Io mă cam plimb zilele astea și am avut chef de scris pe blog ca măgarul de bâtă. Da’ uite că avem o aspirantă la titlul de invitat permanent, și am numit-o aici pe miss Alina, cea cu textul feșonist, care v-a cam plăcut. Tot ‘mneaei le zice și azi.
…………………………………………………………………..
Mă scuzaț’ că vin pe-aici doar ca să mă plâng, da’ csf? N-am csf. Bănuiesc că vouă nu vi s-a întâmplat niciodată, da’ io am un șef idiot. (Și-o zic cu toată dragostea, #iubeştețaproapele).
M-am infiltrat într-o corporație ultra-inter-multi-națională, sperând că scap de românismele din SeReLe-urile autohtone. Doar ca să aflu că nu noi le-am inventat, ci americanii (de câte ori vorbesc cu ei, îmi vine să-i întreb dacă au neamuri la Dolhasca).
Să revenim la șeful meu. Sunt sigură că voi ați dat până acum doar de manegeri pâinea lu’ Dumnezeu, deci vă rog să faceți un exercițiu de imaginație. Se dă una bucată puștan manager dă douăjpatru dă ani (cu totul, nu de muncă), absolvent de facultate de renume internațional (ati auzit de ea prin filme), mai important dăcât el înșiși (da, „înșiși”, pentru ca personalitate multiplă). Se mai dă subsemnata: nejte ani de muncă, overachiever, să rupem norii, alea-alea.
Boooon. Cum merge exercițiul de imaginație? Simțiți #dragostemulta? Perfect! Și io simt în fiecare zi. Vă zic numa’ două povestioare scurte, că, din experientă, de la trei încolo încep să-mi explodeze sinapsele.
1. Bag ca Migu’. Stat peste program, îmbrăcat frumos, raportat civilizat, cum se face când ajungi la întreprindere nouă și vrei să te afirmi (şi să arăți că acest brav popor descendent din măreții daci nu e doar mâncător de lebede). Aplauze furtunoase din public. Cer concediu. „Aaaa… o săptămână intreaaagă? Așa muuuult?”
2. Bag ca Migu’ supersonic. #300% (chiar – merge pe Instagram cu #cifre-și-procente? Că nu frecventez). Mă fac șefă-dă-şefă, șefă de proiecte, rupem norii pretutindeni. Cer mărire. „Aaaa…păi tu ești din România…deja te plătim cam mult”.
Coae Stimate manager, ejnebun?! Atât ai dă zis? Că sunt din România? Păi f…-ți m…ii m.-.ii (că-s o duamnă și nu pot cu limbaj buruienos), apăi tu îmi dai să îți fac cam… hmmm… toată treaba ta, tu iei dublare de salariu, da’ io-s din România și nu mă cheamă Allison? Să mori tu! Să îț’ dea ăl dă sus multă sănătate.
Cum merge cu exercițiul de imaginație? (Eu vizualizez răngi, chei de paişpe și gingii)
Deci gata, am terminat. Nu mai mă plâng. Doresc doar sa va transmit că mă roade pizma maxim că voi aveți șefi mișto, care va trimit vinerea acasă mai devreme, nu vă sună în concediu și vă dau bonusuri cu fiecare ocazie.
P.S. Știți pe cineva care angajează pe mulți bani o ravisantă ultra-performantă? Mulțumesc anticipat!
sursa foto
Doar ce am avut o discutie cu un inginer plecat din romania de 20 de ani, cu priivre la managementul de aici: tipic romanesc.
Reducem costurile ca sa vada domne mai sus ca am facut economii, ca suntem manager da manager. Nu mai avem nevoie de buget de traininguri, ce atata invatat, lasa ca merge si asa. Ne pleaca oameni vechi, foarte buni ? lasa ca ne descurcam. Csf ncsf…
@Ciprian, şi ce-are dacă pleacă oamenii vechi? Las’ ca găsim alții.
Relax. Asta aud de 3 ani in Emirate. Ca sunt din Ro si ar trebui sa pup si mana . Si uite asa demisii peste demisii. Poa intr-o zi dau de ala pâinea lui Dumnezeu.
@isabelle, sau poate câștigăm la loto 🙂
Minți! În Emirate îi doare în c–, de unde ești! Toți sunt sclavi acolo!
