Știu sigur c-am mai povestit asta pe la începuturile acestui blog. Dar cum de atunci până acum audiența s-a schimbat în proporție de 99%, n-am niciun motiv pentru care să n-o mai spun o dată. Mai ales pentru că, așa cum ziceam în titlu, chiar este cea mai ciudată întâmplare prin care am trecut în această viață.
Fiți atenți aici.
Anul era 2008. Ziua era duminică, iar seara urma să aibă loc meciul Steaua – Dinamo. Singura variantă pentru Steaua să mai câștige campionatul era s-o învingă pe Dinamo. Altfel, titlul se ducea la CFR Cluj.
M-am trezit și-am plecat spre chioșcul de ziare să-mi cumpăr Gazeta Sporturilor. Ăsta era obiceiul meu și una dintre marile mele plăceri: să stau în diminețile de weekend cu ziarul în mână, la o cafea și o țigară.
Apropo, să știți că îmi lipsește foarte mult chestia asta cu ziarul pe care mi-l citeam în weekend dimineața. Bine, eu mi-l cumpăram în fiecare zi, doar că mergeam la muncă așa că-n timpul săptămânii îl citeam la birou.
Eu zic că-mi lipsesc weekendurile când abia așteptam să-mi cumpăr ziarul, să mă întorc acasă și să stau pe balcon, eventual la soare, să-l citesc pe tot. Este una dintre chestiile pe care internetul ni le-a luat iremediabil și nu se vor mai întoarce, dar să știți că îmi lipsește tare.
Nfine, revenind, ziceam că eram pe drum spre chioșc când, deodată, absolut de nicăieri, m-am trezit gândindu-mă la treaba asta: „pentru câți bani ai da în scris că vrei să piardă Steaua diseară și să câștige CFR campionatul?”.
Probabil cei care nu sunteți microbiști sau nu susțineți o echipă nu reușiți să-i dați o valoare justă acestei întrebări. Dar oamenii care suferă pentru echipe de fotbal înțeleg exact cam care era gravitatea întrebării.
Lasă că pierdea Steaua campionatul, dar cum îl pierdea? Învinsă de Dinamo. Nici dușmanilor nu le dorești să treacă prin așa ceva.
Având în vedere cum stăteau lucrurile, m-am gândit, în primă fază, cum ar fi dacă mi-ar oferi cineva 1000 de euro. Aș semna că n-am nicio problemă să piardă Steaua? Foarte rapid am ajuns la concluzia că nu, nici pomeneală! Să fie sănătos cu mia lui de euro, eu vreau să câștige Steaua.
Ca să fie și mai clar despre ce vorbim, eu, până la ora aia, nu văzusem 1000 de euro la un loc. Gen, să-i țin eu în palmă, să-i număr, să le simt foșnetul, să văd cum arată. Nope, nada, niciodată. Și cu toate astea am ales să nu.
Singura problemă a fost că drumul până la chioșcul de ziare a mai durat, așa c-am avut timp să mă mai joc cu ideea și să mai măresc suma. Dar pentru 2000 de euro? Ai vrea să piardă?
Și-am ajuns la concluzia, atunci, acolo, pe drumul spre chioșc, că pentru suma asta n-aș mai sta pe gânduri. Până la urmă, mai urmează un campionat și la anul. Ok, m-aș oftica, dar 2000 de euro sunt 2000 de euro.
Am ajuns la chioșc, mi-am luat Gazeta și m-am întors acasă. Ce a urmat seara? Steaua a pierdut cu 2-1 meciul cu Dinamo și CFR Cluj a câștigat campionatul.
Luni dimineață îmi băteau la ușă unii de la o televiziune care se ocupa cu renovarea caselor. Nu știam de ei, habar nu aveam că trebuie să vină, era o chestie pe care o pusese la cale fosta mea soție, fără să-mi spună un cuvânt despre. Practic, pentru mine erau picați din cer, nici nu înțelegeam prea bine ce vor oamenii ăia și ce caută la mine-n casă.
Ei bine, veniseră să renoveze baia apartamentului în care locuiam atunci. Dar partea și mai stranie de-abia urmează. Emisiunea avea bugetați 1500 de euro, asta fiind suma aprobată de producători.
