Sinteză de Marco Badea.
…
Am intrat în cea de 15-a zi de război în Ucraina. Trupele armatei ruse nu au reușit să avanseze foarte mult față de poziția inițială, însă bombardamentele au continuat în mai multe orașe ucrainene și au condus la noi victime în rândul civililor, conform presei ucrainene. Astăzi, toți ochii privesc către Antalya, orașul sudic al Turciei, acolo unde ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov urmează să discute cu ministrul ucrainean, Dmytro Kuleba. Este vorba de prima întâlnire între șefii diplomațiilor rusă și ucraineană de când a început invazia rusească în Ucraina, în urmă cu două săptămâni dar și primele negocieri la nivel înalt între Rusia și Ucraina pentru a găsi o soluție diplomatică la războiul pe care Rusia îl duce împotriva vecinului său de la est. Relatez mai jos [la rece] câteva dintre lucrurile care s-au întâmplat peste noapte:
🔴 Oficialii occidentali au avertizat cu privire la „îngrijorarea lor serioasă” că Vladimir Putin ar putea folosi arme chimice la Kiev, relatează The Guardian.
🔴 Într-o postare pe Twitter, Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a făcut referire la pregătirea opiniei publice privind un atac chimic, prin escaladarea acuzațiilor de acest fel în presa rusă. „Am luat notă de afirmațiile false ale Rusiei despre presupusele laboratoare de arme biologice din SUA și de dezvoltarea unor arme chimice în Ucraina. Am văzut, de asemenea, oficiali chinezi făcând ecou aceste teorii a conspirației. Acest lucru este absurd. Este genul de operațiune de dezinformare pe care am văzut-o în mod repetat de la ruși de-a lungul anilor în Ucraina și în alte țări, acuzații care au fost dezmințite de realitate și sunt un exemplu al tipurilor de false pretexte despre care noi am avertizat că vor fi inventate de ruși”, a spus Psaki.
🔴 În completare, Institutul american pentru Studierea Războiului din Washington (ISW) au avertizat asupra riscului că forțele ruse pot desfășura un atac chimic sau radiologic, așa cum ar fi unul cu o bombă murdară (care folosește deșeuri nucleare pentru a produce radiații pe o suprafață limitată) în estul Ucrainei sau chiar pe teritoriul Federației Ruse, pentru a putea da vina pe ucraineni. De asemenea, experții americani de la ISW au făcut o cronologie a modului în care oficialii ruși și media de stat din Federația Rusă au pregătit operațiunea de dezinformare care „poate conduce sau poate inventa un astfel de atac și pentru a justifica o agresiune suplimentară împotriva Ucrainei”. Această operațiune ar fi început pe 21 decembrie 2021, când ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a acuzat Statele Unite că plănuiesc un atac chimic în Donbas la un colegiu al Ministerului Apărării, iar ultimele sale elemente ar fi avut loc ieri, când purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konașenkov, a declarat presei ruse că „naționaliștii ucraineni” au livrat 80 de tone de amoniac în Zolociv, un sat de la nord-vest de Harkov și i-ar fi învățat pe săteni cum să acționeze în cazul unui atac chimic. Konașenkov a avertizat că „naționaliștii” se pregătesc să pună în scenă „o provocare cu substanțe toxice, pentru a acuza Rusia că ar fi folosit arme chimice”.
🔴 „Kremlinul răspândeşte pur şi simplu în mod intenţionat minciuni potrivit cărora Statele Unite şi Ucraina desfăşoară activităţi legate de arme chimice şi biologice în Ucraina”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price, într-un comunicat, acuzând Rusia şi China că răspândesc „în mod intenţionat” „minciuni” despre presupuse laboratoare americane de arme biologice şi chimice în Ucraina.
🔴 „Acum, când Rusia a emis acuzaţiile sale false, iar China pare să îmbrăţişeze această propagandă, trebuie să supraveghem orice posibilă utilizare de către Rusia a armelor chimice sau biologice în Ucraina”, a mai avertizat Jen Psaki tot pe twitter, precizând și că „Rusia are un istoric în a acuza Occidentul de încălcări pe care Rusia însăși le comite”. „În decembrie, Rusia a acuzat în mod fals SUA că a desfășurat arme chimice în Ucraina. Toate acestea sunt un truc evident al Rusiei pentru a încerca să-și justifice atacul premeditat, neprovocat și nejustificat asupra Ucrainei”, a mai spus purtătoarea de cuvânt a administrației Biden.
