Articol scris de Iulia.
…
Ia să vedem câte înjurături îmi iau după articolul ăsta 🙂
Dar să vă zic mai întâi de la ce m-am pornit. Pe de o parte, de la un articol de la Vali, pe de altă parte, de la ceva ce am văzut în concediu, în Austria. O să vă zic imediat despre ce e vorba, aveți puțintică răbdărică.
Știu că multă lume o să spună că-s nebună, ceea ce nici nu e departe de adevăr, însă, din punctul meu de vedere, există foarte multe asemănări între un cățel și un copil, mai ales în ceea ce privește creșterea și educația lui. Diferența notabilă este că un copil, de la un moment dat, ajunge să poată să își ia singur de mâncare, să poată spune ce-l doare sau îl deranjează, pe când un câine depinde toată viața lui de bipedul de lângă el.
De ce au nevoie atât copiii, cât și cățeii? De iubire, de educație (și aici includ dresajul, în cazul patrupedului și limitele, în cazul copiilor), de atenție, de timp, de bani. Și, atât posesorii de câini, cât și părinții, trebuie să fie educați la rândul lor, să se informeze și să învețe, ca să poată avea grijă cum trebuie de ființa aia care depinde de ei, indiferent că umblă în 2 sau 4 picioare.
Ziceam de articolul lui Vali – un cretin are un câine care latră de nebun. Păi normal că latră, vită bipedă ce ești, dacă îl lași 10 ore pe zi în plata lui și îl bagi în seamă dimineața, când îi pui o troacă de apă și seara, când îi dai o troacă de mâncare. Deși pare greu de crezut pentru multă lume, și câinii se plictisesc. Iar argumentul cu „are toată curtea la dispoziție, că doar nu stăm la apartament, nu e închis între patru pereți” e una dintre cele mai mari tâmpenii pe care le crede lumea legat de nevoile unui câine.
Oricâtă curte ai avea, câinele ăla are nevoie ȘI de plimbare. Da, pare greu de crezut, dar trebuie scos din curtea aia, să mai vadă și să mai miroasă și altceva. Trebuie educat să meargă în lesă, trebuie educat să știe cum să reacționeze la alți oameni decât ai lui, la câini, mașini, zgomote și mirosuri. Că altfel o ia razna de plictiseală. Sau, dacă doamne feri, scapă la un moment dat din curte, fuge direct sub roțile primei mașini, că el nu știe că aia calcă, nu f*te.
Noi avem 1200 de metri pătrați curte. Cu toate astea, câinii noștri ies zilnic la plimbare. Pentru că nu, nu e suficient să-i dau pe ușă afară și să mă aștept că se vor distra singuri, că dacă fac asta, s-ar putea să nu-mi placă rezultatul. Pentru că ideea lor de „distracție” s-ar putea să fie să latre la orice, oricând, să sape, să roadă orice găsesc, să fure chestii pe care să le roadă și așa mai departe.
Ia lăsați voi un copil, indiferent că are 5 sau 10 ani, câteva ore singur într-o curte, fie ea și una mare de tot. Sau la o terasă, fie ea și cu loc de joacă. Ce credeți că se va întâmpla? La un moment dat, indiferent cât spațiu ar avea și indiferent câte jucării, dacă nu interacționează nimeni cu el, garantez că se va plictisi și va face o nefăcută. Asta e realitatea, atât noi, cât și câinii, suntem ființe sociale și avem nevoie de interacțiune cu alte ființe.
Sigur, e ok să încurajăm copilul să se joace și singur, încă de la vârste mici. Nu e normal să stăm permanent după fundul lui, ca să îi asigurăm distracția, că singur se plictisește. Jocul individual stimulează creativitatea și îi încurajează să găsească moduri de a învinge singuri plictiseala. Dar nu la nesfârșit. Și de asta nu e nici normal să ieșim la bere sau șpriț și să îl lăsam pe ăla micu să înfunde buda cârciumii, că pe noi ne-a durut la banană, că doar „avea o grămadă de loc unde să se joace, de unde să știu eu că o să facă o dudă?” Păi băi euglenă verde, dacă îl lași în plata lui două ceasuri, după ce termină de explorat chestiile „permise”, în mod cert va încerca să mai găsească și altceva, mai amuzant sau mai interesant. Și, la fel ca în cazul câinilor, s-ar putea să nu îți placă ideea lui de „distracție”.
Și aici intervine partea a doua a acestei polologhii. Ziceam că am văzut în concediu o chestie care m-a pus pe gânduri. Ideea e așa: la campingul din Austria la care am fost, după cum ați văzut din pozele de la articolul anterior, exista și o cârciumă cu terasă. La cârciuma respectivă exista și un patruped. Genul mic, alb și pufos, care mie, personal, nu îmi e deosebit de simpatic, pentru că, de obicei, sunt obraznici, răsfățați, cerșetori și latră de-ampixulea.
Și asta tot din vina bipezilor care îi dețin și care au impresia că dacă e mic, pufos și drăgălaș nu mai trebuie educat. Pe principiul „e copil, ce să-i faci?” sau „e mic, ce să-i fac?”. Să ți-l educi, în pixda mamii mă-tii, aia să faci. Dacă e copil, să îi explici de 7 485 256 de ori că nu e ok să urle ca indianu în cârciumă sau să se urce pe mese sau să pună piedici ospătarilor. Și dacă nu reușești cu explicația, să ți-l iei pe sus și să-l duci în altă parte până se calmează sau acasă, dacă nu-l poți potoli. Iar dacă e câine, să îl dresezi să nu sară pe mine, indiferent că are 4 kile sau 40, să ți-l înveți să nu stea lângă mine lătrând sau scheunând când mănânc, cerșind „ceva bun”, să nu-mi fure de pe masă sau să mă tragă de nădragi.
Bon, am încheiat scurta paranteză, revin la patrupedul pufos. E, cumva, exemplarul ăsta era extrem de cuminte. În sensul în care nu l-am auzit niciodată să latre la vreun alt câine, deși era plin de câini acolo, iar ăștia micii de obicei se cam cred Bruzli și au tendința să sară la orice câine, chiar dacă respectivul i-ar putea înghiți ca pe o aspirină. Nu cerșea pe la mese, nu se băga aiurea în seamă cu lumea. Mișuna în treaba lui, pe acolo, dacă voia careva să îi dea câte ceva bun, lua bucuros, dacă nu, își vedea de ale lui.
E drept însă că și întreg personalul era foarte atent la el, în sensul în care, dacă îl vedeau, de exemplu, foindu-se pe la o masă la care cetățenii nu păreau neapărat încântați de prezența lui acolo (deși erau extrem de puțini, dar erau, eu am văzut asta cel puțin o dată), îi spuneau ferm să își caute de lucru în altă parte. Și, ce să vezi, ghioarla chiar asculta și se cărăbănea de acolo. Deci era clar că, pe de o parte, cineva se ocupase de educația lui încă de mic și, pe de altă parte, că toți cei care lucrau acolo erau conștienți că trebuie să îl supravegheze și să îl atenționeze când ceva ce făcea nu era ok.
Așa. Și într-o zi, ședeam noi la masă, cotărlița se foia și ea p-acolo. Pe terasă era și o gașcă de trei băieței, cu vârste cuprinse între vreo 5 ani cel mai mic și vreo 10-12 cel mai mare. Adultul aferent cred că era la budă sau ceva de gen, că a dispărut scurt din peisaj.
Și, la un moment dat, cel mai mic dintre ei a cam început să sâcâie cățelul, în sensul în care îl fugărea să îl mângâie, dar în cel mai greșit mod posibil – adică venind din spatele lui și încercând să îl mângâie pe spate/fund. Chestie care NU se face sub nici o formă – NU mângâi niciodată un câine care nu te vede venind. Că s-ar putea să se cace pe el de sperietură și, de frică, s-ar putea să te cadorisească cu niscai dinți înfipți în epidermă, oricât de cățel blând și cuminte e el de felul lui.
Moment în care nenea care servea la terasă s-a sesizat brusc și le-a spus să facă bine să lase cățelul în pace și să-și vadă de treabă. Și, deși în tot restul timpului era cu zâmbetul pe buze și cu cea mai senină meclă posibil, credeți-mă, tonul pe care le-a spus copchiilor treaba asta nu era de „îngerașilor, serafimi durdulii cu gropițe în obrăjori, vă rog eu frumos să nu mai impietați asupra bunăstării acestui mic patruped”, cu mai degrabă de „vă rog să încetați asta și să vă vedeți de treabă, că altfel e bai mare”. Să nu mă înțelegeți greșit, n-a urlat la ei, nu le-a vorbit urât, ci a fost pur și simplu foarte calm și foarte ferm. Și, ce să vezi, micii serafimi rozalii s-au potolit brusc și s-au tirat la locul de joacă.
Toate astea s-au întâmplat în timp ce adultul de care ziceam mai sus tocmai revenea înspre micul grup de îngerași. Deci în mod cert a auzit discuția. Șoc și groază! Nu i-a sărit omului la beregată, nu s-a ofensat că „sunt copii, ce să le faci”, nu nimic de genul ăsta. Pur și simplu a înregistrat discuția, iar când ăia micii au trecut pe lângă el, în drum spre locul de joacă, le-a șoptit ceva, nu știu ce, că n-am auzit, dar în mod sigur nu le-a promis o înghețată ca să le treacă supărarea că i-a certat nenea cel urâcios.
E, pe mine treaba asta m-a pus pe gânduri. Mi s-a părut fenomenal faptul că un om a putut să le „facă educație” unor copii care nu erau ai lui, fără ca adultul aferent acelor copii să sară de cur în sus că și-a „permis” așa ceva. Și mă gândeam cam cum ar fi arătat aceeași situație pe o terasă de la noi. Păi nu lua părintele respectiv foc? Nu-l făcea pe ăla cu ou și oțet că a îndrăznit să-i pună la punct odorul? Și nu se apuca apoi să scuipe cu venin pe feisbuc, de cât de nasoală e cârciuma respectivă și cum nu mai calcă el pe acolo veci pururi amin? Și dup-aia nu mai lăsa eventual și un review nasol pe gugle, să se învețe ăia minte să mai critice copiii altora?
