E lângă mine în metrou. Are șapca pusă invers. Cozorocul, lat și drept, îi face umbră pe umăr. Căști mari în care bănuiești cum se aude o trupă hip-hop sau rap cu versuri dure extrase din umbra și esența străzii, locul în care el se simte ca peștele în apă. Blugii sunt largi, mult prea largi, dar asta nu-l împiedică să se miște ca o felină.
Acum stă. E ca o stâncă. Îl simți după privire cât e de crâncen și de hotărât. Inspiră aer și expiră mici bucățele de gheață, iar degetele-i mângâie un trăgaci imaginar.
Se uită în jur cu privirea pe care o avea Mike Tyson la conferințele de presă dinaintea meciurilor. Îl simți încordat ca un arc și gata să răspundă la orice provocare. Încă poartă pe umeri greutatea vorbelor și răutatea miștourilor celor care-l porecliseră „piticu’”. De aici își trage seva și ura. Dar gata, nu mai ține, acum se uită în ochii celor din jur cu hotărârea unui ghepard care-și fixează prada.
Da, are un metru cincizeci, dar asta nu înseamnă că nu poate fi ca o bilă de titan. Incasabilă. Tot ce-a avut, pe post de sentimente, a murit în el în ziua în care părinții l-au tras deoparte și i-au spus „eu și cu mă-ta am vrea să te dăm la baschet sau la volei ca să te mai inalţi”. Avea aproape treișpe ani, dar a simțit-o că pe trădarea supremă. Cum? Și voi? După toți nemernicii ăia de la școală? După toate glumele în care era rugat să se ridice în picioare când vorbește? Din ziua aceea cel mai suav lucru pe care a mai reușit să-l exprime a fost un graffiti executat, cu nervi, pe zidul alb al unui spital din cartier: „mă piș pe voi, pe toți”!
Cineva îl atinge din greșeală și se trage brusc înapoi. Încordat ca un arc, este mult prea tare și rece pentru un contact întâmplător. Omul își cere scuze. Nu se învredniceşte să-i răspundă. Îl fixează cu privirea ca pe un vierme nevolnic. Doar duce mâna la buzunar cu un gest reflex, de control. Fără voia mea îmi imaginez că acolo poate fi ea, arma. O bucată de oțel aspru, la fel de rece ca posesorul ei. Tăcută și gata să atace. Ei doi împotriva lumii. Un parteneriat solid pentru un fel de razmeriță mută.
Încep să-l admir de la distanță. Îmi plac oamenii care se luptă cu lumea, cu sistemul, cu orice. Își schimbă poziția în metrou și se plasează lângă o ușă. Când pășește are în mers o combinație de felină cu Tupac Shakur. Cred că deja simte că mă uit la el. Instinctul de ghettou, de. Mă evaluează rapid, feroce, ca un scaner uman, ca un radar fără sentimente. Hotărăște că nu reprezint un pericol, deși sunt mai înalt. Că toți ceilalți din jur, dealtfel.
Îmi pare rău că trebuie să cobor. Aș mai fi stat măcar o jumătate de oră să-l observ și să-l admir în tăcere. Măcar voi avea prilejul să mă dau jos trecând pe lângă el și să-i stau câteva momente în preajmă. Are în mine un fan. Ar trebui să-i spun? Poate o ia ca pe-o jignire. Mai bine nu. Cu tipii duri nu se știe niciodată.
Stau lângă el și aștept să oprească metroul. Acum, când suntem atât de aproape, o parte din duritatea lui mi se transmite și mie. Nu-mi place spanacul, dar simt că-mi crește și fără el cantitatea de fier din organism. Nu știam, abia acum realizez că duritatea este transmisibilă. Dacă stau lângă el suficientă vreme o să mă tranform şi eu într-o stâncă. Îmi savuram senzațiile când pe neașteptate îi sună telefonul. Nu aud cine e în partea cealaltă, dar îmi imaginam că trebuie să fie vreun gangsta bro. Și chiar atunci:
–Da, mama! Nu, acum ajung. Ți-am mai zis, la română. De la doișpe… (pauză scurtă în care eu nu am timp să-mi macin consternarea)… Da, l-am luat, e la mine. Da, o să fiu atent. Să fie!
Până să apuc să cobor, îl văd scoțând din buzunarul, unde bănuiam că ține arma, un pachețel. Două sandvișuri. Pâine cu unt și cașcaval. Iar celalat cu gem. Cât a vorbit cu mami și-a scos căștile de pe urechi. Din ele se aude neclar ceva ce aduce a baladă. Mușcă plin de poftă din primul…
Mă uit rușinat în jos fără să mai am curajul să-i caut privirea.
Foto by Flickr
O bila de titan… Esti bolnav, mi-a stat respiratia de la ras. :)))))))))))))))))))))
@opt, eh, facem si noi ce putem. 😉
Au venit colegii de la celalalt departament sa vada de ce radem. Piticul atomic!
@mada, el era, da.
las-o in poola mea. tupac shakur si apoi scoate sanvisul cu gem. mi-ai facut ziua.
@dr.dre, imi pare bine. 🙂
cel mai misto articol scris de tine
BETOON!
@Preduca George, zici tu? Sa fiu mandru? Merci!
L-am trimis pe mail lui fiu-meo. Sper sa recunoasca. Eu unul am crezut ca despre el ai scris.
Comentariu beton!13
@Vasile, habar nu am cine era. Dar daca zici tu ca seamana…
Ce fler de narator inascut ai. Cred ca ai putea sa postezi un articol despre orice. keep it going!
