Articol scris de Iulia.
…
Deoarece s-a stabilit deja că sunt o catastrofă pe roți, am zis să vă mai povestesc una, în care nu mă aflam pe roți, dar care tot cu roțile are de-a face.
Se făcea așadar că era anul domnului 2007 (a trebuit să fac aici o mică pauză, m-am dus să-mi caut portofelul, am scobit după acte și am verificat dacă zic bine anul. Da, zic bine.) și io dădeam de permis categoria A. Categoria B o obținusem cu ceva ani în urmă. E, când mai adaugi o categorie în buchetul permisului, tre să schimbi permisu. Ceea ce, în mod normal, n-ar trebui să fie o treabă prea complicată. În teorie.
În practică, la mine, lucrurile au stat cam așa: eu locuiam în București, dar aveam în continuare buletin de Brașov. În principal, din simplul motiv că mi-era silă să interacționez cu autoritățile de la capitală. Și pentru că în 8 ani de stat în București, nu m-a încurcat niciodată treaba asta. Până în anul 2007… După ce am dat examenul și l-am luat (tot la Brașov, evident), am plecat frumușel înapoi la București, cu gândul că „îmi fac timp săptămâna viitoare și vin să rezolv cu actele”.
Chestie care nu era tocmai simplă, pentru că treaba asta implica să-mi iau o zi liberă de la muncă și să mă trambalez acasă, să stau la coadă la Miliție. Numai că, pe vremea aia, nu existau fițe d-astea cu programări online și alte alea. Totul era pe bază de coadă. Ceea ce, iarăși, n-ar fi fost neapărat vreo problemă dramatică, numai că Miliția rutieră din Brașov avea un program d-ăla de lăuze de te durea mintea. Gen, fiecare a doua marți din lună, de la 12 la 12:25, o miercuri pe lună de la 9 la 9:30, dacă nu e Mercur retrograd și, ocazional, joia de la 10 la 10 fără un sfert. Iar la toate astea, se mai adăuga, bineînțeles, ditai teancul de acte pe care trebuia să le prezinți. În dosar cu șină.
Băi fraților, am venit de vreo 4 ori la Brașov, de fiecare dată am venit vacă ș-am plecat bou, că, evident, de fiecare dată, ceva era în neregulă. Ba era scris greșit numele maică-mii pe nush ce fișă, ba n-aveam timbru, ba n-aveam dosar cu șină maro – „Păi ce, nu știați că la noi numai dosare maro se primesc? D-astea albastre, în altă parte, poate la Evidența populației sau mai știu eu pă unde. La noi, nu. Dăcât maro.” Ba aveam numărul prea mic la pantof – „Cum, don’șoară, să aveț dăcât 37 la pantof? Ia mereți dumnea’stră acasă și mai reveniț când vă mai crește picioru!”
Așa că, după a nu știu câta încercare eșuată, mi-am băgat picioarele și am decis că oi veni cândva și pace. Și i-am pus cruce întregii chestii. Evident, nu trec trei zile și mă oprește Miliția. În București. Eram cu motocicleta. Îmi cere omul actele. I le dau. Se uită la permis, se uită la mine, se mai uită o dată la permis.
– Ăăăăă, dumneavoastră știți că pentru motocicletă vă trebuie o categorie separată, da? Și trebuie dat examen, la fel ca pentru mașină…
– Da, știu, mulțumesc de informație. Am. Permis adică. De motocicletă. Decât că, practic, n-am. Că știți, io-s din provincie și n-am apucat să merg acasă să rezolv…
– De 4 luni n-ați apucat?!?
– Păi da. Că e complicat tare. Și ultima oară n-am avut număr suficient de mare la pantof și m-au trimis acasă. Da între timp mi-a mai crescut piciorul, am și dosar cu șină maro și promit că săptămâna viitoare merg să rezolv. Pe cuvânt de cercetaș!
S-a scărpinat omul sub chipiu, s-a dus la mașină, oarecum neîncrezător, să verifice dacă nu mint, s-a lămurit că nu mințeam și m-a lăsat să plec, cu rugămintea să nu mai tărăgănez lucrurile prea mult. Evident, pe mine m-a durut fix la 5 metri în față și cam aia a fost.
Beleaua a venit când mi s-a ivit o ocazie să plec din țară cu motocicleta, într-o excursie. Și chiar așa curajoasă nu eram, am zis că să ies din țară fără permis în regulă nu risc, că dracu știe ce amenzi m-or paște prin cele țări străine. Așa că mi-am jurat în barbă că plec la Brașov și stau acolo până la pensie, dacă e cazul, numai să rezolv. Bine, vorba vine, că eu în vreo 2 luni trebuia să plec în excursie.
Dar, pentru că viața bate filmul și uneori karma e o scârbă, lucrurile n-au mers chiar cum plănuisem eu. Pentru că am făcut o nefăcută (n-am acordat prioritate), cu mașina fiind, și am rămas fără permis. Dada, știu, am stabilit deja că-s o pațachină blondă și un pericol și ar trebui să mă ascund sub o piatră și să nu mai ies niciodată pe drumurile publice.
Să trecem mai departe. Poate vă povestesc odată mai exact și circumstanțele în care am rămas fără permis, că e nostim, implică un moșuleț care a dansat lambada pe trecere și apoi a revenit pe trotuar, făcându-mi generos semn să trec și apoi făcându-mi cu ochiul. Dar în fine. Am predat permisu și am rămas pieton o lună. Când a trecut luna, m-am prezentat la Udriște, să-mi recuperez permisul. Ei, aș. De unde.
Milițianul de acolo mi-a explicat foarte senin că el n-are de un’ să-mi dea mie permisul, că permisul a plecat. Hopa! Stai așa, cum adică, a plecat? Ce, i s-a urât să mai stea în compania celorlalte permise suspendate, pentru că vorbeau urât și scuipau semințe, și a decis să-și ia lumea în cap?!? Ei bine, nu. Nu plecase el, mititelul, chiar așa, de capul lui, ci îl trimiseseră ei. La Brașov. Că acolo eram domiciliată și de acolo trebuia să-l recuperez.
Pfff, tot ce-mi doream. Dar, pentru că sunt o optimistă incurabilă, mi-am zis în gând: numai bine, mă duc, și cu ocazia asta fac și preschimbarea și uraaaaa! Deja mă pupam pe obraz de fericire. Dar, bineînțeles, lucrurile nu pot fi niciodată atât de simple cum mi le imaginez eu. Că am ajuns la Brașov. M-am prezentat cu tot purcoiul de acte, pantoful și dosarul cu șină, aveam și amprentele maică-mii, și arborele genealogic al bunicilor, și copie după carnetul de sănătate al câinelui, ce mai, eram beton, n-avea cum să mai meargă nimic prost.
M-am dus deci la Miliție, m-am așezat la coadă, am ajuns la rând, mi-a verificat milițianul actele, a dat de vreo două ori să spună că lipsește ceva, dar l-am parat rapid cu o copie ici, un exemplar legalizat la notar colea, pac-pac, în final se uită acru la mine și mă anunță că e în regulă. Dar lipsește permisul vechi.
– Păi știți, n-am. Adică, am, da e la dumneavoastră!
– Unde?
Și se apucă și mai ia o dată dosarul la lins.
– Nu e, don’șoară aici! Că m-am uitat de doo ori.
– Păi nu, nu e acolo. Îmi cer scuze, n-am vrut să zic la dumneavoastră personal, ci la instituția dumneavoastră. Că vedeți, io am făcut o nefăcută acu o lună și trei zile și mi s-a suspendat permisul și m-am dus să îl recuperez de la Udriște și acolo mi-au zis că e la Brașov. Deci la instituția dumneavoastră.
– Aaaa, păi atunci se schimbă problema. Trebuie să mergeți dincolo, la colegii, să vi-l deie. După care veniți cu el la mine, să vi-l iau. Și să vă pozez pentru cel nou.
– Aoleu, păi și cum fac, mai stau o dată la coadă?
– Nunu, veniți direct aici, la mine, că vă țin minte.
Boooon. Zis și făcut, ies, mă duc prin niscai coridoare alambicate și ajung la o încăpere cu multe ghișee. Vreo 7-8 cred că erau, dacă nu și mai multe. Ființe vii – una singură. Un milițian asudat, cu chipiul dat pe spate, citind Gazeta de Transilvania.
– Ăăăă, bună ziua, io sunt Iulia și aș vrea să îmi dați înapoi permisul.
– Păi de ce?
– Păi că mi-am ispășit pedeapsa și aș cam avea nevoie de el.
– Aaa, deci l-aț’ avut suspendat.
– Cam da.
– Buletinu’.
Dau buletinul și aștept. Se uită la mine, se uită la buletin, nush ce o fi fost în capul lui, da cumva nu părea prea convins că-s chiar eu. Se ridică sictirit de pe scaun și începe să caute într-o cutie de lemn din spatele lui, în care niște despărțitoare soioase, cu litere scrise pe ele cu pixul, separau alfabetic permisele celor la fel de nefericiți ca mine. Pe mine cu numele de familie mă chema pe atunci cu B. Deci ai fi zis că n-are prea mult de căutat. Dar milițianul meu căuta. Și căuta. Și iar căuta. Și mai mormăia ceva, din când în când. Și când s-a întors în sfârșit cu fața la mine, m-a anunțat senin:
– Nu e!
Să cad jos. Să fac implozie și AVC în același timp.
– Cum adică, nu e?
– Așa simplu, nu e.
– Păi și unde e?
– Păi asta n-aș ști să vă zic.
– Bun, și eu acum ce fac? Că în două săptămâni trebuie să plec din țară și am nevoie să îmi preschimb permisul, pentru că, între timp, am mai adăugat o categorie. Dar pentru asta, îmi trebuie permisul vechi.
– Da, așa e.
– Mă bucur că sunteți de acord. Dar totuși, unde e permisul meu și ce fac eu acum?
– Păi dacă nu e aici, înseamnă că e la București.
– Păi nu e. Că vedeți dumneavoastră, io am fost la București la Miliție și am întrebat. Iar dânșii mi-au zis că l-au trimis aici.