La fel cum mi s-a părut fenomenal că un cățel de tipul pe care eu, de obicei, îl asociez cu o pacoste, era extrem de cuminte și ok în comportament. Deci oamenii ăia au ajuns la next level de înțelegere, atât a câinilor, cât și a copiilor. Au înțeles că e nevoie de muncă și atenție ca să ai atât un câine, cât și un copil cuminte. Și că nici unul, nici altul nu poate fi lăsat nesupravegheat prea mult, că nu se știe ce idei îi vin. Și mă întreb: Cum? De ce?
Să nu-mi spuneți că are legătură cu nivelul de trai sau cu alte rahaturi de gen. Nici cu nația. Pentru că în campingul ăla am văzut și nemți, și austrieci, și slovaci, și polonezi și ce mai vreți voi. Atât cu copii, cât și cu câini. Și am văzut și austriacul care și-a lăsat câinele să se cace pe o pajiște și n-a strâns după el. Deci nesimțiți sunt și la ei, doar că mult mai puțini. De ce oare?
Nu am pretenția că noi facem lucrurile perfect, departe de mine gândul ăsta. Dar am încercat și încercăm în continuare să facem o treabă cât mai bună, atât cu câinii, cât și cu copilul. Câinii noștri nu latră de-ampixulea decât în 10% din cazurile în care latră. Iar atunci când o fac, primesc o comandă să tacă și tac. Punct.
Câinii noștri nu cerșesc atunci când noi mâncăm și nu fură mâncare de oameni. Nu fură nici măcar mâncarea lor – sunt hrăniți exclusiv cu carne și uneori o scoatem seara din congelator și o lăsăm pe blat în bucătărie la dezghețat. Ar putea ajunge cu foarte mare ușurință la ea, dar nu fac asta, pentru că au fost educați de mici că NU E VOIE. Multă lume ne consideră nebuni și extremiști, când ne vin, de exemplu, musafiri la un grătar și le interzicem categoric să le dea câinilor „o bucățică, de poftă”.
Nu vreți să știți ce priviri piezișe întâmpinăm. Dar nu am cedat și nu cedăm. Și lumea asta nu vede, cumva. Adică, te admiră că „ce căței cuminți aveți”, dar nu se obosește să privească și dincolo de asta, să se întrebe CUM am făcut de sunt așa cuminți, câte ore, zile, luni la rând le-am repetat obsesiv aceleași comenzi, până când le-au înțeles și le-au stăpânit la perfecție, de sunt acum „așa cuminți”.
Idem și cu copilul – lumea se minunează că fi-miu la 8 seara e în pat, la culcare. Și culmea, chiar adoarme, nu tre să stau lângă el până la 10 noaptea, cu rugăminți și povești și alte giumbușlucuri, ca să îl fac să adoarmă. Și lumea fie strâmbă din nas, mai ales acum, vara, că nu-l lăsăm și pe el „să se bucure” un pic mai mult (eventual până pe la unșpe noaptea, că na, e vară și uite, ceilalți copii sunt încă afară…), fie se minunează și ne întreabă cum facem, că ai lor nici la unșpe nu se lasă băgați în casă.
Well, dacă l-am lăsa, și al nostru ar sta probabil până ar pica din picioare. Și da, de multe ori se lasă cu jale și plânsete. Dar oricât ar plânge și oricât s-ar jeli, nu cedez. Pentru că mai bine îi suport plânsul, că la un moment dat tot se oprește, dar știu că l-am culcat la o oră decentă și sănătoasă pentru vârsta lui și a doua zi n-o să am de-a face cu o mică bestie obosită, care să îmi toace nervii și ficații.
Și da, poate uneori mi-aș dori să ieșim și noi cu lume la o terasă, în oraș, să stăm la beri până la 10-11 seara, în loc să plecăm de oriunde am fi la 7, ca să culcăm copilul la 8. Dar apoi trag linie și mă întreb ce e mai important: să îmi beau berile și să culc copilul la 11, ca mâine să fie un zombi mârâit și să mă scoată din toate mințile posibile sau să beau o bere, după care să duc copilul acasă, să îl culc și apoi să mai beau o bere în liniște, schimbând două vorbe cu bărbatu-meu? Și da, recunosc, vara asta au fost și zile în care l-am lăsat să stea treaz până după 9 seara, mai ales în concediu. Dar atunci știam că a doua zi o să poată dormi cât îi trebuie și nu va trebui să trag de el să-l trezesc să meargă la grădi, nu va trebui să mă lupt cu el să ne înțelegem și așa mai departe.
Și da, ieșim și noi cu copilul la cârciumă. Și da, cât timp suntem acolo, atunci când nu mâncăm, facem cu rândul – unul șade cu dosul pe scaun, celălalt stă după fundul copilului. Aia e, nu avem așteptarea că vom putea ieși la masă, în doi (plus copilul) sau mai mulți și să avem o discuție coerentă cap-coadă, fără să fim întrerupți și fără să ne ridicăm cururile de pe scaune. Pur și simplu nu e realist, așa că nu ne așteptăm de la bun început la asta. Iar dacă, de la un moment dat, copilul devine prea agitat, plecăm și pace. N-am terminat de mâncat? Aia e, luăm la pachet și terminăm acasă. De ce să îmi fac eu nervii țichi, că are copilul bâzdăci (nemaivorbind de cei din jur, că până la urmă, de mine îmi pasă cel mai tare), în loc să zic stop, gata, hai de aici?
Concluzia? N-am. Sau am. Indiferent că e vorba despre copii sau câini, primul care trebuie să se educe ești TU, cel care vei fi responsabil de ei. Vrei un câine care să nu cerșească? Din prima zi când l-ai adus acasă, nu-i dai nici o fărâmă de pâine când mănâncă bipezii sau în altă parte decât în castronul lui. Nu, nu îi e poftă, că habar n-are ce gust are căcatul ăla pe care-l mănânci tu, că n-a mâncat în viața lui. E doar curios și atât. Vrei să nu latre aiurea, să nu-ți roadă papucii și să nu-ți fure pijamalele, să ți le îngroape în curte? Scoate-l la plimbare, acordă-i timp și atenție.
Vrei să poți culca copilul la 8 sau 9 seara, în loc de 11 sau 12? Impune un program consecvent și asumă-ți și consecințele aferente, chiar dacă nu sunt întotdeauna plăcute pentru tine. Sau, dacă nu poți, măcar nu te mai văicări.
Evident, nu toți copiii și nu toți câinii sunt la fel. Ce a mers la mine, nu va merge la tine sau invers. Dar până la urmă, cred că ăsta e cel mai mare secret – să poți găsi ce funcționează pentru tine și ai tăi, să te adaptezi, să fii dispus la muncă, timp și compromisuri, ca până la urmă, să te bucuri de rezultate.
Aștept roșiile și ouăle clocite și, ca să vă mai treacă oleacă nervii, vă mai las niște poze cu cele mai educate ghioarle din lume (hooooooo, că glumesc!)
Da, EDUCAȚIA e lege.
Are nepotul meu cel mare în clasă un alt român, pe care l-a invitat la el acasă. Ăla, un copil de nota 10, de-mi zice cumnată-mea: ce fain ar fi să se lipească și de al meu ceva din educația colegului. De când cei doi s-au împrietenit, nepotul meu s-a schimbat enorm în bine. Își copiază prietenul educat în aproape orice, iar cumnată-mea debordează de fericire.
Iar cu câinii, exact așa cum ai spus: educația e baza.
Comentariu beton!88
Ce tare! Cumva, aveam impresia că mai degrabă prostiile le preiau unii de la alții (sau poate așa face numa al nostru? 🤔), nu și lucrurile bune.
Mi-ai dat speranță pentru viitor! 😁
Comentariu beton!28
@(altă)Iulia: io cred că copilul ăla-i ceva „alien undercover”. 😀
Ți-e mai mare dragu’ să vezi cât de cuminte și ordonat e la 13 ani câți pretinde mă-sa că are. 13 are copilul, nu mă-sa, sper că s-a-nțeles. 😀
Comentariu beton!31
@(altă) Iulia, preiau in primul rand prostiile, că sunt mai tentante, dar preiau și lucrurile bune
@JT, 🤣🤣🤣🤣
@Mircea, e bine, s-a notat, there is hope 😂
🍅🍅🍅
Glumesc!
Foarte bine facut, bravo!
Trebuie educatie, multa, multa!
Eu ma confrunt cu lipsa ei la cabinet, se vede imediat un copil needucat, tipa, umbla peste tot, nu e locsor neexplorat, pun mana pe parafa, stampila, pix, stetoscop etc. Daca zici ceva imediat sar parintii, asa ca m-am invatat sa tac si sa-mi vad de treaba mea. Rar de tot sunt cuminti, si de obicei din familiile de pocaiti. Iar educatia medicala, nu mai vorbim. Nu inteleg de ce sunt atat de inversunati impotriva celei sanitare de la scoala, ca ar fi mare nevoie.
Comentariu beton!60
Poftiți frumos afară și să revină când au educația făcută la zi, cu țidulă semnată și ștampilată de doamna educatoare.
Comentariu beton!26
@SAM, te cred, trebuie să fie tare nasol să încerci să îți faci treaba când ai în fața ta un mic taliban și pe susținătorii săi fervenți. Din păcate, mai e mult până departe…
Comentariu beton!17
Total de acord cu tine, Iulia! În tot ce ai scris. Rezonez la toate, chiar dacă nu răspund decât de una bucată bipedă de 5 ani. Să fie sănătoși cu toții și noi pe lângă ei să ne putem educa reciproc 🙂
Comentariu beton!22
Mulțumesc 🥰
Cand s-a nascut fi-meu, cainele (tac-su lup si ma-sa javra) avea deja vreo 12 ani. Copilu’, nascut in toiul verii, era scos afara, in carucior, la 9 dimineata si bagat inapoi in casa la 9 seara. Mancat, schimbat de scutece, dormit si jucat, in curte, la umbra, ferit de tantari si alte bazdaganii.
