Articol scris de Iulia. Continuarea telenovelei începută săptămâna trecută.
…
Așaaaaa… unde rămăsesem? Ah, da, am plecat deci de la secția de miliție și mi-am văzut de viață cum m-am priceput eu mai bine. Vreo săptămână-două mai târziu, primesc un telefon:
– Mnăziua, inspector Caisă, dă la secție.
– Bună ziua!
– Mdea, deci doamnă…sau don’șoară, nfine, mă rog. Deci am analizat atât cele prezentate dă ’mneavoastră în declarație, cât și declarația dă la vecina. Pă moment, noi considerăm cazul închis, deci vă dăm un avertisment verbal ca să nu mai faceț gălăgie și vă sfătuim să încercați o abordare pașnică, pentru ca să fie bine doamnă, că așea e frumos la bloc, să fie înțelegere cu vecinii, știți ce zic?
– Îhî. Mulțumesc pentru informații și sfaturi. O zi bună!
Boooon. Deci am scăpat, nu m-au amendat, nu m-au făcut de rușine în piața publică (ba nici măcar în parcarea din fața blocului), nu mă dă asociația afar’ din casă și toate bune. Mă gândeam că probabil s-o liniști și nebuna, mulțumită că am fost admonestată de către brațul nemilos al legii și cam aia a fost. Ei, aș! Nebuna nu se lasă, nebuna se transformă! O să vedeți imediat de ce.
A trecut o bucată de vreme și am decis, împreună cu domnul minunat care între timp m-a făcut și pe mine femeie cinstită și la casa mea, dar cu care la momentul respectiv trăiam în relație de concubinaj, să ne reunim gospodăriile separate într-una singură. Deci cum ar veni, să se mute la mine. Cu cățel, cu purcel. Bine, purcel n-avea. Decât cățel (lecție de viață curat, nu-i așa? :)))). Un fel de cățel, mai exact. Că dihania avea vreo 5 kile udă și cu bocancii de instrucție în picioare și era fioroasă precum oița de pluș cu care doarme fi-miu.
Și uite-așa, brusc și dintr-o dată, apartamentul a devenit locuit permanent de 2 persoane plus 2 câini. Pentru liniștea și pacea mea sufletească, am mers la asociație să-ntreb dacă n-ar fi cazul să plătim și ceva pentru câini. Nu de alta, dar știu că se mai poartă prin unele locuri. Deși nu pot spune că înțeleg de ce să pui omul la plată la cheltuielile comune pentru potaie. Ce dracu, aprinde potaia lumina pe scară și tropăie în sus și-n jos, consumând curent? Sau se plimbă cotarla singură, de nebună cu liftul când stăpânii nu-s acasă (asta la blocurile cu lift, noi n-aveam, că era bloc mic, cu 4 etaje)?
În fine, m-am dus la tăntița de la asociație, am declarat noul membru biped al gospodăriei și am întrebat dacă e cazul să plătesc ceva pentru coabitarea noastră, a bipezilor, împreună cu cei patrupezi. S-a uitat tanti aia la mine ca la mașini străine, a râs și mi-a zis să-mi văd de treabă.
Ceea ce am și făcut cu mare plăcere. Și se face că era o seară friguroasă de iarnă, în care omu și cu mine ședeam binișor pe canapea și ne prăjeam creierii în fața tembelizorului, uitându-ne la ceva film artistic american, care ne spăla mințile cu idei capitaliste. Și cum ședeam noi așa, mai și rodeam ceva, nu-s sigură dacă bomboane agricole sau floricele dă porumb. Una din două. Și numai ce sună soneria. Câinii, care până atunci dormiseră cu pârtzuri (la propriu, din păcate) încep să latre. Firesc, de altfel, că nah, câini. Și se duce omu’ meu să vadă cine-o fi la ușă la ora aia (cred că era vreo 10 seara).
Ce să vezi, surprize, surprize. Era chiar el, domnul Esmeraldul. Deschide omu, să vază care-o fi baiul (că sigur era ceva bai, mă îndoiam că ar fi venit să ceară o cană de ulei).