🔴 Ministerul Apărării din Rusia a confirmat că a folosit sistemul de armament TOS-1A în Ucraina, care folosește rachete termobarice, potrivit ministerului Aprărării din Marea Britanie. Aceste tipuri de arme nu folosesc muniție convențională. În schimb, ele sunt umplute cu explozibil de înaltă temperatură și presiune. Acestea sunt uneori numite „bombe cu vid” deoarece aspiră oxigenul din aerul înconjurător pentru a genera o explozie puternică și o undă de presiune mare care poate avea efecte distructive enorme. Arme termobarice au fost folosite în Cecenia, cu consecințe îngrozitoare, potrivit Human Rights Watch. Utilizarea lor a fost condamnată de un număr de organizații neguvernamentale.
🔴 Uniunea Europeană a indicat miercuri că se îndoieşte de credibilitatea afirmaţiilor guvernului rus care a afirmat că a descoperit un program biologic militar în Ucraina, spunând că Moscova are un istoric de răspândire a dezinformării cu privire la armele biologice, transmite BBC News.
🔴 Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov, a transmis miercuri seară că armata rusă a distrus de la începutul invaziei în Ucraina 89 de avioane de luptă şi 57 de elicoptere dintr-un total de circa 250 de aparate de acest fel funcţionale (avioane şi elicoptere) deţinute de forţele aeriene ucrainene. Ministerul rus al Apărării, citat de agenția de presă rusă Interfax, a mai susţinut că unele avioane militare ucrainene au fost relocate în România şi prin urmare acestea nu participă la lupte. ⚠️ Aceste date nu au putut fi verificate în mod independent și trebuie privite în cheia relatărilor subiective ale părților pe timp de război.
🔴 Ulterior, Ministerul Apărării Naționale de la București a venit și a clarificat contextul, făcând precizări cu privire la afirmațiile purtătorului de cuvânt al Ministerului Rus al Apărării, de miercuri, prin care se acreditează ideea că pe teritoriul României ar fi fost relocate aeronave de luptă ucrainene, care astfel „nu iau parte la confruntări”. „Afirmația este în totalitate falsă. Pe teritoriul României nu se află aeronave militare ucrainene. Cel mai probabil, se încearcă specularea exemplului aeronavei militare ucrainene Suhoi 27 care a solicitat, în 24 februarie – prima zi a invaziei ilegale a armatei ruse în Ucraina, aterizarea de urgență în România. Ministerul român al apărării a comunicat cu maximă transparență situația acestei aeronave, care a fost gestionată cu respectarea strictă de către autoritățile române a normelor legislative naționale și internaționale aplicabile în astfel de situații, fapt cunoscut, cu siguranță, de reprezentanții Federației Ruse. Aeronava a fost returnată autorităților ucrainene, fără armament la bord și, evident, nu se mai află pe teritoriul României”, a transmis MApN. La rândul său, și ministrul român al Apărării, Vasile Dîncu, a reacționat, calificând informațiile expuse public de Moscova drept „un fake news”.
🔴 În ceea ce privește discuția despre alte avioane, cele poloneze care să fie date Ucrainei, discuția pare că s-a închis. Statele Unite au respins definitiv propunerea Poloniei de a livra avioanele sale MiG-29 armatei americane pentru a le trimite apoi Ucrainei, a anunţat miercuri Pentagonul, notează AFP. După o discuţie, miercuri, între secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, şi omologul său polonez, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a declarat într-o conferinţă de presă că Washingtonul „nu sprijină la ora actuală transferul suplimentar de avioane de luptă către forţele aeriene ucrainene”. „Considerăm că adăugarea de aeronave la inventarul ucrainean nu este de natură să schimbe în mod important eficacitatea forţelor aeriene ucrainene în raport cu capacităţile ruseşti în aer”, a adăugat Kirby. În plus, „serviciile de informaţii sunt de părere că transferul avioanelor MiG-29 Ucrainei ar putea fi perceput ca o deversare a conflictului şi ar putea antrena o reacţie importantă a Rusiei care ar creşte perspectiva unei escaladări militare cu NATO”, a mai spus oficialul american.
