Maria e la micul dejun, bosumflată toată pe motiv de „încă o zi de școală”. Zic să-i cresc un pic moralul:
– Lasă că mai e doar o săptămână și vine vacanța de vară, rostesc pe ton de încurajare.
Nimic, nu obțin nicio îmbunătățire, așa că supralicitez:
– Vacanța de vară, înțelegi? Două luni și jumătate o să poți să faci ce vrei tu.
Nada, nimic, că vorbesc cu ea sau cu scaunul pe care stă e fix același lucru. Aaa, păi atunci stai așa că schimb tactica, stai că te iau eu pe partea ailaltă:
– Tu-ți dai seama c-o să poți citi cât vrei toată vacanța?
Alăturarea cuvintelor „citit” și „vacanță” nu face decât să-i adâncească nefericirea care i se poate citi acum plenar pe toată fața. Practic, mai bine îi spuneam c-o să mănânce dovlecei fierți toată vara. Cu broccoli.
Mbine, hai s-o mai îndulcesc, că poate am exagerat:
– Să știi că nu fac mișto. Când eram copil, de-abia așteptam să vină vacanța ca să pot sa citesc ce vreau eu, să nu mă mai frece nimeni la cap cu lecturile obligatorii pentru școală.
Maria aproape că lasă să cadă lingurița în castronelul cu budincă de chia. Se uită lung la mine, înainte să concluzioneze:
– Ce copilărie chinuită ai avut.
Să știți că mi-am mușcat buzele tare de tot ca să nu mă pufnească râsul de față cu ea.
P.S. Cer scuze, pentru această postare, tuturor părinților de copii ultra-mega-geniali care citesc Tolstoi de la șapte ani, vorbesc cinci limbi străine plus sanscrita veche, și se exprimă doar în citate filozofice și alegații. Noi, aici, am rămas pe vechi, ne place să vedem copiii cum își trăiesc copilăria.
🤣🤣🤣🤣🤣
Chinuitule!
Comentariu beton!32
Groaznic, îți zic.
un adevarat masochist. recunosc ca si eu sunt, asa un pic, nu de alta dar tot as vrea sa retraiesc copilaria aia cinuita din nou si din nou.
Comentariu beton!32
@JT, chinuit în vacanțe atunci când era mic, chinuit când „debarasează” tot ce este în frigider (mai ales desert) acum când este mare:))))
Comentariu beton!14
Și bine faceți , sa ii lăsați sa fie Copii! Cat mai mult timp 💜
Comentariu beton!25
💚
Ăștia care dau cu roșii, or fi de-ai lui Tolstoi in combinație cu sanscrita? 😏😁
Comentariu beton!23
@Sonia, absolut. Sunt foști copii geniali, actualmente părinți de copii geniali.
Asa ma gândeam și eu, sa nu-i deochi 🙄
@Sonia da au copii in dotare care nu se amesteca cu ai nostrii muritori de rând.Eu cred ca cititul este important si benefic insa si joaca sau orice alta activitate de recreere este importanta.Spre ex fiul cel mare incepe zilnic scoala la 7:30 si termina cu exceptia zilei de vineri la 3:40 cu o singura pauza de 30 min cand merg la cantina sa mănânce.Are mult mai putine vacante ca in Ro de fapt 2 una vara de fix 2 luni, intersemestriala de 2 sapt.3 zile de Paste, 1 sapt de Craciun cu Revelion si asta e tot.Mao cate o zi gen Ziua independentei Poloniei, Inălatarea si 1 Mai daca pica in cursul saptamanii.In rest scoala.Nu su teme decât daca nu tin ritmul in clasa cu predatul sau daca nu a fost cuminte/atent in ora.Deci 9 luni din an se trezeste la 6:30 iar in vacanta vrea sa doarma pana la 8:30-9:00 si sa nu invețe.Il las vara asta ca trece cls 8-a si vine greul la anul pt examenul la Liceu.
către MV
Cred ăstia care dau cu roșii sunt de-ai lui Tolstoievski
Peste o saptamana si cateva ore mergem in Delta, abia asteptam sa citim pe plaja de la Sfantu, atat eu cat si fi-miu. Etichetele de la bere respevtiv inghetata, desigur.
Comentariu beton!62
Păi și pe cutiile cu momeală pentru pești nu citește nimeni?
Si alea. Anul asta suntem eco, am luat niste rame artificiale din Decathlon.
Comentariu beton!16
@Morrissey, lasă că la o adică, trage și la pâine. 🤭
@MV: pe alea scrie: Bulion
Ingrediente: apă, sare, pastă de roșii. 🤣🤣🤣
@JT, ahahahahahahaaa. Castraveți murați în oțet. 😁😁😁
Borș. Borșul băut a doua zi face minuni 😀
Hai ca cre ca m-am prins #şâeu
Io-mi făceam conspectul lecturilor citite în prima săptămână de vacanță, ca să știu c-am scăpat. Ce nu-mi plăcea, citeam pe sărite, iar poeziile (că erau și d-alea) le copiam pur și simplu în caiet. 🤣🤣🤣
Mă tot certa maică-mea că „iar o zis profa de română că nu ți-ai făcut tema de vacanță cum trebuie”. 🤪
Comentariu beton!24
Io nu citeam niciodată lecturile obligatorii.
@MV: maică-mea și profa de română din gimnaziu erau prietene la cataramă, iar subiectul lor favorit de discuție eram eu: brânză bună în burduf de câine. 🤣🤣🤣
Comentariu beton!37
Eu până pe la vreo 12 ani am crezut că „brânză bună în burduf de câine” e celălalt nume al meu.
@MV: 🤣🤣🤣🤣🤣
Brânză bună în burduf de câine is my middle name. 🤪
Comentariu beton!20
🤣
Poate doamna da’ nu vrea,v-am mai spus, brânză… până am terminat a 8-a a fost quintesenta întâlnirilor dintr Profi și mama, tata nu servea, pe motiva că dacă -i ziceau lui cei spuneau mamei se simtea obligat să ia copilul la omor cînd ajungea acasa.
Nu cresteti mari! Este o capcana!!! 🙂
Comentariu beton!52
😁
Apropo de cărți, când văd ce lecturi educative ( a se citi plictisitoare) se recomanda pentru copii mai mari și mici jur că fac cu capul. Lecturile mele au fost alandala și nesupravegheate de nimeni. Nu zic să nu ajuți copilul să facă o selecție, dar să îi bagi pe gât toate plictisoșenile și să faci circ că nu se folosesc cuvinte elevate e prea mult.
Deși nu mai sunt de mult copil și juniorul e încă interesat de lins cărțile decât citit, mă oameni buni copiii vor să citească cărți interesante/amuzante/cu intriga nu manualul de vorbit politicos ediția V.
Comentariu beton!23
Pe mine mă apucă damblaua când văd că lista de lecturi suplimentare e aceeași pe care o primeam eu în școală, acu’ naiba mai știe câți ani, că făcut 42 zilele trecute.
