Primesc multe texte scrise de cititori. Unele ajung pe blog, altele nu. Depinde de subiect și de harul celui care scrie. Așa se explică de ce ieri, căutând ceva, am dat peste un word în care era cel de mai jos, gata pregătit pentru publicat. Doar că, habar nu am de ce n-am mai făcut-o. Iar altă problemă este că nu mai am nici cea mai vagă idee cine mi l-a trimis. Dacă vi-l recunoașteți, please, dați un semn. Până una-alta, citiți-l, mie mi s-a ridicat părul pe mâini.
…………………………………………………………………………..
Aveam vreo 12 ani și jumătate când maică-mea a hotărât că e cazul să mă bage în prima ședință esențială a vieții mele de femeie în devenire. Nu-mi venise încă ciclul, asta s-a întâmplat vreo doi ani mai târziu, într-o toamnă, în timpul campaniei agricole la care mergeam toți pionierii, că așa erau vremurile.
Primul sentiment care îmi trece prin suflet, când închid ochii și mă gândesc la copilărie și la mama, este teama. O teamă soră cu groaza, ca o adiere înghețată care îmi paralizează și îmi anulează, parcă, orice altă amintire de duioșie maternă, dacă a existat vreodată. Fiindcă bătăile crunte de atunci au lăsat urme pentru totdeauna…
Și totuși, nu știu cum, amintirea acelei discuții care avea în ea un dram de bun simț și ceva iz pământean mi-a rămas în memorie. Maică-mea putea să fie fascinantă, era o femeie deșteaptă, educată, gătea extraordinar, avea un stil personal desăvârșit, dar toate aceste calități contrastau enorm cu felul ei extrem de violent de a fi. În iadul de acasă nu mă simțeam niciodată în siguranță, deși tata era un om blând și bun, dar fără personalitate. Mama ne domina pe toți cu o brutalitate greu de imaginat pentru cineva din exteriorul casei.
Și iată-mă, pe mine și pe sora mea mai mică, așezate pe covorul din dormitorul nostru, ascultând-o pe mama care ne povestea despre dragoste și sex.
„Atunci când faci dragoste e ca și cum ai iubi cu fiecare celulă din trupul tău, nu există nimic mai frumos pe lumea asta!
Când vreți să faceți dragoste pentru prima dată trebuie să fie o experiență care să vă facă fericite și să dăruiți virginitatea vostră unui bărbat care merită cu adevărat asta și care va ști să aprecieze acel moment unic pentru voi. Care să fie blând și care să se poarte cu respect, un barbat care să vă iubească!
Întotdeauna să căutați un bărbat care vă va iubi mai mult decât îl iubiți voi pe el.”.
Eu, una, am rămas cu gura căscată, nu imi imaginam că mama mea, care mă bătea de mă scăpam pe mine de durere și care mă umplea de sânge, putea să vorbească așa despre dragoste.
Cam ăsta a fost în esență discursul ei. Recunosc că ultima lui parte nu am băgat-o la cap nici în ziua de azi! Cu restul am avut grijă să fie așa cum a zis ea. Fiindcă, poate pentru prima dată, eram de acord cu ea.
Ce a făcut mama bun în toată povestea asta este că de atunci am considerat mereu dragostea și sexul ceva frumos și firesc. Spre deosebire de prietena mea cea mai bună din copilărie care are mari probleme la capitolul satisfacții în viața intimă, fiindcă maică-sa a amenințat-o până la terminarea facultății că o omoară dacă se culcă cu cineva, i-a împuiat capul că bărbații sunt niște dobitoci, perverși, nenorociți, bețivi, curvari, brute și tot așa. Fiindcă tatăl prietenei mele chiar era o brută, o lăsa pe maică-sa fără cunoștiință din cauza bătăilor. G. are 40 de ani, câteva relații eșuate la activ, iar în prezent o alta la fel de toxică și pare că viitorul ei nu sună deloc bine, în pofida încurajărilor mele și optimismului ei forțat și strâns din dinți.
Eu am avut un oarecare noroc. L-am cunoscut pe el când aveam doar 17 ani. La 21 mama m-a aruncat în stradă și în brațele lui, punându-l fără voie să își probeze dragostea și loialitatea față de mine, iar după un an să mă ia de nevastă din iubire și forțat de împrejurări.
L-aș fi putut iubi și fără certificat, dar erau alte timpuri și prin anii ’90 nu prea puteai să locuiești cu cineva fără să dai permanent explicații ciudate și stânjenitoare. Era de-a dreptul obositor.
Mi-am luat în serios rolul de soție, atât de în serios încât nu mă recunoșteam. O aveam ca Cerber pe nașă-mea care nu mai prididea cu sfaturile și povețele despre cum e să fii o nevastă exemplară. Mă surprindeam după câte o vizită la ea că rămân pe gânduri. Mi se părea că orice fac, fac dracului extrem de greșit. Că sunt defectă, că am o problemă sau mai multe și asta mă deprima îngrozitor. Habar nu aveam că la 22 de ani ar trebui să fiu liberă să simt și să gândesc ca la 22 de ani, nu ca la 30 sau la 40.
A trebuit să mă împac cu ideea că la anii mei în loc să mă bucur de prieteni, de facultate, de soare, de călătorii, trebuie să stau la cratiță, chiar dacă am chef sau nu, că trebuie să robotesc prin toată casa ca o gospodină desăvârșită și în același timp să îmi aștept bărbatul (pe care de altfel îl iubeam) cu un zâmbet tâmp pe față atunci când intra pe ușă, chiar dacă mie îmi venea să plâng, să urlu sau pur și simplu să nu fiu acolo, ci doar să mă plimb liberă pe străzi. Motivul? „Cum să nu fii acasă când vine el? Să umbli ca o panaramă aiurea pe coclauri? Păi și mâncarea caldă?”.
Soacră-mea mă suna de câte zece ori pe zi. Pe fix. Că la vremea aia nu aveam mobil. Dacă vedea că nu răspund, duminică la ora 2,00 după amiaza, insista până îmi venea să arunc telefonul pe fereastră.
Încercam cu fii-su să-i fac un nepot. Dar ce, puteam? Zbârnâitul telefonului, care suna în draci, mă întrerupea din momentul intim și romantic. Exasperată, mă ridicam din așternut în curu’ gol și trebuia să răspund. Încercam să am o voce calmă, în timp ce o înjuram în gând. Alo! Da, mamă! Ce făceam? Păi (mi-o trăgeam, în pizda mă-sii – binențeles, tot în gând)… ăăă… bine! Și invariabil, o auzeam cu vocea ei „suavă”: Azi ce ați mâncat? Îmi venea să îi răspund: un căcat. Și să-i închid telefonul în nas. În schimb, inventam pe loc un meniu complet, compus din trei feluri și desert. Da, știu că se perpelea de grija feciorului care nu trebuie să stea fără păpiță, dar eu cred că mai bine iubit și nemâncat, decât cu burta plină și nesatisfăcut. Credeam prost. Ia treci, fă, la cratiță și lasă prostiile! Că o nevastă bună face de toate și pe toate le face bine! Chiar așa! Ce n-ai înțeles?
Și dacă ar fi fost doar asta, dar urma tot pomelnicul de prejudecăți în legătură cu ce aveam voie să fac și ce nu. Mai ales nu. Ești măritată, cum adică să pleci singură undeva? Ce? Petrecere, vacanță fără soț, ieșire cu fetele? Ce e aia iesire cu fetele? Dar el de ce poate să se ducă cu băietii? Pentru că așa sunt bărbații! Cum adică? Ei, dragă, ce atâtea explicații, ei pot să înșele, tu te faci că nu observi ca să îți ții casa și bărbatul, că n-ai bărbat de lăsat. El poate să se îmbete, iar tu trebuie să ai grijă și să-l ții de frunte când îmbrățișează WC-ul. Poate să te și ardă din când în când, ca să te învețe să îți ții gura, că și-așa vorbești cam mult! Încă tu ai bărbat bun, că nu ți-a venit vreo fufă la ușă până acum, aduce toți banii acasă și nu te altoiește! Ce???
Până la urmă, am făcut și nepotul. Tata m-a anunțat solemn că nu l-am întrebat și pe el dacă are chef să fie bunic, așa că să nu mă bazez pe vreun ajutor. Cu mama nu vorbeam de șase ani, de când mă dăduse afara din casă pe motiv că n-am mai suportat să mă omoare în bătaie. Soacră-mea era în alt oraș, unul în care nu am vrut să locuiesc fiindcă nici o distanță nu mi s-a părut suficient de mare ca s-o țină departe de liniștea și fericirea casei mele. Până când s-a inventat mobilul. Cum care mobil? Telefonul! Și s-a dus dracului liniștea. Că de fericire nu putea fi vorba.
Rămasă fără ajutor, singură, cu un copil care nu știa decât să plângă, având toată doar 42 de kilograme, după ce îl născusem pe cale naturală (că, de, așa face o femeie adevărată), diagnosticul a sosit scurt și cuprinzător: depresie postpartum! M-a ținut un an de zile.
Un an plin de sfaturi. De povețe. De păreri. De intenții bune! Părea că toată lumea știa mai bine decât mine cum trebuie să îmi trăiesc viața! Numai eu, nu! Acelui an i-au mai urmat încă șapte. Trași la indigo. Am încercat să rezist eroic, am evadat uneori, am luat-o pe căi greșite, am făcut alegeri proaste și m-am străduit, încercând din greu să salvez ceva ce era demult pierdut: sufletul meu.
Pentru mine viața nu a început la 40 de ani. Pentru mine viața a început la 34, în ziua aceea rece de februarie când am hotarât să divorțez. Trăiam o viață care nu îmi mai aparținea, în care nu mă recunoșteam și deja risipisem exact jumătate din ea. Am trăit în următorii trei ani cât nu trăisem în toți ceilalți 30 și ceva. Atunci am avut, pentru prima dată în viață, revelația unor vorbe pe care mulți le spun prea târziu: „ce n-aș da să am din nou 20 de ani și să am mintea de acum”.
Eu chiar mă simt liberă și fericită, exact ca la 16 ani, având în plus experiența unei vârste! Iar dacă aș avea cum să mai aleg acum, nu aș vrea niciodată să mai simt cum e să ți se pară propriul cămin un iad pavat cu intenții bune și cum e să fii într-o relație, dar să te simți extrem de singur!
sursa foto
Hmmm… Citind aceste rânduri mă gândeam câte femei se regăsesc în această poveste? Și toate pornesc de la educația de acasă.
