Articol scris de Iulia.
…
Pe măsură ce trece timpul de când deținem mica ființă ce poartă numele de fiul nostru, copilul, îmi dau seama tot mai mult că copiii ăștia sunt cele mai bizare ființe care pot exista.
Cei dintre voi care aveți copii mai mari, probabil știți foarte bine la ce mă refer. Cei dintre voi care (încă) n-aveți copii sau aveți copii mai mici, luați foaie și pix și notați, să știți la ce să vă așteptați. Că nouă nu ne-a zis nimeni chestiile astea.
Să începem deci, cu enumerarea bizareriilor.
Lucruri care l-au supărat pe fiul nostru, copilul, săptămâna asta:
👉 M-am dus să îl iau de la grădiniță. Și în timp ce el își trăgea izmenele și papucii de ieșit afară, am făcut greșeala impardonabilă de a mă duce la coșul în care educatoarele pun sticlele de apă ale copiilor, pentru a fi luate acasă la final de program, țineți-vă bine… singură!
Adică în loc să aștept să fie și el gata, să parcurgem împreună cei aproape 1,5 pași, plus-minus o treime de pas, de la vestiar la măsuța pe care tronează coșul cu sticle, eu am avut îndrăzneala să mă duc singură și de capul meu să iau sticla! Jale mare și durere, bocete inconsolabile, tragedie greacă!
👉 Miercuri, fiul nostru, copilul, a aflat cu stupoare că nu am păstrat un măr pe care i-l curățasem luni, din care mâncase cam trei sferturi. Mai rămăseseră vreo 2 feliuțe. Pe care eu, ca o mamă iresponsabilă ce sunt, le-am mâncat. Nu de alta, dar știam că n-o să se mai atingă de ele și mi-a fost milă să le arunc.
Iar miercuri, copilul ar fi poftit la măr. Nu, nu la un măr oarecare, ci la mărul ăla, din care știa el cu siguranță că ar trebui să mai fie! Jale mare și durere, bocete inconsolabile, tragedie greacă!
👉 Pe un perete din casă, într-un loc suficient de vizibil pentru toată lumea, avem o tablă din aia magnetică, pe care poți să și scrii și să ștergi cu carioci d-alea speciale.
Pe tabla aia notăm noi diverse chestii pe care ar trebui să nu le uităm (și le uităm oricum, da asta e altă poveste) și mai prindem cu magneței diferite chestii simpatice și/sau utile.
Printre lucrurile puse pe tablă era și o invitație la ziua de naștere a unei colege de grădiniță de-a fiului. Invitație rămasă acolo de la ziua fetei, care fusese anul trecut, prin ianuarie, parcă.
Într-un acces nebunesc de hărnicie, m-am apucat să mai fac o triere a chestiilor de pe tablă, că voiam să scriu ceva și am constatat că nu prea mai era loc. Așa că am mai șters din informațiile perimate și inutile și am mai aruncat diferite hârtii și hârtiuțe și alte rahaturi magnetizate de tablă. Printre care, și invitația la petrecere.
N-a intrat bine în casă fiul nostru, copilul, că ochiul de vultur – cu care, de altfel, în mod obișnuit nu vede unde-i e căciula aflată la 10 centimetri de nas – detectează schimbarea fenșuiului și mă ia la interogat:
– Unde e invitația de la ziua Marei?
– Am aruncat-o, ce naiba voiai să mai faci cu ea, că e de anul trecut!
Insert aici buză de jos căzută, ochi de căprioară în lumina farurilor, lacrimi de crocodil pregătindu-se să țâșnească mai ceva ca artezienele de la Unirii.
– Dar era cu Minnieeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee! Cum poți să o arunci pe Minnie la gunooooohoooooi???!?!
Jale mare și durere, bocete inconsolabile, tragedie greacă!
👉 Acu vreo două zile, mă anunță răcnind din toți bojocii că a terminat toate acțiunile premergătoare procesului de nanificare (spălat pe dinți, pus haine la murdare…) și așteaptă pe unul dintre noi să îi facă duș.
Tac-su se execută, se duce să spele copilul. Pe traseul sinuos înspre baie, are o întâlnire de gradul 3 cu o mașinuță minusculă, uitată pe jos.
Tatăl calcă pe mașinuță, patinează periculos pe ea, se redresează în ultimul moment, executând un semi-balet semi-artistic cu-n crac în aer și niște Mniezăi înghițiți în sec și scapă viu și nevătămat.
Copilul, care asistase pasiv la scenă, se supără brusc și iremediabil. De ce? Pentru că tatăl i-a mutat mașinuța din loc! Ea era parcată acolo cu un scop! (nu, n-am reușit nici până în ziua de azi să aflăm care era scopul). Jale mare și durere, bocete inconsolabile, tragedie greacă!
👉 Anul trecut, înainte de vacanța de vară, educatoarele ne-au rugat să golim complet dulăpioarele copiilor, pentru a putea fi dezinfectate și igienizate complet pe perioada vacanței.
