Mă gândeam zilele trecute la treaba asta și-am zis că trebuie neapărat s-o vorbesc și cu voi, mai ales după ce-am primit zilele trecute un comentariu care descrie extrem de fidel ce simt și eu.
Băi, oameni buni, prieteni, voi ați vrea să mai aveți din nou 20 de ani? Sau, mă rog, ca să nu fiu atât de exact, să aveți din nou sub 25 de ani. Ați vrea?
Și nu, ca să o tăiem din start, nu e valabilă treaba aia cu: „da, aș vrea, dar să am mintea de acum”. C-așa e ușor, toți am vrea. N-ai cum să ai 20 de ani și mintea de acum pentru că, să vezi ce, mintea de acum ai căpătat-o fix în toți anii care au trecut de-atunci încoace.
Tot ce-ai acumulat, tot ce știi sau ți se pare că știi azi, tot ce ești, s-a întâmplat tocmai pentru că au trecut niște ani de când ai avut vârsta de 20-25 de ani.
Mă rog, e posibil să fii admirator al lui Călin Georgescu, și-atunci te înțeleg perfect, tu te poți întoarce lejer la vârsta de 20 ani, te poți întoarce și la cea de 7 ani, pentru că oricum ești la același nivel și acum.
Așa, revenind, nu e valabil nici să ai din nou 20 de ani acum, în prezent. Eu întreb dacă ați vrea să vă întoarceți în timp la vârsta de 20-25 de ani, în condițiile de atunci, cu mintea de atunci? Ați vrea?
O să răspund eu primul, ca să știm o treabă.
Nu, n-aș mai vrea. Sub nicio formă nu m-aș mai întoarce acolo. Ok, da, eram tânăr, dar în afară de tinerețe nu prea aș avea la ce să mă întorc. Cred că anii ăia au fost cei mai haotici din viața mea.
Lasă c-au fost niște ani de netrăit în țara asta care era de-abia ieșită din comunism, dar pentru mine, ca om, ca individ, ca persoană, a fost o perioadă pe care cred c-aș defini-o cel mai exact spunând „cețoasă”. Nu mă îndreptam spre nimic, nu aveam nimic clar în cap, habar nu aveam ce-o sa urmeze, pur și simplu trăiam așteptând ziua de mâine.
Îi știți voi pe oamenii ăia care încă din copilărie și adolescență știu exact ce vor să facă în viață? Bănuiesc c-ați auzit și voi povești despre „Rodica și-a dorit încă de mititică să se facă doctoriță” sau despre „Titi avea 9 ani când a zis că el se face milițian”.
Și ce să vezi, și Rodica și Titi au făcut tot ce-au putut și tot ce-au știut ei mai bine, an după an, până au ajuns doctoriță și polițist. Îi știți pe oamenii ăștia?
Ei bine, eu n-am fost unul dintre ei. Nu că n-am fost de mic, dar nici măcar la 20-25 de ani n-aveam nicio idee ce vreau de la viața mea, totul se întâmpla de pe azi pe mâine, haos total.
Cum naiba să vreau să mă mai întorc la așa ceva? Mă trec toți fiorii doar când mă gândesc la posibilitatea asta.
Acum să vă aud pe voi. Deci, ați vrea?
P.S. Poate nu e foarte clar, dar întrebarea e pentru cei care n-au împlinit nici 30 de ani, că pentru ei e simplu. Zic să se bage la joc cei care au împlinit măcar 35.
sursa foto: freepik.com
34. Nu doresc așa ceva, doamne fere. Facultate + job full time + salariu mic + haos în viața personală + mintea de 20. De ce aș vrea asta iar, când după ani de dat din coate, mi-e în sfârșit bine?
Comentariu beton!26
Doamne ferește! Și să o iau din nou de la capăt??
Nu, mulțumesc! 😁
Comentariu beton!11
Categoric nu ! Eram atat de proasta din toate punctele de vedere incat ar parea ca-mi trag palme !
Comentariu beton!31
Nu, nu m-aș întoarce la acea vârstă. A fost o perioadă tare grea, l-am pierdut pe tata când aveam 19 ani și de atunci am început să dau meditații, în paralel cu cursurile de la facultate, ca să putem, eu și mama, să plătim dările casei. Tot atunci, în minunații ani 2000, au fost disponibilizări la locul ei de muncă și a rămas fără job. Triști ani pentru noi, viitorul se rezuma la ziua de mâine și la gândul să mai treacă o lună fără să ne îndatorăm.
Comentariu beton!27
Nu, pentru ca asta ar insemna sa fiu iar soldat in termen si sa apar granita de sud de comunisti lui Todor Jivkov(treceau doar turci de la ei la noi) sa fie iar comunism, cartele, rafturi goale etc.
Comentariu beton!13
Nu m-aș întoarce. Chiar dacă mult timp mi-am dorit să pot îndrepta niște greșeli făcute atunci, ceea ce sunt azi este rezultatul deciziilor și experiențelor avute și sunt mulțumită așa.
Comentariu beton!11
Da, aș vrea. Sigur că da. Pentru că adolescența mea a fost foarte reușită datorită prietenilor, prieteni pe care îi am și acum, chiar dacă au fost niște ani când am fost despărțiți de viață. Încet-încet, ne-am întors majoritatea în orașul de început și ne-am regăsit. Ei mi-au făcut viața frumoasă și mi-o fac și acum, la bătrânețe. Nu regret nicio decizie luată, sunt convinsă că, la mintea de atunci, aș proceda la fel.
Da, categoric, in 2005, la 31 de ani, si sa plec din tara. Daca munceam cum am muncit aici, eram departe.
Viata asta am dedicat-o Romaniei, chiar eram plina de iluzii si ma gandeam ca macar unii din doctori sa ramana, ca merita si pacientii romani cineva sa-i ingrijeasca fara a cere si astepta spaga.