🔴 De asemenea, cancelarul german Olaf Scholz, după ce SUA au refuzat oferta Poloniei de a transfera MiG-urile sale unei baze militare americane din Germania, a declarat miercuri seară că Germania nu va trimite avioane de luptă Ucrainei. „Am trimis tot felul de materiale de apărare, am trimis arme despre care v-am spus, dar este adevărat că trebuie să analizăm foarte atent ce vom face concret, iar avioanele de război cu siguranță nu fac parte din aceste lucruri”, a spus Scholz în cadrul unei conferințe de presă cu premierul canadian Justin Trudeau, aflat în vizită la Berlin.
🔴 În ce-l priveşte, Justin Trudeau a afirmat că ţara sa va continua să trimită echipamente şi arme şi va lucra în acest scop alături de partenerii săi. „Vrem să detensionăm conflictul, vrem ca acest conflict să înceteze”, a explicat șeful guvernului canadian.
🔴 Rusia rămâne o ameninţare pentru ţări europene precum Polonia şi statele baltice, a susţinut preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat publicației germane Die Zeit. „Sunt sigur că Polonia este, de asemenea, în pericol. De fapt, întregul continent este, atât timp cât Rusia are posibilitatea să atace un alt stat”, a declarat liderul Ucrainei. Cât despre pericolul ca Rusia să declanşeze un război nuclear, Zelenski spune că această amenințare a lui Vladimir Putin nu arată altceva decât slăbiciune, fiind vorba despre o „cacealma”.
🔴 Zelenski mai crede că există state care intenţionează să urmeze exemplul Rusiei şi să-şi atace vecinii dacă Rusia nu va fi oprită acum din agresiunea ei contra Ucrainei. Prin urmare, argumentează Zelenski, apărarea Ucrainei este în realitate „o acţiune globală împotriva războiului” care să descurajeze posibili atacatori în alte părţi ale lumii.
🔴 Rusia nu va obţine victoria în Ucraina şi comunitatea internaţională are capacitatea „de a opri invazia”, consideră Zelenski. Totuşi, el a subliniat că armele pe care le primeşte din Occident ţara sa nu sunt suficiente şi este nevoie de mai mult sprijin pentru a opri „barbaria” armatei ruse, pe care o acuză de crime de război. „Dacă sancţiunile împotriva Rusiei ar fi fost de ajuns, atunci ofensiva s-ar fi terminat până acum”, a reproşat Zelenski statelor occidentale, pe care le-a acuzat că în continuare cumpără petrol şi gaze din Rusia şi multe dintre companiilor lor sunt mai departe prezente pe piaţa rusă.
🔴 Președintele ucrainean a cerut astfel din nou un embargou economic total împotriva Rusiei şi excluderea tuturor băncilor ruse din sistemul de plăţi SWIFT, precum şi implementarea unei zone de excludere aeriană deasupra Ucrainei, cereri cărora statele occidentale nu sunt dispuse să le dea curs, dat fiind nevoia lor de produse energetice şi materii prime din Rusia şi riscul intrării într-un conflict militar direct cu aceasta în cazul impunerii acelei zone de excludere aeriană.
🔴 Comisiile parlamentare ruse sunt pregătite să introducă propuneri de reglementare a preţurilor la alimente, medicamente şi alte bunuri, a anunţat miercuri presa rusă de stat, citându-l pe Alexander Khinshtein, parlamentar şi membru al partidului de guvernământ al preşedintelui rus Vladimir Putin, Rusia Unită. Autorităţile au anunţat miercuri că rata anuală a inflaţiei în Rusia a accelerat la 9,15% în februarie, de la 8,73% luna precedentă, cel mai ridicat nivel din ultimii şapte ani, pe fondul deprecierii semnificative a rublei, în urma sancţiunilor occidentale impuse Moscovei după invadarea Ucrainei. Aproape toate preţurile, de la pâine până la benzină, s-au majorat, printre cele mai mari creşteri fiind preţurile la zahăr şi cereale (cum ar fi hrişca, un produs important pentru ruşi, care îşi fac stocuri), cu 20,6% şi, respectiv, 18%.