Am scos haine de schimb și ce mai avea copilul p-acolo și am găsit și un ambalaj de la o bomboană. Doar ambalajul, fără vreo urmă de bomboană, da?
Și pentru că, așa cum am mai zis, sunt o mamă denaturată, am aruncat ambalajul.
În drum spre ieșirea din grădiniță:
– Mi-ai luat toate lucrurile din dulap?
– Da.
– Toate-toate?
– Da.
– Ca să facă doamnele curățenie?
– Da.
– Da’ ai luat și hârtiuța de la bomboana cu cireșe de la Oana? (n.a.: Oana e instructorul de înot)
– Ăăăă… daaaa…
– Și ce-ai făcut cu ea?
– Păi am aruncat-o, ce naiba era să fac? Era doar un ambalaj gol!
– Era de la bomboahahahahanahahaha meahahaha cu cireheheheșehehe!
Insert aici buză de jos căzută, ochi de căprioară… Jale mare și durere, bocete inconsolabile, tragedie greacă!
Mno, ziceți și voi: există ființe mai bizare decât copchiii pe lumea asta? Sau ai voștri n-au (avut) ciudățenii din astea? Mnu? Nimeni? Numai al nostru e pe filme d-astea? Din motive care, evident, țin de lipsa noastră de a ne disciplina copilul, firește!
Bună dimineața, Iulia!
Suntem diferiți. Asta e frumusețea.
Gemenii mei nu au avut asemenea bizarerii. Sau eram eu prea obosită.😁
Mi se par foarte amuzante ciudățeniile lui Eric.😂
Zi frumoasă!
Adevărul e că din doi ca alde noi, prea întreg nu avea cum să iasă nici copchilu 😂
Ce faine sunt toate astea, evident post factum 😂😂😂 Că pe moment toți morții și răniții mamii lui de copil îți vine să-i pomenești! Dar șezi tranquille că se răresc pe măsură ce cresc. Nici nu știu dacă să ne bucurăm sau să ne întristăm.
Comentariu beton!19
Sincer, uneori mă bușește câte un râs de abia mă abțin, că mna, copchilu se jelește de mama focului și cică nu e frumos să râzi de el 🤭
Alteori da, e cu morți și răniți. În gând, da sunt acolo 😂
Comentariu beton!23
cine are fetiță (mai ales) știe cărțile alea cu corpuri desenate și abțibilduri cu haine care se lipesc; cum io și distinsa mă-sa ne-am plîns că (de la) patrujdălei în sus e o cheltuială cam mare pentru maxim 35′ de activitate, acum se cheltuiesc tone de toner pentru a i se printa respectivele chestii de pe net; timpul dedicat activității a crescut simțitor, la fel și consumul de carioci, că nu lăsăm hainele alea black, ca animalele! partea mișto îi că avem, în urma activității de forfecare, fîșii de hîrtie peste tot; fîșii pe care, deoarece nu știm ce reprezintă și la ce folosesc, nu avem voie să le strîngem/aruncăm; mai se execută, din hîrtie, pandantive; din care se fac coliere; pe ață de papiotă!? care se mai și rup…
tati, tatiiiii!!! uite, asta-i aceeași fetiță! are o ținută de zi și una de seară! tati, care-ți place mai mult?! taaatiiiiii!!!??
https://imgur.com/a/5bLchgB
Comentariu beton!32
Ahahahahaha, stai liniștit, și la noi se colecționează fâșii, pătrățele și alte bucățele minuscule de hârtie rezultate în urma activităților de decupare. Și nu, nu e voie să se arunce NIMIC!
Da, aici o fetiță care a avut aceste activități. Urmează ceva cu sclipici. Eram plini și noi de el. Acum (în mai 16 ani) nebunia cu cosmeticele.😂
La noi e in faza: Pot sa arunc cutare lucru? Sta aici de 1 an (2, 3 dupa caz). Nu inca, am atatea amintiri placute legate de el😀. Evident, lucrul ala e un băț, o foaie de hartie, un cotor de hartie igenica colorat sau orice altceva de genul 🙄.
Avem in continuare sub cuier, in hol un camion plin cu pietre (vreo 5 kg). Daca as arunca acum vreo piatra, ar remarca imediat desi nu se mai joaca cu ele de 5 ani. Astept sa se mute la casa lui si sa le ia cu el.
Comentariu beton!34
La noi bătălia se duce pe plastilina și are 11 ani.
Modelează tot felul de monștrii din plastilina,care monștrii sunt înșirați prin toată camera,asta în condițiile în care stam la bloc de garsoniere .Primul lucru când vine de la școală ,verifica dacă am mutat vreun monstru de asta.Alta nebunie cu sticlele de la Prim esi ambalajele de la Takis.
Na nimic de zis,ca și io clectionam postere,vederi,săpunuri străine,spray-uri exotice.Si când mi-a aruncat tată o vedere rupta….jale și bocete.
Oh, plastilina! Jur că a fost inventată de un om care a) nu avea copii și b) ura toți părinții din lumea asta!