Dupa aia a venit ordonanta 13, dezamagirea USR si Johannis, si mai ales astea doua saptamani de acum care m-au sleit, si ma intreb de ce naiba am ramas.
Comentariu beton!12
Hmmm… 31 de ani nu prea sunt „sub 25”. 🤷♂️
@MV Pentru doctori, 31 de ani înseamnă mai puțin de 25 😁: facultate lungă, rezidenţiat… La 30 de ani ești debutant, plin de energie și speranțe
Asta a fost singurul lucru pe care l-as fi facut altfel, in rest nu regret nimic, si m-as intoarce la 20 de ani, as trai mult mai fain facultatea, as dansa mai mult, i-as mai avea pe ai mei 7 ani cu mine, da, chiar daca as trece inca o data prin durerea pierderii, si apoi la 31, dupa terminarea rezidentiatului, pe-aici ti-e drumu…
Da. Ar exista șansa să iau unele decizii diferite, mai bune. Ar exista și cea de a lua decizii mai rele, dar până la urmă toată viața e un fel de loterie fără cap și fără coadă, așa că aș mai trage un bilet.
Aici 46 peste câteva zile. Nu m-aș întoarce, fix din aceleași motive ca și tine, Mihai. Vacanță plăcută în continuare.☀️
As vrea sa am din nou 20 de ani. Eram încă în facultate, mi se deschideau o mulțime de oportunități, nu existau responsabilitățile care au apărut odată cu trecerea anilor: familie, casă, job. Poate ca acum vă scriam de pe o plaja din Bora Bora, bând un cocktail și prajindu-mă la soare. Dar în același timp nu aș vrea să am din nou 20 de ani tocmai pentru că poate nu aș fi avut aceste responsabilități: o familie frumoasă, o casă primitoare și un job bun. Și poate în Bora Bora sunt țânțari iar mie nu-mi plac țânțarii…
Grea întrebare, grea introspectie.
Comentariu beton!15
Bine de tot scris 🙂 Părerea mi-am spus-o, deci… nu, și văd că până acum cei mai mulți simt la fel.
Cum spune Anouk – suntem unde suntem acum tocmai datorită, sau ca urmare a deciziilor de-acum 20-25 de ani. Și chiar dacă unele chestii le-aș face altfel, eu zic că m-am descurcat ok și-am jucat cât de bine am putut cărțile pe care le-am primit (și care n-au fost dezastruoase, dar cu siguranță puteau să fi fost mult mai bune).
52 da m as intoarce cu conditia sa am 25 acum nu atunci 😱
Nope, am și zis în text, te întorci „atunci”.
Adică să nu mai am aparat foto ? No, mulţumesc!
Îți luai un Cmeha.
În afara de sănătate nu as prea avea la ce ma întoarce la acea perioadă. Tocmai terminasem liceul la seral,servici în 3 schimburi,și în ziua banchetului- care era intr-o zi de joi- abia ieșită de la coafor,am stat la coada la carne – m-am abătut de la traseul obișnuit,de ce nu știu,când am văzut ca se descarca marfa la măcelarul de pe colt.Am avut noroc ca era ora 14 și lumea era în drum spre servuci sau de la servici și nu am stat la cozi interminabile.
0
Serviciu, nu servici. Mai exista servicii, dar, evident, are alt sens.
cre’că da! ok, n-aș avea neflics, da’ nu m-aș plictisi, că m-aș uita la gogu așteptînd restul de 20 de bani în fața chioșcului de covrigi; era spectacol, vă spui drept!
a, și poate de data asta, la 27, mi-aș convinge nevasta să emigrăm, dracului, din Grădină…
Comentariu beton!13
Nu, am trăit 25 de ani înainte de ’89 și nu îmi doresc să retrăiesc vremurile ( mai ales ultimii 5ani), cel mai mare regret pe care îl am este faptul că nu am plecat în USA imediat după revoluție și am ascultat-o pe mama care se dădea de ceasul morții că rămâne fără singura ei fiică 🤬 nu știu dacă mi-ar fi fost mai rău, cu siguranță aș fi trecut prin alte experiențe dar a rămas întrebarea aia: dacă aș fi făcut-o cum mi-ar fi fost? Niciunul dintre foștii colegi care au făcut pasul nu este rău nici acum după 35 de ani, atunci au plecat cam 50% din laboratoare.
Comentariu beton!13
Nu. 20 de ani îi aveam în ’88, atunci când îmi pierdeam timpul câte 4-5 ore, uneori chiar mai mult, stând la coadă la ouă, carne etc. și plecând acasă cu punga cu pungi goale. Nu, niciodată.
Neața! Când am citit titlul, m-am gândit că ne propui vreun tratament geriatric. 43 aici peste cateva zile. Fix la 20 nu m-aș întoarce, însă “pereoada” 2003 – 2007 aș mai trăi-o de vreo 3 ori așa pe repeat.
Ooo daaa.De ce nu? Eu fac parte dintre aceia care au știut din pruncie ce vor,no bine,după ce mi am atins scopul m am decis de mai multe ori că nu mi mai place 😀dar tineretea e superbă, fie și pentru faptul că ți poți permite să faci o grămadă de prostii fără consecinte majore,ai timp să le repari. Da,știu a fost o perioadă nașpa,gri dar nu știam altceva,nici nu mai speram că va muri .Eu,personal am avut o copilarie și tinerețe faină,perioada studentiei chiar a fost faină tare.Aaaa am 60 acum
35. Nu as vrea pentru nimic in lume. Nici sa fiu copil, nici adolescenta, sau tanar adult. Groaznice perioade. Da, stiu ca m-au format. Imi place cum sunt acum, pe banii mei, cu mintea mai coapta, mai matura, mai sigura pe mine, cu cateva exceptii. Mai libera, mai ales, decat am fost in totii anii aia. Cel mai important lucru pentru mine asta este. Libertatea de a imi face propriile alegeri, ce nu am avut-o deloc in lucrurile care contau pentru o foarte lunga perioada de timp. Nici eu nu am stiut ce vreau sa fiu, nici acum nu stiu. Nu am avut ambitii mari sau dorinte sa am cariera. Sunt ok asa cum sunt, cu mici scapari cand ma gandesc ca altii o duc mai bine decat mine si ma intreb de ce eu nu.