– Bună seara! Spuneți!
– Bună seara! Știți, m-a trimis soția, să vă spun să nu mai faceți gălăgie, că noi încercăm să dormim…
– Nu vă supărați, da ce gălăgie? Stăm în cur pe canapea și ne uităm la un film! Ronțăim prea zgomotos la floricele sau ce?
– Păi da, da latră câinii!
– Bănene, ești defect în cap? Normal că latră dacă ai sunat la sonerie! Da până să suni matale, au făcut vreun zgomot?
– Păi se aude, știți… soția e mai sensibilă la zgomote și nu se poate odihni…
– Atunci fă-i ’mneata o bucurie și cumpără-i niște căști. Seară bună!
Și cu asta a închis ușa și am început să râdem amândoi ca proștii. După care s-a terminat filmul și ne-am dus la culcare.
N-a trecut o săptămână, că ce să vezi, hop, altă misivă în poștă de la organu’ legii. Deja începusem să mă cam enervez. De data asta, am mers împreună cu numitul Fritz, deoarece eram invitați împreună. Scena anterioară s-a repetat oarecum la indigo, numai că de data asta am dat amândoi cu subsemnatu’. Am explicat cât am putut noi de frumos și politicos, atât verbal, cât și în scris, cum că nu, nu ne-am apucat nici de lecții nocturne de step, nici nu reorganizăm fengshuiul casei în fiecare noapte, nici n-am pus potcoave de oțel la câini, așa că madam n-are decât să-și bage reclamația în locul ăla unde nu bate soarele, că noi deja ne-am cam plictisit.
E, dar când să plecăm, onor milițianul ne-a dat lovitura de grație:
– Știți, io înțeleg că e posibil să mai latre câinii când dumneavoastră nu sunteți acasă și poate mai deranjează din vecini, nu numai pe doamna…
– Păi bine, dar mai e cineva deranjat? A mai reclamat și altcineva vreo problemă?
– Ăăăă, păi nu, da zic și eu…
– Dom’ne, atâta timp cât dânsa e singura „deranjată” (la cap, mi-a mai venit să zic, da m-am abținut), nu credeți că poate problema de fapt nu există?
– Știți, io am auzit că există o operațiune (sic!) pentru scoaterea corzilor vocale la câini. Ca să nu mai latre. Și atunci nu mai deranjează pe nimeni…
– ………………………………….. (aici mi-a dat ecran albastru)
– Da, am auzit că se mai practică, nu e foarte complicat și…
– Adică dumneavoastră vă așteptați la modul realist ca eu să operez câinii care o deranjează la modul pur ipotetic pe șefa la țigle plecate?!?
– Ăăăăă….
– La revedere!
Deja mă iritasem destul de tare. După ce că pierdeam vremea amboulea, scriind declarații de pomană, se trezise acu și apărătorul dreptății să-mi explice cum că ar trebui să schilodesc câinii. Bănene, în ce lume trăim? Și cum rumegam eu plină de spume situația, m-a trăsnit o idee. Da ce, dacă ea poa’ să facă reclamații la miliție într-o veselie, nu pot și io? Ce, io-s mai proastă?
Iată-mă așadar câteva zile mai târziu, prezentându-mă, de bună voie și neinvitată de nimeni de data asta, la secție, unde am formulat o frumoasă plângere prin care reclamam că din apartamentul de dedesubt se aud zgomote bizare la ore nepotrivite.
E posibil să fi sugerat subtil că domnu’ o mai articulează pe doamna, să o potolească, nu de alta, da e cam pusă pe harță, așa mi se pare mie din ce aud. Am vrut să mai scriu și că se aud zgomote animalice și inumane atunci când practică animalul cu două spinări, da nu m-a lăsat Fritz. Da, știu, nici eu nu-s chiar normală, da’ deja mă cam săturasem de tot circul ăsta.
Mai trece o bucată, mă convoacă iar la secție. De data asta, ca să-mi comunice rezultatul „anchetei” derulate ca urmare a reclamației mele.
