Articol scris de Iulia.
…
Dacă tot e săptămână motorizată p-aici, prin cartier, am zis să vă povestesc și eu câte ceva din aventurile mele automobilistice de-a lungul timpului. Dacă vă așteptați să vă spun cum mi-am luat Lexus la dooj dă ani și Porșe la 25, închideți acum pagina, că nu e cazul.
Experiențele mele motorizate pe patru roți au început la 19 ani, când am reușit să pun mâna pe mult-râvnitul permis categoria be. Am trecut ceva mai târzior și la categoria a, da aia e o poveste pentru altă dată. Mbon, deci avem permis, da n-avem mașină. Pe vremea aia, ai mei tocmai își achiziționaseră un Espero, aproape nou. Opulență și lux, ce mai. Numai că această opulență stătea cumva în calea fericirii mele, pentru că nu se concepea să lași limuzina familiei pe mâna nebunei.
Am condus o singură dată pe mașina aia, cu maică-mea pe scaunul din dreapta, înfiptă bine de tot cu mâinile în bord și picioarele pedalând frenetic în căutarea pedalei de frână imaginare pe care o apăsa încă dinainte să pornim de pe loc. Long story short, toată călătoria a durat vreo 10 minute, timp în care maică-mea a scos vreo patruzeci de „aoleu-uri”, vreo șaișcinci de „aigrijăăăăăă” și a pedalat de erau să-i iasă picioarele prin podea. Așa că am renunțat rapid, am tras pe dreapta în primul loc în care am putut, m-am dat jos și am decis că nu mai conduc până nu am mașina mea.
Așa că n-am mai condus vreo 2 ani de zile, până când, într-un final, alor mei li s-a făcut milă de mine și au decis să mă upgradeze de la trenul cu care făceam naveta Brașov-București la un frumos Tico argintiu, secănd, evident. Și iată-mă șofer cum se cuvine, cu permis și mașină. Nu-mi amintesc prea bine primul drum de la Brașov la București, cred că am fost așa crispată că mintea mea nu a putut reține prea multe informații, da cert e că am reușit să ajung cu bine.
Odată ajunsă în București, mi-am dat seama că sunt practic carne de tun p-acolo… vă dați seama, muiere la volan, cu Tico și numere de Brașov. Eram invizibilă. Nu reușeam să schimb benzile, că io, ca fraiera, semnalizam, mă asiguram și așteptam momentul propice pentru a nu incomoda alți participanți la trafic… Doamne, ce naivă puteam să fiu!
Având în vedere aceste aspecte, în București nu prea circulam cu mașina, nu de alta, da mi-era groază că n-o să reușesc să ajung din punctul A în punctul B pentru că n-am să izbutesc să mă încadrez din timp pe banda care trebe, ci o să fiu nevoită să merg unde mă duce traficul, nu unde vreau eu… Dacă era absolut musai să merg cu mașina, mă uitam pe hartă (dap, așa bătrână sunt, încât aveam o hartă a Bucureștiului în torpedo, că ciuciu Waze și Gugăl Meps pe vremea aia, maică) și îmi luam notițe mentale cam pe unde ar trebui să schimb banda și să mă încadrez în intersecții, ca să pot ajunge la destinație.
E, toate astea s-au schimbat însă odată cu schimbarea mașinii. Pentru că, la vreo 2-3 ani dup-aia, am pus ochii pe-un Land Rover Discovery. Știu că acu pe voi o să vă ducă gândul la gipanele astea sexy pe care le vedeți pe străzi, dar Costel al meu (că așa îl chema, Costel), era orice, numai sexy nu. Pentru că era un Discovery 2 din 1994. Practic, era un șifonier cu roți, motor de tractor și aerodinamica unui calorifer de fontă. Da cel mai important era faptul că era mare, nene.
Așa că, brusc, am început să descopăr că semnalizarea poate fi și opțională, dacă ai mașină suficient de mare. Costel m-a transformat din mimoză de provincie în șofer de București. Am căpătat, odată cu mașina aia, și niște apucături de care astăzi nu sunt mândră, dar care, pe atunci, m-au ajutat să supraviețuiesc și să-mi antrenez abilitățile șoferistice. După ce m-am mutat înapoi la Brașov, mi-a luat vreo 2 ani să mă recalibrez pentru traficul de provincie, că îmi rămăsese nesimțirea și agresivitatea întipărită în reflex. Parcă nu mai știam să circul civilizat, serios! Mă transformasem într-un cimpanzeu hiper-agitat, nu semnalizam neam, mă cocoțam în spinarea oricui mi se părea mie că merge prea încet, pe principiul „dă-te bă, să treacă io!”. Da mi-a trecut între timp. Cred. :)))
Apoi, soarta a făcut să mă despart de Costel, nu fără jale și durere în suflet, iar următoarea mașină a fost o Skoda Octavia Tour. Propulsată, desigur, de….ați ghicit! Clasicul 1,9 TDI. Că ALeHașu’ n-are moarte, dom’ne! A fost prima mașină nouă pe care am avut-o în viața mea (și singura, dacă stau să mă gândesc mai bine). Tot ce pot să spun legat de mașina aia e că ori le-am făcut pagubă ălora de la asigurări, ori nu :))) Căci fiind nouă și luată în leasing (pentru că sărăcie și de unde banu’ jos?), avea casco.
Băbăieți, am plătit io casco ăla 3 ani de zile, da au plătit și ei la daune de le-au ieșit pe nas. Practic, la mașina aia, singurul element care rămăsese cel original, din fabrică, a fost plafonul. În rest, cred că am boțit cam tot ce se putea boți la ea. Unele din vina mea, unele din ghinion, unele din vina altora…
De exemplu, am creat o trozneală epică, culmea, în Brașov, nu în București, într-o intersecție, în apropierea unui semafor, când io veneam hotărâtă să prind verde, numai că cetățeanul din fața mea a decis că el parcă n-ar risca, așa că a f*tut o frână subită, dar și bruscă și s-a oprit.
Mă rog, vorba vine, s-a oprit, că o fi fost el aproape staționar, da’ când a venit mandea și s-a înfipt temeinic în dosul lui, a ajuns fix până în mijlocul intersecției (la Mielu Alb, venind de pe Lungă spre Casa Armatei, pentru cine știe zona). Avea omul un A4 sedan, dă pă Spanea, da i l-am făcut io cam break, așa… Iar Skodei i-am scurtat botul suficient de bine încât să aibă nevoie de intercooler și alte piese nu tocmai ieftine. Că nah, când ești prost, și viața-i grea… Și hap, a marcat Allianțu lu dom’ Țireac banu.
Am mai făcut odată o nefăcută, de data asta în București. Nu cred că avea o lună-două mașina de când o aveam. Am intrat în giratoriu la Universitate, venind dinspre TNB, și un iscusit cu un taxi mi-a tăiat fața (eu eram pe banda cea mai apropiată de centrul giratorului, că voiam să fac stânga). Nu știu exact de ce – probabil pentru că femeie… – dar în loc să frânez și să-l las dracului să se ducă, m-am speriat și am tras de volan. Așa bine, că m-am cocoțat pe rondul de la giratoriu precum găina-n cuibar și am reușit să strâmb roata din stânga față. Mă rog, nu roata în sine, ci braț, amortizor, dracu mai știe ce… Săr’na dom’ Țireac, am venit și io să-mi mai daț niște bani să repar feru ista. Și-a plătit dom’ Țireac, ce dracu să și facă…
Dar cea mai apoteotică nasoală pe care am pățit-o cu Skoda a fost alta. Eram tot în București. Ploua cu clăbuci. Cu draci. Cu bulbuci. Și m-am dus să o iau pe colega mea de apartament de la biroul ei, că prea ploua cu năbădăi și așa-s io fată de treabă ș-am zis să fac o faptă bună. Și-am luat gingașa făptură de la birou și-am purces spre casă. Nu mai țin minte exact care a fost traseul, că nu prea frecventam zona și oricum au trecut ceva ani de-atunci, dar știu că era pe undeva prin apropiere de Doamna Ghica.
Și cum vă ziceam, ploua, nene. Și ca la orice ploaie mai de doamne-ajută în București, era apa pe străzi până pe la pragul mașinii, ba chiar și mai sus, pe alocuri. Motiv pentru care, la un moment dat, am dat într-o groapă. Că n-am văzut-o. Ea fiind ascunsă de valurile de apăraie. Și s-a auzit un „trosc” pe sub mașină. M-am îngrijorat un pic, da am zis aia e, oi vedea io altă dată dacă s-o fi stricat ceva. Numai că acea „altă dată” a venit muuuuult mai repede decât mi-aș fi dorit sau imaginat eu. Pentru că, odată ajunsă în mijlocul intersecției de la Doamna Ghica, bordul mașinii mele s-a aprins precum un pom de Crăciun.
Era acolo o frenezie de culori și beculețe de-ți era mai mare dragul să le privești. Mai că îți venea să începi să fredonezi un Jingle Bells, ce dacă era miezu verii. Problema a fost însă că, la câteva fracțiuni de secundă după explozia de lumini, mașina s-a oprit. Brusc. Și iremediabil, după cum aveam să constat ulterior.
Așa că imaginați-vă acum următorul scenariu. O zi de vineri, undeva în jurul orelor 17-18. București, ploaie. Una dintre cele mai nasoale și aglomerate intersecții. Și două proaste, într-o mașină, oprită în mijlocul intersecției. Cu un mic efort de voință și imaginație, sper să vă puteți închipui sumedenia, dar și varietatea de sudălmi care s-au pogorât asupra mea din partea colegilor de trafic. Evident c-am pus avariile, da pe cine dracu interesa?
Vă dați seama că probabil majoritatea își închipuiau că-s o tâmpită cu acte-n regulă, care a oprit motorul în intersecție ș-acu nu mai e în stare să-l pornească… Ceea ce, până la urmă, nici nu era prea departe de adevăr. Pentru că da, motorul se oprise. Deoarece, după cum s-a dovedit ulterior, acel „trosc” pe care-l auzisem eu provenea de la baia de ulei. Care s-o fost crepat. Pierzând astfel destul de rapid uleiul dintr-ânsa. Chestie care, aparent, nu face bine la motor, ci dimpotrivă, îl cam face să steie pe loc.
Mno, acu, beleaua era gata, dar ce ne facem? Am stat noi așa, ca plantele, o bucată, ne-am scărpinat în creștet și, într-un final, am decis că tre să ne luăm inima-n dinți și să încercăm să mutăm dracu mașina de acolo. Nu de alta, da trebuia să plecăm la Brașov și aparent cotețu nu mai avea de gând să miște, așa că trebuia să găsim o soluție alternativă. Ori statul pe loc într-o intersecție în ploaie nu părea să fie soluția.
Așa că ne-am dat binișor jos din mașină trupurile suave și dă-i și împinge. Prin apa care ni s-ar fi apropiat lejereanu de genunchi, însă care, datorită valurilor provocate de circulația restului mașinilor, în preocuparea lor de a ne ocoli, ne ajungea cu brio pân’ pe la pulpițe, așea.
Și ne-am opintit noi, ș-am icnit, ș-am asudat și ne-am făcut fleașcă la un nivel de fleașcă de eu nu credeam că poate exista. Ș-am împins de ne ieșiseră ochii ca la melci și limbile precum la vacă atunci când linge sare, da hârbul pas să se miște. Știți cum e să transpiri de să curgă apele pe tine, când te plouă torențial?
Mda, nici eu n-am crezut că se poate, da experiența mi-a demonstrat contrariul. La un moment dat, am zis că-mi bag picioarele în ea mașină, o las așa, pe avarii, cu cheia-n contact și plec unde văd cu ochii. Că de furat oricum n-aveai cum s-o furi decât săltată pe-o platformă.
E, și toată această frumoasă aventură se derula pe un fundal asezonat plăcut de claxoane, care mai viguroase, mai prelungi, mai spre bas ori mai pițigăiate, însoțite, desigur, de un cor de înjurături savuroase. Nu vă imaginați însă, că vreunul din vajnicii domni care proferau insulte care mai de care mai inventive la adresa noastră, s-ar fi dat jos din autoturism să dea o mână de ajutor. Păi ploua afară, nu v-am zis? După vreun sfert de ceas, care mie mi s-a părut cel puțin un sfert de veac, timp în care reușisem să mișcăm mașina vreo 5 metri, mila Bărbosului s-a pogorât asupra noastră, întruchipată de un băiet mic-mititel, cred că avea patruj de kile ud și cu o cheie franceză în buzunar, dar cu suflet mare, care lucra la Lukoilul din zonă (parcă Lukoil era, dacă nu mă înșeală memoria, da nu bag mâna în foc…).
Care băiet probabil privise o vreme la jalnicul spectacol pe care-l dădeam și până la urmă, mânat de milă, s-a gândit să-și treacă o faptă bună pe răboj, așa că a venit și ne-a ajutat să împingem mașina până pe primul trotuar liber. Să-i fie zilele senine și viața frumoasă, că mare faptă a făcut! Când am văzut hărăbaia suită pe trotuar și pe noi plecate din intersecție, m-a izbit o fericire de ziceai că am câștigat la loto. Îmi venea să-mi deschid o bere acoloșa, pe loc, și să fumez 14 țigări una după alta. Mă durea în cot că ploua în continuare cu ură și că eram udă până-n măduva oaselor, măcar nu mai eram în mijlocul intersecției.
Nici nu mai țin minte exact cum am plecat de acolo, parcă am sunat un prieten să vină să ne ia, dar nici nu mai contează. A fost o experiență de neuitat, ce să zic. Iar amabilitatea și plăcerea de a ajuta a oamenilor nu m-a dezamăgit deloc. Din contră, am învățat atunci niscai înjurături noi și am aflat pe pielea mea cât de dispuși sunt oamenii să te ajute când ai o belea. Aferim!
