Greu de tot cu articolele de săptămâna asta, n-am prea avut ce alege. Sper că apreciați efortul.
A propos, revin cu rugămintea asta, dacă dați peste articole mișto, mai trmiteți-mi și mie. Da, sunt șanse mari să le știu deja, dar uneori se mai întâmplă să nu. Aveți email, aveți Facebook, trimiteți-mi unde vă e mai usor.
Băi, ce m-ai speriat cu postarea asta. Că de regulă o făceai la 8.30 și acum a apărut la 7.30. Și mă gândeam că e 8.30…și am întârziat la muncă.
Citesc după ce-mi revin din șoc.
@Elena P, pen’că niciodată nu știu să reglez ora serverului când se schimbă ora. Auzi, da’ tu ce cauți la muncă duminica?
@Mihai, țara asta trebuie să prospere într-un fel. Și dacă nici eu n-am gândire strategică și privire de ansamblu, nu mai are nimeni.
Am preluat reprezentanța din centrul Bucureștiului ca să înteleg mai bine businessul?.
Acu’ dacă tot sunt numai comentariile mele pe aici, zic să-mi las și impresiile:
1. L-am citit plângând. De neputință, de nervi, de regrete.
6. Câteodată e vorba despre blocajul într-o funcție. Am avut un tip în echipă. Raion Manager. Era praf și pulbere pe poziția asta, dar era un tip extrem de inteligent. L-am încurajat să aplice pe o poziție de order by supplier. A luat cu brio iar acum, după trei luni, este product manager. Ideea este alta: există oameni care ne pot schimba viața în bine și care pot vedea în noi altceva decât vedem noi. Eu sunt un astfel de caz. Sunt manager datorită unui tip (fostul șef) care s-a încăpățânat să mă convingă că pentru asta sunt făcută.
8. Pentru mine nu există sfaturi de urmat. Pe subiectul ăsta va curge multă cerneală mereu. Când o să mă jignească/înjure partenerul de viață n-o să-mi aduc aminte de acest text și o să spun: stop! Stai jos să discutăm! O să-l bălăcăresc si eu. Și mă pricep bine la asta?.
Neața cu o oră mai devreme! :))
1. Dacă n-aș fi citit ieri articolul Alexandrei Furnea, n-aș fi putut azi să continui și să citesc și restul articolelor alese. Am plâns ieri. Parcă am simțit și eu toată durerea pe care a suportat-o ea și pe care o suportă in continuare.
2. Îmi cam vine să-mi iau câmpii decât să sponsorizez așa ceva.
3. N-aș zice că-s cele mai bune. Chestie de gust.
4. N-am uitat. Am vorbit cu fii-mea deschis la vremea respectivă și mi se pare perfect normal ca vremurile să nu mai fie la fel și tinerii să nu gândească la fel ca noi. Dar să promovezi genul ăsta de exhibiționism mi se pare cumva înjositor și greșit din multe puncte de vedere.
5. nu se deschide
6. Eu sunt în faza de deblocare.
7. Eu iubesc Bucureștiul cu bune și cu rele. Și cu diversitatea oamenilor din el. Îmi doresc doar să putem plăti un primar adevărat.
8. Nu cred în rețete universal valabile. Cred doar în respectul reciproc.
Mulțumesc Mihai. Duminică Faină tuturor!
Cel mai bun articol despre bananele de la Cluj, l-am citit aici: http://doruantonesi.ro/o-abordare-neomarxista-temei-bananelor-la-balul-bobocilor/.
E un blog care merită antenție, eu mă bucur că l-am descoperit.
@Gabi,
Fix așa! Io-s de acord cu Zizi 🙂
Multumesc, domnu’ hipster strâns in menghina dietelor draconice,pentru selectie.
1 si atât,sunt plin de furie.Una dintre cele mai mari tragedii au fost puse in sertarul uitării chiar de noi,la jegurile de sus mă asteptam,dar la noi astia care ne placem sa ne intitulam oameni simpli,nu.
O sa fie o vreme decenta,îmi iau casca,costumul,incalec motorul si tin cap compas pe valea Buzăului.Ma spăl de toate mizeriile societatii asteia.
@edelweiss, boss, ai grijă că decenta sau nedecentă, nu mai e vară.
Prietene,nu am mai răcit de peste sapte ani.Ai grijă de tine si o zi frumoasă sa ai.
1. Am citit și recitit de câteva ori textul vineri, am vizualizat fiecare poză. I-am dat și share pe care l-am scos ieri. Nu pot duce șocul postării. Știu, sunt cum vreți voi, dar efectiv nu pot. Blank mind!
