Noi, românii, avem o relație specială cu brandul Adidas, dovada supremă fiind că numele mărcii a devenit substantiv comun simplu. Nimeni nu are nicio problemă să folosească cuvântul „adidași” atunci când vorbește despre o pereche de pantofi sport care poate fi orice alt brand.
E absolut normal să auzi pe cineva spunând „mi-a luat niște adidași Puma super-șmecheri”. Puteți înlocui „Puma” cu orice alt brand de încălțăminte sport. De-aia am zis mai sus că noi avem o relație specială cu Adidas.
Evident, nici eu nu aveam cum să fac excepție. Mi-am dorit o pereche de adidași de când mă știu. Dar, pe vremea cealaltă, era foarte greu să faci rost de așa ceva. Pe lângă preț, care era infernal de mare, nu prea aveai unde să găsești.
E posibil să nu știți cât costa o pereche de adidași pe vremea cealaltă, dar vă zic eu: ajungea și la 2000 de lei. Ca să înțelegeți exact despre ce vorbim, 2000 de lei era un salariu mediu. Gândiți-vă dacă ați da acum un salariu mediu pe o pereche de încălțări sport.
Și poate ca aveai banii, poate chiar erai dispus să-i dai, dar de unde să cumperi adidași? Că nu era ca acum, când nici nu e nevoie să te deplasezi dacă n-ai chef. Pur și simplu intri pe net, accesezi site-ul eMAG și ți-ai comandat ce adidași vrea mușchiulețul tău.
Nfine, revenind, ziceam că din pre-adolescență mi-am dorit o pereche de adidași cum nu cred că mi-am dorit nimic altceva. Doar că ai mei nici nu voiau să audă de mofturile mele. Nu înțelegeau nici de ce să dai atâția bani pe o pereche de adidași, nici nu erau dispuși să-și pună relațiile la bătaie pentru asta. Nu i-am condamnat, dar de visat la o pereche am continuat să visez.
Am avut ceva, făcuți la fabrica „Pionierul” din București care, teoretic, erau lucrați pentru Adidas și semănau bine de tot cu un model din vremea aia, doar că, prieteni, le lipsea cel mai important lucru: cele trei dungi. Mi i-am cumpărat, dar n-am avut vreo satisfacție când i-am purtat.
Efectiv mă sufocam de invidie când vedeam colegi de clasă, sau vecini de bloc, ori prieteni, care mai făceau rost de câte o pereche de Adidas originali, mă rodea pizma ca o gheară în gât. Pentru niciun alt brand nu invidiam pe nimeni, doar pentru cel care devenise cumva fructul interzis.
Am ajuns inclusiv la vestitul târg de la Drobeta Turnu-Severin, unde se făcea mic trafic de frontieră, veneau sârbii să vândă chestii, dar adidași de la Adidas nu aveau.
Așa că, până la urmă, prima mea pereche de adidași a venit după ’89. Știu exact anul, știu exact și luna în care mi-am cumpărat, știu exact și locul de unde i-am luat: un magazin mic de tot din incinta Gării de Nord.
Anul era 1992, luna noiembrie. Știu exact pentru că mi i-am făcut cadou de ziua mea, în anul în care am ajuns în București.
Albi ca spuma laptelui, cu talpă crem și, cel mai important, cele trei dungi negre. Erau fix cum îi visasem atâta amar de vreme.
Prieteni, am tras de adidașii ăia măcar trei ani. Nu știu dacă știți, dar anii ’90 au fost destul de grei și plini de lipsuri, bani nu prea mai erau. Prin urmare, nu prea aveam de unde să scot din buzunar așa, lejer, pentru altă pereche. Era mult mai important să am ce mânca, treabă care nu se întâmpla chiar tot timpul, așa că trăgeam cum puteam de puținii bani pe care mi-i trimiteau ai mei.
De-aia am fost nevoit să trag de adidașii mei cei superbi până când nu s-a mai putut. Îi îngrijeam, îi spălam, dar nu băgați sub jet de apă, că doar nu eram nebun. Îi spălam cu o cârpiță udă, după care îi ștergeam cu cârpiță uscată.
La un moment dat, șoc și groază, a început să li se crape pielea și se vedeau nasol tare crăpăturile alea. Mi-am cumpărat un tub cu vopsea albă, speciala pentru încălțări cu care dădeam peste crăpături de câte ori ieșeau la suprafață. N-aveți idee cât am căutat și după tubul ăla cu vopsea albă, că nu era ca acum când l-ai fi găsit la primul colț de stradă.
I-am dat atât de mult cu vopsea că la un moment dar stratul devenise cel puțin la fel de gros ca pielea propriu-zisă. Nu mă interesa, de la distanță nu se observa.
Dar toate astea au durat până într-o zi când talpa de la adidasul drept a hotărât că ce e prea mult e prea mult și-a hotărât că e gata: s-a desprins de piele până la jumătatea tălpii. Cred c-am lăcrimat când i-am aruncat la gunoi.
Nu știu dacă am rămas cu sechele sau nu, dar știu că sunt mulți ani de când am în casă minimum două perechi de Adidas. Da, evident, de-a lungul timpului mi-am cumpărat și alte branduri, dar ăsta nu mi-a mai lipsit vreodată.
Uite, acum, când vorbim, am nici mai mult, nici mai puțin de cinci perechi, după cum puteți vedea mai jos. Patru pentru purtat casual și una pentru jogging.
De altfel, de la asta mi-a și venit ideea articolului, pentru că tocmai mi-au fost livrate ultimele două perechi de Superstar-uri pe care mi le-am comandat. Absolut superbe ambele! Îmi plac atât de mult că mi-a fost greu să mă hotărăsc pe care să-i port prima oară (sunt cele două pe verde, din centrul imaginii).
Acestea fiind zise, aștept cu nerăbdare să vă aud poveștile despre adidași. Și nu numai, despre orice altceva pentru încălțat sau îmbrăcat, în general despre lucruri pe care vi le-ați dorit tare de tot și v-au produs fericire când în sfârșit le-ați avut. Personal, am și o poveste despre prima mea pereche de blugi care seamănă leit cu asta despre adidași. Poate o scriu într-o zi.
Dar până atunci, hai să le aud astăzi pe ale voastre, cred că e imposibil să existe cineva care să nu aibă.
Mda, primit in cand aveam 6-7 ani, inainte de Revolutie, o pereche de Puma rosii. Numarul 42. Am asteptat pana in 1994, clasa a 8-a, sa-i port, sa-mi creasca piciorul.
Au tinut fix 2 zile. Talpa a putrezit complet si s-a facut bucati. Nu aveam cum s-o mai lipesc.
Trauma!
