Nu poți face pe nimeni fericit cu forța

Am făcut la un moment dat cat sitting pentru pisica unei prietene. În sensul că, de două ori pe zi , mă duceam la mâț, dimineața și seara. Îi curățam litiera, îi puneam mâncare, sunam prietena să-i dau raportul, să-i povestesc de odor, îi trimiteam poze și filmulețe să-i mai treacă dorul. În tot acest timp, pisoiul tot stătea printre picioarele mele, sau pe canapea, lângă, sau chiar în brațe și torcea linistit și fericit. Într-una din zile, în drum spre ceva plimbare, vine și familia cu mine, eu mă apuc să fac ce am de făcut, între timp ei aranjează niște scaune, găsesc o undiță cu un pește de plastic și ceva pene parcă (jucărie specială pentru pisici, se pare) și încep să se joace cu motanul, să-l antreneze să sară de pe un scaun pe altul. Pisoiul începe să sară bezmetic de pe un scaun pe altul, urmând undița aia, să mai cadă pe parchet, să alunece, să se ridice vijelios, să o ia de la capăt, ce să mai- haos, hărmălaie, debandadă, chin. O sun pe prietenă și-i spun că-i traumatizează ăștia motanul, să-i oprească. Îi trimit si filmuleț doveditor, ea: „vaaai, mânca-l-ar mama, ce fericit e, ce se distrează!” Hai bâști. I-am închis telefonul in nas.

Minunați copii, atâția adulți ar avea de învățat de la ei, și tare frumos îi creșteți. La noi copiii n-au fost să fie, dar poate un blănos o fi cândva. Acum parcă trage curentu’ și pe la mine, știi cum zic….

Eu am doi motani.
Unul e pupăcios rău (cu mine), pun mâna pe el și toarce, avem o relație specială. Că și-a pierdut măcar 5 din cele 9 vieți cu tot felul de probleme, și de câte ori nu l-am cărat la vet câte-o săptămână, 10 zile…Dacă-l prind în cabina de duș îi zic ”Hai, mă, să bei apă” și sare pe chiuvetă, cu robinetul la 45 de grade și cu firicelul de apă. Ne înțelegem din trei vorbe și e topit după alintări și lugu-lugu. Mă plimb cu el în brațe prin casă, toarce și pe inspir, și pe expir, îl duc la oglindă și-l întreb de 10 ani cine-i motanul ăsta frumos și deștept, cine, cine…Și stă, că-i place.
Frac-su are o blană de parc-ar fi fost mă-sa Maine Coon, se încălzește repede, nu-i place în brațe, la câteva clipe după ce l-am luat începe să împingă cu labele din spate și să scârțâie. ”Bine, mă, că nu-ți place, știu, da și io am dreptul să te smotocesc trei secunde, dacă tot îți curăț litiera aia pestilențială!”. Dar îl las jos. Că nu-i place decât să stea cu nasu-n calorifer și să se coacă.
Dacă ți-e dragă o ființă, știi când s-o lași în pace. E una dintre lecțiile esențiale pe care ni le predau pisicile. Mereu și mereu.
(Cu excepția situației în care mâța ȘTIE că trebuie să te lase în pace, că mănânci, sau ȘTIE că n-are ce căuta sus pe centrală, că te seacă, dar tot o face. Că e pisică.)

Foarte mișto temelia pusă la educația pustoaicelor.
Cât despre Vasile, să stea liniștită Maria. O să-i caute el compania.