Uite c-am avut parte și de prima remiză de la Euro. Ceea ce n-ar fi neapărat ceva rău. Rău e că odată cu egalitatea s-a consemnat și cel mai insipid meci de până acum. Recunosc că n-am văzut Polonia – Olanda, că eram la volan, dar îmi pariez un rinichi că n-avea cum să fie așa slab ca ăsta.

Din cauza a ce s-a întâmplat în 2001, nu simpatizez deloc echipa Sloveniei, ca să folosesc un eufemism lejer pentru „îmi doresc să piardă tot timpul, cu oricine”.

Dar diferența dintre Slovenia care ne lăsa pe noi acasă în 2001 și echipa pe care tocmai am văzut-o e atât de mare că nu poate fi exprimată în unități de măsură obișnuite. Poate anii lumină să fie mai aproape de realitate.

Slovenia aia din 2002 juca fotbal, pe când Slovenia de azi e o echipă muncitoare care s-ar bate de la egal la egal cu F.C. Șelimbăr pentru promovarea din liga doua. Până și golul l-au dat fix ca pe municipalul din Buzău. O deviere cinstită, ca atunci când ai ieșit la coasă, nu ești atent, și-ți dai cu ascuțișul în picior.

Bieții băieți, cred că până și ei au răsuflat ușurați când a fluierat arbitrul sfârșitul chinului.

Pe de altă parte nici cu Danemarca nu mi-e rușine. Au pus și băieții din nord umărul la greu pentru a reuși împreună cu Slovenia frumusețea asta de meci urât.

Lasă că nici nu visează să se apropie de echipa fantastică din ’92, dar dacă-i băgai azi în teren pe Schmeichel, Laudrup (pe Brian, că Michael parcă văd că iar făcea figuri) și Povlsen, cred că-i băteau pe sloveni și dacă li se puneau condiții obligatorii că Laudrup n-are voie să înscrie decât din afara careului, Schmeichel n-are voie să apere cu mâna dreaptă și Laudrup poate să alerge doar în mersul piticului.

Mă rog, probabil că le dădeau doar două, că au și ei o vârstă, vorba celui mai bun banc din fotbal.

Bine că până la urmă a dat Odin și s-a terminat. Ce, ăsta nu prea era danez, nu?