Comentariu beton!51
Ai așteaptat 7 ani să-i porți și s-au rupt în două zile??? Aideplm. 🤦♂️
Fara legatura cu adidasii, dar legat de text, am ris la faza cu adidasi amintindu-mi ca sora-mea mi-a spus, vazind un Nissan Navara: bai, ce mult imi place aro asta Nissan! Si atunci am ris
Ei, adidasi. Flori. De unde? In clasa a patra insa m-am ales cu o pereche de bascheti chinezesti, nu exact ce imi doream, jinduiam la aia negri cu o dunga rosie in jurul talpii albe, erau frumosi. Ai mei s-au nimerit albastri, cu dunga albastra. Ii purtam la absolut orice, inclusiv rochie (de unde sa stiu ca va deveni moda peste ani??). Sora-mea avea un soi de jurnal in care dadea definitii dupa ea, si a scris acolo: Bascheti=trup din trupul lui Nelluta.
Au cedat intr-un an. Inca ii consider campioni.
EMag va ajunge sa vinda si rachete. Nu stiu ce NU poti gasi la oamenii aia pe site. Si preturi bune.
Comentariu beton!14
Doamne apără și păzește, uitasem de bascheții chinezești, ăia care semănau cu Converse de azi. Și eu mi-am dorit mult de tot o pereche, dar n-am avut parte. Făceau românii la Drăgășani ceva de genul, am avut, dar erau niște porcării.
@MV, chiar asta voiam să comentez: tenișii de Finca. Pentru tine, răsfățatule, erau „niște porcării” fiindcă erai la o aruncătură de băț de Drăgășani. În restul țării însă, Finca deveniseră o fiță față de bascheții chinezești. Pentru asta ne mai asociam 4 – 5 inși, eventual mai luam și o listă de comenzi și băgam „repede” 300 km dus-întors până la Drăgâșani, cu mașina unuia, cota de benzină a altuia, pentru „porcăriile” alea.
Ah, și ce am uitat să menționez: bă ce bine era pe vremea aia, lumea era altfel, nu ne lipsea nimic, aveam cu toții servici(u), plm.
Comentariu beton!48
@MV – acum aproape un deceniu tot vedeam pe strada „tenisi chinezesti” si ma miram „uite, ba, ca se dau in vânt francezii dupa chinezisme…ca la noi, inca de haaat, nu le mai poarta nimeni, ca-s comunisme,…”. In acelasi timp, tot auzeam de Converse, dar pentru mine erau o marca obisnuita de bascheti, asa, ca adidasii 🙂
Pâna intr-o zi cand am ajuns intr-un outlet in Germania si acolo intr-un magazin cu o firma mare: Converse. Fii-mea era in extaz, ca de când isi dorea ea asa ceva! Si lumina se facu si pentru mine!
Comentariu beton!26
Ani mai tirziu, Converse. Am avut o palma de loc sa ma iau la bataie cu fiu-meu de 15 ani pe atunci. Eu voiam sa ii cumpar pantofi de piele (niste minuni, piele impletita, aerisiti, comozi, super frumosi). El voia Converse. 3 (trei) ore mai tirziu, dupa ce batusem mallul, am cumparat Converse dar SI acei pantofi, in protestele evidente ale lui fiu-meu si in disperarea muta a lui barbatu-meu. Razbunarea a venit peste 5 ani, junele intrat la facultate a dat peste pantofi (ne mutam, asa i-a gasit) si a constatat uimit ca sint geniali si super frumosi. I-a luat la purtat la facultate iar eu m-am simtit ca zeita Atena insasi.
Despre Converse, ii spuneam: mama, iti miros picioarele de la ei. Bine, textual ii spuneam ‘iti put picioarele’…
Comentariu beton!26
Înainte de 89 aveam fabrica Clujana în oraș. Încălțăminte făcută pentru export și pentru pile sau ăia cu bani. Nu aveam nici una, nici alta, deci n-am avut niciodată adidași Clujana. După 90, orfană de tată și cu mama ieșită în pensie anticipată, am avut noroc că umblam îmbrăcată și încălțată. Mai ții minte treningul Sergio Tachini? Toată lumea avea, chiar contrafăcut. Eu nu. Mă uitam, bălind, la ghetuțele Puma pe care colegele mele le cumpărau din Oser. Prima pereche de încălțăminte de calitate am avut-o în 2007, o pereche de Puma de piele. M-au ținut vreo 5 ani. Adidas nu știu dacă am avut, nu mă interesează foarte tare brandul, mai mult confortul și aspectul. Urate traume avem ăștia care am trăit copilăria în comunism și adolescența în anii 90.
P.S. Am intrat pe emag. Chiar dacă anul ăsta am putut da niște bani serioși pe încălțăminte (serioși față de ce puteam până acum), chiar 900 de lei nu mă îndur să dau. Mi se pare exagerat.
Comentariu beton!33
Nu înțelegeam care 900 de lei. Cred că e greșit prețul ăla, nu dă nimeni atât pe niște Superstar albi, banali. De altfel, dacă scrolezi un pic, o să vezi că ăla e singurul preț anormal.
A, ok. N-am scrolat, e drept. Mă bag imediat.
Să știi că unii dau și atâta, chiar pentru copii :))))
Știu exact că unii dau, dar io vorbesc de oameni obișnuiți aici.
Eu am venit decât să zic că încă mă uit cu bale la ăia mov, de care mi s-au lipit ochii în reel-ul în care striveai peturi 🤣
Ps: mi-am luat acu vreo lună unii roz bombon, de la copii. Așa e când nu trăiești pe picior mare 🤭
Comentariu beton!17
M-am gândit la tine când am scris, că mă întrebaseși de ăia mov.
și eu îmi iau încălțăminte de la copii. faza haioasă e ca în 3-4 ani s-ar putea sa îmi „fure” copila încălțările🤪
Haha, m-am scos, fi-miu nu cred că va vrea vreodată să atenteze la papucii mă-sii, că mă-sii îi plac d-astea roz bombon, mov, verde neon… 😁
Comentariu beton!11
Câtă dreptate ai, tare mult mi-am dorit o pereche de Adidas!!! Sunt născut în ’74, așa că, nici bani, nici magazin de unde cumperi, așa cum ai spus și tu. Și când am ajuns să lucrez in Germania, la câteva luni bune, am mers la un magazin dedicat și am dat vreo 300 de mărci, dacă nu mai bine pe o pereche… Ideea e că, în prostia mea, am cumpărat adidas pentru teren sintetic!!! Mă strângeau oleacă la vârf, dar până nu s-au rupt, nu i- am lăsat.
Comentariu beton!12
Ar fi fost culmea să-i lași.
Cred că am mai povestit pe aici că în tinerețe jucam fotbal. Liga IV nu Champions League 😁 Și prin 1990 Președintele echipei, Nea’ Gogu (era liderul de sindicat al fabricii de care aparținea echipa) a făcut rost de 3 mingi Nike. Minune dumnezeiască, nu alta. Când jucam acasă erau scoase toate 3 din sac (da, da, aveau sacul lor), iar când mergeam în deplasare luam o minge bună Nike și gioarsele noastre obișnuite, că na” “să nu ni le fure ceilalți”.
Totul bine și frumos până când la încălzirea dinaintea unui meci, mingea Nike șutată de un jucător de-al nostru a fost respinsă de portar, peste gard.