Comentariu beton!49
@9, păi de-aia l-am publicat. Și tot de-aia mă întreb de ce nu l-oi fi pus când l-am primit.
Ai așteptat momentul cel mai bun…probabil. 🙂 Cu toate că acest moment era oricând potrivit.
Comentariu beton!12
@9, l-am regăsit din pură întâmplare. Dar, da, poate ai dreptate și de-aia l-am regăsit.
Ma regasesc 100% in acest articol….10 ani din viata si 2 copii. Si toata lumea care ma intrba, cand am decis sa divottez ” te bate? Vine beat acasa? ” nu…. Deci atunci DE CE DIVORTEZI???? Ei, pentru ca nu-l mai iubesc si nu ma mai iubeste. Dar asta nu a inteles nimeni. Era mai importanta ” social awareness” decat fericirea mea.
Comentariu beton!16
Povestea clasică a unei românce needucate. Mă refer la educaţia şi cultivarea sentimentelor şi a comportărilor frumoase umane. Nu la educaţia şcolară cum mai cred unii proşti. Cam 90% dintre oameni se căsătoresc pentru un singur motiv. Să aibă cu cine sau ce fute. Logic vorbind instinctul de perpetuare a speciei lucrează la orice fiinţă vie ca şi la oameni. Animalele intră în călduri, oamenii se îndrăgostesc. Femeia de regulă se află „în călduri” între 6 luni şi 3 ani. Masculul se află permanent gata de reproducere. De aceea pe cei tineri îi sfătuiesc să-şi aleagă perechea pe care o consideră cel mai bun prieten, nu pe cel care o sau îl satisface. Pentru că „dragostea” când încetează de regulă se transformă în ură. Am cunoscut pe parcursul a unei jumătăţi de secol, cupluri care erau prieteni şi cupluri care se iubeau mai rău ca în filme. Cuplurile de prieteni sunt şi acum împreună, celelalte doar câteva şi în alea fiecare partener este în situaţia descrisă, adică singuri. Şi fac pariu că autoarea articolului este din estul ţării. Mai sigur nord-est. 🙂
Se dezbate încă. Ce zici?19
Iaaaa… Ca sa vezi! 80% de acord. Insa, de unde ai scos-o pe asta cu dragostea „când încetează de regulă se transformă în ură”? Eu zic ca se transforma in indiferenta sau toleranta. Si pariul? Pun pariu ca-l pierzi! 🙂
@Bizonul carpatin, și cum am putea să facem să se educe româncele, dacă nu povestind exact întâmplări de acest gen?
Ete de aia nu m-a interesat ce zice lumea si am divortat la doar un an si 10 luni dupa peripetii care acum mi se par amuzante,dar atunci ma scoteau din minti ca deh,neuronul meu e destul de sensibil.Pana la urma nu lumea traieste cu mine in casa,nu ma duc la malai la nimeni,deci de ce as cere parerea lumii in legatura cu viata mea?
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.5
@Viorela, pun pariu că ai sub 30 de ani.
Dacă am sub 30, nu ar trebui să am păreri? E o boală asta cu sub 30? Ar trebui să mă scuz că nu rezonez cu anumite idei? Eu una nu văd unde e singurătatea în doi expusă în text, fiindcă mai mult vorbește de mamă și de soacră. Dar văd că e mai simplu să dai unlike decât să spui „uite, asta e de fapt esența…”. Mă rog, ce știu eu, am sub 30.
Se dezbate încă. Ce zici?10
@Viorela, dimpotrivă! Voiam să zic că tocmai vârsta te face să ai PĂREREA asta.
Oricum, ţi-am ghicit vârsta. 😉
@Viorela, esenta o s-o gasesti astazi in unele comentarii ale noastre. Cei care am primit exact acelasi stil de educatie ca al fetei cu povestea si care ne regasim in ea.
Comentariu beton!24
@viorela, cum unde e singuratatea?
Pai el nu era, de-aia lipseste din poveste. Asta era si esenta. Adica fizic exista dar soacra-sa si ma-sa erau peste el ca prezenta.
@Viorela, s-a pierdut in viata, nu in detalii.
Comentariu beton!23
Din pacate stiu despre ce vorbeste autoarea. Minus copil. Am 32 de ani si am trait in ultimul an mai mult decat in toata viata mea….si daca as muri acum, n as avea nici un regret.
Deci da, iti poti schimba viata oricand alegi sa faci asta. Din pacate, o facem doar cand ajungem in fundul iadului si nu mai avem de ales.
Dar e bine, prefer sa regret ce am facut decat ceva ce n am facut. Si e asa de bine cand nu ti mai pasa de ce cred ceilalti 🙂 Nu e usor sa ti asumi propriile alegeri, dar e al dracului de bine.
Respect!
Comentariu beton!51
@Romina, bravo și ţie.
Realitatea la nivel mundial. Cam asa s-ar putea rezuma textul asta. Or exista si exceptii, in definitiv, cam toate relatiile sfarsesc asa si in conceptia mea are o lógica: cotidianul uzeaza pana si cele mai imaginative cupluri. Deseori ma gandesc pana unde se poate intinde lasitatea oamenilor de a nu ne recunoaste nefericirea in fata partenerului, franc si direct. Ne-ar scapa de multe goluri si de celebrele regrete: „oare cum ar fi fost daca…?”
Comentariu beton!23
@lectorarumana, uite că mai sunt unii care au curajul ăsta.
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.13
Da, nu-i prea de ras textu’
!. HmmNu-i prea de ras
tetu’.@Bătrânu’: Da, nu-i prea de râs textu’. Alo, domnu’
TonyMihai, mai ne râdem și noi?Oh, gizas! Men up dudes!
Dacă era inclusă și o fază cu pătrățel roșu, imediat schimbați foaia.
Vă râdeți 6 zile din 7. Faceți mișto peste mișto.
Luați și voi o pauză.
Comentariu beton!27
Vezi c-ai greșit taverna. Aici e cu „Viaţa-i mult prea serioasă, ca să n-o luăm în râs!”. Din cauza voastră, a ăstora cărora le plac chestiile lacrimogene n-o să mai avem noi, ăștia imaturi, ce să citim dimnineața la cafea.
Domnu’
PoptăVasilescu, păi!?„Viata-i mult prea serioasa, ca sa n-o luam in ras!”
Despre text: ar putea fi educativ pentru o anumita categorie de oameni, categorie care nu prea cred ca se regaseste intre cititorii fideli ai lui @Mihai. Si daca mai apare cate unul (a se vedea @Viorela), e luat urgent in suturi. Poveste banala, clasica, s-a intamplat si continua sa se intample peste tot in lumea asta. Scuze daca am citit cam pe diagonala, dar cand am ajuns la partea in care ea s-a casatorit cu soacra-sa, m-am plictisit.
Ha ha, beton aia cu „s-a casatorit cu soacra-sa”. Partea bună e c-a divorțat de ea la pachet cu colegul de apartament.
@Ionut, nu am un profil exact al cititorului acestui blog. Dar eu cred cu tărie că trebuie să mai public și așa ceva. Există oameni care se pot regăsi și se trezesc. Unul singur dacă o face, my job here was done.
Eu inca mai astept replica lui Mihai la „mai bine nu publica”.
Eu sper să renunțe la d-astea. Să mai meargă și el pe la Mega, să-l dea naibii de Lidl 😀
@Elena, păi replica e că n-am zis nimic. Știi că iubesc să primesc sfaturi despre ce să fac sau să NU fac pe blog.
@Mihai, tocmai pentru ca stiu am lasat acest comentariu.
Te-au cam ciuruit 😀 Și nici măcar nu știi 🙂 Să-ți scrii povestea-ți cutremurătoare, poate o publică domnu’
MăruțăVasilescu.@Domnul UTC, ești mai nou pe aici, este? Altfel ai fi știut că am mai publicat povești. Unele mult mai crunte decât cea de azi. Nu înțeleg ce te-a deranjat.
O fi fost cel de care vreuna de-asta mai ”needucată” a divorțat?!
@Bătrânu: Te-au cam ciuruit 😀 Și nici măcar nu știi 🙂 Să-ți scrii povestea-ți cutremurătoare, poate o publică domnu’
MăruțăVasilescu.Nu l-am scris eu dar l-a scris pentru mine. Asa simt.
Mi-am amintit de agresivitatea verbala a mamei prin care reusea sa-mi impuna teama unei relatii intime. Si cum din discutii lipsea total „dece-ul” sau „cum” sa fac sa nu raman gravida. Si ce sa fac ca sa fiu o sotie model. Identic ca in povestea asta. Si acum parca o aud. Eh, in final s-a intamplat pe la 21 de ani: am ramas gravida si am pierdut sarcina in urma unui soc. Tipul a murit inecat. Urmatorii ani am facut doar alegeri care mi-au lasat amintiri.
Tarziu m-am trezit si am realizat ca tot ceea ce-mi doream era sa ma bucur. Atat! Si acum sunt exact in acel moment in care fac acest lucru. Si ma bucur. Mult.
Si m-am impacat cu mine si cu stilul mamei. Si cred ca n-as da timpul inapoi ca sa schimb ceva. Pentru ca ceea ce sunt astazi si ceea ce simt acum este rezultatul amintirilor trecute care m-au facut sa lupt pentru bucuria mea.
Iar tie, cea care ai scris, iti doresc sa te bucuri!!
Comentariu beton!44
@Elena, prima dată m-am gândit că tu mi l-ai trimis. Dar nu era stilul tău.
@Mihai, da. Ce sa spun.. Am niste povesti infioratoare. Dar ma bucur ca-mi stii stilul.
Elena, stii care e adevarul cel mai cutremurator in toate aceste situatii legate de mame si tati violenti cu copiii lor? Ca intentiile lor sunt chiar bune adica asa considera ei ca-si fac datoria de parinte. Sfaturile astea urlate despre sex, barbati samd in esenta sunt date ” din suflet”. Si bataia la fel, chiar sunt parinti care considera ca doar asa isi corecteaza copiii. Un nivel spiritual foarte foarte scazut …Care o fi cauza?
@Doamna GMT, sunt sigura ca intentiile mamei au fost bune. Si dvs aveti dreptate. Chiar exista asemenea parinti. Ceea ce este infiorator. Cred (sa stiti ca nu sunt detinatorul adevarului absolut) ca a fost o perpetuare a educatiei pe care si ei la randul lor au primit-o. O viata care si lor le-a fost furata de catre parintii lor. Nu scriu acum ca sa justific gestul parintilor mei dar nici sa-i condamn nu pot. N-au stiut sa ofere mai mult pentru ca n-au primit. Nu aveau de unde. Le lipsea acest bagaj.