2. Eu, una, am epuizat subiectul “pârnăiași”.
3. Uhh, is it me sau glumele au fost slabe?
4. Eu am fost adolescentă atipică, mintea-mi era la cărți, nu la sex. Maxim am chiulit ca să fumez în curtea școlii.
5. Nu funcționează linkul
6. Pas, e duminică, azi nu pot cu frustrări profesionale.
7. Ahh, iar punctul sensibil numit orașul meu. Prea aglomerat, prea mulți babuini care tranzitează capitala și-și bagă copitele în ea. Nu e vina orașului, Bucureștiul e minunat (hai că mi-ai făcut poftă să-l iau la pas azi, prea e frumos afară ❤️)
8. Ahahaha, am eșuat lamentabil la capitolul ăsta. Deci pas!
1. ……..n-am putut mai mult de sfert….n-am putut, si nici n-o sa-l pot citi…. 🙁
1.Totul paleste cand citesti suferintele Alexandrei. Am citit ieri si-am plans intr-una. De ura, de mila, de frustrare, de neputiinta. Simt ca nu-mi gasesc cuvintele sa ma exprim.
2. Cred ca nu mai e nimic de zis aici. Bine ca prizele sunt grija lor, dar conditiile in care a trebuit sa lupte copilul ala pentru viata ei, nu! Ah, Doamne!
4. Astia cu Clujul lor… ma lasi cu toate scuzele ca-s tineri, adolescenti, nu gandesc, etc. Si eu am fost tanara, toti am fost, si faci prostii si mizerii. Dar parca totusi… Tin minte ca adolescenta fiind tata mi-a zis: ‘Copile, o sa simti la un moment dat ca ajungi la o linie imaginara si ca e de rau daca o treci. O sa simti tu asta, ca eu am incredere in tine. Ei, atunci sa te intorci si sa pleci.’ Si nu era vorba doar de sex. El se referise in general.
Pe de-alta parte, cand am plecat la facultate mi-a zis ca uneori mai bine sa regreti ca ai facut ceva decat sa-ti para rau peste ani ca n-ai facut :). Si asa am si facut:)
Deci, desi e gresit sa incep cu deci, Vasilescule sa imi bag p**a.
M-am oprit dupa primul articol si ma gandesc ca suntem o natie bolnava, in stadiu terminal si pe care nici un tratament nu o va mai scapa de la o moarta lenta si chinuitoare. I-as strange de gat pe acei zisi medici care se pisa la propriu pe juramantul lui Hipocrate si pe soarta pacientilor.
Ma doare inima de copiii acestia si nu vreau sa stiu ce este si acum in sufletele lor. Astea sunt traume pe care le porti cu tine pana pe lumea ailalata.
Am fost recent spitalizata, la privat ce-i drept si, comparam cu ce mi s-ar fi intamplat daca eram la urgenta de stat, beleam p**a asta faceam. Ma inchinam la ce imi povestea colega de salon ca patise cu o saptamana inaninte la un spital bun din capitala si, imi aduceam aminte de umilintele prin care am trecut si eu pe acolo.
Ma intreb, oamenii simplii si cu bun simt cum trec peste mizeriile astea? Doctorii astia ce ar trebui sa fie fara de arginti, cum pot dormi noptile linistit stiind ca au mintiti si au lasat cu buna stiinta oameni sa moara? Atat de putred e sistemul? Atat de mare este frica? Atat de lasi am devenit?
Mi-e groaza si atata.
Imi vine sa urlu de furie. Sa iau o maceta si sa traiesc o orgie de sange si maruntaie dupa ce am citit articolul Alexandrei.
Daca exista Dumnezeu, cred ca in seara aia a fugit de oamenii astia.
Si cand te gandesti ca pentru unii sunt mai importante banalitatile zilnice.
A dracului viata.
1. Senzația că am citit despre Auschwitz și Mengele – oribil și incredibil în Europa 2017. Alexandra trăiește, dar cum trăiește? – ăsta e un alt șir de drame personale.
2. Acum aflu despre normele lui Toader (iar Iliuță e bestial!). Nu-i tâmpit el că le propune, sunt tâmpiți ăia care le aprobă. Jenant…
3. Unele le știam, dar tot am zâmbit.
4. Mă gândeam la s.e.x. dar nu în sensul ”cum, când să-l fac” ci în sensul ”cum naiba o fi?”…
Io acum am vazut pozele ălora din Cluj. Băi, dar alea chiar sunt banane! Iar un antrenament de genul ăsta n-a omorât pe nimeni. Singura problemă/gafă e că au făcut-o în public, ridicol, s-au expus de-aiurea. Altfel, nu mi se pare nimic extraordinar (și nici ordinar).
5. ASTA mi se pare o reală nenorocire! Pe lângă ea, aventura tinerilor din Cluj e o glumă inadecvată.
6. Ori eu am citit prea multe motivaționale și nu mai încap, ori B.D e plictisitor/plat/sec. De fapt, ambele.
7. Păi… mizerie mai mare e în spitale, ce pretenție să ai la străzi? Și problema asta mi se pare un fleac (deși nu este) pe lângă gravele probleme ale României.
8. Altă motivațională. Și da, are dreptate, dar esențial e ca ambii să vrea să fie împreună. Dacă unul face toate eforturile, iar celalalt e spectator, orice sfat e degeaba.
Am citit ieri articolul Alexandrei. L-am citit plângând. Am plâns de durere, de nervi, de disperare. Mă întreabă prietenii dacă nu mi-e dor de România. Mi-e dor de familie, de oamenii la țin. România m-a făcut să plec, şi nu prea îmi dă motive să mă întorc.
1. ….plâng si plâng …..