Vă mai povestesc una scurtă, că mi-am amintit acuș de ea. Tico al meu primise cadou, pe lângă un casetofon nou și jmecher, un sistem de pornire din telecomandă, ca să poată prințesa să pornească mașina din timp, să nu care cumva să i se încingă prețiosul dos pe timp de vară, ori să îi înghețe pe timp de iarnă. Așa că, atunci când aveam de mers undeva cu mașina, mă dădeam imperial jos din bloc, apăsam pe telecomandă, mașinuța pornea și făcea cald sau rece, după caz, iar între timp eu mergeam să-mi iau țigări sau alte alea de la chioșcul din apropiere. E, tot șpilul cu jucăria asta era unul singur – trebuia să lași mașina scoasă din viteză și cu frâna de mână trasă. Ceea ce, de obicei, executam. Doar că uneori, mai și uitam.
Și așa se face că, într-o frumoasă dimineață de vară, când pe la ora 8 erau deja vreo șaptesutecinșpe grade afară, am ieșit din imobil și, pe drum spre chioșc, am zis să pornesc mașina, să facă o țâră de friguț. Mașina era parcată la vreo 20 de metri de ușa blocului. Locurile de parcare erau din alea oblice față de trotuar. Și unde nu apăs eu botonul și unde nu pornește Furia Argintie și unde nu face odată „hop” și sare bordura și mi ți se cocoață pe trotuarul pe care tocmai trecea baba de la parter, a mai acră și nesuferită vizoristă pe care mi-a fost dat să o întâlnesc.
Și trecea ea, baba, așa, agale, târând după ea un cărucior din ăla tip catena (decât că pe vremea aia nu exista catena încă) și șontâcăind, dar apoi, să vezi minune, a prins brusc vlagă și vitalitate și a făcut un salt aproape acrobatic, din mijlocul trotuarului pe care se perinda, de a ajuns lipită de zidul blocului, cu botul mașinii gâdilându-i genunchii. Ca norocu, mașina pornise din telecomandă, dar fiind uitată în viteză, n-a avut zvâc să facă mai mult decât să sară bordura și să se oprească cu roțile din față pe trotuar. Bafta mea, că altfel ajungeam dreq să plătesc baba de nouă.
Iar eu, în caz că vă întrebați ce făceam în tot timpul ăsta, m-am făcut că plouă și mi-am continuat imperturbabilă drumul spre chioșc, am ajuns în dreptul băbii, încă lipită de bloc și holbându-se la mașina fără șofer care o atacase, am zis delicat „pardon!”, m-am strecurat printre ea și bara mașinii și m-am dus să-mi iau țigări.
Gata. Dar dacă nu v-au ajuns astea, cred c-aș mai găsi vreo două-trei.
sursa foto: pixabay.com
Am citit cateva randuri si constat cu ingrijorare ca povestesti ce catastrofa esti, pe un ton usor amuzat si sagalnic. Eu am fost aproape mort din cauza unei pazachine blonde ca tine, care se alinta ca nu e buna de soferita. Ar trebui sa predai carnetul si sa te ascunzi sub o piatra.
Comentariu beton!158
Da, bosule, înțeleg ce zici. Dar @Iulia are puterea să-și asume asta, să facă mișto de ea insăși și de greșelile ei. Nu semnează doar comentarii anonime pe bloguri ca toți vitejii de tastaură. Știi cum zic? Uite cum facem, la ora 9.00 voi da share acestui articol pe Facebook. Nu vrei tu să te duci acolo și să comentezi, cu contul tău real, și să-i faci recomandările astea? Hai, arată-mi că poți să-ți asumi ce scrii. Da, știu, n-ai cont de Facebook. Plm.
Și încă ceva, nu mai lua și tu mot à mot (asta înseamnă cuvânt cu cuvânt) tot ce vezi scris pe intenrți. Că uneori mai înflorim lucrurile, le mai exagerăm un pic, mai facem ca proștii, tocmai din dorința de oferi o lectură amuzantă celor care se trezesc dimineața și vor să aibă ceva de citit la cafea. Serios.
@VremOtaraCaAfara
Bună dimineața și ție! Îți mulțumesc pentru recomandare. Am să merg luni la prima oră să predau permisul, că am verificat, azi nu e program.
Lași o adresă de mail, să îți trimit dovada că l-am predat? 🙂
Comentariu beton!116
Am io un permis de Portugalia, ți-l cedez să-l predai pe ăla, să nu se supere pofticiosul de țară. Bine, e oleacă fals dar dacă nu spui la nimeni nici eu nu spun.
E de bărbat dar, dacă mergi să-l predai când plouă, garantez că te potrivești cu moaca din poză. 😁
Comentariu beton!50
d’oh, frați și surori, îi sâmbătă, deeeeci.. îi zi de/cu zâmbete!! activați-vă simțul umorului, nu pe cel al.. omorului! Iulia are talentul de a picta-n cuvinte, dacă mai aplică și autoironia – ies texte funny despre situații altminteri stresante/neplăcute. hai să nu mai aruncăm cu pietre aiurea, toți am avut, ca șoferi, un moment tensionat în trafic.. @VremOtaraCaAfara – mai schimbă paradigma comportamentală, măcar sâmbăta! 🤪
Comentariu beton!75
@sloimii, mulțam de ofertă. Adevăru e că oricum nu-s io vreo frumusețe rară, deci dacă trag un fes pe cap, s-ar putea să meargă 😂
Se dezbate încă. Ce zici?31
Urat vorbesti ! Femeia asta ne delecteaza sambata cu patanii adevarate ,dar excelent romantate,si tu o faci „patachina”? Daca nu esti de acord,nu mai comenta ! Asa cred eu ca este de bun simt.
Altfel spus ,MULTUMESC Iulia, mi-ai inseninat ziua.
Comentariu beton!59
Si in biblie scrie @irina ca cine se crede fara pacat sa ia piatra sa arunce, sau ceva de genu, doamna e intradevar talentata la scris astfel de povestioare, asta trebuie apreciat nu dat cu piatra pentru ce a scris ca a facut, poate fi doar o poveste bine scrisa si nimic serios, unii oameni insa merg mai departe decat e necesar in astfel situatii.
Se dezbate încă. Ce zici?37
@keepcalm, și eu ce-am zis?! asta era și ideea mea, doar că-i ”îmbrăcată“ în alte vorbe 🙂 sâmbătă zâmbitoare tuturor!
Se dezbate încă. Ce zici?32
@Nicoleta, mulțumesc 🙂
Se dezbate încă. Ce zici?25
Cele mai multe accidente pe care le-am evitat, sau nu, au fost provocate de bărbați. Sunt convins că fac și femeile greșeli, uneori monumentale, dar mai mulți bărbați erau să mă omoare decât femei. Autoarea a povestit niste întâmplări comice, nicidecum tragice.
Comentariu beton!51
@lu’ primu’ comentator, acu’ c-am terminat cu parastasu’ și extrasele pe single ale popii, pot să comentez și eu: boule!
nu știu dacă a fost voit (înclin să cred că nu), da’ antiteza nick-comment are un haz nebun;
bosulică, @Iulia a condus Tico, știe cu ALHu’ (ruuuuulz!) și are permis de motor; tu ai?
în plus, fata are un haz nebun (superb, @altaiulia), ceea ce tu, în vecii vecilor (că-s încă sub influența opiumului popoarelor ), n-o să…
Comentariu beton!67
@Tudor, procentual, cred că sunt mereu șanse mai mari să pățești o belea din cauza unui bărbat în trafic, decât din cauza unei femei, pur și simplu pentru că sunt mai mulți.
În rest, catastrofe sunt din ambele sexe (cunosc numai eu vreo câțiva masculi cu care nu m-aș urca în mașină nici dacă ar veni apocalipsa și ar fi ultima mea șansă de scăpare). Iar multe femei ajung să facă nefăcute din cauză că pornesc din start de la premisa că ele nu știu, nu sunt în stare… Și pe de altă parte, sunt alea care sunt pur și simplu un dezastru și pace.
@costică, o arzi pe chiolhane azi, bag de seamă 😁 da o porție de colivă nu trimiți și matale pân curier? 🤤
Se dezbate încă. Ce zici?36
@VremOtaraCaAfara: nu e suficient că ești prost, mai și semnalizezi. OMFG!!!
Se dezbate încă. Ce zici?30
Domnu Mihai Vasilescu, eu zic sa facem altfel.
Tu te pui in masina dumnitale cu nevasta si copil, apoi o pui pe blonda amuzanta sa vina cu 80 la ora si sa te izbeasca din spate ca sa te proiecteze pe contrasens, de unde sa te mai izbeasca o masina din lateral. Apoi, dupa ce stai 3 luni prin spitale si clinici, ne intalnim toti trei fata in fata (nu pe facebook), ca sa ne amuzam pe tema asta. Mai apoi, sa te vad ce parere ai despre oamenii care se alinta laudandu-se ca nu respecta regulile de circulatie si bagatelizeaza condusul neglijent de parca ar fi stangacie la un joc de popice. Nu povestea este problema in text, ca toti suntem pro.sti uneori, ci atitudinea joviala a povestitoarei fata de greselile ei.
P.S. Si eu sunt uneori bolovan in trafic, dar nu consider ca e amuzant, daramite motiv de bravada. Sunt curios daca blonda care m-a lovit pe mine ar avea curaj vreodata sa faca bravada de stangacia ei.
Comentariu beton!91
Bosule, eu nu înțeleg ce cauți aici. Serios. Nivelul tău de inteligență nu e ce trebuie, umorul îți lipsește complet. Nu ai nimic mai bun de făcut sâmbăta?
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.27
Domnu Vasilescu, credeam ca blogul tau, pe care il citesc de vreo cativa ani, e o platforma de dezbateri, democratica. Cand colo, la prima opinie divergenta, ma inviti afara?
Poate ca nu realizezi, dar pe langa faptul ca te amuzi la tine pe blog, ti-ai asumat si un rol educativ prin problematicile pe care le publici spre dezbatere. Ca de-aia te-ai agitat atat cu Covidu.
Daca te intriga faptul ca mi-am dat adresa de email anonima, te invit sa ne intalnim la o cafea, toti trei, adica tu, eu si Iulia. As putea sa extrapolez si sa iti mai dau o multime de exemple in care anumite comportamente nu trebuie bagatelizate. Faptul ca majoritatea cititorilor tai sunt gata sa se bata pe umeri aprobator cand fac greseli manuind arme mortale, recte masini, nu iti sustine cauza.
Pe Iulia o invit sa vina la scoala la fiica-mea si sa-si expuna povestea la ora de dirigentie sa vedem ce amuzati or sa fie profesorii care asista.
Iar pe tine Mihai, te provoc sa mai inviti de-alde Creanga dinastia, pe subiecte cum ar fi:
Ce amuzant a fost cand Gheoghita a luat la babardit fetele din sat intr-o seara cand s-a imbatat si n-a mai stiut ce e cu el. Sau ce amuzant era cand pirotehnistu Dorel s-ampiedicat manuind niste artificii printru-n club de fite si era sa dea foc la hardughie. Sau ce patanie hazlie a avut paramedicu Ionel cand a scapat targa pe scari. Sau cum chirurgul Fane a taiat nitel mai piezis si era cat p-aci sa-i taie tendonul unui nefericit. Eu le-am auzit si nu mi s-a parut amuzant.
VremOtaraCaAfara – dar sa nu ne purtam noi civilizat. Doar ceilalti sa se poarte civilizati.
Comentariu beton!104
@VremOPulă, boss, mi se rupe că-mi citeai tu blogul și ce să vezi; azi te-am dezamăgit.
Da, ai dreptate, am un rol educativ, muiesc proștii. Iar tu ești unul dintre ei. Și nu, aici n-a fost niciodată democrație, aici s-au muit proștii dintotdeauna. Te pup, adio.
îmi permit câteva considerații vis-a-vis de punctul de vedere al persoanei cu nick-name @VremOtaraCaAfara, din perspectiva de medic! din insistența cu care a revenit, din modul în care pune problema, îi limpede că omul acesta a suferit o traumă! dincolo de trauma fizică provocată de un accident, omul a rămas blocat în/la acel moment și vorbim și de o traumă psihică! îi este imposibil să înțeleagă/accepte că postul Iuliei nu glorifică neglijența/inconștiența la volan, ci doar că Iulia îmbracă în umor și autoironie și cu talent câteva dintre experiențele ei ca șofer. oricât ne-am strădui, sub orice formă, omul acesta nu poate ieși din acea buclă! are nevoie de terapie, de un bun psiholog, altminteri va (re-)trăi – iar și iar și iar- povestea accidentului său. omul atât poate, nu-i de rea-credință! pt el, Iulia nici măcar nu-i Iulia, nu pe Iulia o atacă!! el, în fapt, atacă orice persoană care ar glumi pe seama șofatului imprudent și care, pt el, reprezintă ”pațachina blondă“ care i-a provocat durerea! e o cauză pierdută pt momentul acesta, nu are rost nici să ne consumăm energia, nici să jignim.. omul nu are putere să-și depășească trauma! el are nevoie de un psiholog, nu de comentariile noastre! @VremOtaraCaAfara, sper să-mi asculți opinia, strict medical vorbind, știu ce spun!
Se dezbate încă. Ce zici?58
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.20
@iulia, exclus. Oamenii de genul ăsta sunt niște moluște lașe. Ăsta n-are curaj să-și zică numele real și are curaj să-ți zică ceva în față? NICIODATĂ!
@(alta) Iulia, da! ar deveni agresiv- măcar verbal- față de orice persoană care ar glumi pe seama imprudenței la volan (sau ar glumi pe seama a orice ar considera el imprudență). din păcate, omul acesta este afectat psihic de acea experiență și are nevoie de terapie pentru a înțelege că, uneori, mai faci și haz de necaz! știi, unui om bolnav de diabet sau de inimă nu-i spui să-și ia seama și să se insănătoșească singur, ci îl trimiți la medic, să primească ajutor! fix așa se pune problema și la el, are nevoie de ajutor.
