Atât vă spun: cetățeanul care a inventat becul din frigider ar trebui condamnat și băgat la pușcărie în regim de urgență. Asta dacă mai trăiește. Dacă nu, ar trebui să aibă un loc special în Iad imediat lângă cel care a inventat înghețata cu nuci pralinate și caramel sărat.

Nu se poate așa ceva, te ia setea noaptea și te duci spre frigider, ca tot omul, cu gândul senin și nevinovat să ți-o ostoiești. Evident, nu mai aprinzi luminile pe nicăieri prin casă. O dată, ca să nu-i mai deranjezi pe cei care dorm și a doua oară pentru că oricum nu ai nevoie.

Știi cu ochii închiși pe ce raft lateral se află sticla de pepsi din care îți vei ostoi setea (pepsi max, desigur, că n-ai nici cel mai mic gând să bagi zahăr în organism la ora aia). Ce rost ar mai avea să aprinzi luminile? Ai deschis frigiderul, ai băut, ai plecat înapoi la somn.

Dar nuuu, nu merge așa, că de ce să fie simplu dacă se poate și complicat? Nu, frate, a trebuit să inventeze genialul ăla becul din frigider. Ca să poți vedea, noaptea, cu ochii mijiți de somn, oala cu sarmale și platoul cu salată de boeuf d-aia bună. Noroc că înghețata e la congelator, c-ai fi văzut-o și pe aia. În schimb, se vede foarte bine, deosebit de clar chiar, tava cu tiramisu pus la răcit pentru mâine. După care îți dai seama că e 02.00 noaptea și s-a făcut deja mâine.

De la această descoperire până la „ia să vedem cum mi-a ieșit tiramisu” sau până la „parcă mă încearcă o țâră de fomică, cum or fi sarmalele astea” mai este un singur pas. O jumătate de pas. Un sfert de pas. Pe care îl parcurgi cu două sarmale în mâna stângă și cu o lingură pentru tiramisu, în dreapta.

Și toate astea din cauza blestematului ăluia de bec. N-ai cum, bănene, n-ai cum să faci așa ceva unei întregi omeniri.