Tnand cont ca am depasit jumatate de secol, da, m-as intoarce oricand, fara ezitare, nu cred ca as schimba multe, dar as mai avea parte de 10 ani de viata boema, reala.
Hai să fiu eu singurul! Anii studenției au fost cei mai fericiți, cu toate lipsurile și cu toată incertitudinea.
U r not alone 😀
Vai, ce trigger mi-ai dat! Dacă vreun malefic ar vrea să mă pedepsească, asta ar fi pedeapsa supremă, să mă trimită înapoi la 20 de ani. Dacă m-ar pune să aleg între a mă întoarce la 20 de ani și a crăpa, aș alege fără să clipesc crăpatul. La 20 de ani începea, pentru mine, epoca întunecată, deci NO WAY!!! Mă mai plâng câteodată că-s crocantă, când mă trezesc dimineața anchilozată, și mă gândesc eheeei, 20 de ani, unde sunteți, dar dup-aia îmi trag singură una după ceafă, „potolește-te, ai uitat cum era?” și îmi revin.
Comentariu beton!17
Îmi lipsesc entuziasmul și energia tinereții, când trăiam doar ca să muncesc. În vremurile de acum, probabil că viața mi-ar fi mai ușoară.
Cu toate astea, mă simt bine acum, când nu mă mai preocupă să-i mulțumesc pe cei din jur în detrimentul meu. Și n-aș vrea nicicum să mă mai întorc la toate momentele mele din tinerețe lipsite de curaj.
Iar cu tehnologia de acum, mi-e teamă că n-aș avea sanse de supraviețuire în următorii 20-25 de ani decât dac-aș putea să devin robot.
Eu m-aș întoarce. Chiar dacă îmi e mai bine acum financiar sau profesional.
Nu m-aș întoarce pentru ideea de a fi din nou tânără, ci pentru naivitatea pe care o aveam atunci, când credeam că am toată lumea la picioare. Mai bine naiv și exaltat la 25 decât realist și ușor cinic la 45🤭
Mi-e dor să fiu proastă și să cred că totul are o soluție și ca va fi bine. 😊
Comentariu beton!21
Rezonez maxim! Eram foarte naiva (si acum sunt de multe ori, dar nu ca atunci) si luam lucrurile mult mai light. Ma bucuram mai mult de diverse prostioare, ma aventuram mai usor, eram mai nebunatica.
Mi-e dor de acea versiune a mea.
Eram si eu in ceata, eram foarte nesigura, dar partea buna este ca atunci inca nu stiam ca sunt in ceata, iar nesiguranta era mult mai mascata (inclusiv fata de mine).
E greu sa zic ca m-as intoarce fara mintea de acum (pare imposibil, ca si cum cu mintea de acum este “mai posibil” :D).
Ce as face diferit daca m-as intoarce (gandite cu mintea de acum, clar) – as explora mai mult lumea, nu neaparat prin calatorii, ca nu aveam bani pentru asta, dar asa…sa cunosc mai multi oameni, mai multe joburi, sa experimentez relatii etc.
Grea decizie! Anul 2 de facultate, eram asocial, la toate chefurile la care ajungeam mă îmbătam rangă, că altfel nu puteam socializa cu nimeni, eram lipsit de simțul umorului, tata mă bătea la cap cu rezultatele proaste la examene deși aveam materii care-mi plăceau și la care aveam 10, prietena pe care o aveam întâmplător era la trei ore distanță, condiție fizică nu aveam.
Retrospectiv am avut ocazia de a face alegeri mai bune, dar nu le-am făcut: să renunț la o relație la distanță și să-mi fac o prietenă la facultate cu care să fac sex măcar săptămânal, nu lunar; să merg la fotbal sau la alergat în loc să mă uit la filme; să îmi fac un cerc de prieteni dintre colegii de facultate; să nu beau în neștire la chefuri ci să îmi fac curaj să vorbesc cu lumea.
Practic viața mea a început la vreo trei ani după ce am trecut facultatea. Am “înflorit” târziu și cu greu, după ce mi-am dat singur la gioale la 20 de ani. Nu, n-aș mai vrea să am 20 de ani. 20-25 de ani, cea mai neagră perioadă din viața mea.
Comentariu beton!13
Trebuie sa traiesc din nou totul intre 20 si 55? Nu merci. Singura chestie pe care o regret din acele timpuri e somnul, profund si neintrerupt de dureri. Restul, ba deloc, merci.
M-aș întoarce, mă gandesc, sper , că poate aș lua alte decizii, poate n-aș mai crede că va fi bine și frumos in Romania și nu m-aș mai repatria , cum am facut-o in ’91.
Uneori mi-aș dori să mă pot întoarce fix acum 35 de ani, când plângeam de bucuria libertății care părea răspunsul multor rugăciuni. 23 decembrie 1989 mă gâsea ca tânără mamă, studentă la matematică, cu bebe de 2 luni. M-aș întoarce atunci si-aș alege pentru mine și fata mea drumul vestului. Poate așa m-aș bucura acum de ea și de posibilii nepoți, poate nu mi-ar fi răpit-o drumurile infecte acum 15 ani.
Cu gândul că ‘sper că va fi bine’ se va fi transformat în ‘mi-este bine’
Dar cum asta nu-i posibil trăiesc cu amintirile frumoase și cu speranța unei vieți liniștite.