🔴 Bursa de la Moscova va rămâne închisă joi, însă piața de schimburi valutare și piața monetară se vor deschide de la ora locală 10:00, a anunțat Banca Centrală.
🔴 Sancțiunile fără precedent impuse Rusiei după invazia Ucrainei au lovit puternic în cetățenii ruși din străinătate care au aflat brusc că nu-și mai pot folosi banii și că resursele lor financiare au fost înghețate ca urmare a scoaterii țării din sistemele internaționale de plăți, relatează Reuters. Prin urmare, mii de turiști ruși au rămas fără bani și blocați în stațiuni din Asia după sancțiunile împotriva Rusiei.
🔴 Preţul petrolului a scăzut cu până la 17%, la cel mai mic nivel înregistrat în ultimele zile, după ce Emiratele Arabe Unite au anunțat că vor cere membrilor OPEC să crească producția de țiței, relatează Bloomberg. Declarația privind susținerea creşterii producţiei de țiței, ceea ce ar putea compensa o parte din întreruperile de aprovizionare cauzate de sancţiunile impuse Rusiei, a fost făcută de Yousef al Otaiba, ambasadorul Emiratelor Arabe Unite la Washington.
🔴 Ministerul rus al Apărării a admis, miercuri, că la operaţiunile militare împotriva Ucrainei participă şi recruţi. Declarația a fost făcută la doar o zi după ce Vladimir Putin a insistat că armata rusă a trimis numai militari profesionişti să lupte în Ucraina.
🔴 Anchetatorii independenţi care documentează minuţios de ani de zile ororile conflictului sirian i-au îndemnat pe liderii întregii lumi să facă totul pentru a evita ca Ucraina să aibă aceeaşi soartă ca Siria. „După 2015, vedem astăzi practici ale Federaţiei Ruse din conflictul sirian folosite într-o altă ţară”, a declarat preşedintele Comisiei internaţionale de anchetă asupra Siriei, Paulo Pinheiro, făcând aluzie la Ucraina.
🔴 Cel puțin 516 civili ucraineni au fost uciși de când Rusia a lansat invazia împotriva țării vecinii în 24 februarie, transmite Comisariatul ONU pentru Drepturile Omului în cea mai recentă actualizare, conform CNN. Față de bilanțul de luni, numărul de decese a crescut cu 42. De asemenea, în jur de 908 civili au fost răniți în Războiul din Ucraina. „Majoritatea pierderilor de vieți omenești înregistrate au fost cauzate de bombardamentele pe arii largi, inclusiv prin folosirea artileriei grele sau sistemele de lansare de rachete, dar și prin atacuri aeriene și cu rachete”, a transmis Organizația Națiunilor Unite.
🔴 Avioane de război rusești au bombardat orașul Okhtyrka, din nord-estul regiunii Sumî, a declarat un oficial local, citat de BBC News. Șeful administrației regionale de stat, Dmytro Zhyvytsky, spune că zone rezidențiale și o conductă de gaz au fost lovite joi după miezul nopții. Totodată, joi dimineață, imediat după ora 06:00 la Kiev, sirenele avertizoare de raiduri aeriene au sunat din nou.
🔴 Ministra britanică de externe, Liz Truss, spune că Regatul Unit va furniza sisteme de apărare aeriană Ucrainei. „Cea mai bună modalitate de a proteja spațiul aerian este cu ajutorul armelor anti-aeriene, pe care Marea Britanie urmează să la furnizeze Ucrainei”, a spus Truss la o conferință alături de omologul ei american, Antony Blinken.
🔴 Marea Britanie nu încearcă să închidă spațiul aerian al Ucrainei deasupra coridoarelor umanitare, ci încearcă în schimb să o ajute să se apere de invazia Rusiei, a mai declarat Liz Truss „Realitatea este că înființarea unei zone de excludere a zborului ar duce la o confruntare directă între NATO și Rusia. Și nu vrem asta”, a spus Truss la conferința de presă la Washington.