Mi se pare mai important sa stiu si EU ce fac pentru acea paine a lui Dumnezeu…
Oamenii BUNI nu demisioneaza din cauza banilor, sau a concediilor.
Cimpanzeii pleaca din cauza banilor sau a concediilor.
Oamenii BUNI, care intr-adevar fac o diferenta si lucreaza cu adevarat la acea firma, la dezvoltarea acelei firme, vor pleca pentru ca nu li se asculta ideile. Pentru ca nu li se ofera dreptul sau oportunitatea de crestere.
As fi curios sa stiu ce inseamna pentru tine „painea lui Dumnezeu”. Un sef care-ti da bonusuri cu fiecare ocazie, si concediu mult, si bani multi?
Imagineaza-ti scenariul in care familia ta, este firma, si tu esti Sefa.
Daca ai face tu chestia asta cu membrii familiei (firmei), sunt convins ca ai da faliment in secunda urmatoare.
Adevarat: daca membrii acelei familii (angajatii), sunt niste oameni responsabili, care lucreaza cot la cot cu tine in gasirea de noi idei si solutii, si participa activ la dezvoltarea acelei firme, atunci e clar ca exista o abundenta din care se pot oferi acele salarii si bonusuri.
Si…mai e adevarat si, daca acea firma, are bani cu nemiluita, atunci iar, e ok sa fie bonusuri, etc. Dar trebuie sa stii ca intr-o asemenea firma, sefii sunt painea lui Dumnezeu, pentru ca nu dau banii de la ei. Nici macar de la firma nu dau. Dau dintr-un fond, din banii investitorilor, care… mai devreme sau mai tarziu o sa vina sa-i muste de cur, precum nimic nu e gratis in lumea asta…
Trebuie sa intelegem asta… Toti…
Nu pot sa te las singura intr-ale tanguirii,zau.Stai sa ma bocesc si io:)).Merg la munca,dau 300% si ce crezi?!Ie buni barbatii,mai,ca ei nu raman gravizi.Sa moara,sa faca,sa sparga!Pe bune?!De cand am nascut nu-s buna pentru ca nu am intrat in menopauza si al dracului sot ma poate embarasa oricand.Deci ia de aci!Vrei marire?Vrei avansare?Canci!Poti sa ramai embarasada oricand si sa ne lasi cu ochiul in soare!Deci renunti si te multumesti sa faci doar si numai doar ce ti se cere ….pentru ca de ce mortii ma-sii sa te mai stresezi daca esti obsedata sexual si cu riscul permanent de a te insarcina?!Cum ziceam …noi sa fim sanatoase ca de sefi e plina lumea.Te-am pupat pe stres!
Comentariu beton!20
@Andreea, aaaa… avansare? păi cum avansare? Dacă face ala micu’ febră și nu poți ajunge la ședință?
Am cunoscut și eu o doamnă derectoare de haşer care ar fi vrut poză cu steriletul la semnarea contractului. După ce m-am măritat mi-a explicat ca cel puțin 2 ani „nu am voie” să mă apuc de făcut copii.
Eu a trebuit sa jur pe rosu ca nu mai fac,sa exemplific cu un pumn de anticonceptionale luate pe nerasuflate si ce crezi?!Am ramas la „barbatii ie cei mai buni ca nu raman gravizi”.La cea mai mica greata(bila bat-o vina)eram privita suspect si eram banuita ca am facut sex(nu e voie!nu e voie!femeie rea si prolifica intr-ale bebelusilor).E bine ca tie ti-a dat un termen de doi ani in care sa nu te puna necuratul sa faci ceva cu ochi…la mine expira termenul o data cu ovarele?.
Sau zici ca dupa un control gineco ai descoperit o raceala netratata care ti-a facut ravagii pe instalatie
Te plangi tuturor ca ti s-au redus sansele de a face copii cu 98%.
Lumea raspandeste zvonul ca na,( nu)ne bucuram de raul femeii….
Si daca se intampla… Hmm… Stii ca mai aveai 2% sanse de de embarasada, nu?
Facuta acum 2 ani de o vecina… Pt ca sef’ sa o tot sarea de la promovare pe motiv ca poate ramane gravida si n, ce seface cooperativa dupa aia….
@Miki, da’ șef-sa nu era în pericol de embarasada?