Da’ cel mai tare îmi pulsează vena când văd pe grupurile de citeală de pe fb aceleași recomandări (adică mai mult sau mai puțin aceleași din listele școlare) când întreabă cineva „ce cărți îmi recomandați că să deschid apetitul pt citit unui copil de vârsta x”.
Că sistemul e încremenit și dacă n-ai noroc de o învățătoare/profesor de română deschis la minte și în pas cu vremurile, poți să scoți propria listă din podul bunicilor și să i-o dai copilului, pot să înghit, cu vreo 5 kile de lămâi, dar pot. Dar să recomanzi pt cititul liber și de plăcere aceleași plicticoșenii ale unor autori care erau deja morți când erau părinții noștri copii, mă face să-mi puște vena aia de la tâmplă.
Da, știu, Jules Verne e nemuritor și sunt copii care încă îl apreciază, dar din ce în ce mai puțini. Și editurile zilelor noastre se întrec în a scoate cărți pt copii de toate vârstele, între 6 luni și 100 de ani, multe ancorate în zilele noastre, cu o grafică de efectiv noi am fi bălit dacă am fi primit așa ceva acu’ 30+ ani.
Comentariu beton!18
In clasa a doua citisem Cei trei muschetari si Comoara din insula. Devoram cartile, dar doar ce imi placea – nici o legatura cu vreo lista scolara. Si acum, cand vad pe undeva titlul Neamul Soimarestilor (sau alte titluri din lista de lecturi obligatorii din copilarie) imi scade glicemia. Le citeam ca sa pot sa fac un rezumat, dar le uram cu spume
Apropo de ce as fi putut sa realizez in viata, sunt mai potrivite nemuritoarele versuri din Fairytale of New York:
” I’ve could have been someone”
si replica ei:
‘Well, so could anyone” 🙂
Aceeași discuție am avut-o dimineața asta cu Maria mea (12 ani) și am hotărât că azi poate să stea acasă. Ieri a fost la activități de Ziua Eroilor. Sora mai mică (9) nici nu a vrut să audă că ar putea lipsi de la distracția de azi, cretă, baloane, inghețată!
Să vezi ciudățenie cu cea mare, am prins-o citind la ora 11 noaptea că am uitat să îi spun să se culce! Performanța a reușit-o cartea „Școala pentru bine și rău” recomandată și împrumutată de BFF. În rest e chin și jale cu cititul.
Comentariu beton!16
Tell me something new. 😁
Tot 12 ani piciul, in decembrie a devenit lectura obligatorie „Povestea fara sfarsit” a lui Michael Ende, 514 pagini si alternanta fantezie/realitate. Needless to say, nu a terminat-o inca. A mai citit 4-5 carti interesante intre timp, dar cand vede cartoiul lui Ende se fofileaza.
Pe mine inca ma surprinde cum reuseste sa piarda timpul cand stie ca trebuie sa citeasca ceva pentru scoala: are de raspuns la mailuri, de periat pisica, de curatat litiera, de ascutit un numar impresionant de creioane nefolosite, de sters praful de pe puzzle 3d cu betisorul de urechi, orice.
Azi a venit de la scoala catranit „a zis diriga ca ne da teme de vacanta si ne comanda caietele auxiliare”. Ntz. Credea ea. Copilul meu e in vacanta pana dupa 20 august, apoi mai vorbim.
Da’ io nuștiu, zău! Cum, bre, să ameninți zâna în halul aista??!! Nț nț nț! Nu se face!
Când i-am sugerat lui fi-miu să mai citească și el ceva a început să plângă și „Ce fel de vacanță e asta?!! Numai tu mă pui să lucrez când alții se joacă.”
Se pare că suntem mai mulți care ne terorizăm copchiii. 🙄
Comentariu beton!24
Exact. 💪
Dar ce ți-a făcut copilul ca să-i spui că o să citească cât vrea în vacanță?nu-i spuneai de filme,desene animate,ceva de copii la TV, în orice formă?..nțțț😆😆😆..dar a mea ,cea mare ,care termină clasa a 7a:deja am obosit, mai e mult până la vacanță?Am avut deja o ședință de încheiere de an,2 proști pe care ne interesa soarta copiilor, la mine nu era cazul să stau de vorbă, că mediile s-ar fi dus la bursă dacă mai era 8,50.
Și apoi,Mihai,noi ,pe vremuri, citeam că eram obligați cumva de condițiile de trai,n-aveam net sau tot ce e acum.Si la oraș, cel puțin nu era ca la țară, să ne aștepte careva cu sapa în mână când ne-am mărit, ca să ii ajutăm la agricultură.
Se dezbate încă. Ce zici?13
Mai e cineva la fel de confuz ca mine?
Habar nu am ce am citit. Un fel de adunare de litere si semne de punctuatie aruncate cu lopata. Care par a fi un fel de incercare de a transforma vorbirea in scris.
Putem aranja si noi putin textul inainte de Trimite Comentariu?
Chinuiți-vă copiii, căci altfel ajung experți în orice pe Facebook !
Comentariu beton!28
Am ratat trenul ăsta, ale mele știu deja să folosească cratima și câți „i” se pun la „copiii”.
Facebook? Reteaua aia de batrani?
Cred ca si Tictok e deja fumata pentru astea mici.
Suntem aceeași generație, deci… chinuită și eu! 🤣🤣🤣Citeam și lecturile obligatorii( n-aveam trai cu mama) , dar și ce voiam eu. Aveam un caiet studentesc pentru lecturi, în care făceam tot felul de desene , ceva reprezentativ din romanul respectiv, s-o dau pe spate pe profa de română! Și a funcționat!
Ne-am și jucat, n-am fost restanți la capitolul ăsta!
Puteai si tu sa mai indulcesti pastila. Puteai sa-i spui ca își poate pregati 10-15 cărți sa le ia cu ea la bunici.
Partea și mai bună e că nu e nevoie. La bunicu are o bibliotecă mai mare decât asta de acasă. 🤭
S-a lansat Diablo Immortal și pe mobil. Jucăm toți trei spre disperarea, deloc mută, a soției, ca niște gameri feroce. După ce termin treaba, ne așezăm unul lângă altul și se aude, intrăm în party. Și băgăm.
#nusuntemintelectuali.
Comentariu beton!26
Iată motivul pentru care încă rezist tentației numită PS5. Încă…
Viața este prea scurtă ca să îți refuzi un PS5.
Dacă intră ăla în casă, trebuie să mă las de blog. Și în general de orice. 😁
Fifa, boss? Am încredere că doamna Mara îți face program beton. Pe la 50 de ani nu mai impresionezi pe nimeni dacă te tăvălești pe jos.
Da 😞
Mann, primul pc l’am avut în 1993, un p1 la 133. Primul joc a fost Castle of Wolfenstein, apoi NFS1 și Doom 1. Ca să fiu sigur că am timp de jucat m’am despărțit de fata cu care eram atunci.Mi’am revenit repede și am revenit la dudui dar microbul a rămas.
