Cei care sunteți de mai multă vreme pe aici cu siguranță știți că în ultimii doi ani am avut cel puțin 5-6 concursuri cu premii mișto de la Tchibo. Hai că le știți, că v-ați înscris cu miile când le-am avut.

Ei bine, la toate concursurile astea a existat cineva care nu doar că nu s-a înscris la niciunul, în schimb de fiecare dată comenta ceva de genul: „nu mă bag la concurs, nu vreau premiul, tot ce-mi doresc este o cană Tchibo.”.

Eu îi răspundeam cu „ha-ha” și-i scoteam numele de pe lista potențialilor câștigători, după care la următorul concurs se întâmpla fix la fel. Și uite-așa, timp de doi ani, m-a frecat la cap cu cana Tchibo pe care și-o dorește el.

E posibil să știți despre cine e vorba, dar dacă nu, vă spun eu că povestim despre colegul de comentarii care semnează cu numele de @John Temple.

Dar toate lucrurile au început și-un sfârșit prieteni. Iar povestea cu „nu mă bag la niciun concurs, vreau doar o cană Tchibo” s-a sfârșit duminică, pe la prânz, într-un mod cât se poate de abrupt. Pentru că duminică, cetățeanul @JT a intrat în posesia cănii. Imediat vă zic tot.

În momentul în care-mi făceam bagajele pentru Slovacia, mi-am dat seama că Bratislava e la doar vreo oră de Viena, locul în care știam eu că-și duce zilele omul nostru. Așa că n-am stat pe gânduri nicio clipă: am pus în bagaje cana Tchibo pe care și-o dorea cu atâta ardoare.

Când am ajuns în Slovacia, i-am dat un email, am stabilit unde ne vedem în Bratislava, ne-am văzut, i-am dat cana, după care am plecat fiecare în viață mai departe.

Bine, mă rog, l-am pus și pe el să facă un minimum de efort și să vină la Bratislava, să simtă c-a muncit măcar un pic pentru ce-și dorește. Ce nu știam eu era că nu mai locuiește la Viena și-n loc de o oră a făcut două și jumătate, dar cred c-a meritat, că i-am adus și-o ceașcă mișto pentru blonda lui.

Și cam așa a luat sfârșit povestea cu: „nu mă bag la concurs, nu vreau premiul, tot ce-mi doresc este o cană Tchibo.”.

Nu știu ce să zic, dar după față părea destul de fericit, nu?

Da, prieteni, e important să fim oameni, iar dacă asta înseamnă că poți să faci cuiva o bucurie, cu un minimum de efort, să nu stai niciodată pe gânduri și să i-o faci.

Ca fapt divers și că să ne amuzăm, ne dăduserăm întâlnire la gara centrală din Bratislava, c-a vrut să vină cu trenul.

Doar că în momentul în care a ajuns și m-a sunat, ne-am dat amândoi seama că trenul l-a lăsat în altă gară, eu așteptându-l în aia centrală care era la distanță de câțiva kilometri de cea în care coborâse.

Că tot eram cu mașina, m-am dus eu unde era el, să nu se mai frece prin autobuze. Am mers, ne-am văzut, am stat la un suc pe o terasă de lângă, la plecare m-a rugat să-l duc la gara centrală.

Bă, l-am întrebat, pentru ce vrei la gara centrală dacă ești în asta unde te-a lăsat trenul?

Cică, nu, nu, să-l duc acolo că sigur sunt mai multe trenuri. Bine, șerif, hai la gara centrală.

L-am dus, l-am lăsat, ne-am urat de bine și eu mi-am văzut de drum, că aveam de ajuns în alt oraș, să văd Germania – Cehia.

Ia ghiciți voi cine mă suna peste un sfert de oră să-mi explice că din gara centrală nu pleacă nimic către Austria și că trebuie să ajungă tot în aia unde n-a vrut să rămână când i-am zis? Cine, cine?