Peste fix o săptămână mă mărit, așa că ieri, șefa mea a simțit nevoia să avem o discuție. Vaidecapulșidezilele mele. Mi.a zis că mă roagă insistent să evit să mă împuiez, acum că m.am hotărât să zic „da“. Ea are un copil și plănuiește să.l facă pe al doilea în următorii doi ani. I.am zâmbit și i.am zis că putem face o întrecere…care rămâne gravidă mai repede.
Puțin riscant, recunosc, dar săptămâna trecută mi.a refuzat o mărire de salariu, pe motiv că „ar trebui să reduc cheltuielile cu nunta, ce mi.a trebuit nuntă?“ Nu, șefa nu e invitată la nuntă. :))) da, muncesc de.mi sar capacele, dar îmi placeeeeeee.
@Cătălina, o adevărată duamnă șefa ta…
Casă de piatră! 🙂
Idiot ma gandesc ca se numeste. Micutul este de peste ocean? Lasa cheia de 14, ia si tu o cheie franceza ii fixeaza mai bine mufa sau ma rog muianul.
@Marius, după ce ți-ai dat seama? 🙂
@Alina dupa ce mi-am dat seama de ce? oricum, idiot pt „ideile crete”, de peste ocean pt ca le stiu mentalitatea (am lucrat ceva vreme peste ocean), dar culmea acolo sunt spirt si nu-si dau in stamba chiar asa. eee cum pleaca si ei in lumea larga se cred acidul din sprite si soarele se invarte doar in jurul lor.
@Marius, de unde ti-ai dat seama ca e de peste ocean voiam să zic. Mda… cam asa e…
@Alina intuitia – de cand am citit facultate de renume international. (putea fi state sau anglia) astia de prin anglia sunt oarecum mai altfel, dar nu foarte departe de verii lor de peste ocean. 🙂
Eee… eu am apucat vremurile cu , aprozarul, alimentara, gostatul, croitorie{ nu feisan }, cizmarie { nu suz dizain}, deci multi- ultra -internationalele-corporatii, dupa cum imi dau seama sunt cam de porc, daca asa isi trateaza personalul care munceste de rupe. Hei rup, hei rup:)))). Alina cu Rochia, asta nu se numeste exploatare, sau f*tere la creierii la nervii din cap ???
@Dede Cati, ba cam aşa se numește. Cică s-ar fi abolit sclavia, da’ încep să cred că sunt doar zvonuri.
@Alina: Ai grija ce-ti doresti… E drept ca si ce avem acum, este oarecum similar cu sclavia. Dar… nu cred ca ai vrea sa fii sclav, precum au fost acei sclavi originali.
In sclavie, nu aveai drepturi, nu erai platit, aveai doar portie de mancare ca sa iti dea putina forta de munca. Era ca o inchisoare fara gratii.
Acum insa… Ai drepturi (oarecum), pe care le poti folosi, esti libera sa faci orice, sa inveti orice, sa participi.
Daca termini o facultate cu gandul ca „o sa imi gasesc un job, pentru ca am scoala”, n-o sa gasesti in veci acel job.
Cel putin nu pe acela care-ti place.
Daca esti pasionata de ceva, n-o sa te consideri niciodata sclav, si nu iti trebuie facultate, sau scoala. Mai ales in era internetului, unde informatia e la 0,2 sec. de fiecare dintre noi.
Am prieteni care fac tamplarie, constructii, unii chiar spala haine, sau calca haine, dar fac toate chestiile astea asa de bine, pentru ca sunt pasionati, incat au acum business-uri foarte bine inchegate.
Si nici unul din ei nu se simte exploatat. Si crede-ma ca muncesc mai mult de 12 – 14 ore pe zi. Si toti au familii (copii, nepoti, etc).
Nu cred ca vreunul din ei se simte sclav.
@Cip, perfect de acord. Doar că aici mai glumim și noi nițel 😉
Macar sa ti-o fi indulcit cumva, „va platim peste nivelul pietei de munca locale”, dar nu, direct „Izaurooo !”. Altfel, atat cu conditia in sine, cat si cu „paradoxului sefului”, fara a le mai detalia, nu te vei impaca maine. Poate niciodata.
P.S. Nu fa prostii ! Ca altele. 🙂 Cel putin pana nu esti pe partea sigura.