Crăciunul să vă găsească alături de cei dragi! 🤗
Comentariu beton!37
@Ina, nu pot să cuprind cu mintea drama dumneavoastră! Vă îmbrățișez tare!
Comentariu beton!14
Niciodata, sub nicio forma. Desi am depasit demult varsta, ma simt tanara inca si imi place sa cred ca sunt un om mult msi bun acum
47 spre 48 acus. Nu m as întoarce decât cu mintea de acum. Cu mintea de atunci, nu are nici un rost sa repet istoria. Și asa am fost o ingramadita și o naiva. La ce mi ar folosi? Poate dacă printr o minune as fi luat o decizie care sa mi schimbe destinul de genul: alta facultate, sau as fi ales sa plec din tara în loc sa rămân aici.
Am avut 20 de ani în 1980. Adică exact când in magazine începea să nu mai fie nimic. Cafeaua era nechezol, mâncarea era „cu înlocuitori” și, culmea, dispăruseră până și țigările chinezești din magazine. Așa cum pariodia un prieten pe Adrian Păunescu „voi ce-n lună zburați /nu uitați c-aveți frați ce fumează Carpați”.
Pe plan personal marea mea iubire mă părăsise, școala mi se părea absurdă și faceam si pregatire militară. Deci nu, nu aș mai vrea să mă întorc. Și da, am mai mult de 35 de ani.
N-as avea nimic impotriva. A fost frumos. Cu greutati, un pic haotic, dar nimic iesit din comun. Mult mai mult bine decat rau 🙂
40
Sincer, nu aș avea de ce și la ce să mă întorc. E foarte bine aici unde sunt.
Pe scurt, nu.
Eram mult prea fraier.
Nu că acum aș fi prea ascuțit, dar atunci eram la capătul cu guma de șters. 🤣
Comentariu beton!12
Da! Clar m-as intoarce la 20 de ani! Chiar daca ar fi in 89 si as mai trai un an de comunism.
Tineretea e haotica si asta e frumusetea ei: sint atitea drumuri care pot fi urmate, toata lumea e la picioarele tale, poti face ce vrei, daca vrei suficient si dai bice.
Din pacate … nu se poate sa ma intorc in timp, asa ca voi retrai tineretea mea prin procura, fie-mea face acus 16 ani …
2o de ani in 1981. Mulțumesc dar nu m-aș intoarce. Magazinele erau pe sistemul ,,aici nu gasitiți carne, branză nu gasiți alaturi”. Nu mai zic de hartie igienica, pastă de dinți etc. In fiecare zi inte 13-15 se oprea curentul. Adica fix cand veneam de la facultate. Să vedeți vitejie să mergi pe scara fără geamuri. Asta era oprirea anunțată. Seara erau intreruperi surpriză. Vorba Ligiei: regret doar ca nu eram ,,crocantă”. Adevărat ca studenția a fost totuși frumoasă dar tot nu m-aș intoarce
M-aş întoarce. Dar nu ca sǎ repet ce am trǎit, ci sǎ am opțiunea de a alege din nou in toate situațiile.
Mie prea bine nu mi-a fost la 25 de ani. Si pana la urma sunt aici datorita deciziilor luate atunci. De intors nu m-as intoarce nici picata cu ceara. Poate ca esti tanar si visator la 25, dar fara experienta de viata. As vrea in schimb sa revad anumite momene traite. Pacat ca atunci nu aveam (eu) macar un aparat sa fac filme video sau poze.
Da, as vrea. DAR as vrea si sa am pe cineva care sa ma indrume, sa nu faca misto de mine, sa nu ma tot compare si sa ma incurajeze sa descopar la ce sunt efectiv bun si ce imi place sa fac. As vrea sa fi avut pe cineva care sa imi spuna sa nu tot caut validarea in exterior, sa imi spuna ca este absolut in regula sa nu fac pe plac la altii, sa ma invete valoarea in timp a banilor si unele principii financiare sanatoase, sa ma invete ca eu ca barbat nu sunt cu nimic inferior altora. As vrea sa fi avut pe cineva care sa ma incurajeze sa calatoresc si sa explorez lumea. Altfel sa o iau de la inceput cu periada traumatizanta de pana la 45 de ani chiar nu vreau. Nu stiu daca va lamureste raspunsul.
Comentariu beton!12
Mi-ar placea sa ma întorc la naivitatea aia, atât … azi stiu si înteleg prea multe, si mai ales faptul ca nu stiu nimic
Eu din zilele astea… da. M-as intoarce. Eu de peste o vreme, sper ca nu.
Anii aia au avut niste parti pretioase.
Siguranta ca esti capabil sa faci orice. Cei mai bogati ani dpdv sexual.
Cei mai multi prieteni. Inca scriam scrisori. Ieseam la bere sa discutam despre a fi vs. a exista.
Un spectacol de teatru sau de jazz ma facea fericit.
Parintii inca nu-batrani.
Cum ziceam, sper sa ma razgandesc.
41 de ani peste o luna. Da, as vrea. In primul rand aveam parintii sanatosi, bunica mea pe care am iubit-o mult inca traia, locuiam cu ai mei si nu aveam nicio grija materiala, eram intr-o relatie cu primul meu iubit cu care am avut o relatie frumoasa aproape 9 ani de zile. Dupa absolvirea facultatii, m-am angajat intr-o companie unde toti eram la fel de tineri, unde am petrecut momente foarte frumoase si unde am legat prietenii care dureaza si astazi. Am trecut prin mai multe momente grele in ultimii ani si de aici raspunsul meu categoric :).
Comentariu beton!12
Mă gândesc ce nedrept e să nu se dezvolte cortexul pre-frontal înainte de 25 de ani. Ar trebui cineva să studieze cum se poate dezvolta mai repede, ar lua un Nobel.
