Pentru că sunt un masochist căruia nu-i place să fie înjurat de o singură categorie de cetățeni, am ales să mai enervez azi încă o categorie. Dar azi este una mai nișată, mai specială, mai exclusivistă: suporterii cosmopoliți.

Stați că vă explic imediat.

Tot văd în jurul meu, în special pe Facebook, cetățeni români suferind pentru diferite echipe de fotbal din străinătate. Băi, și când zic „suferind” zic la propriu. Oamenii se enevează, se ceartă, se iau la înjurături virtuale pentru câte un penalty neacordat lui Manchester United sau un gol înscris din ofside al lui Real. Madrid, desigur.

Și jur că nu pot să înțeleg chestia asta. Da, simpatizez și eu echipe de fotbal din campionatele altor țări, dar de la a simpatiza până la a suferi sau a mă enerva când nu primeste Barcelona un penalty, sau îi este anulat lui Lyon vreun gol, e o cale atât de lungă, că mii de ani i-au trebuit transmisiei televizate s-o ajungă.

Serios, acum, nu înțeleg cum poți să suferi pentru o echipă aflată la mii de kilometri distanță, o echipă pentru care nu te-ai dus să îngheți pe stadioane, o echipă pe care n-ai urmărit-o cu sufletul strâns încă de când erai copil și pentru care nu te-ai înjurat sau nu te-ai luat la bătaie cu ceilalți copii de la bloc. Că, de, toți erau cu Craiova, numai tu țineai cu îngâmfații ăia de la Steaua. Pur și simplu nu mă duce capul să înțeleg cum și de unde atâta pasiune și suferință.

De-aia când văd postări de genul „am fost furați într-un mod ordinar”, iar autorul postării locuiește în Berceni, cu soacra, dar suferă din ficați pentru Liverpool, well, să mă iertați, dar mă pufnește râsul într-un mod îngrozitor. Sau când văd din alea cu „suntem campiooooooni, am luat camionatul, Forza Juve, campioni siamo noi”, dar proaspătul campion schimbă doua autobuze, un tramvai, și mai ia și metroul cinci stații ca să ajungă la muncă în Pipera. Nu-i pot lua în serios, jur.

Iar asta v-o zice un om, adicătelea eu, care pe lângă că și-a mâncat niște ani din viață pe stadioane, își închidea telefonul când lua Steaua bătaie de la Dinamo sau Rapid, doar ca să nu le dea satisfacție prietenilor dinamoviști sau rapidiști care începeau să sune imediat după fluierul de final. Dar nu mi-aș fi închis în veci telefonul după vreun Barcelona – Real încheiat cu victoria lui Real. Sau nu m-aș fi certat niciodată cu vreun coleg de muncă pe subiectul ăsta. Pe când pentru Steaua au existat momente când îmi luam liber, doar ca să nu mă duc la birou și să înceapă scandalul.

De-aia mă tot întreb și nu pot să pricep cum adică să suferi pentru o echipă pe care o vezi doar la televizor. Sau, în cel mai fericit caz, în ultimii cinșpe ani ai ajuns la maximum trei meciuri ale ei. Și asta doar pentru c-ai prins ofertă la wizz.

Am vrut să scriu de multă vreme pe subiectul ăsta, că poate-poate apare cineva pe-aici dispus să-mi explice și mie cum stau lucrurile și cum suferă el sincer pentru Inter Milano, Osasuna sau Boca Juniors.

Deci?