Sincer, dacă pe vremea ciresarilor era un PS, Xbox sau un pc potent cred că nu mai îi citeam eu.
@Edelweiss, P1 la 133 cred ca a apărut prin 97… Primul PC l-am avut în 98, un P166 MMX 8GB de RAM… top of the top Februarie 98. Îmi aduc aminte parcă ar fi fost ieri… Au dat ai mei cam 800 de lei în RON în condițiile în care o Dacie la M2 spre M3 era vreo 300 de lei. Nouă era vreo 1200 de lei.
Atât au dat pe Zambilica în anii 2000. Motor din ’78 din ăla franțuzesc, cutie de viteze în 4 trepte. Era roșie ca focul să îi surâdă norocul. Că au mai băgat vreo 500 de lei în ea este altă mâncare de pește!
Jocurile de care amintești îmi provoacă amintiri frumoase, alături de FIFA 98… primul joc FIFA care mi-a picat în mână. Starcraft și Mortal Kombat au fost alte jocuri care m-au făcut să pierd multe nopți de full night-uri.
Mare parte din timpul alocat temelor de vacanţă – că era mereu un cerber lângă mine – nu era consumat pe literele care se bâţâiau pe paginile respective, ci pe strategii şi tactici de a fenta „trebuincioasele obligatorii”.
Fiu-miu are aproape 6 ani, nu citește și nu îl forțăm deloc, dar deloc… Îi citim în fiecare zi, însă el nu dă semne că vrea să știe el să citească.
Însă se uită cu orele pe (unele) cărți de copii sau benzi desenate, pot să-l las liniștit 1 oră la raionul de benzi desenate din Carrefour ori prin Cărturești.
Mereu când află lumea că nu citește ne întreabă cum de nu l-am învățat. Răspunsul meu e: dacă-l forțez eu acasă să învețe, la școală ce face?
De obicei, nu primesc niciun răspuns.
nevasta e cam terorista si stricta. noroc ca are un tata minunat si inconstiend daca te iei dupa nevasta-mea. asa ca toate obiceiurile „proaste” le-a invatat de la mine. l-am invatat sa se dea pe rampe cu bicla, sa sara de pe borduri, sa se urce invers pe tobogan. cu mine mai triseaza si mai baga un joculet pe tableta sau se uita la un episod din tom si jerry. m-a luat nevasta-mea ca e prea devreme. mai are 3 ani intra la scoala, da de teme si profesori frustrati, sa se bucure de copilarie
Comentariu beton!15
Al meu al msre citeste sub „amenintarea armei” doar ce e pentru scoala sa ne intelegem.Si ca o glumă proasta cred scola unde merge le da elevilor merituosi adica aia cu medie peste 4.75( la astia notele sunt intre 1 si 5) cadou, ghici ce, cărti🤣🤣🤣🤣🤣 pt lectura de vară .Se uita la ele anul trecut precum mâța la o portie frumoasa de legume la abur 😁😁😁.Nu ma seamana pe mine care eu citeam toata vara insa ce doream eu din biblioteca tatălui meu de 680 de carti bune.Mă rog asta o faceam la inceputuri sa scap de corvoada mumcilor la țara cu o curte de 6500mp, livada, gradina si tot felul de oratanii pentru ca o auzeam pe mama Aura nu merge la gradina ca citeste , beei era muzica pt urechile mele asa ca citeam tooot.Fiul meu cel mare prefera si chiar iubeste treburile de la țară ceea ce pe bunica-sa, afică mama, o face cea mai fericita ca are ajutor.
fiică-mea chiar își petrece copilăria (și) citind. mult, mai mult ca oricine din casă, într-o casă unde, totuși, media de cărți citite de o persoană e de una pe săptămână. iar asta se întâmplă exclusiv faptului că a citit și citește doar cărțile care-i plac. a mătrășit scurt, din prima, orice carte care nu i-a plăcut (harry potter, de exemplu, nu mai vorbesc de mai toată literatura românească, sumbră, crudă și fără pic de umor). ceea ce nu se înțelege în românia – și din cauza asta copiii fug de lectură în cea mai mare viteză – e că lectura e plăcere, nu corvoadă. și, credeți-mă, există carte care provoacă plăcere pentru orice copil!
Prima întrebare ar fi ce vârstă are fata ta?
Iar a doua e asta: ai impresia că eu le dau să citească Balzac sau Moara cu Noroc? Le-am cumpărat absolut tot ce poate fi catalogat drept carte atractivă pentru copii, evident fără nicio legătură cu lecturiile obligatorii. Mai astept, poate mai au nevoie de vreun an așa până descoperă plăcerea cititului.
„mult, mai mult ca oricine din casă, într-o casă unde, totuși, media de cărți citite de o persoană e de una pe săptămână.”
Treaba cu cititul cărților e să-ți rămână în cap ce citești, nu că citești și atât.
Dacă vrei să citești și atât, ieși mai ieftin cu ziarele, revistele ș.a.
Cititul e prezentat ca ceva opus distractiei. E ciudat pentru mine asta. Toata lumea din jurul meu (cu extrem de putine exceptii) inclusiv copii, vad cititul ca fiind parte din distractie iar pentru copii o vedem inclusa in copilarie ca o parte distractiva din ea. Citim toti pentru ca e distractiv, e una din cele mai faine jocuri, e imersiune intr-o lume imaginara/dialog imaginar – imaginar in sensul ca se creaza imagini directe in creier, e similiar cu realitatea virtuala, ce vor cei de la META sa faca.
Si asta cu sa ramana in cap ce citesti e complex. Orice citesti iti ramane in cap,cititul construieste legaturi neuronale complexe care pot fi reutilizate in alte situatii. Nu neaparat poti accesa totul prin memoria directa dar asta nu inseamna ca ai uitat. Ca exemplu practic – poti sa iei o carte pe care ai citit-o acum 10 ani si de care nu iti mai aduci aminte dar dupa ce o citesti o vreme o sa iti aduci aminte pasaje, fraze, trairi. Undeva ramane. Asta ar fi singura obiectie – ca e bine sa citesti carti bune ca sa ramana ceva valoros. Ca sa ajungi la cartile bune singur nu e chiar asa de usor si de asta exista recomandari (profesori, scoala). Alte carti sunt bune la anumite varste si in anumite contexte si in anumite dispozitii ale cititorului. Dar de citit e fain si ok.
Comentariu beton!36
Aceeași părere o am și eu. Declicul s-a produs odată ce au prins în mâini cărțile care le plac. La final de clasa I, cea mare auzise de Harry Potter, a vrut să vadă filmul și i-am zis că întâi trebuie să citească cartea. A pus mâna pe carte și nu a mai lăsat-o din mâini. Nici nu înțelegea toate cuvintele, dar a devorat-o. Și apoi a vrut și volumul 2 și tot așa toată seria. În paralel se uita la toate filmele Harry Potter. Cartea și filmul. Într-un an devenise fan Harry Potter la modul serios, așa că mi-a cerut să îi cumpăr cărțile și în engleză, să fie cuvintele ca în film. Engleza era la un nivel banal, dar știa tot ce se întâmplă și i-a plăcut să reia seria, de data asta în engleză. Deci, săru-mâna, doamna J.K. Rowling, că i-ați deschis apetitul pentru lectură și pentru engleză.