– A, atunci aici ar trebui să fie. Dar nu e. Poate n-a ajuns încă…
– Aoleu, da cu ce le trimit, cu porumbelu’ călător?
– Don’șoară, nu faceț mișto dă noi. Că io v-am zis cu frumosu’. Aici nu e permisu’ și cu asta, basta. Reveniți peste câteva zile și mai vedem.
– Îmi cer scuze, dar nu prea am cum… Știți, eu mai și lucrez și trebuie să mai ajung și pe la serviciul ăla al meu, nu pot să vin toată ziua bună ziua pe la Miliție.
– Aia e, atunci daț’ o procură la cineva, să vină să îl ia. Când o veni.
Și cu asta, îmi trântește magistral în nas geamul de la ghișeu, scoate de undeva o foaie pe care stătea scrijelit cu creionul „PAUZĂ MASĂ”, o trântește în dosul geamului și se face nevăzut pe o ușă din dos.
Să mor acolo, nu alta. Simțeam că îmi bubuie creierii și nu știam ce să fac. Să urlu de nervi sau să râd de absurdul situației? Na-ți-o friptă că ți-am dres-o: misterul permisului dispărut.
Am ieșit afară, am fumat vreo 14 țigări ca să mă calmez și să îmi fac un plan de acțiune. Și am făcut ceea ce face orice român când are o belea. Am sunat pe cineva. Care știa pe altcineva, care era preten cu ceva nene de pe la Udriște. Se dau telefoane, se fac săpături, se ling registre și catastife, se mai dau niște telefoane și, într-un final, se elucidează misterul. Permisul era în corespondența care ajunsese în ziua aia la Brașov, dar probabil nu se obosise nimeni să o deschidă încă. Între timp se terminase și PAUZĂ MASĂ, așa că am revenit la pretenul meu de la ghișeu și l-am anunțat triumfătoare unde să caute permisul.
– Da de unde știți dumnea’stră unde e?
– Am sunat la Udriște și mi-au spus de acolo.
A mormăit nemulțumit ceva și a plecat. A revenit după vreo 10 minute și m-a anunțat cu vădită satisfacție, în timp ce-mi flutura permisul pe la nas:
– Mdea, deci e aicea. Da nu pot să vi-l dau…
– ?!?!?!??!?
– Că nu v-a ridicat suspendarea. Deci în sistem apăreți tot cu el suspendat. Probabil mai durează până se actualizează situația. Mai reveniți peste câteva zile.
Și se întoarce pe călcâie, depozitează frumos permisul în cutiuța de lemn cu separatoarele soioase și revine tacticos la cititul gazetei. Pe mine mă luaseră deja toți nervii capului, toate transpirațiile și toate năbădăile posibile. Deja mă vedeam cum sar pe tejgheaua aia melaminată, bag o mână prin deschizătura de la ghișeu, îl iau de beregată și urlu la el să-mi dea permisul, că altfel fac o nefăcută și mai mare decât neacordarea de prioritate. Dar n-am făcut asta, ci am revenit la chestia care mă ajutase și anterior – telefoanele.
Sun la amicul meu, ăla sună la amicul lui, ăla sună la milițianul de la Udriște. Se face telefonul fără fir cu toată povestea și, la un moment dat, sătul probabil de toată tărășenia, mă sună direct omul de la Udriște. Îi povestesc încă o dată de-a fir a păr ce și cum, îl aud că dă cu deștele în niște taste, după care îmi zice să i-l dau pe Marean de la Brașov la telefon, să discute cu el. Mă îndrept spre ghișeu cu telefonul în mână:
– Nu vă supărați, vrea colegul de la București să discute cu dumneavoastră, să lămurim situația…
– Nț.
– ?!?
– Dacă e coleg dă la București, să mă sune pă interior. Nu discut altfel.
N-apuc să raportez omului din telefon, că aud deja că dădea iar în niște butoane și-mi zice: „Stai în telefon, că-l sun acu pe tâmpit”. Stau, ce dracu era să și fac? Și cum stăteam eu așa, începe să sune un fix, undeva în spatele prietenului meu Marean (da, chiar așa îl chema, Marian Icsulescu, asta n-am să uit prea curând). Și sună. Și sună. Și sună. Și Marean citește imperturbabil horoscopul din gazetă. Mă duc timid spre ghișeu:
– Nu vă supărați, ăăăă, sună telefonul…
– Așea, și?
– Păi știți, dumneavoastră ați zis să vă sune de la București, pă interior. Și acu’ vă sună…
S-a uitat cu scârbă și sictir la mine, a împăturit alene ziarul și și-a ridicat fizicul pentru a răspunde la telefon. Între timp, deja clar iritat de toată treaba, omul din telefonul meu trage următorul răget: „Zi-i în morții mă-sii să răspundă la telefonul ăla!”. A urlat omu așa de tare, că s-a auzit până la Marean al meu, care brusc a prins un joc de glezne vioi și a ajuns la telefonul ăla fix de ziceai că s-a teleportat. În momentul ăla, conversația din telefonul meu s-a întrerupt, iar eu n-am mai auzit altceva decât pe Marean, zicând de zor: „Da, s’trăiț! Da, s’trăiț! Sigur, rezolvăm! Da, s’trăiț!”
Și ce să vezi, minune, 3 minute mai târziu eram cu permisul în mână și 5 minute mai târziu i-l înmânam victorios lu domn milițianu’, de la celălalt ghișeu, ca să îl taie frumos cu foarfeca și să îmi deie dovada cu care aveam să circul până la sosirea permisului meu celui nouț și strălucitor, inscripționat cu toate literele corespunzătoare.
Nu știu nici până în ziua de azi cine e omul de la Udriște, nu știu nici cum îl cheamă, nici ce hram poartă, da de fiecare dată când îmi aduc aminte de pățania asta, îi transmit în gând o mulțumire copioasă și nenumărate urări de bine pentru el și toată famelia lui.
sursa foto
Doamne ferește, cum poți să pățăști tu chestii… Dar și cum le povestești la marea artă! Mulțam fain de porția de râs de dragă dimineață! Să meargă bine la toată lumea!
Comentariu beton!49
🥰
Comentariu beton!13
Mda…
Îmi expira permisul românesc pe la finele lu’ 2017 și-mi era o greață să mă duc la re-înnoire, cam așa cum m-ar pune cineva să mănânc tobă sau ciorbă de burtă.
Numa’ bine că divorțai de nebuna număru’ doi, îl sun pe frate-miu: coaie, vezi că vin. Ăsta ca la dentist: ce? Cum? Ă? De ce?
În fine, ajung în Austria, îmi iau garsoniera-n primire și-i spun: bă, îmi expiră permisu’-n 3 luni, cum facem să-l iau p-ăla austriac?
Simplu, zice: după ce ai 6 luni de stat aci, mergem la poliție cu 2 poze tip pașaport, plătești €50 și ai permisul în 3 zile. Atât? Atât! 😎
Io l-am primit în 7 zile în cutia poștală pentru că poluția română a trebuit să caute-n dosare 4 fucking zile data completă a obținerii categoriei, nu doar luna. 🤪
Comentariu beton!25
Păi nu? De ce să fie simplu, când poate să fie complicat? 🤦♀️
Da, de ce nu? 🙃
Am râs pe tăcute, să nu trezesc blocu’, și doar știam că dacă e sâmbătă, e Iulia. Te îmbolnăvești de nervi după o astfel de interacțiune. Și e la fel și cu alte autorități, ieri, după un drum la ANAF, am avut nevoie de magneziu.
P.S. Am văzut, la o recomandare de aici, câteva episoade din serialul israelian cu polițiști – mi-a făcut seara frumoasă.
Comentariu beton!22
Cam orice interacțiune cu statul necesită fie o doză generoasă de magneziu, fie măcar un țoi de pălincă, ceva, să-ți ieie nervii capului…
Comentariu beton!24
E bun magneziul dar cu reducție de B6
@CORNELIU Marian & doamnelor, v-aș ruga să rămânem la povești de viață, filme, muzici, vacanțe, glume.. subiectele selectate de stăpânul blogului la ”Categorii” și-atât. că nu știm care dintre cititorii blogului mai bagă și-o hidralazină, o izoniazidă, o levodopa sau un fenobarbital pe lângă Mg+B6 și-o dăm în altele.. 🙃 ca să nu mai zic și de cei care au contraindicație la Mg și n-au habar! să dormim toți liniștiți, nu dăm idei de automedicație pe bloguri, zic 😁 doar dacă vorbim, ca gazda noastră de azi, Iulia, de-un țoi de pălincă 😂
Asta e Iliada și Odiseea pentru permise, zău așa.
Comentariu beton!17
Cam așa ceva 😁
La mine a durat 3 luni să ajungă actele de la Ploiești la București. Dar măcar întrebasem și știam dinainte. Așa că am avut răbdare și nici o urgență.
Permisul mi-a fost suspendat la o acțiune capcană a tovarășilor de la Târgu Mureș.
Cum mă târam în urma unui camion, pe un drum cu câte o singură bandă de circulație pe sens, văd că se trag toate mașinile pe dreapta. Camionul din fața mea încearcă și el să se dea mai pe dreapta, dar la cât era de mare și șanțul de lângă de adânc, tot ce a reușit a fost să blocheze banda de mers. Ca urmare nu puteam decât să opresc și eu. Că nici vorbă nu era să-l pot depăși din cauza mașinilor de pe sensul opus. Abia atunci am văzut că motivul înghețării traficului era o “coloană oficială” despre care am aflat mai apoi, de la localnici, că se organiza cu regularitate pentru rărirea participanților la trafic. Trece de mine așa numita coloană când observ în oglindă că ultima mașină se oprește destul de brusc, din ea coboară un polițist care vine în fugă la mine, îmi cere actele și fuge cu ele aruncându-mi din alergare “ne vedem la 1, în deal”.