Catelul, pe numele lui, Grigore, a considerat din motive numai de el stiute, ca ala e copilul lui si, la nevoie, al meu. Nimeni din casa nu se putea apropia de el.
Primise, insa, indicatii precise sa nu cumva sa latre sa-mi sperie copilu’, c-a belit-o. Banene, si nu latra. Maraia amenintator daca indraznea cineva sa se apropie, scheuna incetisor daca defila vreo matza pe gard, dar nu latra. Si nici nu se atingea de copil, desi, presupun ca mirosea ala micu’ a lapte, de numa’. Bine, uneori mai mirosea el si a alte cele.
Comentariu beton!108
Aoleu, și ăla mic al nostru (de cățel zic) a decis că el e responsabil de bunăstarea pruncului, după ce l-am adus acasă, așa că păzea riguros pătuțul și dacă, doamne-fere nu mă materializam instant când scotea copilul chiar și cel mai mic scâncet, venea după mine și începea să mă latre agitat și să mă „mâne” spre copil.
Cu lătratul eu nu i-am descurajat, ei oricum latră fff rar aiurea și eu am fost de principiul că ziua copilul trebuie să poată dormi cu toate zgomotele firești ale unei zile – inclusiv lătrat de câini, aspirator, telefoane, sonerie și altele asemenea, că nu ai cum să pui viața pe pauză numai pentru că doarme copilul. Așa că fi-miu doarme cu bale în timp ce latră câinii la capul lui 😂
Comentariu beton!72
Perfect de acord, educația este cheia. Din păcate când și părinții sau posesorii de câini sunt needucați, nu prea mai ai ce face.
Comentariu beton!27
Dap, educația de la ei începe. Ce e trist e că majoritatea nu realizează asta, cumva…
Comentariu beton!17
Buna, Iulia, felicitari pentru articol si pentru ghioarle! Cred ca le-am vazut la Dogshow la Sibiu ♥️ Detin si eu un patruped mic, alb si pufos – si..in a doua zi dupa ce am avut voie sa il scot afara dupa vaccinuri, am fost la dresaj. Intai ore individuale, iar apoi Puppy class. La dresaj se adauga ore investite in socializare (experiente diferite cu alti oameni, caini, animale , locuri si situatii). Si ore petrecute citind si urmarind materiale despre educarea lui. Si mai ales ore de iesit afara, de program la ore fixe (trezit la 7 chiar daca am petrecut cu o seara inainte) si de rezistenta la cersit cand mancam (asa cum spuneai, cersit de curiozitate, nu de pofta). Cele mai multe pareri din partea celor care aud asta, e fix asa: intai „Ce cuminte e!”, iar apoi dupa ce explic de ce: „Aaa, pai e asa mic si dragalas, e usor sa il dresezi „// „Aruncati banii degeaba pe dresaj, ca e pui si asa sunt puii, curiosi si agitati”. Well… ce mi-a placut mie din prima la dresaj, a fost faptul ca dresajul se adreseaza stapanilor, nu patrupedelor din dotare. Deci da, stapanii (si extrapoland parintii) sunt primii responsabili sa fie educati. Si doar apoi pot emite pretentii sau judecati asupra educatiei odraslelor cuvantatoare sau nu.
Comentariu beton!73
Super tare, bravo și toate respectele mele, ești un stăpân așa cum trebuie! Mai ales că ai înțeles chestia asta, care mie mi se pare esențială – dresajul se adresează în primul rând stăpânului. La fel cum „metodele de parenting” există nu ca să fie copiii cuminți, ci ca adulții lor să știe cum să îi facă să se comporte așa cum trebuie și să crească frumos, civilizați și fericiți.
Comentariu beton!22
Bună dimineața! Ca de obicei sâmbăta este pentru bunădispoziție, în care se strecoară şi niscai învățăminte. Am avut câini, copii (încă) nu, dar sunt absolut de acord cu tine. Cuvântul cheie este EDUCAȚIE. Pe care trebuie s-o facă părintele/stăpânul, că nu cade aşa din cer. Iar voi sunteți la categoria AŞA DA 👏👏👏
Mi-au plăcut pozele enorm (ghiorlițele, tu+una dintre ghiorlițe, şi la final fatala cu domnişorul 😍😍😍). Să vă trăiască sănătoşi şi voioşi!
P.S. Aştept restul comentariilor, îmi pregătesc popcorn 😆 şi aşa nu pot mânca mare lucru din cauză de covidel (da, sunt în companie selectă 😂😂)
Comentariu beton!36
Sănătate multă, draga mea, să treci cu bine peste dom covidel!
Cât despre învățături, nu prea sunt eu în măsură să dau învățături nimănui, încă mă chinui să mă învăț pe mine una alta. Cred că sunt mai degrabă niște constatări pe care le-am emis p-aici de dragul unei discuții lejere, ca de sâmbătă dimineața, așa 🙂
Comentariu beton!16
Sanatate multă și tranziție ușoară.
Sănătate și putere! Hai că acum sunt forme ușoare de boală, din păcate am făcut și noi, mai greu cu recuperarea după, apare oboseala mult mai repede!
Mulțumesc tuturor pentru gândurile bune! ❤ Am trecut de ce a fost mai greu, oboseala îmi dă de furcă acum. Dar trece şi ea..
Multă sănătate!
Filme, seriale, cărți și odihna.
Mulți pupici!
Un mare bravo pentru educatia „copiilor”vostri,dar mai ales pentru consecventa cu care o faceti ! Succes !
Mulțumim 🥰
Mai, de acord cu tine,educatia e baza in ambele cazuri, numai ca puslamaua asta mica a mea, un maidanez care sta in curte liber, dresat si cuminte de obicei, turbeaza cand descopera un arici, mai bine spus face bulbuci/spume la gura de atata latrat, si daca nu il auzi din timp, face sant in jurul ariciului de la atata tropait. Si nu stiu mai nene de unde scoate atatia arici, noi ii salvam, ii ducem in gradina, peste tot garduri, iar sinucigasii de arici vin in fata casei, anul asta au fost minim 10, uneori si 2 pe noapte.Nu exista mancare sa zici ca or fi tentati. Normal ca ies pe usa si ii spun sa taca, apoi spre stupoarea mea, ala micu , ia ariciul in gura si m-il pune la picioare, foarte mandru de isprava.Inca nu stiu cum sa il invat sa lase aricii in pace. In rest e atat de pacifist, incat scheauna la fiecare catel pe care il intalneste. Mai nou, lupul cel mare , care de obicei doar priveste curios dar linistit scena,fara sa se implice, daca dintr-un motiv oarecare nu il are pe asta micu in preajma (s-a mai intamplat ca puslamaua mica sa doarma in casa), doar in acele momente preia sarcina de ,,ia sa turbez eu olecutica, ca am vazut un arici”. Voi pricepeti? In rest nu il intereseaza teposii, doar daca nu e altcineva latracios in preajma, turbeaza. Aricii sunt bine, gradina e fericita, nu prea sunt melci de cand cu abundenta de arici, basca o groaza de prieteni care mai de care cu ,,da-mi si mie un arici”. Nu le dau, ca imi place cu latra al meu la ei, iar ei se supara, nu mai pot eu, pana la pensie o sa le treaca. Locul aricilor e in natura, nu in apartamente. BTW, de obicei eu sunt imuna (a se citi surda) la latratul puslamalei, adica ultimul arici l-a descoperit sub geamul dormitorului, eu dormeam ca un ingeras, ala a facut sant in jurul ariciului (la propriu), iar dimineata am primit again felicitarile: ,,ai dormit ca valiza, iar m-am trezit sa duc ariciul in gradina, bla, bla, bla”.
Viata la casa e interesanta uneori, cand ai si animale si copii devine si plina de actiune pe langa faptul ca e interesanta.🙂
Comentariu beton!47
😂😂😂😂😂
Râd atât de relatarea ta, cât și de faptul că îmi sună relativ cunoscut subiectul… Știu și eu pe unul care încearcă să guste din arici 🙄
Din fericire, nu face circ, doar încearcă să îi miroasă și, ocazional, să pună botul, să vadă ce gust o avea sau dracu mai știe de ce. Dar nici un arici nu a fost rănit 😁
Comentariu beton!15
Ăăăă, nu știu dacă am voie să mă exprim că n-am nici copii nici câini, dar sunt de acord cu tine.
Sunt un pic curioasă cum funcționează educația pisicii, mai ales în sectorul cerșitul. 🙂 sau mai urmează și exemplul câinilor?
Că și al meu cerșește și singura soluție pe care am găsit-o e să-l duc în altă cameră, că pot să zic eu nu până mi se usucă limba și să nu-i dau nimic, că dacă am anumite chestii în farfurie sare pe mine, mai bagă o gheară, d-astea.
În momentul ăsta, în configurația bucătăriei, scaunul pe care stau la masă e între masă și un bufet. Mâțul se urcă pe bufet și mă bate pe umăr sau mă trage de păr. Uneori ii dau să miroasă ceva ce sigur nu i-ar plăcea și se potolește, dar dacă e ceva ce ii place (carne de pui, de exemplu), fie trebuie să-l închid, fie să-i dau un pic, că altfel e război.
Merge educația și la pisici, sau sunt eu o loază leneșă?
Merge, dar nu e așa de ușor ca la câini. 🙂 Dacă îi place ceva anume, poate că ar fi bine să primească o porție înainte ca oamenii să se așeze la masă. Merge și treaba cu închisul, dar la pisici nu e garantat că nu vor face la fel data viitoare.