Comentariu beton!16
Fii-mea aia mica colecționează bilute de alea de cauciuca care le iei de la automatele alea de prin toate magazinele… Jale daca pierde una, cum naiba tine evidenta care lipsește nu știu, că are peste 100 și aproape toate par la fel… Obligatoriu la școală cară doua sticle de apa…una mai mare … Și aia care e a ei din grupa mica…
Comentariu beton!12
Aia cu sticlele mi se pare normal. Poate i se face foarte sete tare sau mai puțin sete (presupunând că una din sticle e mai mare și una mai mică 😁)
@Vlad, aveți grijă că sticlele din plastic (PET) devin toxice după un timp.
https://www.libertatea.ro/stiri/sticlele-de-plastic-pericol-pentru-sanatate-1545964.
Nu știu în ce clasă e fiica ta, dar, chiar dacă ar fi doar în clasa întâi, tot înseamnă vreo 3-4 ani de când folosește sticla aia!
Nu mi se pare nimic bizar. Pur și simplu el încearcă să vă domine, să controleze situația, să obțină atenție. Cum este prea mic o face prin victimizare, adică plâns, supărare și alte chestii similare pentru ca lucrurile să se desfășoare exact cum vrea el.
Probabil în unele împrejurări a procedat așa și lucrurile s-au întâmplat cum a vrut el, fie cu bunicii, fie cu voi, la grădiniță etc. astfel că a învățat că dacă procedează așa obține mai ușor ce vrea.
Asta este pur și simplu o constatare, nu este o critică adusă părinților și nici copilului.
Comentariu beton!14
Eu as fi zis ca e obosit sărăcuțul de la grădiniță, ca nu a dormit la prânz în ziua aia și e mai mofturos. Ca l as înțelege perfect. Și eu când vin obosita de la serviciu și nu mai găsesc ciocolatica sau bombonica la locul ei, fac tot asa o mica tragedie, tot cu ochi de căprioară ranita 🤪
Comentariu beton!15
@Mirel, fără răutate, e o constatare tâmpită și absolut greșită. Ce plm de situație să vrea să controleze? Aia în care am aruncat un ambalaj? 🙄 Și cam cum o controlează, dacă se dă cu curu de pământ? Mă apuc să caut ambalajul în gunoi sau ce? 🤣
Lăsând absurdul afirmațiilor la o parte (deși mi-e relativ clar că probabil îmi bat gura de pomană), în general copiii de vârsta asta au astfel de reacții exagerate la niște situații absolut banale pentru că nu sunt în stare să proceseze tot ce se întâmplă în jur și uneori reacționează ca o oală sub presiune și le sare supapa dintr-o prostie, pentru că s-au acumulat diverse.
În cazul lu’ fi-miu, de cele mai multe ori când are o reacție din asta, motivul e unul extrem de simplu: ori e flămând, ori e obosit, ori e agitat din varii motive, dar el nu realizează că e obosit/flămând/whatever, așa că se dă cu curu de pământ 🤷♀️
Nu ți s-a întâmplat niciodată să îți sară țandăra dintr-un motiv absolut absurd (de exemplu, că nu mai e sare în casă sau că ți-a tăiat unul calea în trafic), pur și simplu pentru că se acumulaseră mai multe rahaturi de-a lungul zilei? Mie da.
Comentariu beton!45
@(alta) Iulia
Înțeleg că nu ești de acord cu ce am scris. Ți se pare de necrezut că un copil vrea să controleze situația și să obțină atenție sau diverse lucruri.
Doar că asta face orice om – vrea să controleze situația, vrea ca lucrurile să se desfășoare cum vrea el și pentru asta adoptă diverse strategii. Strategiile pot fi mai bune sau mai rele și sunt într-un fel la 5 ani și în alt fel la 40 de ani.
Înțeleg din mesajul tău că ai luat mesajul meu ca o critică precum că nu îți educi bine copilul – pur și simplu nu am spus asta și nici nu cred asta, chiar am scris în final că mesajul meu nu este o critică.
@Mirel, nu am luat-o deloc ca pe o critică, din simplul motiv că mi se fix fâlfâie ce crede un necunoscut de pe internet vizavi de cum îmi educ eu copilul.
Am încercat însă să îți explic logic, cu informații pe care nu le-am inventat eu, că interpretezi absolut greșit anumite chestii.
Dacă tu ai impresia că un copil de 6 ani știe ce înseamnă manipularea și cum să o pună în practică… Ce să zic, poate ar fi bine să mai citim, să ne mai informăm…
Iar al doilea răspuns pe care mi l-ai dat nu face decât să reitereze ce ai spus prima dată, fără vreun argument sau altceva de genul. Ceea ce nu face decât să întărească supoziția mea că îmi fix bat gura de pomană.
În concluzie, așa e, ai perfectă dreptate, copiii sunt niște mici japițe manipulatoare! 😉
Mirel, tu realizezi că pentru un copil funcționează ușor diferit de un adult. Și kkt-urile alea pe care noi le consideram gunoi sunt „a lor”?
În plus mai au obiceiul de a-și aminti chestii peste 4 luni și 3 săptămâni.