🔴 Totodată, Regatul Unit a cerut miercuri ca toate țările G7 să „înceteze utilizarea petrolului și gazelor rusești”, urmând exemplul Londrei și al Washingtonului. „În răspunsul nostru” la invazia rusă a Ucrainei, „trebuie să ne dublăm sancțiunile”, a mai declarat ministrul britanic de externe Liz Truss. Potrivit acesteia, asta include o deconectare „totală” a băncilor rusești de la sistemul internațional Swift.
🔴 La rândul său, secretarul de stat al SUA Antony Blinken a declarat că este absolut convins că Putin va eșua și Rusia va suferi o înfrângere strategică, iar poporul ucrainean nu va accepta niciodată un guvern marionetă. Pe partea economică, Antony Blinken consideră că măsurile luate de comunitatea globală „au șters 30 de ani de progres în integrarea Rusiei în lume”, iar “exodul dramatic” al companiilor globale din Rusia are “un impact profund” pe termen scurt, dar și lung.
🔴 Statele Unite au transferat, miercuri, două sisteme antiaeriene de tip Patriot în Polonia, pentru consolidarea apărării în contextul invaziei militare ruse în Ucraina, anunţă un oficial de rang înalt din cadrul Departamentului Apărării de la Washington, citat de France 24. Sistemele antiaeriene Patriot pot intercepta rachete balistice, rachete de croazieră şi pot doborî avioane.
🔴 Ministrul de interne ucrainean spune că peste 3.000 de oameni au reușit să fugă din Kiev, de luptele care au loc în părțile ocupate de ruși ale Irpin și Vorzel, localități la nord de capitala ucraineană. „În jur de 100 de autobuze și ambulanțe au fost implicate în evacuare. Printre cetățenii salvați se numără și mai multe sute de copii, bătrâni și bolnavi”, a transmis ministerul. Ministerul ucrainean mai spune și că trupele invadatoare au încercat să oprească convoaie umanitare. Andrei Nobitov, șeful poliției Kievene, spune că „oamenii sunt epuizați, speriați, înfometați, dar cel mai important, sunt în viață. Oamenii care au scăpat de blocată au vorbit de ororile ocupației – jafuri, execuții și intimidări în orașele ocupate de ruși”.
🔴 Președintele rus Vladimir Putin și cancelarul german Olaf Scholz au vorbit miercuri despre „eforturile diplomatice” în jurul conflictului din Ucraina și coridoarele umanitare de evacuare a civililor, potrivit Kremlinului, scrie AFP. În cadrul unei convorbiri telefonice, cei doi lideri au discutat despre „eforturile politice și diplomatice, în special despre rezultatul celei de-a treia runde de negocieri” între reprezentanții ruși și ucraineni, desfășurate luni, se arată într-un comunicat al Kremlinului.
🔴 Un batalion de bieloruși, numit după revoluționarul Konstanty Kalinowski, liderul unei mișcări de insurgenți din secolul XIX, văzut ca o emblemă a naționalismului belarus, ar fi fost creat pentru a apăra Kievul. „În Ucraina, bielorușii au creat un batalion separat, numit după Kastus Kalinowski, pentru a apăra Kievul. Potrivit acestora, peste 200 de belaruși s-au alăturat apărării teritoriale a Ucrainei, alți 300 intenționând să meargă în Ucraina”, scrie jurnalista Hanna Liubakova pe Twitter. Este vorba de persoane care fac opoziție actualului regim de la Minsk, pentru că la nivelul statului, Belarus sprijină invazia rusă din Ucraina, multe dintre trupele Rusiei intrând din această țară.
🔴 SUA a estimat marți că 8% până la 10% din activele militare ruse utilizate în invazia Ucrainei sunt acum distruse sau inoperabile. Rusia are disponibilă aproximativ „90% din puterea ei de luptă pregătită pentru utilizare” în Ucraina, a declarat miercuri un înalt oficial american al apărării, citat de CNN. SUA apreciază că Rusia nu mai are la dispoziție „câteva sute de vehicule cu utilizări diferite și de diferite dimensiuni”, dar SUA nu știu dacă acele vehicule au fost capturate, distruse sau abandonate, a adăugat oficialul sub rezerva anonimatului.