Tura asta am avut parte de alt organ, unul ceva mai tinerel și care părea că reușește să scoată chiar și câte 2-3 propoziții consecutive fără nici un dezacord. Omul a fost chiar de treabă, n-am ce comenta. Ba chiar mi-a explicat cu sinceritate că el a venit prin bloc o dată sau de două ori pe-nserat, să auză personal, cu urechile din dotare, ce zgomote se aud și de unde provin. Șoc și groază, în bloc era liniștea dracu. Așa că a încercat el să-mi mai dea niște sfaturi împăciuitoare, mi-a zis că a făcut același lucru și cu madama și cam aia e, să fim cuminți și să ne jucăm frumos împreună.
O bucată de vreme, apele păreau să se fi liniștit. Într-o fatidică seară însă, subsemnata și numitul Fritz au avut o divergență de opinii. Cum ar veni, ne certasem. Nu mai știu nici să mă tai de ce, da’ ne certasem. Motiv pentru care eram plină de draci, eram practic un butoi cu pulbere gata să explodeze. Și cum îmi rumegam eu așa pe îndelete nervii… ding-dong! Sună la ușă. Era vreo 7-8 seara, rețin asta pentru că abia ce ajunsesem acasă de la corporație, scosesem cotarlele la caca-pipi și abia intrasem înapoi în casă.
La ușă… țin’ să fie? țin’ să fie? Sanchinela! Sanchinela în persoană, îmbrăcată într-o pijama dă flanel, în păpuci de casă (era cel mult 8 seara, da? Că și de aia am reținut ora, că m-a bușit râsul, mai târziu, amintindu-mi imaginea). Și n-am apucat să deschid bine ușa, că a început nene să urle din toți bojocii. Fraților, nu glumesc, urla ca descreierata. Că ea nu mai poate, că nu mai suportă, că să încetăm odată și altele asemenea.
Pe la jumătatea urletelor, m-am întors pe călcâie și i-am închis ușa în nas. Chestie care aparent a scos-o și mai tare din minți, pentru că a început să bubuie cu picioarele (sau pumnii, dracu știe) în ușă, urlând ca o harpie. Moment în care am înșfăcat un ciocan, rămas întâmplător pe cuierul din hol după ce pusesem niscai tablouri pe perete cu câteva zile înainte și m-am repezit spre ușă. Jur, îmi crescuse tensiunea în așa hal, încât dacă nu era Fritz acolo să mă oprească, aș fi ieșit pe scară și aș fi pocnit arătarea fix în meclă, între ochi, cu ciocanu’ cela.
Simțeam că îmi bubuie creierii de nervi, vedeam roșu în fața ochilor și tot ce îmi doream era să îi ard una de să-i mut gura la ceafă și să-și adune dinții în palmă. Tot norocul a fost că bărbatul casei a fost vigilent, cu o mână m-a imobilizat și cu cealaltă a apucat să țină de ușă suficient încât să nu pot ieși, dar cât să urle la bărbac-su ăleia (care apăruse și el, într-un târziu), să o ia dracu de acolo, că altfel iese grav.
A luat-o ăla cum-necum pe Meduza despletită de la ușa noastră, în timp ce aia urla în continuare cu spume și clăbuci, ăstălalt m-a ținut bine pe mine, a reușit să-mi confiște ciocanul și s-a evitat la limită un conflict sângeros.
Apoi, omul meu Fritz, pașnic și calm, a coborât la ei. Bărbac-su ăleia se chinuia să o îndese pe ușă-n casă, târând de ea cum se pricepea el mai bine. Când l-a văzut mult prea odioasa pe Fritz, mai să-i dea lu bărbac-su fatala și să-i sară ăstuia la beregată. Cumva-cumva s-a reușit însă îndesarea nebunei în casă, iar cei doi masculi feroci au purtat o discuție civilizată. În care Fritz i-a explicat frumos omului să facă bine să-și potolească dementa, pentru că altfel noi ne mutăm de acolo și vom închiria apartamentul. Și întâmplarea face că avem niște cunoscuți care tocmai își caută chirie, sunt veniți din fostul bloc sovietic și cresc Ciobănești de Asia Centrală. Cu care locuiesc în casă. Și cărora le vom închiria apartamentul pe o sumă modică, să se simtă oamenii bine veniți. Și dacă li se pare că noi și câinii noștri facem circ și scandal, o să afle cam ce înseamnă cu adevărat circ și scandal…
Știți ce liniște și pace a fost apoi, până când ne-am mutat de acolo? Zenul pe Pământ, vă zic!