@Faiantaru’, nema îndulcit. Aproape că apreciez sinceritatea 🙂
Nu fac prostii, deși tare mi-a venit să-mi pun poalele în cap și să-i transmit multe urări sincere…
Trecând peste tonul glumeț al postului (by the way, suuuperb), nu am putut să nu fiu lovit de amărăciune. De ce ne-o fi așa de greu nouă, bărbaților, să înțelegem că, uneori, femeile fac puțin mai mult decât ar trebui? Că, uneori, fac joburi care erau doar ”ale bărbaților”?. Am întâlnit femei polițist, jandarm, pompier, militar, inginer, medic…etc, care, pe lângă faptul că își fac treaba bine sau foarte bine, mai fac și altceva.
Aici vreau să mă opresc: dragile mele, fără niciun fel de glumă și niciun mișto, întreb la cel mai serios mod: cum dracu reușiți, după 8-10 ore de muncă, să mai veniți acasă, mai faceți și curățenie, îngrijit copil/copii, mâncare, și toate căcaturile mici/mari din casă, dar culmea, aveți timp să zămbiți, să glumiți, să ne faceți mândri de voi?
Cum faceți de rămâneți frumoase mereu?
Pentru mine este un mister, de aceea, uneori, vin acasă cu o floare doar pentru că e miercuri. Și e o zi de miercuri frumoasă, poate puțin mai frumoasă.
Și azi, deși e sâmbătă, vă rog, pe cele care citiți blogul lui Mihai, să considerați că e miercuri. Sărut mâna.
PS. Știu că, ce am scris nu prea bate cu postul, dar, așa am simțit și, în plus, sâmbăta nu înjur…șefii…:))
Hai să fiți iubite! (Na, am schimbat azi urarea, de-al dracului, așa).
Comentariu beton!19
Eu cred ca-s genele de vina(nu,nu alea din care fluturam suave).Eu fac parte din categoria „incordate”….la modul ca vin de la servici si-mi zic „hai ca ma mai incordez o data si fac si piata,iau si copilul de la gradi,mergem si in parc,ii dau si alui meu un mesaj gen”mi-e dor de tine”,ajung si acasa intr-un final si ma apuc de mancare,spalat,calcat,ordine,etc”.Dar toate sunt pe sistemul „hai ca poti!hai sa ma mai incordez o data!” cu toate ca uneori tot ce ne dorim e sa zacem pe canapea cu o carte buna in fata ochilor.Cred cu tarie ca asa suntem construite.Iti multumesc pentru aceasta zi de miercuri si sa fim iubite!
@Andreea. Exact asta încerc să înțeleg eu…de unde atâta energie?
Iubirea,dragule,este motorul care produce atata energie…..si nevoia noastra de a controla totul(asta ca nu cumva sa devin prea serioasa?)
Lasă, că noi, bărbații, dacă nu suntem controlați, facem numai prostii.
@SorinB, offf ce frumos ai zis 🙂 Păi cred că multe femei reușesc toate astea pentru că au acasă bărbați ca tine. 🙂
Sorry, încă nu i s-a făcut milă niciunei femei, să mă ia de bărbat.
la un moment dat era un post la care s-a făcut o coadă kilometrică de candidate. îmi amintesc precis, că eram și eu la coadă. 🙂
Exist specimene de genul asta si autohtone. Țineam 3 servicii, program 24 ore/ 24, Weekend-uri, eram practic permanent la job. Intr-o sfânta zi de vineri ma duc si ii spun:
Boss, am nevoie de cateva zile sa-mi duc familia la mare, am delegat pe cutare sa-mi țină locul..
Asta intr-un moment de mare generozitate zice: Fie, ai 2 zile :).
Great, am închis telefonul si m-am întors vinerea următoare. 🙂
Norocul meu ca nu au fost probleme in perioada aia si asta nu a spus nimic.