Violenta, fie fizica, fie verbala, este un subiect delicat. Nu vreau sa-l atac acum.
Ce cred eu insa cu toata taria este faptul ca fiecare dintre noi suntem suma deciziilor si actiunilor noastre. Pentru ca indiferent de ce am trait in copilarie, zilnic suntem inconjurati de oameni de la care avem ce invata. Sau nu. Iar schimbarea tot responsabilitatea noastra este.
O sa va multumesc pe final ca ati discutat toata ziua cu mine si ca mi-ati raspuns la fiecare comentariu.
Elena, mie mi-au trebuit zeci de ani ca sa ajung la o anume pace interioara si stiu ca aceasta pace este mai degraba un dar decat o cucerire personala, chit ca am luptat mult si mult am muncit cu mine. Nu reuseam sa-mi iert parintii . La mine iertarea este sinonim cu intelegerea. Cand inteleg ceva, automat iert. Poate ca ai tu dreptate , nu au putut, nu au avut de unde…si totusi…Speranta mea e ca tinerii , tinerele de azi , copiii generatiei mele vor fi altfel. Imi dau seama ca fiind noi insine copii suferinzi ai unor parinti suferinzi si ei…copiii nostri vor duce mai departe- sau nu- o incarcatura dureroasa. Si eu iti multumesc ca ai vorbit cu mine, mai bine zis ca ai scris cu mine azi. 🙂 Subiecte ca acesta nu ma pot lasa indiferenta. Noapte buna!
@Doamna GMT, intr-unul dintre comentarii mi-ati spus ca va place sa priviti o situatie din doua perspective. Daca astazi am reusit sa va ofer o a doua perspectiva eu nu pot decat sa ma bucur si sa va multumesc ca mi-ati spus asta(ma refer la faptul ca mi-ati spus „poate ca tu ai dreptate…”). Si da, trebuie sa fim atenti la omuletii astia mici de langa noi ca o parte din bagajul lor noi il incarcam.
Noapte buna!
Mihai! Aceasta este poveste multor femei care nu au avut de ales la 18ani,dar atunci cand s-au simtit pregatite sa o faca,au facut-o cu atata patos incat au simtit ca fac o trecere de la lagarele de la Auschwitz la insoritele plaje din Mallorca. M-am regasit si eu aici,cu mentiunea ca eu am ajuns pe plaja la 39 de ani. In concluzie,mai bine singura la propriu decat la figurat.
Comentariu beton!28
@Miha, e bine, e bine și la 39 de ani, e bine oricând, doar să te rupi.
Bine scris, se simte ca este o femeie inteligenta! Inteligenta a salvat-o. Multe dintre femei – inclusa eu- lasa in urma cate un trecut de felul asta. Sunt oameni pe pamantul asta care chiar nu ar trebui sa aduca pe lume copii caci nu-i iubesc si neiubirea asta iad se numeste. Pana scapi de suferinta din fosta copilarie si din fosta adolescenta trec ani , zeci de ani , in care sigur faci erori caci altfel nu se poate, erori care genereaza noi suferinte si tot asa. Singuratatea in doi este cea mai cumplita forma de singuratate, te poate duce la nebunie.
Comentariu beton!29
@Doamna GMT, acesta este unul dintre motivele pentru care mă mir că nu l-am publicat când mi l-a trimis.
Nu este nimeni perfect. 🙂
Desi sunt bărbat, rezonez din tot sufletul cu cea care a scris textul. Poate si pentru ca suntem apropiati de vârstă si stiu foarte bine cum se făcea educatia copiilor in acei ani. Pentru ca foarte multi parinti veneau si ei din medii unde au fost abuzati fizic sau verbal, ajungeau sa aplice acelasi mod de educatie si copiilor lor, de foarte multe ori inconstient. Din păcate este foarte greu de inteles calvarul prin care a trecut cea care a scris textul de către cei nascuti dupa 90, când noii parinti erau buimaci de ceea ce se întâmplă in jurul lor si fie nu si-au mai educat deloc copiii fie au ales un mod de educatie mai libertin. Asta nu înseamnă ca este rau, rau este ca tinerii de acum se caca pe ei de ras când citesc articole de genul asta si asta dovedeste o totala lipsa de empatie fata de cel de lângă ei. Nu mai au răbdare (ca @Viorela, de exemplu, care nu înțelege ce înseamnă „singurătatea in doi”), nu suporta sa citească ceva dramatic din care sigur poate invata cate ceva. Cea care a scris textul, l-a scris ca pe o descatusare, a vrut sa spună lumii si ei înseși ca este libera si ca traieste.
Comentariu beton!60
Oare ce se poate invata din ceva dramatic? „Povestile” acestea de viata sunt mai degraba un mesaj pentru cei care au trait asemanator. Da, se poate iesi din depresie, da te poti elibera de trecut, da poti invinge raul, da poti lua viata de la capat, da poti surade chit ca o faci fara dinti in gura…As zice ca ma bucur cumva ca generatiile tinere nu rezoneaza. Cand rezonezi la dramatic , il si atragi. Deloc intamplator copiii si adolescentii abuzati aleg abuzatori ca parteneri de viata. A doua observatie pe care vreau sa o fac: este minunat ca poti intelege sufleteste o asa femeie, un asa destin dar…Poate sunt provocatoare dar o intrebare imi tasneste din tasta: cati ar fi in stare sa iubeasca asa femeie, asa destin, asa calvar?
Se dezbate încă. Ce zici?15
@Doamna GMT, dacă îmi permiteți 🙂 Eu am înțeles rezonanța în sensul empatiei. Iar a fi empatic poate fi exersat de oricine, egal de generația căreia îi aparține. Spun unii că (și) neuronii oglindă ar fi vinovați de capacitatea empatică. Nu e neaparat să existe o relație de cauzalitate între capacitatea de a rezona/ a fi empatic la suferința unui semen și probabilitatea de a trăi ceva asemănător. Dar da, este posibil ceea ce ați spus legat de copiii abuzați ce își pot alege, adulți fiind, parteneri abuzatori sau să devină ei înșiși abuzatori.
Eu mă bucur că doamna din articol se simte liberă și fericită.
La a doua observație poate vă răspunde Georgian 🙂 Eu aș zice doar: de ce nu? Oamenii se intersectează în fel și chip, iar unii, norocoșii ?, au parte de câte o iubire din aia zdravănă ce-i scutură din temelii si-apoi îi reașează.
Comentariu beton!21
@lotusull ( Incet incet ma invat si eu cu blogul asta cum sa raspund 🙂 ) Da, cred ca poti rezona cu cineva chiar daca nu ai trecut prin experiente asemanatoare- sensibilitate, maturitate, inteligenta , planetele cum imi place uneori sa adaug caci ceva adevar in astrologie estem- dar intrebarea ramane aceasta: cui foloseste? Doamna care a scris se simte mai bine daca cineva rezoneaza cu „povestea” ei de viata? Domnul sau doamna care rezoneaza cu ce ramane citind si rezonanad? Rostul scrierilor si citirilor pe bloguri care este in esenta? In legatura cu iubirea, ma gandesc ca doar un om exceptional poate iubi o fiinta care a suferit mult adica sa aiba omul asta multe calitati si puternice. Caci fiintei care a suferit mult mult ii trebuie ca sa se simta iubita…
@Doamna GMT, mai sus ati lasat un comentariu total diferit față de asta. Si chiar v-ati aratat intelegerea si empatia. Ce s-a intamplat intre aceste doua comentarii?
Comentariu beton!14
@Elena, dar raspunsurile mele nu se contrazic niciodata ci se completeaza. Imi place sa vad un ceva din mai multe perspective…
@Doamna GMT, frumos raspunsul cu completarea si privirea unei situatii din doua perspective. Chiar nu ma gandeam la asta. Tocmai de aceea v-am si adresat intrebarea.
Eu am scis acest text. Si nu, nu e un text despre nefericire. Desi, asa poate parea. E un text despre alegeri. Despre asumarea unei vieti noi. Cand esti foarte tanar, descurajat, cand ai crescut intr-un mediu ostil, prima ocazie de a evada a unei femei la inceput de viata, pare a fi o relatie de dragoste.
Singuratatea in doi poate veni si din distanta pe care o creeaza ceilalati din afara, in cadrul unei relatii. Ajungem sa ne certam, sa ne reprosam, obosim sa ne tinem partea in fata parintilor, sa il punem pe celalat pe primul plan aparandu-l la nesfarsit. Sa traiesti langa cineva 17 ani si sa il iubesti cu bune si rele poate fi o lectie de invatare permanenta. Cel mai interesant lucru este ca afli multe despre tine insuti. Ajungi sa intelegi ce iti doresti cu adevarat. A iubi si a pastra asta, nu are legatura cu a ramane langa cineva. A iubi inseamna de cele mai multe ori a-l lasa liber pe cel pe care il iubesti. A te lasa liber. Singuratatea intre doi oameni care se iubesc e devastatoare.
A trai inseamna altceva. A trai asa cum simti, in pofida a ceea ce stiu altii ca ti se potriveste sau ca e mai bine pentru tine e o alegere asumata.
Cel mai teama ne este de judecata celorlalti, sa nu ii dezamagim pe cei care pretind ca ne iubesc si traim de cele mai multe ori pierzandu-ne sufletul si uitand ce ne doream cu adevarat de la viata noastra…
Comentariu beton!52
@E…, In primul rand ma bucur mult ca ai scos-o la capat. 🙂 Eu cred ca in viata iubirea nu ajunge, mai este nevoie si de altceva, de mult altceva. Asa se explica falimentul indragostirilor, casatoriilor…Cred in compatibilitate, afinitate, potrivire, chimie si alchimie! Sentimentele se nasc si mor , compatibilitatea ramane in veci.
Comentariu beton!12
Zici ca esti pe pagina Asociatiei pentru Femei …
Se dezbate încă. Ce zici?11
Ce mai poate fi spus, tacere ca pt o zi de sambata cu soare. Posibil ca ce nu traim sa nu mai traim niciodata, dar e bine sa ne trezim si sa incepem sa traim.
Comentariu beton!14
trist, dar al naibii de real! niciodata nu e prea tarziu sa incepi sa traiesti, sa te bucuri de viata asta asa de scurta!!!
Comentariu beton!13
Mă, io am o problemă mare.