Doar că eu locuiam într-un bloc vechi, cu o baie care trecuse prin multe, așa cu bugetul n-a fost suficient, echipa a fost nevoită să ceară o suplimentare care s-a și aprobat. Până la urmă, în total, i-a costat fix 2000 de euro.
Nu glumesc și nu exagerez, sunt lucruri care se pot verifica pe documente la o adică. De altfel, mă oftic groaznic c-am pierdut DVD-ul pe care aveam înregistrarea completă a emisiunii.
Dar ați înțeles exact despre ce vorbim, da? Tocmai îmi primisem cei 2000 de euro pe care-i cerusem în drum spre chioșcul de ziare.
Acestea fiind zise, nimeni, niciodată, nu o să mă poată convinge că n-am fost eu cel care a pierdut un campionat pentru Steaua în anul 2008. Puteți să ziceți voi ce vreți, puteți să râdeți, puteți să mă înjurați, pentru mine e clar ca lumina zilei ce s-a întâmplat. Nimic nu mă va convinge de contrariu.
Și-acum, desigur, după ce vă opriți din râs, vă aștept cu imensă nerăbdare poveștile despre cele mai ciudate și paranormale întâmplări din viețile voastre. Nu glumesc absolut deloc, abia aștept să văd ce o să povestiți, sunt absolut convins că aveți ce.
În copilărie, cu aventurile din primii ani ai lui ’90, am supărat pe cineva foarte tare.
M-a așteptat cu fratele lui să mă bată. M-a lovit, etc.
Am vrut să plec, știam că vrea să îmi facă mai mult rău.
La un moment dat, după câteva secunde, fiind strict cu spatele, m-am aplecat brusc foarte mult.
Deasupra mea a trecut un bolovan, o piatră de câteva kilograme bune, aruncată direct asupra zonei gâtului/capului.
El l-a aruncat cu convingerea că nu mă uit. Nu mă uitasem.
A fost una din situațiile în care știu sigur că aș fi pățit ceva foarte grav.
Intenționat când am mers am mers în așa fel încât să dau impresia că nu mă uit, și să fie sigur și să dea.
Dar sincronizarea cu bolovanul a fost la secundă.
Nu ar fi fost o situație de viață și de moarte, dar sigur m-ar fi afectat fizic puternic.
Comentariu beton!26
dom’ne, cum e și viața asta! mai ieri serbam ziua nevestei, azi ne amintim de tinerețe…
hai cu paranormalu’, că acuși ne povestește și din primară!
Eu patesc chestii din astea destul de des. Nu neaparat cu bani. Intamplari la care te gandesti, cum e posibil asa ceva?
Imi amintesc ca nu eram de mult impreuna cu domnul sot cand l-am intrebat daca un anume nume de barbat e un nume comun in Belgia. Iar el mi-a zis ca pe bunicul lui il chema asa. I-am raspuns ca daca o sa avem vreodata un copil, se va numi asa. Ce vreau sa spun e ca am stiut de cand ma stiu ca voi avea un baiat.
Poate nu suna spectacular, dar e prima intamplare care mi-a venit in minte.
Am ramas cu doua curiozitati dupa textul asta:
1. de ce n-ai cerut si tu 100000, ca oamenii?
2. faptul ca nu te-a anuntat ca vin aia a ajutat mult la castigarea titlului de „fosta”?
@pvladc, pai de ce? pana la urma a fost o surpriza binevenita.
2. A, nu, n-a avut nicio legătură. Dimpotrivă, am avut una dintre cele mai mișto băi pe care le-am văzut vreodată.
Abia acum inteleg cei de la Dinamo de ce in valiza trimisa de Paszkany Arpad erau doar 4 998 000 euro!
Comentariu beton!45
Ahahahaaaaaaa
:)))))))))))))
Nu eu, ci o fostă colegă de la job-ul anterior. Team leader-ul ei era un zbir lipsit cam de orice calitate care l-ar fi făcut un șef bun. Puncta numai prin faptul că-și cunoștea extrem de bine meseria, dar în rest, un ticălos.
Eh, și într-o zi o scoate (iar) pe a mea din minți cu pisălogelile și presiunile, încât fata dă buzna la locul de fumat și răbufnește, cu tot năduful din lume: “sper s-aud mâine că și-a rupt un picior și nu mai vine 2 luni la serviciu!”.