@dninn, și n-a luat foc firma, nu? Deci se poate 😉
Absolut…cred ca așa se întâmpla si in alte firme, dar nu putem generaliza. Cert este ca anul trecut, după 17 ani in firma, am plecat. Si bine am făcut, acum am alte opțiuni si am luat-o de la capăt, intr-un domeniu total diferit dar îmi place ce fac si sunt mult mai bine plătit. Recunoașterea a ceea ce faci contează, așa ca dacă spui ca îți place unde ești sper ca șeful tău sa ajungă sa te aprecieze :). Dincolo de asta, primul text bestial, acesta dulce-amar, sper sa te mai citesc pe aici. 🙂
@daninn, e de apreciat curajul de a pleca după 17 ani, când deja știi tot ce miscă acolo și te-ai învățat cu oamenii…
Cât despre scris p-aici, mulțam, să vedem cât o fi chiria la boss Vasilescu 🙂
@Alina: chiar dacă nu iti vine sa crezi la mine la munca e ca in partea din finalul textului, fără gluma! E o firma firma iar in Romania suntem doar manageri romani (toți drăguți si care dam si primim rasplata după munca). Eu fac naveta zilnic 100 km dus, 100 km întors si am frizat pana cum câteva oferte de pamflet companii la 5-20min de casa. Asa ca dacă vrei sa pleci din București spre vestul tării, da de știre!
@Relou, chiar mă bucur că există firme de genul ăsta. Și ma întristează că sunt atât de puține… Și să știi că te țin minte dacă mă lovește gândul de mutat 🙂
Eu am o șefă super, numai că nu lucrez la corporație,.Șefa știe că avem salarii de căcat, sporuri ioc și atunci ne ajută cum poate: ne lasă să plecăm în concediu când vrem și căte zile vrem, sau să plecăm mai devreme când avem o problemă. Dar și noi dacă e o situație de urgență nu zicem nu. Salarii nu ne dă mai mari, că nu ea decide, ci șefii mai mari,dar…aici e altă poveste.
Dar știu cum e să ai șefi idioți, am avut una de asculta pe la uși ce vorbeam și ura pe toată lumea ( cred că s-a născut supărată că n-am văzut-o zâmbind niciodată.) Nu ne lăsa nici să plecăm să ne luăm măncare. Deh, oameni și oameni…
@GabiI, sau oameni și șefi idioți:)
Fix asta a fost motivul principal pentru care am renuntat la vanzari si la joburi in tara o buna bucata de vreme…un sef prea tanar si culmea cu alta calificare decat domeniul de activitate de atunci…bineinteles el era ala destept si bun vanzator iar eu doar ala de se plimba prin tara si stabilea contacte si facea dosare de oferta…laude…pola,nu ca ar tine de foame, marire de salariu- esti nebuuun?…dupa nici 3 luni pfuuaa…nu prea conta ca am prins ditai fabricoiu de utilat…pe atunci vo’ 3 mld. lei…a…si mai si aveam in spate 5 ani de vanzari materiale electroconstructii si automatizari…
Macar acuma ma zbat pentru mine…ma multumesc cu cat imi iasa si gata desi e al naibii de greu singur da asta e….:)))…desigur nu vanzari.
@Florian, eu tot nu pot să pricep cum ajung mari șefi unii care au terminat școala de 5 minute.
Guess what! Cică tot cu PCR (pile, cunoștințe și relații)!
Mi-a explicat un expat cum că, ptr anumite poziții, e vorba de încrederea pe care o are corporație (adică nește șefi mari), în tine. Nu mai contează ce și cât știi, ci dacă au încredere în tine și vor să-ți dea o șansă.
Asta și școala potrivită, care îți dă acces la persoanele potrivite, din domeniile potrivite.
Cică un șef de-al lui din Africa de sud îi povestea cum copchilul a terminat o „școală potrivită”, iar Caterpillar l-a făcut mare conducător de oști undeva în Asia (și nu, nu doar o țărișoară de-o insulă mică). Ei bine, copchilul = 26 de ani…
Nici eu nu stiu…in schimb macar al meu era bun de gura…si avea si scoli…facultati si etc…(economist totusi)eu doar liceu de electro (da stiu …sunt autodidact si asta fara sa ma laud).
P.S. am si martori…:)))
Din punctul meu de vedere, bine vă face! Dacă aș fi în locul idiotului ălă aș face și mai rău! Am lucrat o viață la stat, Electrica și 4 ani la Enel, după ce a cumpărat Electrica! Ce perversiuni ale românilor am văzut, am rămas mască și am ieșit la pensie! În concluzie, bine-ți face, meriți mai mult, părerea mea!
@gheo, deci să ne chinuie pe toți pentru că în Electrica erau oameni răi. Bun raționament 🙂
Depinde la ce fel de sefi ne referim.
Exista doua tipuri:
1. Sefi numiti in pozitia de sefi, care de altfel nu au nimic in comun cu firma la care lucreaza. Sunt doar niste bieti angajati…
2. Sefi, care sunt acolo pentru ca ei au facut totul. Ei au gandit firma, ei au gandit produsul / serviciul, ei au facut TOTUL.