Nerevenindu-mi din năuceală, mi-au trecut prin minte într-o fracțiune de secundă, tot felul de scenarii. Ce e în deal? Unde înseamnă în deal? Dacă polițistul nu era de fapt, polițist și era doar deghizat ca să-mi fure actele? Cum merg eu mai departe fără nici un act?
Am dat telefon unui prieten care avea un prieten în Tg. Mureș și am aflat de obiceiul Poliției de acolo, de a organiza astfel de acțiuni. Am aflat și unde era “dealul” și m-am prezentat la ora stabilită. Când am ajuns, curtea era plină de oameni care se nimeriseră pe același drum, în același nefericit moment. Inclusiv șoferul camionului care fusese în fața mea.
A venit și polițistul și au intrat, pe rând, toți ceilalți șoferi. Am intrat și eu când am fost chemată. Mi s-a adus la cunoștință că îmi este suspendat permisul pentru neacordare de priritate “coloanei oficiale”.
M-am revoltat, i-am spus că nu sunt de acord și mi-a replicat că indiferent cum văd eu situația, este cuvântul meu împotriva cuvântului unui ofițer de poliție. Eram atât de nervoasă că tot n-am tăcut. L-am întrebat dacă a văzut că în fața mea era un camion care a oprit și că am oprit și eu pentru că nu aveam pe unde să trec. A zis că da, a văzut, dar el a primit dispoziție de la șeful lui să ia toate permisele. După ce și-a dat seama ce spusese și anume, confirmase că ne-am oprit și eu și camionul (al cărui șofer fusese deja ușurat de permis), a refuzat să mai vorbească cu mine. Mi-a reținut permisul și mi-a înapoiat restul de acte împreună cu dovada de circulație. M-a anunțat doar că va fi pusă o listă cu numele celor cărora tocmai le suspendase permisele unde va fi notată perioada de suspendare.
Am plecat. Am apelat din nou, la prietenul prietenului să mă anunțe pentru ce perioadă voi fi pieton. 3 luni scria. Mi-a trimis omul poză.
Am suferit 3 luni, dar nu am pus mâna pe volan nici măcar în afara drumurilor publice.
După 3 luni mă duc plină de bucurie să-mi recuperez permisul. Deja îmi programasem o excursie în care voiam să conduc cât să-mi scot pârleala.
Surpriză! “Da’ de ce ați venit abia acum că ați avut permisul suspendat doar o lună?!”
Arăt poza cu comunicarea oficială de la poliția din Tg.Mureș. A ridicat și omul din umeri. 😶
Comentariu beton!42
Vai de capu meu. Cred că nu plecam de acolo fără să strâng pe careva de gât 🤦♀️
Comentariu beton!15
Pentru rahaturile astea i-as atarna cu capu in jos pe toate organele astea in uniforma si i-as bate la organe…. Nu scapam dracului de metehne tâmpite.
Comentariu beton!26
@Iulia, ca de obicei, mi-am început dimineața de sâmbătă cu zâmbete!
Am și eu o întâmplare cu milițieni și acte, din paleolitic, din ’82. Făcusem cununia civilă, depusesem actele pentru schimbarea buletinului și m-am dus la data programată să îl ridic. Urma ca a doua zi să avem nunta și să plecăm în voiaj. Era musai să îl am, altfel nu ne puteam caza la hotel, unii știți despre ce vorbesc. Și mă duc la ghișeu, dar individul mă anunță senin că nu găsește actele, să revin peste nu știu câte zile. Insist, explic situația, nimic, tipul mă ignoră și îmi spune să eliberez zona pentru următorul. Măi, eu eram o timidă de felul meu, aveam doar 22 de ani, arătam ca o copiliță, o fi zis că nu merită să mă bage în seamă prea mult. Și m-au apucat niște draci…dar calmă, foarte calmă, am zis că vreau să intru în audiență la șeful lor. Îmi aruncă o privire în scârbă și mă ignoră în continuare. Mă duc la cel care păzea intrarea și îi spun răspicat că vreau să intru în audiență la șef. S-a creat o mică agitație, lumea se uita la noi și n-a avut încotro, a sunat la nu știu ce interior, a spus că o „tovarășă face scandal și vrea la sefu'”. După puțin timp vine altul și mă duce la șeful. Pe holurile pe unde treceam toți se uitau lung după mine. Ajung la șef, explic situația, se încruntă și îmi spune să aștept. Pleacă și revine după câteva minute cu actul meu, cu registrul unde trebuia să semnez și își cere scuze (!). Îmi urează și căsnicie de piatră și voiaj plăcut. Mulțumesc și plec. Dar drăcușorul din mine mă trimite în sala cu ghișee unde era aceeași lume multă care se holbase mai devreme la circ. Mă duc la individul cu pricina, îi arăt buletinul și plec. Așa o satisfacție am avut.
Au fost însă atâtea alte situații, așa cum spune Iulia, în care îți venea să sari pe geam să-i strângi de gât.
Comentariu beton!72
Tovarășa, cam ați creat agitație 😂
Comentariu beton!24
@Iulia, nu știu de unde am avut atâta tupeu, cred că de la noul statut de nevastă. 😁
Comentariu beton!25
A trebuit să îmi fac certificatul energetic la apartament.
Pentru asta aveam nevoie de planul casei așa că am apelat la o firmă autorizată pentru a-l realiza.
La un moment dat, îmi zic aștia de la firmă că în planul orașului, s-a schimbat numărul de la stradă din 61-93, în 61 și că trebuie să ma duc cu actul la o instituție a primariei, una de nu știe nici dreaq de ea, unde trebuia să îmi pună o ștampilă și o semnătură.
Faza este că ăștia au program cu publicul 2 ore pe zi de la 10 la 12. Am ajuns la 11.58 în instituție – am căutat-o de mi-a ieșit ochii din cap, învârtindu-mă pe acolo o grămadă.
În fine ajung acolo îmi explică jandarmul că nu se poate, că nu mai este nimeni. Ca programul e până la 12. Nene mai sunt 2 min până la 12. Nu se poate!
Ies afară, fumez o țigară, și dau un telefon. După ce termin țigara, intru înapoi. Jandarmul începe să devină ușor agresiv. I-am zis că nu am venit să fac scandal și că totul se rezolvă cu un telefon. De sus se auzeau niște tocuri. Apare o doamnă cu o stampilă, o pune pe document, dă semnătura… eu îi mulțumesc mult pentru deranj…
Când am plecat i-am făcut cu ochiul jandarmului… aceasta a zambit și am plecat fericit că am putut rezolva, deoarece a doua zi plecam din țară!
Ca și la tine, instituția băiatului care dă un telefon și rezolvă treaba și asta din păcate este mai presus decât ceea ce ar trebui să însemne normalitate pe la noi!
Comentariu beton!38
Dap, în esență asta e trist, că trebuie să dai un telefon ca să rezolvi ceva ce în mod normal ar trebui să se rezolve simplu și fără bătăi de cap 😐
Comentariu beton!16
@(alta) Iulia, te citesc cu plăcere, nu doar sâmbăta, ci și-n comentariile spumoase! iar diminețile de sâmbăta au devenit ”zâmbetele de sâmbăta cu Iulia”! frumos! 😂 acum, mie mi-a rămas pe retină zicerea ta din text, că viața bate filmul și uneori karma e o scârbă. și-am avut și revelația! de-aici a plecat tot necazul tău și s-a tot rostogolit, așa.. de la faptul că ai rămas fără permis! ei, întrebarea este.. cine ți-a luat permisul? era un polițist? sau o polițistă? că, uite, pacienții mei îmi deschid noi perspective despre.. organe! 😂 aha.. menționez că și distinsa mea mamă, posesoare de permis de vreo 40 de ani, îi tot din categoria ”pațachină blondă”, cu precizarea că-i naturală, nu-i blondă din cutie! aham!.. 😂😂 Despre carnete și.. organe-polițiste, ca să fim lămuriți!
Când m-a sunat mama zilele trecute aveam în cabinet 1(un) pacient și la ușă aproximativ 30 (treizeci) din totalul de 62 (șaizeci și doi!) care mi-au trecut pragu-n ultima gardă. Îi închid. (Telefonul, mamei mele – nu pe pacienți! da?)
Peste 30 de secunde – mă sună iar. Conform convenției vechi dintre noi, dacă mă sună imediat după ce îi închid, înseamnă că e ceva urgent și/sau nasol. N-am timp, deocamdată, pentru veștile ei proaste, am pe canapeu un nene cu un cuțâtaș în omoplat, așa că-i închid iar. În 10 secunde – maică-mea mă sună iar. Pentru așa ceva n-avem convenție.. hait! În prag de infarct îi răspund:
– Da?
Fără introduceri sterile, mă ia direct:
– Mi-a luat permisul.
– Așa?
– Știi intersecția aia de la Jiul-Republicii, da?
Intersecție, zice? Intersecție = accident.. Mă așez pe scaun. Dacă nu era pacientul întins pe canapea, mă așezam eu. În poziție fetală.
– Da?
– Unde am mai avut eu un accident..
E clar, dadada, foarte clar. Dacă ea vorbește – înseamnă că nu mai vorbește celălalt.
– Da, o știu, nu mă mai fierbe, ce-ai pățit?
– Mi-a luat carnetul.
Normal, când faci accident, ce-ai vrea?! Să-ți mai dea unul?!
– Lasă asta, mama!!! Ce-ai făcut?? Ai omorât pe cineva???
– Nuuuu, dragă, ce-ai?!.. Doar am depășit pe linie continuă.
– Și???
– Și atât.
Simt că renasc.
– Adică.. ți-a luat carnetul.. pentru că ai depășit pe linie continuă??
– Da.
– Asta a fost tot??
– Da.
Închid telefonul. Închid și ochii. Din tot sufletul meu vreau să înalț cerului o rugăciune de mulțumire! Nu-mi vine-n minte decât „N-am o scară să mă sui/ Sus, în slava cerului”. Renunț la misticism înainte de refrenul cu „zumbai, zumbai, zumbai-laa..”. Mă întorc la pacient.
– Ce s-a întâmplat, doamna doctor? Am auzit eu bine? I-a luat carnetul mamei dvs.?