Se dezbate încă. Ce zici?38
Ce interesant… @irina, tu ai o părere bazată pe aspecte medicale. @Mihai are alta, bazată pe experiență.
Cumva, înclin să fiu de acord cu amândoi, adică ambele variante mi se par la fel de plauzibile. Acu chiar sunt curioasă care ar fi realitatea… Ete că tot n-aveam eu la ce să mă gândesc sâmbăta după amiaza… 🤔
Se dezbate încă. Ce zici?24
@Iulia off topic apropos de coliva acum 3 ani inainte de Paste o visez pe mamaia ca statea ea sub nuc la ai mei in curte si ma lua la viră ca n-am mai facut un cozonac, o coliva si nicio o bere nu i-am adus.Eu nu cred in mizerii de vise dar zic hai mah daca tot sunt house manager si gătesc sa bag si o colivă si impart la vecinii mei polaci sa zica bogdaproste.Ma apuc gatez toate pun intr-un blid separat cozonac( asta il asteapta vecinii de si eclerele dupa miros vin la usa, mai nou si dupa sarmale) duc le explic ca in acel blid este o „prajitura” ca nah nu stiu cum sa zic coliva in nicio limba.Bai neneacă sa vezi fidbacuri pozitive si acum.ma intreaba cand mai fac prajitura aia ca ar plăti sa le mai fac.Nişa de business coliva de vândut la polonezi 🤣🤣🤣🤣🤣!
Se dezbate încă. Ce zici?33
@ Irina: Nu as fi agresiv, nici cu blonda mea nu am fost, ba dimpotriva. Pe undeva, simt ca o compatimesc. In plus, de multe ori cand gresesc la volan, imi aduc aminte de ea si ma rog sa nu provoc si eu vreun accident cuiva.
Despre Iulia, imi cer scuze daca am jignit-o. Irina a inteles cel mai bine, nu atac persoana ci ideea.
Despre Mihai Vasilescu, ramane valabila invitatia de intalnire fata in fata. Nu o lua ca o amenintare ca nu am o statura sportiva. Te stimam pentru opiniile tale si as putea dezbate ore in sir pe orice tema. Doar ca, dupa derapajul suburban pe care l-ai afisat mi-a cam pierit entuziasmul.
Apropos, adresa de email e reala. Ti-am confirmat abonarea la articol. Numele nu mi-l dau, pentru ca ma tem de bullying din partea ta.
Despre plecat de pe-aici nu o sa plec. O sa citesc in continuare, in secret, fara sa mai comentez, pentru ca, asa cum le spuneam si altor bloggeri cu aere de demiurgi, nu pentru ce scriu ei le citesc articolele, ci pentru ce scriu comentatorii lor. E extrem interesant sa vezi cum vad si altii lumea.
Comentariu beton!121
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.20
@(alta) Iulia, știi ce-i amuzant? că amândoi avem dreptate, dar în situații diferite! da, Mihai are dreptate 100% când ne raportăm la comportamentul de Gică-contra. și, DA, așa-i cum zice Mihai, ăia-s lași, gura ce-i de ei! în schimb, când vorbim despre un individ cu sindromul de stres posttraumatic, oamenii se manifestă diferit – prin stări depresive, sentimente de vinovăție și-n final, stări de furie/agresivitate. semnele se pot manifesta luni/ani la rând, iar consecințele pot fi atât de grave, fără ajutor de specialitate.. colega @ametist vă poate confirma și ea că am dreptate, omul nostru e un caz clasic, de manual, de stres postraumatic..
Se dezbate încă. Ce zici?27
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.10
@Aura, ca să poți spune „am greșit, ai dreptate” trebuie să îndeplinești două condiții: să te ducă capul și să ai oleacă de colană vertebrală. Nu e cazul la domnu’.
@Irina: Acuma, nu-s ce sa zic. Ca am stres posttraumatic, mi-e clar. Da cine a fost mai agresiv, eu sau Mihai?
Comentariu beton!63
@VremOPulăCaAfară, eu, bosule, eu am fost mai agresiv. E vina mea pentru că am un defect: nu suport proștii. Acum e limpede? Iar cealaltă vină a mea a fost că nu ți-am șters comentariul din secunda unu.
🙂 oameni buni, puteți da oricâte mânuțe roșii vreți, puteți să nu fiți de acord cu mine și @ametist până dincolo de nori, nu asta-i problema- nu dezbatem cine are dreptate! problema-i alta- avem un om cu sindrom de stres posttraumatic, noi două suntem calificate profesional să-l recunoaștem și, din păcate, comportamentul ăsta acuzator-agresiv nu-l va ajuta pe om cu nimic. și nici nu ne vor afecta pe mine & @ametist mânuțele roșii, noi știm ce am învățat în 6 ani de facultate și-n anii de experiență practică 🙂 știți ce înveți prima și prima dată, când ajungi la medicină? Primum non nocere – mai întâi, nu face rău. dacă nu-i putem face un bine omului, haideți măcar să nu-i facem rău! Mihai nu-i de condamnat, are de-a face cu proști&rău intenționați de ani de zile, probabil nu mai are răbdare acum să disece fiecare tușă a unui comentariu. în plus, e blogul lui, are ce reacții vrea, cum vrea, nu putem comenta noi reacțiile lui aici! eu am încheiat discuția pe subiect, o seară faină tuturor!
Se dezbate încă. Ce zici?31
am vrut să scriu un comment amuzant dar nu; esența comentariului inițial este asta: „trebuie să fim civilizați, empatici și buni! pațachino!”
gisăsfachingcraist!
și alți 58 (la moment) au fost de acord…?
Se dezbate încă. Ce zici?16
@costicămusulmanu, îi știi tu pe toți oamenii ăia care comentau pe aici și acum nu mai comentează? Ei, toți oamenii ăia acum dau like la orice și oricine are ceva de zis împotriva mea (în cazul de față și a Iuliei). Iată explicația. Se vede din avion că @vremopulă ăsta e prost de pute, dar dacă a zis ceva împotriva mea e ok. 😀 😀 😀
O fi fost şi Mihai agresiv, după câți idioți întâlneşte zilnic.
Dar tu, omu’ lu’ ‘mniezo, dacă recunoşti că ai ptsd du-te şi tratează-te! Crezi că dacă te refulezi pe bloguri te ajută la ceva? Mai rău îți faci când vezi câți nu-s de acord cu tine.
În rest dați cu roşu până vă cad deştele, eu atât am avut de spus.
Se dezbate încă. Ce zici?24
„E extrem de interesant să vezi cum văd alții lumea.” Păi să zic și eu atunci ce văd și cum văd. VremOtaraCaAfara, mi se pare complet deplasat și mie comentariul tău inițial, în special prin prisma insultei, dar și a îndemnului de a renunța la condus. Ok, nu te poți amuza copios la un articol de genul acesta, pot înțelege asta. E genul de articol la care ori răzi, ori plângi, ori cu un ochi râzi și cu celălalt plângi, ori zâmbești. Eu îmi aduc frecvent aminte de câteva pățanii avute în trafic, unele amuzante pentru toate părțile implicate, altele nu. Accidente la activ: 3, unul din vina altuia, două din vina mea, toate ușoare și doar cu îndoiri de table. Mă pot amuza acum și de ele. Când aud de un accident care se lasă doar cu îndoiri de table, răsuflu ușurată, dar chiar și-așa, întrebarea „what if” imediat îmi sare-n cap. Când e cu victime, mi se chircește sufletul.
Acum ceva ani, o prietenă a asistat la un accident oribil în Militari. O mamă trecea cu căruciorul cu un bebe în el pe trecerea de pietoni, un șofer a oprit, un alt șofer l-a lovit în spate și prima mașina a ricoșat în cărucior. Ieri mi-a povestit cineva că a fost lovit la un semafor, tot așa, în spate. Oprise tot pentru o mamă cu un cărucior. Mi s-a strâns instantaneu inima. Dar totul ok, avusese piciorul bine pe frână, că o văzuse pe șoferiță cum se apropie dubios de repede din spate. Se pare că stătea pe telefon. Altfel, fiare, asigurări, nimeni n-a avut nevoie de spital sau mai rău.
Un accident rutier în sine nu e amuzant. Viteaza, neatenția, greșelile care pot provoca accidente, nici ele nu sunt amuzante. Dar, în timp, amintirea accidentelor poate deveni amuzantă, mai ales dacă nicio ființă umană sau animală nu a rămas cu sechele mai mici sau mai mari de pe urma lor. În cazul de față, doar la baba cea acră există ceva suspiciuni de sechele. Dar să sperăm că totuși, în timp, a râs și ea de pățania cu Furia Argintie.
Altfel, copii, când mutați de colo colo câteva tone de fiare, ochii cât sarmaua, atenție la neatenție (vorbel tatei, nu ale mele) și, în caz de accident, rugați-vă să nu traumatizați sau chiar să ucideți pe cineva, domniile voastre included, desigur. Cu un pic de atenție, grijă și simțul responsabilității la volan puteți evita fie niște ani de pârnaie, fie terapie, bani sau de ce nu, chiar dislike-uri pe bloguri.
Se dezbate încă. Ce zici?39
@Aura, îmi cer scuze, dar m-am blocat la „eclere”. Prin curier s-ar putea? Plătesc eu, nu-i problemă! 🤤🤤🤤
@irina & @ametist, între timp m-am cam lămurit cum stă treaba cu distinsul domn. Îmi pare rău că ați pierdut vremea încercând să dați niște răspunsuri raționale și de bun simț, pentru că în cazul de față e clar, e ca și cum ai da prăjitură la porc, vorba francezului… 🤷♀️
Se dezbate încă. Ce zici?17
Oooooo. 87 de lăbari. Ori au stat bine ascunși ori au venit via FB. Pare că aștia se aliază și vin în haită când e „atacat” unul cu idei la fel de cretine ca ale lor.
Se dezbate încă. Ce zici?14
114, la moment; mie-mi pare că blogu’ îi under siege sau ceva; haipa, mă duc să mă ascund în pădure, c-acuși face @MV chetă pentru ransomware…
plus că-n pădure nu-s atîția!
Am ras cu lacrimi! 😂
Comentariu beton!23
Ceea ce nu poate decât să mă bucure 😁
Are doamna haz la scris, daca nu sunt indiscret ce profesie are? Intreb si eu ca la povestit e mare meștera 🙂
Comentariu beton!22
Mulțumesc. În acte sunt economist de profesie. Practic, îmi câștig existența din traduceri. Nu, nu traduc acte de mașini, certificate de naștere sau sentințe de divorț 😁
Comentariu beton!37
Poate ar trebui sa analizezi posibilitatea de a si castiga ceva din scris, e pacat sa nu profiti din asta, zic eu, si cred ca iti place sa scrii astfel nu ti-ar iesi asa, si de ce sa nu vina si ceva in cont pe calea asta.
Comentariu beton!19
Mulțumesc pentru apreciere 😁
Iaca, primul pas l-am făcut – l-am abordat pe șefu la blog și îl bombardez cu inepțiile mele. Acu aștept campaniile 😁
Comentariu beton!21
Doamne, ești fenomenală! Eu, îndrăznesc sa merg cu mașina, prin București, doar pe trasee bine stabilite și cât mai scurte, în rest , trebuie sa câștige un ban și cei cu taxi. Dimineata, când mergem la job, conduce soțul meu, la întoarcere (plec mai devreme)prefer sa mă deplasez pe cele 2 picioare din dotare , decât să iau mașina…parca e mai sigur așa și zice-se ca face bine, mersul pe jos!
Se dezbate încă. Ce zici?20
🥰
Am murit cu Jingle Bells și baba 🤣🤣🤣
Tare articolu’, Iulia!👌 și tu tare ca totuși ai condus, nu te-ai lăsat ✌️
Comentariu beton!28
Mulțumesc 🙂
Io șofer din satul meu, sat cu 3 semafoare, ocazional am condus prin capitală o prelată de 3.5 tone. Am fost impresionat de amabilitatea oamenilor din trafic. Poate erau și ei impresionați de mașina mare, poate de numerele de MM, poate de animalul de la volan, cert este că îmi cedau trecerea ca să mă ajute să schimb banda când eram căscat sau mă lăsau să intru în trafic când nu aveam dreptul. Mie unul mi s-a părut mai ușor să conduc în București decât în alte zone a țării.
În rest rămâne cum am stabilit, Iulia scrie fain.
Comentariu beton!44
Cred că ajută dimensiunea mașinii. Am observat și eu că șoferii de București tind să fie mai amabili cu dube, camioane și altele asemenea 😁
Vorba aia, frica păzește pepenii. Sau tabla 😜
Comentariu beton!26
@sloimii, cred că asta se întîmpla în ultimii 5-7 ani, cînd traficul din capitală s-a îmbunătățit simțitor; altfel, acum 15 ani, nici mașina poliției cu sirene și girofaruri nu primea prioritate, lucru văzut personal pe lîngă Romexpo;
vi-l amintiți pe domnul (ha!) controlor de trafic aerian (model de stăpînire de sine) care a împins un logan în pasarela de după Fîntîna Mioriței…?
Categoric mărimea conteaza, în orice domeniu. La cazul concret a contat mărimea în sensul masei. Toți avem de pe vremea școlii un neuron care ne zbârnâie-n cerebel când aproximăm mase și accelerații-n trafic.
Eu prima dată am constatat pe viu în trafic asta când un văr a binevoit să ne ia de la aeroportul din Tg. Mureș să ne ducă la autogara cu autobuzul de Brașov. La un moment dat a făcut dreapta mai mai să dea în șanț ca să facă loc unui Land Rover fumegând și în plină misiune de dus șoferul probabil cu vezica slabă la ceva vas izbăvitor.