🔴 Stațiile de metrou din capitala Ucrainei, Kiev, care acum sunt folosite de către civili drept adăposturi anti-aeriene, vor găzdui în curând proiecții de film. Departamentul de Cultură al Administrației de Stat a orașului Kiev împreună cu Arhiva națională de Film au anunțat o serie de proiecții de filme la metrou, potrivit site-ului Primăriei Capitalei ucrainene. Organizatorii speră că cinematograful ucrainean va putea sprijini moral locuitorii Kievului în aceste vremuri dificile pentru Ucraina, a spus Departamentul Culturii, potrivit Primăriei.
🔴 Nestle, precum și mărcile de tutun Philip Morris și Imperial Brands sunt cele mai recente corporații multinaționale care s-au retras din Rusia pe măsură ce presiunea crește pentru companiile occidentale să ia atitudine, având în vedere invazia Rusiei în Ucraina.
🔴 Totodată, gigantul minier Rio Tinto taie legăturile cu Rusia. Un purtător de cuvânt al companiei anglo-australiene a declarat pentru Reuters că este „în proces de încetare a tuturor relațiilor comerciale pe care le are cu Rusia”.
🔴 În plus, compania americană Caterpillar a anunțat că își închide activitățile în Rusia și că donează 1 milion de dolari Ucrainei, pentru a o ajuta să depășească criza umanitară, a transmis compania într-un comunicat.
🔴 În același timp, compania japoneză de electronice Sony a anunţat, miercuri, că a suspendat toate livrările de console PlayStation şi jocuri video către Rusia, alăturându-se unui număr tot mai mare de firme care se retrag din ţară după invazia Rusiei în Ucraina.
🔴 Gigantul american Amazon spune că a luat o serie de măsuri împotriva Rusiei şi Belarusului, printre care încetarea livrărilor de produse şi a difuzării serviciului Prime Video.
🔴 Consiliul executiv al Fondului Monetar Internațional a aprobat miercuri un ajutor de urgență de 1,4 miliarde de dolari pentru Ucraina, care se confruntă cu „o criză umanitară și economică foarte gravă” de la invadarea țării de către armata rusă.
🔴 Președintele turc Recep Tayyip Erdogan și-a exprimat speranța că întâlnirea miniștrilor de externe ai Ucrainei și Rusiei de la Antalya va deschide ușa unui armistițiu, a informat televiziunea privată turcă NTV, citată de Sofia News Agency. Erdogan a subliniat că Turciei îi pasă de cei care au căutat refugiu în țara sa, dar a criticat „diferențierea refugiaților în funcție de religie, origine sau culoarea pielii”, subliniind că o astfel de mentalitate nu are nicio legătură cu umanitatea sau civilizația. „Cu siguranță nu există un câștigător în război”, a declarat Erdogan la o întâlnire a grupului parlamentar al Partidului său pentru Justiție și Dezvoltare. „Problema Rusia-Ucraina trebuie rezolvată prin diplomație”, a subliniat președintele turc. Erdogan a descris ceea ce se întâmplă în Ucraina drept lipsit de scrupule, adăugând că „indiferent de dramă, Occidentul nu mișcă niciun deget”. „Dă doar multe sfaturi”, a spus Erdogan. „Când vine vorba de propriile interese, cei care ridică lumea urmăresc doar atrocitățile din regiunea noastră de 11 ani. Nu acceptăm nici abandonul Ucrainei, nici practicile asemănătoare unei vânători de vrăjitoare la adresa poporului rus, a literaturii ruse, a studenților, a artiștilor. Aceste practici fasciste aruncă o umbră asupra luptei legitime a poporului ucrainean”, a mai precizat președintele turc.
🔴 La final vă las cu aceste două imagini, care surprind cruzimea de după bombardarea și distrugerea de către forțele ruse a unui spital de copii din Mariupol. 17 persoane au fost rănite după lovitura aeriană a Rusiei care ar fi lovit spitalul de copii și secția de maternitate, potrivit The Guardian. Printre cei răniți s-au numărat inclusiv femei în travaliu.