– Da.
Se ridică pacientul într-un cot, uitând complet de cuțâtaș..
– Pfoai! Că a călcat linia?!
– Da.
– Da’ ce era?
– Cum adică?! Era.. linie continuă!!
– Nuuu, nu asta, d-na doctor! Ce era – polițist sau polițistă?
– Habar n-am!
Se întinde pacientul înapoi.
– Polițistele sunt rele! Și.. dacă.. să mă scuzați și dvs și d-na asistentă.. dacă le prinzi și-n perioada aia a lunii..
Cum vă tot spuneam eu pe-aici, pacienții mei sunt un izvor nesecat de idei bizare! Eu nu mi-am pus niciodată problema așa.. ce se întâmplă dacă te oprește în trafic o polițistă, aflată în acea perioadă a lunii!?!
– Așa.. Ce se întâmplă?!
– Cum ce se întâmplă, d-na doctor?! Ce-a pățit și mama dvs: rămâi fără carnet!!!
În lumina celor spuse, vă dați voi seama, doamnelor, cum ar arăta reclama aia la tampoane, reclama aia cu Oana Cuzino? Dar, în loc de vânzătoarea la aprozar, să fie o polițistă?
– Bună, Oana, azi nu mi-am mai pus vată peste tampon! Și, ce crezi, tu?! Am luat nu 10 carnete, ci 20.. yupiii..
Comentariu beton!96
@irina, am râs cu sughițuri 😂
Izvor nesecat sunt aventurile astea de prin spitale, jur!
Era polițist ăla de mi-a luat permisul, cumva, nu știu cum, de atâția amar de ani de când am permis, nu m-a oprit niciodată o tanti milițistă. Da de acu încolo o să mă feresc oricum și mai abitir de ele 🤣
Comentariu beton!24
@(alta) Iulia, să știi că-n lumina celor spuse de pacientul meu, m-a străfulgerat un gând.. e posibil și ca polițistul care te-a lăsat pieton să-și fi explorat latura feminină fix în ziua aia! 😂
Comentariu beton!32
@irina, posibil e… 🤔 Sau mai știi că n-o fi fost pe tură cu vreo colegă aflată în „zilele acelea”… Sau o fi fost nevastă-sa, acasă, în „zilele acelea”?
Și se molipsise omu… 😂
Comentariu beton!21
Daaaaa, Irina, și tu ar trebui să ne povestești mai des, că scrii bine și ai și materie primă.😀
Comentariu beton!18
@Carmen_S, susțin cu tărie această propunere, deși, din proprie experiență, știu că nu e chiar ușor să îți aduni mințile și să îți faci timp să dai din degete.
Dar @irina chiar are material, nu glumă!
Comentariu beton!21
Nu cred ca are dreptate pacientul dv, asta este doar o prejudecata. Cei mai iertatori politisti pe care i-am intalnit au fost de sex feminin. O data am chiar ramas perplexa: de vreo doua zile doar ce se pusese sens unic pe o strada si, normal, stateau la pescuit fix acolo. Eu, din reflex, intru pe strada pe sens interzis, desi stiam de cu o zi inainte ca se schimbase, na’, reflexe dobandite, imediat echipaj de politie, un el si o ea. Vine ea la geam, eu eram toata spume pe mine: Doamna draga, nu inteleg unde imi era mintea, eu NICIODATA nu fac asa ceva, vai de mine, desi vazusem de ieri ca s-a schimbat daravela! La care ea, in soapta : doamna, asteptati sa plece toate masinile care-s oprite acum, apoi plecati si dv. Si a si venit sa ma intrebe, la un moment dat, de ce n-am plecat inca. Love!
Deci polițistele sunt rele, iar la ciclu sunt atât de rele, încât te lasă mereu fără carnet. Chiar că e bizar. Aproape la fel de bizar precum folosirea cuțitașelor cu omoplații. 😁
@Anduța, aia mi s-a părut și mie nostim, că din toată povestea s-a reținut partea cu polițistele.
Da domnu cu brișca? Cu el ce s-a întâmplat? 😂
eh, doamnelor, pe nenea posesor de cuțâtaș în omoplat l-am suturat și-a plecat.. și nu-i nimic bizar, la câți vin cu cuțâtașe, furci, săbii și-alte asemenea! deja a devenit bizar dacă n-avem măcar unul într-o gardă!
Comentariu beton!18
@MV, tot încerc să postez un comentariu DECENT la ”Doamnelor, un pic de decență..”, dar nu-mi dai voie.. de ce oare?!
E acolo comentariul.
Iulia, Carmen, ca să ai un blog sau o rubrică pe-un blog îi o enormă bătaie de cap, dincolo de talent în vârful peniței și de material/inspirație, cred eu.. e cu multă responsabilitate, seriozitate, consecvență, timp dedicat etc.. nu-s omul potrivit pentru așa ceva și nu mă recomandă nici (anti)talentul, nici timpul necesar, nici.. îs realistă, fetelor, nu-i de mine! dar apreciez maxim gluma asta a voastră! 😂 plus că, uite, îl citim zilnic pe Mihai, sâmbăta zâmbim cu Iulia, duminica ne zbenguim pe muzicile lui Edelweiss.. ne-ajungă și-atâta cultivare, o dăm în migrene! 😀
Comentariu beton!20
@irina, eu chiar nu glumeam, îmi place teribil cum scrii, iar subiectele mi se par inepuizabile.
Dar da, ai nevoie în primul rând de timp. Știu cum e, și io nici n-am gărzi și altele asemenea, și tot stă Basil după dosu’ meu, să livrez articolele 😁
Însă te înțeleg și apreciez maxim faptul că îți iei din timp și scrii măcar comentarii, le savurez de fiecare dată.
Acu mă scuzi, da tre să mă duc să văd ce ai scris dincolo, că mă roade curiozitatea de mor 😂
Comentariu beton!19
M.am umplut de nervi numa’ citind textul tău ! Atât sictir cat exista în sistemul bugetar românesc ,nu cred că mai există nici pe cea mai îndepărtată planeta locuibila din Univers !
Comentariu beton!19
Hai fi, bre, că nu ăsta era scopul, să se umple lumea de nervi! Să ne râdem, zic, că e sâmbătă! 😁
Ps: am una mega-pozitivă, poate apuc să o scriu – la buletine, în plină pandemie. Deci nu e mereu dracu așa de negru.
Comentariu beton!13
Poate aflăm cine era domnul după ce citește articolul, îți scrie în comentarii!
👏🏻👏🏻👏🏻
Să nu ne uiți cu suspendarea – aștept cu nerăbdare!
Crezi tu că mai ține ăla minte o tută de la Brașov, de acu 15 ani, la câte telefoane o fi dat și primit de-a lungul timpului… 😁
Dacă apuc, o scriu și p-aia cu suspendarea.
Comentariu beton!17
Abia așteptam o noua pățanie de-a Iuliei și nu m-a dezamăgit…suspectez că a exagerat un pic in scopuri literare și dramatice, dar în linii mari cred că e perfect plauzibil, iar stilul de a povesti…de fiecare dată mă face să râd rău de tot. Uneori cu muci, alteori cu grohăituri, alteori numai până mă dor fălcile.
Mno, am și io una cu autoritățile, da’ nu cu meliția, ci cu finanțele. Sau casa de sănătate, nu mi-e clar. Sau cu amândouă. Nfine…pe scurt: Acum ceva vreme (să tot fie vreo 7 ani, deci nu în paleoliticul timpuriu) rămăsesem cu vreo 2 luni neplătite la sănătate. Voiam să mergem în vacanță în străinătate, voiam cardul european de sănătate, trebuia să achit contribuțiile. Ma interesez eu unde se plătesc restanțele asta, aflu și mă înființez la ghișeu. Se uita madama pe un monitor, butonează un pic și îmi zice „aveți de plată 90 lei”. Bucuros, zic „știu” și duc mâna la.portofel. apoi mă lovește: „mergeți la casa de sănătate să vă facă foaie de vărsământ la trezorerie”. „Pai nu aici se plătește?” „Ba da, dar foaia trebuie sa v-o facă ei, că plătiți în contul lor”. „Adică de acolo trebuie sa revin aici?” „Exact”,.îmi zâmbește ea fericita că am înțeles. Țin să precizez, ca să nu avem vorbe la proces: nu am nimic de reproșat funcționarilor, s-au purtat politicos și impecabil. Sistemul e bolnav.
Mbun. Mă.duc la casa de sănătate, alta coadă, in cele din urmă primesc hârtia și, glorios, revin la Finanțe. Mă așez la coada (ghișeul 6 sau ceva de genul, de dragul poveștii ii zicem 6), ajung, ii întind hârtia și dau sa duc mâna la portofel. „Mergeți la etajul 1, camera 2, ghișeul X”. In fața privirii mele confuze (nu îmi era clar dacă vorbește cu mine), îmi zâmbește iar „noi aici le operam, casieria acolo e. Noi nu avem voie sa lucrăm cu bani”. Merg unde am fost îndrumat…alta coadă. Stau, aștept, ajung,.scot banii (o hârtie de 100) „mergeți la ghișeul Y (cel de langa, dealtfel, erau separat printr-un alt ghișeu, practic), acolo veți primi chitanța și restul. Wtf????? De ce? Mă mut alături (îmi trebuia pârlită de chitanța sa p duc înapoi la sănătate ca dovada a plății), acolo 2 persoane înaintea mea…mă rog…a mers repede. M-am lămurit și de ce trebuia să.merg la Y. Acolo era imprimanta care emitea chitanțele. Iar restul și-l dădeau prin ghișeul separator dintre ghișee. V-am zăpăcit? Mă bucur. Vă dați seama in ce stare am plecat de acolo? Cum unde? La sanatate sa.duc chitanța. Hai, sănătate!
Comentariu beton!55
@Mircea, să știi că n-am exagerat cu absolut nimic din interacțiunea cu organele, pe cuvânt de cercetaș!