Prima categorie, desigur, sunt cei la care probabil se refera acest articol. (Sper).
Este seful numit pe pozitie, de multe ori, din pura intamplare, sau poate pentru „merite deosebite”, oricare ar fi motivul, el este cel care urla, da ordine complet aiurea de cele mai multe ori, si nu are nici o treaba cu ceea ce se lucreaza acolo de fapt. Nu cauta sa creasca firma, ci cauta doar self-adoration, din partea tuturor.
Mai este numit, deasemenea, ORANGUTANUL ALFA.
A doua categorie, este acel antreprenor, care afla la un moment dat, ca nu mai poate face totul singur, si decide sa-si angajeze ajutoare.
Si acesta, poate deveni Orangutan, sau poate chiar Cimpanzeu, insa, acesta arata afectiune catre cei cu care lucreaza, si este orientat spre rezultate fezabile, spre idei bune, si spre oameni harnici si dornici de afirmare.
Nu este -in cele mai multe cazuri- isteric si sarcastic, si poate sa faca fata unui stres inimaginabil.
Iar cand vrem sa „fim angajati pe bani multi”, trebuie sa ne gandim la consecinte. Acesti bani multi, vin cu un pret foarte scump.
Pe de alta parte, concediile… Personal, mie imi place sa cred ca fac parte din a doua categorie de sefi.
Am construit un business cu fortele proprii.
Asadar, nu imi pasa cand angajatii isi iau concediu sau cat concediu isi iau.
Ar putea sa stea toata viata la mare for all I care.
Ceea ce ma intereseaza, este sa pot sa depind de fiecare din ei la nevoie.
Asta cred ca ar trebui sa intereseze pe fiecare sef. Roman, Chinez, sau American deopotriva.
„Bag ca MiG-ul”, este o expresie des folosita in randul romanilor.
Insa, ce anume „bagi tu ca MiG-ul” dragul meu angajat? Faptul ca bagi ca MiG-ul cod Python, sau C++, sau ca bagi ca MiG-ul customer support sau mai stiu eu ce… asta nu impresioneaza pe nimeni. Nici macar pe tine n-ar trebui sa te impresioneze, cel care „bagi ca MiG-ul”.
Nici un sef nu e uimit ca bagi ca MiG-ul, daca ceea ce bagi, nu e util, si nu e revolutionar.
Pamantul face cate o revolutie in fiecare an. Ar trebui si noi sa facem la fel. Tot ce trebuie sa facem, este sa gandim. Sa ne deblocam din pozitia de simplu angajat, catre ceva mai mult.
Sigur, este un risc. Multi nu vor sa gandeasca, sa-si asume raspunderi, sa „ia taurul de coarne” cum s-ar spune, pentru ca, -spun ei-, nu se merita.
Dar sa vedem ce inseamna asta. Nu se merita sa fii mai bun? Chiar trebuie sa te gandesti ca faci totul pentru un sef? Nu poti considera ca acel efort il faci pentru tine?
Da! Nu se merita pentru un porc / orangutan de sef. Dar se merita sa risc, sa depun acel efort, pentru MINE. Nu pentru el, nu pentru sef. Risc cateva zile de munca mai intensa, vin cu idei, vin cu prototipuri la care altii nu s-au gandit, pentru ca asta vreau EU. Sa vad daca POT.
De n-o sa mearga, de n-o sa primesc ciocolata si bomboanele din partea sefului, nu-i nimic. N-am pierdut decat 2 – 3 zile. Nimic mai mult. Am incercat, si am acumulat experienta. Pe care acel orangutan de sef nu are cum sa mi-o ia. Am invatat! Sunt mai bun!
Si, asta e valabil in orice tara. Nu doar in Romania. De fapt… e valabil cu precadere in lumea Occidentala. Unde toti sunt niste robotei la locul de munca. Si e nromal ca acest sistem sa de nastere unor monstri pe scaunul sefului.
Cip.
@Cip, ai punctat foarte bine niște lucruri.