Acum fiind cu vreo 5 minute înaintea începerii meciului, eram în “febra meciului” s-a uitat de minge.
Vine Nea’ Gogu și zice:
– Bă, unde-i mingea cea cu virgulă?
Șoc și groază. Și să ne vezi pe ăștia care eram pe bancă + juniorii echipei căutând toți prin bălăriile din spatele gardului “mingea cea cu virgulă”…
Am găsit-o, într-un final, dar amintirea asta cu disperarea de a fi pierdut o minge de fotbal îmi amintește cât de săraci și amărâți eram în anii ‘90…
Blugi! Am vrut blugi „originali”, de o firmă de care să fi auzit. Dar mama nu voia să dea 800-1000 de lei pe niște nădragi, mai ales că ea voia să mă vadă in rochii cu volănașe, dar fără decolteu. Cum oftam de sărea bluza cu volănașe pe mine, mi-a cumpărat niste blugi low-cost, marca de renume internațional „Sitting Bull”. Nu stiam cine a fost domnul (era înainte de a fi creat Google sau de a avea internet) dar colegii mei știau toți engleză și am fost victima a ceea ce se cheama azi bullying. Mai exact sitting-bullying.
Comentariu beton!33
În ce perioadă erau blugii originali 800 -1000 de lei? Că la Vâlcea tot în jur de 2000 era o pereche.
Pe la anul 75-76. De la sârbi. Aia din vest săreau de 2000.
Eram in facultate cand au aparut niste sacouri dintr-un material catifelat si cu fermoar. Imi placeau la nebunie, dar bani lipsa. Si m-am dus cu o colega de camin sa-si cumpere un sacou din asta. Bai frate, fata asta pe langa de o rautate si invidie feroce, era o chestie mica, indesata si fara forma. Imi aduc aminte ca ne-am dus la Cocor. L-a probat. Arata ciudat pe ea, dar l-a cumparat. Vanzatoarea s-a uitat la mine si mi-a intins un sacou albastru sa il probez. L-am luat pe mine. Arata de parca fusese croit pe mine incat vanzatoarea a ramas uimita de administratie si colega saliva de invidie. A trebuit sa ii marturisesc ca eram leftera.
Fast forward, ani mai tarziu gasit o astfel de haina la Jack Wolfskin. Alta calitate, alti bani, dar am cumparat-o imediat. O am inca, nu are decat vreo 15 ani, dar inca imi sta demential in ciuda a vreo 5 kile in plus. Si dragostea mea pentru haine mulate pe corp inca continua si am o gramada de sacouri si rochii care sa imi scoata talia in evidenta. Ele sunt adidașii mei Adidas 🤩.
Comentariu beton!53
Cu adidașii nu am vreo poveste, acum am doar o pereche tip Gazzelle, la sală folosesc Hoka, noroc cu tine că așa i-am descoperit, însă eu mereu am avut o pasiune pentru parfumuri și ruj. Aproape plângeam când vedeam reclamele la Dior și Chanel. Prin urmare din prima bursă, sau primele, nu mai știu exact, tocmai apăruse un magazin Ina Center unde aveau produse Dior, mi-am luat un ruj roșu ca focul. Doamne, și acum când văd culoarea aceea la ruj mă transport în momentul acela când l-am pus prima oară pe buze, raiul era! Sau prima pereche de jeans Levi’s.
Comentariu beton!28
Fix aşa şi eu, cu nişte bocanci pe care dădusem o mulțime de bani, cumpărați din Magazinul Unirea, prin anii ’90. Nu cred că am apucat să-i port un sezon, s-a tăiat talpa parcă cu o precizie de flex. Amărăciune mare. Cred însă că s-au răzbunat pentru că le tăiasem blănița cu care erau accesorizați. Am vrut să-i fac de rockeriță. 🎸🤦♀️
Comentariu beton!17
Stai că mi-am adus aminte de cea mai nasoală faza cu adidași pe care am putut-o trăi.
Eram mic, până pe la 7-8 ani, imediat după revoluție când mi-au cumpărat ai mei o pereche de Puma, negri cu alb. Moi și ușori ca un norișor.
Într-o dimineață m-am trezit ca să merg la baie, la pișulică. Nu mă întrebați cum și de ce, dar nu am ajuns la baie pentru asta, ci direct pe hol, fix în adidașii care erau parcați acolo și care aveau doar câteva zile de la achiziție. Nici până astăzi nu am înțeles ce a fost acolo. Au fost spălați și lăsați la uscat vreo 2 zile. 🤣
Nu am pus mare accent pe brand ci pe confort. În general prefer Skechers, Puma, Adidas, fix in ordinea asta.
Știu că am mai scris despre ei de cel puțin două ori până acum, dar tot întreb: pe ăia vișinii din starea de urgență îi mai ai? Imaginea cu adidașii ăia vișinii despre care scriai atunci că nu ai mai apucat să-i porți la birou pentru că lockdown este prima imagine pe care o am în minte deșire blogul tău.
Zilele trecute am făcut o plasă cu adidași pe care nu-i mai port și-am scos-o pe balcon. Erau și ăia printre ei. 🤷♂️
Exact în ziua în care te-am întrebat de ăia mov mi-am adus și eu aminte de adidașii tăi de pandemie.
Gizăs, cum trece vremea 🤦♀️
Nu visam musai la adidasi dar imi luasera ai mei (nu mai tin minte de unde) niste adidasi albi, DE PIELE. Nu erau de marca, dar erau bine facuti si ultra comozi. Tin minte ca i-am purtat de prin clasa a 6-a pana spre clasa a 9-a (cam pe cand a venit revolutia)…. Moment in care i-am imprumutat lui frate-miu (era cu 4 ani mai mic si m-a ajuns repede din urma la marimea piciorului). In 2 ture de fotbal mi i-a facut franjuri. La propriu. Ce-am mai suferit. Nu neaparat fiindca a trebuit sa-mi iau altii si ai mei nu erau chiar in belsug cu banii, ci fiindca adidasii aia erau un simbol, reusisem sa fiu bine incaltata in niste ani in care ori n-aveai bani ori n-aveai de unde sa iei ceva decent.
Comentariu beton!20
Ohh tempora! Eram studentă, prin anii ’80! În căminele studenţeşti era un comerţ înfloritor cu blugi şi adidaşi. în special (copii de vaporeni, studenţi străini etc). Eu, bucureşteancă fiind, îi invidiam pe colegii care stăteau la cămin, eu, deh, cu mama şi tata, de care m-am rugat cu cerul şi pământul să îmi dea bani pentru blugi şi adidaşi! După lungi bătălii, am cumpărat mai înâi blugii şi apoi s-au îndurat să-mi dea bani şi de adidaşi! Ce fericire!! Am avut grijă de ei (îi ungeam şi cu cremă de faţă, după ce îi curăţam). M-au tinut vreo 2 ani în facultate şi încă vreo trei în stagiatură. Acum ceva vreme o văd pe fii-mea cu niste adidaşi fix ca cei din tinereţea mea – aşa am aflat că a revenit la modă modelul acelor ani.