La 25 de ani au început să se lege lucrurile, chiar înainte de 25 a fost haos. Nu aș vrea să mă întorc, cine știe ce pas greșit aș face și aș schimba ceva. Să nu mai am parte de copilul pe care îl am acum ar fi o tragedie, deci nu, nu m-aș întoarce.
55. Male. Când greșesc, înainte calculez foarte atent riscurile și beneficiile, pierderile și câștigurile și abia apoi devin cretin și fac greșeala respectivă. Să vreau să mai trăiesc vremurile alea din tinerețe când am gafat sublim de foarte multe ori? NU! Mi-a ajuns că am fost tâmpit într-o viață. Poate partea cu sexul m-ar atrage înapoi dar mai bine mănânc ceva și am rezolvat-o și cu sexul. Chiar dacă nu am votat CG. 🙂
Nu, nu mi-aș dori. Deși am avut o studenție frumoasă, începută în 1990, tot n-as vrea sa retrăiesc timpurile alea tulburi. Și nici începutul independentei mele financiare. Și puzzel-ul nesfârșit al salariului împărțit în bucăți care nu acopereau toate costurile.
Dar, cu siguranță, am învățat multe atunci 🙂
Nu vad ce rost ar avea, dacă nu ai avea mintea de acum sau macar sa ai 20 de ani în perioada asta. Deși nu prea se anunță un viitor apropiat strălucit. Deci tot nu are rost. Întotdeauna sunt chestii mișto la 20 care nu sunt la alta vârstă, însă mie mi se pare ca perioada 30-50 e cam cea mai buna. Evident ca și acolo sunt dezavantaje, depinde câți vrei sa faci. Eu m-am oprit la una singura, are 6 ani acum 😁 Mi-ar plăcea totuși sa ma pot întoarce câte puțin la 20 de ani, în anumite momente atent selecționate 😆🤭
NU! 22 de ani in 1980, atunci m.am casatorit, cu greu am gasit alimente ca sa facem o mica petrecere acasa. Decembrie 1986 am nascut baiatul: 13 grade in casa, fara caldura, fara lumina, apa 2 ore pe zi…incalzeam scutecele la lumanare ca sa il schimb! Alimente la cartela, de seara pana dimineata la rand pentru 1 litru de lapte…pfffff E frumoasa tineretea dar traita in libertate, in conditii umane!
Comentariu beton!11
Eu nu as vrea sa ma mai intorc atunci. Eram studenta (la chimie) dar lucram si cam trei sferturi de norma ca profesoara de engleza ca sa ma intretin, atmosfera grea in camera camin unde nimerisem niste colege groaznice, alergatura multa, haos in cap si in viata. A fost si frumos, m-am si distrat, caci parca ziua era mai lunga si incapeau mai multe dar nu, nu i-as mai vrea.
M-am mai intoarce pe la 35 dar cand aveam 20 – oricand intre 20 si 30- niciodata.
O sa presupun urmatoarele: a avea din nou 20 de ani inseamna si situatia pe care o aveam atunci (anii ’98-2000).
Eu am avut o studentie super misto, dar in saracie si haos destul de mari. Bucuresti, Romania in perioada aia erau destul de haotice, cenusii, nedezvoltate. O duceam super prost cu banii dar ma distram non-stop. Restante la facultate, dar faceam teatru si petreceri cat cuprinde. Ma tinea ficatu practic nelimitat.
Dormeam pana tarziu, asa ca zilele in care incepeau cursurile/laboratoarele la 7:30 (!) erau terminate inainte sa ma trezesc. Cu consecintele de rigoare.
Banii pe sponci, totul pe ieftineala, mancare cat se putea.
Per ansamblu imi aduc aminte ca viata era destul de grea, dar eram tanar si toate mergeau inainte. Viata buna a inceput sa zicem pe la… 25-30 de ani.
Nu cred ca daca as mai incerca o data (da, cu mintea de atunci) as face ceva astfel in cat sa iasa lucrurile mai bine mai tarziu. Mai prost, probabil.
Pe scurt, a fost o perioada super tare, nu regret nimic, e bine ca am trait-o. Dar nu, nu as vrea sa mai am 20 de ani in aceleasi conditii.
Sincer nu pot înțelege de ce ai putea răspunde ,,nu’’ la întrebarea asta🤷♂️
Am avut șansa de a mă naște, am trăit 48 de ani și să refuz un bonus de încă 25????
Viața e frumoasă oricum ar fi!!!
@Mihai:ai o vârstă la care sfârșitul e încă vag și îndepărtat, poate pui întrebarea asta peste 20 de ani ….
Apropo…
Ai avea părinții lângă tine încă 20 și ceva de ani, eu m-aș întoarce și șase luni așa l-aș mai avea pe tata cinci luni😢
Adică ai alege cu bună știință să mai trăiești o dată trauma despărțirii de tatăl tău?
De ce? De ce ai alege să faci asta acum, când teoretic ești vindecat? Sau măcar mai bine decât erai atunci?
@Mihai era ipoteza ca ne întoarcem în timp cu mintea de atunci, automat și fără traumele despărțirilor, fără durerile pierderilor suferite de-atunci.
Ne-am întoarce la naivitatea vârstei, când puteam întoarce lumea, când nu existau dureri serioase, când trei nopți de beție se recuperat cu o noapte de somn, când iubeam ‘până la adânci bătrâneți’, când ni se păreau expirați cei care trecuseră de 30.
Când nu vedeam crucea ce-o aveam de purtat. Vedeam, sau credeam, ca ne putem realiza orice ne trece prin cap.
Acolo m-as întoarce, sa retrăiesc cu acea intensitate totul.
Și nu-s o tipa bătrânicioasă sau doar cu frustrări. Am trăit din plin fiecare etapa a vieții (cei mai faini au fost între 30-40) și mă bucur să am și acum bucurii si realizări.
Aoleu. 20 de ani. Anul 2000. Aideplamea ce prost eram și ce gangsta mă credeam 😀
În nici un caz. Nope. Nu. No ffing way.