Pisicile există pentru a fi adorate, nu dresate, da? 😀 😀 😀
Comentariu beton!40
@Ady, din puțina mea experiență cu pisicile și din ce am văzut și auzit de la alți sclavi de pisici (că mâțele nu prea au stăpâni, ele au supuși, mai degrabă 😁), răspunsul scurt ar fi NU. Pisica o tolerezi așa cum dorește distinsa sa domnie să fie și gata.
Ceva tips & tricks poate șefu la blog ar putea să îți ofere 😁
Comentariu beton!20
Noi am sincronizat mesele – atunci când mâncăm/gătim noi, îi pun și motanului jumătate de conservă. Nici nu se mai uită spre ce am eu acolo.
Hei! Dupa episoade din astea in care sunt super agasante cu cersitul, noi nu le mai lasam in bucatarie o perioada. Oricat ar zgaria la usa si mieuna. Dupa vreo saptamana, nu mai sunt disperate. Boon, partea proasta e ca nu ne putem abtine sa nu le dam cand stim ca e ceva ce la place super tare. Atfel ca procesul se reia o data la cateva luni.
Da, merge educatia, eu nu dau mancare la pisici din farfuriile noastre,si ele nu cersesc dar cand erau mici, le potoleam cu un spray cu apa orice tentativa de a uca pe blat, pat, etc. Si nu urca pe blat, masa, pat (daca vor sa urce in patul meu, se uita in ochii mei si doar daca le fac semn, urca (si doar la mine in brate, in rest au o groaza de locuri special amenajate pt ele).Acum doar le arat spray-ul si imi intorc ofensate spatele, dar in ritm alert. Baiatul meu e alergic la pisici, am descoperit alergia dupa ce ele au intrat pisicile in viata noastra, iar alergia a fost cu manifestare urata, si sa stii ca daca la fii-mea stiau ca e loc de urcat in pat, la usa baiatului se opreau desi usa era larg deschisa, parca era o bariera invizibila (doar spray-ul a fost dresajul).Baiatul le iubeste si se joaca cu ele, dar asa putin, de pofta si dor.
Comentariu beton!16
@ady, posesoare de pisici aici, in sensul de o senioara îngropată și înlocuită de 2 puiuțe. Ce am observat: depinde mult și de personalitatea pisicii. Cat sunt mici sunt mai mâncăcioase și tind să îți intre în farfurie, dar trebuie cumva păcălite sub diverse forme că sa te lase să mănânci. Când mai cresc se mai calmează, a bătrână era tare mofturoasa la mâncare și dacă cerea de la mine îi dădeam sa miroasă că sa se convingă că nu e pe placul ei. Oricum consider că mai ales cu pisicile tre sa te porți cu duhul blândeții indiferent ce fac, altfel se transforma in pisici violente, de genul celor care te zgârie pe picioare și fac pipi in papuci. Consider că așa am conviețuit cel mai bine, fara daune prea mari in casa
@Ady am pisici de când mă știu. Până acum am deținut doar tomberoneze de rasă pură, culese din diverse situații care mai de care mai nasoale.
Pentru toate am aplicat cu succes aceleași reguli:
– au primit hrană într-un singur loc din casă
– dacă se milogeau in bucătărie, nu le dădeam. Eventual după ce terminam de mâncat le dam puțin din alimentul pe care l-ar fi putut mânca (gen carne preparată termic fără condimente) dar întotdeauna doar în locul din casă unde ele primesc mâncare
– și pisicile miorlaie aiurea. De fiecare dată când le aud, la atrag atenția.
– de fiecare dată dacă le văd că își ascut ghearele, le iau și le pun în ansamblul lor unde e ok să facă asta
– ora de somn: pisicile sunt animale nocturne, fapt care contravine ușor obiceiurilor noastre de somn. Așa că atunci când erau pui aveam grija să mă joc cu ele 1-2h înainte de somn, ca să fie obosite. De asemenea, am respectat cam aceeași ora de somn. Ce sa vezi, pisicile noastre dorm în pat lângă noi o buna parte din noapte, fără sa ne deranjeze in vreun fel.
Și eu am auzit frecvent că sunt nebună, că nu dresezi pisici, că „așa sunt ele”, etc. Dar perseverența și rutina dau roade.
Poate cea mai emblematică întâmplare a fost când era maica-mea la noi, mâncam în bucătărie. Ea are pisici mai cerșetoare, așa că s-a gândit să îi dea și pisicii mele o bucată de carne (deși pisica doar stătea acolo, nu cerea). I-a dat bucata de carne, la care pisica a luat-o și a dus-o la locul unde a fost învățată să primească mâncare. Doar acolo a mâncat.
Comentariu beton!39
Merge si la pisici. Am reusit sa educ pisica de statea mancarea pe masa si nu fura nici daca ieseam din casa (a furat totusi de vreo 2-3 ori in 13 ani). Si program si loc de somn i-am facut. Partea proasta cu programul e ca trebuia sa-l respectam si noi, altfel se lasa cu scandal :))
Comentariu beton!16
@toți cei de mai sus – iaca, am aflat chestii de care habar nu aveam legate de pisici și educarea lor. Mulțumesc că m-ați mai luminat și pe mine!
@Alina Pisica mea a furat mancare si a dus-o in castron. La fel, nu-i dadeam sa manance decat in castronul ei si avea orele ei de masa bine stabilite. Mai primea „suplimente” dar nu din mana la masa.
mulțumesc tuturor pentru încurajări și ponturi.
pisicul mănâncă doar din castronul lui, ori că e mâncarea lui, ori că mai primește din farfurie. nu pe jos, nu din mână.
înclin să cred că așa e personalitatea lui, mai cerșetoare și mai furăcioasă, părinții mei au avut o pisică, vreo 3 nu-uri și arătat un deget și n-a furat în viața ei de pe masă, al meu… am încercat când era mic toate nu-uri pământului, toate interdicțiile, toate fâs-urile cu apă, ba chiar și o pălmuță la fund (nu vă închipuiți că l-am bătut, era rar și un ceva vag mai viguros decât o mângâiere), o laie, am ajuns la concluzia că e mai simplu să bag totul în dulapuri, frigidere și cămări. 🙂 mai nasol e când gătesc, dacă lucrez la blat, trebuie să am un ochi la spate pentru ce e pe masă. 🙂
ah, și să nu vă închipuiți că e flămând, are permanent mâncare uscată în bol și o gustărică specială zilnic.
șmecheria cu conserva prefer să nu o aplic pentru că:
1. de obicei cerșește acele mâncăruri pentru care ar renunța inclusiv la hrană umedă.
2. am avut niște aventuri aventuroasă să-l conving să renunțe la mâncare umedă și nu vreau să-l tentez. până la vreo 7-8 luni a mâncat aproape exclusiv mâncare umedă. și asta mă rupea și la buzunar și la cocoașă, că mânca 3-400 gr zilnic și căram ca disperata pliculețe și conserve. a fost aproape ca un sevraj. acum primește câte un pliculeț de 100 gr în zilele de week-end, cum primeam unii dintre noi, pe vremuri, dulciuri (daca eram norocoși 🙂 ).
e un pisic destul de cuminte și e posibil chiar să nu fie exagerat de cerșetor, doar că eu îl compar cu aceea pisică a părinților mei față de care puteai mânca orice și o durea la 5 m de vârful cozii. 🙂
ps. nu pot să dorm dacă nu știu că e în pat cu mine. 🙂 deși doarme lemn, ca și mine, toată noaptea, de obicei mă trezește pe la vreo 5, dar se culcă la loc după un pic de drăgăleală.
The world would be a better place if everyone was like you! 🙂 Me like your mind 😀 . Cu rosii nu dau decat aia care nu au ceva corect in cap 😉 Keep up the good work, poate se mai molipsesc si altii, macar din greseala daca nu din vointa 🙂
Comentariu beton!14
Mulțumesc mult. Nu știu dacă suntem noi vreun etalon sau exemplu de urmat, dar încercăm să facem lucrurile cât de bine ne pricepem. Și până la urmă, în primul rând, la modul cel mai egoist – că e mult mai ușor să ieși în lume și să trăiești în casă cu bipezi și patrupezi cât de cât civilizați 🙂
Comentariu beton!13
Eu am intrat să spun că sunt de acord cu tine și că bull terierii sunt cei mai frumoși câini, ever.
Comentariu beton!29
DA! De 10 ori DA! Cum mă mut la casă cum îmi iau 2 bucăți. Îmi plac la nebunie.
@Edel, mulțumesc. Chiar cei mai frumoși nush dacă sunt, că nah, există și jnauțării uriași pe lume 😂, dar super mega simpatici sunt cu siguranță. Dacă am avea suficient timp să ne mai ocupăm (adică Fritz, că pe el cade beleaua), cred că mi-ar plăcea și mie unul. Din simplul motiv că m-ar face să râd instant de fiecare dată când i-aș vedea mutra. That face… 🥰
Comentariu beton!17
Dumnezeu a creat motocicleta pentru că oamenii nu pot fi vulturi, dar cu ea, a spus, puteți zbura pe două, pentru restul, a spus, mergeți cu patru, era să zic după hate-ul de ieri, mergeți în patru.
Bikerii asumați, nu pațachinii închipuiți, sunt cei mai sexy și generoși bărbați ever, iar bull terierii sunt bikerii câinilor.
Așa cum gagicile pe streetere sau alea care cântă la chitară sunt cele mai sexy făpturi, ever.
Comentariu beton!17
@Edelweiss 🍻
Yeah, brother, ei doar au rătăcit calea, nu este vina lor.
Io vă las pe voi să vă delectați pe motoare, io ador scaunul șoferului din 750xdu’ meu. 😛
@JT dau o bere dacă ma lași sa dau o tură cu el, de preferat pe Nürburgring. 🙂
@Fritz: poți să dai ș-o ladă, că doar io-s șofer pe mașina mea. 😎
@JT i feel you man. Dar eu nu vreau să fiu șofer pe mașina ta, doar pilot 😂😂😂🤗
Comentariu beton!13
Ce frumos e pustiul…. ❤️❤️❤️
Și aglomerația de blană neagră.