Individul a sunat a doua zi dimineață. În după-amiaza din ajun se urcase pe casă, ca să meșterească ceva la horn.
Se dezechilibrase.
Căzuse.
Avea o fractură la picior, pentru care urma să fie operat. Se anticipau minimum 6-8 săptămâni de concediu medical.
Comentariu beton!30
Iată! 💪
Si eu am mai povestit faza care urmeaza, dar are legatura cu postarea Gretei.
In tineretile mele aveam un sef, director adjunct, de fapt, care efectiv se dadea la angajatele mai tinere.
Eu aveam niste lucrari pe care trebuia sa i le raportez lui. Cand venea timpul s-o fac, pur si simplu imi venea sa ma las de serviciu. Doar ca, ce sa vezi, nu-mi permiteam. Vorbisem cu seful meu direct despre asta, nu stiu daca vorbise ceva cu directorul asta, dar treaba devenea mai apasatoare. Cand am simtit ca nu pot s-o mai duc, mi-am luat, exact in perioada respectiva, concediu medical. Dar puteam face la fel in fiecare luna?
Aveam atata ura pe individul ala, incat de multe ori ii rugam moartea.
Era vara si exact cat am fost eu in medical, a plecat specimenul la mare, cu familia.
Iar in ziua in care am revenit eu din CM, am auzit vestea cea buna: jigodia facuse infarct in baia camerei de hotel si-a murit pe loc. Era un ditai barbatul, pana in 40 de ani.
M-am gandit de multe ori daca energiile negative pe care i le transmiteam s-au canalizat atat de bine si tintit sau a fost o pura intamplare. In sinea mea stiu ca a fost doar o intamplare, dar imi place sa cred am influentat plata divina.
Mi-e si frica s-o zic, dar am nutrit sentimente la fel de crunte catre o alta persoana, tot sef, dar nu din aceleasi motive. Cert e ca la putin timp dupa apogeul nervilor pe care mi-i facea, a avut un accident ptr care a stat 6luni in ghips si a ramas cu o infirmitate.
Undeva, candva, sunt sigura ca jigodismele se platesc. Doar sa ma gandesc eu mai profund. /s
Comentariu beton!14
Acum aproape trei luni primesc o invitație de a participa la Viena în cadrul unei expoziții / vernisaj, dedicat designerilor independenți. Normal că mă simt flatat și trimit o parte din portofoliu pentru validarea de către grupul lor de custozi a pieselor cu care doresc să mă prezint. Durează două luni de așteptare, mail-uri, discuții, întrebări etc și la final sunt acceptat. Problema a apărut când am realizat că toată deplasarea mea presupunea un buget pe care nu îl aveam. M-a cam băgat în corzi și chiar nu știam ce și cum să fac. Deja după o săptămână mă gândeam să mă retrag. Oricât mă învârteam nu găseam o soluție.
Dar, într-o dimineață primesc un telefon de la o persoană (dacă nu răspundeam la un număr necunoscut eram un idiot), care se recomandă ca fiind cunoștința unei cunoștințe și care are nevoie să îi fac câteva piese în regim de urgență. Una peste alta, cu o lună înainte de eveniment, am primit o comandă total neașteptată, cu un buget exact cât aveam eu nevoie pentru deplasare. Mi s-a părut tare plăcut de ciudat și neașteptat ceea ce s-a întâmplat.
PS La fel de stranie a fost și rezolvarea problemei mașinii cu care trebuie sa plec la drum. Nu găseam ce trebuie în bugetul alocat și s-a rezolvat la fel de surprinzător și neașteptat.
Comentariu beton!25
Bun așa! 💪
Telepatia. De n ori glǎsuiesc la soțul meu şi mǎ trezesc cǎ zice „exact la asta mǎ gândeam”. Şi nu, nu minte.
Ieri vorbesc cu o prietenǎ despre altǎ prietenǎ (comunǎ) care nu mai dǎduse semne de viațǎ de vreo lunǎ, dupǎ câteva ore mǎ trezesc cu mesaj de la ea. Şi nu, nu vorbise cu cealaltǎ.
Sigur cǎ se poate pune pe seama experienței de viațǎ, inteligenței 🤪 etc. Cert e cǎ mi se întâmplǎ frecvent.