Tocmai ce-am ajuns la 49. Să mă întorc la 25? Terminasem facultatea, munceam în trei locuri, eram săracă lipită și habar nu aveam de creierii mei. Nu, mersi! Tot ce sunt astăzi se datorează și perioadei respective, dar nu m-aș întoarce. A fost prea rău și prea greu.
Bai oameni, întrebarea era dacă ați vrea să vă întoarceți la 20 de ani, și voi spuneți în bloc NU?
S-a inventat nemurirea și pe mine nu n-a anunțat nimeni?
Credeți că aveți mai multe vieți și asta care se duce e urmată de altele?
Așa traume ați avut la 20 de ani că nu puteți trece peste?
Când mă gândesc că între 20 și 25 de ani au fost cei de facultate, cu cele mai cool amintiri, când mă durea în plwa de tot și toate, aș vrea ca următorii 30 de ani sa trăiesc de 6 ori perioada de 5 ani de la 20 la 25 de ani, chiar dacă asta înseamnă anii între 1989 și 2004, cu Iliescu, mineriade și un popor prost, care acum e la fel de prost dar și cu orgolii și tot felul de bășini în cap
Și da, tot ce făceam era cu pasiune, fără nici o grijă, nici măcar a zilei de mâine
Vedea v-aș la 55 de ani cum socotiți ăia 20 de ani care v-au mai rămas.
Nemuritorilor!!!☠️
Am serioase îndoieli că te-ai distrat mai mult decât mine. Dar serioase de tot.
Cu toate astea, desi am 52 de ani și știu EXACT că nu sunt nemuritor, nu m-aș întoarce la vârsta aia, în condițiile alea, NICIODATĂ!
Știi, unii considerăm că nu dsitracția e tot în viață. E ok, am avut parte de câtă n-am putut duce, de ce aș mai trăi-o din nou? Mai ales în condițiile în care mă distram azi, fără să am nicio idee de ce va urma mâine. Nu, sorry, NU.
Având în vedere că articolul se referă la comentariul meu de zilele trecute: și dacă aș ști că mor mâine, nu mai vreau să mă întorc în urmă cu 25 de ani. Și o scriu deplin asumat.
Asta cred că îți răspunde la întrebarea legată de traume. Am trecut prin și apoi peste ele, dar să le mai trăiesc o dată?! Hell no. Știi, doar pentru că tu n-ai avut nu înseamnă că nici alții nu au avut.
Eu voi da un raspuns care nu e asa popular pe aici: poate ca da. Eu aveam 20 de ani in 2006 si am vazut ca s-a tot zis de neajunsuri oe aici, dar nu s-a pomenit nimic din entuziasmul varstei. Cat orice victorie mica era un adevarat eveniment, cat orice experienta noua era entuziasmata. Ceva ce la nivel emotional, cel putin din punctul meu de vedere, nu se va mai intampla niciodata. Si asta se intampla tocmai din neajunsuri si nestiinta si este un gen de emotie dupa care, uneori, tanjesc. Si sa nu uitam ca puteai sa visezi neintrerupt fara sa stii ca nu se va realiza. Lumea era posibila, macar la nivel imaginar si ratiunea nu dadea din prima secunda cu tine de pamant.
Nu există răspuns popular sau nu, fiecare alege cum simte.
Să știi că pentru mine și acum, la vârsta asta, orice experiență nouă este entuziasmantă. Ba chiar pot zice cu mâna pe inimă că experiențele sunt MULT mai entuziasmante decât la 20 de ani. De ce? Păi în primul rând pentru că înțeleg mai multe din orice mi se întâmplă. 🤷♂️
@Mihai:trauma nu aș repeta-o dacă m-aș întoarce, doar aș trăi-o când se va întâmpla…
Eu am spus cu totul altceva: că alegi conștient s-o retrăiești. Când optezi pentru „vreau să am din nou 20 de ani” știi exact că peste câteva luni tatăl tău va pleca.
Uite, mai clar de atât nu pot să explic. Dacă stai cu mâna pe un buton care odată apăsat te întoarce la vârsta de 20 de ani, preferi să-l apeși deși știi exact prin ce vei trece peste doar câteva luni din momentul reîntoarcerii?
Întrebarea nu e pentru mine azi, dar eu m-aș întoarce la 17 ani, adică în perioada decembrie 2018 – decembrie 2019. Eram în clasa a X-a, știam ce voiam să fac mai departe și chiar am reușit, chiar dacă mai greu, călatoream mult (mi-a lipsit asta în următorii ani) și aveam pentru prima dată în viață legături strânse de prietenie, care rezistă și acum.
Nu m-aș întoarce la 18-19 de ani, deoarece stăteam doar în casă, cu excepția serbării de la absolvirea liceului. Ceremonia aceea e unul din puținele momente fericite din cei doi ani. La 20 ani dădeam meditații la matematică și plecam la 6 dimineața de acasă la facultate (aveam de la 07:30 ore) și veneam seara pe la 8. Câștigam puțin, dar a fost plăcută ideea că am avut și alți bani munciți de mine pe lângă bursă. Mi-a plăcut, dar nu mai aveam timp liber și am renunțat, deoarece mi-am dat seama că o să am suficient timp să muncesc după ce termin licența. La 21 și 22 de ani a fost doar stresant.
Pe scurt, m-aș întoarce în perioada de dinainte de a simți că trăiesc istoria.
Tulai doamne, no fckin way!
Nu stăteam chiar rău cu banii, nici cu distracția, dar eram o gâscă îngrămădită care se-ncalta cu fesu’.
Nici eu n-aveam habar ce o sa fac a doua zi, sa nu mai zic peste o lună sau un an.
Eram atât de gâscă încât pe la 25 m-a lovit regretul că am îmbătrânit😂
Acum nu mai am nicio treabă.