Repetiția e mama învățăturii, sigur ai prins asta prin clasele primare.
Răbdare, consecvență, repetiție. Ceva bun iese de acolo.
Comentariu beton!13
Mulțumim 🥰
Da, cred că asta e chestia pe care majoritatea lumii nu o înțelege sau nu o știe – consecvența e totul. Nimic nu se întâmplă de azi pe mâine. Nici cu cățeii, nici cu copiii. Consecvență până simți că-ți iese pe nas, și până la urmă, rezultatele apar 🙂
@Vasilescu, vezi că ai o scăpare; după „articol scris de Iulia” mai tre’a „de pus în ramă, în livingrum”…
prima sprînceană despre cît de deștepțe sunt patrupedele astea, am ridicat-o prin ’93; așteptam cu un coleg de facultate haleala trimisă „cu nașu”; și ne așezaserăm la coadă, la covrigi; tot la respectiva coadă mai era un nene cu un dog german urmat de un alt nene cu un toddler; care toddler de la „înălțimea” staturii sale, privea patrupedul fix în ochi; stăpînul i-a zis ceva gen „ești ok, da?” iar cîinele cred că i-a transmis ceva telepatic, că io n-am auzit; ta’su lu’ ăla micu era ocupat să vorbească cu un prieten așa că nu prea era atent la copchil (ceea ce stăpînul cîinelui a suplinit cu brio), așa că efectiv s-a înverzit cînd l-a văzut pe fiu-su cu o mînă pe zgardă și cu ailaltă căutînd cîinele de amigdale; și nu glumesc deloc, nu i se mai vedea antebrațul copilului; înainte să deschidă gura, stăpînul cîinelui i-a zis „nu vă speriați și nu vă agitați; copilul este în siguranță”; bre, nu știu cum să zic, părea de pluș dogul ăla și singura mișcare puțin mai agitată, să zic, a fost o retragere a capului din mîna copilului; cred că nu mai putea respira deja…
și acum reversul medaliei; am avut un ciobănesc german (îl mai am și acum sub formă de oase calcinate, în grădină; mai vorbesc cu el cînd nu-s vecinii prin curte, să sune la socola…); care cățel, a început de la o vreme să se repeadă la copii; dar nu atîta vreme cît cei mici tăceau; ei, cum auzea glasuri cristaline, parcă turba…; și, într-o zi de stat acasă, mi-a venit și explicația; vecinul își scotea nepotul la parc, și cît așteptau liftul, ăla mic bătea în ușă și vorbea cu cîinele, să-l facă să latre; în mintea lui Max probabil era așa: „aha, voce copil înseamnă ieșit afară el și închis în casă eu… fuck’em all!!!”
Comentariu beton!33
Servus, Costică the muslim!
Am o curiozitate… de unde știi matale de Socola?!
@unchiu Costică, mulțumesc pentru apreciere.
Nu intru acu în discuții legate de comportament canin, dar da, dogii cred că sunt printre cele mai placide rase (și mă pot exprima în oarecare cunoștință de cauză, că avem prieten care crește).
@DP, era să am loc la geam…
reporterul: și, cum faceți cînd se aglomerează?
directorul: periodic mai trimitem acasă, dintre ei; le dăm un test
r: în ce constă testul?
d: umplem o cadă cu apă, le dăm un pahar și o găleată și le spunem să o golească
r (rîzînd): păi orice om normal ar folosi găleata
d: nu, orice om normal ar scoate dopul căzii; doriți loc la geam sau la ușă?
Comentariu beton!31
Iulia, se știe: câinele, copilul si bărbatul, cum îi educi, așa îi ai 😋 . Doar la bărbat să îi lași lesa mai lungă 😉
Comentariu beton!43
🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Eu o tot rog să cumpere o lesă retractabilă pentru mine, sau măcar una de 5 m, ea nimic, zice că aia de 1m e suficientă 😂😂
Comentariu beton!28
io zic să stai potol, @Fritz, că acușica primești una d’aia cu electroșocuriiiiiiiiiiii!!!!!
&%%]\>>\\….
Comentariu beton!17
@costicămusulmanu tizule, pe aia am primit-o de onomastică 😂😂
Comentariu beton!13
@Fritz, nu fii un nasol, că nici măcar nu te-am amenințat cu divorțul dacă nu te lași de motociclete 😁
Comentariu beton!15
@(alta)Iulia ❤️😘
Ahh, educație, fără ea ne ducem pe copcă, ar trebui început cu adulții/ părinții/ aparținătorii și viața chiar ne-ar fi bună, starea noastră de bine se transmite și copiilor și animăluțelor de companie și celor din apropiere. No, nu toată lumea răspunde la zen cu zen, de obicei e cu ba pe-a mă*ii 🙄 iar la impunerea regulilor tot cam așa. Ieri discuta cineva despre „obligațiile/ datoria” copiilor față de părinți și spun că și respectul vine tot din educația sănătoasă nu din frică sau datorie impusă/ prost înțeleasă, adică educație nu biciul. Crescut doi puradei, mers cu ei de la expediții cu cortul până la 5 *, dar cu activități adecvate vârstelor lor. Se poate. Admiram la un moment dat undeva pe munte câteva familii de norvegieni cu copii, asta până să îi avem pe ai noștri, mergeau frumos în șir indian cu rucsăcei în spate, pelerinele de ploaie, veseli și plini de energie, urmăriți discret de părinți, niște minuni. Mi-au plăcut tare și am stabilit că așa trebuie să fie lucrurile normale: grijă, atenție, bun simț.
Comentariu beton!25
Daaa, exact – grijă, atenție, bun simț. Astea ar trebui să fie pe primul loc. Și exact cum ziceam și eu mai sus – până la urmă, educi și copiii și câinii, în esență, din motive egoiste – ca să îți fie viața cât mai simplă și mai ușor de gestionat alături de ei. Și ca să le oferi și lor o calitate bună a vieții.
Și uite că așa te cunoaștem! Și ești mișto! Bonus e piciul care e foarte simpatic. Iar câinii sunt maaari și faini.
Eu am doi pici de 3 ani și nu reușesc sa-i adorm seara mai devreme de 22. Am încercat toate metodele posibile. Ei încă dorm la pranz 2 ore, poate dupa ce renunță la somnul ăsta o sa-mi iasă. Noi nu am ieșit cu ei la restaurant până la 3 ani ai lor, pentru că este foarte greu de gestionat situația. Și nu avea rost să ne chinuim degeaba. In concediul de acum o luna a trebuit sa mergem la restaurant și am apelat la desene dupa ce am vazut ca nu reușim altfel. Asta a funcționat la noi, 30 minute au stat liniștiți, am reusit și noi sa mâncăm si să nu deranjăm lumea din jur. Da, știu, suntem părinți inconștienti si nu cunoaștem efectul nociv al desenelor.
Comentariu beton!20
Cele mai „nocive” desene animate-s alea Disney din perioada 1939-2000. 😀
Sau Tom & Jerry. De o violență inimaginabilă. 😀 😀 😀
Comentariu beton!18
@Dyamisi, aoleu, să nu te dau pe mâna grupurilor de mămiki, că te halesc de vie și te ard pe rugul perfecțiunii (zise ea, scriind asta în timp ce copilul își primește porția zilnică de Clubul lui Mickey Mouse 🤣).
Clar, suntem niște denaturați 😁
Comentariu beton!19
@(alta)Iulia
Ce mișto sunt desenele animate „Clubul lui Mickey Mouse”!… M-ai făcut să fiu nostalgică, îmi amintesc cum mă uitam cu copiii mei când erau mici și spuneam toți „musca, misca, Micky Mouse”- sau ceva de genu’.
Fain articol, sunt de acord cu ce ai scris. Faine și pozele. Ultima e cea mai tare. Ce puști frumos aveți! Să vă trăiască (și voi pe lângă el🤩) și s-aveți parte de multe bucurii!
@Ralu, da cum dracu, ce, crezi că noi nu strigăm toți, în cor „misca, musca, Mickeeeeey Mooouse”?!? 🤣
Ba bărbatu-meu chiar mai umblă uneori prin casă și strigă așa, din senin… 😂
Comentariu beton!12
Bună dimineața.
Afiș într-o cârciumă/cafenea/ceva: „Copiii nesupravegheați, vor primi din partea casei un espresso și un cățel!”
Am crescut rottweiler, care deși impresionant ca mărime, era blând și relaxat ca o pisică sătulă. A executat comenzi date cu mâna sau privirea până a plecat în loc cu verdeață nesfârșită, fără să clipească, pentru că așa l-am educat. Doar când a îmbătrânit și nu mai vedea bine, a trebuit să completez și cu vocea. Nu lătra, pentru că nu era nevoie – era suficientă mărimea/prezența, dacă vedea pisici, întorcea capul (cam ploua în direcția lor! – deh, o experiență dureroasă, datorată curiozității, când era pui), iar cu oamenii nu interacționa decât dacă era prezentat și îndemnat să de-a lăboanța. Foarte răbdător în ce privește copiii, iar dacă zgubiliticii întreceau măsura, confundând blândețea, cu prostia, prefera să plece, căutând refugiu lângă mine. Avea porția zilnică de joacă și alergare, combinată cu plimbările de dimineață și seară. Per ansamblu, a fost un cuțu’ fericit, tocmai pentru că l-am educat.
Copii nu au fost să fie… încerc să mă ocup de nepoți, pe cât posibil, legat tot de educație, pentru că asta e cheia.
^
Comentariu beton!41
Și la fi-miu la grădi e un afiș din ăsta la vestiare – Unattended children will be given free candy and a puppy 😂 Mă amuz de fiecare dată când îl văd.