🔴 Președintele Volodimir Zelenski a transmis printr-un mesaj video că bombardarea de către Rusia a unui spital de pediatrie din portul strategic al Ucrainei, Mariupol, este o „crimă de război”. „Astăzi este ziua care definește totul. Cine este și de ce parte. Ce fel de țară e Rusia de se teme de spitale și maternități și le distruge?”, a spus Zelenski, denunțând „atrocitățile” din Mariupol. „Europeni! Ucraineni! Locuitori ai Mariupolului! Astăzi trebuie să ne unim pentru a condamna această crimă de război a Rusiei, care reflectă tot răul pe care invadatorii l-au făcut țării noastre. Bombardamentul aerian este dovada finală. Dovada că are loc un genocid al ucrainenilor”, a adăugat Zelenski.
🔴 Rusia a negat că ia în vizor civili în cadrul asaltului asupra Ucrainei, dar orașul-port de la Marea Azov, Mariupol, trece printr-o gravă criză umanitară. Peste 400.000 de oameni sunt „ținuți ostatici” de către forțele ruse care blochează ajutorul umanitar și evacuarea, după cum a declarat miercuri ministrul de externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba.
🔴 De altfel, peste 1.200 de oameni au murit în cele nouă zile de asediu al trupelor ruse asupra portului strategic Mariupol, anunță autoritățile ucrainene.
🔴 La scurt timp după bombardarea spitalului, un înalt oficial american al apărării spune că SUA au văzut indicii că Rusia lansează „bombe nedirijate” (fără țintă, la întâmplare) asupra Ucrainei.
⚠️ Motivația propagandistică a Rusiei în ceea ce privește atacul asupra maternității și spitalului de copii din Mariupol: Cu câteva ore înainte ca maternitatea și spitalul de copii din Mariupol să fie bombardat, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, a acuzat Ucraina că a stabilit poziții de luptă în spital, relatează CNN. La obișnuita conferință de presă, Zakharova a spus că „la Mariupol, batalioanele naționale ucrainene, după ce au expulzat personalul și pacienții din maternitate” au instalat poziții de luptă. Ea a continuat, susținând că au existat „numeroase videoclipuri care infirmă falsurile ucrainene, confirmând că crimele Kievului împotriva cetățenilor săi sunt din abundență în domeniul public”.
⚠️ Retorica manipulatoare a fost preluată și de Dmitry Polyanskiy, adjunctul reprezentanței Rusiei la ONU. Într-o postare pe twitter, acesta a susținut că Rusia ar fi avertizat pe 7 martie că spitalul a fost transformat într-un obiectiv militar de unde trăgeau militarii ucraineni. „Așa se nasc știrile false”, a comentat Polyanskiy evenimentul.
🔴 Numai că imaginile ororii din Mariupol arată realitatea pe care oficialii de la Moscova încearcă să o ascundă. Imagini care au apărut după atac arată în mod clar că în spital erau atât pacienți, cât și medici, inclusiv femei gravide care au fost transportate din ceea ce mai rămăsese din spital.
🔴 Prim-ministrul Regatului Unit, Boris Johnson a condamnat atacul rușilor asupra spitalului de copii din Mariupol de miercuri. „Sunt puține lucruri care să fie mai reprobabile decât atacurile împotriva celor vulnerabili și lipsiți de apărare”, a spus Johnson. Într-un mesaj pe twitter, șeful guvernului britanic a mai spus că țara sa „caută modalități de sprijin pentru Ucraina pentru ca aceasta să se apere împotriva loviturilor aeriene” dar și că Putin „va fi tras la răspundere pentru crimele sale oribile”.
P.S. [nota deținătorul blogului] Dacă ți-a plăcut acest articol, am să te rog să intri pe pagina mea de Facebook (adică AICI) și să-i dai un like sau, de ce nu, un share. Pentru că cei de la Facebook încurajează fake news și propaganda rusă, odată cu suspendarea contului, mi-a fost redus reach-ul postărilor. Pot contracara asta într-un singur mod: dacă oamenii interacționează cu postările mele. O să vedeți acest Post Scriptum timp de încă 50 de zile, când îmi expiră toate restricțiile pe cont. Până atunci, doar de voi ține să le faceți mai vizibile.
Revoltator! Infiorator! Mi se incranceneaza carnea pe mine de nervi. Cum sa fi atat de ordinar si sa minti ca s-au adapostit militari intr-o maternitate ca sa iti justifici genocidul???!