Au urmat alte serii, de ex. Enid Blyton. Atunci am decis că e mai practic un reader. A primit un Kindle. Acesta a fost al doilea declic. I se pare cool să citească pe „tabletă”.
Cea mică a avut puterea exemplului și a urmat aceeași cale. Îmi cer să le cumpăr cărți. Citesc mult, dar numai ce le place. Când au o carte faină, le văd cum se retrag în camera lor, se bagă seara sub pătură și citesc. Și sunt copii normali, se joacă, le place youtube-ul, nu le place școala, dar le place și să citească.
Cărțile clasice, poveștile și alte cele din aceeași categorie, nici să nu audă de ele. Noroc că profesoara de română a avut inspirația să le zică în clasa a 5-a că pot înlocui lectura obligatorie cu orice carte. That’s the spirit!
Primăvara aceasta au descoperit pe Netflix serialul Bridgerton, l-am binge-uit în familie și acum m-au anunțat deja că pe Amazon se găsesc și cărțile. Uite așa se îmbogățește Besos de pe urma noastră. Și zău dacă am ceva împotrivă.
Comentariu beton!20
@alexnicolae am 3 autori la care revin mereu, cu plăcere:
1. Constantin Chiriță cu ai săi Cireșari
2. Panait Istrati cu Codin, Chira Chiralina și viața din bălțile Brăilei
3. Sven Hassel cu nenorocirile războiului scrise totuși într-o notă comică
Comentariu beton!15
@Wolfgang, cărțile Bridggerton sunt și în română, ba chiar în vreo două ediții, una mai veche, și una mai nouă, apărută după după ce a apărut serialul. Ca să nu-l îmbogățești pe Besos. 🙂
Dacă vrei și lași un mail la Mihai, ți le pot trimite în format digital. (Nu garantez că e potrivit și pt Kindle, am multe cărți în format pdf, ba chiar și scan).
@Ady Merci mult. Când cer în engleză, le las cu drag să își prindă urechile, că împușc 2 iepuri. Vorba lui Elmer Fudd, „I’m hunting wabbits”.
@alexnicolae Mi-a plăcut mult comentariul. Cred că așa stau lucrurile. Plăcerea lecturii constă în experiența în sine, scufundarea în lumea imaginației. Valabil și la copii, dar și la adulți. În procesul acesta de scufundare intri cu tot cu bagajele individuale. De aceea aceleași cărți nu prind la aceiași copii, cu atât mai puțin nu prind la generații diferite. Poate că de aceea băieții de azi nu mai sunt atrași de Tom Sawyer, de Tarzan, de Old Shatterhand și Winnetou, pentru că le lipsesc experiențele pe ulițe și pe coclauri. Copil fiind, în vacanțele la țară obișnuiam să stau pe malul apei cu undița în mână. Am citit cu plăcerea Nada Florilor a lui Sadoveanu, pentru că mă regăseam între pagini, încercasem și eu aceleași emoții cu cosașii în cârlig. Când fiică-mea a citit Matilda lui Roald Dahl, s-a petrecut același lucru, i-a plăcut cartea, pentru că a empatizat cu personajul, pentru că învățătoarea ei de la clasă era tot un tiranozaur.
„Si asta cu sa ramana in cap ce citesti e complex.(…)Dar de citit e fain si ok.”
Dacă citești fără să rămână ceva in cap, se consideră că proliferezi analfabetismul functional, respectiv semidoctismul.
Nu glumesc, nu fac mișto.
@Mihai Vasilescu
„Lectura de plăcere este posibilă abia după ce am pus bazele stadiilor premergătoare clasei a VI-a.” Oana Moraru, consilier educațional
https://www.paginadepsihologie.ro/interviu-cu-oana-moraru-cei-mai-de-succes-oameni-din-lume-citesc-continuu/
Eu personal am învățat să citesc în clasa I, că ultimul tolomac (unii se laudă că au învățat mult mai devreme, cu bunicul pe ziar și alte povești lacrimogene), apoi inclusiv prin clasa a ii-a cititul era obligație și temă.
Apoi în vacanța dintre a ii-a și a iii-a sau în prima parte a clasei a iii-a s-a produs un declic d-ala de întors lumea cu fundul în sus, m-am scufundat în oceanul de cuvinte pe hârtie și n-am mai ieșit de acolo.
Nu am citit aproape deloc cărți care să fie mult înainte de vârsta rezonabil potrivită, am citit în ritmul meu propriu și personal, ce am dorit, am avut permis la biblioteca școlii din clasa a iii-a și apoi destul de repede și la cea orășenescă, asta în condițiile în care aveam o bibliotecă de vreo 2.000 de volume în casă.
Ai mei au încercat un oarecare ghidaj, dar au reușit doar să mă facă să detest cu pasiune clasicii și să mă feresc că de ciumă de „cărțile bune”. 🙂
Fata are dreptate.
Ai citit și ce nu te obliga sistemul școlar stahanovist, iar în loc să fii un hacker pensionar multi-milionar, ești un blogger care de ±2 luni ( https://www.youtube.com/channel/UC8MJwFo9VwG59aeaKOf_k2Q/videos ) nu a mai încărcat niciun videoclip.
în primul rând, ce am scris eu nu e o critică la adresa a ce spui tu. sincer, eu doar mă laud cu fiică-mea, că merită. poate oi fi avut și eu noroc cu ea, ce e cert e că citește cu totul altceva decât citeam eu la 11 ani (jules verne și alexandre dumas – ea citește, mai ales, ende, erin hunter sau tui sutherland). oricum, lectura trebuie privită cu degajare, plăcerea ei se va declanșa obligatoriu dacă nu e abandonată!
Departe de mine gândul să interpretez ca pe vreo critică. Te-am întrebat, foarte curios chiar, ce vrârstă are, ca să văd cum se poziționează față de ale mele. După care mi-am spus oful. Că n-am glumit, choar le-am luat tone de cărți pentru copii.
E mai bine așa! Lasa-le sa se relaxeze și să se distreze după shit show-ul din școala românească. Oricum multi copii rămân cu traume după această experiență.
In timp o sa descopere ce cărți le plac!
Azi predam cartile de final de clasa a 3-a ! Yeyyy! Asteptam vacanta , cu lectura e greu, dar o scoatem noi la capat, vreau sa ne bucuram impreuna de vacanta, sa mergem in natura, sa fiu si eu din nou copil, chiar imi e dor de copilarie si de cartile alea, Povesti nemurioare pe care le citeam pe banda, si le ascundeam pe sub perne si in seratarul biroului cand intra mama 🙂
Noi nu aveam telefoane si Netflix, si intr-un fel era mai bine…
A, da, Povești nemuritoare, uitasem de ele!
