Jur că nu înțeleg care e faza cu relaxarea măsurilor. Dacă nu știați, de luni, în București, se redeschid la interior, restaurantele, barurile, cinematografele, teatrele și sălile de jocuri de noroc. Exact cum nu înțeleg nici care e treaba cu deschiderea școlilor, în format fizic, de pe 8 februarie.

Când abia ai mai reușit să ții cât de cât în frâu mizeria asta de pandemie și în contextul în care noua tulpină a virusului deja face ravagii în jumătate de Europă, tu te pregătești să deschizi tot? Ca să ce? Ca să ajungem în câteva săptămâni de unde am plecat?

Băi, jur, dacă am fi în Australia sau pe alt continent aș mai înțelege, dar ești în Europa, tot ce se întâmplă la nemți, la francezi, la englezi, sau pe oriunde altundeva, mai devreme sau mai târziu va ajunge și la noi. Și-atunci? Deschizi tot sperând să ce? Să nu ajungă noua tulpină și aici? Probabil deja a ajuns, doar că ne vom da seama de asta doar după ce redeschidem tot.

Bine, nu că mi-ar fi rușine nici cu vechea tulpină. C-am mai relaxat o dată tot, astă vară, și urmările s-au văzut: am tras șase luni ca să mai scădem incidența. Pe vechea tulpină, da? Nici nu îndrăznesc să mă gândesc cam cum vor arăta cifrele după ce-și intră în mână și asta nouă.

Da, ok, nu sunt idiot, înțeleg că e vorba despre supraviețuirea HoReCa, a cinematografelor și a economiei în general, dar nu mă prind despre ce supraviețuire vorbim dacă în două-trei-patru săptămâni vom închide tot la loc? Boss, asta nu e supraviețuire, e doar resuscitare și nici asta făcută cum trebuie.

Și mie mi-e dor să merg la cârciumă, și eu vreau la film sau la teatru, dar nu cu orice preț. Și în niciun caz cu prețul unei vizite la ATI sau al unui sistem medical băgat din nou în colaps.

Plm, se pare că ne-am obișnuit să cărăm apă cu ciurul. Dar nu asta ar fi problema, problema e că nu ni se pare nimic în neregulă la asta.