Articol scris de Iulia.

Vă ziceam săptămâna trecută că nu trebuie să vă imaginați că numai tata creează chestii creative. Că nu e cazul. Le mai face și mama. Mai răruț, e drept. Da și când le face… să te ții!

Și, par egzamplu, a creat una chiar săptămâna trecută.

Căci vă zisesem că a fost ocupată cu nepotul din dotare, recte fiul nostru, copilul. Și dacă pe vremea mea, meniul era pe bază de “asta avem, asta mănânci”, odată cu Epoca Nepotului, lucrurile s-au schimbat substanțial.

Pentru că onor nepotul a poftit la oușoare din alea mici (adică oo de prepeliță, în traducere), maman s-a și executat, a luat oușoarele din frigider și le-a pus la fiert. Iar ca să fie treaba, treabă, și să nu se încurce cu mizilicuri, a pus tot cofragul, de 10 sau 12 sau câte naiba or fi.

Și dup-aia s-a dus să-și mai vadă de niște treburi de care mai avea ea la calculatorul la care lucrează ea, din altă cameră decât bucătăria.

Între timp, copilul și bunicul erau foarte ocupați să joace fotbal în curte.

La un moment dat, după ceva vreme… să zicem nu chiar puțină, mama începe să audă niște bubuieli, care se tot repetau.

Nervoasă nevoie mare, iese afară să îi ia de urechi pe inculpații jucători de fotbal, să le zică să nu mai bubuie în halul ăla cu mingea aia, că ea are de lucru și trebuie să se concentreze!

N-apucă să iasă bine pe ușă afară, că constată următoarele:

a) că tata șede în mijlocul curții, cu mâinile în șold și nasul amușinând în vânt, secundat îndeaproape de nepot, în aceeași poziție, pe principiul “face omul, face și maimuța” și

b) că aceasta fiind situația de fapt, presupușii făptuitori nu aveau cum să fie sursa zgomotelor bubuitoare.

Tata: “Hmm, cred că a dat cineva prin zonă foc la ceva, nu știu, ceva plastic sau cauciuc sau ceva, că tare urât miroase!”

Mama amușină și ea, achiesează și apoi decide să revină în casă, ridicând din umeri a nedumerire.

Doar că, la intrarea în casă, o izbește ceva. N-aș ști să vă zic dacă a fost o revelație sau mirosul pregnant care venea dinspre bucătăria dumisale.

Cert e că orice ar fi fost, a făcut-o să se îndrepte degrabă spre bucătărie. De unde, odată deschisă ușa, au năvălit afară vălătuci groși de fum și duhoare.

Căci da, oușoarele cele mititele fuseseră uitate pe aragaz, la fiert.

Și au cam fiert de dracii le-au găsit. Și când n-a mai fost ce să fiarbă, s-au revoltat și au început să bubuie. Și când n-a mai avut ce să bubuie, s-a cam topit ibricul în care fuseseră puse la fiert.

Sper că vă dați seama cam care au fost dimensiunile dezastrului… Practic, urme și resturi de oușoare mici-mititele prin cea mai mare parte a bucătăriei (deși am înțeles că tavanul l-au ratat, deci tot e bine), plus duhoarea care părea să se fi impregnat bine de tot prin toate cotloanele și ungherele.

Plus teama că vor chema vecinii pompierii, când au început să iasă și pe ușă, și pe geam, nori negri și groși de fum urât mirositor (că s-au deschis și uși, și geamuri, și tot, doar-doar s-o aerisi atmosfera).

Acu’, după toată tevatura, un lucru e cert: în ziua aia, mama nu s-a plictisit deloc!

Voi? Ați fost vreodată în pragul unui incendiu de origini gastronomice? Sau poate de altă natură? Vreo placă de întins părul uitată în priză? Vreun ștecăr care a decis să bubuie din senin? Vreo plăcintă transformată în cărbune?

sursa foto: freepik.com