Stăteam la masă în restaurantul nostru preferat. Era la începutul relației. Încă licuiam în părți diferite ale țării. Dar aveam weekendurile în orașul ăsta. El venea cu trenul, eu cu mașina. Era ce eu nu înțelegeam atunci. Cum să preferi trenul? Și de la asta am ajuns cumva să verificăm care are mai mult de condus de acasă până în locul unde eram. Adică restaurantul preferat. Era exact aceeași distanță până la adresa mea și până la adresa lui. Exact aceeași. Nu mă poate convinge nimeni că a fost doar o simplă întâmplare că l- am întâlnit exact pe acest bărbat.
Eu am una tot cu fotbal: la finala din 7 mai 86 eram copil si racita cobza. Am ramas convinsa ca Duckadam apara/castiga ai nostri doar daca mie imi curge macar un pic nasul…
Deci tu ești ăla pe care îl blestema Becali in 2008 după ce a pierdut Steaua campionatul? 🙂
Acum, că tot ai mărturisit, am auzit că l-a trimis deja pe Gaboru după tine!
Din când în când mai cumpăr un ziar și stau la cafea cu doamna. De obicei, după ce plasăm copilul la școală, luăm 2-3 ziare și stăm chill fără telefoane.
După mai multe încercări, pentru noi, merită a fi cumpărate Newsweek, Dilema și uneori, Adevărul de weekend în funcție de dosar.
Eu și paranormalul avem o relație specială. Ne ignorăm reciproc.
Dar întotdeauna am zis că Spania mi-a salvat viața. Că dacă nu plecam spre Spania, probabil că aș fi fost mort. La Mihăilești, acolo unde a murit colega mea, Elena Popescu. De obicei plecam amândoi pe teren.
Șansa mea a fost să plec cu câteva zile înainte. Șansa ei…ei bine, nu a mai fost.
Comentariu beton!13
am mai zis-o și o s-o mai zic, sunt prea multe ocazii în care, potrivit planului, trebuia să fiu pe traseu la ora cînd s-a produs un accident, dar somnul, alarma sau un pupic dat fetiței au făcut să întîrzii, ca să fie simple coincidențe;
sper să încerc și cu Spania!
@fiulluiAlah: Amin! 🙂
Era inainte de nunta mea si imi doream enorm sa port niste pantofi argintii zici ca erau pantofii de sticla ai Cenusaresei, ceva de vis, costa 1000 euro. Eu-s nebuna dupa pantofi, dar m-am gandit ca totusi nu dau 1000 euro pe pantofi pe care o sa-i port de cateva ori in viata. Asa ca mi-am dorit fix asta: sa-mi cada 1000 euro din cer.
Dupa care m-am gandit, de unde sa-mi cada din cer, n-am decat doua variante: ori castig la loto (am castigat de cateva ori 30 lei si o data vreo 400), ori de la serviciu. Dar la serviciu stiam ca nu se dau mariri, nu se dau bonusuri, nimic, nada.
Anyway, cu vreo 3 saptamani inainte de nunta, imi zice sefa mea ca a obtinut un bonus pentru mine (probabil sa nu plec pentru ca eu voiam sa avansez, postul dorit inghetat de ceva vreme) de 2000 dolari brut, deci vreo 1000 euro dupa taxe. Am intrebat daca numai eu, sau si ceilalti colegi, cica numai eu. Firma la care lucrez nu mareste salariile anual, nu da bonusuri, mai ales ca eu nu cerusem nimic la ei.
Deci mi-au picat 1000 euro din cer, fix cum mi-am dorit. Nu mi-am luat pantofii, ratiunea a invins.
Comentariu beton!15
Ca-n bancul ala: mi-a dat 1k euro sa-mi iau un cadou de ziua mea. Dar acum, ca mi i-a dat, sunt banii mei, cum sa-i dau pe-un cadou?
Comentariu beton!14
Si eu mă fac vinovată de o nenorocire fotbalistică. 🙈 Am văzut meciul cu Danemarca, ăla cu Urs Mayer, pe arena centrală de la Arenele BNR. A fost in săptămâna Openului, că pe vremea aia aveam așa ceva, și organizatorii au decis să proiecteze meciul.
