În ultimii ani, mi-au scris mai mulți cetățeni (și cetățence) ai mândrei noastre patrii ca să-mi reproșeze lucruri de genul:

„Hai, coaie, ce faci tu nu e vizitat. Când stai doar două zile într-un loc, nu ai timp să vezi nimic sau să vizitezi ca lumea locul respectiv. Nu ai timp să vezi un muzeu, nu ai timp să vezi o operă de artă, nu ai timp să ajungi în părțile mai puțin populare ale acelui oraș. Ăla nu e vizitat, Vasilescu!”.

Nu toți au folosit aceleași cuvinte, dar ideea de bază fix asta era: coaie, ăla nu e vizitat. Se refereau, desigur, la modul în care aleg să mă opresc câte o noapte, cel mult două, în orașe de pe traseele pe care mi le-am tot propus în ultimii ani.

Bă, eu înțeleg ce spuneți voi, dar părerea mea este că e vizitat. Sunt total de acord că n-ai timp să vezi multe locuri din orașul ăla, dar pentru mine asta contează mai puțin când aleg să stau doar două zile.

Până la urmă, și când stau o săptămână în același loc, în primele două zile tot asta fac: trec prin punctele importante, reprezentative ale acelui oraș. Pentru că, înainte de toate, vreau să-mi fac o idee despre loc și despre ce oferă el. Adică fix ce fac și-n alea două zile pe care eu le consider tot vizitat, dar cetățenii respectivi nu.

Dar știți care este cel mai important lucru de care-mi dau seama în cele două zile? Dacă merită sau nu să revin în locul ăla.

Orașele au un vibe al lor. Vibe care posibil să-ți placă, dar și să nu. Dacă nu „simți” orașul respectiv, dacă e ceva ce nu-ți place la el, deși nu poți să zici exact ce, de la vibe se întâmplă. Sau invers, îți place de te piși pe tine orașul ăla, dar n-ai putea să explic exact de ce. Tot vibe-ul și-n acest caz.

Eu, cel puțin, așa funcționez. Uite, vă dau două exemple foarte clare, primele care mi-au venit în cap.

Nu m-aș mai întoarce la Montpellier decât sub amenințarea cu arma. Ok, dacă aș avea treaba în zonă, aia e, m-aș duce. Dar să merg din nou de bună voie și nesilit de nimeni? NICIODATĂ!

Celălalt exemplu este Parisul. Iubesc Parisul, m-aș întoarce acolo iar și iar și iar, la nesfârșit, deși cred c-am fost deja de 7-8 ori. Să vă spun câți oameni nu vor să audă de Paris? Doar eu cunosc cel puțin trei. Fix de vibe e vorba, să știți. Parisul are un vibe, o energie doar a lui. Dacă o simți și-ți palce îl vei iubi. Dacă nu, nici mort n-o să mai calci pe malul Senei.

Acum înțelegeți de ce zic eu că și alea două zile, uneori chiar și mai puțin, sunt tot vizitat?

Și daca tot am ajuns în acest punct, pentru voi care sunt orașele în care v-ați întoarce la nesfârșit? Eu am patru: Barcelona, Lisabona, Sevilla și Paris. Nu mai țin minte de câte ori am fost în fiecare dintre ele, dar dacă mă trezești la 4:00 dimineață și mă întrebi unde aș vrea să plec atunci, pe loc, cu siguranță unul dintre cele patru va fi.

Dar și mai grav este că am o grămadă de orașe pe care le-am descoperit tot așa, NEVIZITÂNDU-LE câte două zile, orașe în care m-aș întoarce oricând. Las aici lista scurtă: Odense, Bruges, Malmö, Perpignan, Gdansk, Tarragona.

Aveți și voi locuri din astea?

P.S. Poza e din Bruges.