Mai ții minte când eram afara și am găsit o piatră? Mai ai piatra mea în buzunar?
Cam cu ce încearcă să te controleze? Îți verifică memoria eventual?
Sau după ce 1 an a văzut o chestie într-un loc și te apuci să o muți, crezi că e prost și nu vede?
Ce povestește Iulia mai sus nu are nicio treabă cu nimic, copilul efectiv a văzut că lipsesc chestii de la locul lor sau și-a amintit diverse. Ce treabă are cu „controlul”?
Nici nu a obținut nimic, că din câte vezi nu avem și continuarea: „Cum am cautat prin groapa de gunoi ambalajul de la bomboana de cireșe?”
@Mirel, comentariul asta imi aduce aminte de o intamplare mai putin placuta a juniorului din dotare. Mintea copilului functioneaza diferit de a unui adult. Ca sa zici ca un copil manipuleaza, e dupa parerea mea o exagerare. Pe scurt, copilul si-a pierdut plușul preferat (i s-a furat). Cand a realizat ca nu il mai are, a iesit cu bocete. A se compara cu o inmormantare si comparata nu e exagerata. Pentru el a fost momentul cand si-a pierdut cel mai bun prieten (inca nu avea 3 ani). A 2 a zi m-am dus cu el si am cautat prin magazine sa ii gasesc un plus asemanator. Unul care sa il poata inlocui cat de cat pe cel vechi. A functionat si ma bucur ca am procedat asa.
bre, io am aflat ieri de la radio cum că studii psihologice au stabilit că creierul uman din cap se maturizează deplin pe la 23-24 de ani!? am trecut de dublul perioadei, da’…
Cum să spui ca ești din Turnu Măgurele fără să spui ca ești din Turnu Măgurele
Eu am nițeluș altă vârstă. De când erau copiii mei mici am reținut întrebarea fiică -mi „Mama, tata cum reușește să calce pe toate jucăriile ascuțite?”. Acum are și ea o fetiță care are bunici, mătuși și bineînțeles părinți. Și Moș Crăciun vine la toți ăștia cu cadouri pentru (maimuțică) prințesă. A adus o pungă mare (prea mare, zice fiică-mea) cu ciocolațele mici Kinder învelite în hârtiuțe cu pinguini, oamneni de zăpadă, reni și alte parascovenii. A fost lămurită că trebuie să le împartă cu părinții. A stat cuminte și a selectat – cele cu pinguini și om de zăpadă ale ei, cele cu alte poze era dispusă să le cedeze. Tatăl din dotare nu cunoștea algoritmul și a luat una cu pinguin. Urlete. Bietul om a scăpat obiectul din mână apoi a înțeles că are voie doar din alea cu „leni” și „blazi”.
Comentariu beton!26
Ahahaha, cunoaștem punga de Kinder și da, și la noi s-a făcut triere și selecție în funcție de imaginile de pe ambalaje 😁
Am tinut TONE de hirtie pe principiul: ‘ti-am facut un desen, mama’. Al meu e deja la 16 ani. Bizareriile nu mai arata asa, mai degraba vreau sa chem exorcistul in fiecare saptamkna. Trece si asta. Mai am unul mai mare (e de fapt deja binemersi adult) si stiu ca trece.
Comentariu beton!13
Zilele trecute aveam nevoie de o bucățică de hârtie, să fac niște calcule rapide și să notez ceva.
Am înșfăcat o foaie oarecare pe care păreau să fie numai niște mâzgăleli făcute cu carioca. Am scris eu ce aveam de scris și după ce mi-am terminat treaba, am rupt hârtia în bucățele, cu gândul să o pun la gunoi când mă ridic de la birou.
Apare fi-miu în peisaj, rotește privirea prin cameră, vede hârtia ruptă, o ia fără un cuvânt și dispare. Îl găsesc 5 minute mai târziu încercând să reasambleze foaia ca pe un puzzle, în timp ce îmi aruncă o privire ucigașă: Asta era o hartă a comorii, ca să știi! 🙄
Comentariu beton!30
😂😂😂 Așa a apărut următorul film cu Indiana Jones. Mama lui i-a rupt harta comorii…
Comentariu beton!29
🤣🤣🤣🤣🤣🤣
și documentarul cu doamna maică-sa lucrînd pînă la 75 de anișori! c-așa-i trebuie, dac-a rupt harta!
Gemenii mei, băieți de cinci ani și jumătate, au dezvoltat o pasiune pentru pliantele cu reclame de la Kaufland, Lidl, Penny, Profi. Exact acesta este podiumul. Le răsfoiesc, citesc, le urmăresc când apar, avem colecție. Pentru unul dintre ei, este extrem de important ca pliantul să fie perfect. Adică fără pete, fără pagini îndoite, ca și cum atunci a ieșit de la tipografie. Dacă se întâmplă cumva și apare deteriorarea pliantului din diferite motive, se luptă cu fratele pentru el, scapă picături de apă pe el, se rup bucăți din el sau se șifonează, atunci se dezlănțuie copilul cu plânsete, țipete, lacrimi și rugăminți:
,,să mergem acuuuuuum să luăm altuuuuuul! Dar acuuuuuuuuum! Acuuuuuum, mami, nu auzi?”