Dacă niciunul dintre voi nu știe să dea o stângă la ficat.
Comentariu beton!37
Nepricepuți… 🤷♀️
Lumea dezavuează prea ușor eficienta și plăcerea unei bătăi administrate fără martori unui dobitoc sinistru.
Comentariu beton!47
Drept și asta… 🤣
🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Al dreacu’ de jangină.
🤣🤣🤣🤣
Mai era și varianta lu’ vis urât 🙂
Care dintre ele? Cea cu cărămizile?
La aia cu scobitorile în yală am vrut să apelez, dar am fost împiedicată de un om bun și pașnic. Am mai vrut și să îi scot siguranța principală din tablou, că era fix la ea pe palier. Dar am zis totuși să încercăm variantele pașnice mai întâi… Much good that did me…
Comentariu beton!13
Am râs cu muci și lacrimi mai tare ca săptămâna trecută. Atunci mai credeam că poate a încurcat femeia apartamentul și a ajuns din greșeală la voi. Acum m-am lămurit că era doar acritură cu apucături bezmetice. Mă bucur că ați rezolvat până la urmă povestea cu Esme.
Comentariu beton!14
Dap, așa cred și eu, că nu era nici măcar nebună, ci pur și simplu rea și acră. Și nici mecla nu o ajuta 😁
Abia așteptam să văd finalul! E groaznic să ai vecini anormali. Când era fiică-mea mică, înainte de ’89, locuia deasupra noastră un individ, singur, care permanent avea invitați și ascultau muzică populară non-stop dată la maxim, dansau în draci de se auzeau tropăiturile fix în creier, inclusiv la baie mergeau mai mulți odată și făceau tot felul de comentarii scabroase(de, la bloc auzi tot). Și toate astea se întâmplau cel puțin de trei ori pe săptămână și, invariabil, după 10 seara, până pe la 1 – 2. Nu am reușit să îl lecuim nicicum, nici cu miliția,deși a primit și amenzi. Era foarte agresiv verbal și se și agita, gata să sară la bătaie. De câte ori se ducea soțul la ușa lui îl rugam insistent să nu cumva să între în jocul lui și să-l lovească, că era un prăpădit slab ca un țâr, iar soțul o namilă, sportiv de performanță. Norocul nostru că s-a mutat cu el o creștină. Ca prin minune, l-a lecuit. De câte ori o întâlneam pe hol o salutam cât puteam de politicos și mă rugam cu ardoare în fiecare seară să nu îl părăsească. Și nu l-a părăsit, cel puțin până ne-am mutat noi. Unde locuiesc acum e o liniște… Deasupra mea stă o familie cu doi copii mici. Cum or fi făcând oamenii ăia de îi țin liniștiti, nu știu. Deși de câte ori îi întâlnesc pe scară îi asigur că nu-i nicio problemă dacă cei mici își văd de joacă prin casă.
Să aveți un sfârșit de săptămână așa cum vă doriți!
Comentariu beton!49
E, noi n-am avut norocul ăsta, că domnu Esmeraldu părea cel puțin la fel de bătut în nucă precum odioasa lui nevastă 🙄
🤣 Nu o sa ma plictisesc niciodata de povestile de la bloc. Se zice ca omul e fiinta sociala, dar am indoielile mele ca i s-a si explicat la momentul creatiei care-s regulile de functionare in societate.
