Urăsc să fiu ridicol, e una dintre cele mai mari frici ale mele în această existență. În școala generală îmi era mai teamă de orele de muzică decât să iau vreo notă proastă. Pentru că la muzică mă punea aia să cânt, ori, credeți-mă, există puține lucruri mai rele pe lumea asta decât să mă auzi pe mine încercând să încheg și să slobozesc note care să semene a o piesă muzicală.

Da, chiar dacă după notele proaste exitau șanse mari să fiu pedepsit, la ora de muzică mă simțeam umilit și ridicol, ceea ce era inacceptabil. Pentru că în capul meu e mai nasol să fii ridicol decât să fii prost. Măcar când ești prost, nu-ți dai seama că ești ridicol.

Dacă aș fi știut că Moise Guran a putut să fie de un ridicol suprem, după care și-a văzut liniștit de demonstrațiile economico-sociale ca și cum nimic nu s-a întâmplat, poate viața mea ar fi luat altă turnură. Serios, zic, în momentele în care mi-ar fi fost frică să nu cumva să fiu ridicol, m-aș fi gândit „lasă, dacă Moise Guran a putut să fie, și uite ce-a ajuns, pot și eu”.

Pentru că, să mă iertați, dar nu știu ce-ar fi putut fi mai ridicol decât să prezinți pe un post cu o audiență imensă, în prime time, o mizerie care promovează teoria conspirației. Serios, mai ridicol decât asta ar fi fost, poate, doar să facă un live din tunelul pe sub Bucegi al dacilor liberi. Sau să demonstreze relaxat că pământul este plat. Tot la o oră de o maximă audiență, desigur.

Nfine, n-am nimic cu Moise Guran, îi urez să ajungă prim-ministru, președinte sau ce și-o dori el, cu atât mai mult m-aș convinge că, dacă aș fi văzut la vremea lui videoul de mai jos (sau măcar „observatorul” ăla pe parcursul căruia a făcut demonstrația irefutabilă că… ceva), viața mea ar fi fost altfel.

Altfel, acum înțeleg de ce Bucureștiul arată așa cum arată azi, condus de duamna Gabi care a co-participat și dumneaei la demonstrație. E mâna LOR. EI vor să rămânem așa înapoiați, ca să ne conducă mai ușor. Cum adică care „EI”? ĂIA despre care vorbește Guran în video.

.