Și eu uram sa citesc când eram mică. Număram cate pagini am citit și câte mai aveam până la finalul cărții. Și temele, și tot ce ținea de școală intrau in categoria asta. Acum îmi place să citesc, dar să învăț teorie, învățatul clasic, în continuare, nu. Prefer practica, când e cazul să fac ceva nou
Vacantele mele de vara au fost la fel de „chinuite” ca ale tale. Cat mi-ar placea sa mai am o vara din asta chiuita.
Am avut si am aceeasi frustrare cu fi’miu care mai are putin si implineste 18 ani. Si eu am avut lupte cu maica’mea pentru faptul ca citeam toate cartile pe care le prindeam, mai putin alea pentru scoala, sau cat mai putine din cele pentru scoala, dar citeam si am avut si de unde, am avut biblioteca mare acasa. Si citesc si acum, asa ca pe aia care ma iau cu puterea exemplului le spun, nu merge, domne’, nu merge la toata lumea. Fi’miu NU a avut chef sau nu a vrut sa citeasca… A citit la un moment dat cartile scrise de Stephen Hawking (George si cheia universului, George si big bang-ul si George prin cosmos) de credeam ca am tras batul lung si uite, incepe si fi’miu sa citeasca, dupa-aia a citit toate volumele din Jurnalul unui Pusti, incepuse o carte despre al doilea razboi mondial si cam atat, a intrat in greva de citit si acolo a ramas. Pentru scoala???! Refuza cu obstinatie tot ce se pretinde a se citi de catre scoala. Nu credeam ca va lua examenul de capacitate – l-a luat si am si inteles de ce: acolo se pune pret pe interpretarea unui text la prima vedere. Dar acum, ca vine bacul, la anul…ma ia cu fiori, nu stiu ce-o sa faca. Om vedea. Cat despre lecturile obligatorii din vacante…nu l-am presat si nici stresat, mi s-a parut ca nu e cazul, mai bine sa se bucure de vacanta, de joaca, de prieteni. Cat am fost copil m-a enervat maxim aia cu temele in vacanta, pai de ce era vacanta??!?! Ca sa nu am teme, in primul rand, de-aia o chema vacanta. Desigur, maica’mea pandea si se asigura de eficientizarea timpului meu de vacanta dar…am urat chestia asta asa incat, fi’miu a avut vacante.
Buna, sa stii ca sunt in aceeasi situatie ca si tine ! Cel mare are 18 ani si a trecut in clasa a 12 a, la anul are BAC-ul la lb romana (el fiind profil real) si la fel ma gandesc cu groaza…noroc ca profa lui de romana de la liceu e destupata la minte si pune accent pe judecata lor critica, nu pe lecturile obligatoriii. Ca fapt divers o prietena profesoara de lb romana mi -a recomandat pt cls a 12 a sa vada ecranizarile dupa lecturile de liceu care sunt cerute la BAC, in proportie de 80% se gasesc.De citit in format fizic, nu prea l-am vazut in afara de manual, cu o carte in mana, dar tot timpul e cu ochii in telefon, si nu doar pentru jocuri. Stie exact ce sa caute pe net cand vrea o informatie. Clar e o generatie diferita de noi , astia in jur de 50 🙂 de ani, ne trebuie multa rabdare si intelegere ca sa relationam cu ei.
In schimb cel mic , de 13 ani citeste ce i place, mai ales daca e pe tableta (cum spunea cineva e cool asa) si daca citim cumva impreuna….asa ca seara, am nu am chef bagam cateva capitole dintr o carte pentru el.
Sincer, in afara de cei care urmeaza un profil uman-filologie, eu nu as pune accent deloc pe literatura de asta obligatorie nici in gimnaziu, nici in liceu. Mai important mi se pare sa le dezvolte gandirea critica, capacitatea de analiza a ceea ce citesti/ vezi/ auzi nu doar din texte literare ci si din media (TV,FB si alte medii)….nu sa inghita pe nemestecate orice
Numai eu am tresărit la vederea sintagmei „budincă de chia”? Se vede că ai scăpat în bucătărie după revenirea din tur 😀.
On topic, când eram mic eram silitor, dar lista de lecturi „recomandate ” – a se citi obligatorii era pe trei sferturi sinistră. Le fușeream și treceam la ce-mi plăcea mie – romane de capă și spadă sau Jules Verne. Și am rămas cu sechele până azi, că încerc să-l corup pe puștiul meu – 9 ani, să deschidă colecția de Verne. Doar să prindă gustul, că după aia nu-l mai scot cu nasul din cărţi. M-aș considera norocos din punctul ăsta se vedere, ar sta cu orele să citească, dar mi-aș dori în schimb să iasă mai mult pe afară 🤣
Copiii de azi într-adevăr au acces la o varietate de cărți, care mai de care bine ilustrate, și pentru toate vârstele. Asta mai compensează din celelalte tentații – ecrane mai ales.
Ah, nu, nu le fac eu budinca aia de chia. Mie mi se strepezesc dinții doar când mă uit la ea.
Eu citeam Harry Potter. Ma durea in cur de ce ne cerea comunista de profa sa citim pe vara. Nici nu verifica
God! Mă simt matusalemică. Am citit primul HP la 20+ ani, când terminasem deja liceul de minim 2 ani. 🙁
Oo da, am avut şi eu o copilărie la fel de chinuită 😀
Suflam carte după carte, unele nepotrivite pentru vârsta mea, stând la umbră pe balcon la bunică-mea. Singurele dăți când a trebuit să fac pauză la lectură au fost când cățelul meu îşi înfigea colții în câte-o carte lăsată nesupravegheată 😀
Aşa că fii pe fază, s-ar putea ca mini-fashionistele să beneficieze de ajutor patruped 😉
În cazul meu, și lecturile din vacanță erau obligatorii, în sensul că mă simțeam obligată să le citesc, că pentru asta fuseseră tipărite, să le devorez eu 😁 Plecam la bunici cu un camion de cărți, ca să-mi ajungă toată vacanța, și după o săptămână nu mai aveam nimic de citit. Problema era că bunicii mei, oameni simpli de la țară, care munceau șase zile din șapte, nu aveau decât cultura agricolă, nu aveau alte cărți decât biblia și câteva cărți de rugăciuni.
Într-o zi am urcat în pod, nu știu ce căutam acolo, și am găsit o carte. Mare minune, exista în casa aia o carte de beletristică și încă nu se șterseseră la fund cu ea 🤭 Nici n-am mai coborât din pod, am citit jumătate de carte acolo, într-un decor idilic, printre pânze de păianjen și șoareci morți. Am coborât când m-a chemat mamaie la masă și am uitat de comoara descoperită.
După câteva zile, tataie s-a urcat în pod și atunci miam amintit de carte, așa că am profitat de ocazie și l-am rugat să mi-o arunce, rugăminte pe care el a luat-o mot-a-mot și mi-a livrat cartea fix în scăfârlie.
