Guest Post by Ana R.
In timpul facultatii am fost poreclita de copiii din fata blocului „Andreea Marin”. Nu stiu daca mi s-a tras de la faptul ca eram bruneta, ca purtam palarii sau ca semanam oarescum (eu oricum sunt mai inalta), dar cert este ca niciodata nu m-am simtit magulita de comparatie ci din contra. Eu nu stiu alt personaj monden care sa imi inspire atata ipocrizie si falsa perfectiune precum „Zana”. A, mai e unul, eterna ei rivala Raduleasca, dar aia se straduieste mai mult sa ne convinga cum pot deveni curvele virgine. Si scrie si carti in acest scop.
Atunci cand apare in public avem senzatia ca dumneaei serveste numai ambrozie si nectar la micul dejun, iar in vasul de toaleta nu depune decat flori de lamaita altoite cu muscate. Nu mai vorbim de tipul de discurs, din care rezida numai pozitivisme fabuloase din ciclul „sa fie bine ca sa nu fie rau”. Voi va dati seama cat trebuie sa isi stoarca creierii fata asta ca sa se inconjoare cu atata maiestrie in mantia ei roz de zana perfecta? Si asta in conditiile in care e la a treia casnicie sau isi loveste la intervale regulate rivalele peste mufa (sau peste nasul prea lung si mai nou proaspat operat), cu multa gratie. Ca sa nu mai zic ca mai are timp, pe langa toate activitatile umanitare. sa sufere si de o crunta depresie. Orice poti invidia, dar nu un om care iti povesteste la televizor despre mangaierile afectuase (si un pic prea brutale, dupa cum spune gura targului) ale fostului sot si despre cum avea lungi perioade in care isi dorea o audienta privata la Sfantul Petru.
Dar, privind cu ochi critic la viata zanei, am realizat ca si eu am tendinta (in momente de presiune) sa ma transform in asa ceva. Atunci cand nu sunt sigura pe fortele mele, in comparatie cu cei ce ma inconjoara. Sau cand mediul in care ma aflu exercita o presiune prea mare asupra psihicului meu, am tendinta de a ma cocota pe norisorul meu roz de unde rostesc cu gurita rujata discursuri asemenatoare cu cele ale candidatelor la Miss Univers. Aberatii din alea cu pace in lume, sa slavam balenele si sa traim intr-o lume corecta.
Un tip inteligent mi-a spus ca in viata trebuie sa iti alcatuiesti in minte o piramida, in care trebuie sa incluzi in mici sertarase oamenii pe care ii cunosti. In functie de capacitatile, abilitatile, inteligenta si sufletul fiecaruia, ii asezi in piramida valorilor tale. Si este foarte bine sa stii in ce sertaras isi are fiecare locul si sa nu supraestimezi plasarea lor spre varful piramidei. Dar ce te faci atunci cand tu, in sinele tau, speri sa fii in varful piramidei celor din jurul tau? Pe langa autoeducatia necesara pentru a tinde macar spre acest deziderat, poti cadea in pacatul de a te supraevalua. Adica sa incepi tu insuti/insati sa crezi ca esti un geniu nedescoperit, “cel mai” filantrop si pozitiv om din univers. Cam la faza asta cred ca a ajuns “Zana”.
Legat de mine si de tendinta de a deveni in situatii de criza o “zana”, cred ca e o forma de auto-protectie pe care subconstientul o activeaza atunci cand te simti nesigur, un fel de cameleon ce se adapteaza prin culoare la mediu. Sa nu imi spuneti ca voi sunteti perfecti si naturali din culcare in sculare si pregatiti la orice ora sa discutati cu un savant in inginerie cuantica spre exemplu, ca nu va cred. Recunosc faptul ca un barbat are mai multe sanse sa fie natural in societate decat o femeie, voi aveti “echipamentul” necesar pentru a putea fi indiferenti la cum sunteti perceputi de cei din jur. In schimb o femeie are pe cap o presiune imensa legata de modul cum e ea perceputa si ce model este pentru cei din jur.
Problema se complica si mai mult atunci cand ai copii. Daca pana sa ai urmasi, puteai sa faci cam orice, atunci cand ai de dat un exemplu propriilor copii e mai complicat. Iar toate mamele ce se simt responsabile pentru educatia copilului lor doresc sa devina o “Lady” in perceptia urmasului. Eu nu ma refer aici la ipocrizie si la falsitate, pentru ca astea intra la categoria “pacate capitale”, specifice anumitor femei. Ci la cele prea preocupate sa faca ceea ce este “politicaly correct”, in fiecare secunda a vietii lor. Sa mai cred ca presiunea asta de a fi perfecta se si mosteneste? Adica daca fiu-meu spune despre bunica-sa ca e Regina Angliei, inseamna ca tot Regina Angliei voi fi si eu la randul meu pentru nepotii mei? Brrrr, asta da perspectiva negativa legata de batranetea mea.
Nu am copii si nu stiu cum imi voi schimba perceptia despre mine insami cand voi avea. Deocamdata sunt doar partial de acord cu tine. Dar in ceea ce-o priveste pe Andreea Marin, da. Rar am vazut atata ipocrizie acumulata intr-o singura persoana. Si nici cu Raduleasca nu mi-e rusine. Macar asta pare mai umana si nu e asa fonfaita si pretioasa ca zana curului.
@mada, deci nu sunt singura care o vede asa.
Ce stii tu Ano despre cate de greu este sa fii vedeta si sa suferi in fata intregii natiuni? Nu-i asa?
@Cruella, e adevarat nu stiu, nimeni nu stie cat de complicata e viata de vedeta 🙂
Lasa ca a avut el Fane grija sa le scoata fumurile din cap. Cum le auzea ca se mataie, cum le pocnea. Bubulinaaaa, gospodinaaaa…
@sponge bob, cam dur nenea Fane
Avea si motive. Cu asa poame.
Raduleasca in ce sertaras din mintea ei l-o fi asezat pe Dani Otil? In ala pentru copiii cu pwla mare?
@zorro, :))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
Aoleo maica, copii au tendinta sa nimereasca adevatul instinctual si nu au retineri sa si enunte cu gura plina asa ca revizuieste parerea daca numai palariile si momentele de stres aveti in comun cu respectiva gaina/diva.
Exemplul cel mai graitor despre cat de gresita e autoevaluarea ta o dai chiar tu cand te crezi cameleon si te retragi in norisorul tau la stres, aia e orice mai putin contopire cu realitatea, e izolare maxima, ca si cum ai sta pana la genunchi in hazna sustinanad ca te tine nu se lipeste rahatul 🙂
Iar cand vrei sa dai exemplu de politically correct pe romaneste iti minti copilul, partea buna ca el/ea stie/simte asta, partea proasta ca tot ce reusesti sa obtii e sa nu aiba retineri cand vine vorba de a minti ca asa a invatat de la tine.
@kalm-man, am precizat ca nu e vorba de ipocrizie. Era o autoironie 🙂
Daca este vorba de auto-ironie e bine. Dar vezi ca foarte usor te duci din auto-ironie inspre ipocrizie. Trebuie sa stii sa pastrezi drumul.
@dr.dre, multumesc pentru atentionare, sunt foarte atenta :)!
eu am reusit sa citesc pana la jumatate si apoi am renuntat, creierul meu a refuzat sa mai continue.