Prieteni, am o curiozitate și n-o am degeaba, ci pentru că efectiv sunt rupt de treaba asta. Se fac acușica cinci ani de când n-am mai avut nicio treabă cu mediul corporatist și cu mersul la birou, prin urmare chiar aș vrea să știu de la voi dacă în continuare se mai practică treaba aia stupidă cu Secret Santa.

Bănuiesc că știți cu toții la ce mă refer, da? În perioada asta a anului, prin companii se organizează trageri la sorți în urma cărora ți se desemnează un coleg sau o colegă căruia sau căreia trebuie să-i cumperi un cadou.

Am detestat din adâncul sufletului meu acest obicei, pentru că mi se părea complet lipsit de sens. În 99,99% dintre cazuri îți pică un om despre care nu știi aproape nimic, dar căruia trebuie să-i cumperi un cadou. Care cadou, în 99,99% dintre cazuri va fi complet inutil și va ajunge doar să strângă praf.

După care mai urmează și ceremonia aia falsă în care se înmânează cadourile pe care o uram mai mult decât uram cadourile în sine. Jesus fucking Christ, aveam coșmaruri dacă mă gândeam că se apropie toată falsitatea aia îngrozitoare.

Vă zic, am detestat Secret Santa din rărunchi, așa cum am detestat și celălalt obicei absolut stupid cu strânsul banilor când era ziua câte unui coleg.

Pot să spun cu mâna pe inimă c-am urât asta cu banii mult mai mult decât am urât Secret Santa. Îmi creștea tensiunea doar când vedeam că intră în inbox email-ul care anunța că: „dragi colegi, astăzi colegul nostru Titi împlinește o prea-frumoasă vârstă”.

Și faza e că dacă sunt doar câțiva oameni în firmă mai e cum mai e, dar la una dintre companiile unde am lucrat eram atât de mulți încât primeam câte un email din ăsta despre dat bani o dată la câteva zile, că mereu era ziua cuiva.

Până la urmă n-am mai rezistat și-am dat și eu email, la rândul meu. Efectiv nu mai suportam, așa c-am pus conducerea în cc și-am solicitat să nu mai fiu întrebat vreodată dacă vreau să particip cu bani pentru zile de naștere.

Email-ul ăla a fost ceva revoluționar, pentru că din ziua aia s-a renunțat la strânsul banilor, lucru pentru care mi-au adus prinos de recunoștință toți colegii.

Nfine, revenind la Secret Santa, că de la asta ne-am luat. Băi, nu știu, cadourile sunt o chestie destul de personală. Mie cel puțin mi se pare foarte complicat să cumperi un cadou pentru cineva despre care nu știi aproape nimic în afară de faptul că-l vezi zi de zi la birou.

Mă refer, desigur, la un cadou care să și însemne ceva pentru persoana care îl primește. Că, așa, căni, fulare, tirbușoane și alte porcării inutile, care ajung să zacă prin sertare, puteam să cumpăr liniștit. Dar în capul meu nu despre asta este vorba când faci cuiva un cadou.

Apropo, trebuie să vă povestesc asta. Cel mai frumos cadou pe care l-am văzut vreodată de vreun Secret Santa a fost o cană care avea în ea, în mijloc, crescută din fundul cănii, o mare pluă. Și nu, nu glumesc.

Știți genul ăla de fată pură și neîntinată care se păstrează virgină până la căsătorie și abia după taina sfântă a cununiei se va dărui soțului ei? Genul ăla de fată care vine cu maică-sa la interviul pentru angajare. Îl știți? Că eu îl știu. Și nu doar că-l știu, dar exact fata asta a primit cana cu pluă în cadrul „fastuoasei” ceremonii de Secret Santa, unde eram strânși toți din firmă. Și eram mulți.

Am râs cu lacrimi în timp ce fata aia, roșie din vârful capului până în călcâie, se uita la cana pe care o ținea în mână și nu-i venea să creadă ce-a primit. După care a început duios să plângă.

A fost atât de tensionată toată treaba, încât s-a făcut chiar și o mini-anchetă încercând să se afle cine a fost cel care i-a făcut fetei cadoul.

Nu știu dacă au aflat, e posibil să da, dar să fi mușamalizat tot, pentru că omul care cumpărase frumusețea aia de cadou era chiar directorul de vânzări. Știam prea bine ce și cum, pentru că eram amici.

Așa că dacă cei din măreața conducere au aflat până la urmă cine a cumpărat cana, s-au făcut că plouă. Până la urma urmei, doar n-o să dai afară directorul de vânzări pentru că cineva a primit un cadou de Secret Santa, nu?

Acestea fiind zise, aș vrea să-mi povestiți, desigur, dacă mai există acest obicei stupid prin firmele pe unde dați cu sapa.

Și dacă răspunsul este afirmativ, mor de curiozitate să afli cui îi cumpărați cadou anul ăsta și, mai ales, ce?