Eram si eu tanara si inocenta cand am parasit caminul studentesc si am luat-o pe calea traitului in chirie. Si pentru ca eram un om responsabil si lucram la corporatie, primisem masina de serviciu. Se mai nimerea uneori sa gasesc loc de parcare in fata blocului pe trotuar, doar ca, ghinionista cum sunt, locul “era” al vecinului de la doi, pentru ca “el parca acolo de 20 de ani, de cand s-a mutat in bloc”. “Si sa mut masina, altfel imi taie cauciucurile”. Stiti voi povestea, nu trebuie sa dau detalii, ca e tot un fel de balada populara, dar cu desfasurarea faptelor in capitala patriei. Si azi asa, maine asa, pana cand mi-a sarit si mie lantul. Eram eu mica, dar inocenta ma parasise. Am sunat la politia locala de sector (5, in superba Rahova a lui Vanghelie, pe vremea aia) si in nici 10 minute au venit organele. Dragii mei, de Oscar mi-a fost performanta! Am iesit si eu in fata blocului, regulamentar, cu cartea de identitate in mana si am explicat cu lacrimi in ochi si voce tremuranda cum primesc amenintari de la vecinul si nu stiu ce sa mai fac de teama. Vecin care spargea delicat o samanta pe care o propulsa cu mana dreapta in gura, in stanga tinea o bere la pet de 0,5, iar posteriorul si-l avea sprijinit de capota masinii mele, coloana vertebrala a unui Homo Sapiens nefiind proiectata pentru a sprijini asemenea masa corporala pentru perioade indelungate. Si-a bulbucat ochii in cap si a inceput sa emita niste sunete pe care din fericire nu mi-a mai fost dat sa le aud de atunci. Dar au avut efectul de a atrage justitia de partea mea, justitie ce l-a invitat sa ma lase in pace, altfel va primi hartiuta cu amenda, “daca domnisoara vrea sa vina pana la sectie sa depuna o plangere”. Domnisoara, adica eu, nu s-a dus, dar nici n-a mai avut dificultati in a parca (regulamentar, sa abia loc si pietonii) in fata blocului.
Weekend fain si sa fie soare si la voi!
Comentariu beton!51
Aaaa, daaaa, îmi amintesc și eu de asta cu „e locu meu, eu parchez de dooj dă ani aci!” Am pățit-o și eu, când m-am mutat în Drumul Taberei și în spatele blocului erau niște copaci, printre care cetățenii își îndesa mașinile. Am îndrăznit și eu așa obrăznicie într-o seară, iar a doua zi am fost admonestată de vecinul improprietărit pe respectivul spațiu pentru că acolo parca el de când lumea și pace.
Nu mi-am bătut însă capul să mă cert cu el, că am ulterior mi-am dat seama că puteam parca la fel de bine și pe bulevard, chiar dacă, șoc și groază, eram nevoită să merg vreo 2 minute pe jos până la scară.
Comentariu beton!16
Stiu ce zici. Recunosc ca imi si place sa ma cert uneori. Iar nedreptatea chiar ma enerveaza. Nu era loc de parcare marcat de ADP, nu avea placuta de proprietar pe el, n-am vazut niciun motiv pentru care sa nu facem cu randul.
Acum nu mai am problema asta, m-am facut mare, am credit ca tot omul pe 30 de ani si platesc 75€/ luna sa pot parca la subsol. Langa lift, ca n-am fost niciodata acuzata ca imi place sa merg mult pe jos.