Comentariu beton!14
Vezi că cică încearcă să te domine cu chestiile astea! 🤣🤣🤣
Și mai sunt și 2, ai încurcat-o!
Al meu avea o tonă de jucării de toate felurile și culorile printre care și un volan multifuncțional. Nu aveam voie să donăm absolut nimic, chiar dacă cu unele nu s-a mai jucat cel puțin trei ani! (S-a făcut o colectă la grădiniță pentru copii nevoiași și din zecile de mașinuțe cu care nu se mai juca, a ales să doneze una crăpată și fără roți 😂😂). La un moment dat, am făcut o selecție (că nu mai aveam efectiv loc în casă) și am donat ce a fost ok, restul le-am aruncat, bineînțeles fără să știe el. Habar n-am cum dar fix în ziua aia și-a căutat volanul ăla!!! Nu pot să uit ce jale mare a fost și cât l-a căutat vreo câteva zile…. Acum are 12 ani și camera lui este mai mult un soi de depozit, mașinuțe, jocuri de societate, Lego, plușuri, jocuri pentru PlayStation, DVD uri ( mai mare dragul să ștergi praful)…nu știu când va renunța la ele!
Comentariu beton!11
Eu mai fac de-astea – arunc pe șestache și când mă întreabă (evident, la 12 secunde după ce am aruncat jucăria cu care, așa cum zici, nu s-a mai jucat din Pleistocen), ridic cu cea mai mare seninătate din umeri și zic: „Păi de unde să știu eu, mami, unde e jucăria X? Lucrurile tale, tu trebuie să ai grijă de ele. Că nici eu nu te întreb pe tine unde îmi sunt cratițele.” 🤷♀️
Cu asta îi dau șah de obicei, plus că îl ține ocupat o bucată, că se duce să caute 🤣
Comentariu beton!26
Eu am spre 50 și sufăr la faze din astea. Mi-a aruncat soția 2 statuete luate din Egipt și care stricau feng-shui-ul în casă, cică. Fără să-mi zică. Normal că am fost bosumflat vreo săptămână.
Comentariu beton!24
Iulia, m-am amuzat copios citind, Eric e simpatic tare( pt noi astia care te citim).. ce vreau sa zic este ca Andrei al nostru are azi vreo 29 de ani si desi locuieste singur, atunci cand ramane la noi( adica in casa părinteasca) sa ma fereasca sfantu’ de am voie sa populez cu vreun tablou, perniță, ceva , prin cam lui.. e f ordonat si nu suporta nimic in plus fata de stilul lui minimalist de locuit si aranjat. Si acum, ca am citit, mi-aduc aminte ca atunci cand era micut, era tare suparacios, cam pt orice( sa nu il iau pe tac su de mana, sa cumpar doar ce voia el cu brandu’ de tigoare care ii placea lui.. pnm.. nici nu mai tin minte, dar era mare Drama King si la noi).. creste, Iulia.. si stii tu” copii mici, pb mici, copii mari, pb mari”.. sa fie sanatodi mici si mari!
E simpatic și pentru noi, nu numai pentru voi, cei care citiți. Că altfel îl dădeam retur până acum 😂
Și da, sănătoși să fie, și ei, și noi pe lângă ei.
Partikip 😆🤭 Maimuța din dotare de 6 ani tot din astea are uneori. Mai mare bucuria 😒🤦
6 ani și aici 🙋♀️ I feel you!
Aproape 15 ani, de vreo 2 ani creste ca din apa si nu ma lasa sa ii arunc/donez haine/incaltaminte mici. Dupa un an de negocieri inutile, le-am adunat intr-un sac cand nu era acasa si le-am dus la tomberon, unde le-am plasat strategic langa, gandindu-ma ca poate cineva le-o mai gasi utile.
Fug la birou, las bilet copilului sa curete litiera pisicii.
Cand ajung acasa… litiera curata, sacul cu haine/ghete dupa usa. Cine le-a gasit la tomberon?
Acum astept sa plece 2 zile de acasa ca sa faca picioare din nou sacul.
Ohoo, stai liniștită, că haine rămase mici și eu tot pe șestache elimin din dulap/sertare. Le scot la poartă, în sacoșe, în zilele în care vine gunoiul, că știu că dintre băieții ăia care vin, mai sunt câte unii cu copii mai mici și se bucură.
Doar că dap, trebuie să fiu atentă, să plasez sacoșa strategic, să nu fie ochită, că altfel mă pune să le duc înapoi în casă 😂
Good old days… Al meu era pe țoale. Nu ieșea din casă dacă nu era îmbrăcat cu hainele alese de el. Săraca nevastă-mea e frustrată rău că nu vrea copilul să poarte haine colorate, imprimate, pastelate etc. A distrus fiu-meu artista din ea.