PS: modelul pe care l-am avut, avea botul din piele întoarsă gri, restul normal, albi cu dungi negre!
Comentariu beton!17
Ss va zic ca erati fericiti ca indrazneati sa visati??
Nu mai stiu ce incaltam-stifturi din comertul comunist, mai ales „casual”…
Doar la scoala, in liceu, aveam doar pantofi guban, chiar draguti. Primii adidasi Adidas ii port acum, de fapt sunt din aia de alergare, roz. Probabil ca, daca i-as fi vazut in copilarie, as fi zis ca nu-s adevarati…
Si Adidas-ii mei tot pentru alergat sunt si de un albadtru fenomenal. Ce imi place la Adidas e ca au incaltari si cu jumatate de marime. Fix ce imi trebuie mie.
Traume cu incaltamintea am la greu! Mai ales ca pe-atunci purtam 34 (35 acum).
La marimea asta, nici poveste sa gasesti ceva de-ncaltat prin magazine, la raioanele pt femei.
Pana cand, in ultimul am de liceu, venind eu la capitala pentru ceva meditatii cu profesori mai de soi, am descoperit incaltamintea la comanda de pe Calea Victoriei, casa de moda Venus. Deci nu adidasi, ca nu prea ma pasionau – noi eram aproape de Bacau si ne mai facea rost cineva de incaltaminte sport de la o fabrica care facea pt export.
Revenind la Venus: cred ca am avut cei mai misto pantofi si sandale din targ, va spun cinstit, ma intreba lumea pe strada de unde am luat pantofii. Ba chiar gaseam si de-a gata, cred ca dadeau comanda si nu o mai ridicau.
Iar cu imbracamintea… inca mi-amintesc de primii blugi. Avea mama o colega maritata c-un vaporean – cred ca stiti ce-i aia. Si aducea ala la vanzare fel de fel de chestii la care jinduiam, dar la preturi ametitoare pt vremurile alea. Eu vorbesc de anii dinainte de ’89. Adusese mai multe perechi de blugi, iar mama a insfacat-o pe cea mai mica – ca scumpi-scumpi, dar era cerere si la 1600lei – era cam trei sferturi din salariul mamei.
Doar ca perechea cea mai mica s-a dovedit totusi imensa, dar mama avea deja in cap ca mergem la nea Nelu, croitorul la care se ducea tata sa-si faca pantaloni si mi-i aranjeaza el. Sa stiti ca pe vremea aia, croitorii erau niste persoane f importante. La fel si cizmarii – nea Georgica, de exemplu, mi-a decupat la spate niste pantofi de lac negri, ca eram pioniera, mi-a pus o bareta si astfel i-am mai purtat un an, cu calcaiul mai pe-afara-asa.
La croitor, blugii mei Levi Strauss s-au dovedit prea grosi pt masina lui de cusut, m-a trimis la un alt croitor, de paltoane, care cumva-cumva i-a rezolvat. Nu mai aveau chiar toate cusaturile alea duble, ata nu mai era de culoarea aia roscata, dar au fost cei mai misto blugi pe care i-am avut. Pentru c-au fost primii si indelung doriti.
Comentariu beton!31
Sora mea a fost maritata (acum e vaduva) cu un vaporean. Pot sa zic ca am purtat si eu de la ea, prin a 7-a, cred, primii blugi, erau di aia turcesti,cu talie inalta si ceva cusaturi-model si un ceas-bratara si bluze din alea cu ceva fir lucios, niste orori pe care acum nici nu le-as putea privi…
Dar ei erau saracuti si ce mai aducea cumnatu, saracu, se vindea pt achitarea apartamentului, ca la vaporeni nu dadea Ceausescu apartamente. Da am zis vesnic bogdaproste, pentru sapunuri, sampon-ma invidia tot internatu cand faceam dus, ca mirosea oleaca mai bine decat Bob sau pernutele!
Tineam la sacosele sle cu embleme de blugi ca la mama!
Comentariu beton!16
Clasa a 7a. Aveam in mall reprezentanta Adidas – in fiecare weekend eram acolo proband Superstaruri si ma rugam sa-mi cumpere si mie ai mei. Dupa vreun an, a strans bunica bani (3 milioane jumatate, erau bani tati) si mi-a dat sa imi cumpar de ziua mea. Am ajuns in magazin, NU AVEAU. Aveau o pereche 46 si eu purtam 43. Am vrut sa ii iau asa. Jur, n-am sa uit niciodata cum se uita la mine fata aia care era vanzatoare acolo, cunoscandu-ma de 1 an ce probam in fiecare weekend, mai avea putin si plangea ea pentru mine. Mi-am cumparat o pereche de Stan Smith pana la urma, care a doua saptamana s-au dezlipit… Prima mare deceptie din viata mea cred ca a fost asta si mi-ai adus aminte de ea acum :(.
Comentariu beton!19
Am avut prin clasa a 7-a “ adidasi” din aia facuti in Romania, semanau binisor cu cei adevarati,dar aveau doar 2 dungi. Cat priveste tenisii de FINCA, depinde daca reuseai sa pui mana pe vreo pereche din aia sub licenta, Go West ( ce ironie 😁), refuzati la export sau…sutiti din fabrica de ceva sefulet. Am avut o pereche grena, i-am purtat pana s-a uzat talpa. Aia facuti pentru intern, erau mizerabili, se dezlipea “ bordura” aia imediat.Frate, ce bine era pe vremea aia 😡. La orice produs, daca faceai rost de ceva “ din alea bune, refuzate la export” ( a se citi rebut), erai fericit. A propos, din targurile de granita cu Iugoslavia puteai lua Puma, cred ca aveau vreo fabrica la sarbi, ca prea aveau toti ghete Puma . Aveam un var in Timisoara, avea o peche pentru fotbal, practica agricola etc, si inca o perche “ de buni” . Muream de invidie.
Comentariu beton!15
Sa nu te-auda dragusanca ca purtai adidasi cu doua dungi!!
Deși au trecut 45 de ani,de la prima întâlnire cu Adidas, n-am uitat nici azi,cum am făcut cunoștință.Deci, primăvara 79,eram clasa 4-a, i-am văzut în vitrină la magazinul Moto-Velo -Sport,din oraș și am plâns 2 zile sa mi-i cumpere.Albi,cu 3dungi albastre, preț 103 lei,nr41,chiar daca eu purtam 37-38.I-am purtat vre-o 3-4 ani cu vată in bot,iar când au ajuns buni pe picior, s-au rupt.Dar am fost cel mai fericit,mai ales primele zile.Azi,numai Adidas port,doar ocazional Nike.
Pumeți cu glezna!