Îți cam dă de gândit selecția de azi. Încotro mergem, oameni buni/ Vom deveni niște alienați?
În mod normal nu comentez duminica, am alte treburi, dar astăzi am un motiv special. Sunt profund impresionată de câtă empatie am văzut zilele astea în online, de câte râuri de lacrimi au curs și de cât sânge a ieșit din tastaturi.
Am o curiozitate foarte mare, poate reușește careva să mă lămurească: ce s-a schimbat, la nivelul societății, după Colectiv? Centrele de transfuzie sanguină și spitalele au nevoie de sânge în permanență, nu numai după ce se întâmplă tragedii. Câți dintre cei care îndeplinesc condițiile de admisibilitate donează sânge, măcar o dată pe an?
Câți dintre revoltații de pe internet au depus o sesizare la primărie când au constatat o neregulă sau au contestat în instanță o ilegalitate?
Câți dintre cei care își declară empatia fac voluntariat, susțin un ONG, sau au fost măcar o dată-n viață într-un centru de copii / bătrâni să pună osul la treabă?
Cunosc toate motivele de genul: n-am timp, e prea multă birocrație, oricum nu se schimbă nimic, toți sunt la fel etc. În felul ăsta, clasa politică nu are absolut niciun motiv să schimbe ceva, iar o revoltă iese din discuție, pentru că #rezist și mă plâng pe internet.
Ne mai indignăm puțin și la anu’ în octombrie, mai punem o floare, mai dăm un share, mai plângem un pic.
Ca să îi scutesc de spume pe cei care au de gând să combată agresiv ce am scris mai sus: ignor limbajul licențios, sunt imună.
@Didina, uite eu sunt o revoltată de pe net. Dar….
Am o casa de copii unde donez de ani de zile. Nu e treaba nimănui că fac asta. De anul trecut am descoperit ShoeBox și m-am băgat și aici cu niște donații. Voluntariat am făcut pentru Fundația Vodafone.
Acum nu-ți imagina că las sume din care să mănânce 50 de copii o lună întreagă. Le-am dus haine, saci de haine pentru că adun și de la prieteni ca să duc acolo, televizoare, pilote, radio cu ceas, dvd și filme, diverse.
Iar faptul că unii declarăm că plângem de neputință chiar din acest motiv o facem. Eu una mă simt neputincioasă în fața unei astfel de tragedii.
Sănge nu pot dona pentru că în facultate mi-am făcut un tatuaj.
@Elena, știu că am ceva probleme de topică și uneori nu reușesc să exprim cum trebuie ideile (lucrez la asta, sper să îmi iasă), dar îți spun la modul cel mai sincer că nu mă așteptam să te simți vizată de ce am scris.
Sunt doar șocată de câtă ipocrizie există pe subiectul Colectiv și pe multe altele. Pentru că în afară de câțiva care pun osul la treabă, restul fac doar gălăgie.
@didina, de obicei vedem doar ce ne lasă oamenii să vedem. Pentru mine chiar şi „gălăgioşii” fac ceva: simt! Sunt umani! Sunt alte lucruri care mă scot pe mine din minți: lenea, minciuna şi prostia.
@Elena, sunt de acord cu tine, unii tac și fac, dar eu mă refeream la altceva. Întrebam dacă s-a schimbat ceva în societate, altfel decât la nivel declarativ. Cei care se implicau înainte de Colectiv ies automat din discuție, asta este continuitate, nu schimbare.
Din punctul meu de vedere, doar cu sentimente și gălăgie nu se poate schimba nimic seminificativ.
@didina Nu e treaba ta cine, cât și cui donează/ajută. Mă pot indigna pe Fb cât poftesc dacă asta vreau să fac, nu ai niciun drept să contești tu legitimitatea mea de a mă revolta oriunde și oricând. Nu îți datorez explicații ție, nu datorez nimănui.
Cred că e limpede ce poți să faci cu acea curiozitate a ta, nu?!
@didina, nu știu cui adresezi de fapt întrebările tale.
Eu am încercat de mai multe ori să donez sânge în ciuda faptului că am o problemă la inimă care îmi interzice să fac asta.
Am făcut reclamații scrise de câte ori m-am lovit de vreo problemă.
De donat, donez lucruri și am grijă de o mulțime de oameni care au mai puțin ca mine. In rest plătesc impozite și votez.
Nu cred că furia ta își va găsi ținte aici.
Textul Alexandrei m a zdruncinat din toate încheieturile sufletului..nu ai cum sa nu fii marcat de asa ceva..te umple de frustrare si furie …si iti dai seama cat de neputincios esti in fata a tot..ma gândeam ce putem face noi?mai mult decat sa comentam..mai mult decat sa ii trimitem un mesaj de încurajare Alexandrei..nimic..cu tot cu #rezist…nimic nu se schimba…
salut mihai am vazut p o postare de-a ta pe FB zilele trecute parca, unde recomandai niste filme misto, dar …n-o mai gasersc ; ai putea sa pui un link ceva sau sa-mi dai pe adresa de email linkul catre ea?
mersi
@gabriel, sincer, nu cred că la mine ai văzut. 🙁