Cum e treaba cu „haina care-l face pe om”

Am patit asta anul trecut.Am intrat intr-un magazin de bijuterii sa cumpar cadou pentru frumoasa mea.prima persoana care m-a abordat a fost agentul de paza.Suspiciunile au crescut cand i-am cerut vanzatoarelor sa imi arate mai multe seturi de bijuterii si am inceput sa ma uit la ele.Pana la urma s-au lamurit ca pur si simplu vin de la munca….nu era vina mea ca eram murdar de ulei pe fata si miroseam ca o benzinarie.La final au fost chiar dragute,si au facut un set dupa pretentiile mele.

Am judecat, da!
Eram agent vânzări la Vodafone și am avut un client țigan. Primul gând a fost: țeapă. Hmmmm!
Așa că eram pregătită să-i trimit contractul în activare manuală și să-i fac eu evaluarea. Aveam această posibilitate. Când ce să vezi? Surpriză! S-a activat automat. Intru să văd care-i hiba în sistem și rămân socată: omul avea deja 4 abonamente de vreo 7 ani. Si rangul lui era VLR9. Unde VLR înseamnă: very low risk. Iar 9 era nota maximă pe care putea s-o primească un client. Pe scurt, omul ăsta nu întârziase NICIODATĂ să plătească cele 4 abonamente. Și mai voia două acum. Eu vă spun, când viața asta vrea să te simți de căcat, are toate armele s-o facă.

Judecăm și suntem judecați la prima vedere în funcție de aparențe, este normal, așa funcționează creierul. Reacțiile și comportamentul, însă, diferă în funcție de educație, de bun-simț și de nivelul de inteligență.
Îmi plac oamenii care știu cum să poarte o cârpă, indiferent dacă e trening sau costum, mi se par foarte triști cei pe care îi poartă hainele.

Nu judec dupa haine pentru simplul fapt ca am cunoscut si cunosc foarte multi oameni capabili si cu multi bani dar modesti si simpli in acelasi timp. Si nu judec dupa haine pt ca eu niciodata nu dau pe spate pe nimeni nici la prima, nici la a doua si nici la a treia vedere.
Degeaba te imbraci de la fite daca puti a transpiratie combinata cu Chanel no 5 si/sau ai un caracter infect.
Io mereu pun pe mine ce pica si eventual ce nu se calca, cat timp am chiloti pe mine ma consider imbracata. Nu am fost vreodata vreo fire cocheta ca sa fiu si acum, am fost o baietoaica inraita si mereu gata de rafuiala :). Recunosc ca se mai uita lumea stramb la mine, dar nu ma afecteaza deloc. La birou daca merg mai aranjata sunt intrebata daca ma duc la interviu :))
Eu ma bucur ca inca mai pot zambi la oameni straini, ca ma pot angrena cu ei in discutii (o sa fiu nebuna aia care schimba doua vorbe cu alti nebuni, cu omul de cerseste, cu santieristul cu glume de autobaza din metrou .. )
Cei care m-au vazut anul trecut la intalnirile adhoc pot confirma ca sunt un om care nu te impresioneaza cu nimic la prima vedere, eventual doar cu agitatia maxima :)))
Cat despre vanzatori, am observat ca barbatii sunt mult mai ok si mai putin reticenti. Saptamana trecuta in Sun Plaza am intrat intr-un magazin sa imi iau o geaca in care sa imi intre burta. O vad, o probez, aratam ca de capatat dar ma simteam wow in ea. Merg la casa, si intreb tipul de acolo „e de baieti sau de fete?”, zambeste si zice „de fete” , zic „grase sau slabe?”, el: „o sa iti vina misto, stai linistita” si zambeste (nu mi se vedea burta, in schimb aveam o fata de curca plouata si trista). Pun pariu ca daca era vreo tipa ar fi zis ca nici nu stie pt cine este geaca.
PS: mi-am adus aminte de un client fidel de-al Hotelului Lebada (5*) , nea Vasile, jur ca iti venea sa ii dai sa manance si sa il pui sa zica bogdaproste. La un Craciun, pt ca ne mai faceam veacul pe acolo pe turele mamei, o roaga pe sor’mea sa il colinde ca nu l-a colindat nimeni. Mormaie aia ceva acolo si asta ii paseaza 100 lei de, se uita la mine si cica „uite si tie ca sa nu va suparati”. Asta a fost acum 15-16 ani cel putin. E de prisos sa zic ca se bateau aproape la propriu ospatarii intre ei ca sa il serveasca cand aparea pe acolo :))

Soțul meu a fost un client trecut cu vederea, dar pe el îl distrează chestia asta. A pățit-o la o reprezentanță auto. A intrat și o domnișoară a venit spre el, l-a întrebat ce vrea, l-a măsurat din priviri, apoi l-a abandonat pentru doi tipi care au intrat după el și erau genul care par sau se dau importanți. A chemat un coleg pentru el și a plecat să le prezinte celorlalți o mașină. Cei drept sotul meu umblă îmbracat cu jeansi mai tociți, nebărbierit și merge cu ajutorul a două cârje. Deranjant a fost că ea îi făcea semne colegului ei, care făcea o simulare, să termine mai repede. Tipa a devenit subiect de glumă între soțul meu și tânărul care i-a vândut mașina, pentru că cei pentru care îl pasase ea nu au cumpărat, dar el da. Plus că de câte ori a fost pe acolo o întreba dacă vinde