De păr nu mai zic. Un singur frizer ( pardon, hair stylist) s-a ridicat la nivelul așteptărilor lui și are salon în capătul celalalt al orașului. Cu banii pe care i-a luat doar de la fiu-meu ar putea să-și cumpere o casă mai aproape. Dar înghițim în sec, ne mestecăm frustrările și sperăm că e doar o fază. Ieșitul cu prietenii, fetele, ora de intrare în casă, problemele de adolescenți…. Bună e vorba aia ” copii mici probleme mici, copii mari probleme mari”. Dar e ok, ne consolăm cu gândul că, de fapt, astea nu-s probleme, așa e viața, toți am trecut pe acolo și suntem sănătoși și veseli.
Comentariu beton!19
Cu hainele cred că toți fac la un moment dat sau altul diverse fixații. Eu am renunțat la luptă, dacă vrea să iasă din casă în pijamale, cu costumul de Spiderman peste… 🤷♀️
Atâta timp cât nu își face rău lui sau altora, îmi aleg bătăliile.
Și cu tunsul la fel – când l-am tuns prima dată, pe la 2 ani, l-am dus la tipa care mă tunde pe mine, că știam că are răbdare cu copiii și se pricepe. De atunci refuză cu obstinație să îl tundă oricine altcineva, deși tac-su se duce la frizer și a încercat să îl convingă să meargă împreună, la „salonul de băieți”. Ntz, n-ai să vezi.
Citesc comentarii ale oamenilor care nu au trecut prin asta și ma minunez, credeam ca toți sunt la fel :))
Avem și noi un mic dictator de 4 ani si 4 luni, la fel este tragedie dacă ii aruncam lucrurile (adică gunoiul). Are o memorie de elefant, si imediat sesizează dacă ceva nu este la locul lui.
Este un mic justițiar, vrea sa vorbească cu primarul sa facă gropile pentru ca ne stricam masina, sa vopsească trecerea de pietoni pentru ca nu se mai vede, ii cearta pe șoferii care opresc aiurea.
De asemenea este foarte ordonat, si ne pune la punct pe mine și pe tatăl lui, noi fiind dezordonati 😃
Comentariu beton!15
Dada, și eu aveam impresia că sunt toți la fel.
Și da, și fi-miu vrea musai să ajungă la primar, să îi zică vreo 2 vorbe legate de asfalt și alte chestii administrative 🤣
Comentariu beton!11
Wait and see când crește 😂😂😂😂. Îți va fi dor de „nimicurile” astea. Și de înțeles, vei înțelege la fel de puțin. Văd lucrurile altfel decât noi. Pentru noi sunt ciudați, pentru ei, noi suntem ăia ciudați.
Da, uneori mă întreb când ne pierdem mintea asta de copii. E păcat, zău, că nu mai reușim de la un moment dat să vedem lumea așa 🙃
Baietelul varului meu, pana pe la vreo 8 ani, avea ditamai colectai de pusti, mitraliere, sabii, sabiute si dumnezeumaistiece toate impras- pardon meticulos puse la locul lor – intr-una bucata camera. Ocupau si canapeaua si fotoliile si o buna parte din covor.
Mama lui si mama mea, care era mereu acolo pentru o mana de ajutor, invatasera ca nu cumva sa miste vreuna ca imediat incepea bombaneala si uneori si lacrimile alea mari.
Ajung la ei in vizita si intr-un moment de neatentie al celor doua mame, imi fac gospodareste loc pe canapea strangand arsenalul.
– Ce-ai facut!!!!!
– Ce-am facut??
– Vai de mine! N-avem voie sa le atingem daramite sa le strangem. Sa vezi ce o sa spuna cand o sa vada ca ai strans aici.
Am inceput sa rad in hohote, dar pareau sa vorbeasca serios, asa ca am asteptat cu oarece emotii intoarcerea micutului de la gradinita! Din fericire, eram un musafir rar si aveam intotdeauna cate un ceva pentru el, asa m-am ales doar cu niste priviri critice si o mica bodoganeala „eu aveam aici ordinea mea…”
Comentariu beton!12
Cunoaștem! „Nu e dezordine, e ordinea mea specială!”
Fiică -mea cea mică pe cand era adolescentă zicea „eu am un sistem” când vraful de obiecte părea de necontrolat.
Eu aveam comori de lego prin camera lui si trebuia sa cer voie /anunt ca sa dau cu aspiratorul. Te asteapta vremuri grele! 😄
Stai liniștită, deja trebuie să anunț cu cel puțin 2 zile înainte că doresc să aspir, pentru a nu perturba construcțiile și alte minuni 🙄
Daa, nici noi nu am avut tantrumuri din astea…au fost altele nu-ti face griji…NU plecam undeva fara masinute, si absolut toate erau spalate si lustruite cu parfumul si crema lui mami (Victoria’s Secret..nu alta)
😂😂😂😂😂 măcar miroseau frumos
Eu nu am copii, dar in timp ce citeam articolul eram absolut, 200% sigur ca va aparea minim un expert in parenting prin comentarii. Ce sa zic, ma bucur cand am dreptate, iar acum sunt bucuros.