– Mai ușor, bre, că eu citesc de plăcere, nu e nevoie să-mi bagi cartea în cap cu forța!
Moment în care apare capul lui tataie în gura podului:
– Scuze, n-am știut că ești aici.
Cum să fiu aici? Îți vorbesc din fundul curții 🤣🤣
Dar am terminat rapid și cartea aia, apoi a trebuit să socializez 🙈😂
La fie-mea le-a dat profa de română vreo 10 cărți de citit pe vară anul trecut, a citit 7 și i-au plăcut vreo 3 (Oliver Twist, 10 negri mititei, Coliba unchiului Tom ). În rest a citit ce-a vrut, „Școala pentru bine și rău” de care zicea și cineva mai sus și o manga care a trecut mai întâi pe la aprobarea mea. Mergem mereu împreună la cumpărat de cărți, își alege singură cărțile pe care le-ar citi, eu mai triez din ele pe sistemul „astea mi se par prea mult pentru vărsta ta”. Miercuri am fost la film, la „Unde este Anne Frank?” și a vrut apoi la Cărturești. Am luat Jurnalul Annei, o carte scrisă de Yukio Mishima și o manga. Râdea apoi că și-a luat trei cărți, chiar dacă eu consider cărți doar două, adică alea fără avalanșă de poze și care se citesc de la stânga la drapta. :-))
Tot ce doream era să nu mai am trebă cu școala. Deja de când dădea căldura afară nici dracu nu se mai gândea la carte. Iar trimestrele erau bine structurate astfel încat în astea 2 săptamâni de iunie să nu prea aveai de ce să te stresezi. În afară de ăia de stăteau pe buza corigenței desigur 😛
Aveam abonament la bibliotecă. Schimba tovarășa bibliotecară fișa destul de des. Dacă mai țineți minte erau un fel de cartoane A5. Nu aveau prea multe rubrici 😀
Lectura preferată era în coliba (un fel de cort făcut din stuf de fapt) aflată pe câmp unde păzeam pepenii. Umbră, castraveți cu sare și oțet și Panait Cerna, Fănuș Neagu, Nichita Stănescu au fost o combinație faină.
La liceu făcusem o pasiune pentru sala de lectură a Bibliotecii Municipale. Poate pentru că era pe aceiași stradă cu gazda unde stăteam. Poate pentru că iarna era mai cald ca la moșu ăla hapsân ce nu pornea căldura.
În Școala Militară de plictiseală am citit Istoria Militară a Poporului Român. 20 de volume a câte 400 pagini. Cu date detaliate despre fiecare bătălie, câți combatanți, ce tip și cât armament, muniție folosită, tactică aplicată, greșeli tactice, număr de morți/răniți/dispăruți/prizonieri. Tot acolo la un moment dat împreună cu un coleg am început să citim Biblia. După o oră și 2 table umplute cu contradicții și rupturi de logică ne-am băgat… bocancii.
La prima unitate în care am fost repartizat a trebuit să preiau: Biblioteca Beletristică și Biblioteca Nesecretă. La desființarea unității a fost primul contact cu idioțenia birocrației romînești. A trebuit să trimit 2 camioane încărcate cu cărți la topit. Ar fi durat cam 2 ani să reușim să le donăm către biblioteci școlare. FMM de birocrație.
Acum sunt ”abonat” Bookster. Cu 2 cărți acasă, 2 pe drum și una vine mai încolo că nu a returnat-o cititorul precedent.
Însă ironia sorții m-a lovit în 2019. Cînd am aflat că sunt alergic. La mucegai (poate și de la umezeala prezentă permanent pe Strada Portului unde am stat în liceu) și la… praful de carte veche.
Cititul va ramane placerea mea vinovata toata viata. Vinovata, pentru ca las orice altceva atunci cand pun mana pe o carte buna. Asa cum faceam si in copilarie cand in loc de matematica, citeam de rupeam. A suportat Gheba cu stoicism toate romanele sa-i fie deasupra. Si acum, vacanta perfecta inseamna pentru mine: plaja, muzica in surdina, cocktail pe masuta din dreapta, tigara in mana stanga si romanul pe genunchi. Si da, sunt de moda veche, nu sunt un e-reader, imi place sa intorc pagini.
Comentariu beton!15
@danezul, fără supărare, îți voi face o sugestie, de care ții/nu ții cont, decizia îți aparține, evident. alergia este un răspuns hipersensibil, o suprareacție a sistemului imunitar la anumite substanțe/virus/bacterie, pe care organismul le percepe ca dăunătoare. sistemul imunitar produce imunoglobulina E (IgE), în încercarea de a distruge alergenul. anticorpii IgE semnalează altor celule să producă neurotransmițătorul histamină. prea multă histamină în corp provoacă o auto-intoxicație a corpului cu histamină, care duce la iritația pielii, gâtului, ochilor, nasului, plămânilor. ei, uite, cea mai puternică plantă detoxifiantă din flora medicinală de pe glob este Trei-fraţi-pătaţi! îți sugerez, ca medic&pacient, să faci măcar o dată cura cu ceai combinat de Trei-fraţi-pătaţi. nu există medicament mai bun în tratarea alergiilor, astmului, bronșitelor, tusei! face un reglaj imunitar atât de eficient, încât duce la vindecarea totală a alergiilor, dacă timp de 2 luni, la interval de 6 luni, bei 3 căni de ceai combinat/zi, pe stomacul gol. ceai combinat = două linguri de frunze și flori uscate, mărunțite puțin, se pun cu o cană (obișnuită, de 250 ml) de apă la înmuiat, de seara până dimineaţa (macerat la rece). se filtrează licoarea rezultată, iar ce rămâne (planta) se opărește cu altă cană de apă clocotită (infuzie). după răcire la temperatura camerei, strecori infuzia și amesteci cele două licori (cea macerată la rece și cea infuzată). la recomandarea dlui dr farmacist Ovidiu Bojor, cu ceai combinat de Trei-frați-pătați am scăpat de alergiile fiică-mii la polen și praf, iar eu am scăpat de o infecție cu Staphylococcus aureus rezistent la antibiotice și care n-a răspuns nici la auto-vaccin. sănătate maximă!
Comentariu beton!23
@irina mulțam fain. Am acasă 4 cărți de Bojor. Din păcate nu am avut timpul necesar sa le și citesc. Am salvat recomandarea.
Cred că eram pe la sfârșitul clasei I, pe vremea lui Ceașcă, deci cu cheia de gat și fără telefon, după școală o tai de acasă la o plimbare până la sala de lectură unde mă prinde cititul până la închidere. Ajung acasă și îi găsesc pe ai mei în fața blocului cu sectoristul și o grupare activată de vecini. Mă cautau de vreo 4 ore. Maica-mea se pune pe urlat vreo 15 min de când mă vede că umblu brambura fără să anunț că plec. La un moment dat tata se gândește să întrebe unde mama pădurii am fost că luaseră la rand toate locurile de joacă din cartier. Eu senină că o floare îi zic că la sala de lectură, am făcut conspecte cu citate frumoase. Nu o să uit toată viața scena de după. Sectoristul s-a pliat în două de râs, mama cu gura deschisă blocată între ar țipa în continuare dar m-ar și încuraja să citesc. Tata cu lacrimi în ochi încercând să nu râdă mă ia de mână, hai în casă pui de tocilar, poți să mergi când vrei la sala de lectură dar trebuie să ne anunți înainte.