O problemă față de comentatorii care-n dreptul unei confesiuni reacționează cu o agresivitate pe care nu mi-o explic.
În cazul ăsta, avem povestea de viață a unei femei, modul ei (fără îndoială, subiectiv) de-a privi realitatea. Ce face omul? Se repede s-o facă muci?
Băbăiatule, e … urât.
E urât din atât de multe perspective, că nici nu-mi pare potrivit să le detaliez.
Judecă, dacă vrei condamnă (că doar e sportul național) dar tratează faptele, nu omul. Mi se pare esențial într-o interacțiune publică în care știm atât de puține unul de altul.
Da, psihologii-s de acord că atunci când o situație fără potențial agresiv (ca textul ăsta de mai sus) te face să sari de cur în sus, e semn că a funcționat ca o oglindă. Care-a reflectat lucruri de care fugi, pe care nu ți le accepți, care ți s-au revelat brusc și pe care nu le-ai mai putut evita. Reacția față de omul care (evident, involuntar) a provocat asta, ți se pare cumva îndreptățită.
Ei bine, nu. Pentru modu-n care-ți manageriezi problemele e doar vina ta.
Revenind la subiect – stiul ăsta de viață e un pattern. Unii (unele) ne trezim și luăm măsuri. Alții ne doar trezim și ne căutăm scuze pentru a ne justifica neputința. O scuză bună – copiii. Care până la urmă-s singurele victime nevinovate aici. Cresc ca niște copii ale noastre și perpetuează greșeala.
Nu cred în lipsa de responsabilitate, nu spun că nu suntem nimănui datori cu nimic, nu pledez în favoarea egoismului. Dar cred nestrămutat că pentru a-ți plăti datoriile (reale sau imaginare) trebuie să ai cu ce. Aia-nseamnă că prima datorie o ai față de tine. Echilibrul tău, mulțumirea ta, toate astea-s premise pentru fericirea celor la care ții. Nu poti da decât dacă ai de unde și dacă nu te asiguri că ai ce pune-n loc, vei ajunge fără resurse curând. Și de-acolo te ridici greu sau deloc. Fiindcă, odată ajuns acolo, ai nevoie de proptele. Și oameni dispuși la tipul ăsta de ajutor nu stau ”la ocazie”, pe marginea drumului.
Nu există un mod greșit de viață dacă viața aia e fix ce-ți dorești. Greșit e când îi lași pe alții (unii, bine intenționați chiar) să-ți traseze borne pe care ți le asumi fără să gândești.
E bine să fii liber. Iubirea-i, în primul rând despre liberate.
Dar știi cât costă?
Comentariu beton!46
@Alina, eu cred ca cei care sar de cur in sus si care critica sunt cei care sunt agresivi si in viata de zi cu zi. Sunt cei care se gândesc ca „uit-o si pe pixda asta cum se vaita ca lua bătaie, pai daca merit, normal ca lua”. Sunt cei care cred cu tărie ca daca isi bat copiii si nevasta sunt mai barbati si care pe masura ce le scade erectia le creste agresivitatea.
Comentariu beton!30
@Georgian, interesanta concluzie. E fix ca aia trasa de grase ca, daca unul le critica stilul de viata si gabaritul, clar are pula mica.?
Recunoaște, mă Ionuț, ca îți bați soția de 3x pe zi și gata. Și că după aia o obligi să scrie texte pentru un blog de umor.
@Ionut, exact. Sau ca aia care conduc masini mari compensează faptul ca au pula mica. Oricum, apreciez ironia fina, esti un tip misto.
@Georgian, păreai mai isteț.
@Domnul UTC, îmi pare rau pentru ca te-am dezamăgit. Si iti multumesc pentru ca la un moment dat ti-am părut istet. Încă odata se dovedește ca nu întotdeauna ceea ce pare este asa cum este. Dar, aici nu am vrut sa par istet, sa par inteligent, sa par frumos, sa paravion. Aici, dupa ce citim ceea ce ne servește Dl. Mihai, ne expunem părerile, dezbatem, combatem fiecare asa cum credem de cuviinta. Fiecare in felul lui. Si ca sa închei, niciodată nu am intentionat sa am aprecierea cuiva de aici, cu atât mai puțin a ta. Poate a lui Mihai, dar la cati oameni frumosi suntem aici nu ma astept la asta.
Comentariu beton!19
@Georgian, mă umflă râsul 😀 Ești pe bune? Adică exiști? Când stai în fața unei oglinzi îți poți observa reflexia?
Aaaa, se joacă pisica pe tastatură….
@Georgian, eu nu cred ca-s agresivi, cred doar ca au o mare carență de „Scufița roșie” în interpretarea maestrului (tobe și suspans) Miiiiihai Vaaasilesscuuuuu!
Fanele UTC si Ionut au leșinat. Bizonul și Bătrânul se clatină periculos. Vio a părăsit incinta.
Comentariu beton!16
E, nu-i chiar așa. Textul nu-i chiar rău iar E… pare o tipă foarte ok. Și bravo ei că a reușit să „evadeze”!
Dar Bătrânu’ și Viorela au tulburat nițel apele și s-a pornit tăvălugul. Și-au început câțiva oameni de omenie, oameni serioși, oameni cu prințipuri, mă-nțelegi, să-și dea cu părerea. Despre alții pe care nu i-au văzut în viața lor și despre care nu știu nimic.
@Domnul UTC, pe mine m-au amuzat replicile și pseudobătălia. Toată lumea e simpatică aici, probabil e tara mea din copilărie, când fratele și sora mea se luau la cafteală, eu eram aia cu talgerul dintre reprize și responsabilă să țin scorul. Se vede că am fost serioasă de mică.
Comentariu beton!18
@Alina, jos pălăria pentru comentariul ăsta.
@Alina, cum a spus si Mihai.
Bă Mihai, o să-ți trimit o poveste de viață. E vorba de un somalez mic, pierdut de familie când ăia au vrut să-l trimită prin
faxe-mail către un cunoscut blog de umor. A înnebunit de tristețe când a citit comentariile.Îți trimit povestea diseară ca să poți sa freci menta și mâine 😀
@Domnul UTC, ești invitatul meu, o aștept. Dar vezi să fie scrisă măcar binișor.
@Alina
Și acum imaginează-ți un perete alb. Cam atâta efect a avut comentariul tău asupra băieților (am renunțat intenționat la apelativul de „bărbați„ pentru că neuronii necesari pentru asumarea lui s-au ascuns de frică într-un colț și nu mai ies de acolo nici bătuți).
Și spiritul ăla de turmă de a continua în prostie și de a insista să se dea mari este atât de atrăgător încât mă abțin cu greu să nu sar pe ei.
Dar mi-ai luat cuvintele din gură și le-ai făcut să sune mult mai frumos, so thank you for that.
Btw, băieți. Eram sarcastică.
Comentariu beton!24
Ești pe lângă.
Ai dreptate. Îți cer scuze.
Era mai corect „băieței”.
Comentariu beton!16
@Irina, faci glumeeee?! Îți recomand să părăsești acest site, noi aici discutăm chestii serioase. Domnu’
Mircea RaduMihai Vasilescu, vă rog să luați măsuri!@
Mirce RaduMihai Vasilescu, ce-mi place tag-ul asta del@Domnul UTC, vă rog nu uitați de somalez. Urmăresc acest eveniment cu atenție și preocupare, #ghinion#pascupas#je suis somalez.
Comentariu beton!14
(Mulțumesc, Mihai)
Georgian,
Imaginează-ți pe careva căzut din barcă, pe unul care nu știe să înoate. Dă din mâini ca nebunul, te trage la fund dacă vrei să-l salvezi deși nu-s alea intențiile lui.
Agresivitatea-i pornită din frică și nesiguranță.
Când ai de-a face cu un agresor, bagă-te numai dacă știi să înoți.:)
Cei care reacționează așa nu cred că-n mod real gândesc …așa. Cred doar că, pe moment, le e mai confortabil să trăiască-n minciuna asta. Că există oameni care merită bătaia. Sau scuipatul.
Nu, lovind sau scuipând demonstrezi câte parale faci tu, nu celălalt.
Dară, vorba aia, cine-s io să vorbesc.
”La toți ni-i greu.”:)))
Comentariu beton!26
Interesant. Dar complet greșit. De raționament zic. Mai bine zi că au pwla mică. Și că-s grași 😀 Iar mama lor e curvă. Și că d-aia nu ia Steaua campionatu’ iar Hillary o să piardă.
A, și nu uita s-o bagi pe aia cu „așa-s românii” și niște chestii de efect despre mentalități.
@Alina, îmi cer scuze, abia acum mi-am dat seama ca mi te adresezi. Nu stiu sa innot dar daca as vedea pe cineva cazut in apa cred ca as sari. Nu stiu de ce, asa sunt in general, mă arunc cu capul înainte. Cred ca ti-ai dat seama si din comentarile mele, asa sunt si in viata de zi cu zi. Toata viata (si am cam ajuns la jumătate, sper…) am urat oamenii care dau in cei mai slabi, copil fiind nu mi-a plăcut niciodată sa apelez pe cineva pe o porecla care suna urat, nu am ras de cineva care se împiedica si cadea, mă intristeaza groaznic oamenii căzuți in general. Si sa stii ca sunt streight. ? Îmi pare rau ca de multe ori sunt prea incisiv si îmi este teama ca exagerez. In rest, accept orice dezbatere, de orice fel. Sunt un bun incasator asa ca, va astept oricând sa dați. Dar daca dai, te rog sa dai bine, nu vreau sa fie o bătălie cu forte disproporționate. Dar cel mai bine, haideți sa facem dragoste nu sa ne enervam. ?
Comentariu beton!13
@Georgian, eu sunt de acord cu tine. Ma refer la ultimul paragraf.?
Comentariu beton!11
,,la toti ni i greu” da nu la fel. :))
@Cornelia, adevăr grăită-i!
@Elena, mă bucur ca esti de acord! ?
Hai, ca m-am enervat. Sa o luam pe rand:
@Mihai, tu esti seful, publici ce vrei. Cum am zis si mai sus, textul chiar ar putea fi educativ daca l-ar citi cine trebuie. Sper ca asa sa fie.