Dovada absolută am avut-o acum câteva luni. Probabil câțiva de pe aici își amintesc vag de un accident de acum câteva luni de prin Germania/Bavaria/Fürth când un camion condus de un turcaleț afumat (nici măcar nu era camionul încărcat – văzut de mine, era gol) a reușit rarisima performanța de a da daună totală la 40 mașini parcate. 5 incendiate și restul înghesuite în casele de pe margine sau cu lateralele sfâșiate. Locuiesc și acum pe strada cu pricina, o casă încă e „ambalată” în schele iar cea de vizavi are și acum jaluzelele de la geamuri deformate de incendiul mașinilor. De atunci am toți „senzorii” activați când detectez în proximitatea mașinii ce o conduc ceva masiv.
Cred ca eu am sugerat ideea articolului de azi?😃 Sunt foaaarte trista, speram ca din cele 3 luni de suspendare sa fiu nevoita sa conduc doar doo. Dar azi, un nene de la Politie i-a comunicat suspendatului ca trebuia sa se prezinte în primele 20 zile de suspendare pt a da examenul. Asa ca plâng cu clăbuci, nu îmi place sa conduc, și aflu ca mai am o luna de supliciu. Mai nou, constat ca am un sot bisericos, ca la câte,,Doamne fereste/Doamne ajuta” aud zilnic, pe bune, nu ii văzusem partea asta.Deși e catolic, cred ca în disperarea momentului, crucile le face ca ortodocșii.Nfine, încă 2 luni în loc de încă o luna, @altaiulia tine-mi pumnii.Si voi ăștia de alde vremotaracaafara, încercați sa va dezgropat amintirile, oricat de macho va credeți, la început și voi ați condus ca Italia, adică ca o cizma.Acum sa curgă mânuțele roșii.🤓
Comentariu beton!79
Hai, că poți! 😁
Eu am noroc din 2 puncte de vedere – odată că îmi place să conduc (deși sunt o patzachină care n-ar trebui să facă asta) și în al doilea rând pentru că personajul masculin, dacă e în dreapta, rareori comentează. Ba uneori mă mai rățoiesc la el că nu mi-a atras atenția când aleg un traseu prea aglomerat sau altele de gen, iar singura replică pe care o primesc e „păi tu conduci, ce treabă am eu?” 🙄
Hai, că o lună trece repede!
Comentariu beton!41
@(altă Iulia) ține bine de personajul masculin, că personaje d-astea necomentatoare se găsesc atât de rar, încât par să fie pe cale de dispariție. 🙂
Comentariu beton!18
Eu sunt foarte precaut așa că am reușit până acum să nu am belele ! Tot din precauție întreb…cam pe unde ai drumuri de facut în general ???
Comentariu beton!37
Prin Brașov și împrejurimi, în general. Lasă aici un număr, și dau eu un bip când ies în trafic 😂
Comentariu beton!33
Bună dimineața! Multumesc pt încă o sâmbătă începută cu zâmbet. Să încerc și eu:
Eu mi-am luat carnetul mai târziu, pe la 28 de ani. In dotarea proaspetei noastre familii era un Trabant, mai in vârstă decât noi. Eu , vitează, să plec cu masina la lucru, in schimbul 2, deci pe la amiază, când ieșeau copii de la școală. Totul bine și frumos până “dau colțul” după bloc. Sună ceva, cam cum se crapă cerurile, și apoi tot sună, in mers, de parcă eram cu plugul pe asfalt. Șoc și groazâ pt copii și părinții de pe trotuar. Trag pe margine și mă uit sub mașină , unde toba de eșapament voia divorțul. O smulg de acolo, o pun in portbagaj și fac cale întoarsă in parcarea blocului. Îi arunc o privire : “pe când să fiu și eu DOAMNĂ” , era Trabant da?!? și pornesc mândră către stația de autobuz. Mno, dragoste cu sila, e viol.
Peste vreun an, eram mai înstăriți puțin și aveam un Ford Granada. Un tanc de mașină, 2 tone. Când am avut voie să o conduc, soțul mi-a spus: numa’ să nu mergi tare, că dacă te bagi in vreunu’ îl omori și tu rămâi întreagă, să-l poți plăti. Buuuun! Eu gravidă, foarte gravidă și multă, la volan. La un semafor , in rampă, a murit motorul și nu a mai vrut! Nimic nu mai voia. Se face verde, la semafor, mă fac eu verde că “acum ce fordu meu fac?” și încep claxoanele colegilor de trafic, din spatele meu. Îmi fac curaj, cobor din mașină, și mă arăt, in toată splendoarea mea, ridic ușor din umeri, către colegii de trafic și ….. aia e. Au venit vreo doi, au împins-o, la margine, mi-am luat posetuța și am pornit țanțoșă pe jos, ca tot pietonu, că ce să și faci.
Tico argintiu am avut și eu. Și Skoda Octavia, in leasing, am avut, cam in același regim de utilizare al Casco-ului. La încheierea contractului de leasing și reînnoirea poliței , pe persoană fizică, aveam malus (coeficientul ăla de evaluarea asiguratului) 300% 🙄. Am zis că nu îmi place și am circulat mai atent.
Weekend fain! 🤗
Comentariu beton!47
Să vezi ce cuminte circul și eu de când nu mai am casco… 😜
Pe mine m-a oprit poliția o dată când eram foarte gravidă, la un filtru cu fiolă. Când a venit lângă mașină și a văzut ditai burdihanul, și-a cerut scuze pentru deranj 😂
Comentariu beton!42
Mi-am imaginat ca finalul trebuie sa fie apoteotic, asa ca eram pregătită. Dar recunosc ca la faza cu baba acrobata m-a pufnit un ras isteric, cafeaua a sărit cât colo, jumătate pe mine, restul pe mâța din dotare, care nu pricepea ce se întâmplă. Bravo, Iulia! Îmi place stilul tău!
Comentariu beton!23
Dau o cafea când treci prin zonă, să mă revanșez 😁
😂😂😂😂😂😂, thank you Iulia!
Am ras cu lacrimi!
🤣🤣🤣🤣🤣🤣
🥰
F tare. :)) Anunț cu o zi înainte când ajung pe la Brasov, dar cel mai bine iau trenul.
Comentariu beton!19
Da și tu un mesaj înainte și stau acasă, promit 😂
Degeaba vrea el/ea, ce-o fi, @O taracaafara , cu un limbaj de cocalar de stepā n-are sanse. Iulia, esti bestialā! Pātit si eu chestii diverse în trafic, zgäriat autobuze (ce dracu’ cāutau alea pe drumu’ meu?) . Tot cu Tico si eu în Jurasicul timpuriu:). Scuzati lipsa unor diacritice, telefonul meu nu s-a trezit încă:)Mai vrem povestile tale!
Se dezbate încă. Ce zici?17
Tico rulează 😁 🚙
Ce plăcut e să îți începi ziua cu o lectură care te binedispune. Mulțumesc, Iulia!
Dar ziua mea a început la 6.12, când m-a trezit o bușitură. Ies pe balcon și văd două mașini tamponate și avariate, mai ales una, destul de grav. Șoferii teferi, asta e ce contează cel mai mult. Blocul în care locuiesc este la o intersecție unde, frecvent, cel puțin una pe săptămână, au loc accidente. Și aproape toate se întâmplă pentru că se forțează intrarea în intersecție, n-au răbdare o secundă.
Să aveți un weekend plăcut, fără evenimente rutiere! 😇
🥰
Neața!!!! Si eu tot Tico am achizionat ca prima masina la fel de dezastru conducand prin Bucuresti am fost in primul an.Nu am buşit grav nicio masina si pana acum.am avut vreo 6-7 masini in 22 de ani.Am zgariat, hârsiit sau rupt roti prin gropile din Bucuresti olelica cate si mai cate.Cu apa si ploia am avut o aventura de in 2004 parcă m-a costat vreo 5000 lei.Ploie torentiala biroul pe undeva prin Srbastian, strazile pline de apa cu masina nr 3 Ford Modeo 1.9 TDI si apa pana la geam ca daca deschideam usa ma inecam 😁😁😁😁 am intrat apa pe la turbo in motor Jinggle Bells etc stop in lac..ma rog nu era lac era strada si ma uitam cum ii plutea canapeaua vecinui in curte( asa nasol era) si ma gandeam.ca al meu e doar un fier dar omul ala are apa in casa deci sunt ok.De altfel condusul.in Buc cere repertoriu mare de sudălămi, surzenie si nesimtire ca sa supravietuiesti, chestii pe care le-am pierdut de vreo 4 ani asa ca mai bine iau metroul si taxi cand ajung in Ro ca jur ca mi-a murit şoferocimpanzeul din mine.Super scris articolul mi-ai dat viteza sa ma apuc de managementul bucatariei deci hai sa trec la oală ca acolo imi e locul .Semnat PAȚACHINA brunetă
Comentariu beton!26
Hydrolock.
@Tudor cum zici tu eu am redat concluzia lu nea Mircea mecanicul cert e ca am tufut turbine, refacut motor ca nah masina e facuta pt asfalt nu e submarin 😁😁😁😁 am invătat de atunci ca mai stau acasa cand ploua torential in Buc mai mult de o zi iti tre barca/submarin nu 4 roti.
Mor, am râs iar de mi-a sărit cafeaua din cană. Geamăna mea Adriana, tot cu un Trabant am început și eu epopeea condusului apoi diverse renouri, opeluri, pejouri, forduri sau nisanuri ( sper că nu se activează poliția denumirilor auto) am trecut prin minunata experiență a condusului unei dube 😁 șoferi mai gentili nu am mai întâlnit ca in perioada aia 😂 aproape mă rugau să schimb banda. Casco îl cam plătesc degeaba, dar preventiv așa, e bun. Săru’mâna pentru toate articolele pe care le-am citit.
Băi, să știi că am condus și eu o dubă odată. Acu ceva ani am închiriat o autorulota care era de fapt o dubă convertită. Mi-a plăcut super mult! Până am ieșit de pe stradă, am cam strâns din bucepși, dar apoi mi s-a părut mega fain, ai poziție mișto, vezi bine în jur și da, te cam feresc toți 😂
Ah, și intrebare: de unde aveai pe Tico, șmecheria aia burgheză cu telecomandă, mi-aș fi dorit așa ceva în dubă dar n-am avut noroc decât de un webasto, bun ș’ăla.
N-aș mai ști să îți zic, au trecut aproape 20 de ani de atunci (vai de capu meu ce babetă sunt 😂) și oricum nu eu m-am ocupat de asta, a fost cado 😁
Aveam si eu pe Cielo modelul ala cu cutie automata ce minuneee!
Ha!ha!ha! Minunat! În cei peste 25 de ani, am și eu multe nebunii de povestit. De exemplu, la prima mașină, în primul an, soțul m-avertizat că vopseaua verde din portbagaj, mai ajunge pentru o singură zgârietură😉. Și dacă tot am pomenit de el, în una din zile îl sun să îi spun că mașină e tot în fața blocului, nu am mai plecat cu ea, că avea ceva, și merge ciudat, așa că m-am întors în parcare. Mă sună peste o oră: mașina nu are nimic, ai tu ceva la cap, că n-ai coborât de tot frâna de mână🤣🙈. Și acum râd cu lacrimi, de câte ori îmi amintesc…
Comentariu beton!18
😂
Săru-mîna pentru rîs cu muci.Felicitări pentru articole,la mai multe înainte.
🥰
Bravo Iulia! Pentru umorul de care dai dovadă, pentru curajul de a ne povesti pățaniile tale și pentru curajul de a conduce în continuare!!! 👏👍💐🌹🌺
Mulțumesc 😁
Ps: dacă vi se pare curaj că am continuat cu condusul, ar trebui să aflați pățaniile cu motocicleta. Acolo catastrofe 🤣 Și totuși, sunt vie și n-am ucis pe nimeni 😜
Am inca un râs sănătos după faza întâmplată în predestinatul loc numit Mielul Alb, dar când îl termin, incerc sa povestesc și eu .
Nu am nici un fel de preconcepții despre superioritatea genului bărbătesc in fata celui femeiesc la volan, e plina planeta de femei care conduc camioane de transport și o fac excelent .
În țările nordice domnișoare care poarta pietre în buzunarele gecilor de iarna pentru a nu fi luate de vânt îți bagă la rampă camioanele tip dolly, alea duble cu doua remorci in mai puțin timp cat îmi trebuie mie să mă descalț .
Găsiți pe You tube.
Personal am o amintire frumoasa despre altceva acum, despre cum o doamnă la începutul carierei soferistice nu e musai sănătos să asculte întotdeauna pe guru masculin chiar daca el, guru, a fost născut de mămica lui în mașină, cu mâinile pe volan, și înțărcat cu motorină .
Multi ani in urmă eu personal mă mințeam frumos într-o zi frumoasă de asemenea că indubitabil viața este mișto și trebuie trăită fara stres și cu multă serenitate .
Exact când îmi repetam mai cu sârg această axioma in cap suna telefonul, acest îngrozitor meșteșug de deranj interuman .
Printre bocete și suspine reușesc să înțeleg că doamna Varga numero uno are probleme mari, de nersurmontat cum ar veni, cu mașina .
Ea, mașina, nu voia ( what??), să pornească .
Conform spuselor disperate telefonice, făcea ca o măgăriță, exact când maria sa, conducătoarea auto, trebuia moartă coaptă să ajungă la o ședință .
Așa că a luat un taxi, și îmi recomanda sa nu o las.
Așa că, nu am lăsat-o . Las totul, plec cu a mea acasă, iau cheia dublura din sertarul dedicat, și plec la locul de munca al doamnei .
Prima concluzie, măgărița e pe roșu . Intuiesc drama bietului Clio, pompa de benzină de pe bord e de culoarea racului in oala cu apa fierbinte.
Că sa fac cat de cat oarece incerc fara tragere de inimă o pornire .
Caracterul măgăresc al mașinuței nu se dezminte, și nici nu se gândește să facă chestia asta, nu degeaba Otto când a născocit motorul ăsta a zis să meargă totuși cu benzină, și așa a rămas până în zilele noastre .
No, tulai drace, tocmai se ducea naibii axioma cu viața frumoasă și liniștită pe ziua aceea .
