Am zis să începem săptămâna bine, pe pozitiv. De-aia o să vă las aici una dintre cele mai tari chestii despre care am citit în ultima perioadă. Dacă mă gândesc bine, e chiar cea mai tare de anul ăsta. Da, știu că abia a început, dar întotdeauna e bine să pornești anul în forță, nu?

În anii trecuți, de fiecare dată când mai ieșea pe piață vreun studiu care ne arăta limpede cam care este nivelul analfabetismului funcțional în România, ne minunam vreo două zile, după care ne vedeam fiecare de viață. Că, na, până la urmă nu era treaba noastră. Știm cu toții cam cum au arătat rezultatele ultimului raport PISA (adică ăla din 2018), nu? Că dacă nu mai știți, vi le reîmprospătez eu acum: 44% analfabetism lingvistic, 44% analfabetism numeric, 45% analfabetism științific.

Deși pare destul de îngrijorător, mă îndoiesc că a făcut cineva ceva în privința asta. Că ultima oară când am verificat, nu se schimbase absolut nimic în sistemul educațional de la noi. Bine, nici n-a trecut mult, doar aproape trei ani. Și uite așa vor mai trece trei, și încă trei, și tot așa, că doar ne-am obișnuit în ultimii 30.

După care a venit blestemata asta de pandemie și ne-am cam lovit pe toți procentul ăla de peste 40% analfabetism funcțional. Că, știți cum e, una e când nu te afectează direct și alta e când de cei din jurul tău poate să depindă dacă iei un virus nasol sau nu. Iar dacă cineva te poate infecta, doar pentru că el nu înțelege nimic din ce se întâmplă, din simplul motiv că educația lui a fost una precară, iar acum de-abia reușește să citească titluri, d-apăi să mai înțeleagă conținut, parcă e și vina sistemului educațional că l-a lăsat să ajungă în halul ăsta, nu?

Well, de-aia cred cu tărie că inițiativa prietenilor mei de la BRIO poate să fie începutul schimbării. Probabil că vă întrebați deja despre ce este vorba. Uite, despre asta: Măsurarea nivelului de alfabetizare cu ajutorul competențelor de literație. Sună pretențios, dar nu este. Cred că explică ei mai bine decât aș putea s-o fac eu:

Competențele de literație

Reprezintă capacitatea unei persoane de procesa în mod complex un text la prima vedere, trecând printr-un proces etapizat de lucru pentru a genera noi informații. Mai exact, competențele de literație reprezintă:

➡️ Capacitatea unei persoane de a citi un text

➡️ Capacitatea unei persoane de a înțelege textul citit

➡️ Capacitatea unei persoane de a face conexiunile dintre text cu ceea ce cunoștea înainte de a citi textul

➡️ Capacitatea unei persoane de a-și forma un punct de vedere în raport cu textul și de a-l exprima în scris sau oral

➡️ Capacitatea unei persoane de a aplica informațiile/cunoștințele obținute în diverse situații din viațã realã.

Măsurarea nivelului de alfabetizare

Competențele de literație stabilesc nivelul de alfabetizare al unei persoane și se impart în 3 categorii/ etape:

1️⃣ Literația de bază reprezintă cunoașterea și utilizarea elementele de scriere și de citire (corespunde nivelului 1 din cadrul testelor PISA).

2️⃣ Literația funcțională reprezintă înțelegerea noțiunilor scrise și vorbite pentru integrarea și funcționarea în societate (corespunde nivelului 3-4 din testele PISA).

3️⃣ Literația multiplă reprezintă utilizarea și aplicarea competențelor de înțelegere și de conexiune între informațiile noi cu cele cunoscute, cu scopul de a produce, de a interpreta și de a evalua critic textul citit (corespunde nivelul 5 din testele PISA).

Prin urmare, BRIO a lansat, pro bono, Testele de Literație pentru clasele 1-8. Se adresează și părinților, și profesorilor, deoarece cu ajutorul lor se poate evalua, foarte simplu și ușor, primul nivel de alfabetizare – literația de bază. Având în vedere că testele sunt concepute pentru elevii de până la 14-15 ani, sunt numai bune pentru a-ți da seama dacă copilul tău pleacă în viață cu niște baze puse sănătos și temeinic sau pierde vremea pe la școală. Ceea ce este foarte tare, pentru că la vârsta asta ai timp să intervii și să mai faci ceva.

Pe scurt, după ce-am citit despre tot ce-am povestit azi, pălăria mea se află la picioarele lui Dragoș Iliescu, fondatorul BRIO. Pentru că numai așa, făcând ceva concret, vom ajunge să construim o Românie mai bună. Cel puțin așa sper, așa cred.

Încă ceva. Să nu uităm că BRIO este o inițiativă privată, da? Oamenii de acolo nu sunt mici Cresuși sau Onasiși care n-au ce face cu banii și într-o zi, pe când se plictiseau tare de tot, și-au zis că „hai să scădem procentul de analfabetism funcțional în România, că și-așa e o zi lungă și nu prea avem ce face azi”. Cu toate astea și-au suflecat mânecile și, pe resursele lor, s-au gândit c-ar fi mișto sa poată schimba ceva în România de mâine. Că în asta de azi, după cum știm cu toții, e cam dificil.

Ba, mai mult de atât, ambiția lor personală este aceea ca testele de literație să rămână gratis mereu. Și nu numai ele, pentru că treptat-treptat vor să mai adauge și altele pe lângă ele, gen teste de numerație sau de alfabetizare. Pentru că oamenii de la BRIO au înțeles că o Românie mai educată este în beneficiul tuturor.

Prin urmare, sfatul meu prietenesc este să profitați și să vă faceți cont în platforma BRIO (dacă nu aveți deja) și să începeți să vă testați copiii. Nu de alta, dar s-ar putea să vă mulțumească mai târziu, adică exact atunci când contează.