@Alina, @Irina, @Georgian si care v-ati mai inflamat aiurea: nu vad nici un comentariu care sa fie impotriva celei care a scris textul, care sa spuna ca a primit ce merita etc. Sunt cativa care s-au referit la tema articolului, care probabil se asteptau la altceva, la „hahaiala”, si nu poveste de Unica sau Cosmopolitan. Ei si-au expus parerea, @Mihai oricum nu ii baga in seama, fiindca el e seful, si asta e tot. De ce ati sarit voi de cur in sus? Suntem obligati sa avem toti aceleasi pareri, sa lacrimam si sa compatimim? De unde stiti ca nu o facem? De unde stiti ca, poate, cei care s-au manifestat dezaprobator la calitatea si tema textului (nu la poveste, repet), nu au cumva povesti de viata mult mai crunte decat asta? Si d-aia nu pot fi impresionati sau nu rezoneaza lacrimogen, asa cum va asteptati voi?
Cat despre „spirit de turma”, „prostie” si alte expresii d-astea magulitoare sau concluzii tembele…….mai usurel. Nu ne cunoastem si nu socializam decat prin intermediul cuvintelor scrise pe blogul lui @Mihai. Ar fi minunat daca socializarea asta s-ar mentine la un nivel decent. Merci.
Comentariu beton!23
Ionuț, big like!
@Ionut, vezi, vezi? Până și un text precum cel de azi ne poate face să ne enervăm…
Eu nu m-am enervat.
Mișto și tag-ul asta.
@Domnule UTC (folosesc apelativul asta pentru ca asa ai ales, desi nu pari „Domn” deloc), nu pari enervat dar pari agitat. Probleme cu Doamna UTC, vad ca sunteti împreună aici. Poate mergeti la consiliere sau poate încerci un cunilingus, am auzit de la un prieten ca functioneaza. Te agiti prea tare in a combate ceea ce se scrie pe aici, de ce nu iei exemplu de la @Ionut, o da elegant, fin. Tu esti agitat, amesteci Steaua cu Hilary, esti de domeniul patologicului. Daca ai nevoie de ajutor este suficient sa il ceri.
Comentariu beton!13
@Georgian, până la urmă ai și tu dreptate cu ceva: locul ăsta începe să-mi miroasă a prost care se ia în serios.
Distracție plăcută în continuare! Eu zic pas.
@Domnul UTC, culmea, am simtit si eu asta de când ai apărut.
Comentariu beton!11
1. ”Hai, ca m-am enervat.”
2. ”@Alina, @Irina, @Georgian si care v-ati mai inflamat aiurea: nu vad nici un comentariu care sa fie impotriva celei care a scris textul, care sa spuna ca a primit ce merita etc. ”
Ei, Ionuț, s-ar putea să nu vezi din cauză că te-ai enervat. Mie ”lumea zice că aberezi”, mi se pare și agresiv și mârlânesc. M-am folosit de exemplul ăsta să-mi exprim o opinie. Inflamarea e doar la tine, cum singur ai recunoscut.
Și, ca să-ți dovedesc unde duce reacția la nervi, îți mai dau două citate. Unul, din ce-am zis eu, altul din ce-ai zis tu.
Io – ”… o situație fără potențial agresiv (ca textul ăsta de mai sus) te face să sari de cur în sus, e semn că a funcționat ca o oglindă. Care-a reflectat lucruri de care fugi, pe care nu ți le accepți, care ți s-au revelat brusc și pe care nu le-ai mai putut evita. ”
ce ziceam, deci, aici? păi ziceam că reacția violentă ar putea fi generată de experiențe similare pe care omul nu le poate gestiona. mai grave, similare, mai puțin grave …
ia să vedem reacția ta?
Io – ”De unde stiti ca, poate, cei care s-au manifestat dezaprobator la calitatea si tema textului (nu la poveste, repet), nu au cumva povesti de viata mult mai crunte decat asta?” – zici tu
Ți-am demostrat că știu. Ai pus o întrebare aiurea, fără să mă fi citit cu atenție.
De ce? De nervi.
Ai tăi, Ionuț. Nu ai mei.
Comentariu beton!12
@Alina, am putea continua la nesfarsit discutia si nu am chef. Tu bagi in seama like-urile si dislike-urile date comentariilor, eu nu. Tu, si nu numai, tragi concluzii despre persoanele care comenteaza doar bazandu-te pe ce comenteaza, eu nu. („…reactia violenta ar putea fi generata de experiente similare pe care nu le poate gestiona…”!!!?? – pe bune?? Deci, daca nu imi place textul, clar am fost abuzat in copilarie sau am patit alte alea???? Sau ca imi bat nevasta sau rad la semafor, cum zice una mai jos? Ia mai citeste odata ce am scris, partea cu „..de unde stiti ca….” Mi-ai demonstrat ca stii? Ce stii? Poate doar ma plictisesc si comentez aiurea, neavand habar de asemenea drame. Sau poate chiar am trait. Stii tu?
Mai, oameni buni, nu mai trageti concluzii aiurea pe baza unor comentarii si a unor like-uri si dislike-uri. Fiindca sunt total gresite. Asta e tot ce am vrut sa zic. Daca nu rezonez cu povestea, nu inseamna ca ma situez de partea cealalta, malefica, si ca „rad la semafor” sau fac cine stie ce grozavii p-acasa sau ca am sechele din copilarie si adolescenta. Parca ati lucra la Antene: cine nu zice ca voi, clar e basist.??
Eu opresc discutia aici. Si promit sa dau like la toti care au lacrimat, si dislike la toti care au fost anti. Ca sa nu fiu „marlan” si „agresiv”.
Comentariu beton!11
@Ionut
Tu ai fost prins cumva la mijloc, dar tu ai ales să te enervezi.
Mă depășește complet ideea că o persoană care a trecut sau trece prin cel puțin aceleași mizerii expuse în textul de mai sus, i-ar putea arde de glume. Înțeleg principiul de a face haz de necaz, dar nu văd cum l-ai putea justifica aici. Nu ești obligat să simți nimic, dar un pic de compasiune nu a stricat la nimeni. Ați fi putut să alegeți să admirați firul ierbii azi și ați fi făcut o treabă mai bună.
Așa cum nu înțeleg categorisirea instantă drept poveste de reviste pentru femei. Din start ai presupus că nu bărbat nu are ce învăța dintr-o poveste „lacrimogenă”. Pentru că voi sunteți mai presus.
Iar dacă limbajul meu nu ți s-a părut decent, succes în turnul tău de fildeș.
@Ionut, nu iti raspundeam daca nu îmi vedeam numele. Ce-ar însemna daca am fi roti de acord? Unde ar mai fi distractia. Pana la urma aici nu suntem o turma. Îmi place enorm ca esti tipul care isi sustine ideile si parererile intr-un mod civilizat, interesant si incitant. Tocmai pentru asta esti apreciat, pentru ca stai in picioare indiferent de ce cred ceilalti. Nu se poate sa o tinem numai in hahaiala, dezbatem si lucrurile mai serioase, in felul nostru. Dar o facem pasnic si tu esti unul dintre ceic care înțelege asta.
@Georgian, pe tine te-am mentionat ca sa nu le las pe @Alina si pe @Irina singure.?? Desi vad ca intre timp a aparut si @Marisa, care sustinea zilele trecute ca s-a saturat de blogurile romanesti, de hatereala, de Romania etc. Se mai razgandeste omul, ce sa-i faci!?
Eu vad chestia asta cam asa: un autor, un blogger, un artist, asteapta feedback de la cei care vin in contact cu opera sa. Cunosc destui bloggeri care se „oftica” fiindca articolele lor sunt doar citite si atat. Nu exista feedback din partea celor care ii citesc, nu exista dialog, si blogurile lor devin neinteresante, sau ei isi pierd inspiratia si directia. Feedback-ul asta l-au dat cei care au comentat azi si care comenteaza in general. Bineinteles, sunt mult mai multi cei care au citit si nu au spus nimic, nu au dat nici macar like-urile sau dislike-urile alea de care zicea @Alina. Dar unii au considerat util sa isi spuna parerea. Poate pentru @Mihai nu conteaza, sau poate conteaza. Dar de ce conteaza pentru restul cititorilor? Daca „agresivii” si „marlanii” ar fi mers la „firul ierbii” si ar fi ramas in „turnul lor de fildes”, totul ar fi fost perfect, toti comentatorii ar fi compatimit-o pe @E., si-ar fi comparat viata lor cu a ei, ar fi facut schimb de intamplari triste si de batiste etc. Era mai ok asa? Daca da, imi cer scuze ca am avut alta opinie vis-a-vis de tema articolului. De acum inainte incerc sa comentez doar daca vad ca parerea mea coincide cu a celorlalti, ca sa nu fiu taxat drept „baietel” care „continua in prostie” si „insista sa se dea mare”.?
@Ionut, 1-0 pentru fete, nu merge strategia cu împărțitul ciocolatei pe motiv de fair play. Bine, poate o pătrațică 🙂
@Ionut, nu, man, ai intuit exact. Eu îmi doresc dezbatere aici. Iar „dezbatere” înseamnă și alte păreri. Așa că vezi-ţi de treabă și zi mereu ce gândești, până la urmă asta contează. Dacă nu mă înșel, nici cu mine n-ai fost tot timpul ce acord și n-a murit nimeni.
@Ionuț, am auzit că ți-ai tras turn de fildeș, șmechere 😀
Un ucigas celebru a spus urmatoarele,citez: „Cu cat ma uit mai mult la oameni,cu atat imi iubesc mai mult câinele” …am incheiat citatul.
Comentariu beton!17
@Oviwan Am o parere foarte proasta despre cine compara fiinta umana cu animalele. 🙂 Nu exista comparatie, omul e om iar animalul e animal.
Crezi ca despre asta e vba!????
Comentariu beton!12
Daca Mihai va continua sa scrie despre violenta asupra copiilor si asupra femeilor, publicul i se va injumatati. 🙂 Sunt subiecte ce nu „plac”. Ma pun in locul cuiva ce nu a trait in viata lui violenta, dimpotriva, copilarie si adolescenta fericite apoi realizari de tot felul etc. Ei bine, ce face o asa fiinta cu asa texte? Invata ceva? Ii folosesc la ceva? Il schimba cumva? Intreb si eu…
Shakespearian de-a dreptul… Să te frământe ce face cu textul ăsta o ființă d-asta superficială căreia viața i le-a servit pe toate pe o tavă aurită… Parcă te văd bolborosind c-o tigvă-n mâna: „și-l bagă-n cur? sau și-l scoate?”
@Domnul UTC, ti-ai asumat azi tolul de a certa pe toata lumea? ???
@Domnul UTC, banuiesc ca suntem din aceeasi generatie de babe comuniste respectiv mosi comunisti dar e o simpla banuiala. Nu ma framanta ci doar ma intreb. Shakesperian e sa si astepti raspunsuri asa ca astept unul.