Cât despre aventura ta, aș zice că ejnebun, n-are cum așa ceva, dar știu că ARE CUM, că a trecut maică-mea prin ceva aproape identic acu ceva ani 🤦♀️
Comentariu beton!18
@Mircea, suspectezi că a exagerat Iulia?! Să zici “merci” că ai rezolvat așa repede cu Casa de Sănătate. Eu am mers o lună, în fiecare zi, ca la serviciu, cu program de la 8 la 17 până am reușit să scot o adeverință de sănătate pentru fii-mea. Și asta în condițiile în care îmi lăsase ea un ditamai dosarul cu toate actele posibile și imposibile. Dar ce să vezi?! În prima zi, după ce iau număr de ordine și aștept cuminte, la coadă, doamna de la ghișeu îmi cere adeverințe de la toate locurile pe unde muncise fii-mea. Îi explic că nu știu toate locurile alea, că au fost slujbe sezoniere și că probabil, unele nici nu mai există. Îmi spune să aștept și dispare într-un birou alăturat. După vreo jumătate de oră revine și-mi zice că nu mai e nevoie, că le-a găsit ea în sistem. M-am abținut să înjur chiar și-n gând că doar rezolvase ea. N-am scăpat fără să-mi ceară ceva ce nu aveam. Am plecat, am rezolvat ce-mi ceruse (nu mai țin minte ce) și mă înființez dimineața următoare cu toate documentele și cu bonul de ordine, la coadă. Pe la prânz îmi vine rândul și prezint succint povestea și actele. Era altă doamnă la ghișeu care îmi spune sec că nu sunt bune actele. Întreb ce lipsește că doar mi le verificase colega în ziua precedentă. Răspunsul m-a lăsat mută. “Ieri era colega. Azi sunt eu și eu vă zic că nu sunt bune actele”.
M-am înarmat în fiecare zi cu toată răbdarea de care eram capabilă fă să bănuiesc cât va dura.
Deși fii-mea beneficia de asigurare de sănătate pentru că avea mai puțin de 26 ani și era studentă (conform legii), au făcut-o cu ou și cu oțet pentru că a și muncit în timpul facultății. După ce m-au pus să plătesc niște contribuții, mi-au zis că cine a calculat (tot ei) a calculat greșit și că probabil nu voi obține adeverința din cauza asta.
După o lună, era 28 septembrie, au primit în sfârșit actele și mi-au dat un nr. de înregistrare spunându-mi că adeverința se eliberează în 10 zile și e valabilă până la sfârșitul lunii în curs. Nedumerită zic că e 28. Adică adeverința se eliberează în octombrie și e valabilă până până la sfârșitul lui octombrie, nu?! La care mi se răspunde nervos că luna în curs e septembrie. Am simțit cum pierd toată răbdarea pe care mi-o impusesem și întreb aparent calmă, dacă în octombrie mi se eliberează adeverința gata expirată.
Întrebarea mea a debusolat-o definitiv pe doamna de la ghișeu care m-a repezit că să eliberez, că mai sunt alte persoane după mine. I-am explicat că nu plec până nu aflu cum e cu adeverința. M-a repezit că ea nu știe, să mă duc la informații.
La informații nu doar că nu știau, dar m-au și întrebat cu aroganță, de ce nu-și face fii-mea asigurare privată de sănătate în Franța, unde era cu bursă Erasmus (pentru accesul la școală avea nevoie de adeverința vieții).
N-a fost eliberată în 10 zile adeverința. “Cine va zis că e gata în 10 zile?!” mi s-a spus când m-am dus s-o ridic. A mai durat încă o săptămână. Dar măcar era valabilă.
Comentariu beton!16
@Anouk, iată, o altă situație în care eu probabil aș fi reacționat printr-o tentativă de sugrumat funcționara 🤦♀️
Dar cu actele care nu-s bune am și eu câteva, de la minunata instituție a Registrului Comerțului. Și fix una d-asta, cu: „colega e colega, eu sunt eu, nu mă interesează ce v-a zis ea, eu zic așa!” 😵
De rezolvat, am rezolvat într-o singură zi. Și, repet (știu că e urat să te repeți, dar am senzația că în România e o chestie care trebuie menționată ori de cate ori poți, fiind o raritate) nu am absolut nimic sa le reproșez funcționarilor. Au fost politicoși, zâmbitori și – pe cât le-a permis sistemul – operativi. Întrebarea mea (retorică) este cine…și mai ales de ce a gândit un astfel de sistem. Am uitat să menționez, a trebuit să mă duc să scot și bani de la bancomat, pentru că la Finanțe nu se putea plăti cu cardul. Noroc cu doamna de.la sănătate că mi-a zis (săru’ mâna,. doamnă) asa că nu a trebuit să plec de la finanțe să scot bani și să mai revin odată. Ziceți voi că am avut noroc?
@(alta) Iulia am râs de dimineata asa cu poftă după exact 11h si 45 de min de somn,n-am mai dormit atat de cand eram mică, gata inchis ” paranteza”.Permisul nu mi-a fost luat decât 1 data tot in 2007 pt o sapt cat au concluzionat ei ca nu eu eram de vina noroc cu un nene taximetrist care era oprit si a vazut faza toata cum efectiv m-am urcat pe o Dacia Solenza si am tuflit-o bine eu fiind cu o vacă de ford explorer jeep model american cu dictmai bara de protectie in fata zic acum facuta pt situatii de genul astfel incat masina proprie sa nu prezinte nicio zgarietura in caz de impact.
Du-te de aici, să nu te mai văd, să nu te mai aud! Cum, bre, să dormi atâta?!?! Măiculiță, ce invidii mi-ai stârnit! 😳
@Aura Gustescu, tu teoretic ai ramas fără permis fizic… că de condus presupun că în săptămâna respectivă ai condus… cu dovadă…
PS. Și eu pot afirma că sunt invidios!
@BaGheRa da am condus numa ca fizic l-au tinut la ei la Udriste pâna au scris si tras concluzia ca nenea ala cu solenza caruia i se oprise masina in drum pic poc brusc nu avea itp, rar sau ce ii mai lipsea si eu nu prea am avut cum sa evit sa nu ma urc pe el fara sa intru in tramvai sau sa iau pietonii de pe trotuar ca pe popice.Am preferat sa ma urc pe solenza lui ca lui ii murise motorul in mijlocul drumului si nu ii mergeau nici „beculetele” sa se puna pe avarie deci sa zic o tarabă pe roti si mai era si ud pe jos eu circuland regulamentar cu vreo 45 km/h.
păi e frumos, tuși, să te lauzi în gura mare că știi pe cineva care știe pe cineva care-l știe pe omu’ de la udriște pe care tu nu-l știi? pentru cei mai tineri și la trup curați, doar așa funcționa statul românesc în cele vremuri…
am și eu două:
– prima e cu permis; un fost șef de-ai mei, își ia azi permisul de conducere, omul genul intelectual, cu ochelari, apropitar de agenție de turism, iar mîine la prînz îl ia radarul pe bulevardul central al urbei… bineînțeles că permisul se întoarce spre odihnă la unitatea emitentă! polițistul, siderat la maxim: „dom’ne, am treijdeani de serviciu, da’ așa ceva n-am mai văzut! ieri îl iei și azi îl dai…”; în paranteză fie spus, tipul era un vitezoman de clasă, de parcă încerca să recupereze kilometrii neparcurși între anii de la 18 la 32, cînd luase permisul; la un moment dat intră în agenție taman cînd se perfecta un transport spre bucurești a două călugărițe catolice și zice:
– le duc eu pe măicuțe!
la două zile vine e-mail de la distinsele: „mulțumim pentru serviciile oferite, bla bla bla, dar vă rugăm să nu-i mai dați voie celui care ne-a fost șofer, să conducă”; prin detectivisme ulterioare am aflat cu toții că-ntr-o curbă la 90 de grade, omul intrase atît de tare că femeile s-au lipit una de alta și împreună de portiera dreapta spate, ziceai că-i desen animat…
– a doua e cu pilă; ano domini 2000, unitatea militară unde-mi satisfăceam stagiul meletar; de fapt o unitate meai; și, după vreo 6-7 zile de armată, ne anunță un coleg: „băi, io sîmbătă mă duc la bucurești, că are văr-miu nuntă! care ați uitat ceva, listă și vă cumpăr…”; evident că lumea l-a privit cu neîncredere pentru că toți știam că nu poți căpăta învoire anterior depunerii jurămîntului; copilul comandantului ne era coleg și tot a stat perioada aia non-stop în unitate; ieniuei, iese omu’ la raport, își exprimă doleanța, co’andantu’ dă pluton îi zice să facă cerere, ăsta face; vine sîmbăta, al meu se îmbracă frumos, îmi promite că-mi aduce 2 Lucky Strike fără filtru (că știe el unde se găsește) și se prezintă la poarta unității; evident că acolo nu-l aștepta nici un bilet de voie, așa că mă trezesc cu el în dormitor:
– ai o cartelă de telefon?
– da; poftim!
pleacă, revine în 10′ și se așează, îmbrăcat, pe pat; „nu pleca, zice, stai să vezi ‘desene animate’ acum”…
sincer, începusem să am și eu îndoieli că omulețul are toate țiglele pe ‘coperiș, da’ cum lucrasem deja vreo 3 ani în minunata Românie capitalistă, văzusem deja statul în splendoarea lui…
și cum meditam io așa, lungit pe pat, se deschide ușa ca lovită de taifun iar în dormitor pătrunde, gîfîind, însuși șeful de stat major (OS în ziua aceea):
– cine-i Bujie?! (porecla omulețului… că era mic și sprinten ca leo messi);
– eu, zice omulețul, necatadicsind să se ridice vertical…
– hai, repede la poartă, te așteaptă mașina unității!
long story short, girofaruri pînă la nuntă, întors cu „fără filtrele” mele, all good; la cîteva zile după mi-a dezvăluit că unchiul, tatăl mirelui, este în top 3 pe țară la arma respectivă; și că dacă nu l-ar fi rugat frumos (convingîndu-l că dom’ locotenent e pur și simplu prost), unchiul l-ar fi mutat pe șeful nostru unde a înțărcat mutu’ iapa…
Comentariu beton!34
Nu mă laud, bre, decât relatez și io una alta 😁
@costicămusulmanu lasă că și Iulia mi-a „convins” un prieten să nu se mai urce cu ea în mașină…
Frumos, Iulia, ca de obicei.