În rest, tot respectul meu, așa trebuie crescut un câine. Indiferent că e de buzunar sau de benă de basculantă 😁
Comentariu beton!19
Merge educatia si la pisici, da. E mai greu de facut, dar merge.
Ale mele nu cersesc la masa pt ca nimeni nu le da. Mai repede cer sa iasa afara cind mincam noi.
Desi fura imediat ce exista o clipa de neatentie. Fura si piine si o maninca cu placere. Dar aici e vina noastra, preferam sa fure decit sa nu manince resturi de la masa – cind exista.
Socrii mei au 4 pisici care maninca doar crochete si nu fura nimic, nici nu se ating de altceva decit crochetele lor.
Aha, deci se poate. Nu credeam, sincer 😁
Sunt mamă, bunică și avem și o Miți în dotare, că Piți a plecat în călătorie peste hotarele gardului și nu a mai revenit. Și bonus, sunt și educatoare. Da, confirm, educația e baza. Cu animăluțele nu sunt expertă, nu sunt răspunzătoare decât ocazional, fiică-mea este baza și o face foarte bine. Cu nepotu’ am fost implicați cu toții din prima lui zi, așa a fost situația. Dar toți am vorbit aceeași limbă. Contează mult. Cu copiii la grădiniță, ei, altă treabă. De când fac cunoștință cu ei îmi dau seama care, cum este. Adică, mai bine spus, cu care dintre părinți voi avea de furcă. Dacă părinții sunt normali și cooperanți, e bine. Dacă nu, ce zidesc ziua, noaptea se surpă, ca în Meșterul Manole. E tare frustrant. Dar, cum spune Iulia, perseverența, răbdare, perseverența…
Câinii sunt grozavi, dar ăla micu’ al vostru m-a topit! 🥰 Să vă fie sănătoși!
Comentariu beton!25
Daaa, e extrem de important și asta – atât la copii, cât și la animale – să vorbească toată lumea aceeași limbă și să se păstreze consecvența din partea tuturor celor implicați.
Mulțumim pentru complimente 🥰
Ps: mie educatoarele mi se par așa, un fel de Superwoman combinate cu Batman. Mă uit uneori la furnicarul care e grupa lu fi-miu și zău dacă înțeleg cum reușesc 2 femei să îi stăpânească pe toți!
Comentariu beton!18
@Iulia, cu drag! În ce privește munca educatoarei, în primul rând trebuie să iubești copiii. Și să ai disponibilitate permanent. Dacă nu, nu ai ce căuta printre ei. Apoi restul e mai mult sau mai puțin ușor.
La suflet mi-a mers articolul asta! 🥰
Cățeii sunt absolut minunati! Îmi aduc aminte de cățelul meu scottish terrier, varianta similara dar de poșetă :)))
Cat despre educație, pfuuuu eu nu am avut decat necuvântătoare, dar îmi aduc aminte cum făceau mama și tata clabuci la gura de explicații și povesti ca sa ne educe, sa ne mențină atenți și sa fie alături de noi. Eu ma minunez cum mulți părinți se poarta de parca n-ar avea copii ci un deranj. 🙄 nu știu la ce se așteaptă, dar copii mici nu se cresc singuri.🤷♀️
Aaaa, Scottish! Doamna și vagabondul 🥰
Daaa, exact, unii zici că sunt deranjați de propriile odrasle 🤷♀️
Eh și eu credeam că s singura cu gândurile astea…. 😂 😂
Educația pornește de la părinte, și la noi exact asta lipsește….. Am avut și animale și aceeași regula educație. Am preferat sa beau berea acasă decât să ies cu copii mici. Și în prezent pot ieși în oraș că știu că nu stresez pe nimeni.
Exact, educația pornește de la noi. Indiferent dacă creștem un copil sau un cățel.
Dacă lumea ar înțelege asta, cred că lucrurile ar fi mai simple…
Eu eram privită ca o ciudată, pentru că îmi culcam copiii la 8 când erau mici, indiferent unde eram. Îmi luam cameră la hotel în imediată apropiere și făceam cu rândul la păzit. Legat de câini, depinde de stilul stăpânilor și de dimensiunea câinelui. Eu am o jucărie pufosă cu față de ursuleț. Nouă ne place când țopăie de bucurie să ne vadă. Dar la fel o educ să nu țopăie când sunt oameni străini, să nu cerșească la masă și să își vadă de treaba ei.
Da, e că se uită lumea ciudat când zici că te duci să culci copilul când afară e încă lumină? Oh, well, să se uite cum vor ei, atâta timp cât pentru noi funcționează, asta e tot ce contează.
Legat de câini, nu te gândi că ai noștri nu se agită ca niște pepsiuri și stau mereu smirnă, doamne-fere. Eu mă refeream aici la ăia de care nu poți băga nici o gumă în gură, că deja apar lângă tine și încep să scheaune, să sară cu labele pe masă, să tragă de tine și tot așa.
Draga Iulia, nu am caini asa ca nu ma pricep, dar am 3 copii. Ma amuza articolul tau scris din perspectiva de parinte al unui singur copil caruia i se pare ca a gasit reteta perfecta de parenting. Daca ai mai avea macar inca un copil ai afla ca la acelasi model de educatie 2 copii crescuti de aceeasi parinti pot reactiona diferit. Fetele mele, de exemplu, se muleaza pe regulile stabilite de noi, parintii, dar baiatul are nevoie sa ii repetam acelasi lucru de un triliard de ori pe zi si daca am clipit o milisecunda in plus sunt sanse mari sa faca vreo trasnaie. Suntem mereu cu ochii pe el si ca tot vorbim de restaurante nu am mai fost la restaurant de cel putin 3 ani. Daca am chef sa mananc ceva ce nu pot gati eu, fac o comanda si mananc in confortul casei proprii.
Stai așa, să ne-nțelegem: n-am găsit nici pe departe rețeta de parenting perfectă. Depaaaaarte de tot gândul ăsta de mine. Și exact cum am zis și în articol – ce fac eu, a mers la mine. Cu ăsta din dotare. Și e extrem de probabil să nu meargă cu alții. Nu te gândi că avem vreun puradel sfințișor, care stă precum un mic bibelou adorabil acolo unde îl pui. Sufletu! E o dihanie pe Duracell și red bull și da, îi repetăm aceleași lucruri până la epuizare și de multe ori tot face nefăcuta în fracțiunea de secundă cât nu ai fost cu ochii și gura pe el.
Cât despre oamenii cu mai mulți copii, am mai zis-o aici și mă repet – sunteți niște eroi și habar nu am cum vă descurcați, că pe mine mă iau nădușelile numai când mă uit la prietenii noștri cu mai mult de unul.
Ideea era că fiecare ar trebui să încerce să găsească ceea ce funcționează în dinamica familiei lui (indiferent că include bipezi, patrupezi sau ambele) și să nu se sprijine pe „e copil/cățel, ce să-i fac?”, ridicând din umeri și cu asta, basta.
Comentariu beton!26
Asta voiam sa adaug si eu. Avem si noi catei, 2 baieti (2 ani si celălalt 2 luni), 6 pisici. Pana sa avem copii eram foarte rigizi si drastici cu privire la ceilalți parinti. Cand am devenit părinți, desi citim, petrecem timp cu copilul/copiii aproape continuu, am apelat si la un somnolog, am facut tot ce am putut sa nu i deranjam pe ceilalți vreodata, dar nu pot spune ca am gasit cheia succesului. Ma bucur ca la voi toate curg lin si funcționează, dar acum cand vad copii in jurul meu care nu se „incadreaza” in asteptari, nu i mai judec asa tare pe parinti. Copiii sunt extrem de diferiti, cand ai si mai mult de unul e cu atat mai greu sa găsești echilibrul. Si nu ma refer la parintii needucati sau carora nu le pasa, ci la cei care chiar incearca sa ii educe si sa le ofere si limite si dragoste totodata.
PS: foarte frumoase pozele, sa va trăiasca baiatul! Superbi si cateii!
@Andreea H, să vă trăiască năzdrăvanii și o scurtă întrebare – tu când mai dormi? 😳
Legat de ce se întâmplă la noi, nu te gândi că e totul o armonie cu curcubee și norișori pufoși. Nu e. Deloc. Și fi-miu se urcă pe lampă dacă nu-s cu ochii pe el. Și fi-miu se dă cu curu de pământ de 11 ori pe zi, uneori. Și câinii sunt uneori obraznici, mă ignoră când îi chem sau intră unde nu au voie sau fugăresc pisica sau fac alte nefăcute.
Scopul meu nu era să pozăm noi în familia perfectă, care a găsit rețeta ideală să cumințească și copii, și câini și tot. Că lucrurile nu stau așa. Ba chiar din contră. Dar muncim zi de zi, ne luptăm în fiecare clipă să facem lucrurile cât de bine putem, în primul rând ca să creștem un OM. Și să îi oferim premisele necesare să fie un omuleț cât se poate de rezonabil pentru vârsta asta și să devină un om cât mai ok pe măsură ce va crește.
Nu-ți imagina nici o clipă că noi suntem niște zeități Zen, care au reușit imposibilul și nu răcnim niciodată, că vai, ce minunați suntem noi. Pfff… 🙄 Răcnim și noi, nu te teme. Nu ne ies lucrurile perfect, ba nici măcar nu ne ies bine, de foarte multe ori, dar măcar ne străduim. Însă e de muncă. Zi de zi. Oră de oră. Clipă de clipă.
Și eu fix la ăia needucați și cărora nu le pasă mă refeream. Nu la ăia care măcar încearcă. Chiar dacă dau fail, da măcar se străduie. Că asta facem și noi. Și dăm fail azi, și mâine o luăm de la capăt.