Dada, fix așa, ce plăcuță, ce loc marcat? Erau fix spatiile dintre copacii plantați pe marginea aleii dintre bloc și părculețul din față. Plus că eu mai aveam un mare dezavantaj – aveam numere de Brașov la mașină, deci îți dai seama că eram din start dușmanul 🤣
„Viata la bloc”, de Matusa Iulia zisa si „Mama maioneza”. 😂😂😂
Aproape de fiecare data cand vorbesc cu mama la telefon, are sa imi povesteasca ceva din „viata la bloc”. Ba s-a spart o conducta si a curs pe peretele de la baie, ba aia care intra in bloc nu inchid usa de la intrare (a doua usa) si mama sta la parter, ba nu stiu ce vecina a vrut sa se arunce de la geam (beata). Deci nu se plictiseste. Chiar i-am spus ca nu as mai putea sa stau la bloc, nici mort (adica, daca stau bine sa ma gandesc, in coparseu as putea sta si la bloc). M-am obisnuit fara zgomotul sublim facut de masina de spalat a vecinei de deasupra la unspe’ noaptea (sau la sase dimineata), fara zgomotul facut de vecinul cand vine beat acasa (nu foarte des, ci numai de trei-patru ori pe saptamana), fara muzica misto pusa de vecinii de dedesubt la trei noaptea cand veneau de la circoteca. 😖
Dar acum cred ca te-ai linistit si tu nu? 😉😂
Comentariu beton!22
Yep, nu m-aș mai muta înapoi la bloc never ever. Mai bine stau în rulotă 😁
Exact asta am eu sub mine și tot nu s a lecuit…. Ar fi o idee ce ați spus voi 😊
Merită încercat 😁😈
Neața! Deabia așteptam continuarea.
Da’ io am o nelămurire… Ceilalți locatari ce părere aveau de duamna nebună? Că sigur nu era la prima abatere și a mai scos peri albi și altora.
Ce bine că nu ne reclamă nimeni că la câte se întâmplă la noi în casă vecinul de jos (cel puțin) ar fi cel mai îndreptățit să facă ca zmeul pe la ușa noastră!
Vorbind la un moment dat cu o vecină, care nu mai putea de admirație pentru ghiaurii mei, îi zic că sunt conștientă că știe toată scara când plecăm de acasă și când ne întoarcem, când nu le place meniul zilei, când își etalează abilitățile de Hagi și multe altele dar cel mai important, când fi-miu mic termină de făcut caca 😉. Răspunsul vecinei: „Stai liniștită! Cui nu-i convine să se mute!” ❤️
Comentariu beton!19
Cu ceilalți nu părea să fie în conflicte, am aflat ulterior o singură chestie – că se luase de vecina ei de palier, care avea 2 băieței, de vreo 2-3-4 ani și i-ar fi atras atenția că fac prea mult scandal 🤦♀️
În rest părea pașnică cu restul lumii, de unde am dedus că pur și simplu mecla mea nu i-a plăcut, dintr-un motiv sau altul…
Mda…super…te-a luat la vizor pe persoana fizica…
Daaaar…bine ca te-a luat ca altfel nu am fi râs copios la primele ore ale dimineților de sâmbătă!!🤗
Bag seama ca n-a stricat dumnezeu doua case; Esmeralda si Esmeraldu’ par facuti de-o mama.
🤣🤣🤣
Poi vorba aia – sacu și petecu…
Viața la bloc este egală pe orizontală și la mine ,de 22 de ani.E ,treaba cu câinele am avut-o și eu și posibil să o mai avem dar ne-am împăcat cu câinele ,dat fiind că patrupedul era deja prieten cu soțul meu.Treaba e alta,și nu că latră câinele dar ani buni au avut grijă să latre oamenii ,alti vecini ,pe motiv că am 3 copii dintre care unul special,și că nu mi-ar fi mai ușor să îl dau la un centru specializat???wow , păi dă-ți tu copiii ,nepoții primul și apoi să vii la mine.Cert e că acum suntem la nivel de nu ne cunoaștem,dar ne supraveghem prin camera video .
Comentariu beton!16
Nasol când se întâmplă din astea, îmi pare rău pentru voi ☹️
vai cat am ras! trebuia sa-i dea perversa ca pe Targu-Ocna (nu stiti?!, ie pa net sigur)…
😁
Bine ar fi să-i lăsați o continuare poveștii, că cine știe poate apare iar spre sfârșitul vieții, așa pe la pensie…:)))))
Nu cobi!!!
Noul membru al apartamentului era patruped…nu?
Noul membru erau 2 – unul biped și unul patruped.