Voi ați mai auzit ceva de băiatul ăla, Vasilescu parcă îl chema, mai scrie pe blog?
Comentariu beton!26
@Edel, mulțumesc!
De domnu am auzit că s-a pensionat și s-a retras într-un loc cu verdeață multă, că cică era la ceva dietă 🤔
Comentariu beton!15
Edelweiss, da’ cum să nu, scrie zilnic pe blog, doar că în timpul săptămânii, când ești tu în vacanță. 😛
Comentariu beton!15
Am pățit similar cu posta romana in București.
Dar am rezolvat fara pila într-o sâmbătă;)
Sâmbăta e deschis la Poștă??? 😳😳😳
@Mihai, ca să răspund serios la întrebarea ta în glumă, unele ghișee ale poștei lucrează și sâmbătă. 9-13.00.
În București, ghișeul cel mai apropiat de casă lucrează și sâmbătă (ăla de la piața chibrit, lângă metrou, unde e stația de microbuze pt extraurban, dacă ai nevoie vreodată 🙂 ). Pe probate. Doamnele par un pic cam sictirite, dar chiar se străduie să ajute clientul. Singurele sâmbete în care nu s-a lucrat au fost alea în care peste sâmbătă se suprapunea o zi liberă legală (alea pe care noi, ăștilalți le înjurăm 🙂 ).
La fel aici, unde locuiesc acum, sunt 3 ghișee în oraș, unul, oficiul principal, are program și sâmbătă, tot 9-13, dar încă n-am încercat.
La poștă bărbatu-meu e expert – a reușit să o convingă pe cea mai acră funcționară de acolo să îi dea un colet venit pe numele meu, fără ca eu sau măcar buletinul meu să fim la fața locului 😁
Comentariu beton!13
Cu Poșta română și o amendă de circulație am și eu una. Anul Domnului 2012. Pușcă onor consortul o amendă, într-o zi de joi. Binevoiește duminică să îmi înmâneze procesul verbal cu rugămintea să plătesc, că el nu are timp. (Adevărul e că profesorii de liceu stau foarte prost cu timpul, dar asta e altă poveste.) Ajung la un oficiu poștal luni, la 18.45, program până la 19.00. Și unde nu începe tanti de la ghișeu să îmi explice că ea nu îmi poate încasa jumate din cât scrie acolo pe p.v., că au trecut cele 2 zile lucrătoare. Rămân un pic perplexă, îmi revin ușor când încep să număr: joi-vineri-luni… Doamnă, zic, suntem în a doua zi lucrătoare de la data p.v., vă rog să încasați amenda. Nu, că ei au lucrat și sâmbătă, deci și sâmbătă a fost zi lucrătoare și „calculatorul ȘTIE că au lucrat” deci nu e bine. La poștă doar până sâmbătă puteam plăti, dacă am lăsat pe luni trebuia să merg la Finanțe, că ei n-au lucrat sâmbătă și acolo îmi încasau bine. Că știe el, calculatorul, că dacă au avut program sâmbătă, apăi luni nu mai poate să încaseze amenda redusă. Îi explic frumos care sunt, în viziunea Codului Muncii, zilele lucrătoare și cele de repaus, tăntica o ține pe a ei și mă trimite din nou la Finanțe. Noroc că mă vede hotărâtă să nu plec fără să plătesc nenorocita aia de amendă, se mai uită și la ceas și la celelalte colege care erau deja cu geanta pe umăr și ajunge la concluzia că mai bine îmi încasează și scapă de mine, desigur nu înainte de a îmi spune „io v-o încasez cum ziceți, dar să știți că nu e bine, nici nu știu dacă mă lasă calculatorul să încasez așa”. Pe riscul meu, doamnă, faceți chitanța.
Cred că dacă mi-ar fi povestit oricine întâmplarea asta, aș fi zis că exagerează.
Comentariu beton!17
@Ilinca, da măcar ai păstrat Sfânta Chitanță? Că s-ar putea să te trezești prin 2034 că mergi să-ți plătești impozitele și te ia doamna de la ghișeu la șuturi că ai o amendă neplătită. Pățit!
@ altă Iulia, din fericire, consortul s-a transformat în ex, așa că beleaua e la el.
@Ilinca, e bun atunci, ești safe 😁
@(alta) Iulia pătit si eu pt o amenda luata de „raposatul” cu masina mea evident achitata de mine in 2007 vanduta masina, luat alta si tot asa pana in 2016 cand pt amenda masinii din 2007 nu ma lasau sa o scot de la fisc pe cea din 2016 ca cica amenda neplatita.Am incercat sa ii explic madamei de la ghiseu ca in timpul ala am mai facut miscari de masini ca se vad pe rol ea o tinea ca asa ii arata calculatorul si pace si fie o platesc din nou fie fac o cerere la care voi primi raspuns in 30 zile si unde tre sa anexez chitanta.Achit ca eram cu cumparator dupa mine si merg acasa caut in dosare o gasesc merg la ei sa imi dea banii inapoi.Ah nu se poate faceti cerere asteptati raspuns si se scade din impozitul de anul viitor WTF zic de luat cu 2 mâini puteti de dat decat muje? Zic dar daca la anul.nu mai am nimic de plata ca vand tot in Romania ce fac? Nu stiu doamna vedeti atunci.Guess what exact aceast lucru s-a intamplat si mi-au trimis acasa scrisoare ca au sa imi dea 200 lei si sa le comunic cont bancar dar in 2021 se intampla deci a durat 5 ani sa se prinda astia ca au sa imi dea bani.Sun la nr de telefon si le zic ca nu mai am cont in Ro dar are mama e acelasi nume de familie sa ii vireze ei.Ah nuuuu tre sa veniti in Ro sa deschideti un cont sau la ghiseu cu dosar cu sina faceti cerere dupa ce se aproba la nu stiu ce ghiseu/locanta unde sunt cu restituirile astept sa imi dea banii.Le-am urat cu carne si sa isi ia lumari de ei guvernantii romani.
@Aura, poi cum dracu? La luat sunt primii, la dat înapoi, mai ușurel, așa… Don’t even get me started despre cum ne-am trezit cu popriri aiurea pe firmă și după ce le-am demonstrat că au fost aiurea, ne-au zis fix același lucru – vă scădem din dările viitoare…
Sâmbătă e deschis până la 1. Io am ajuns la 1 fara 5 a doua ora că prima data mi-au zis că nu au coletul, să mă duc la posta centrala in Ghencea, iar aia de acolo i-au sunat pe cei de la op 53 sa le spună că sunt tolomaci 🙂
@(alta) Iulia stimatul consort dă consultanţă de specialitate? Eu nu am reuşit să conving o damicelă de Peco nemțesc să-mi dea pachetul nevestei.
@AleBlaga, cred că ar putea da consultanță cu mare succes. Are un succes cu funcționare acre de nu poate fi adevărat 😂
Hăhă. Asta îmi amintește de pățania mea cu cardul de sănătate. După ani și ani, ajung în Focșani, unde aveam domiciliu. Ma duc senina sa cer cardul de sănătate de la CAS și la fel de senini îmi spun ca nu e la ei. Unde e?nu se știe.
Sun medicul de familie din București. Nu e nici la el. Sun la CAS și ii întreb unde poate fi. Asa ca îmi dau niște variante: poate fi la Iași, unde făcusem facultatea, poate fi la Constanta, unde fusesem angajata acum câțiva ani sau la Focșani, unde aveam domiciliu. După o criza de nervi, imi spun ca totuși se uita în sistem și vad ca am cardul de sănătate în Iași. Unde nu avusesem niciodată buletin..
După o tranta minunata cu trotineta, cu tot cu genunchiul umflat, ma duc la casa de asigurări în București, declar cardul pierdut și cer card nou. Mi se da dovada ca sunt asigurata și la fel de senini îmi spun ca o sa primesc cardul în Iași.
Comentariu beton!16
CAS-ul e o sursă inepuizabilă de nervi, indiferent ce treabă ai avea cu ei… 😐
La mine, când am dobândit permisul, a fost mega simplu:
La finalul examenului „de oraș”, evaluatorul, care stătea în spate (instructorul stă în dreapta în timpul examenului), mi-a zis un călduros „felicitări” și a scos din dosarul cu acte permisul nou-nouț cu moaca mea pe el. Cred că dacă aș băga acum de categoria A, s-ar întâmpla același lucru. 🤭
Wait, what? 😳
„La mine”, în România? 🤭
Nu, la mine în Deutschlandezia.
„Mosuletu’ care dansa lambada pe trecere” 🤣🤣🤣
Încă un articol prea tare! 👏👌 mulțumesc 😄
🥰
Pun și eu una, cu Casa de Pensii Ilfov. Prin 2013, cred, primesc cartea de muncă de la serviciu, că cică trebuie să le dea înapoi, că există Revisal. Eu începusem relația contractuală cu firma (ahem, institutul de cercetare) în 2007 (când deja nu mai era nevoie de carte de muncă), avusesem contractul suspendat și apoi încheiat pe burtă de către ei între 2009 și 2013 cât fusesem plecată la doctorat (știau de asta, că nu plecasem de capul meu, dar mna) și la vreo jumătate de an după ce a început noul meu contract cu institutul, și-au amintit că trebuie să îmi dea cartea de muncă. Și mi-au recomandat călduros să mă duc la Casa de Pensii să mă asigur că mi-au fost plătite contribuțiile. Booon. Prin cercetare independentă aflu că trebuie să mă duc la Casa de Pensii Ilfov. Mă duc în timpul programului, erau numai vreo 2 persoane cu doleanțe și 5 funcționari. Mă duc la un ghișeu care era liber, vorbesc frumos, spun ce și cum și mi se trântește că nu mă poate ajuta. Păi și cine mă poate ajuta, întreb eu. Nu știu. Nu eu, răspunde doamna. Mulțumesc, la revedere, ies ca un câine plouat de acolo. Agenta de pază este drăguță (cred că i s-au făcut milă de mine) și zice că mă poate ajuta, doar să îi dau buletinul. Urcă la etaj și după 5 minute vine cu buletinul meu și cu un cearceaf de hârtie pe care sunt tipărite contribuțiile. Și îmi spune că a văzut mulți oameni care, când să își depună dosarul de pensie, au aflat că firma/institutul/etc. pentru care au muncit zeci de ani nu le-a virat contribuțiile. Am mulțumit frumos, am ieșit din clădire, m-am oprit la primul magazin și am luat cea mai scumpă cutie de bomboane pe care am găsit-o acolo. Cutie pe care i-am dat-o agentei de pază cu mii de mulțumiri, că nu mi-a cerut nimic și nici nu cred că era treaba ei să facă asta. Așa că mare atenție la agenții de pază, uneori sunt mai utili decât funcționarii publici.