@Doamna GMT, mi-e greu sa cred ca „publicul” acestui blog se va reduce chiar la jumatatea preconizata de Dvs. Au mai fost postari cu tema asta si probabil vor mai fi. Pentru ca sunt realitati traite de cititorii lui Mihai. Si daca @E.. a simtit sa faca asta, o data inseamna incredere in Mihai si in noi cititorii si a doua oara inseamna eliberare. Are acest drept si eu il respect. Si o respect si pe ea.
Lectia ei este lectia multora dintre noi. Daca ceva am inteles din povestea ei este faptul ca noi parintii gresim cateodata cu grija si sfaturile exagerate (sunt mama unui copil de 9 ani). Si distrugem, fara sa vrem, destinele unor omuleti pe care de fapt ar trebui sa-i pregatim pentru viata. Si pe care riscam sa-i trimitem mai departe catre viitor cu imagini deja mutilate.
Noi toti avem nevoie sa fim in echilibru cu deciziile nostre, doar ca unii oscilam mai mult, unii nu.
Sa stiti ca cei agresati desi aparent pare ca-si cauta toata viata agresorul, pentru ca asa au trait si cred ca este normal, in sufletul lor de fapt vor altceva. Si acel altceva se numeste: regasire. Iar regasirea asta poate dura ani.
Comentariu beton!23
@Elena, eu sunt noua pe blogul acesta si nu stiu chiar pe nimeni, nici macar virtual. Am citit doar cateva comentarii iritate si incercam sa inteleg aceasta iritare. Chiar nu stiu cati, cate in acest public au avut vieti asemanatoare , chinuite, suferinde si cata nevoie are aceasta parte de public de confruntare. Eu da, ma simt ca pestele in apa in asa subiecte, am mancat violenta pe paine, cumva am iesit la liman dar desigur ca inca am intrebari si neraspunsuri. Admir mult fiinta ce chiar anonim isi pune sufletul inaintea altora pe un forum, pe un blog cu riscul chiar de a nu fi inteles. Este un gest de mare generozitate sa impartasesti cu cineva din universul asta parte din viata ta. Ma intrebam doar ce reactii interioare , exterioare au cei din public ce NU au cunoscut violenta, durerea, intunericul. Acum m-am explicat mai bine? 🙂 Nu am vrut sa jignesc, sa supar pe nimeni. Ideea cu jumatatea de public era doar asa, un simbol. Nu cunosc deloc acest public.
@Doamna GMT, in primul rand bine ati venit printre noi. O sa tot vedeti pe aici oameni care se iau de piept unii cu altii, cateodata la un mod elegant, cateodata mai dur. Referitor la intrebarea Dvs., cea legata de cei care nu au trait asa ceva si ce vor face cu aceasta informatie chiar nu stiu raspunsul. Scopul acestei povesti cred ca a fost cu totul altul si l-a lasat @Mihai intr-un comentariu: daca macar o persoana, dintre cele care citesc aici astazi, isi asuma si ia haturile in mana, atunci el si @E chiar si-au facut treaba.
O sa inchei, spunandu-va pe scurt o discutie cu prietena mea, pe care am intrebat-o la un moment dat de ce-si asuma atat de tare singuratatea. Mi-a raspuns asa: Elena, sunt multi ca mine. Singuri si tristi. Dar stii de ce? Pentru ca multi dintre voi astia casatoriti sunteti singuri si tristi. Daca v-ati asuma ca lucrurile dintre voi sunt deteriorate iremediabil, atunci sotul tau si tu ati fi liberi sa fiti fericiti. Cu altcine care in acest moment este nefericit pentru ca ii lipsesti tu/el.
Comentariu beton!14
@Mihai, mă bucur că E.a scris și că tu ai postat, chiar dacă nu e „de râs”. Sunt convinsă că lucrurile astea se mai întâmplă, chiar dacă acum din punct de vedere social lumea e mai relaxată și mai suntem mai liberi și mai conștienți, mai raționali. Mă gândesc că poate vreun părinte se recunoaște în poveste și cine știe, poate își găsește resursele să devină un bun prieten pentru copilul sau sau copiii lui. Indiferent ce fel de victimă a fost, din categoria părinților lui E. sau a lui E.
Noi suntem o familie mare și a existat tendința părinților de a fi duri cu noi, dar cred ca mai mult i-am educat noi pe ei, decât ei pe noi. Suntem prieteni și foarte deschiși, aproape că nu mai există copii și părinți în familia mea, cam ăsta e ambientul. Și ne-au dat foarte multă libertate, ne-au încurajat și ajutat să fim independenți. Au avut incredere in noi. Văd în jur că nu-s mulți care să fi avut norocul meu, însă. Prietena mea a stat mai mult la mine decât acasă la ea, cam din motivele pe care le-a avut si E, o familie la fel ca a ei. Acum e ok, dar a fost traumatizată rău.
Îmi vine să râd, mă gândesc cam ce li s-ar întâmpla sictiriților ca cei care au comentat, dacă ar da peste un specimen ca ea.
Probabil ar râde la semafor.
Comentariu beton!16
@Marisa, l-am intrebat pe Mihai daca ne poate spune numele ei real. Mi-a raspuns ca n-are acordul ei si ca ii pare rau ca am fi vazut ca este o femeie FRUMOASA.
Pornind de la asta sunt absolut convinsa ca nici un „sictirit” n-ar fi ras la semafor. Ar fi facut cu totul altceva?.
Comentariu beton!12
@Elena, și uite așa, primăria o sa boteze și semafoarele. Și nu cred că o sa-l cheme pe nici unul Radu Beligan.
Tare, frate, thrillerul asta, m-a spart !
Niciodata nu m-ar fi dus capu’ ca oricine e de vina …
tatal mult prea obedient, barbatul, educatia patriarhala, barbatul, societatea patriarhala, barbatul, mama si sora, marionete ale sistemului patrarhal, tot barbatul, sotul abuziv, barbatul, copilul (ne)dorit aka nepotul-succesorul patriarhal mult asteptat, tot barbatul, sotia perfecta, dar neapreciata, tot barbatul s.a.m.d.
… numai faptasul propriu-zis NU !
Da’ si mai mult ma surprinde priza lui la public … cam aceeasi cand strigi la o adunare PSD, „Traiasca Iliescu !”
Am oprit intr-o parcare inainte de Orastie sa va zic (tipelor lacrimogene) : ma doare-n pwla de dramele voaste ieftine.Blogul asta e(ra) ca sa ne radem, daca-mi permiteti exprimarea bagabonteasca.In ultima vreme insa au tot aparut marmote care strica ploile in sectiunea de comentarii.De la aluziile Madalinei la sex anal cu Zorro, s-a ajuns la kkturile astea.
@Batranu’, tot respectul.
????
Caz tipic de prostie cu crengi intalnita pe la romani, ca alte natii s-au desteptat demult.
Sa permiti socrilor sa intre cu bocancii in viata ta, se numeste prostie. La fel si cu a-ti trai viata dupa prejudecatile si sfeturile celor din jurul tau, refuzand sa gandesti cu propria minte.
Bine ca i-a venit mintea la cap mai tarziu, la 35 de ani ! Decat niciodata …
Observ ca apele s- au involburat. Nu va place soarele? Din respect pt Vasilescu si nu numai zic sa ne bucuram de soare. Din fericire suntem diferiti si de aici farmecul aparte al vietii cu bune si mai putin bune.
Am fost acolo, din păcate. La singurătatea în doi, nu la bătăi și la dat afară din casă. Mi-a luat o nuntă și trei ani să-mi fac curaj să spun: ia mai duceți-vă toți în…! Maică-mii îi spuneam că nu-s fericită dar se făcea că nu aude și nu accepta nici în ruptul capului. Mă suna și mă întreba stupid „daaaa’, sunteți bine, nu?”. Cum naiba să fiu bine când îți spun răspicat că NU?? După care nu i-am mai răspuns la telefon și s-a dezmeticit și ea după ceva vreme. Vorba unui prieten apropiat care mi-a zis atunci că se aștepta să scot cuțitul (metaforic) și să tai în carne vie, doar că nu știa când va fi momentul. Abia acum sunt bine, după ce o vreme s-a străduit toată lumea să facă să-mi fie rău. Și m-au băgat în corzi ca pe ringul de box. Dar poate o să-ți trimit un articol despre asta…
Comentariu beton!23
@Anca, să trimiți, da.
Nu prea se potrivește pe profilul blogului tău. Vorba ăluia care a zis că în curând te dăm afară de pe blog :)))))
@Anca, ei, nu. Se potrivește la fix. 🙂
Trimis.
@Anca, primit. 😉
1. Nu postez pe subiect, că nu am experiența necesară…și sunt și bărbat (adică nu c-aș fi vreun Banderas, da am și eu … trompețică, pe care o port în chiloți cu pungă! 😀 )
2. Pe mine mă interesează altceva: e 1 aprilie 2015? Numai atunci Mihai n-a răspuns deloc la provocările lansate la faza cu bătaia și postul de poliție de pe strda Oițelor…. Și azi mi se par muuuult mai grave!
3. M-am hotărât să postez doar pentru a-l susține pe @Ionut în afirmația ”sunt mulți care citesc, dar nu și răspund” (mă rog, cam așa ceva…). Noroc că e târziu și nu mai citesc mulți! 😉
@VictorR, man, nu e farsă. Am aflat și cine l-a scris (m-a contactat pe Facebook) dar nu vrea să-i divulg identitatea. Iar dacă o să citești toate comentariile (inclusiv al ei) o să înțelegi și de ce.
Păi eu nu la autoarea textului făceam referire. Chiar de la început am spus că nu comentez pe text! Pe mine mă interesează negativiștii de azi: Domnul și (mai puțin, e-adevărat) Doamna UTC. Păi n-am văzut atâtea dislike-uri la un articol de pe blogul ăsta la un loc, de când te citesc! Cât în toate celelalte articole la un loc!
Ce-am inteles eu din povestea asta e ca in viata acestei femei toti barbatii n-au avut coaie.
In primul rand ta-su care isi privea fetele fiind batute (pana la sange!!!) si nu facea nimic. N-am sa inteleg niciodata genul asta de oameni. Daca poti face ceva bun si nu faci, se cheama ca faci rau. Daca nu le batea si el nu inseamna ca era mai bun.
