Poate sunt eu nebun sau ciudat, dar în cazul ăsta sunt și foarte norocos pentru c-am constatat că și fashionista este exact la fel. Despre ce e vorba? Când ajung într-un oraș din țări din astea care aveau clădiri, blocuri și un început de apă caldă încă de pe vremea când la noi nu avusese loc nici răscoala de la Bobâlna, cea mai mare plăcere a mea este să mă rătăcesc pe străduțele din zonele cele mai vechi ale orașului respectiv și să mă plimb efectiv toată ziua.

Da, normal, mă mai opresc la câte o cafea sau un suc, ori să mănânc când mă ia foamea, dar, în principiu, cam asta fac toată ziua. Ah, ca să nu mai spun că pe sistemul ăsta nu vei da niciodată greș cu mâncarea, pentru că vei ajunge să mănânci la cârciumile unde mănâncă și ei, cei care locuiesc acolo, iar eu asta vreau, asta caut.

Evident, mă duc să văd chestiile cele mai importante din locul respectiv, că nu poți să ajungi la Palermo și să nu vezi Catedrala, Teatro Massimo, sau portul vechi. Dar după ce văd obiectivele pe care mi-am propus să le văd, mă pierd pe străduțe și las orașul să mă ducă unde vrea el. Mă fascinează blocurile, clădirile și casele vechi, mă fascinează zidurile scorojite și dărăpănate, mă fascinează că trăiesc în ele oameni normali, oameni care a doua zi dimineață se trezesc și se duc la muncă.

Din când în când se mai întâmplă să văd și câte o bucățică din intimitatea lor, mai trec pe lângă un geam deschis larg, la parter, și apuc să văd o oală cu paste fierbând sau chiar toată familia în jurul mesei. Ei, în momentele astea sunt efectiv fericit.

Iar dacă locul în care mă aflu mai e și din Italia, în orice oraș ai fi și în orice direcție ai lua-o, o să găsești străduțe înguste, ziduri și clădiri vechi, de nu-ți ajunge câte o săptămână să vezi nici jumătate.

Am scris explicația asta ca să înțelegeți de ce veți găsi multe poze de genul ăsta mai jos. Și pentru c-am văzut că oamenii nu înțeleg de ce mi se pare superbissim un bloc dărăpănat care aparent stă să cadă. Păi eu chiar cred că e superbissim, altfel nici nu mă oboseam să scot telefonul din buzunar. Dar, lăsând la o parte blocul în sine, fotografia asta e plină de Sicilia, de Italia în general, cum nici nu vă imaginați. Vedeți? De-aia spuneam mai sus ca poate sunt eu nebun sau ciudat, dar măcar suntem amândoi așa.

Atât pentru azi. V-am lăsat poze, dacă aveți chef și timp.