Du-te iar acasă, ia o canistră de tabla, meri la peco, vino înapoi, bagă benzină, și cam atât .
Pentru că totuși seara la reîntâlnirea și reîntregirea familiei fericite un viermus tot mă zgândărea de creier, zic sa aflu totuși CUM? .
Înțeleg următoarea parascovenie, cineva, sfătuise la o discuție pe distinsa, de fata cu alte șoferițe la fel de atente la detalii, că o mașină merge încă 80 de km atunci când lampa se face roșie
Și azi așa, mâine așa, acei ipotetici km pe uscat bag sama că au trecut .
Eu nu cert dar îndrăznesc la final un sfat, o recomandare adică, și îi spun cu blândețe :
-Poate că totuși ar fi bine ca remarcabilul tau coleg să se limiteze la operații, pentru că știm cu toții că o face foarte bine, efectiv întoarce omul de la moarte, și partea tehnica și mecanica a vieții să fie strict apanajul mecanicilor auto?
Concluzie finală, niciodată doamna nu a mai lăsat benzina să scadă sub jumătate, niciodată, căpătase o teamă și cum scădea sub acel nivel intra in fibrilații
Comentariu beton!42
🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Dacă citește distinsul meu soț acest comentariu, o să îți dea un premiu. Nu de alta, dar și mie îmi place să trăiesc periculos și merg la peco așa, la marea limită 😁
Cu toate astea, n-am rămas în pana prostului decât de vreo 2 ori. Nu te pune cu logica feminină 😜
excelent, domnule, excelent scris! Cred că s-a născut o noua stea printre comentatorii acestui blog. Mi-a placut. Și, by the way, am văzut niște parcări făcute de femei cu dublu tir de stă mâța în coadă, perfecte!
@Andrei Varga superb scris!
Povestesc și eu întâmplările mele :))
Pe la 20 ani am dat și eu de carnet. Prima oara am picat orașul, numai prostii am făcut. Emoții feminine, probabil, că bărbații nu au așa ceva. Îmi tremurau picioarele pe pedale. Nu am văzut un biciclist pe drum, de era să îl iau în bot. Mi-a frânat polițistul, cred, nu s baș convinsa. Nu am reușit să fac parcare laterala și nici să pornesc din panta. A doua oară, m-am dus eu la farmacie, i-am explicat femeii ce probleme am și mi-a dat pastilute de calmare. Când am fost sa îmi depun dosarul, polițaiul m-a recunoscut și mi-a zis că a doua oară fără emoții, da? A doua oară, norocul meu, nu a mai venit el, probleme neprevăzute pe ultima sută. Intarziase înlocuitorul vreo ora, mă temeam că trece efectul pastilei și nu mai aveam. A venit, am inceput, și deja la ultimul stop, începea să treacă efectul și m-am cam pierdut și am stat mult în intersectie, ceva nesiguranțe cu prioritatea, teama etc. Polițaiul m-a întrebat cum trebuia să procedez, i-am explicat corect și m-a trecut. La 4 ani după ce mi-am luat carnetul, am avut și eu mașina mea. Până se rezolvau actele, circulam cu a alor mei prin Timișoara. Începătoare fiind, la galben la semafor, opream, desi eram aproape în intersectie. M-a lovit un livrator, spart bara, dat bani și dus a fost. M-a certat taica miu la vreo luna după și mi-a luat banii primiti de la șofer, că paguba era mai mare decât considerasem. Anu trecut, am luat din plin o mașină în parcare la vreun Lidl, inghesuita, cu idioti parcați și unde nu erau locuri, de n-aveam spatiu sa virez larg. I am spart stopurile din spate și zgâriat mașina. A fost omu înțelegător, ne-am rezolvat pe asigurare, dar a crescut polița mea, că s pericol.
Referitor la Land Rover… să mai spună careva că dimensiunea nu contează și că femeilor nu le place mare…😜😅😅
Ba contează, cine a îndrăznit să zică o astfel de minciună sfruntată? 😁
Bărbatu-meu are o teorie, că-s pitică și d-aia îmi plac autovehiculele mari, să compensez. Posibil, io știu? 🙄
Comentariu beton!17
Când mi-am luat eu permisul, în era trecută, nu aveam mașină. Așa că am condus, ocazional, toate mașinile prietenilor. Mașini e mult spus. Erau niște cutii de tablă, cu roți și volan. Și din păcate, cineva și-a bătut joc de ele și le-au mai pus și alte piese care nu făceau decât să se strice când ți-era lumea mai dragă, motiv pentru care, vrând-nevrând, am învățat și să șurubăresc ca să le conving să-și continue călătoria.
Prima mașină nouă a fost tot un Tico. Și pentru că a trebuit să fiu șofer cu normă întreagă în București, dar mi-am jurat că n-o să fiu aia pe care s-o înjure toți în trafic, am învățat să conduc. Și am învățat să mă feresc de toți inconștienții sau nebunii cu care împărțeam șoseaua.
Când am trecut la categoria următoare, mi-am promis că nu voi fi aroganta în mașină mare, care îi privește pe ceilalți de sus, de unde mă cocoțasem într-un Mitsubishi Pajero și că voi lăsa liberă herghelia de sub capotă doar acolo unde se puteau desfășura liberi, pe coclauri.
Azi, încă conduc cu plăcere deși circulatul prin București nu pare chiar condus.
Și încă profit de orice ocazie să conduc mașinile oricui vrea să mi le lase pe mână.
Comentariu beton!19
Sunt întru totul în asentimentul tău, nici eu nu refuz nimic cu motor care poate fi condus 🚗🚙🏍️
@(altă) Iulia, pentru o clipă mi te-am închipuit pe mașinuța teleghidată a fiului tău. 🙂
Pe cât de amuzant articolul, pe atât de adevărat când vine vorba de traficul din București. Eu am fost puțin mai norocoasa cand m-a lăsat alternatorul într-un giratoriu, pe un frig de crăpau pietrele. Domnul polițist care controla traficul a chemat doi pietoni nevinovați sa îl ajute să urce mașina pe trotuar ( a împins si el 😉).
Comentariu beton!17
Neața! Citind articolul mi-am amintit de o pățanie de la începuturile șofatului: stăteam in Băneasa si intr-o seara după servici m-am gândit sa dau o fuga pana la Cărturești dar pentru ca nu am reușit sa ma încadrez de banda potrivită am reușit sa ajung in Crangasi, Militari si de acolo cumva am ajuns spre centru la un moment dat :)). Am stat atât de mult in trafic si m-am plimbat prin cartiere pe care nu le cunosteam încât s-a făcut ora 22 cand am ajuns la Cărturești si nici n-am mai oprit, m-am dus direct acasa :))
Comentariu beton!27
Lasă, că nici io nu-s mai brează. Am plecat de acasă (stăteam pe IG Duca lângă Gara de Nord) vrând să ajung în Tineretului. Am izbutit așa bine, că am ajuns în Voluntari. Nici până în ziua de azi habar n-am cum am izbutit această performanță 😂
Comentariu beton!18
Maamma, m-ai intrecut!
😂
@Iulia, deci dacă ajungem prin Brașov in Septembrie, să am grijă zici? 😜😂 Sau poate bem o cafea împreuna?! 😊👍
Dai un bip înainte și-ți ies în cale cu bicicleta, să nu-ți dau emoții 🤣
Cu mare plăcere ☕
Legat de plăcerea și amabilitatea oamenilor de a ajuta, începătoare, căutam cu disperare un loc de parcare, după ce mă învârtisem vreme bună să găsesc unul. Îl găsesc pe o străduță, pac, alarme și dă-i Anduță manevre. Nu-mi ieșea neam, deja se făcuse ceva coadă în spatele meu, încep claxoanele. Mai întâi scurte, după care prelungi. Opresc motorul, scot cheile, ies din mașină și le flutur. Care o parcați, vă rog frumos, că mașina asta ori rămâne acilișa în drum, ori intră în acest loc de parcare. S-a coborât un domn dintr-o altă mașină, mi-a zis să-mi reiau locul la volan, m-a ghidat, am parcat, am mulțumit mulțumită, mi-a răspuns „cu plăcere”. Altădată, zăpadă cruntă în București, se blochează o mașină în fața mea. La volan o femeie. Eu fix în spatele ei, din spatele meu încep claxoanele. Cobor, mă duc să o împing pe fată, nu ne iese. Mă duc la prima mașină, cer ajutor. Mai ies vreo doi domni, se rezolvă problema, iar se mulțumește frumos, iar „cu plăcere”. Concluzie: plăcerea și amabilitatea de a ajuta e în fiecare dintre noi. Doar că uneori mai doarme sau e ocupată cu altceva. Cu ploaia, cu claxonatul, poate chiar cu înjuratul, cu din astea.
Legat de mama ta în dreapta, mă pregătesc intens pentru când va trebui să stau în dreapta copiilor. Dar am așa un feeling că o să fac ce-a făcut tata când s-a pus în dreapta mea, tot pe la începuturi. Respectiv s-a abținut să comenteze, deși ar fi avut ce și nici nu mi-ar fi stricat niște povețe în plus de la un șofer bun și experimentat cum era el. Până la un viraj într-un scuar, unde am trecut cu una dintre roți peste o bordură. Acolo a vorbit. Calm. Mi-a zis să trag pe dreapta, s-a dat frumușel jos din mașină și a luat-o cătinel, pe jos, spre casă. :-))
Comentariu beton!48
La tine a fost un caz fericit. Eu îmi aduc aminte copil fiind că într-o zi mergeam la școală. Cum ai zis și tu, iarnă cruntă în oraș. Mă întâlnesc cu un coleg de clasă și cu mama lui, care urma să îl ducă la școală cu mașina, așa că mi-au propus și mie să vin cu ei.
La un moment dat, în fața noastră se blochează o mașină, condusă de un bărbat. Ne blocăm și noi. Se găsesc vreo trei cetățeni care îl împing pe cel blocat în fața noastră. Ăla pleacă, își vede de drum. Când vine vorba de noi însă, unul din cei trei zice „Dă-o mă-ncolo, ce caută femeie la volan pe vremea asta?” și pleacă lăsându-ne acolo. Femeie la volan, cu doi copii mici în mașină.
Evident că femeia și-a mai încercat norocul, fără succes însă, a patinat acolo de mirosea a cauciucuri încinse în tot cartierul. Am și întârziat la prima oră, cred că mai repede ajungeam dacă mergeam pe jos :))
Sunt convins că toți avem pățaniile noastre, de râs sau de plâns. Dar nu toți avem curajul de a ne asuma și de a povesti, cu umor și cu talent, ca Iulia. Cu atât mai mult trebuie apreciat
Mulțumim!
Comentariu beton!19
Mulțumesc 🙂
Mulțumim Iulia, altă zi începută cu voie bună, așteptăm și alte pățanii de-astea că îmi aduc aminte cum am pus eu ulei la motor da am lăsat gaura fără capac de-am vopsit compartimentul motor in negru la Dacia albă, alți oameni alte timpuri eheeeeee!!!😜😜😜
Lasă, că eu am crezut că îmi curge lichid de frână la motocicletă și intrasem în panică, n-am avut curaj să mai plec cu ea, de frică c-o să rămân fără frâne. S-a dovedit că într-adevăr curgea lichid de frână, da nu din motocicletă, ci din bidonul pus la păstrare sub șa 😂
Iulia este pistilul din mojarul farmacistului ce confecționează alifia buna care alina durerea sufletului nostru forumistic.
Habar n-am daca e blonda ori roșcată sau bruneta, am văzut atâtea nuanțe la femeile din viața mea de nu mai știu care erau culorile originale.
Sunt români care nu au fost niciodată la Iași, este o pierdere personala a fiecăruia și tradițional e un lucru pe care trebuie musai să îl facă macar o data în viața, numai sub teiul lui Eminescu exista splendoarea și farmecul poporului român .
Tot astfel sunt români care nu o citesc pe Iulia, pentru că nu știu încă de ea și pierd destul de mult și aceștia
Într-o lume gri ea ne aduce o culoare de speranță și încredere .
Încrederea că înainte de orice exista totuși oameni care au un dat special de la Dumnezeu, acela de a intra în cămara ascunsa a fiecărui suflet însetat de omenesc .
Comentariu beton!41
Aaaaawww 🥰🥰🥰
Am râs cu poftă!
Mulțumesc!
Plăcerea e de partea mea 😁
Cred că ai putea să scrii o carte cu aventurile astea și sincer cred că ar putea fi un hit 😁
Da, da n-ar mai fi așa amuzant, că nu m-aș putea bucura live de comentarii 😁
@(alta)Iulia: Am ras cu atatea lacrimi in ochi, de nu puteam sa tin siru’ la text!!!! Jingle Bells, aparaia, sudalmile si baba, banene ce imagini…
Mi-ai facut ziua, dar si saptamana! Si nu numai cu masinile, dar si cu „trelingul”, si cu menajera Tanti, si cu tot ce scrii!
Ma inscriu cu precomanda la primul volum de memorii pe care o sa-l scrii, jur! Si iau exemplare si de cado pt preteni si dusmance!
Mă bucur că te-am amuzat și cât oi mai avea mințile la mine (atâtea câte mai sunt…) și mă mai suportă șefu, mai scriu 😁
Il astept pe fimiu sa iasa de la olimpiada de biologie, in fata liceului unde s-a desfasurat, o gramada de oameni in jur, si pe mine ma bufneste rasul citit povestile Iuliei.😁
Bine v-am făcut și eu ceva util pe ziua de azi – ți-am ținut companie 😁
Eu am învățat să conduc pe la 29 de ani, într-o țară cu apă caldă și cu muuuuulte autostrăzi. Iar pe perioada școlii, instructorii (că am avut mai mulți) erau pe echivalentul nemțesc al lui „Doamne ajută, Doamne ferește!”