Si-n al doilea rand, barba-su. Si la mine a avut soacra-mea o tentativa sa ma sune de 3-4 ori pe zi cat am stat acasa in concediul prenatal – ca sa vada ce fac, nu ce mananca fii-su, ca ambele mame ne trimiteau mancare ca sa ne vedem de munci mai relaxati, dar a pus-o sotul meu la punct. Si repet, femeia nu facea nimic rau, nu cauta scandal, ma intreba cum ma simt si ii era teama ca ma plictisesc!
Povestea femeii asteia nu e despre singuratatea in doi. Ci despre cat rau pot face pe termen lung niste barbati fara personalitate. La mine cel putin asa a ajuns.
Comentariu beton!25
@Laura, word!
@Laura Driha, bine zis, asta am ințeles și eu. M-am abținut pentru că văd o tendință ostentativă a unora să-și fluture organul de parcă ar fi vreun trofeu. Ceea ce mă face să cred că tot universul lor se învârte în jurul unui zgârci amărât. Treaba lor, așa își fac ei lista de priorități. Eu mai bine nu mă manifest când mă enervez. La urma urmelor, e adevărat ca nu-I cunosc pe cei care comentează și nici nu vreau sa-i cunosc. Dar ar fi drăguț să remarce ca nici ei nu cunosc celelalte persoane. Și oricum, ce analiză a trântit cineva, cu zonele geografice și perioadele de călduri la femei, cu parteneri pe care sa nu-i iubești… ce să mai răspunzi, oricui, după ce vezi așa o inepție? Nimic. E clar că-s oameni care au sărit de mult de pe traiectorie și trăiesc din senzația de importanță pe care le-o dă propriul comentariu paralel cu realitatea. Alți singuratici, care au renunțat și li se pare confortabil să nu mai simtă nimic. Nici măcar nu critică, mie mi se par mai mult cugetări de-alea retorice. Poate ar trebui să se concentreze asupra propriei persoane, că astfel de caractere par greu de urnit și nu cred ca-I alegerea cea mai înțelept sa-și bată joc de propria viață și să aștepte un prinț sau o prințesă care să-I remarce. Dixit.
Comentariu beton!14
Mi-am amintit de sperieturile si teoriile mamei legate de sex , barbati, ce zice lume, ce sa nu fac, sa nu ii fac de ras bla bla…marcante pt ca daca in copilarie eram prietena cu ei,ne bateam,jucam fotbal,miuta si altele brusc, cand le-am vazut schimbarea de atititudine incepeam sa fiu salbatica..sa ma zburlesc daca ma luau de mana chit ca eram poate lesinata,indragostita de tip…si mi-au trebuit 22 ani pana sa decid sa vad cum ea..proasta decizie in alegerea persoanei dar nu mai conteaza …oricum dupa 30 am realizat ce vreau de fapt si nicio teorie nu m-a determinat s fac ce zice lumea,sa ma marit cu cine vrea mama…:)))..asa m-am pus contra si m-am zburlit la orice aluzie privitoare la maritat si facut copii ca apoi nu au indraznit sa ma mai intrebe…nici macr mama care s-a resemnat dar in sinea ei tot spera, insa nu are curajul sa mai zica nimic ca stie ca explodez si ii dau n exemple de nefericite incepand cu sora ei batuta din a doua zi dupa nunta, la o alta nunta la care participau, pe motiv ca a varsat din greseala cinzeaca de tuica si l-a stropit..I-a tras cateva palme rasunatoare de fata cu toata lumea si a stat cu obrajii inrositi de palme toata seara ….i-am zis ca eu ii puneam aluia farfuria cu sarmale in cap si ii spuneam ca fac ceva pe el si nunta lui…Nebunul o calca in picioare pe matusa mea cand era beat iar pe copii ii dadea cu capul de pereti …A avut acum cativa ani tupeul sa o caute pe matusa mea acasa la noi,cumplit de beat fiind si sa o loveasca pe mama cu capul de gardul de fier (in timp ce matusa tremura de frica inchisa in camara) in timp ce eu sunam la politie…Am avut asa draci ca a dat in mama si matusa era terorizata in camara , ca am luat primul bat iesit in cale (o prajina) si l-am lovit cu sete si l-am impins afara din curte…M-a injurat si facut in fel si chip, in nebunia lui el ma vedea inca o pustoaica de 165cm si nici 50kg care are tupeul sa il loveasca…matusa e mai mica de statura si mai slaba decat mine iar animalul ala o juca in picioare ,o lovea cu scaunul etc….Am facut reclamatie la politie si am spus ferm ca nu il iert…acum 5 ani i-a murit baiatul cel mare nenorocit tot de el si anul urmator a murit si animalul de unchi…pe care nu am vrut sa il vad in cosciug sa il mai am pe retina si asa…A avut parte tot de mine sa alerg impreuna cu niste veri sa ii oranduim cele lumesti de dragul matusii nu de al lui……Cu asa exemplu si multe altele in jurul meu (mai am prietene maritate de multi ani si nefericite ) am decis ca mai bine imi traiesc viata cum simt si imi asum asta, durandu-ma la bascheti de vorbele lumii.
Comentariu beton!12
Mi-am amintit de sperieturile si teoriile mamei legate de sex , barbati, ce zice lume, ce sa nu fac, sa nu ii fac de ras bla bla…marcante pt ca daca in copilarie eram prietena cu ei,ne bateam,jucam fotbal,miuta si altele brusc, cand le-am vazut schimbarea de atitudine incepeam sa fiu salbatica..sa ma zburlesc daca ma luau de mana chit ca eram poate lesinata,indragostita de tipul care incerca sa se apropie de mine…si mi-au trebuit 22 ani pana sa decid sa vad cum este ce imi interzicea mama ….proasta decizie in alegerea persoanei dar nu mai conteaza …oricum dupa 30 am realizat ce vreau de fapt si nicio teorie nu m-a determinat sa fac ce zice lumea,sa ma marit cu cine vrea mama…:)))..asa m-am pus contra si m-am zburlit la orice aluzie privitoare la maritat si facut copii ca apoi nu au indraznit sa ma mai intrebe…nici macar mama care s-a resemnat dar in sinea ei tot spera, insa nu are curajul sa mai zica nimic ca stie ca explodez.Cand intreba ii ofeream n exemple de nefericite in casatoriile dorie de parintii lor, incepand cu sora ei batuta din a doua zi dupa nunta, la o alta nunta la care participau.Motivul bataii a fost ca a varsat din greseala cinzeaca de tuica si l-a stropit..I-a tras cateva palme rasunatoare de fata cu toata lumea si a stat cu obrajii inrositi de palme toata seara ….i-am zis ca eu ii puneam aluia farfuria cu sarmale in cap si ii spuneam ca fac ceva pe el si nunta lui cat si pe ce zice lumea…Nebunul o calca in picioare pe matusa mea cand era beat iar pe copii ii dadea cu capul de pereti …Numai normali nu au fost verii mei….A avut acum cativa ani tupeul sa o caute pe matusa mea acasa la noi,cumplit de beat fiind si sa o loveasca pe mama cu capul de gardul de fier (in timp ce matusa tremura de frica inchisa in camara) cand eu sunam la politie…Am avut asa draci ca a dat in mama si ca matusa era terorizata inchisa in camara ,incat am luat primul bat iesit in cale (o prajina de rufe de fapt) si l-am lovit cu sete si l-am impins afara din curte…M-a injurat si facut in fel si chip.In nebunia lui provocata de tuicile baute el ma vedea inca o pustoaica (am 165cm si nici 50kg) care are tupeul sa il loveasca…matusa e mai mica de statura si mai slaba decat mine iar animalul ala o juca in picioare ,o lovea cu scaunul , ii smulgea parul din cap etc….Am facut reclamatie la politie si am spus ferm ca nu il iert chiar daca politistii incercau sa ma convinga sa il iert pt ca e unchiul iar el isi cerea iertare si apunea ca nu a facut nimic rau…acum 5 ani i-a murit baiatul cel mare nenorocit tot de el si anul urmator a murit si animalul de unchi…pe care nu am vrut sa il vad in cosciug sa nu il mai am pe retina si asa…de fapt nu doream sa am cosmaruri noaptea….A avut parte tot de mine sa alerg impreuna cu niste veri sa ii oranduim cele lumesti de dragul matusii nu de al lui……Cu asa exemplu si multe altele in jurul meu (mai am prietene maritate de multi ani si nefericite ) am decis ca mai bine imi traiesc viata cum simt si imi asum asta, durandu-ma la bascheti de vorbele lumii.
Bai frate, inca asa de bine cum m-am simtit azi de la atatea minusuri, mai rar…merge la starea asta piesa noua a lui Cheloo, aia cu smecherii cu tanga cu parfum de vibrator.Vinul l-am ingurgitat, acuma tot ma mir de disperatele de azi de pe sectiunea comentarii.E ca si cu femeile bune de pwla : alea valabile stiu exact cat valoreaza, nu dau doi bani pe parerea altora.In rest, niste curve masculine au tinut isonul azi, mwie le adresez cu aceasta ocazie.
Batrane, tine minte de la faiantaru’ !
Astea pana la urma or sa-l dea afara de pe blogul lui.
@Faiantaru’, bă, ești dement, am râs cu zgomot, jur. Parcă mă imaginam plecând de aici cu capul în jos, terminat. :)))))))))))))))))))))
@Faiantaru’, adica tu crezi ca-l putem pizdifica pe Mihai???
???????
Esti paliu omule!!!
?????
Hai că m-am trezit și eu… tata și mama nu s-au băgat dar am ajuns să mă mut din cauza vecinătății cu soacra, este jale, vă jur, locuiam pe același palier, venea dimineața la ora 6 să-și bea cafeaua cu mine, în timpul ăsta se uita cum mă îmbrac. Am luat decizia de a mă muta în alt oraș după ce într-o dimineață mi-a spus că se vede bareta de la sutien. Nu mai dau alte detalii… este groaznic
Pentru fetele lacrimogene de azi :
Delia-Da mama
F.N.
Si inca ceva la sentiment :
https://m.youtube.com/watch?v=5MvDXRlkMuc
Guit voios de pioner!
Independent de particularitățile fiecărei povești de viață, vreau să văd ființa 100% liberă și fericită pe lumea asta.
Ce dracu’ am face în relațiile noastre perfecte? Am căuta șarpele și mărul.
Și dacă nu e ok treaba pt ce faci copii? Ei suferă cel mai mult la faze de astea cu despărțiri.
Ce inseamna a fi fericit? Pe mine, de ex, printre altele, ma fac fericita o carte buna, un pahar de vin alb, un concert rock, un futai bun..si lista continua. Da, e fericire de moment, dar is fericita!