Dașinormal. De ce crezi că am scris ultima propoziție din text? 😁 (din care de altfel am observat abia acum că lipsește un cuvânt, da văd că asta n-a sesizat nimeni)
Aproape ca am uitat perioada asta cu boceala pentru orice chestie logica pentru noi. A fost de mult si oarecum scurta. Alta perioada a fost cea de inceput a jocurilor, cand neexperimentat, pierdea puncte sau alte valori din game 🙄. O drama adevarata. Explica-i copilului ca e doar un joc 🫣.
Cu vremea, se va schimba cu totul si va avea alte naravuri. Cel mai tare ma amuza (si ma topesc toata) cand vine la mine cu niste ochi mari de catelus ca vrea nu stiu ce. Multe naravuri dispar cu varsta, dar asta cu ochii de catelus ramane.
Aoleu, și ăsta se oftică de numa când pierde la jocuri. Bine, e drept că observ că tot mai puțin, pe măsură ce crește, dar se oftică. Mai ales că noi nu suntem pe filmul să îl lăsăm să câștige mereu, „că e copil, lasă-l să se bucure!”
La noi e mai puțin cu puppy eyes și mai mult cu variațiuni între „mami/tati” și „maaaaaaaamiiiiiiii/tooooootiiii” (că da, când vrea ceva, „tati” se transformă într-un fel de „toti” cu un O prelung 😂
Personaje: fiica mea si cei doi nepotei,fetita 5 ani si baietelul 2ani,la sfarsitul unei zile la piscina.Pe fondul oboselii nepotica incepe un show de urlete si plansete la care ii tine isonul si cel mic….unul din cele mai dorite momente ale unei mame.Dupa ce reuseste sa ii potolesca fetita ii spune: -Mami,nu inteleg de ce ai ales sa ai doi copii care urla toata ziua ,cand puteai sa nu ai copii si sa ai o viata linistita…..chiar asa cine ne pune pe noi sa facem asa alegeri!?Ce raspuns se poate da…….sa razi in hohote.
Comentariu beton!11
Am murit 😂😂😂😂😂😂
Haahaa!
Stiu exact toate astea! Insa le-am aflat tarziu si am luat si cea mai mare teapa a vietii mele.
Cand am avut fetita, toate cunostintele noastre cu care ne mai vedeam aveau baieti.
Eiii fata noastra a fost modelu ala rar de copil, care face totul cum i se spune, poti face jocurile jmechere cu ea, ca sta linistita si asculta, ii placea sa ne uitam in carticele si cel mai important: NU FACEA TANTRIMURI.
Eu evident ca nu m-am gandit vreo secunta ca am tras lozul norocos ci bineinteles m-am crezut o mama minunata (ma si laudam in gand asa si ma uitam asa un pic in jos la restul mamelor). Prin urmare dupa ce am vazut caaat e de usor sa fii mama, am hotarat sa apara copchilu numaru 2. Muhahaha brusc si deodata mi-am inghitit toate vorbele, pe langa faptul ca e un munte te energie si nu sta locului o secunda si inca incerc sa ajustez stilul de joaca la el, are toate ciudateniile din articol, in plus a facut un swich si la fiica-mea, ca nici ea nu mai e cea mai cuminte.
Ta-daa
Comentariu beton!16
Hahahahaha, să știi că nu ești singura, am mai auzit de cazuri de genul ăsta – primul se numește „copil tip țeapă” Că te face să crezi că e totul o plimbare în parc și îți iei țeapă când apare al doilea, care e de obicei un fel de iepure Duracell combinat cu ceva Road Runner 😂
Zi frumoasa de duminica in mai. Se purcede cu automobilu cu 4 roti incarcat cu copil si scule de inot spre piscina. Pe camp oameni la recoltat sparanghel. Adultul in nemernicia lui: ” Uite, romanii nostri sunt la munca la adunat sparanghel”. Copilul consternat: ” Poate romanii tai! Nemtii mei sunt acasa, ca nemtii au liber duminica si EU SUNT NEAMT!!!!”. Adultul in nemernicia lui continua: ” Ai fi tu nascut in tara lui Goethe, da esti ruman get beget cu sange 100% moldovenesc” Au urmat 10 minute de ” Euuu suuunt neaaaamt!!!!!” la 230 dB. Mda…nu s-a mai inotat in ziua aia. Asteptam sa mai creasca, sa-i spunem de unde se trage fara sa fie nevoie sa-si dea duhul
Comentariu beton!19
😂😂😂😂😂😂😂😂
Si fata mea, nascuta in Italia, spune ca e italianca si nu romanca ca doar e nascuta la Roma. Are 11 ani si tot nu vrea sa admita ca e romanca sadea, chiar daca ii place sa mearga in Ro si sa stea la tataia. In ce priveste „ciudateniile” are saci de peluche pe care nu vrea nici in ruptul capului sa-i doneze sau sa ii arunce. Jumate de pat si jumate din podea sunt pline cu tot felul de animale plusate (cu nume si zile de nastere) si asezati intr-un anumit fel, doar ea stie care e logica urmarita. Si ce suparare pe ea cand ii fac patul sau dau cu aspiratorul si nu ii asez exact cum erau. In plus are tot felul de nimicuri adunate de pe la slot machines, ori facute de ea, ori de prin reviste, ori primite cadou, pe care le pastreaza cu sfintenie pe birou, dulap, pe o mensola, peste tot. E dificil sa-i curat camera.