Tot pe vremea aia, îmi era greu să urmăresc un meci fără mii de scenarii și mici trocuri. Dar de asta am zis să încerc varianta unei profe de religie. Ne povestise ea cum scapase dintr-un examen nașpa, cu o profă și mai nașpa, doar pentru că spusese pe repeat nu știu ce rugăciune. Problema e că rugăciunea asta era pe persoană fizică așa. Ceva cu miluiește-mă pe mine. Doar că nu eu trebuia să fiu aia miluită, ci echipa. Așa că am adaptat-o. O ziceam ca un disc stricat cu „pe ei”. Mai bine stăteam pe clasic și adaugam un cinstit „pe mama lor”, dar na…A funcționat? A funcționat. Că altă explicație nu există pentru cum s-a desfășurat meciul ăla și pentru rezultat.
Apropos de picior rupt, am si eu una: cred ca prin 2009 sau 2010, lucram intr-o companie in departamentul de suport si aveam un open space in care mai erau si colegi din alte echipe. Una dintre echipe avea un team leader pisalog rau, omul se baga in seama la orice, el le stia pe toate, el era cel mai destept. Intr-o zi s-a bagat in seama cu un coleg si l-a frecat pe ala la icre de am crezut ca ii da cu ceva in cap. Colegul asta al nostru era foarte calm, nu l-am vazut niciodata nervos. Dupa ce termina ala de frecat la icre, se intoarce si pleaca. Colegul nostru se intoarce cu o privire pe care nu i-am vazut-o niciodata si spune printre dinti: „rupe-ti-ai picioarele”. Ghiciti cine nu a mia venit vreo saptamana la birou, iar cand a venit, a venit in carje? Chiar in ziua aia, omul a coborat undeva la subsol unde se efectuau niste lucrari si s-a bagat in seama cu oamenii aia. Cum necum, omul a calcat pe un suport cu roti pe care il foloseau sa transporte niste dulapuri sau alte chestii mai voluminoase, a alunecat pe el, a cazut si s-a dus de-a dura pe cateva trepte si a reusit cumva sa isi rupa piciorul. De atunci am fost foarte atenti sa nu ne suparam colegul ca nu cumva sa ne rupem ceva.
1.Toată adolescența mea și o parte din tinerețe, am fost convinsă că voi avea gemeni. Când începeau discuțiile despre copii eu afirmam foarte sigură că imi doresc gemeni, că ce simplu e, naști doar o data și gata ai doi copii, băieți neapărat. Fără să am în familie gemeni.
După 10 ani de infertilitate, la vărsta de 40 ani au venit gemenii. Băieți. Exact așa cum anticipam cu mintea mea tânără.
2.Mama mea a fost convinsă că sunt băieți de cănd a aflat că sunt însărcinată.
3.Am o relație foarte specială cu prietena mea cea mai bună. E suficient să mă gândesc la ea și mă sună, și viceversa.
4. Sunt extrem de empatică și simt când cineva e supărat pe mine, sau simt când intr-o încăpere e cineva toxic, sau se întâmplă ceva, doar din atmosfera din încăpere
5.eram o tânără extrem de cuminte și mă țineam departe de orice putea să fie riscant. Făceam naveta cu trenul la liceu, dintr-un oraș la 20 km de Brașov. In Brașov sunt două gări. Eu luam trenul din gara mică, care era mai aproape de liceu.Trenul care venea din orașul meu se intersecta în gara mare cu cel care pleca spre destinația mea. într-un acces de teribilism, gașca mea a hotărât să plecăm și să schimbăm trenurile in mers în gara mare. ÎN MERS. O MARE PROSTIE. Norocul meu a fost că un tănăr m-a prins în timp ce urcam în trenul care începuse să accelereze. Am realizat că dacă nu era tânărul respectiv care să ma prindă bine, și să mă țină, puteam să cad și să fie chiar tragic. Sunt convinsă că acel tănăr mi-a salvat viața. A dispărut de lângă mine, nu i-am reținut trăsăturile dar știu că a fost acolo special pentru mine.
Într-o notă pozitivă: știți cum numesc oltenii un deja-vu? Deja fu’.
Pățesc d-ăstea zilnic, am momente în care cred că toate sunt așezate la locul lor. Dar la nivelul de 2000 de euro niciodată.
L.E. am mai avut persoane care m-au supărat cu sufletul și nu le-am dorit răul apoi, dar au pățit diverse rele (minore, dar rele) de care mi-a părut și rău că am avut impresia că-s de vină.