Dar după ce am văzut bucata aia de plastic roz în buzunar și am ajuns prima dată în România ca șofer, mi-am dat seama că instructorii mei ar avea dintr-o oră de condus acolo material didactic pentru un an întreg.
Comentariu beton!19
Faină scriere, @(altă)Iulia. 🤣🤭🤪
Mulțumesc 🙂
Am râs cu lacrimi 😀 faine povestiri şi fain povestite!
Eu n-am carnet (încă), deci nu aş avea ce să predau conform țarafaristului din primul comentariu.
Am făcut şcoala de şoferi, dar din anumite motive medicale nu am mai apucat să dau şi examenul.
Prima mea mare problemă în timpul lecțiilor era viteza a 3-a. N-o nimeream neam! Băgam a-ntâia sau a cincea şi mă miram că face motorul ca toți dracii. Astfel încât adoptasem stratagema să merg suficient de încet încât să nu fiu nevoită să schimb într-a treia.
La primele lecții ieşeam din oraş şi conduceam cam 40 km pe un drum plin de curbe (pe care nu fusesem înainte). La prima curbă în ac de păr aproape am făcut atac de panică fiind şi în urcare 😀 Revenind la problema mea cu viteza a 3-a, ne întorceam spre oraş ca melcul turbat, eu evitând din toate puterile viteza cea buclucaşă. Instructorul suportă cât suportă, apoi mă întreabă dacă am de gând să merg cu 30 la oră până la Mureş. Fără chef accelerez şi dau să schimb într-a treia, dar nu ştiu ce meşteresc şi se opreşte motorul. În pantă, cu un tractor şi un camion în spatele meu, care debordează de fericire. Nici nu mai ştiu cum am pornit de acolo, numai să nu mai aud expresii noi 😀
Peste câteva săptămâni conduceam prin oraş, care era neobişnuit de liber. Ca atare prinsesem ceva viteză (nu mai aveam baiuri cu vitezele vieții), am trecut ca fulgerul printr-un sens giratoriu, apoi am ajuns la trecerea cu calea ferată. Am văzut că nu vine tren, am trecut-o fără să opresc şi apoi am virat la dreapta ca-n filmele de urmărire. Brusc frână de la instructor de era să dau cu nasu-n volan. Apoi a scos imperturbabil o foaie şi mi-a explicat că în ultimele 5 minute am făcut atâtea greşeli încât în caz de examen s-ar fi terminat aici. Asta mi-a mai domolit entuziasmul de formula 1 😛
Alte momente amuzante erau când instructorul îmi punea câte o întrebare aiurită din domeniul medical exact când trebuia să execut o manevră solicitantă: „ce-i aia esofag? ” în timp ce intram în sensul giratoriu sau „eu cred că am făcut hepatită fiindcă am mâncat pătrunjel ” când urcam o pantă abruptă cu trafic intens şi tot trebuia să frânez.
Pe de altă parte nu-mi pare rău că am făcut şcoala atunci, pentru că am condus de la sfârșitul verii până în decembrie, pe întuneric, ceață, ploaie şi zăpadă/gheață.
În vara asta vreau să mă apuc din nou. Stați liniştiți, vă anunț din timp să nu vă nimeriți prin zonă 😎
La a treia… pur și simplu îi dai drumul din a 2-a și o lași să se ducă maneta singură la punctul mort. De acolo… împingi direct înspre față. Ca uns intră!
@ametist, fix cum zice colegu mai sus! Merge brici! 👍
Ai de capu meu, abia aștept să vina sâmbătă sa mai citesc aventurile Iuliei. Am avut și eu porția mea de pățanii din 99 de când am luat permisul, dar atâtea incidente n am avut (as fi putut, dar mi a lipsit curajul). Bine că nu a defectat sistemul de supraveghere video al blocului când a pornit Tico singur pe trotuar 🤣
Crezi tu că avea blocul ăla supraveghere video… Ne bucuram când mergea liftu, de unde atâta civilizație 🙄
Babeta era sistemul de supraveghere 😉
@ametist, mulțumesc pentru traducere… Acu a ajuns informația la mine 🤣🤣🤣🤣
Iertare, sunt o patzachină blondă 🙄
Jajajaja frumos articol. Mia amintit de mine cînd stăteam la stop și aud un crisnet și gindesc ,cineva a avut accident, moment în care mi se trinteste capul de tetieră. Ups eram eu și autobuzul scolar care mă prinsese din spate că se grăbea.
La o vizită în România în curbe să ajung la Tg Mureș se aude ,într-o curbă la dreapta ,un zgomot asurzitor și mă trezesc curmeziș pe banda din stinga. Scot mașină de pe carosabil in peisaj și constat că în mijlocul drumului era un crater in care roata mea din stinga dăduse și explodase atît de frumos că avea pe afara toate sirmele( sa fie clar nu aveam nici idee că sunt sirme in roti ,poate pt ca îs blondă 😁🤪) Oricum pt āi de cred că femeile nu știu să șofeze eu mi-am luat permisul in Spania și din 2006 aproape în fiecare an îmi aduc familia în Romania singura că soțul nu are permis și pt cei ce cred că fac o eternitate , pt că sunt femeie , îmi ia doar 38 de ore😜
cum ziceam mai sus, am terminat cu spectacolul, așa că pot povesti și io; prima a fost, prin 2001, un passat CL din ’92, 2000 benzină, făcută pentru piața USA; vitezometrul în mile adică; cel care-i mutase unei dacii portbagajul pe banchetă, îi zice șefului (de la el o aveam): tare mașină, că n-aveam decît 60 la oră…!!!?
a urmat o fiară de escort cabrio, 1,6litri, 16 valve, xr3i; multe capete a întors mașina aia; inclusiv o oprire pe Tihuța: unu’ că mi-o cumpără pe loc!
cum ploua infernal pe scaunul șoferului și cum tata îmi zisese „da’ ce mașină-i asta, fără acoperiș”, am trecut la un Astra G 1,2 benzină, 65CP plus încă 5 de la toba Remus sport, că mi-au zis oamenii cum că nu se poate face chip tunning la rîșnițe de cafea…
următoarea, și singura nouă pe care am avut-o a fost o Bora 1,9tdi cu MARELE ALH, FIE-I MEMORIA VEȘNICĂ (am mai zis că vin de la cimitir…); în 200.000km am pus filtre și ulei, o siguranță de putere (blocul de pe acumulator) și amortizorul de vibrații de la motor, cu piesa de aluminiu/antimoniu aferentă; și motorină ăvcors;
da’ m-am mutat la casă, într-o rîpă după cum a zis un camionagiu, și mă săturasem de dat iarna la zăpadă; așa că am trecut la 4×4=16; un cazan de tucson 2007, pe care îl am și acum dar care este, tehnic, impecabil; ca de altfel tot ce am deținut, astfel că fostul meu mecanic zicea „dacă o vinzi, spune prețul și unde lași cheile”;
da’ nu despre mașinile mele vreau să povestesc, ci despre Tico! Mă uimești! (mai știți reclama?)
prin 2001, proaspăt întors din armată, mă invită un amic să-i fiu executive la o firmă a unei rude; firma era fostă de stat și se ocupa cu transport persoane; aveam taxiuri (niște cazane), service, benzinărie, spălătorie; cîte activități, atîtea găuri negre; ba nu, mai multe, că se fura și interdepartamental; oricum, după 6 luni de muncă pe brînci, pluteam cumva; io îmi rostuisem ca mașină de serviciu o dacia 1310 din 1900 toamna, găsită între niște bălării; la propriu; mașina era ok, fusese pitită cu un scop, probabil, deși era urîtă cu spume; ca idee, n-avea două roți identice; și-mi vine, în toamnă, invitație la nuntă, la munte; aveam în „flotă” două vedete: 2 Tico noi nouțe! unul alb și unul galben; și, joi seara, vine șoferul celui alb la mine:
– dom’ director, nu se poate să vă duceți cu cazanul! luați Tico!
– nea Tătaru’, mata ai de făcut target, nu se poate să te las 3 zile fără mașină!
– nu egzistă! las’ că știu eu cînd recuperez targhetu’! mă hodinesc și io 3 zile da’ banii îi fac, fără grijă! luați Tico, iaca cheile!
(trebuie spus că avusesem niște mari show-uri cu șoferii, angajați sau colaboratori, da’ cînd m-au văzut în service cu chei în mînă, au lăsat-o mai moale);
așa că am luat Tico (în torpedoul căruia am găsit și 2 pachete de Kent lung…”lăsați, dom’ director, nu făcea să mergeți la nuntă făr-un Kentan!”; i-am lăsat banii tot în torpedo, la predare, degeaba a protestat omul);
așa că, vineri dimineață, cu domnița din dotare, cu Tico nou, pornim la munte; la nuntă! aveam în mașină costumul, 2 rochițe și un troleraș; cînd să ieșim din casă, sună telefonul; mirele:
– ai pornit?
– acum…
– stai pe loc! de fapt, nu sta, du-te la nenea Mircea, că am nevoie de farfurii!
– ok!
doar că nenea Mircea pregătise niște lăzi care ca volum ar fi aproape umplut un fiat doblo…
– ce-s astea?
– pentru nuntă?!
– și unde le pun?
– n-ai tu treabă, le aranjează fetele!
care fete, ospătărițe vechi, obișnuite cu cărat veselă pe la nunți de țară, au făcut un puzzle de mai mare dragul; la urmă, erau libere locurile din față iar cutia cu pantofi a trebuit ținută pe brațe de către pasageră; și-mi vine ideea (că între timp stătusem la cafea, în bar) să întreb:
– Nea Mircea, da’ ce-i în lăzi și cutii?
– Păi m-a sunat V și a spus că nu-i ajung 50 de farfurii de borș și 40 de felul doi!
-….?
– ei, lasă că știu eu nunțile la țară! i-am pus complet: farfurii, pahare, tacîmuri, carafe… pentru 150 de perechi! le aduceți voi, luni-marți…
și mi-a picat fața cînd am văzut Tico; era pe burtă, la propriu! am zis un Doamne-ajută și am plecat; să mai zic mirarea sătenilor (la ceva cămin cultural în Fărcașa s-a produs evenimentul) cînd au văzut cît s-a putut descărca din buburuza aia?
la întoarcere n-am mai cărat vesela ci 3 prieteni, nu chiar slim, cu valizele din dotare; și la fel am avut, și la sosire dar mai ales la plecare, spectatori în parcarea Zimbrăriei Dragoș Vodă; ce pot spune este că n-am spart nimic, n-a fost nimeni rănit dar, mai ales, n-am lăsat pe nimeni și nimic în urmă…
așa că Tico are respectul meu forevăr!
Comentariu beton!24
Costică, ți-ar Tico al naibii. Am pățit-o și eu la un parastas… cu niste fete ospătărițe de mi-au aranjat mașina cu meniurile, de nu mi-a venit să cred că a încăput toată pomana în mașină!
@BaGheRa si @costicămusulmanul Tico se pare ca e masina de inmormântari si pomeni ca pt pomana bunicii din partea tatalui tot cu Tico( la 2 luni dupa permis si cumparat masina) am carat tot crăpatul si numitul „căpețel” adica multi colaci cu diverse si un colăcoi mare.TICO MASINA DE PARAISTAS!
@costică, chiar ‘ți-ar Tico de râs, că m-am hăhăit p-aici de nebună 🤣
@(altă)iulia, ești fenomenală, fată! Mă tot apucă hăhăiala când mă gândesc la baba ta atacată de mașina fără șofer. Poate mă apucă și după amiază, la muncă. Să creadă lumea că am luat-o razna(nu că ar fi departe…).
Mulțumesc 😁
Eu mă întreb totuși de ce ți-ai luat de schimb și doo rochițe. 😄
Întâmplare reală. 2019, vară, Cartier 23 august.
Mă duceam spre casă, când mă lovesc de o mare de oameni, care mai de care mai bronzați, cu priviri disperate (dar binevoitoare), în plină stradă, făcând semne să opresc.
Mă gândeam că s-o fi accidentat unul dintre ei pe la grătarele care sfârâiau de mama focului pe trotuar, frumos aliniate, și n-au telefon să sune la 112, că nu se face să oprești maneaua, indiferent de situație.
Opresc (oricum nu aveam încotro) și îi întreb ce s-a întâmplat. Din mulțime, o zână care își făcea vânt cu poalele fustei colorate, lungi și încrețite îmi spune pe nerăsuflate „doamna, doamna, fă prima la stânga sau la dreapta! Orice, numai nu merge înainte!”.
Primul gând al meu a fost că o fi luat foc o casă, pompieri, treburi, chestii, socoteli. Îi mulțumesc femeii pentru prețiosul sfat și, totuși, întreb „de ce?…”.
Zânuța îmi răspunde repezit „e filtru! Să nu vă prindă poliția fără permis, doamna!”.
Băi, și fac greșala de a ridica din umeri și de a spune „ăăă, dar eu am permis, nu înțeleg…”.
Pchhhht! Au început să râdă toți, s-au dat din stradă, s-au aliniat frumos pe trotuar și cât am trecut pe lângă ei mi-am auzit doar „aute, fraiera asta are permis! Ahahahaha!”. 🤦🏼♀️
Chiar era filtru. Nu, nu m-au oprit.
Semnat – „o pazachină blondă” care (încă) nu s-a lovit în trafic de primul comentator al minunatului articol de astăzi (mulțumesc, foarte fain scrii, Iulia!).
Se dezbate încă. Ce zici?17
🤣🤣🤣
Am râs cu lacrimi 😂, faza e că in Iunie o să ajung cu mașina in București (din provincie) și deja mă ia cu transpirații reci😱😱o să fie ca prin Napoli 😅😅
Io te încurajez de la distanță, să știi! 💪
Iulia…am ras de mi-a dat pizza pe tastatura :))))) sa revii si cu celelalate 3 povesti…plizutz frumos 🙂
Aoleu, sper că nu ți-a pușcat vreo ciupercă pe nas 🤣
Stai așa, care 3? Scuze, da sunt senilă… 🤣
Pai la sfarsit de articol ai zis ca ai mai avea vreo 2-3 povesti :)))
PS…astia care ati dat manutze rosii sa ma pupati la 5 metri de koor… depresivilor si tristilor care sunteti :)))
In martie, permisul meu a implinit 42 de anisori.