Originali din HU, 1990
Mi-am dorit cu ardoare pantaloni de catifea bej ,dar nu asa orice catifea.I-am văzut în vitrina de la hotel.Au mei mergeau uneori duminica la cafeneaua hotelului sa savureze o cafea adevărată,era 8 lei o cafea,un lux pe vremea aia. Și mai aveau la bar ciocolata Vinga și Babyfruit,alt lux.Si niște covrigi mari,cu mac pentru care făceam maratonul în pauza mare ,ca e destul aproape de scoala.
Și mi-a întrat în cap ca eu aia îi vreau.Si eu când vreau ceva nu ma las pana nu obțin. Dar asta era alta poveste.Ca degeaba aveam eu lei ca aia se vindeau cu valuta,aca dolari .Și de unde dolari ,ca nu exista exchange orice.
Și inventiva cum sunt de la gând la fapta n-a fost lung drumul.Pandeam tirurile cu numere straine și incercam sa schimb lei în dolari, cu mare grija ca eram și minora și-așa ceva contravenea legi.Si nuci șoferi de tir nu stateau ei la povesti cu o puștoaică.
Dacă am văzut ca asa nu obțin ce vreau am schimbat metoda.
O luna de zile am bântuit seara de seară pe lângă hotel pana s-a milostivirea un șofer sa ma asculte pana la capăt.Pentrunel 18 dolari nubera cine știe ce cheltuiala,dar pentru mine pantalonii aia erau visul suprem.Erau pantaloni de duminica,de îmbrăcat la ocazi speciale. Numa ca eu am crescut dat pantaloni nu.Le-am cusut dunga pe laterale în genul pantalonilor de trening ca sa-mi fie buni încă un an. Încă îi mai am ca amintire.
Comentariu beton!11
La Dunare nu aveau Adidasi, in schimb gaseai Otteri.
Povestea mea este un pic tragicomică. Uită ce visuri aveam eu, că fiind a treia fată din familie, trăiam pe principiul „moștenire de soră”. Rochii, geci, ghiozdane — toate veneau cu istorie. Dar adidașii… ah, adidașii erau o telenovelă separată. Parcă aveau un pact secret: cum îi luam, cum poc! Se crăpau pe talpă. Intra apă, ieșeau nervii — și, evident, primeam și o papară, că „am rupt adidașii”!
Așa că da, acum am o antenă sensibilă pentru încălțările copilului. Când îl aud pe soț spunând „Nu mai sări/alerga/joacă-te că strici adidașii!”, simt cum îmi pulsează o venă în frunte și îmi vine să-i spun: „Lasă copilul să trăiască!” 🙈
Și da, eu încă am un respect sfânt pentru adidași — aproape că mi-aș da jos pantofii în ploaie, doar să nu-i stric. Trauma e reală!
Comentariu beton!22
Doamne, îmi amintesc perfect ziua în care am mers cu tatăl meu pe oser la Cluj să îmi iau adidași! Am pus mâna pe o pereche de Prestige ( tocmai am gugălit și încă există!) albi, din piele, scumpi (au fost 60 de mii, cât un salar la vremea respectivă) și i-am strâns în brațe de a trebuit să mi-i cumpere bietul tata. Pe tren, înapoi spre casă, m-a instruit să-i zicem mamei că banii erau la mine și i-am cumpărat fără să îl întreb. Am ajuns acasă, eu super fericită, tata stresat 😂😂 Au fost urlete, urmate de câteva zile în care toată lumea evita pe toată lumea. I-am purtat câțiva ani, s-a îngălbenit talpa și a început să crape vopseaua….
Comentariu beton!21
Nu cred că vreau să îmi amintesc iar cât de săracă eram. Dar știu că am avut și eu niște adidași făcuți de „Pionierul”, făcuți cadou de cel mai bun prieten al tatei. Ca și tine, am visat originalul până când mi-am permis să mi-i cumpăr (mulți-mulți ani mai târziu). La momentul ăsta aniversez vreo 15 ani de când Adidas e brandul cel mai prezent în dulapul de pantofi sport, și în cel de echipament de sală. Cred că aprox 80% din echipamentul meu e Adidas, și când îmi cumpăr altceva mă simt vinovată 🙂
Prima mea pereche a fost Adidas Falcon, gri. M-a ținut 10 ani, purtați doar toamnă-iarnă. Pentru primăvară-vară am avut altă pereche Adidas (nu mai știu cum s-o numit), care m-a ținut 10 ani și aia.
Acum am în casă 3 perechi Adidas și 3 perechi Salomon.
Adidas Terrex Gore-Tex e încălțămintea mea zilnică. Am perechea asta din 2017.
Adidas Cloudfoam Ortholite folosesc pentru antrenament, din 2018.
Am prins promoție acum 6-7 ani și mi-am cumpărat 10 tricouri și 5 perechi shorts Adidas climalite. Le folosesc doar la antrenament.
Comentariu beton!11
Cum naiba sa fim normali ca natie când si la 35 ani de la caderea comunismului tot mai avem amintiri dureroase legate de lipsuri?
Comentariu beton!40
@Jual: nu-ș alții cum sunt, da’ io mi-oi aduce aminte până s-o pune pământ pe mine de „bogăția” comunistă. 🤷♂️
Comentariu beton!21
Nu am avut asa de mari dorinte cu adidasii, desi imi placeau. Dar blugi, cit de tare am dorit o pereche de blugi!!!
Primii i-am avut la 19 ani, imi dadusera parintii 900 ca sa iau din camin de la Magurele (era in 88) unde era student frate-meu. Evident ca banii erau prea putini, a mai pus el 300 facuti cu circa, vindea bere si altele in camin, ca sa iau o pereche de blugi turcesti. Ce fericita am fost!!!
În anul 1982 când am intrat in cls 6-a, am primit o pereche de „gumari”. Albi, cusături cu fir albastru, mult mai flexibili, ușori și când am văzut cele trei dungi pe lateral, am rămas mut. Nu îmi venea să cred că primisem adidași Adidas!! Chit că știam că o să îi umplu de zgură, abia așteptam să intru pe terenul de tenis cu ei. Parcă aveam aripi. Din păcate, plăcerea a durat puțin, pentru că nu am luat în calcul invidia colegilor. Mergând la orele de sport cu ei, într-o zi am constatat că mi-a dispărut unul dintre adidași. Pur și simplu mi-a fost luat și cu toată străduința mea, nu l-am mai găsit. L-am păstrat mult timp pe cel rămas, în speranța unei minuni.