Acum îmi amintesc doar două întâmplări. Au fost mai multe.
1. Am fost convinsă că pe 30 mai 1990 a fost cutremur ziua din cauza mea. 🙂
Îmi amintesc perfect ziua. Aveam lucrare de control la matematică și consideram că nu eram suficient pregătită. Așa că mi-am dorit tare-tare să se întâmple ceva și să nu facem ora de matematică.
Așa că… după ce am scris pe foi subiectele, a început cutremurul. Ne-am băgat toți sub bănci și m-am speriat foarte tare. A urmat un cutremur noaptea, dar ăla nu a fost vina mea. 🙂
2. Asta e din vară. Eram în Lidl și mă îndreptam, în linie dreaptă spre casele self-check când pe lângă mine trece în viteză și mă „șterge” o duamnă cu un pepene în brațe. Și s-a dus la singura casă liberă. În timp ce așteptam am zis în gând: „Cucoană, băga-ți-ai pepenele în cur!” și multe altele.
Îl cântărește, plătește și când să scaneze bonul ca să iasă, scapă pepenele, se umple de miez roșu, face mizerie peste tot, iar eu mă uitam la ea. Ulterior mi-a părut rău. Tot timpul îmi pare rău după, dar nu mă pot abține pe moment.
Din liceu eu nu am mai înjurat cu „să moară x”
Nu mai țin mint toate detaliile, însă în liceu un coleg s-a certat cu o colegă de clasă. Tipa l-a lovit bazându-se pe faptul că ăsta nu ar lovi niciodată o fată și de nervi colegul i-a urat să o găsească pe maică-sa rece acasă. În ziua aia când a ajuns într-un final acasă, colega și-a găsit mama decedată după un infract.
Totul e atât de limpede încât uneori îmi aduc aminte de moment, știu că eram în dreptul ușii de la intrare în școală și cum arăta, rețin furia cu care ăsta a înjurat-o și țin minte regretele lui care au durat mult timp pentru ceea ce a zis.
Mai ales că am și fost la înmormântarea respectivă și colegul nu a putut să o privească în ochi pe colegă, nici atunci, nici multă vreme după – chiar dacă și-a cerut scuze, nu a trecut niciodată peste momentul ăla.
De atunci mi-am zis că indiferent de nervi, de ce mi se întâmplă, nu o să doresc oamenilor din astea (mai ales că am și trecut prin așa ceva). Și până acum, m-am ținut de promisiune.
Într-un mod mai pozitiv, cu partenera am deseori momente în care ne dorim aceleași lucruri în același timp, chiar dacă nu suntem în același spațiu. De la lucruri mici precum un covrig cu cașcaval pe care-l aducem random acasă, la plimbări sau vreo seară de boardgame cu tot cu copil.
Referitor la cutremurul din mai 1990: eram cu fiu-meu, de-o luna, in brate, il alaptam si am zbughit-o pe scari in jos.
La ala de noapte, c-au fost doua-ntr-o zi, la fel, am zbughit-o pe scari. Doar ca fara copil, era prea nou si-nca nu ne-obisnuisem cu el 😆
Navetistă fiind, pățesc chestii de genul frecvent.
Vineri plec de la muncă, din Brașov pe Bd-ul Victoriei, în linie dreaptă spre gara mare, să îmi iau un bilet de autobuz de la autogara RAT (de lângă gară). În fața gării hotelul Kronwell, cu o terasă pentru evenimente. Umbreluțele deschise, mă uit în sus, la etaj și zic în gândul meu, aici e fostul meu, vorbește la telefon. Ajung în fața hotelului și văd un domn vorbind la telefon. Era el, iar eu am luat-o la sănătoasa să îmi cumpar bilet.
Altă dată , pe vremea când circulam în mare parte cu trenul din aceeași gară, îmi spun într-o zi că voi pleca cu autobuzul și nu cu trenul , chipurile voiam să ajung într-o altă parte a orașului. Trenul a rămas blocat pe linia ferată la nici 4 km de destinația finală iar eu priveam din autobuz cum toți oamenii coborau din tren șă vină spre autobuz ca să poată ajunge acasă.
Mai am multe de genul acesta, dar eu mă știu o fire destul de intuitivă și de cele mai multe ori îmi și ascult această intuiție sau câteodată mă ghidez și inconștient după ea.