Comentariu beton!29
Și secretarele, să nu uităm de secretare. În 99% din instituții, dacă reușești să te pui bine cu o secretară, rezolvi 99% din treburi.
Doar din 2011 nu mai sunt cartile de munca, nu din 2007. Deci in 2013 da, era o problema, pentru perioada 2011-2013, daca ati fost la doctorat intre 2009 și 2013 va trebuia adeverinta 2011-2013. Felicitari agentei de paza, era inaintea vremurilor! Dupa parerea mea trebuia facuta macar sef de serviciu! https://legislatiamuncii.manager.ro/a/2309/informare-de-la-ministerul-muncii-de-la-1-ianuarie-dispar-cartile-de-munca-trebuie-sa-le-predati-pana-la-30-iunie.html
MIhai, cu ce anume am gresit? ! Macar sa stiu si pe viitor unde este problema, chiar sunt deschisa si mi-ar placea sa stiu.
@Ioana, nimic. Era un link și de-aia. Trebuia aprobat de mine, iar eu nu-l văzusem.
@Mihai, ok, multumesc, nu intelegeam. O sa evit sa pun linkuri unde nu e neaparat necesar, nu era neaparat necesar in acest caz 🙂
IoanaS, mulțumesc mult. Rămăsesem cu ideea că nu mai era necesară cartea de muncă în format fizic pentru contractele celor intrați pe piața muncii din/după 2007. De la singurul loc de muncă avut ca studentă am primit doar o adeverință (contract pe perioadă nedeterminată, am stat doar două luni în 2005).
Orice problema in Romania se rezolva cu „Am eu un baiat!”
Cam da…
Super scris! Descretesti frunțile.
Apropo de lenea de a cauta ceva. De data asta la Primărie.
Merg sa autorizez ceva, plătesc și duc dovada plății la autorizare. Din graba, las acolo și chitanță mea care-mi trebuia pentru decontare.
Merg după câteva zile înapoi și o rog pe d-na sa ma ajute sa revin în posesia chitanței.
„Nu se poate, un am unde sa caut, mergeți la casierie poate ca da un duplicat”.
Merg la casierie.
„Noi nu dam duplicat, eventual o adeverință dar aia nu e valabila în contabilitate ”
Merg înapoi la d-na și din nou același refuz, ca sunt multe acte, ca nici nu știe unde sa caute, șamd.
Între timp întra d-na căreia i-am lăsat actele.
„Nu am de unde sa va dau chitanță pentru ca nu ati lasat-o aici. Eu nu iau decat actele necesare. Sigur ati pierdut-o”
După rugaminti insistente, destul de nervoasa, zice:
„Hai sa cautam (către colega ei) dar doar sa va demonstram ca nu e aici. Ca noi nu păstrăm decât ce ne trebuie, bla, bla.”
După 5 foi linse dă și de actele mele și …surpriza. Chitanța mea era acolo, teafăra și nevătămata. După nici 1 minut de căutare. Chiar dacă era la fundul cutiei nu ar fi durat mai mult de 3 minute.
„Altădată sa nu o mai lăsați ca nu avem timp sa tot cautam , ca acum ati avut noroc , ca…bla. bla, bla”.
Am ieșit de acolo cu mulțumiri, plecăciuni și scuze dar fericita ca am rezolvat problema (era vorba de o suma mare).
Concluzia: fericirea sta în lucruri mărunte.
Apropo de chitanțe pt decontat… Am depus la un moment dat un dosar la Recom pentru un client. Și când am ajuns înapoi la birou, m-am apucat să fac ordine prin hârțogăraia pe care o aveam în mapa cu care mergeam de obicei la Registru. Adică să rup în bucățele mici hârtiile de care nu mai aveam nevoie. Și pentru că sunt complet tâmpită, am făcut bucățele mici-mici-mici de tot și chitanța de la Registru. Pe care ar fi trebuit să o predau clientului.
Cine a săpat apoi în coșul de gunoi și a făcut puzzle din bucățele de chitanță? Aud? 😂
Comentariu beton!22
Sunteti f tare doamna Iulia, am ras cu lacrimi 😂😂😂👍
Mulțumesc, da dacă-mi mai zici o dată „doamna”, îi zic lu Basil să îți șteargă comentariile. N-ai aflat încă faptul că eu NU sunt o doamnă? 🤣
@(alta) Iulia – am un abtibild (din categoria „domn serios, cumpar abtibilduri”) pentru comentariul dvs despre „doamna”… cum poze nu se pot atarna aici, textul zice
I do not spew profanities – I enunciate them clearly like a f***ing lady
am gasit si poza de atarnat pe perete(le virtual din comentarii)
https://www.peachysunday.com/products/i-do-not-spew-profanities-mug
Iulia, tre’ sa plătești TM pentru utilizarea „Basil”. Mie.
Ce gătești bun?
@Alice 😂😂😂
Io mai zic uneori: eu nu înjur, că-s o duamnă, ce plm? 😁
@Sfântu Dracu, tartă cu sparanghel, feta și bacon. Merge?
Apăi, la câte experiențe face Doamna pe mine, crezi că mai contează o nouă tentativa de otrăvire? 🤪
Auzi la ea, sparanghel.
Bagă!
Hai, no, că n-am zis tartă cu tofu și lobodă, cu salată de ștevie și grâu încolțit 😂
Ai văzut că e și cu bacon, da? Și cu feta, care e un soi de telemea mai fandosită 😁
Marian pare genul de funcționar public ale cărui organe ori erau un pic dereglate, ori se aflau într-o stare de letargie avansată. Se pare că au avut nevoie doar de un impuls exterior, ca să se miște în direcția corectă. Ce bine că situația s-a rezolvat cu un șut în dos și nu cu un strâns de gât. 🤭
Dap, adică funcționarul român tipic 😂
M.a obosit povestea, dar tinand si eu cont ca am patit asa ceva cu un radar de la bacau, uit…de atunci nu le mai dau nici un act oficial in mana si gata…imi da astia amenda si pt.lipsa acte, avertisment…
Au destule resurse sa ma vada de buletin permis asigurare…si da nici copii sa le dau nu merita,,, sa caute…
De curiozitate, știi cam cât mai e amenda pentru asta? Adică neprezentarea documentelor? Că ultima oară era vreo 6 sau 800 de lei… Parcă nu prea merită sa-i lași să te caute de banii ăștia. Zic și io… 🤷♀️
De obicei ma amuz (aka rad cu sughituri) la aventuri cu karma si viata bate filmul. Dar nu pot, neam, sa ma amuz deloc la cele cu dosar (maro) cu sina. Acolo imi creste tensiunea numa’ gandindu-ma ca asta e, la „baza fundamentului”, problema in RO. Ca daca esti un amarat care n-are pe nimeni care sa stie pe cineva undeva, ramai prost si cu carnetul luat. Probabil ca tensiunea vine de la faptul ca maica-mea e una din aceste fiinte rare (cele amarate care nu stiu pe cineva undeva)…
Ai perfectă dreptate, e de tot kktul faptul că normalitatea a ajuns să fie asta în care dacă nu știi pe cineva, de multe ori ești fiul ploii.
Pana mea, mi-ar plăcea să o ard că „nu fac d-astea de obicei”, „a fost o excepție”… Dar aș fi o ipocrită și jumătate.
Din păcate, asta e trista realitate. Și da, de multe ori am fost în situația aia în care nu știam pe nimeni. Și m-au găsit toți dracii până am reușit să-mi rezolv problema.
Daca nu știam pe cineva care știa pe cineva care știa un chirurg, acu 3 săpt aveam un membru minus în familie. Asta e Romania în 2022. Când vezi cat de ușor îți poți pierde un părinte din cauza sistemului, faci apoplexie
@Cucurigu, îmi pare rău, sper că acum e bine!
Am avut noroc, că avem multe cunoștințe medici dar tot am căutat 2 zile. Și nu din cauza noastră ci a sistemului. A scăpat, dar a fost o conjunctură favorabilă.
Și când zic că știm multi îi știm pe toți greii de la Irinel in jos.
Cu ceva ani in urma, pe vremea milioanelor, mi se fura portofelul. Nu mai aveam permis, nu mai aveam CI. Ca sa fac CI trebuia contract de proprietate sau de inchiriere pe spatiul de locuit. Nu aveam, poveste lunga.
Eu dadeam cu sapa ca sofer, toata ziua conduceam si nu aveam nici macar buletin, ce sa mai ma intrebi de permis.
Dupa un an si jumatate, un var cand aude situatia, ma rezolva. Ma trimite sa ma intalnesc cu ,,Sandu”. Ma duc, ce sa fac. Sandu era un tip bronzat in toate anotimpurile, imbracat in salopeta si cu cizme incaltat, la ora 11 AM. Imi spune ca ma costa un milion sa fac carte de identitate. Il bag in masina, mergem la evidenta populatiei. Intra Sandu al meu ca la el acasa, fara sa bata la usa, intreaba de Vasile. Vine Vasile, povestesc ei un minut, vine Vasile la mine sa-i dau actele. Se uita pe ele si concluzioneaza:
,,-Azi fiind miercuri, vineri la orele 13.00 sa veniti dupa buletin!”