La aia cu tăierea corzilor vocale la câini ca să nu mai latre și să deranjeze recunosc că mi-a dat cu mind freeze. Mai rămâne să aflu că se practică și la oameni, să nu mai spună cretinătăți și să deranjeze. Deși…
Ăăăă, nu, niciun „deși”. Geez.
Comentariu beton!18
Este? Și mie mi-a dat eroare rău de tot. Inițial am crezut că poate glumește omul. Dar nu, era super serios… 🤦♀️
Eu cred ca i-as fi raspuns sa ii ofere solutia Esmeraldului daca i se pare atat de inspirata. Nu de alta, dar asa ar fi avut si el o viata mai linistita, iar ‘duamna’ cu siguranta se incadra in specia canina. In engleza. Cu majuscule!
Patit acum multi ani cu galagia cu un pustiulica de vreo 20 de ani ce statea in chirie , lucra la o covrigarie si a carui suprema placere era sa manance ascultand muzica. Ghinionul meu era ca avea magaoia in dormitor si manca in bucatarie si in plus facea asta pe la 12 noaptea cand venea de la munca. Incercat cu frumosul, cerut scuze ca nu se mai intampla, asta de vreo doua , apoi l-a apucat cheful de baut cu unii pe la 3 noaptea. Am batut regulamentar in perete si am auzit ceva de genul: da-l ma in plm, fapt care hmmm, v-am zis ca am fitilul scurt. Asa ca am incercat sa am o discutie cu el la usa, dar al naibii nu stiu de ce n-a vrut sa o deschida. S-a ales cu big amenda pentru tulburarea linistii publice, vreo doua salarii de ale lui din cate am inteles.
Pfff, și eu care tot citeam și citeam și speram că ai aplicat la un moment dat rețeta lui @Edelweiss de mai sus 😁
Pai nu, ca n-a deschis, si mai bine a facut.
Hai, ca ati rezolvat-o pe coana Esmeralda 😁 un ciocan între ochi merita 🤕😄
Să știi că da! 🔨
Clar, tipa este bolnava psihic si probabil ori nu isi ia medicamentele, ori nu are bani de medicamente ori inca nu a primit diagnostic si tratament de la un medic psihiatru.
Inceput de schizofrenie, paranoia ..etc , ceva are , aveti ghinion cu un asemenea vecin.
Cum a gasit o dementa ca vecina asta un barbat sa o ia de nevasta se incadreaza la dosare NASA neelucidate !
Mi-a placut faza cu ciocanul, am stat in suspans si tensiune pana la capat.
Mno, ce să zic, nici io n-am chiar toate țiglele pe casă și totuși s-a găsit un nebun să mă ia de nevastă 😂
După cum ziceam și mai sus – fiecare sac își are petecul 🤷♀️
Ăăăă, ce vreau să zic e că uneori dacă lucrez mai mult peste program, când ajung acasă la un 7-8 pm, mă trag direct în pijamale și mă bag în pat, chit că nani se întâmplă 3-4 ore mai târziu.
Nu mă cheamă Esmeralda. Singura dată când m-am dus la ușa unui vecin, era vecinul de fix deasupra, era 12 noaptea și ăsta spărgea faianța de pe pereți (sau ceva foarte asemănător dpdv sonor) chiar și în timp ce eram eu la ușă.
Înțeleg renovările, sunt dispusă chiar la derogări pentru intervalul 12-13 sau 14-17, dar dă-o în spanac, termină cu circul după 10 seara! Eu nici mixerul sau epilatorul nu le mai pornesc după 10 seara, iar mașina de spălat o pun înainte astfel încât să se termine înainte de 10.
Acu nu zice nimeni să nu te îmbraci în ce-ți cade ție bine la tine în casă, numai că pe mine, mărturisesc, m-a amuzat imaginea. Poate și prin comparație, că eu eram încă în haine „de stradă”…
Crede-mă, nu-s nici eu vreo sălbatică atunci când e vorba de traiul la comun, dar jur că în blocul ăla nu se auzea nimic de la un etaj la altul. Vecina de deasupra noastră avea 2 nepoței – un băiat și o fată, undeva pe la 5-8 ani, cam așa, care petreceau mult timp acolo. Nu o dată s-a întâmplat să se scuze biata femeie, că tropăie ăia mici, aleargă și strigă prin casă… Pe cuvânt că noi nu auzeam decât niște vagi sunete de sus. Și nu pentru că am fi fost surzi sau nesimțiți, ci pur și simplu pentru că planșeul de beton dintre etaje era extrem de sănătos.