Văd pe aici părinți care nu înțeleg ce înseamnă să ai un copil pus pe economii pentru bunăstarea familiei. Fiul meu avea vreo 4 ani când l-am privit solemn și i-am spus:
– Te îmbrac frumos și te duci singur în fața blocului, cauți un copil și-i spui că vrei să te joci cu el.
După 10 minute am verificat. Al meu plângea, singur, evident, chinuindu-și mânuțele, învârtind ceva.
-Ce-i? N-au vrut copiii să se joace cu tine?
– Nu-i asta…
-Te-a bătut cineva?
-Nu-i asta… Tu abia m-ai îmbrăcat frumos și m-ai trimis afară și eu am și făcut o prostie!
-Ce-i, bre, că pari întreg?
-Am rupt un nasture.
-Dă-l naibii, că-l cos.
-Nu cred că mai poți, c-am pierdut ața.
Comentariu beton!28
-Nu cred că mai poți, c-am pierdut ața. :))))))
🤣💖
:)))))). So me. Băi, dar fix in multe așa eram. Aveam chestii ascunse prin casă sau in mintea mea lăsate cu un scop acolo, nu știu scopul, și care dacă erau puse altfel sau nu mai erau, era efectiv jale mare. Habar nu am dacă m-a ajutat sau nu, dar știu că am memoria bună și uneori sunt fixist. Uneori îi mai pe întreb pe ai mei, râdeați sau făceați mișto de mine? Cum am învățat să merg singur fără să mă țină de mana e o poveste de o știe toată familia lărgită pt că m-am tăvălit pe jos ca o victimă sigură pt că nu așa trebuia eu să învăț și toți râdeau in jurul meu, părinții și nașii mei. Nașul meu are 94 de ani și încă râdem amândoi despre întâmplare. Eu doar ce am făcut 47 de ierni and the show still going on.
Juniorul e tare, așa că să vă bucurați de el.
Mă uitam la mânuțele ale indicatoare urmate de text și mă gândeam cam cum ar fi să inversăm rolurile când o să ajungi, (ajungem), la azil.
👉 M-am dus să îl iau de la grădiniță. Și în timp ce el își trăgea izmenele și papucii de ieșit afară, am făcut greșeala impardonabilă de a mă duce la coșul în care educatoarele pun sticlele de apă ale copiilor, pentru a fi luate acasă la final de program, țineți-vă bine… singură!
După niște ani:
👉 M-am dus să îl iau de la azil. Și în timp ce el își trăgea izmenele și papucii de ieșit afară, am făcut greșeala impardonabilă de a mă duce la coșul în care asistentele pun sticlele de apă ale bătrânilor, pentru a fi luate acasă la final de program, țineți-vă bine… singur!
Adică în loc să aștept să fie și ea gata, să parcurgem împreună cei aproape 1,5 pași, plus-minus o treime de pas, de la vestiar la măsuța pe care tronează coșul cu sticle, eu am avut îndrăzneala să mă duc singur și de capul meu să iau sticla! Jale mare și durere, bocete inconsolabile, tragedie greacă!
👉 Miercuri, fiul nostru, copilul, a aflat cu stupoare că nu am păstrat un măr pe care i-l curățasem luni, din care mâncase cam trei sferturi. Mai rămăseseră vreo 2 feliuțe. Pe care eu, ca o mamă iresponsabilă ce sunt, le-am mâncat. Nu de alta, dar știam că n-o să se mai atingă de ele și mi-a fost milă să le arunc.
Iar miercuri, copilul ar fi poftit la măr. Nu, nu la un măr oarecare, ci la mărul ăla, din care știa el cu siguranță că ar trebui să mai fie! Jale mare și durere, bocete inconsolabile, tragedie greacă!
Peste niște ani:
👉 Miercuri, mama, a aflat cu stupoare că nu am păstrat un măr pe care i-l curățasem luni, din care mâncase cam trei sferturi. Mai rămăseseră vreo 2 feliuțe. Pe care eu, ca un băiat iresponsabil ce sunt, le-am mâncat. Nu de alta, dar știam că n-o să se mai atingă de ele și mi-a fost milă să le arunc.
Iar miercuri, mama ar fi poftit la măr. Nu, nu la un măr oarecare, ci la mărul ăla, din care știa el cu siguranță că ar trebui să mai fie! Jale mare și durere, bocete inconsolabile, tragedie greacă!.
De la ce m-am loat? Mai e umpic și fiicămea face 30 de ani și mă tot fitilește cu:
– Da mai lasă țigările&beutura, du-te la spital și fă-ți controale regulate, mănâncă sănătos… Așa mă enervează cu sfaturile ei de zici că sunt copilu ei.
Crecă se răzbună pe mine.