Asta a fost prima noapte când am dormit cu geamul deschis. Știți, io sunt mai friguros așa, până nu se face bine de tot iunie, ca să se convingă creierul meu că nu mai e cale de întors și că chiar a venit vara, pur și simplu nu pot să-l ating, darămite să dorm cu el deschis.

Uite, să presupunem c-ar fi 30 de grade în ianuarie, da? Ei, geamul ăla ar rămâne închis, mai bine dau drumul la aerul condiționat, dar de deschis tot nu-l deschid. E ianuarie, dăăă, cum naiba să dormi cu geamul deschis???

Mă rog, trecem peste, ca să nu vă plictisesc cu abilitățile mele termice sau cu capacitatea de rezistență la frig.

Ziceam că asta a fost prima noapte în care am dormit cu geamul deschis și tot asta a fost noaptea, mai precis dimineața, în care am aflat că unul dintre vecinii mei are cocoș. Ceea ce în mod normal m-ar fi lăsat complet rece, dacă n-aș fi aflat asta la ora 4.47 fix.

Nici nu mă obișnuisem bine cu gândul “cine plm mai are cocoși în mijlocul orasului, în plin secol 21”, c-am mai aflat ceva la fel de interesant. Și anume că bestia aia de cocoș poate să cânte neîntrerupt până la 5.33. Oră de la care, ce să vezi, am aflat că mult mai mulți vecini au cocoși. După cum suna corul de „cucurigu”, pe diverese voci și tonalităti, suspectez minim cinci bucăți. Bănene, voi sunteți sănătoși la cap? Îi creșteți pentru borș acru sau pentru ce mama naibii?

Nfine, ce trebuie să mai știți voi e că de la ora șapte și-un sfert încolo niciun cocoș care se respectă nu mai cântă. Ce rost ar mai avea? Că de adormit la loc mai adoarme Sulea Spătaru.

Și nu, nu mi-a trecut nicio secundă prin cap c-aș putea să închid nenorocitul ăla de geam.