La zece ani distanță, pe lângă Palatul Telefoanelor in București, apăruse un magazin cu pantofi sport, unde la loc de cinste și bine păziți in spatele tejghelei, erau afișați inclusiv adidași marca Adidas. Tânăr îmbrăcat modest, cu moacă de tocilar ochelarist, dar cu bani în buzunar pentru că deja aveam spre doi ani de mic business, cer plin de încredere, o pereche de „gumari” să îi probez. Vânzătoarea se uită la mine absolut șocată, oripilată și scârbită: „ACEȘTIA SUNT ADIDAȘI, NU GUMARI”. Zâmbesc înțelegător și o întreb dacă sunt din piele. Confirmă faptul că nu sunt din piele, la care eu îi spun : „dacă nu sunt din piele, înseamnă că sunt gumari, făcuți din gumă sau alt material sintetic”. Avea o figură, de credeam că o să mă dea afară din magazin. Era foarte funny pentru mine. Într-un final, îmi dă din raft încălțările, privindu-mă ca pe un vierme. Îi probez, îi pun înapoi pe tejghea și mai cer o pereche, model diferit. Dă să îi smulgă să-i pună la loc pe primii, dar o opresc cu un gest ferm. Îmi aruncă încă o privire plină de ură și îmi dă a doua pereche. O probez, o pun pe tejghea și dau să mă uit la cele două perechi, gândindu-mă ce fac mai departe. Se răstește la mine întrebandu-mă dacă le poate pune la loc. Îi spun un sec „nu”. După care îi aduc la cunoștință că iau ambele perechi. Băi, când am spus asta, pur și simplu am văzut cum simultan îi ies ochii din orbită și rictusul se transformă in zâmbet. Nu îi venea să creadă că pârlitul cu pantaloni scurți își permite așa ceva.
Comentariu beton!41
Nu-mi aduc aminte de prima pereche de adidasi, insa in memorie mi-a ramas o pereche de adidasi complet albi, de-acum mai bine de 25 ani. Pana si cele trei dungi erau albe. De atunci nu am mai gasit modelul acela. Pastrez ca pe o relicva sfanta primul tricou de la Adidas cumparat din banii proprii in Germania. Mi s-a parut interesanta si povestea fratilor Dassler, Adi cu Adidas si Rudolf cu Puma. Chiar daca pentru alergat am trecut la Saucony, restul echipamentului este de la Adidas.
Incep cu tenisii chinezesti: am avut dar cred ca din cauza lor am
probleme la bila si azi: recunosc mirosul ala dintr o mie. Miroseau ingrozitor de noi. Adidasi am avut de la “Pionierul” insa n am avut nicio problema sa le fac a treia dunga neagra cu ceva pensula si ce vopsea avea tataie prin pivnita. Mai greu a fost pentru el sa gaseasca vopsea neagra. O improspatam cam la doua zile si ii stergeam pe acelasi sistem de carpitze, cu evlavie si demnitate. Mai grav e ca prin anii 82-83 au aparut sosetele groase cu 3 dungi sus, pe model adidas. Erau pana undeva inspre genunchi, daca nu aveai mai mult de 1,64 ca mine. Se gaseau in Alexandria la ceva fabrica de ciorapi. Noroc ca aveam rude acolo. Si uite ce mergeam eu iarna la
liceu incaltata doar cu adidasii si ciorapii grosuti, sarafan si o hainutza peste, la minus tzshpe grade, ca iarna era iarna, nene, fara alti ciorapi (de unde dres culoarea pielii?), de multumesc si astazi Domnului ca am reusit totusi sa fac un copil 😊!
Comentariu beton!18
Țin minte tenișii aceia chinezești. Ai mei erau albaștri cu vârful alb. Oare vorbim despre același model?
Noi eram atat de saraci, incat imi doream doar sa am incaltaminte! Imi cumparasera ai mei o pereche de adidasi, de prin piata sau targ care, dupa doua luni, au facut gaura in talpa. Imi puneam ziare si cartoane ca sa acopar gaurile. Nu as mai fi primit alta pereche pana anul urmator. Aveam o vecina care era singura la parinti si mi-a dat ea o pereche. In acelasi context, am crescut pe vremea cand se purtau pantofii de lac adusi de la turci, cu funde aurii si tot felul de „brizbrizuri”. Doamne, cat imi doream si eu! In sfarsit, mi-au cumparat si mie o pereche, pe care i-am purtat doua saptamani cel mult. Dupa doua saptamani le-am pierdut funda aia pretioasa cu auriu, care dadea tot farmecul pantofilor 🤣. Ce tragedie a fost! Oh! Ce vremuri!😔
Comentariu beton!17
Vaai, am rămas cu traume de la pantofii de lac🫣 Saraciile alea mi-au deformat ambele degete mici de la picioare. Dar, ma rog, pe vremea aia nu aveam voie sa fac mofturi. Nu m-au interesat niciodată hainele sau încălțările de firmă, dar am avut o fusta din blugi pe care am iubit-o; era mulata pe bwci și în partea de jos avea un volănaș. Inițial era bleu, dar am purtat-o pana s-a albit 😁 Și acum o mai păstrez
Pantofii aia de lac, rosii, mi-au distrus prima zi de scoala din clasa 1. Am ajuns acasa cu sange la calcaie din cauza ca m-au ros. Normal ca nu i-am zis mamei ca doar eu m-am rugat de ea cu cerul si pamantul sa mi-i cumpere.
Stii ca de atunci nu am mai avut nicio incaltamine de lac? Da-i in plm, ca imi vine si acum sa lacrimez cand o vad pe Nepotica mica si proasta cu dresul ala alb cu calcaiele cu sange si pantofii de lac rosii.
Nu voi uita niciodata, prima iesire (si ultima, pana i-am dus eu pe ei cand am devenit adult) cu ai mei in strainatate , aveam 15 ani – in 1985. Am mers in Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, Germania – cu o dacie 1310, culoarea coniac (predestinata, zicea tata, Dumnezeu sa-l ierte, ca ce i-a mai placut viata). Ai mei au pus ban pe ban pentru excursia asta cativa ani la rand, dormeam in campinguri sau in masina, insa AM VAZUT. Am vazut ca lumea putea trai si altfel, am vizitat muzee si m-am plimbat pe strazi cu magazine pline. In Ungaria am avut primul soc: blugi de firma, adidasi, parfumuri, deodorante (o, vai, da, ma uitam lung la ele cum stateau frumos in rafturi cand la noi nu gaseai nimic). Atunci am avut prima mea pereche de blugi Levi’s. I-am purtat pana in facultate, altii n-am mai pupat. O, si sucurile, sucurile naturale de la unguri, am baut atunci de parca nu mai bausem niciodata (nu mai bausem niciodata!). Am plans cand ne-am intors acasa.
Comentariu beton!27
Verde e culoarea mea preferată. Sunt deosebite ambele perechi. Am și eu o poveste cu o pereche de adidași. Da, chiar Adidas. Sincer, nu am îndrăznit să visez la așa ceva. Eram modestă. Dar în anul 1985, da, 1985, cand eram în clasa a IX a, am moștenit o pereche de adidași de la un văr din Germania. Erau albaștri cu talpă albă și cele trei dungi albe. Știu că am fost tare mândră de ei. Cât despre îmbrăcăminte, tot de la vărul meu am moștenit un fel de jachetă fffffff subțire, cu model gen tăieturi de ziare. Numai eu știu cu câtă grijă am spălat-o. Am purtat-o până când a devenit o cârpă pe care nu se mai vedea scrisul.