Eu sunt de părere că relația angajat/angajator trebuie sa fie o colaborare, un parteneriat. Eu îți ofer valoare pentru biznisul tău (adică îmi folosesc resursele să contribui la succesul afacerii tale), tu mă plătești. Plec aici de la premisa că ce fac eu aduce valoare (măsurabilă cumva)
În paralel, da, mai obțin și ceva valoare pentru mine (experiență, skills etc), însă asta nu exclude ca relația să fie civilizată și corectă. Nu mă aștept să fiu plătită mai mult pentru că lucrez 3 ore în plus, dar mi se pare echitabil să fiu plătită mai mult când, după X timp de când am început sa lucram împreună, valoarea pe care ti-o aduc e de 3 ori mai mare (măsurabilă tot în bani). Ah, dacă tu ca manager nu consideri asta, explica-mi, că poate ai dreptate 🙂 Problema mea era legată de motivația „ești din România”
A masura efortul unui om, este intr-adevar ceva aproape imposibil.
Multi au incercat sa masoare resursele umane, multi o fac deja (KPI, Key Performance Indicators, etc), dar… personal nu pot sa fiu de acord cu nici o astfel de tehnica de masurare.
Practic, exact cum spuneai: relatia trebuie sa fie de partnereiat.
Insa, un asemenea parteneriat exista doar daca:
– Angajatul este perfect multumit. Asta insemnand faptul ca nevoile lui primare, (baza piramidei), are already met. Facturile, mancarea si viitorul celor ce depind de acel angajat sunt deja achitate si taken care of.
– Angajatul simte ca poate avea un cuvant de spus. Angajatorul il asculta, si lucreaza impreuna la ideile ambilor, in mod egal.
– Angajatul isi asuma anumite riscuri. Poate nu toate care si le asuma angajatorul, insa trebuie sa-si asume riscurile care vin odata cu ideile, cu efortul, si -de ce nu-, odata cu beneficiile job-ului.
– Angajatorul trebuie sa ofere sprijin moral, mai presus de toate acele bonsuri in bani, sau concedii.
Am constatat faptul ca, dupa un anumit nivel de salariu (la care angajatul este fericit, si nevoie lui dispar), angajatul, nu mai este motivat de bani. Ci dimpotriva, este demotivat, devine lenes, si este motivat, mai degraba de efortul pe care il depune, sa fie un efort constructiv, (nimanui nu-i place sa sape o groapa doar pentru a o astupa la loc), si deasemenea, din intelegerea pe care o are angajatul fata de firma respectiva si de ceea ce se lucreaza acolo.
Cea mai mare greseala pe care o fac angajatorii, este lipsa de incredere in angajati, si lipsa de comunicare.
Nu poti sa te astepti la ceva nou, si idei bune din partea angajatului, atat timp cat acesta din urma, nu cunoaste toate „datele problemei”.
Pe scurt, din punctul meu de vedere… Nu ar trebui sa mai existe acest concept de angajat-angajator.
Ca sa filozofam putin:
Ar trebui sa exista oameni care lucreaza impreuna pentru idei care ne fac viata mai usoara.
Bineinteles, suna ca o utopie, si aici apar probleme mult mai mari, despre care vorbesc multi filozofi, si sociologi, mult mai bine pregatiti decat mine. 🙂
Dar, toate acele probleme apar din cauza ca noi toti am fost educati de mici sa fim un obiect al societatii.
Am fost educati in acest spirit de angajat-angajator…
Si e trist…
Inca de la scoala ne intreaba lumea ce vrem sa fim cand o sa fim mari. Unii inca mai impun copiilor sa fie ceva anume. Fa-te doctor, avocat, etc. Nu fi muzician, sau pictor, decat daca ai tate mari sau are taica-tu bani, ca altfel mori de foame.
O educatie cu adevarat dezgustatoare, pe care, evident am avut-o si eu, si tu, si toti ceilalti.
Cand se va schimba aceasta educatie, vom avea parte de o lume mai buna…
Sper ca a fost ok ora de filozofie 🙂
@Cip, perfect de acord. Aşa ar trebui să se întâmple. Dar ce te faci, că eu am văzut scenariul descris de tine fix la 2 firme. Atât.
Ah, da – ai făcut tu o firmă în genul ăsta, mai fac și eu una, ușoar ușor contribuim. Da’ nu toată lumea are skilluri de antreprenor… sau dorința sa devină antreprenor. Și-atunci ce facem? Încercam să educăm managerii urangutani? O dăm dreq de fericire și zicem ca muncim doar pt a deveni noi mai buni? 🙂