Comentariu beton!15
Cand dorm?!! Haha..astea e fantezia mea cea mai cea dintre toate…e greu tare. Baiatul de 2 ani nu a vrut sa doarma de nou nascut si faceam cu randul eu si tatal sau, de l tineam pe picioare. Dupa lectiile de somnologie s au mai schimbat un pic lucrurile. A inceput sa doarmă mai bine cu vreo 6 luni inainte sa nasc. Am nascut si de gelozie nu mai doarme nici acum si s a schimbat si foarte mult. Aproape nu ne mai intelegem deloc si are si o lipsa imensa de somn. Si noi tot la 20:00 il culcam, acum stam si ne chinuim pana la 22:00. Iar nou nascutul e ca un nou nascut, clar se trezește la fiec ora jumate. Culmea, in jurul nostru copiii tuturor dormeau, mancau si erau si cooperanti. Am ajuns asa „rau” din cauza faptului ca iubesc animalele enorm, de cand ma stiu pe lume si orice vad pe strada sau abandonat am impresia ca pot salva. Aparitia copiilor mi a limitat foarte mult aceasta intentie si libertate, oricum nu reuseam multe nici înainte, dar acum chiar e greu. De cand am nascut am cam neglijat cateii, intr adevar, dar incerc totusi sa compensez. Iar pisiciile nu le agreez in mod special, dar au venit la mancare, care cu pui, care fara, m am simtit obligata sa le sterilizez si mi a fost mila sa le alung. Sunt oricum nesimtite tare. Frumoase povesti ne mai zici, ma regasesc in multe. Zile frumoase si blande!
În primul rând, îți trimit o îmbrățișare virtuală și un car de putere și răbdare. O să fie mai bine, ai să vezi!
Știu că lipsa de somn e ca o tortură și mi se pare una dintre cele mai crunte…
Și noi am apelat la un consultant în somn la un moment dat (asta ca să subliniez încă o dată că îmi cer scuze dacă am lasă impresia că la noi a fost și este totul absolut perfect și fără probleme mereu), când nu mai reușeam de nici o culoare să reglăm somnul micului Duracell.
Cred că îți este greu, dar sunt convinsă că o să treceți cu bine și peste perioada asta dificilă și apoi o să răsară soarele și pe strada voastră! ❤️
Ps: din păcate, nu pot face mai mult pentru tine, nu-ți pot lua copiii de pe cap, să poți dormi o dată la câteva săptămâni câte 24 de ore, dar dacă ai nevoie de un umăr pe care să te vaieri și să te ventilezi, Mihai îți poate da datele mele de contact!
Mulțumesc mult Iulia pentru gandurile frumoase! Ma ajută! Mi e tare dor sa dorm legat vreo 10 ore macar si sa stau la o cina împreună cu sotul meu fara sa alergam dupa copil. Si noi speram sa fie tot mai usor cu fiecare zi. Numai bine si voua! M as destresa doar flocosind unul dintre savurosii vostri catei. Hugs!
Păi e frumos așa măi Iulie? Să bagi teaser cu înjurat și, la final, să n-ai ce să-njuri? Nțțțțț, nu se face așa ceva!
Comentariu beton!14
Cer scuze la duamna, nu mai fac! 😂
Absolut de acord in tot ce spui, educația e cheia. Dacă de educația copiilor (mei) nu am a mă plânge – dar, cum spui, de.la bun început au existat limite și sarcini potrivite vârstei – in schimb de câine nu pot spune același lucru. M-am pricopsit cu el gata bătrân (are 15 ani bătuți acum), după vreo 12 ani de huzurit cu maică-mea (el, nu eu) care l-a răsfățat in toate modurile posibile, și nu exagerez. Mai mult decât atât, l-a plimbat numai în lesă, nu l-a dus niciodată la.locul de joacă (de fapt, l-a dus odată și a trebuit să îl alerge vreo 2 ore ca să îl captureze), așa că nu e de mirare că a ieșit o bestie needucată, neascultătoare și agresivă cu ceilalți câini. Cu oamenii e ok, din fericire. Nfine, ce vreau sa spun e că de 3 ani de când mă.ocup de el, un pic de educație s-a prins de el. F puțin, că mno, astea sunt condițiile, dar pe mine, cel puțin, mă ascultă cât de cât, și nici nu își permite prea multe când sunt în preajmă. Ce e interesant (mie mi se pare și amuzant, dar acum e prea târziu să mai schimb ceva) e că, eu nemaiavând răbdarea de altă dată (și din cauza problemelor cu maică-mea, am mai scris pe aici, nu vreau sa reiau ca să nu pară că mă plâng), am cam asociat educația lui cu diverse înjurături și chiar amenințări cu torturi groaznice (evident că mă opresc la amenințări). Fapt este că, ghioarla asculta comanda numai dacă aude și înjurătura/amenințarea cunoscută, altfel o ia de glumă. Dacă latră de-ampixulea, „taci” nu e suficient, dar „taci, că te omor” works like a charm. Sau când intră la maică-mea in cameră (unde din motive evidente nu are voie), „ieși afară” (ei, da, e pleonasm, dar el nu știe și așa mi-a ieșit prima dată) e considerată o invitație de a se apropia dând din coadă. In timp ce la „ieși afară, fmm” se îndreaptă direct și rapid spre ușă. Precizez, fără a schimba cu nimic tonul. Cumva simte el că atunci e serioasă treaba 😂😂😂😂😂
Comentariu beton!30
Nu se pune, în cazul tău. La vârsta asta, e greu să mai schimbi ceva. Și vorbesc în deplină cunoștință de cauză, pentru că fata noastră a venit la noi la 3 ani și ceva, cu niște tare comportamentale și încă ne luptăm cu ele. Și unele nu vor dispărea niciodată.
Cât despre anumite expresii…mai puțin ortodoxe, să știi că funcționează și la ai noștri. Cumva, o anumită comandă pe care o cunosc, care vine însoțită de un „nația mă-tii” plasat strategic e mult mai convingătoare și se execută brusc. Dracu știe de ce. Da nici nu-mi bat capu. Dacă funcționează, nu mă întreb de ce 😂
Comentariu beton!13
Tot pe tema educației Samanthissima.ro povestea într-un articol postat la ea pe blog:
AM „MANCAT” UN BICHON. ERA ALBASTRU
Sau când un copil cu furculița în mâna vrea să o pieptene (n.r. câinele) în timp ce mami cea creierless stă pregătită să îi facă poze. Am întrebat dacă îi dau și eu câinelui un cuțit ca să fie tabloul complet (iar, caz real, trăit). Femeia și râsul ei tâmp, mi-au rămas timbre pe creier, jur.
Am râs de m-am crăcănat când am citit asta!
Comentariu beton!16
😂😂😂😂😂😂😂
Ceea ce prezinți tu este normalul și în calitate 🤣 de posesor a trei copii, două pisici și de jumătate de an a unui câine, sunt de acord cu tot ceea ce spui. Sunt sigur că mulți oameni se implică în educație, dar pe ei ii vedem mai greu tocmai pentru că prin stilul lor de viață nu îi deranjează pe cei din jur. De ce nu sunt majoritari cei care se educă, se lasă educați, își educă copiii și patrupedele? Pentru ca este cu MUNCĂ! Multă muncă, constant pentru perioade lungi. Din păcate sunt suficient de mulți care fug și de această muncă, responsabilitate și implicare. Ca să nu mai spun că pe lângă lene, le lipsește și empatia. Cred că lucrurile se vor rezolva în momentul în care cei implicați și empatici vor atinge o masă critică suficientă, astfel încât să dea o direcție spre normal.
Cred că ăsta e cel mai bun comentariu pe ziua de azi și ai perfectă dreptate. Probabil că așa e, nu-i vedem pe ăia care sunt ok pentru că sunt pur și simplu „acoperiți” de ceilalți, pe care îi doare în cur și care se rezumă la a ridica din umeri.
Am avut multi canini pana acum, din pacate au plecat in locuri cu jucarii, iarba si canapele :). Mi-a mai ramas o amstaffita careia i-am luat saptamana trecuta o prietena husky. Nu stiu ce a fost in capul meu 🙂
Amstaffita e cea mai buna catea ever, cuminte, linistita, relaxata. Teroarea asta mica o cam enerveaza.
Ce voiam sa zic este ca si la noi toti se uita ciudat cand le spunem ca nu dam nimic cainilor la masa, ca au manacarea lor si ora lor de mancare. Uneori se supara ca ii bagam in custi cand avem musafiri, dar ii bagam pt ca musafirii ii agita si apoi se supara ca sar pe ei si eu nu cert cainii degeaba.
Si tot asa se mira ce caini buni si linisiti avem. Chiar zilele trecute imi spunea un vecin ca ar trebui sa ne luam caine…. era absolut uluit ca avem pentru ca nu a auzit-o nociodata latrand.
Cat despre copil, al meu are 4 si se culca la 21. Si da, e nevoie sa repeti de 1000000 acelasi lucru in special pentru ca al meu e varianta „mami, mie nu mi se termina bateriile niciodata”. Dar a invatat ca in public trebuie sa nu deranjeze, altfel e taiat de pe lista la diverse. Noi plecam destul de des in vacante si sunt mega mandra de el ca e cooperant. Ultima aventura: 36 de ore de la cazare pana acasa, a primit bomboane de la altii in ambele avioane pt ca a fost minunat de cuminte.
Conculzia: educatia, consecventa si tras linie cand s-a depasit limita.
Ps: ai niste caini absolut minunati si un copil adorabil.
Comentariu beton!14
Mulțumesc pentru compliment. Să îți trăiască și ție toată gașca.
Știu cum e cu repetatul, sfinte Sisoe, uneori mi se pare că sunt o placă stricată. Uneori mă gândesc că exagerez. Dar apoi îmi dau seama că nu, nu pot ceda. Și la copii, și la câini e același lucru – dacă ai cedat O dată și și-au dat seama că merge și altfel, ți-ai tăiat singur craca de sub picioare și trebuie să iei totul iar de la zero.
Consecvența, oricât ar fi de obositoare, e musai.