Comentariu beton!11
Prima mea pereche de adidași au fost … Puma. Prin ’91 sau ’92. Care au rezistat doar vreo 3 zile, până la primul meci de fotbal. La un șut cu șpițul mi-a ieșit destul mare prin material. Nu erau din piele.
I-am purtat în continuare, cusuți în vârf, până mi-au rămas mici.
Noi, cei din Dolj, luam de pe la Calafat (de la bulgari), dar Training. Pentru vremurile alea erau buni și ăia. Dar da, marfă originală nu găseai nici la Calafat, nici la Severin.
Am avut o pereche de adidași originali pe la 12 ani, crem cu dungi bleu, nu știu cine mi-a spus că erau din piele de cangur. Mi-i găsise undeva bunică-mea, în regimul ”don’t ask don’t tell”. Am făcut greșeala să-i iau cu mine în vacanță, la verii de la oraș și de la țară. Nu cred că îi purtasem de 5-6 ori. Toată familia maică-mii s-a năpustit asupra mea spunându-mi că trebuie să las adidașii la vară-mea, cu 15 ani mai mare ca mine, pentru că mie îmi mai crește piciorul și o să-mi rămână oricum mici și ei nu. Am plâns cu sughițuri, dar eram încă la vârsta la care mai ascultam de mama (a fost ultimul an, cred). Am cedat adidașii vară-mii, cu durere adâncă în suflet. Nu mi-a mai crescut piciorul. Nici n-am mai ascultat-o pe maică-mea.
Acum sunt fan Onitsuka Tiger, Mexico 66. O pereche. Două perechi. Trei perechi. Opt perechi. Nu se găsesc pe emag, fir-ar.
O, nuuuu! Cred că aș fi murit cu ei de gat. Îmi pare rău, dar asta e trauma, ce-ai pățit tu.
„Adidașii” gen Pionierul au fost si la mine primii, cam pe la 20 de ani, deci cam prin 1996, țin minte că mi i-am luat înainte de a pleca la Sinaia de la ceva magazin unde acum se organizează Art Safari și cred că i-am purtat vreo 10 ani, cu intermitente, bineînțeles. Chiar nu mai țin minte în ce făceam eu sport pe la școală, cred ca în teniși chinezești. Următorii adidasi originali, de data asta, mi i-am cumparat in carantina, i-am prins la o super reducere si am zis ca merit si eu o pereche de adidasi in viata asta chiar daca nu voi mai apuca sa-i port decat prin casa. Primii blugi, luați de pe Lipscani, i-am luat din bani primiți de la o tipă olandeză cu care corespondam pe vremea aia, prin 1991-1992, 20 de guldeni mi-a trimis. Primisem un pachet cu „ajutoare” la un moment dat si femeia atasase si o scrisoare de „încurajare” în germană și, cum eu făceam germană, m-am apucat să-i răspund și uite asa, la fiecare scrisoare imi mai trimitea si cate o sumă din asta micută dar care pe mine ma bucura nespus. Ei, și din primii 20 de guldeni mi-am cumpărat blugi de la turci, erau mișto rău, cu ceva pense, erau deosebiți și îmi stătea foarte bine cu ei si probabil ceva tricou brodat cu Chanel :)) Ehe, ce știu copiii din ziua de azi, maică?!
De acord domnu …
Decât că …pentru conformitate …adidaşii de la Puma se numeau Pumeți la Iaşi cel puțin …în junețea mea
Fiind si practicant de volei ,visul meu era să am ,,Asicşi” carele erea atunci top pentru sportul ăsta ….poate de aia am acum jde perechi …
Btw ?! Cum recunosti care e mirele la o nunta in Moldova ?!
Mi-am dorit foarte mult o pereche de adidasi „de firma”. Anii 2000, se gaseau, dar bani ioc. Abia in clasa a VIII-a mi-a cumparat maica-mea o pereche de adidasi Adidas. Erau adusi de unul care facea bisnita, nu conta, dar erau „the real deal” si imi amintesc si pretul: 100 lei. Negri, cu cele 3 dungi albe. I-am purtat pana s-au jupuit de tot, cred ca ii mai aveam cand am intrat la facultate.
Se pare ca am o mica obsesie pentru pantofi, am de toate felurile, tocuri, sport, cizme, balerini, si totusi ma vezi cam numai in adidasi.
De cand am descoperit pantofii mai de calitate. lux si opulenta mi-am dorit o pereche de Manolo Blahnik. Nu, nu e o boala, intreab-o pe Mara :)). Si de ani de zile ma gandesc sa-mi iau, dar unde-i port? La metrou la Gorjului? e ridicol. Si costa 1000 euro. Da, 1000 e-u-r-o. Pana la urma am impacat si capra si varza, mi-am luat de pe vestiaire collective (e un site cu chestii de firma second hand), doar ca ei erau noi (se vede pe talpa, imediat cum ii porti se uzeaza talpa), la jumate de pret. I-am purtat o data si astept urmatoarea ocazie, dar cand ii vad mi se umfla pipota-n mine de nu mai pot, sunt perfecti. Nu regret nimic.
Nu am prins comunismul, m-am nascut in 89. Dar am prins vremurile grele din anii 90,2000. Si divaghez, dar cat de mult s-au schimbat lucrurile de cand am intrat in UE. Usor usor, in bine. Revenind, nici eu nu ma lafaiam in bani in tinerete. Ca si copil, imi facea placere cand mergem cu ai mei la piata sau la complexul Decebal, ambele in Dr Tr Severin, la cumparaturi de haine, incaltari, sau la un magazin italienesc din orasul meu, ma simteam foarte importanta. Si acum imi place sa fac cumparaturi. Dar preferinte de branduri nu imi amintesc sa fi avut la haine sau incaltaminte. Ce mi-am dorit a fost sa imi pot cumpara parfum original. Primul care mi-a placut la nebunie si il visam inca din liceu a fost Ulraviolet, Paco Rabanne, care la noi in Romania nu se mai gaseste. Il purta o colega si mi se parea minunat si mi-l doream, dar in oras mic nu aveam de unde si nici nu aveam bani. Asta a fost dorinta mea suprema pe care acum va trebui sa o caut prin tari straine si sa imi fac un stoc.
Prin ’90 Craciunescu (ma rog, nevasta-sa) a deschis un magazin in centru (langa Fondul Plastic).
Acolo gaseai Adidas original (din panza albastra cu 3 dungi albe).
Confunzi anii. În ’90 nu avea Crăciunescu magazin acolo. A fost măcar trei ani mai târziu.
Eram in liceu. In ’95 am terminat.
Stiu ca treceam zilnic prin fata vitrinei si salivam de fiecare data cand ii vedeam.Pretul era enorm.
Poate nu chiar in 1990, dar imediat dupa…
Dada, probabil 92-93.
