise, între timp am ajuns acasă. Mi-am pus fașă și gheață pe picior, bag antiinflamatoare în mine, fac tot ce știu eu că funcționează, din experiențele anterioare, să scap de mizeria asta de întindere.

Vedem în zilele următoare cum se prezintă situația.