Adevărul este că am mușcat-o și eu odată cu aparențele astea înșelătoare. În urmă cu aproape șapte ani, am fost contactat la un moment dat de o doamnă care dorea să-și schimbe complet instalația electrică din apartament și, având în vedere că pe fruntea mea scria „specialist în instalații electrice interioare” (sunt și extrem de modest, după cum observați), m-am deplasat la locul faptei în vederea unei evaluări preliminare a potențialei lucrări. Când am intrat în apartamentul doamnei, m-am dezumflat instantaneu, când am văzut starea (de fapt halul) în care arătau pereții, nezugrăviți de cel puțin 20 de ani. Doamna respectivă era (de fapt este, că e în viață bine-mersi) o pensionară cu o pensie relativ modestă, dar care s-a dovedit a fi extrem de pretențioasă în ceea ce privește viitoarea instalație electrică. Pretențiile doamnei erau pe deplin justificate și se pliau exact pe modul în care eu proiectez și execut o instalație electrică (adică un număr cât mai mare de prize pentru a evita la maximum utilizarea de prelungitoare, achiziționarea celor mai performante mărci de aparataj existente pe piață, etc.), doar că pretențiile acestea au un anumit cost, iar eu, în timp ce priveam pereții cu zugrăveala coșcovită și „corpurile de iluminat”, care de fapt erau niște simple dulii cu un bec atârnând în conductoarele de legătură) mă întrebam cum naiba o să reacționeze doamna cu pricina când o să-i prezint devizul estimativ, dacă ea n-a fost în stare să plătească o zugrăveală ca lumea și să-și cumpere niște candelabre ieftine? Deja mă și gândeam că o să muncesc două-trei zile la planurile electrice și la măsurătorile de trasee, iar în final doamna o să-mi spună: „Știți, e cam scump pentru posibilitățile mele, o să mă mai gândesc” și eu voi rămâne cu veșnica ei recunoștință pentru amabilitatea de care am dat dovadă. În timpul discuției preliminare, mă tot gândeam să-i spun ceva de genul „acum sunt extrem de ocupat, mai sunați-mă peste vreo lună, dacă nu găsiți pe altcineva disponibil între timp”, dar, nu știu de ce, am hotărât până la urmă să-i întocmesc devizul estimativ. După două zile, când am sunat-o să-i spun că lucrarea ei ar urma să coste cca. 6000 lei (materiale+ manoperă), în loc să-mi închidă telefonul, doamna mi-a zis nonșalant: „Perfect. Când puteți începe”? Inutil să vă mai spun că a ieșit o lucrare de excepție, iar doamna cu pricina, la final, mi-a dat cu 500 lei mai mult decât cerusem eu.
Hotărât lucru, aparențele pot fi extrem de înșelătoare…

Ai mei bunici m-au invatat sa nu judec dupa haine si in general sa nu judec. Parintii au pastrat aceeasi linie. Haina face pe Om, dar cine e Om ramane Om si cu haina si fara haina. Am cateva zeci de intamplari pe teme de genul (tine mult si de educatie). In fine, 2 scurte intamplari : cu ceva ani in urma, pe cand ma aflam intr-o zona cu mult soare, nisip si asfintituri de vis, apare in hotel o anume batranica. Simpla dupa vorba, dupa port dar glumeata. In fiecare dimineata isi savura cafeaua si uneori oua „sunny side up”. Era perioada in care prin romanica hainele de firma si cuvintele „tu stii cine sunt eu” faceau ravagii. Chiar ma gandeam ca in tara pe aceasta simpatica batranica nu s-ar fi dat doi bani. Batranica era una dintre doamnele Marriott. Oarecum la acel moment se afla intr-unul dintre hotelurile ce urma sa-i „apartina” (era un ritz carlton). A doua am cunoscut un cuplu la fel de simpatic (trecuti de prima, a doua tinerete si a treia tinerete) dar care la fel erau modesti in port, dar superbi in exprimare. Aveam sa aflu ca stateau in hotel doar pt 30 de zile si luaseara apartamentul prezidential (o suma modica de 10000usd/noapte). Erau clienti fideli. Ce pot sa spun, simpli, modesti, plini de glume si in acelasi timp educati. Puteam discuta despre orice cu ei. De la glume despre „boobs” pana la istorie si generalul antonescu. El avea cateva cerinte burgerul pe care-l manca in fiecare zi la pranz sa fie medium si sa aiba 13 cartofi pe farfurie, nici mai multi nici mai putini. Masina de o conducea avea un calut cabrat. Aia e unii ne-am nascut frumosi.
Ma opresc aici cu micile povestioare.