Fără legătură cu meciul, cel mai rău m-am enervat când am văzut că la Hamburg e soare. Păi eu n-am văzut soarele de acum trei zile, de când am plecat de la Munchen, și ăștia o ard pe barosăneală cu soare la meciuri?

Doamne, ce meci, ce final, ce tensiune!

Două lucruri îmi plac la albanezi, care de fapt sunt trei. Primul ar fi că li se citește disperarea în tot ce fac. Li se citește în ochi foamea aia de a demonstra că sunt buni și că nimeni nu ia Albania la mișto. Respect!

De altfel, știm pe pielea noastră cum e să iei Albania la mișto, c-am luat-o noi în 2016. Stanciu și Alibec pot să povestească mai bine, că erau pe teren la meciul ăla. 1-0 pentru Albania și ne-a trecut repede luatul la mișto. Cum le-a trecut și croaților azi.

De-acum pentru mine e clar că Albania nu s-a calificat întâmplător la Euro terminând pe locul 1 într-o grupă în care mai erau Polonia și Cehia.

Al doilea lucru este că pur și simplu nu-i interesează cu cine joacă, pare că au o ușoară doză de inconștiență. Au început luând tare și Italia și Croația, fără niciun complex de inferioritate. Ce, credeți că e simplu să marchezi din primele minute cu echipe ca Italia sau Croația? Nu, nu prea e.

Al treilea lucru care îmi place nu e de fapt un lucru. Al treilea lucru este băiatul ăla care atacă în stânga, Nedim Bajrami, de care se lipea mingea în regim de viteză cum am mai văzut pe vremuri numai la Florea Dumitrache. Dacă avea și viteza Mopsului, probabil acum ar fi jucat la City sau Real, nu la Sassuolo. Sau dacă îi intra ocazia aia de singur cu portarul, în prima repriză, la 1-0.

Îmi doresc tare sa treacă de grupă Albania, să văd dacă în continuare se vor duce peste adversar, indiferent de numele lui.

Nu mi-a plăcut Croația. Gen, deloc. Lentă și previzibilă, fără niciun pic de zvâc și de răutatea lor proverbială, părea o echipă de cetățeni care nu știu cum să facă să scape de calvarul Europenelor și să plece în vacanță mai repede.

Prin minutul 39 există o fază care demonstrează matematic ce-am zis mai sus. Un croat alerga alene cu mingea la picior, undeva pe la mijlocul terenului, a venit un albanez din spate, a trecut pe lângă el și pur și simplu i-a luat-o din picior.

În timpul ăsta croatul continua să alerge alene, parcă un pic uimit de ce i se întâmplă. Fără nicio reacție, fără niciun pic de luptă, fără măcar să se ducă să-l cosească p-ăla din spate pentru insolența aia. Nu, vă spun, băieții ăștia, croații, trăiesc cu spaima că se termină Maldivele sau ceva, numai chef de campionat european n-au ei.

Au dat primul gol din singura acțiune mai de doamne ajută pe care o avuseseră în 74 de minute, iar pe cel de-al doilea cu un bulan pe care nu-l mai prinzi a doua oară în viață. Ricoșeu ca la biliard din doi jucători albanezi și mingea s-a dus în poartă? N-ai cum.

De altfel, Croația aia pe care o știu eu nu lua gol în prelungiri niciodată, după ce-a condus cu 2-1. Dacă nu-și revin, o să-i trimită squadra azzura la plajă urgent, în ultimul meci din grupă.

Ce să vezi, prin minutul 70 a ieșit soarele și la Köln.