Nu c-as fi acu al mai luminos bec din instalație, da’ tot e mai bine.
Cam gâscă eram și eu la 25. Mă gândeam. Vai, ce bătrână sunt!!!! Anul viitor voi avea 26. Bine, articolul e despre 20, nu 25.
@Mihai:ai precizat clar ca te intorci cu mintea si amintirile DE ATUNCI
Acum șase luni trauma nu exista, exista el și speranța ca totul va fi ok
Te întorci la mintea și amintirile de atunci DUPĂ ce apeși butonu ăla? Înțelegi? Tu apeși butonul ACUM când știi exact că dacă alegi să te întorci tatăl tău se va duce în șase luni. Băi, nu știu, mie mi se se pare destul de nasoluț că nu reușești să înțelegi un text scris.
@Mihai: eu ce am inteles din primul text al lui Oake este ca si-a pierdut tatal acum o luna (deci nu acum 20 de ani) si ca s-ar intoarce chiar si acum 6 luni, ca sa il mai aiba 5 luni.
Nu m-as întoarce. De ce? să o iau de la capăt? Îmi e teamă ca aș face aceleași alegeri. Să ma întorc pe vremea cand Brucan a facut afirmatia „Romanii au nevoie de 20 de ani pentru a intelege pe deplin democratia”? Poate da, daca as știi că de fapt, asa cum a recunoscut mai târziu, a fost generos și voia să spună 40-50 de ani. Dacă aș știi asta, în loc să îl fac nebun… m-as întoarce ca sa pot pleca mai repede din țară. Așa am pierdut 25 de ani pana m-am trezit la realitate.
La 20 de ani, în 1990, m-am îndrăgostit de cine nu trebuia. Am trăit intens, eram inocentă rău. Și așa am și rămas după acea poveste. Doar că din cauza ei am ajuns la psihiatrie. Vă puteți imagina? Din prea multă fericire eu am făcut o depresie cruntă. Nu am mai știut cum mă cheamă și nici să adun 1 plus 1. Am mai povestit asta pe blog. Deci nu, nu m-aș mai întoarce la 20 de ani. Singurul lucru bun al bolii mele psihice e că la spital mi-am cunoscut soțul. Am fost internată cu mama lui. Povestea asta e și mai interesantă. Dar nu e momentul acum pentru ea. Ce mi-a plăcut la 20 de ani e că aveam 56 de kg. Asta după ce slăbisem de la 70.
@Mihai:🤣🤣🤣👍🏻
Mi-a plăcut maxim,,nasoluț’’🙏
Dacă apăs butonul trauma dispare și eu nu am trăit-o încă.
În primul meu comment am spus ca am 48 de ani și oricând aș vrea un bonus de 25 de ani oricum ar fi ei.
Adăugirea cu cele șase luni a fost doar un argument în plus.
E păcat că chiar nu reușesți să înțelegi că trauma dispare, da, dar doar DUPĂ ce ai ales să te întorci la 20 de ani știind că o s-o retrăiești. Îmi pare rău, ori nu poți, ori nu vrei să înțelegi. Aia e, fiecare suntem atât de inteligenți pe cât putem să fim.
Eu nu mai vreau. In ’89 aveam 22 de ani, am iesit cu sora mea in centrul Clujului la asa-zisa „Revolutie” si erau deja persoane decedate! Ne-am adapostit langa rotile unui tab, pentru a nu fi lichidate iar soldatii aveau cu totii privirea atintita inspre cer. Si plangeau. Mult timp am crezut ca erau drogati. Cu scuze pentru lipsa diacriticelor, o zi si o saptamana frumoasa, tuturor!
@Mihai:înțeleg perfect ce spui și da, aș apăsa butonul ăla de câte ori ai pune tu întrebarea pe blog🤣
Este părerea și alegerea mea
Știu perfect ca as retrăi trauma dar frate…. 25 FUCKING YEARS
Bun, măcar ne-am înțeles că de fapt te doare-n pulă de taică-tău dacă poți să ai din nou 25 de ani. Ce era așa de greu să zici asta?
Nici măcar n-aș mai fi stat să-ți răspund dacă-mi spuneai că vrei să ai 25 de ani din nou, era perfect de înțeles. Dar tu ai ținut să-mi explici lacrimogen cum vrei să-l mai prinzi în viată pe taică-tău, când, de fapt, era doar o minciună. După cum singur ai demonstrat.
Eu maine implinesc 35 de ani, la fix articolul asta! Nu, sub nici o forma nu m-as mai intoarce la temerile, incertitudinile, lipsa maturitatii din gandire de atunci. Life gets better and better after 30s. Pot chiar sa bag mana in foc ca la 40 o sa fie si mai misto. Asta nu inseamna ca viata devine mai usoara, capeti tu arme din ce in ce mai puternice 💪🏼
La mulți ani pentru mâine!
Dacă-i să mă-ntorc la 20 ani, fără mintea de-acum, mai bine nu, pentru că tot prin aceleași căcaturi aș trece și nu, chiar nu, mersi.
@Mihai:nu, nu era o minciună.
Și nici lacrimogen nu am fost, am vrut doar să întăresc ce am spus.
25 de ani ar fi WOW dar și șase luni în plus chiar în circumstanțele date tot le-aș vrea.
Asta e părerea mea🤷♂️
De fapt intrebarea e putin confuza. Daca nu as avea mintea de acum nu „m-as intoarce”. Practic, dilema ta este: ai putea sa traiesti acum in conditiile de atunci. Sau „tie ti-au placut anii cand aveai 20 de ani”.
La 1. Nu. Nu as putea sa traiesc in condițiile de atunci, cu mintea de acum. Prea haotic. Prea nebunie.
La 2. Da. Mie anii 20 mi-au plăcut. Bine intre 20 si 29 de ani is vreo 3-4 „eu”.