Îmi amintesc de prima mea pereche de adidași cu mare plăcere pentru că au fost exact cum îi visam – roșii cu dungi albe, cu talpa ușor mai înaltă la călcâi și cu botul întors la vârf. Nu mă interesa marca pe atunci, nici nu știam ce sunt mărcile mai exact, deh, anii 80 într-un orășel de provincie. Dar știu că eram așa de mândră de adidașii mei pentru că puțini își permiteau pe atunci încălțăminte de calitate și la „modă”. În cazul meu am avut noroc de nașii de botez. Când era ziua mea de naștere ma umpleau de cadouri. Haine, dulciuri, primul ceas de mână (era Chaika), primul stilou chinezesc, încălțăminte. Frații mei erau invidioși pe mine pentru că nașii lor nici măcar nu își aminteau de zilele de naștere. Și acum, după atâția ani, prefer adidașii albi cu dungi roșii sau viceversa.
In ’77, pe cand aveam vreo 12 ani, am primit (via Ungaria) o pereche de Adidas rosie, cu cele 3 dungi albe, asortate si cu un trening rosu, dar ala nu avea decat doua dungi albe 🙁 Mai tarziu am avut unii de la Pionierul. Super frumosi si aia, albi complet. Peste ani mi-am luat o pereche puma din Irlanda, frumosi, de care am avut atata grija ca m-au tinut, ca scosi din tipla, cativa ani. Asta pana cand m-a ajuns fiu-meu la marime si i-a imprumutat. exact doua zile au mai tinut (la fotbalul din curtea scolii, evident)
Sa va zic cat timp au rezistat 2 perechi de Mizuno de la Sport Guru? Pretul era de 1200 lei/pereche, dar redusi destul de mult…
Si ce a zis vanzatorul cand i-am dat cu ei in cap?
Da, normal că ne zici.
2 perechi Mizuno Wave Prophecy 11. Una pentru mine, una pentru copil. Cotau aprox. 250 Euro/perechea, dar erau la reduceri.
In maxim 2 luni s-au rupt ambele perechi in locuri diferite. Evident, nu au fost purtate zilnic si nici nu au folositi pentru alergare. Doar mers pe strada.
La garantii ne-au dat cu flit. La fel si ANPC-ul.
Eram clientul lor de aproape 20 de ani (de cand erau pe langa P-ta Alba-Iulia).
Mda, de kkt. 😞
Asa, si finalul: ambele perechi de Mizuno au fost reparate de un tigan cizmar.
Sandel il cheama si este vis-a-vis de autogara Rahova.
Un tip extrem de amabil si muncitor. Nu ca pramatiile de Sportcuru…
Mie mi-au placut aia bulgaresti romika. Pana in revolutie numa d-aia purtam, aveam un var care facea „biznis” prin bulgaria. Am avut si adidas si puma. Am avut si pionierul si rostart. Chiar si o pereche de ghete Dracula ptr care stie. Dupa revolutie cand au aparut astia comozi, din panza, cu talpa moale, am trecut la ei. Indiferent de marca.
Acum as mai vrea o pereche de romika d-aia, dar nu mai am de unde.
Hmmm, fiica de navigator, am avut blugi tot timpul, dar adidasi, nu stiu de ce, nu aveam. Sportul la școală și la tenis, se făcea în tenișii ăia chinezești cu pânză albastră și talpă f moale (Cred ca mi-ar plăcea și acum 😁). Adidasi am primit de la unchi-miu, cred ca pe la sfarsitul anilor 80, o pereche alb cu roz și cu arici, ceva divin, unicorni in picioarele mele, de alții nu îmi aduc aminte.
Nici acum nu port adidasi, decât dacă mă duc la sală (la câțiva ani îmi fac abonament și merg de 10 ori încălțată regulamentar), am în schimb vreo 4-5 perechi de teniși.
Îmi aduc aminte de încălțările sport, pe naiba le ziceam de atunci adidași, de prin clasa a cincea. Ceva vinilin alb cu albastru și o talpă dintr-un plastic tare care nu avea aderență pe asfalt. Erau un fel de patine, alunecai și nu puteai să faci o schimbare de direcție în alegare că erai în cap. Apoi am avut pantofi si teniși.
A venit Revoluția și mi-am luat numai porcării.
La absolvirea facultății mi-au cumpărat părinții o pereche de Puma Cell (ceva model pentru tenis). S-au aplicat toate soluțiile pentru a-i folosi cât mai mult timp (spălat, cremuit, lipit, cusut, inclusiv turnat cauciuc pe talpă/Bison Marathon). Și-au dat duhul la un moment dat.
Pentru că o perioadă am obișnuit să alerg, încă mai am vreo șapte perechi prin casă, dar mi se răscolește sufletul pentru că n-am avut niciodată o pereche Romika. Erau niște adidași la care am visat cred tot liceul și o parte din facultate. Aveau doua aerisiri rotunde pe interior si un logo cu albastru și roșu.
Au venit din Germania în 88,au fost măsurați cu un bețișor ca nu știam mărimea.
La mine a fost mai simplu cu ‘intretinerea’ ca erau pe negru (cu dungile m-am chinuit)
Eu am primit o pereche de adidași bleumarin cu dungi albe, cu sigla adidas micuță pe toata talpa. Era 1983. I- am purtat si eu si prietena mea cea mai buna pana dupa revolutie. Adidas originali!! Parcă îi văd și acum. Păcat că nu mai sunt modelele clasice!
Prima pereche de adidași de firmă mi i-am cumpărat punînd leu pe leu din primele mele salarii – Puma tip ghete, albi, superbi, comozi.
Știu și acum că am dat pe ei 17 mii, prin ’91-’92, piele de calitate, m-au ținut vreo 3 ani.
Era mai mult cu ceva decît salariul meu, ușor peste nivelul salariului mediu de atunci.
Am făcut sacrificii să-i iau, deci mi-au fost dragi tare.
Tot cam atunci, pe o jachetă Levi’s 14 mii.
Primii blugi prin ’90, celebrii Pyramid, nu mai știu cît au costat.
200, pyramide (eticheta din tabla galbena cu o camila si o piramida in relief)
Aveam vreo 6-7 ani când am văzut o poză cu tata, foarte tânăr; purta blugi și ghete Converse. Imaginea aia m-a urmărit toată copilăria. Am visat să am și eu blugi și ghete Converse.
Prima pereche de blugi am avut-o prin ‘90. Era primită de la o prietenă care fugise din țară. A trebuit să o împart cu sor-mea. O zi aveam dreptul să-i port eu, o zi ea. Converse am avut târziu, comandați direct din SUA și aduși de un prieten care locuiește acolo. Aici încă nu apăruseră. Prima pereche n-a fost mărimea potrivită. Aveau un stil ciudat de mărimi și n-am ales ce trebuia. Am mai așteptat un an până să-i pot purta. Îi mai am și acum.
Și ca și tine, și eu am acum multe perechi din lucrurile la care am visat.
Încălțăminte : găsit ultimele două perechi de sandspur merrell. (Sandale din piele, nu se mai fabrică)
Parfum: o raritate fabricata Intr un singur an, cumparata într-un aeroport. „Remember Me” de Dior