Nu stiu eu daca sunt fiinte fericite 100%, dar cunosc cateva specimene de-astea care incearca sa traiasca fain si sa se bucure de ce le ofera viata.
Cat despre intrebarea retorica de ce faci copii daca treaba nu e ok: ti-ai gandit ca, uneori, lucrurile se strica dupa ce a venit copilul pe lume? Da, plecam la un drum alaturi de un om, convinsi ca vom merge alaturi de acea persoana pe cararea vietii pana la capatul ei. Uneori, insa, cararea se frange pentru unul dintre ei.
Ce faci daca se intampla si daca intre timp in peisaj a aparut o mogaldeata? Iti spun eu: te recompui, atata cat se poate, apelezi ca sprijin specializat (terapie) si te re-descoperi.
Si da, incerci, (si uneori iti si iese) sa razi, sa traiesti, sa iubesti, dar mai ales sa ierti.
Cu stima!
Fericit ești cu adevãrat când împărtășești din ce ai (sufletește și material) cu altcineva. Adică, dai de la tine și primești de la celălalt. Dar schimbul nu e: dai ca să primești ce crezi tu că are de dat celălalt. Dai că așa simți. Nu numeri, nu contorizezi, nu pui în balanță. Fiecare dă într-o relație cât îi pasă de celălalt. Și dacă crezi în chestia aia că relația schimbă oamenii în bine… Sorry, dar doar în filme. Cu timpul relația se tocește.
Să fim realiști. Fiecare a avut o viață înainte să întâlnească raza lui de soare. Se cheamă obișnuință, tabieturi. Fiecare vrea spațiu personal în relație. Oricât de mare ar fi vâlvătaia. Nu mai visați la mu-mu-mu de acum la infinit.
Și vis a vis de lucrurile se strică după ce vine copilul pe lume. Sigur că așa e. Corect. Nu mai dormi cum trebuie. Nu mai ai timp pentru tine. Ești mai nervos. Mai nemulțumit. S-a dus liniștea. S-au dus excursiile. S-a dus shoppingul, cititul, băutul și alte alea de te făceau mulțumit. Totul e pe apucate. Dar dacă e de comun acord…te obișnuești și ajungi chiar să te amuzi. Ce ai fost și ce ai ajuns.
Cât despre relații…e prea mult de zis. Un cunoscut a rezumat în două cuvinte: iubire, nu orbire. Eu zic că restul e …film și literatură.
comentariu ¨¨best of ¨¨….cuvinte putine si esenta adevarata…
Ma regăsesc atât de mult … Voi adormi târziu, gândindu-mă la cat de traumatizată am fost in copilărie si in adolescență … La sutele de nopti in care am adormit plângând … Relatia mea cu mama nu exista, desi vagi încercări de apropiere au existat din partea ei. Nu pot uita … Nu pot ierta ….
Oana, scrisesem si eu ieri ca nu reuseam sa-mi iert parintii si toata noaptea m-am zvarcolit de intrebari. Cum sta treaba cu iertarea asta? Si cu uitarea? Unii (se lauda ca) iarta si ca uita adica iata cat de buni sunt! ( Si poate chiar ca sunt buni!) Altii duc saci de neiertare in spate toata viata. Pentru ca pur si simplu nu pot ierta. La mine a lucrat timpul, m-a ajutat. Trecerea lui…
nu cred ca exista in lume 1% din parinti care sa doreasca raul propriilor lor copii……rusine pentru copiii care cauta in scuza asta nereusita lor in viata…..ei chiar nu merita la randul lor sa devina parinti……sa isi lege trompele toate mamele care gandesc in felul asta despre parintii lor
Când vei afla cine ți l-a trimis, să-mi confirmi dacă e moldoveancă… eu așa cred!
Nu ti se pare ca esti clinic de nedelicat?
am citit am dat sa plang compasional si apoi mi-am revenit….ea maritata cu forta din efectele de ura ale educatiei materne..si indiferentei unui tata ¨¨care rezista pana la capat¨¨..abandonata in fundul gol gen ¨¨te dreaq…ti-a placut pwla si te ai dus cu sarantocul ala cu ma-sa aia imposibila¨¨…acum revenim la ¨¨impostorul¨¨ reclamat aici……¨¨impostorul¨¨ probabil mai mult ca sigur a fost ajutat la greu de parinti si a tras din greu sa aiba si sa isi faca o familie cu cine o vrea, ¨¨casa in care suna telefonul¨¨ si ea raspunde in fundul gol…injurand……¨¨suna soacra si te inflamezi ?….ai uitat ca virgula casa in care stai tu in fundul gol v-au cumparat-o ei..?…ca ¨¨prostul si animalul tau sot¨¨ mergea la munca din greu in timp ce tu faceai ¨¨depresie post natala¨¨ a se traduce in ¨¨nu mai pot fetelor sa ies cu voi ca urla pacostea asta de foame din trei in trei ore¨¨………ca ¨¨animalul¨¨ s-a saturat sa ii tot faci parintii de ocara in conditiile in care ai tai nu mai vor sa stie nimic de tine…..??….cred ca ti-a zis prima data sa taci ca nu e corect ce spui…..a zis a doua oara….a zis si a treia oara….apoi dupa cei doi ani cand ti a trecut depresia post natala si te-ai angajat cu greu vanzatoare la dugheana din colt ¨¨tot din cauza ta animalule ca nu aduci suficienti bani¨¨…..toate bune….pana intr-o seara de over, over work ajuns acasa ora 11 noaptea copil plangand…mama lui nu e…sunat…..o data de doua ori de trei ori…..raspuns ¨¨ce ma tot stresezi?¨¨….am si eu dreptul la o viata personala..sa pot iesi cu fetele?…hmmmm……(si sef,su patronul un balos gras insurat cu o grasa mai mare ca el…are acum dreptul la viata personala…sa iasa cu fetele)……morala ¨¨no more comments ¨¨ si nu bate-ti animalele..
Sorin nume kilometric,
Toată lumea are un pic de dreptate. Dar atât timp cât maica-ta nu te-a bătut de sa te puși pe tine și sa te umple de sânge, cred că ti-e greu să înțelegi de ce a preferat sa fie cu unul care o iubea. Presupun ca pentru ea a fost raiul sa fie cea mai importanta persoana pentru cineva. Și eu nu văd cum poți să o condamni ca i-a plăcut pwla si nu geografia. Și ca avea oroare de toți cei care insistau sa-I spuma ce sa facă dar ea își imagina ca ăsta înseamnă sa fii normal. Per total, se pare ca ea știa ce vrea, oricat căcat mănânci tu cu drepturile altora sa o frece la icre. Numai ca acea și bun simț așa ca nu le trântea în nas sa-și mai vadă dracului de pizdele proprii și sa o lase pe ea în pace. Mă pis pe toți cei care o văd pe ea vinovată. Negi ca barbat-su era un pampalau fără coaie? De ce în plm ți se Pare ție ca era cea obligată să suporte toațe căcaturile? Le-a suportat. Dar de ce nu ar avea voie să spună tuturor ca e de căcat să accepți sa trăiești așa, mai ales când s-a copt la minte și a ințeles cum e situația, cu tot cu erorile ei? De ce în plm ți se pare ca e cineva condamnat pe viață dacă a greșit? Și aud ca ea e cea vinovată. De ce, mă rog? Pentru ca nu a acceptat să trăiască în continuare ca o legumă? Era obligată, nu? Sa mori tu, pishwaitzer cu ochi? Nu mă bag de obicei, dar sunteți aici câțiva boi la superlativ, iar tu ești cel mai prost dintre toți.
e democratie peste tot……de ce o sugi daca nu iti place ?
esti maritata?…..ai copii?….cat despre ea pe bune niciodata nu am inteles de ce curvele ¨¨non interes¨¨….adica cele proaste care nu presteaza pe bani……prefera ¨¨un pampalau din asta fara coaie cum ii zici tu¨¨……ii fac un ¨¨scurt¨¨….ca in filmele in care asta statea cu laptopu sub patura sa se fereasca de ma-sa……¨¨i-a pus pizda pe fata¨¨ se chema asta pe vremea mea de n-a mai vazut ala nimic…o imbraca fraieru pe ¨¨pisi¨¨ prin ceva mall….apoi ea cu pshicul plin pleaca in zbor dupa alt prost dar high level….libera la mare
Cum ar veni, dacă i-ai ajutat, nici nu știu dacă a fost așa, ai dreptul să-ți bagi nasul în pizda noră-tii sau în chiloții ginerelui. Si sa le dictezi tu ce să facă. Sa nu cumva sa-i lași să trăiască. De toți banii, vorba aia. Și ăia sunt sclavii tăi. Cam așa vezi tu lucrurile.
parasuta si a asumat de la inceput cum o sa decurga viata ei in urmatorii ani….a fugit din puscaria de maxima securitate a maica-sii (cu cine o semana oare) intr-o puscarie in care avea dreptul la ceva free sex….cand nu suna telefonul…..acum crede ea a evadat de tot…..ma bucur mult pentru ea si copilul (copiii ) pe care i-a lasat animalului…….o sa i-a sex oral tot timpul anului de la orcine…..mai putin in timpul sarbatorilor legale pe care toata lumea le petrece in familie…..PS Barbatul tau nu a avut ¨¨oua¨¨….sa-i de-a maica-sii doua peste bot ca suna cand erai tu in pizda goala…dar tu ai avut tatze in fatza sa pleci cand propria ta mama ti-a dat un sut in cur..?…..ala te-a iubit si din mila si compasiune..si probabil un tip putin timid…dar..si tu ca si ma-ta tot parasuta o sa mori…
Carevasazica asta face aurolacul din om…
¨¨aurolacul¨¨ sorteaza sistematic viata si lucrurile de aruncat din ea….
Lell esti maritata?…..ai copii?….cat despre ea pe bune niciodata nu am inteles de ce curvele ¨¨non interes¨¨….adica cele proaste care nu presteaza pe bani……prefera ¨¨un pampalau din asta fara coaie cum ii zici tu¨¨……ii fac un ¨¨scurt¨¨….ca in filmele in care asta statea cu laptopu sub patura sa se fereasca de ma-sa……¨¨i-a pus pizda pe fata¨¨ se chema asta pe vremea mea de n-a mai vazut ala nimic…o imbraca fraieru pe ¨¨pisi¨¨ prin ceva mall….apoi ea cu pshicul plin si refacut pleaca in zbor dupa alt prost dar high level….libera la mare