Ala de la facultate din anii 1-2. Lipsit de griji, aerian, tocmai ieseam de acasa.
3-4. Tot aerian, dar cu prietena si din cand in cand munca
Dupa ce am terminat facultatea un an sunt cineva. Dupa care ma despart de gajica, schimb jobul pe unu destul de ok platit, moment in care apare pe lume „animaloo”.
Mi-ar placea, clar, sa ma întorc cu mintea de acum. Dar dupa ce termin facultatea. Cred ca as face diverse boli de creieras acum, in camin
Eu da. Categoric. Când am terminat facultatea am avut 3 oferte de continuare a studiilor (fără taxe) în State. M-am speriat și nu m-am dus. Bou am fost…
Nu. Chiar nu as vrea sa retrăiesc nimic, și chiar sunt recunoscătoare ca exista uitarea.
Nu m-aș mai întoarce la 20 de ani. Între 20-25 anii mei am trăit intens, cu mai multe drame decât lucruri bune. La 21 de ani mi-am pierdut mama într-un tragic accident, la 22 ani am plecat definitiv din RO, între 22-25 am pierdut alte 4 persoane din familie. 20 și 21 ani eram încă studentă. Stresul și anxietatea perioadelor de examen ca să scot note bune și să rămân pe locul ”la buget” pentru că altfel nu au ai mei bani să plătească facultatea m-au marcat. Am avut și momente fericite între 20-25 ani dar cu toate astea nu m-aș mai întoarce acolo, psihic nu mai sunt în stare :)) Sunt mai bine acum la 35 ani, când aveam 20-25 ani parcă trăiam în survival mode.
In curand de tot fac 37.
Eram atat de debusolata la 20 de ani, asa naiva si ma stresam pt orice. Imi era cumplit de frica de singuratate, imi faceam o mie si una de complexe inexistente, ma vedeam urata desi zau ca nu eram.
Bai, nu mai vreau acolo, imi e bine acum si aici si doar eu pot sa fac sa imi fie mai bine. La 20 imi batea vantul in cap si am avut noroc ca am scapat din niste serioase periculoase pe care le constientizez cu mintea de acum.
Un singur lucru as vrea de atunci: alea 20 de kg in minus.
Nu as mai vrea, la varsta aia incarcam/descarcam tiruri si camioane. Atunci nu mi se parea ceva extrem de greu si complicat, ba chiar mi se parea ca fac ceva ce nu face toata lumea (cred ca nu eram foarte inteligent). Acum insa ma resimt de zici ca am 100 de ani.
Daaaa. Definitiv. În 1990 aveam 20 de ani, am emigrat în Suedia. Pe lângă tot ce descopereai zi de zi, de parca traisem sub pământ până atunci, e o parte romantica la care mă voi gândi mereu cu plăcere. Puștoaicele din discoteci, suedeze de vedeai doar în reviste, care dacă te plăceau, nu era nicio jenă pt ele să-ți spună că te place și ar vrea să plecați împreună din discoteca. Și restul nopții îl înțelegeți. Inhibiții la locul faptei? Eu da, ele nu, totul o plăcere. Ieșitul dimineața din camera lor, dat bună dimineața respectuos la părinții din bucătărie care erau doar un zâmbet. Că doar fata lor probabil e fericită, s-a simțit bine, de ce ar avea ceva contra mea. Deci înțelegeți, eram ca picat pe altă planetă.
Pentru mine este o intrebare retorica, fara raspuns. Am invatat in timp ca nimic nu este doar alb sau negru, ci exista o multitudine de nuante de gri.
La 20 de ani eram plina de complexe si prejudecati, si visam cu ochii deschisi.
Insa, ceea ce stiu sigur, este ca soarta a fost buna cu mine. Fiecare etapa a vietii mele, cu greseli sau nu, m-a adus aici unde sunt acum.
Binenteles ca am si regrete.
Una dintre greseli, mi-a facut parintii sa sufere destul de tare. Dar poate daca nu as fi gresit atunci, nu as fi avut familia de acum. As da orice acum ca ei sa nu fi trecut prin asta. Dar cum ai putea sa schimbi trecutul? Ca daca m-as intoarce inapoi fara mintea de acum, probabil as face la fel, si i-as rani la fel de tare.
Iar referitor la pierderea lor: aveam 37 de ani cand a murit mama. Cu fiecare an care trece, imi spun mereu ca daca ar fost sa nu se fi intamplat acum 20 de ani, ci acum, nu stiu daca as mai putea sa trec prin astfel de momente.
Categoric da,la cei 55 ai mei cea mai frumoasă perioadă a fost 20-35,angajat ca marinar pe remorchere,împingătoare,pasagere,macarale plutitoare,bacuri,peste tot se scotea bani frumoși și aveam tot ce îmi doream,munca era floare la ureche și distracția pe măsură în orice port ne-am fi aflat , după 35 venit în Spania nici aici nu e rău dar da m-aș întoarce cu mare plăcere la navigație!!!!
Bre oltene, la 20 ani nu aș vrea să retrăiesc dar la 29 m-aș întoarce, poate aș lua în altă direcție de data asta.
Concret, în 1995 mi-a trimis chemare în Suedia fratele lui mama. Rezolvase serviciu pentru mine la ceva fermă de vaci la 16 km. de ei, pentru 3 mii coroane/lună. Fiindcă vaca mănâncă și în week-end trebuia să servesc sâmbăta și duminica, total 5 000 coroane suedeze/ lună. Zicea că o să stau la ei, nu cheltui nimic pe mâncare,cazare sau haine, ei având donații de haine fără număr la biserica. Mă duceau și mă aduceau ei de la munca. Îmi rezolvase și drumul, trebuia doar să ajung la Cluj.
Ghici ce a hotărât șloimii?
A rupt chemarea ca să rămână cu ,,marea dragoste”, care i-a dat papucii 6 luni mai târziu.
Idiot.