Prima masina (inca o mai iubesc nostalgic) pe care am condus-o, a fost un Trabant. Motiv pentru care mi-a intrat in reflex sa respect restrictiile de viteza. Ca, oricum, daca saream de 90 km/h cu Trabantul, sareau dreaq toate cartoanele de pe el. Mai ajungeam si pe la stiri pe motiv ca zbor prea jos.
Primul drum facut singura, cu mamaliga-n geam, a fost Braila-Constanta. Anul de gratie 1980, fara navigatie, fara Waze sau Google Maps, da?
Drumul cel mai scurt presupunea trecut Dunarea cu bacul la Smardan si, apoi, pe „Drumul oaselor” pana aproape de Constanta.
Nu spun ce frica mi-a fost sa urc/cobor de pe bacul ala care sa balanganea pe valuri. Drumul, bunicel dar pustiu, tata! La modul ca, in 4 ore n-am vazut nimic pe roti. Ma gandeam cu groaza ca, daca raman in vreo pana pe-acolo, nu ma stie nici dracu’. Telefoanele mobile au aparut muuuult mai tarziu.
La intoarcere, am mers pe la Giurgeni-Vadu Oii. Trecerea podului era moca. Drumul foarte bun, avea, la urcare (ca-i numai dealuri si vai), doua benzi: una pentru vehicule mai lente si alta pentru aia cu masini. Ete…cine urca pantele pe banda unu? Eu si tractoarele.
Mult mai tarziu, tot eu si tot cu Trabantul, imi iau copilul de vreo 3 ani si mergem la mare. Suntem prin ’92. Intr-o zi, vrand sa ne miscam nu mai stiu pe unde cu „masina”, constat ca aveam probleme la carburator. Hop la sevice sa rezolv problema. Service-ul, prin Mamaia, pe undeva. Se uita mesteru’ la mine, la masina si latra: „noi reparam doar masini straine!”
Eu, contrariata: „e nemteasca, frate!”
Ma intorc la hotel, bag masina in parcare, fac rost de niste ziare si deschid cartea tehnica.
Paranteza: pe vremea cand se nascuse Trabantul meu, cartea tehnica nu era tradusa cu Google. Era DUMNEZEU cartea aia! Puteai, cu ea in fata, sa desfaci masina bucati si s-o faci la loc. Gata paranteza.
Am desfacut carburatorul ala in jdemii de piese, l-am facut luna, bec si farmacie si l-am facut la loc. Mi-era o frica sa nu-mi ramana vreo bucatica pe dinafara…
Accidente n-am facut niciodata in astia 42 de ani. Poate si pentru ca imi place, in continuare, sa conduc.
Comentariu beton!21
La cât mai mulți ani înainte!
Am și eu una nostimă apropo de Trabanturi. Maică-mea, când a văzut prima dată un Trabant de suficient de aproape (adică s-a uitat cu atenție în interior), văzând schimbătorul lângă volan, a zis: „Iaaa uite, are cutie automată!” 🤣
deși nu zic întotdeauna ceva, în fiecare sâmbătă râd cu muci la articolele Iuliei.
ce voiam să zic?! îmi amintesc de o ploaie în bucurești. prin 2007, dacă fac bine socoteala. ploua cu butoiul, un cineva masculin a venit să ia o colegă de la serviciu și m-au luat și pe mine. la un moment dat am trecut printr-un loc, s-a despărțit valul de apă ca Marea Roșie sub toiagul lui Moise și apoi a picat pe parbriz ca un val de tzunami. eram pe bancheta din spate, am sărit în spate, de parcă voiam să ies din mașină prin portbagaj. șoferul nici n-a clipit. am mai văzut ploi la viața mea, inclusiv în bucurești, dar val d-ăla n-am mai trăit.
Aoleu, am pățit și eu ceva de genul, la una din întrările pe centura Brașovului, e un loc unde la fiecare ploaie mai țeapănă se face ditai marea. Io ședeam binișor, cedând regulamentar trecerea unui camion care venea pe prioritate, da n-am calculat lucrurile prea bine, că ăla a trecut blană prin băltoiul cela, iar toată apăraia mi s-a revărsat mie peste mașină. Am tras un strigăt de luptă de m-am speriat și eu însămi 🤣
Asta cu “apăraia” care sare pe mașină am pățit-o la intersecția de la Albești pe drumul Ploiești Buzău. Pur și simplu când a venit valul ăla de apă spre mine am luat mâinile de pe volan ca și cum m-aș fi apărat… și am urlat a spirit de luptă… pe stilul Bravehart!
PS. Eram în Zambilica… Dacia 13 zero zero prima mea mașină pe care am condus-o. Avea 4 trepte și în zilele ei bune a prins si 130 km la oră! Ce vremuri!
Dadadada, acum, citind, mi-am dat seama că fix așa cum zici tu am făcut și eu, am luat mâinile de pe volan, mi le-am ridicat în fața meclei și am strigat din toți bojocii 🤣🤣🤣
A picat la tzanc articolul, jumatatea mai buna a familiei e de trei zile mandra posesoare a unei masini nou-noute, proaspat scoasa din reprezentanta. Dar pina aici a fost cale destul de lunga. 🙂
Prima masina a fost o Dacie 1310 break, un fel de mostenire…adica ne-a lasat-o sora-mea cand a plecat definitiv din tara.
Doua lucruri m-au marcat la ea…nu m-a lasat niciodata in afara orasului…poate cu o exceptie cand, in cursul unei aventuri pescaresti, am trecut printr-un canal de irigatii care trebuia sa aiba o palma de apa. Avea juma’ de metru din cauza de ploi. Ne-a scos o caruta, ne-a tractat pina la locul cu pricina, am pescuit, masina a stat la uscat si la plecare a demarat fara probleme. Al doilea lucru ce retin sunt dialogurile cu sotia:
Ea: „Ti-am spus cat de mult te iubesc?”
Eu: „Unde ai lovit-o?”
Apoi am plecat si noi si in strainataturi am devenit mandri posesori de Clio 1. Din 1996, ca noua, vreo 70000 la bord. N-a fost a unei babute ci a unei invatatoare. 🙂
Cu ea am facut imprudenta sa revenim dupa doi ani in tara pentru concediu. La inceput de august, cu un Clio fara clima, noi si inca 100.000 de familii de romani din Spania, Franta, Italia pe aceeasi autostrada. Am ajuns cu sotia la concluzia ca daca atunci n-am divortat si nu ne-am luat gatul unul altuia, ne e dat sa ramanem impreuna pe veci.
Asa ca am hotarat sa trecem la o masina adevarata si am luat un Honda Civic care a ramas, cum spuneam, febletea sotiei pina acum trei zile. Cica are un fund irezistibil. Honda. Bine, si sotia dar asta e alta treaba. Ulei, filtre, frane si motorina. Si, daca nu vroia sa plece, inseamna ca au trecut patru ani si trebuie schimbata bateria.
Cum concediile deveneau din ce in ce mai curajoase, mai pe la munte unde trebuie echipament, mai taberele de echitatie ale fetei cu alt echipament, mai sculele mele de pescuit…am hotarat sa trecem la clasa superioara, mai incapatoare. Asa ca Renault Clio a migrat la soacra si noi am achizitionat un Honda C-RV. Daca a fost OK Civicul, trebuie sa fie si asta mai mare in regula. Partial e…
Iar sotia a trecut de la „Ce ne trebe camionul asta?” la „Ce fain e sa conduci o masina mare, toti iti fac loc…” 🙂 🙂
Si cum saracul Civic a ajuns la stadiul unde si un schimb de ulei depaseste valoarea masinii, consoarta e, cum spuneam, mandra posesoare a unui Hyundai Kona hybrid. Ma rog, pe jumatate posesoare, ca e in leasing. Ceea ce a facut-o sa declare cum ca de asta va avea grija. 🙂
Eu n-am avut inca indrazneala sa ma urc in chestia aia albastra, are prea multe ecrane si butoane. Si-ti comunica diverse chestii de genul „Ati parcat. Treceti maneta in pozitia P”.
Te simti ca cel mai prost din curtea scolii. 🙂
Iulia, astept sambata viitoare. 🙂
Uuu, s-o stăpânească sănătoasă doamna Nemo! Și da, Honda are fundul sexy, dacă e aia la care mă gândesc eu 😁
Ps: Skoda mea e și acum în circulație, am văzut-o chiar acu vreo 2-3 săptămâni.
Și eu tot din Brașov, cu un Ford Fiesta mititel, am îndoit cu spstele singurul stâlp de iliminat din ditaaai parcarea, astâ iarnă.
Tot eu, tot Brașov, acu 3 săptămâni: intersecția Lidl Craiter. Telefon căzut sub scaunul din dreapta, semafor verde, coloana înainta cu 40 km/h…până s-a oprit, coloana, nu eu, că eu mă uitam după telefon, deci intrat fără frânare deloc în mașina din fața mea, mutat motorul puțin mai către șofer, plesnit airbag peste moacă. Cine stătea lângă mașină în șlapi, pijamale și halat de baie în așteptarea tractării?
Tot eu, anul 2000 și vreo 16-17, Brașov, parcare Synevo, dat cu spatele, dărâmst colțul clinicii.
Tot eu, anul 2018 Smart forTwo înaintare în coloană încet, reglare casetofon, intrat în cel din fața mea, fibra de sticlă de pe Smart făcut țăndări.
Menționez că nimeni nu a fost rănit în nici unul dintre întâmplări.
Ești și tu oleacă bucuria firmelor de asigurări, e? 🤣🤣🤣
@(alta) Iulia numa sa nu traiesti la mine in localitate unde asig de masina e un obligatorie+casco ca nu ai istoric si permis din locantă pt vecinu cu care nu am vrut sa ma cert ca a dormit si e prost de felul lui platesc cu 80 eur anul asta mai mult si am si bara hârşita de pe spate
Dacă-ai crezut c-ar fi putut să fie
Ceva mai mult decât ce-a fost, te-ai înşelat!…
N-a fost decât un început de nebunie,
De care-ntâmplător ne-am vindecat!…
N-a fost decât un zbor de triolete
Pe care un poet le-a scris în vis,
În cinstea celei mai frumoase fete,
Şi-a-nnebunit de’ndată ce le-a scris!…
N-a fost decât ce nu se poate spune
Decât cu ochii-nchişi şi pe-nnoptat,
În ritmul unui început de rugăciune
Pentru iertarea primului păcat!…
N-a fost decât ce-a trebuit să fie,
Şi, dac-a fost cu-adevărat ceva,
N-a fost decât un strop de veşnicie
Desprins dintr-un meschin „et caetera!”…
Cam asta pe post de concluzie la ce a fost azi – până acum – aici.
@Victor, abia acu am apucat să văd, deci ❤️, chiar dacă e cu întârziere.
Minulescu si a lui „nebunie meschina” nah nah băştinos de-al meu! Frumos poetic raspuns!
După ce am citit conștiincios comentariile, și stimulat de ceva cocârț mi-am amintit câteva chestii.
Ca destui de pe acest blog, și eu provin din Brașov. Am luat permisul la 40 ani. Știu, deja moș, dar dacă n-am avut realmente motive reale de condus – un concediu pe an la mare nu merita osteneala. Doar că odată mutat în Germania, m-am simțit fix ca o orca eșuată pe țarm – trebuia permis și neapărat o căruță motorizată fie de Otto fie de Diesel.
Luarea permisului a fost și aia ceva epopee. Făcut școala de șoferi o lună jumătate. înainte o alta școală de șoferi mă refuzase. A doua școală tot timpul ăla au doscădit dacă să mă dea afară sau nu fiindca (nici eu nu observasem), medicul scrisese cum scrisese dar nu se înțelegea dacă am sau nu epilepsie. Evident că nu aveam. Plus că reușisem și să enervez instructorul – am talentul de ăsta când îndiferent de consecințe îmi bag senin picioarele în toate și orice.
O chestie pe care nu o înțeleg nici acum la mine e cum o chestie aiurea îmi mută atenția/crispările/angoasele și intru în modul commando – am o misiune și mor pentru ea. Așa fu la examenul teoretic, dar și ăla practic pe șosea. La teoretic l-am exasperat pe exaltatul proaspăt polițist la recepție – ce vreți, fiind surd nu mă prinsesem că ăla vroia de la mine poza perfectă pentru permis. Nfine, ce o fi al tatălui și al mamei … am și acum o poza memorabilă pe permisul nemțesc.
Examenul teoretic a fost apoteotic. 30 minute la dispoziție și în nici 8 minute terminasem (pe calculator). La ultima întrebare nici nu mai conta, trecusem. Era șocat examinatorul/supraveghetorul, se hlizea isteric. Amu, nu vă imaginați că aș fi vreun Jedi al codului rutier. pur și simplu am folosit la maxim ălea o lună jumătate, am fript orice însemna examen scris sau online, În troleu, în tren, în avion, la birou sau acasă.
La ăla practicul, rumegam încă probabilitatea de a pica examenul cu un Mercedes baban cu automată – nu aveam eu bafta aia, ci unul tuciuriu bine, pentru mine era un Renault Clio de ăla prima generație. Știu, era străbunicul Dusterului.