Comentariu beton!29
aici o devoratoare de cărți, cu mama dascăl de română, care NU m-a OBLIGAT vreodată să citesc (sau să învăț celebrele „comentarii”)! din experiențe, vă zic așa – copilul NU își va forma o rutină a cititului din obligație. obligatoriu=respingere, pentru orice copil, e știută. aversiunea pentru citit va crește.. și, da, va fi și mai mare după ce copilul descoperă jocurile la pc, pentru că „în cărți lucrurile nu se întâmplă la fel de repede ca în jocuri, mami” – replica fiică-mii pe la 6 ani. la mine – și ca fiică și ca mamă – a funcționat imitarea. adică modelul părintelui care citește. chestia aia pe care o spun mulți părinți – „am citit și eu la vremea mea/când eram ca tine” – nu-l convinge pe copil. gustul pentru lectură se insuflă. trebuie să vă vadă cu ochii lui citind zilnic! eventual instituită o rutină simultană, în care petreceți o oră citind fiecare o carte, adulții. și, mai ales, dezbateți lecturile! când sunt puși în situația să gândească, să analizeze, să vină cu argumente/contra-argumente începe să devină interesant cititul. maică-mea își alegea cărți care îi provocau hohote de râs și-mi stârnea curiozitatea – ce naiba-i în cartea aia, de râde ea cu așa poftă?! ia, s-o fur și eu după ce o lasă ea din mână și să văd! când sunt mici, lecturile trebuie să-i amuze, să aibă haz, acțiune, ritm alert. apoi ajută să folosiți în vorbirea curentă din casă cuvinte al căror sens îl pricep doar citind sau căutând singuri în dicționar.. sunt multe de spus pe subiect! prima carte citită de fiică-mea, fără s-o mai lase din mână, când era de vârsta gemenelor voastre, @MV – a fost Nopți albe pentru Minerva, de Rodica Ojog-Brașoveanu. a urmat Black Beauty, de Anna Sewell. a treia a fost Cronicile din Narnia, de C.S. Lewis. și de-aici, gata, s-a declanșat plăcerea aia a lecturii „e fix ca atunci când mănânc ciocolată, mami”. la noi funcționează și acum, când e aproape adult (e majoră), ziua mamă-fiică.. adică o zi a săptămânii în care vedem amândouă un film, mergem împreună prin librării, mâncăm o înghețată, citim împreună la o cană cu ceai, iar seara dezbatem filmul și paginile citite. știu, ne e greu să lăsăm orice altceva deoparte, să ne găsim timp doar pentru copii, ca adulți, dar, pe termen lung, chiar merită efortul!
Comentariu beton!35
mneee, nu’ș ce să zic, parcă nici prea citit/deștept nu-i bine…
că ajungi cu ea la spital, cu febră 39, la miezul nopții iar doctorii, în loc s-o trateze, sunt ocupați să se cace pe ei de rîs:
„opriți-vă, vă rog! nu vreau branulă…”
„dar chiar este necesar? altă soluție nu este?”
@costicămusulmanu, 39 de la.. citit?! 😁 (scuze că glumesc pe un așa subiect, sper că totul s-a rezolvat!) serios vorbind, uneori nu există altă soluție, dar sunt multe situații în care ai soluții și fără „fluturaș”, numai să vrei/știi 😇. altfel, un limbaj elevat/elegant, o cratimă pusă la locul ei, o desinență de plural corectă, un mulțumesc/te rog/scuze/îmi pare rău – n-au provocat vreodată daune celei/celui care le stăpânește 😉 că adulții ăia au râs.. na.. nu cunosc exact situația, doar sper că a fost un râs ca o formă de simpatie pentru copilă și n-a fost un râs ironic/răutăcios! 🙂
da, da, all good, săr’na (și pe această cale salutări f f f călduroase părinților care-și duc progeniturile la grădi no matter what); voiam să zic doar că la cinci ani jumate, cu lexicul și sintaxa folosite, provoacă rîsete sau AVC-uri; chestia devine după facultăți…
@costicămusulmanu, să știi că nu mă miră abilitatea lingvistică a micuței domnișoare! am avut multe momente când cei din jur priveau pieziș și spre copilă și spre mine. și apropo de titlul de azi, copila mea chiar a avut o copilărie chinuită, dintr-un punct de vedere. a făcut trei ani de medicină, aș putea spune, pentru că-n anii 4, 5 și 6 am cam luat-o cu mine la cursuri. apoi, în rezidențiat, majoritatea gărzilor mele au inclus și prezența ei în spital. a avut o primă copilărie complet atipică, așa a fost să fie. dar i s-a dezvoltat mult lexicul, acumulând și termeni medicali la greu. tot cam la 5 ani ai ei am trăit și eu un „AVC”.. vară, lume multă în parc. noi pe-o bancă, hrăneam rațele. ea mai alerga stânga-dreapta, în jurul băncii, hlizindu-se la toddlerii din cărucioare. și, de nicăieri, vine momentul de infarct cerebral.. -maaaamiiii, gemenii univitelini împart același ADN?, strigat în gura mare. s-a făcut o așa liniște-n jur și, brusc, toți ochii s-au holbat când la ea, când la mine.. priviri acuzatoare, cruci largi bătute de bunici, liniștea care nu se mai termina.. (deloc genială, o copilă normală, cu toate ale vârstei! și nici nu s-a maturizat devreme, doar că a fost expusă la mai multă informație, comparativ cu alții de vârsta ei.) eu m-am simțit atât de vinovată-n clipele alea, de nu pot descrie. ca și când aș fi crescut un alien. și, da, am purtat mulți ani în suflet vina că n-a avut o copilărie tipică. m-am vindecat abia când a ajuns adolescentă și-am văzut clar că-i un plod normal și fără traume, frustrări, complexe. acum, în prag de facultate, mi-a zis amuzată că nu poate alege medicina, doar a absolvit-o când avea 3 ani 😅
Comentariu beton!16
Si ai mei sunt defecți, la 9 respectiv 10 ani… nici sanscrita veche, nici latina, nici marii clasici…. bine ca mai sunt și alții la fel😄
Mi-am petrecut o vacanta de vara (intreaga), citind toata seria „Cei trei muschetari” (adica si ” Dupa douazeci de ani” si „Vicontele de Bragelonne”, pentru cine nu stie, dar vad ca pe aici lumea stie….). La mine vacantele de vara erau asa: o saptamana in tabara si o saptamana la mare cu sor-mea si parintii. In rest, prin fata blocului sau in curtea scolii. Dar, ce te faci ca restul copiilor (si erau muuuulti copii, ca eu stateam intr-un bloc de 8 etaje, 2 scari…) plecau la tara, la bunici. Si eu n-aveam tara. Aveam, in schimb, bicicleta, racheta de tenis ( cu care omoram peretii scolii, asta tot pentru cunoscatori…..poate e cineva care a jucat tenis la perete…) si foaaaarte multe carti. Ideea e ca nu ma obliga nimeni sa citesc. Nimeni! Unde mai pui ca citeam si noaptea la lanterna sub cearceaf. Ce vremuri!…
Comentariu beton!19
@Alexandra Exact asa face si cel mare al meu, doar ca nu are nevoie de lanterna! Il intreb daca vrea sa ii pun pe kindle „Dune” si imi zice ca nu voia sa ma supar, dar a mai stat noaptea sa citeasca….Vede ca sunt cool si imi marturiseste ca de fapt a citit deja „Dune”, apoi „Narnia” iar acum e la „Robotii” lui Asimov. Iar eu nu stiam de ce e asa de rupt cand trebuie sa plece la scoala!!