@Coleg’, cam am eu o banuiala cine esti. Si chiar daca n-am ghicit, tot iti multumesc!
unde-i gasesti frate?
@zorro, ei ma gasesc pe mine. 🙂
Daca deschizi ochii bine ii vezi peste tot.Dar descrierea e savuroasa.
Avea teza saracul. :))))))))
@badgirl, simulare, cred.
Mi se pare ca ai ajuns la un alt nivel (si e de bine!) Genial tot … M-ai lasat fara cuvinte cat de tare esti!
@alghenu, hai ca m-ai facut sa rosesc.
fain fain 🙂 m-am amuzat bine 🙂
@NagaQ, mi-am atins scopul.
Ba esti nebun?:))…Imi place din ce in ce mai mult cum scrii, bravo! Te-ai intrecut pe tine insuti.
@Ashu, vezi ma ca asta e mai vechi. 🙂 Deci scriam deja bine. :)))))
Haha:))..N-am atata vechime, si nici ca m-am uitat la data.:))
Si in cazul asta, mai povesteste-ne de prin metrou. 🙂
Apropo, astept o carte pentru care tu sa detii drepturile de autor. 🙂
@Ashu, mai curge multa apa pe Dambovita. 😉
Nu prea multa sper. 🙂
🙂
Foarte fina linia intre ironie si seriozitate.
O bila alba pentru textul in sine, 10 bile pentru (daca nu erai ironic) faptul ca admiri asemenea cazuri. 😀
@luplaoi69, nu ai cum sa nu admiri asa ceva. 😉 Dar ironic tot eram.
Ma bag si eu,sper sa ma primiti,nu prea am timp dar imi face placere sa citesc si articole si comentari. Aveti un likee la mine.
@nicul, da’ de ce sa nu te primim? Treci incoa! 🙂
Paine cu gem?! :)))))))))))))))))))))))))))))))))) L-am citit in autobuz : m-a bufnit rasul de cateva ori! A trebuit sa ii si traduc unei doamne aflata pe scaunul de langa mine! A conchis : ” furam mancare din vagoanele nemtesti ce stationau in gara Pescara! Asta e o generatie de surdo-muti:ii vezi cu matele in urechi, dand din cap si vorbind singuri! Nu treceau astia razboiul!!! ” :))))))
Comentariu beton!12
@emmanuella, lasa ca si tanti a ta a fost tare. 😉
Ai real talent de scriitor de beletristica. Felicitari! Cat despre ”duruceaga” ce sa spun? Am si eu unul dintr-asta acasa. Difera doar tinuta. Colegiul la care merge nu-i permite tinuta „gangsta”. Iar noi nici atat. Dar in rest…identic. Acum e la bunica-sa la tara, o ajuta prin curte. Iar zilele trecute l-am surprins ca se uita pe postul Cartoon Network. Niste duri cu suflet de copil. Tinerii nostri sunt simpatici atata timp cat vor sa para duri. Dar daca vor s-o si dovedeasca, atunci e nasol. De obicei o dau in bara si-si rateaza tot viitorul.
@valny, deci gangsta bro este la bunica la tara. Cat de tare! :)))))
Bravooo bine scris asa ca de sambata 😀
@silvia duma, vezi ca e mai vechi. Doar l-am pus si pe pagina. 🙂
@Mihai,bravo nene,când eram convins cã le citisem pe toate,ai postat tu articolul ãsta și m-ai contrazis fãr’ de rusine ???
@Roberto, sper să te mai contrazic şi de aici inainte. 😉
Ești tare pe gustul meu! La scris mă refer. Si la barbă, umor, sarcasm..dar zic sa ma opresc la timp :p
@Oana, nuuu, de ce? Continuați, vă rog! 🙂
Iete domne, te-ai intalnit cu Alex Velea la metrou 🙂
Comentariu beton!15
@Claudiu, acest comentariu. Am râs cu zgomot. :))))))))))))))
Sau noul „protege” a lui Velea 😀
De căte ori citesc textul ăsta, râd. Auzi, bilă de titan și pâine cu gem la final. 🙂
@GabiI, am râs și io azi. De-aia l-am pus.
Hahahaha. Esti demential.
Fiu-miu e si el la varsta la care face pe duru. Si m-a rugat sa-l las singur afara.
– Bine, ma. Du-te!
Ma suna dupa vreo ora.
– Mama, fac pipi rau pe mine.
– Vino sus.
– Ma tii de vorba pana urc? Ca sa uit ca fac pe mine de numai pot.
Aud usa la lift cum se inchide si pe fiu-miu gatuit:
– Mamaaaa, zi’mi ca pot da fac pe mine ca nu mai poootttt.
– Bine, ma. Fa pe tine.
Si a facut. Durul.???
Comentariu beton!22
@Elenna, ahahahahahahaaaaaaaaaaa
Hai ca scriai misto si acum 2 ani. Pfaaaa…
@DOINA, așa pare, nu? 🙂
:))))) Mihai Vitezulescu.
:))) de câte ori o să mai văd așa „o stâncă” o să mor de râs. Mersi anticipat pentru ochii panda pe care o să-i dobândesc :))))
Si al meu face pe durul si e serios nevoie mare. Seara, la culcare, e musai sa il ia pe Pandy, ursuletul, in brate!
Alții râd dar mie mi au dat lacrimile!
Mda!
Prea usor judecăm pe oricine!
Bravo man!??❤
Hai, în plm! Ai avut timp să vezi cu ce erau senvisurile, așa de detaliat. Plus că le mai ținea și în buzunar! La hanorac sau la geaca? Ca bănuiesc că ai observat și acest mic detaliu! Mai taie!