Din cugetări am fost trezit și grăbit la volan. Dacă ați reținut că sunt surd asta însemna că la benzinare am grave probleme. Nu aud și nu simt simt ambreiajul/accelerația. Dieselele, binecuvântate să fie, doar le bagi îm viteză și se urnesc. Deci, trezit din reverie și lansat în crâncenul trafic de pe 13 Decembrie mă trezesc instantaneu în misiune. Ajung la coșmarescul giratoriu unde se întretaie Bld. Gării cu 12 Decembrie și Str. Aurel Vlaicu. Cu indicația polițistului să continui pe Vlaicu. Bineînțeles că-mi moare motorul (altminteri impecabil) când să mă angajez în giratoriu. Nu vă spusei, dar deși de obicei enervez instructorii auto, dădusem de unul (de fapt soacra dăduse) uns cu toate alifiile și cu mândria personală de a fi ăla cu cel mai mare procentaj de elevi reușiți. Așa că se plasase strategic în spatele mașinii conduse de mine, cu instructorul duduii în mașină, în spatele meu pe post de martor. Așa că polițistul nu a auzit nici un claxon nervos. Mă rog, nici cafea vărsată nu a fost. Continui mai departe undeva până prin Bartolomeu unde mă pune să parchez cu spatele. Manevră jalnică, de dat demisie la instructor dacă era unul neamț. Dar polițistul e tânăr și cu minte iluminată. Comentează pertinent și la obiect. Vă spusei că sunt surd? Deci nu am înțeles, dar duduia din mașină auzea și mai ales pricepea, că ea tocmai a trebuit să mă înlocuiască la volan pentru al cincilea ei examen. Eram ceva alien carevăsazică, după expresia ei, că trecusem cu 17 puncte penalizare din 19 acceptate. Fu pentru mine Osana în ceruri. Și sprâncene ridicate a neîncredere la muncă (păi, fostul programator-șef se chinuise, iar cel nou abia a 3-a oară a trecut).
Apoi au venit treburile serioase. A trebuit să renunț la jobul din RO. În Germania probleme cu gagica, aka mașina. Un Peugeot 307 SW. Ceva gen balena pe roți, dar cu primul motor conceput pentru aditivi pe uree și deci catalizator mereu cu toane, dar care trebuia schimbat conform kilometrajului, însă mecanicul nu a dibuit. Așa că până la remediere am mers pe un Opel Corsa 1,2 împrumutat. Treaba trebuia înscrisă în analele Schwabach-ului, 4 semafoare la cea mai aglomerată intersecție a orașului am ratat până am reușit să mișc Opelul. Pe lângă asta, într-o seară ploioasă într-o parcare Aldi, furat de reflexia farurilor Pejo-ului meu, am șters spoilerul unui proaspăt posesor de VW Passat strălucitor de nou ce era. I-am lăsat amintire cartea mea verde.
Odată Pejo dres de un mecanic ungur din Ungaria (și scump!) a mers o încântare pe orice vreme și teren până s-a infipt în el în parcare o fătucă cu alt Opel Corsa. Aparent, stătea fătuca cu nasul în telefon. Evaluatorul a zis că reparațiile sunt 7.000 eur, dar mașina e de 3.500, deci am măritat-o cu altul. Luat un Ford C-Max cu toane. Ce vreți, dorința soției e lege. Cu ăsta (deja bușit de precedentul proprietar), m-am infipt într-un alt neamț într-o altă interecție rău famată (Münchner cu Trierer). Exista între această intersecție și un anume nod autostradă/străzi o zonă prea plină de semnalizări pentru așa scurta distanță. Așa că un neamț care oscila între benzi s-a pus în fața mea, iar eu fără alternative de viraj la stânga sau dreapta, m-am proptit în el. Evident, nu știam că în Germania nu recunoști și nu declari nimic la așa incidente. Dar când a venit citație de la avocat, am ignorat. Până la urmă, asigurarea mea a plătit, dar neamțul pestriț la mațe nu a fost satisfăcut și m-a târât la tribunal. Fix ăla unde a fost „Procesul de la Nürnberg”, vă dați seama ce onoare pe mine! M-am trezit cu translatoare (la dat din mâini) pe care am lămurit-o politicos că eu nu știu limbajul semnelor. A scos rapid un laptop ultra subțire. Judecătoarea a fost șucărită de vehemența neamțului (pasămite tocmai ce achitase ultima rată la gloriosul Golf) și a dispus o evaluare independentă. Evaluatorul nu a avut multe de comentat la mine, dar la ăla … oho. Deci m-am trezit cu malus anulat. Încolo, după ce într-o săptămână Fordul meu a pierdut pe rând uleiurile de la baia motorului, ambreiaj și în fine servodirecție, l-am dat la un sârb la nici 3 ore dupa postare anunț pe mobile.de, am luat un Duster prima generație. Nici 30k Km la bord, proprietarul tocmai făcuse bypass cu stimulator cardiac după al 3-lea infarct. E cam jalnic motorul dar în ziua de azi e o binecuvântare să ai benzinar cu GPL. Rămâne sacul cu merinde în picioare.
Au mai fost ceva isprăvi prin estul sălbatic german, dar pentru asta nu ajunge un cocârț îndoielnic să fac funcționale sinapsele..
Și pentru că Ametist a narat cu celeritate chestiunea arzătoare a vitezelor la mașinuțe e un must sa recapitulez tot din vechime cum a decurs descoperirea vitezei a 5 a la același Clio zis și măgărița roșie, trist renume dobândit pentru că avea un obicei foarte prost, refuza să meargă fara benzina, da știi cum, nici nu se gândea .
Along time ago, dar în aceeași galaxie totuși, se preconiza o nuntă, zic eu importanta in principiu, și zic așa pentru că prin mașinațiuni încă neîndeajuns lămurite eu personal plus doamna numero uno urma să cununăm doi creștini .
Operațiunea e cu mult mai complicată decât pare la prima lectură așa, și implică o mare varietate de acțiuni din care aproape 99% îmi sunt foarte dăunătoare fengshuiului propriu, nu atât de bani, asta e chiar destul de simpla, singura chestiune e să îi ai și se rezolva, dar sunt zeci de tradiții, obiceiuri dacice, romane, și românești de făcut încât mă ia cu capul și astăzi dacă e sa mă întrebați .
Intr-o buna zi, și zic asta doar pentru că nu ploua și nu traznea afară pentru că în rest nu mi se părea că ar fi fost atât de bună, exdoamna Varga și cea mai buna prietena a ei, care urma desigur sa vina la nunta negreșit, ca om din partea nașilor ( sa trăiască la multi ani), în acea buna zi deci, aceste două gingașe făpturi decretează îngrozite că ele cel puțin nici nu vad cum ar putea să execute trebușoara asta cu nunta, e peste poate, deoarece sunt, citez ” efectiv, dar indubitabil de efectiv, dezbrăcate” .
Aici și peste mine dar și peste bărbatul amicei nașei de cununie desemnate mai sus numită am simțit la unison că lumea devine mult prea mică și parcă am fi căutat o alta potrivită, departe, foarte departe .
Zic asta pentru că probabil adunate ținutele de gala și ceremonii ale doamnelor dimpreună umpleau liniștit o semiremorca de DAF pentru transporturi internationale.
Dar dacă Evele se simțeau dezbrăcateeee.
Se fac negocieri, se duc lupte, se mai lasă de către o tabără, se mai adaugă condiții, se produc discuții, intra in scena certurile, stil doi câte doi, unu cate trei și patru între noi.
Se afirmă că în orașul de lângă noi, la 50 de km adică, sunt cele mai mișto ținute de nunta, logodn chefuri și bairamuri, chiar de înmormântare la o adică, din întregul areal carpato dunareano pontic
Nicăieri altundeva nu puteai lua mai frumoase țoale de nuntă ca acolo, nu aveai cum .
Cu abilitate, agilitate, spirit creativ și multă îndemânare am scăpat la mustață de sarcina însoțirii fericitului cuplu la cumpărături .
Adică nașa și cu prietena. La mustață, ca prin urechile acului cum ar veni.
Din păcate celălalt reprezentat al echipei ăsteia nu a fost la fel de norocos bineînțeles, și a trebuit să participe la carnagiu.
A mers cu ele și s-a întors să povestească, a avut noroc, putea fi mai rău .
Acum cat a pătimit, câți nervi, câți draci a indurat, cate pisiceli și fitze a suportat nu voi avea niciodată spatiu necesar să vă spun și vouă, deși sunt ani buni de atunci încă își mai amintește cate ceva, și spune .
Dar plecat de dimineață știu că au ajuns seara acasă, și sunt 50 de km doar .😃
Ei, la un moment dat tine minte că la barul super hipergigamarketului unde era mașina fericitelor parcată a descoperit alți tovarăși de suferință în situații similare .
Și o tărie, apoi alta, și încă și mai încă una și gata.
Omul se face praf de stele, se culca în spate pe bancheta și trage aghioase.
Acum exista sau nu Guru al volanelor nu știu, ce știu însă de la el e că beat beat, dar tot a simțit ceva .
Și zice :
_ Breee, doamna Varga, da bagă domle a cincea, ce fras o tii numa până intr-a patra, nu ai milă de motorașul ăla!?
Da a cincea sa pot dormi și io că omul acilisa.
_Ce a cincea bre, ai băut mințile? Știu io sa conduc mașina mea, fii odihnit acolo în spate !
Asta sare ars, beat, beat, da realizează drama motorașului și i se rupe inima de mila lui ( 75 de cai, 55 kw) că atât are motorul cu 8 supape de Clio, și nu se lăsat până nu indică dintre scaune cum devine treaba.
Deci doamna de un an de zile nu mergea decât până în viteza a patra, împiedicând un om nevinovat să doarmă după o zi grea la shoping 😄
Mi-a plăcut aia cu măgărița 😂
Lasă, că io am condus odată o Cobră de prin 1978 și, căutând a cincea, i-am ars o a treia de am crezut că-i sar pistoanele prin capotă 😂
Super povestire! Se pare că avem un nou talent în devenire ☺ să mai comentezi Mr Varga the one&only, că scrii bine!
Am ras cu laaaaaaacrimi!!!
Sărut mâinile Ametist. O sa mai comentez, cum pot și eu mai bine. Nu îmi închipui cum de la postarea din inima pentru Iulia am încasat atâtea mânuțe roșii, e o pata in cazierul meu.
Nu am jignit niciodată pe nimeni, nu atac niciodată oameni pe internet, dar am luat atâtea dislike de numa. Mie îmi sunteți dragi cu toate și Anduța și Aura și Adriana, Ligia, și dragi îmi sunt și băieții, toți sunteți oameni faini .
Niciodată nu am dat nimănui un dislike pentru că e evident că nu suport unanimitatile in idei. Cu cât mai variate cu atât mai dinamic este forumul .Îmi cer scuze daca am deranjat, o sa fiu mai cu băgare de seamă .
@Andrei Varga, nu te necăji, a fost o baie de sânge p-aici sâmbătă, nu ai făcut tu nimic greșit, numai că aparent niște ființe acefale nu au suportat prea multe impresii pozitive și au dat cu mânuțele roșii până le-a crescut suficient stima de sine… Ca idee, până și comentariul Aurei, în care povestea despre colivă, și-a luat hate la greu. Asta ca să îți dai seama cam cum stau lucrurile când amibele pun mâna pe tastaturi…
Din punctul meu de vedere, scrie în continuare, de fiecare dată când ai chef, îmi place grozav să citesc ce scrii 🙂
Cum zice şi Iulia, nu pune la suflet mânuțele purpurii, colega Irina şi cu mine am primit de ne-am zvântat că i-am sugerat cercopitecului să meargă la terapie. Csf, ncsf. Unii doar atâta pot. Vorba americanului, dacă asta le face barca flotabilă..
Noi să fim sănătoşi şi să ne citim pe aici cu drag ❤
Doamneee, am râs cu spume!!! Foarte tare cum te iei în râs… îmi place mult cum și ce scrii, chiar dacă nu prea comentez!
Mulțumesc. Păi hai, curaj, comentează mai des 🙂
Avand in vedere curajul pe care il au unele femei deja, acela de a conduce un TIR… nu toate se pot considera catastrofe pe roti 🙂 dar foarte frumos articolul 🙂
Sunt si barbati catastrofe pe roti 🙂 cu duiumul!
Doamne ce m-am mai amuzat, am râs cu gura până la urechi! 😂
Prima mea mașină a fost acum 25 de ani, un Opel Rekord model mai vechi. Într-un an am plecat la țară pe o vreme ploioasă, mai înspre sfârșitul toamnei: eu, fi-miu care era mic, și soră-mea. Numai că am omis un aspect: pe vremea aia, ulițele la țară nu erau nici măcar pietruite, darmite asfaltate.
Am ajuns în sat, cum am intrat pe ulița bunicilor, Opelul a început să derapeze în toate părțile. Nu știu cum am făcut, dar am reușit să ajung cu el până în fața porții noastre. Numai că după cum zice vechiul proverb cu înecatul la mal, exact când să intru în curte, m-am împotmolit în noroi, fără ca Opelul să dea vreun semn că vrea să se mai miște de acolo.
Toată operațiunea de a scoate mașina din noroi a durat mai mult de o oră 😅 Până s-a dus sora mea să caute câțiva oameni în sat să ne ajute, până s-a întors cu ei… și nici așa nu am avut sorți de izbândă, patru oameni îmi împingeau mașina fără succes… ba mai mult, având tracțiune spate, nu am reușit decât să îi umplu pe săracii oameni de noroi din cap până în picioare, și mașina tot nu am scos-o, am patinat acolo până a ieșit fum din roți și tot nu am reușit să o urnim măcar un centimetru 🤣🤣 povestea s-a terminat amuzant, dar și rușinos în același timp, Opelul fiind tras în curte cu un măgar din dotarea unui sătean 🤣🤣🤣
La acea vreme sora mea nu avea permis de conducere, dar a fost așa traumatizată de ce a văzut, că după ce și l-a luat și ea, înainte să meargă la țară, stătea mereu cu ochii pe prognoza meteo, de frică 😂 și cu toate astea, când ne-am mai dus odată, de data asta cu mașina ei, am pățit să ne trezim acolo cu o ploaie puternică, neanunțată la meteo, care a inundat tot satul 😅Evident, câteva zile am fost sinistrați acolo, sora mea spunea că nu iese cu mașina din curte până nu se mai usucă pământul😅