Text scris de Elena. 

Mă uitam serile trecute la emisiunea lui Cabral. Pentru o sumă de bani, două tipe căsătorite aveau de răspuns la întrebarea: ce obiect există în casă și este folosit în  EXCLUSIVITATE de un bărbat? În miimea următoare de secundă uneia dintre ele, care arăta ca un urs împăiat, îi zboară mâna din umăr, apasă cu toată forța butonul roșu și cu un rânjet de satisfacție întins pe toată fața, trântește raspunsul: aspiratorul. Cealaltă a rămas împietrită uitându-se când la bărba-su’, când la soțul ursului împăiat. Fața lui Cabral? Priceless.

– Cum, mă, aspiratorul?? Nu mai e aparatul de ras? Sau bormașina? Un ciocan, o șurubelnița ceva? Hahahaha.

Doar că doamna cu dimensiuni generoase nu se amuză deloc și spune scurt:

– Eu NU dau cu aspiratorul. E regulă!

Brusc, mi-am amintit de tipul din metrou, cu Play Station-ul, și-am avut o revelație.

Băbăieți, haideți să lămurim lucrurile o data pentru totdeauna: noi, femeile, suntem născute pentru a fi „mame”. N-ai, frate, cum să anihilezi acest sentiment dintr-o femeie. Suntem făcute pentru a avea „grija”de voi (pe principiul, am io grijă de tine) și să va arătăm că tot ce spuneți sau faceți este total greșit și mai ales să vă repetăm la infinit propozitii care încep întotdeauna cu “NU”.

Știu că traiți cu impresia că abia după căsătorie ne transformăm în niște monștri care scot flacari pe nas, în timp ce pe gură ne ies sunete grotești formate doar din cele două litere “N” și “U”, dar să știti că sunteti în eroare. Noi abia atunci ne revenim. Uite, vă fac o mărturisire: singurele momente în care NU suntem noi cu adevărat sunte cele dinaintea casatoriei. Pentru că vrem să vă facem să credeți că suntem disperate să ne luați cât mai rapid de neveste și că nu mai putem trăi fără voi. Hahahaha. Băi, reveniți-vă! Ne grabim cu nunta pentru că nu ne mai suportăm drăgălașe și sexoase. Avem nevoie să scoatem colții, să vă terorizăm, să schingiuim suflete și să ne REVENIM la normal.

Totul începe încă de la grădiniță. Atunci când descoperim că o femeie poate conduce lejer 20-30 de copii și că “NU” este un cuvânt cu impact devastator asupra băieților (fetițele nu sunt certate la grădinița, da?). Moment în care începem încet-încet să ne dorim să fim ca ea, ca zmeoaica asta numită educatoare. Așa că în urmatorii 6-7 ani începem să ne pregătim pentru ceea ce voi numiți “căsnicie” și noi „căznicie”. Cum se întâmplă asta? V-ați uitat vreodată la cât de diferit ne jucăm noi față de voi? Păi, băi, d-aia sunteți atât de oropsiți că ne ignorați încă de mici și vi se pare că joaca noastră e o prostie. Ia fiți atenți aici: în timp ce voi distrugeți mașinuțele, spargeți geamurile cu mingea, rupeți mobila din cameră și trageți cu arma pe lângă țintă, adică nu vă iese niciodată nimic bine (și așa vor rămâne lucrurile pentru voi toată viața), noi aliniem pe canapea toate păpușelele și plușurile din casă. Cu un băț în mâna dreaptă și cu stânga înfiptă adânc în șold, ne exersăm abilitățile de dictatoare și învățăm utilizarea celor două litere care nouă ne vor guverna viețile, în timp ce vouă vi le vor distruge: “N” și “U”.

Pe la vârsta de 13-14 ani începem să înțelegem că păpușile nu sunte ce trebuie. Rămân inerte, le vorbim degeaba, nu au reacții în ceea ce privește frumusețea noastră angelică, nu ne spun cât de minunat arătăm, nu nimic. Așa că trecem la artileria grea. Le scoatem ochii, le rupem mâinile și picioarele, le tundem la zero și le îmbracam în niște zdrențe. În final, sfârșesc aruncate în tomberon. Iar acesta este fix momentul în care vă descoperim pe voi. Și, deși la orice propunere din partea voastră, legată de sex, sărut sau mână băgată pe sub tricou și în chiloți, noi răspundem cu “NU”, până la urmă realizăm că pentru a ne duce planul de distrugere la bun sfârșit, raspunsul trebuie sa fie „da”. Așa că ne repliem brusc pe situație și în timp ce ne frecăm mâinile a satisfacție, începem să învățăm și utilizarea acestui cuvânt care ne provoacă adevărate traume interioare. Abia atunci începe transformarea noastră și chinul nostru de a fi perfecte, dragălașe, plăcute. Brrrr!! Mă infior numai când mă gândesc.

Iar unicul motiv pentru care suportăm cu stoicism toate aceste chinuri ale iadului este ziua căsătoriei. Ei bine, ăla este momentul în care noi rostim pentru ultima dată în viață cuvântul „da”. Și tot atunci simțim că toate eforturile noastre n-au fost făcute în van și ne uităm cu milă la voi cum vă distrați crezând că “DA-ul” ăla v-a salvat de la foamete, haine murdare și sex pe apucate, dar de fapt vă plătiți sentința la o viață de iobag. Iar „iobag” ăsta va rămâne un cuvânt pe care îl veți scrie legat toată viața voastră.

Cu plăcere!

mihai_vasilescu_femeie_nu