1. O carte citită – un grătar pierdut!
2. Mulți de aici suntem norocoși. Am avut ce citi, indiferent de ce citeam (bine, nu și cuvântări, plenare, congrese și alte nemernicii comuniste!). Alții nici ziar local nu aveau, credeți-mă. Păcat, tare păcat. Am cunoscut oameni așa, care „plângeau” la 30-40 de ani că nu au avut, nu au putut, nu au fost lăsați.
Moamăăă, ce palme mi-am luat la final de clasa a 8-a, când s-a prins mama că ale mele comentarii, pe care le învățam lângă ea, erau Karl May și Rambo ( da, că io am avut cărți înainte de film).
Fi-miu cel mare citește ce vrea și când vrea (nu vrea), dar încă îi place să-i citesc eu. (11 ani)
Cel mic, pleacă atunci când îi/le citesc. 🤣 ( 5 ani)
Copilul nr .1 : in clasa 0 era slabut la citit in comparatie cu ceilalti din clasa (o clasa normala, la stat), dar era fascinat de stiinte dintotdeauna si foarte bun la mate. Am zis ca asta e, nu stresez copilul, o sa citeasca el….In vacanta de dupa clasa 0 nu am avut timp sa ii mai citim subiectele lui favorite despre spatiu dintr-o enciclopedie din care ne punea sa ii citim zilnic. Frustrare mare!! I-am spus ca poate sa incerce sa citeasca singur, nici nu-i trecea prin cap sa se supuna la asa calvar! Dupa o vreme, a vazut el ca nu prea ne invrednicim sa ii cititm, a inceput sa silabiseasca singur cate un pic. Se mai enerva, iar mai silabisea, mai trantea cate ceva de enervare, revenea la citit…Dupa o vreme a reusit sa citeasca decent cat sa aiba acces la informatie si cam aia a fost, a inceput sa citeasca singur . In perioada respectiva i-am cumparat seria cu peripetiile lui George prin univers scrisa de Stephen Hawking, stiind sigur ca subiectul il intereseaza si poate le va descoperi intr-o zi. Le-a citit pe toate in cateva luni iar pana la sfarsitul clasei intai deja terminase si seria „Harry Potter”. Si de atunci cam asa o tine, e tot timpul cu kindle-ul in mana (o inventie divina!), probabil si pentru ca are limitat accesul la tableta.
Dar exista si carti care ii displac, cum ar fi „Povestea neamului romanesc” de Mihail Drumes (genul ala de carti cu povestiri istorico-moralizatoare scrise pe vremea noastra) pe care pur si simplu nu le poate inghiti . Sau carti care i se par triste, dar trebuie citite, gen „Cuore”.
Adevarata provocare insa este scrisul de mana: decat sa-l pui sa scrie, mai bine il pui sa faca genuflexiuni! Uraste scrisul de mana cu fiecare fibra a fiintei lui, prin urmare compunerile lui sunt cat se poate de concise. A invatat sa scrie orb la calculator ca sa scrie foarte repede, isi scrie mai intai temele asa si le modifica, pentru a avea cat mai putin de scris de mana.
Iar cuvantul „teme” este cea mai oribila inventie ever, din punctul lui de vedere. Face cu placere probleme de mate, dar daca aceleasi probleme se cheama „tema”, gata, ne-am blocat! Iar daca tema e la romana, in clasa a IV-a muuuulte compuneri, e clar ca ne apuca 11 seara. Le face , dar scoate foc pe nari ca un dragon furios si imi trimite mie sageti din priviri de parca i le-as fi dat eu!
Copilul nr.2: e adevarat ca e mai mica, dar cititul este cea mai mare tortura!!! Nu merge nici daca incerci sa ii zici „citesti atat si te uiti atat la tableta”, am incercat multe dar nu a mers nimic. Nici nu are o fixatie pe un subiect, cum e spatiul pentru frate-sau, dar oricum nu merge nimic, dar absolut nimic! Ii place la nebunie sa ii citesti, nu se plictiseste nici daca ii citesti o zi intreaga, doar nu o pune pe ea sa faca asta! Asa ca o las in pace, o sa citeasca ea la un moment dat, macar cand va vedea ca ceilalti din clasa citesc fluent iar ea citeste ca melcul. Dar daca le-a dat cumva doamna ceva de lucrat in clasa iar ea nu a terminat (se intampla des, viata se scurge mai lent pentru ea), ajunge acasa, nici nu se descalta, se duce la birou si incepe sa completeze fisele pentru ca „le-a dat doamna”! Nici macar nu mananca, iar mancatul este o chestiune fundamentala in viata ei! Datoria inainte de toate!
Ma uit la ea, ma uit la el si ma intreb, oare puteau sa iasa mai diferiti?
Comentariu beton!15
Ce amuzant ești dimineața când nu trebuie să bagi un castron de budincă cu chia înainte să pleci la muncă 🙂
😁😁😁
Ele cer budinca asta. Eu nici nu mă pot uita la ea.
100. Nu avea cum. Să fie doar 99 de comentarii.
Vorba țâgăncilor dă pă stadioane: „Citiți maică cărți să aibă și baba dă cornete!”
Aleluia. Mulțumesc. 😇
M-a „prins” tata pe la 12 ani, nu că citeam, memoram „Poezii populare române ” G. Dem. Teodorescu”, colecția Biblioteca pentru toți. Practic învătam descântece / blesteme la 12 ani. Mă plictiseam şi am citit greşit Teodorenu (credeam eu) pe cotorul unei cărți, o confuzie…Ce tristă am fost când nu am mai găsit volumele în bibliotecă. Mi-a zis că le-a dat unei mătuşi la țară. Practic mi-a luat jucăriile.😂 Când vedeam un titlu nou în bibliotecă, şi-l intrebam ce carte este, îmi răspundea simplu : „Las-o acolo!”. Uneori ascultam, uneori nu.. 😛