Cand aveam vreo 12 ani am primit caine. Ai mei nu avusesera caini, deci nu stiau cu ce se mananca educatia lor. Asa ca ne-au cumparat carti (nu aveam acces la internet pe atunci) si au platit cateva lectii de dresaj (de fapt cateva lectii in care sa invatam noi cum sa ne educam cat de cat cainele).
De cate comentarii si mutre n-am avut si noi parte… ca de ce nu lasam oamenii sa-l mangaie, de ce nu-i dam si lui ca pofteste. Adevarul e ca I curgeau niste bale cand vedea mancare :)) Si cea mai tare, de ce nu-i dam drumul din lesa. Cearta-te daca poti, copil fiind cu adulti imbecili. Taceam si ne vedeam de ale noastre, ce sa facem.
Copii n-am, nu pot sa ma pronunt, dar parca ti-as da dreptate:)
Mda, lumea are adesea opinii. Da până la urmă, trebuie să te poți impune, că tu trăiești cu el în casă – că e câine, că e copil. Că e valabil și pentru ăștia mici – vaaaai, da de ce să nu îi dau o cioco? Că îi e poftă! (asta la 6 seara, de exemplu). Să vezi ce mutre fac atunci când fi-miu le explică cu cea mai serioasă meclă de care e el capabil: „nu pap dulse [e oleacă sâsâit] la ora assssta, că mă azită” 😂
Comentariu beton!16
Ohohoooo subiect ultra-fresh, de aseara! Si noi suntem (foarte) des catalogati ca fiind parinti „prea stricti”, cu varianta „sunteti mult prea tineri sa fiti atat de stricti”, si „sunteti prea tineri sa va faca copilul program, voi trebuie sa iesiti, sa va vedeti de viata, nu sa va faca copilu program – la 8 in pat”. Ca si la noi, ritmul e sacru, tinem la el ca la „doamne-doamne” (daca eram credinciosi). Pe la 7, papa, la 8, 8h20 cel tarziu, schlaffen programm! Ca altfel e monstru. Voi ai vazut the gremlins? Eh, ala micu si uratu’ e fi-miu cand e nedormit si/sau nemancat :))))
Dar lumea, cu precadere familia.. zice.. si zice… si zice..
„De ce nu ii dai putin compot, ca uite cum cere??” „Ca e 6 jumate, in curand mananca. Daca baga compot acum, mai mananca cucu, si la 5 dimineata va fi in picioare, ca ii e foame”. „Eh, exagerezi – lasi copilu sa pofteasca”.
N-ai domne cu cine..
Sa vezi cat am tras in vacanta, cand spuneam ca se culca copilu la 8 seara…
Csf, ncsf..
Cand va mai creste, o sa il trimit in vacanta o saptamana la toti cei care isi dau cu parerea acum, sa vada si ei cum e sa il culce la 11 noaptea… si sa fie toti drepti la 5 jumate dimineata cand da sefu’ trezirea :)))))) Muahahahahah cat astept!!
(alta) Iulia, m-a uns pe suflet articolul ăsta! L-aș pune ca lectură obligatorie atât celor care doresc să fie părinți, cât și celor care își iau un câine. Ceva de genul ”Curs practic de educat viitorii părinți (indiferent că e vorba de copii sau ghioarle, așa cum le zici tu!). Să-l citească și să dea extemporal din el. Că poate li se mai deschide mintea și celor ce nu prea fac legătura între educație, perseverență și rezultate!
Mulțumesc. Nu e rolul meu să fac educație, că, așa cum am zis și mai sus – nu-mi permit să fac asta, că și eu învăț în fiecare zi. Dar încerc să am o perspectivă cât mai ok asupra lucrurilor, ca să pot avea și eu, și copilul meu, și câinii mei, o viață cât mai ok. Acasă și în lume.
Om vedea în timp cât de bine ne-o ieși 🤷♀️
Iulia, nu te cunosc, nu ma cunosti, nici macar nu locuim in apropiere, dar fata draga, ai lav iu pentru cit de frumos, clar, coerent si adevarat ai scris. NU ma pot insira acum la comentarii lungi, patinez intre un cocos batrin si pe duca si un motan si mai batrin si mai pe duca, dar sa stii ca am rezonat 100% cu absolut tot ce ai scris aici. Am copil(acum are 14, slava barbosului, stie sa-si si faca singur de mincare, daca e), 9(in curind 8) mite si 3 ciini. Plus o mama de 84, da’ aia nu se pune la inventar, ca ea a fost aia care m-a educat pe mine. Toata lumea cu regulile suficient de clar trasate ca sa nu am pisici pe masa prin farfurii, ciini care se kk in casa si latra ca apucatii, desi au si ei 1600 mp de curte si copil care, daca e musai, stie sa-ti tina coatele pe linga el cind maninca si sa nu plescaie la masa. Gata, fug, ma duc sa ma rog de motanul ala batrin sa lipaie macar 5-6 guri de apa. PS pentru cei care ar putea pricepe mai greu, desi nu cred ca-i gasim la Vasilescu, eu iti dau cu <3, nu cu hate.
Comentariu beton!16
Mulțumesc pentru cuvintele frumoase! 🥰
Dacă nu se mai poate face nimic pentru pisoi, eu sper măcar să treacă cu bine peste curcubeu 🤗
Frumoasă familie ai, bipedă și patrupedă!
Mulțumesc! 🥰 Sunt o norocoasă 🙂
M am linistit nitel dupa ce am citit ca merg comenzile si cu vorbe de duh :)))). JRT in posesie si manacam amandoi dresaj pe paine.
Felicitari pentru articol.
Ps: cainele este un porc de magar.
Jos palaria! E extrem de realist ce spui, asumat, dar reies atat de clar dragostea si grija fata de copil si de animale. Felicitari pentru gandire si abordare! Iar cateii sunt so loveable!
Mulțumesc 🥰
Catei nu am, am copil in schimb. Zici ca parca as fi scris eu asta..🙂..ma zgarie rau de tot cand vad patrupede sau bipede needucate dar csf ncsf
Mi-a fost foarte frică de orice câine până am văzut ce înseamnă să educi un câine.
Ma ard degetele sa scriu asta cu urlatul la strainul care iti dojeneste odorul.Acum 1 sapt fix am zburat din Bucuresti catre Barcelona intr-un business trip.Dupa cele 1000 de cruci in gand sa ma vad ajunsa la destinatie cu aeronava Tarom care mai avea un pic si se descompunea, gata paranteza stateam la banda de bagaje care veneau aruncate precum bombele din avion.O familie de 3 mama, tata si o fetiță de vreo 3 anisori tot acolo numai ca aia mica statea in buza benzii si țopaia de colo colo in picioarele oamenilor chestie care nu e tocmai sigura pt ca risca o geanta in cap cam de la oricine sau un ghiont de la cineva neatent.Cum era buluc de oameni pe toata lungimea ca veneau bagaje de la 2 zboruri imi vad geanta si ii zic bucalatei ” iubita nu vrei tu sa te dai mai in spate ca sa nu te lovesca cineva” bai esti nebun ca a inceput ma-sa valul de venin ca ce nu pot sa o ocolesc de ce ii zic odorului sa plece ca ce se juca si ea mititica ca sunt una si alta( țăranca, proasta etc).Nu aveam timp sa ii explic tampitei ca daca ar fi putin atenta ar vedea ca la celelate benzi copiii nu se joaca pe banda sau f apropape ci stau cu mamele lor mai departe si tatii sau altcineva stau langa banda sa ia gentile si ca isi expune odorul la ceva accidente ce le va strica tot concediul dar am ales sa o las ca avea gura de mahala pt ca el,taticul cred ca a vazut filmul ce il sugeram a luat copilla in brate si i-aspus „iei tu gentile” si a plecat.
😀 barbatii stiu sa evite conflictele inutile. Mai ales daca se lasa cu bataie pt niste pareri ale doamnei 😀
Io nu am nici un stress sa ii spun unei astfel de persoane ca e nesimtita in fata, doar sa vad cum i se zbate vena la acelasi puls ca a mea. Adica daca m-a enervat macar sa o las si pe ea cu nervii in pioneze.
Una recenta a fost cu o distinsa care a ocupat 10 locuri din 30 la un concert in gradina botanica dupa care s-a dus nonsalant la inghetata si cand a revenit a insistat sa ii eliberam 3 locuri pe care ma odihneam temporar cu fetele. Si daca nu eram in public si cu copii langa cred ca ii si futeam una cu tot respectul pentru sexul slab. Exista momente cand gura le duce in situatii periculoase, cand enervand o persoana ii elimini toata gandirea logica si va actiona instinctiv calcandu-si toate liniile rosii si educatia si etc. Putine tzatze realizeaza asta. Si unora nici nu le pasa. Important e sa aiba ultimul cuvant.
Deci depinde de situatie. Dar au fost situatii ce e drept putine, una la 5-10 ani cand le-am spus ca sunt nesimtite.
ala e caine sau covor 😀 ? ? ?
In perioada cat am locuit in Cehia am fost mirat si intrigat de stilul militaros al femeilor in a isi educa plozii, si am inteles ca e o alegere constienta.
Nu degeaba se zice ca in spatele unui copil educat e o mama cu un papuc rezistent si o tinta buna 😀
Dar ce parere ai de majoritatea parintilor care isi invata copii in primul rand sa le fie frica de animale iar in al doilea rand sa se creada stapani peste tot si peste oricine? Copii care sunt extrem de obraznici si la o adica se poarta ca si cum tu ai fii copilul si ei adultul? Mi se par mai gresu de suportat acesti copii decat un amarat de caine care saracul din vina unor oameni ajunge sa muste. Felicitari pentru articol
„Unul din telurile mele în viață este acela de a încerca să devin cel puțin la fel de bun pe cât considera câinele meu ca sunt” – Cugetarea unui anonim citita cu mulți ani în urna.