Iesim, dau milonul la Sandu si-l intreb, pentru cultura mea generala, cat a dat sau ce a dat. Cica a dat un peste si o sticla de coca cola. Se cunoaste cu Vasile de la pescuit, sunt pescari amandoi.
Am mers acasa si la ora 13.00, aceeasi zi, imi suna telefonul sa merg dupa buletin ca e gata.
Nu a trebuit contract pe spatiu, a trebuit un peste de vreo 20-30 lei si o sticla de cola, probabil fiind eu surd nu am inteles la ghiseu ce se cere si am circulat jumatate de tara fara acte.
A mai durat 6 luni sa fac permisul, de data asta de lene.
Comentariu beton!13
Instituția „băiatului”, nivelul următor 🤣
șoimii, te salut, prietene.
Ma simt onorat.
Sanatate maxima!
Superb articolul, însă îmi pare rău de pățania ta.
🥰
@AltăIulia, se zvonește că omu de la Udriște conduce de fapt România și nu este bine pentru siguranța ta să știi cine este 🙂
Am apelat o singură dată la un om care cunoștea pe toată lumea din zona unde aveam problema, tot în caz de urgență. Omu era polițist și tacso, fost președinte de CAP. Am rămas surprins cât de repede s-a rezolvat problema.
P.S. Titlul articolului l-a pus Vasilescu? că pare mâna lui.
😂😂😂😂 Fix mâna lu’ Vasilescu e în titlu.
Statul român era lent . Se misca încet, moșnegește, treceau zilele-n goana până când statul român lent făcea cate ceva.
Cred că și acum este la fel, vad că sunt cetateni care care au avut ocazia sa se convingă și ei și au trăit să ne povestească și nouă.
Long time ago .
Undeva in tara noastră binecuvântată de Dumnezeu, plina de ape, munți și păduri, cu oameni harnici și câmpii roditoare, se afla localizat centrul istorisirii mele de astăzi .
El se numește Cosereni .
As fi putut trăi și muri în deplină pace și armonie toata viața și acest loc ar fi rămas anonim și necunoscut fără ca parcursul acesta sa fi fost cu ceva afectat de acest twin peaks românesc
As fi putut . Dar ..
Era înainte de Crăciun, undeva cam pe 20, poate 21 decembrie.
Din ziua aceea normala care se prevestea sunt amintirile de neuitat, începuse firesc, practic cu firescul fochistului de care am mai zis, cel din O Henry, care alimentează cu apă locomotiva înainte de atacul indienilor
Dar telefonul, ehee, telefonul suna .
-Te du pe repede înainte acum la poștă . Am primit ceva de la București, sută în sută ne trimite ceva de sărbători mătușa, dreacu de cărpănoasă, o fi vreo vedere din vara de la Amara și felicitare cu renii și bălării tradiționale !
Eu nu am timp nici să mor, e plin în hol de lume, pe principiul colegei Irina și a lui Ametist, la chirurgie nu există niciodată plictiseală.
Mai zice, auzi, noi am trecut prin București când am fost la mare, cumva?
-Nu am fost, dar pe aproape orișicât, da, dar mai pe lângă .
Nu intru in detalii.
Și mă duc . Dau avizul, și iau plicul, deja mirat că e un plic cam mare pentru reni și mos Crăciun .
Nu am răbdare și îl sfâșii tot, curios ce o fi trimis cărpănoasa nepoatei .
Termenul nu îmi aparține, eu îl citez.
Știți momentul acela în care pe măsură ce citești simți nevoia de aer, ei, aveam mare nevoie, dar și o bancă ar fi mers .
In acel Cosereni era o camera . Sau poate două, cred că una pe sens, să fie acolo.
Și erau doua poze, și două țidule atașate de fiecare .
In ele trona măgărița roșie, numărul de înmatriculare se vedea cu atâta claritate de nu aveai dubiu, și în țidule se cerea cu respect identitatea soferului in vederea aplicării conform Ordonanței 195 a unor bucurii pecuniare și a unor puncte .
Ceea ce a fost îmbucurător aici este constanta șoferiței, erau doua amenzi, una la dus și una la întors.
Asta nu a putut decât să ne bucure, nu schimbă el un cod rutier oarecare firea unei doamne hotărâte .
Am fost ca frații, una pe ea și alta pe mine, o plăcere să intri in sărbători amendat și cu cate 6 puncte de penalizare pe cap de șofer .
PS. Surprinzător dar mătușa chiar a fost cărpănoasa și nu a trimis nimic în anul acela. Dar a sunat de revelion ceea ce nu e puțin lucru . 😃
Deci lent, din vara până la Crăciun a durat primirea .
Comentariu beton!12
@Andrei Varga, vreo legătură cu dr. plastician Varga Alexandru? 😁
@Andrei Varga, savuros, ca de obicei 🤣🤣🤣
Aaa, păi dacă o dăm în d’astea grele, de la momentul în care am făcut plângere pentru furtul unei plăcuțe de înmatriculare și până la răspunsul onor instituțiilor statului, au trecut 11 ani.
Bineînțeles că informarea a venit la o adresă la care nu mai locuiam de ani.
Sunt curios cât durează răspunsul la plângerea de furt a bicicletei. Probabil mai mult, că acum am experiență. Deocamdată au trecut doar vreo 4 ani.
Sfinte, credeam că numai mie mi se poate întâmpla să-mi fure 1 plăcuță de înmatriculare… Băi nene, de ce să faci una ca asta? Adică să le furi pe amândouă, mai înțeleg. Măcar ai un set. Da UNA? De ce sărăcia ai fura UNA?!?
Pe de altă parte, eu n-am avut parte de nici o bătaie de cap, că aveam mașină-n lizing și s-au ocupat ei de tot.
Radem noi, radem, (eu sigur am ras), dar priviti ce au patit oamenii astia:
https://www.youtube.com/watch?v=JtEkUmYecnk&t=418s
🙂 🙂 🙂
🤣🤣🤣
@Indra 🤣🤣🤣🤣😂😂😂😂😂
Nici una Irina, nici una . Am ras la faza cu virgulă cutatasul, de remarcat omenia atacatorului care a folosit o armă mai mică .
Practic s-a gândit și la medici .😃
@Andrei Varga, adică nevastă-sa? 😁 da, da, pare destul de omenoasă, așa-i.. l-a atacat numa’ cu cuțâtașe, de vreo 3 ori pân’ acu’ , niciodată cu vreun satâr, topor, ceva mai mare 😅 să-i trimitem un cadou data viitoare, că se gândește și la noi, da-da, că bine zici! 😂
Comentariu beton!13
Clar femeie de treabă! 😂😂😂
Varul doamnei Varga numero uno este posesorul unui record neîndeajuns apreciat la valoare .
Pentru că a beneficiat de doua ori de prezentarea la spital în situații care ar putea fi începutul unei frumoase prietenii cu Atotputernicul.
Daca prima oara a băgat mâna în lanțul drujbei care practic nu își respecta proprie carte tehnica cu nesimțire ( lanțul sta pe loc atunci când operatorul nu accelerează ), și la el nu a stat deloc, ba se învârtea aproape la turația recomandată pentru trunchi de fag bătrân 😄, a doua oară a ajuns la vara sa mult mai mișto, practic ghiceai miros de tămâie și lumânări de ceară plus cântece îngerești, atunci când l-au adus muscat de rottweiler la o miliardime de micron de sacul scrotal .
Rottweiler propriu și personal, inebunit temeinic de copii cu petarde aruncate cu duiumul in țarcul proprietate personală pe timpul frumoaselor sărbători de iarnă.
Și zic asta fara teamă de a greși pentru că sus pe poarta avea trecut pe tabla numele său, Butcher.
As zice predestinat, drept dovada mușcătura chirurgicala care sa fim drepți, a evitat scrotul și s-a limitat la zona de lângă .
Se spune neoficial că o parte din personalul feminin, colege ce mai, plângeau, dar era și una care râdea și făcea pariuri .
Adică dacă varul Vasile, după, va mai simți vreodată în viața lui nevoie de acțiune în dormitor cu Butch la trei metri de fereastra .😃.
Din păcate asta nu voi ști niciodată și mă rog sa nici nu aflu vreodată.
🤣🤣🤣🤣🤣
@(alta) Iulia razi tu razi si de maioneza alimentul periculos se pare ca eu sunt maestra in arsuri, tăieturi si BOOM pierdut acte.De cand am aterizat pe pământul Cracoviei am ajuns aici fara buletin( uitat in Viena in aeroport oameni cumsecade au gasit si trimis in 2 zile ca altfel eram cam moarta cu pasaport expirat), alta data uitat intr-o benzinarie cracoviana din greseala fiind mare nu incapea in portofel si l-am lasat acolo ca nah doar la ce imi trebuia regasit peste 1 sapt ma uitam ca vaca la poarta noua de ce pe geamul benzinariei au buletinul meu 🤣🤣🤣( nu stiam ca nu il.mai am) si a treia oara tot portofelul mare cu permis si buletin romanesc.Am scos permis polonez si alt buletin vara asta.Eu sunt dezastrul pe 2 picioare …
Ești și tu oleacă fenomen 🤣
Pt, @(alta) iulia…am zis acolo, mi.au dat avertisment
Am râs cu spume, acum! Atunci n-aș fi râs!
Acu râd și eu, atunci… 🙄
@alta (Iulia), as fi murit de vreo 3 ori cu spume la gură. Ai răbdare, nu glumă.
Am pățit o chestie asemănătoare, dar nu cu permisul, ci cu dosar pt creșa de stat. Orice instituție de stat, poveștile cam tot acolo-s. Norocul tău că ai avut pe cine suna, eu a trebuit sa rezist eroic până să văd treaba rezolvată.
Îți dai seama că am murit și am înviat de vreo 18 ori… Și da, am avut baftă. La fel cum au fost situații în care n-am avut pe cine suna, și am rămas numa cu spumele… 🙄