Te cred. Voiam doar să zic că deși pijamalesc ca Esmeralda, nu mă comport ca ea. 🙂
Aceeași vecini de sus au un copil, care la începutul locuirii mele acolo avea sub 10 ani. Se mai auzea uneori trop-trop, dar nu-mi trecea prin cap să pretind ca un copil să stea bibelou sau să leviteze.
Ca chestie din cauză de trop-trop mi-am dat seama că am probleme cu un bec. 🙂 aveam pe vremea aia becuri economice, cu 3 „brațe”, s-a ars unul, am încercat să-l schimb, n-a mers, l-am lăsat în pace. După aia a început să se audă ceva zăngănind când tropăia copilul. Înainte să mă esmeraldesc am stat să mă gândesc „bă fată, copilul tropăia și Înainte și nu se auzea nimic, ia mai verifică, poate e de la tine”. Am verificat, încercând să răsucesc becul îi crăpasem un braț, zăngănea de la vibrații am înlocuit becul, au încetat zăngănelile.
Iar vara chiar îmi plăcea să aud copiii jucându-se în fața blocului. Aleea e un pic retrasă de la strada principală și bună pt bicicletă și 2 scări distanță e un loc de joacă. Cu gălăgia lor, vara părea cumva, vie.
Acu vreo 20 de ani ,înainte să devin taran cu acte în regula, am luat cu consoarta mea un apartament în chirie. Zona buna buna , in centrul urbei natale dar cu un singura defect… Vecinii de dedesubt. Din ziua în care ne-am mutat a început circul… Că ce e gălăgia asta-i noi cărăm și aranjam mobila prin casa, apartamentul fiind gol că un fund de maimuță. Încă civilizat explic diafanei făpturi că nu poți face o mutare în liniște , că ora 11 și în final chiar nu mă interesează ce vrea ea. Cucoana desperată că ea nu se poate odihni în condițiile astea își sună masculul feroce. Asta avea 50 de kg cu 4 cărămizi in buzunare sa nu îl ia vântul pe sus și cu o agresivitate de pechinez de ăla sociopat. Cu ultime resturi de energie tantrică explic individului că mai durează un pic și ne liniștim. Ceeee soția mea trebuie să doarmă , e asistenta la spital a fost de noapte, și are nevoie de somn…. Nene in plm eu lucrez tot la spital sunt tot după tura de noapte….așa că fa pași. Vajnicul apărător al somnului scoate telefonul și pac 112 . Vin doi polițai, băieți de comitet.. au venit au văzut care e treabă și îl iau și eu cu frumosul pe pechinez. Nimic , asta intre timp își luase papara de la doamna .. că ce BARBAT e el. Politia pleaca , el continua. Ba nene și îmi sticlește mintea ideea secolului…. Scot tel ,sun la 112 – fara sa apelez – și încep saru – mana , lucrez la spitalul x , mă numesc y și daca e drăguță să îmi de-a legătură direct in statia locală. Aștept un pic apoi … , Saru- mana, sunt y de la psihiatrie( statia de ambulanță e vecina noastră și bem cafelele împreună), am un client care a băut un pic și e agresiv , poate să trimită o ambulanta- eventual cu echipaj de poliție?. Bai nene , calmare instant a cetățeanului. Bâlciul a continuat cam vreun an pina , am plecat de acolo, timp in care magnifica pereche a plătit vreo citeva amenzi pentru abuzarea serviciului 112. Dar au fost serviți …. După noi următorii chiriași au fost cocalar suprem -varianta valutist/ traficant de orice + piți aferentă+ cățel+ 3 puradei….