Banii împrumutați prietenilor au două tipuri de rambursare, în funcție de sumă. Sumele mici sunt cu „ți-i dau înapoi mâine”. Sumele mai mari vin la pachet cu „ți-i dau înapoi până pe data de”.
În primul caz, poți să ai surpriza să constați că „mâine” înseamnă „niciodată”. Iar dacă la un moment dat treci peste jenă și-i ceri banii, unul dintre cele mai enervante răspunsuri posibile este: „păi nu ți i-am dat?”. Nu, coaie, că dacă mi-i dădeai nu te mai întrebam.
Dar mult mai interesant este cum se întâmplă lucrurile în situația sumelor mai mari, cele care trebuie rambursate până la o dată anume.
Pe măsură ce se apropie termenul, începe show-ul: la telefon răspunde tot mai rar, la mesaje îți trimite emoticoane neutre, iar în față îți povestește cât de grea e viața.
Când vine ziua „X”, dispare complet, de parcă a fost răpit de extratereștri.
Nu mai există, nu-ți mai răspunde le telefon, la mesaje îți dă cu seen, nu mai iese cu tine, nici măcar like-uri la postări nu-ți mai dă, ca să nu cumva să-ți amintești că există. Practic, e ca și cum ar fi intrat în pământ. Poți să-ți iei la revedere definitiv și de la el și de la banii ăia.
Trebuie să fiu obiectiv și să spun că există, totuși, și varianta în care nu dispare, dar nici nu dă vreun semn că ar vrea să-ți dea banii înapoi. Ție ți-e rușine să-i ceri, iar lui nu-i e rușine să nu ți-i dea.
De fiecare dată când vă vedeți, tu nu vorbești despre banii ăia, așteptând să zică el ceva, dar el nu zice. Trece o săptămână, trece o lună, trece jumătate de an, nimic, pare că banii au devenit un fel se subiect tabu pe care-l ocoliți cu grijă.
Până la urmă, treci peste orice și-l întrebi ușor rușinat când îți poate da înapoi banii, că a cam trecut mult de la data când promisese că ți-i dă.
Și vine răspunsul stupefiant:
– Da’ la ce-ți trebuie?
Moment în care începi să te justifici și să-i explici pentru ce-ți trebuie banii tăi. De-abia ăsta e momentul în care te iau și nervii.
Doar că, de cele mai multe ori, după chestia asta se întâmplă același lucru ca în cazul celor care „dispar”: poți să pui cruce și prieteniei, dar și banilor ălora.
Va zic, cea mai sigură cale să strici o prietenie e să amesteci banii în ea. Funcționează mai repede și mai bine decât schimbul de neveste.
sursa foto: freepik.com
Prietenii ca prietenii, da’ să vezi cum e cu banii de comentarii! Nu zic de mine, dar sunt unii care au de încasat la greu.
Comentariu beton!57
@anukoi: io am primit căni în locul banilor, așa că nu zic nimic. 💪😎👍
De-acum-ncolo vedem… 🤭
Comentariu beton!34
întrucît pare că nu și l-a amintit nimeni, îl las eu aici:
Ițic vinde covrigii proprii în față la Chase Manhattan Bank; Strul îi cere bani împrumut;
– mai, Strul, nu pot, mai…
– zi că nu vrei!
– nu pot! te rog să mă crezi! că eu cu dl. Rockefeller avem o înțelegere…
– tu! cu Rockefeller? înțelegere… ce înțelegere!?
– eu nu împrumut bani, el nu vinde covrigi…
Comentariu beton!86
Era un banc cu doi evrei, dar va zic doar morala: daca vroiam sa dau banii inapoi, luam imprumut de la banca.
Comentariu beton!117
Și eu dacă voiam,tot așa.
voiam voiam, am gresit forma, acuma vad.
Comentariu beton!12
@Razvan nu e chiar același lucru. Pentru banii de la bancă plătești dobândă, pentru cei de la cunoștințe/prieteni nu plătești dobândă și dai înapoi chiar mai puțin pentru că între timp s-au mai depreciat.
Eu nu dau împrumuturi cu două excepții, iar acele două excepții sunt mama și mătușa mea când suntem undeva unde se poate plăti doar cash și ele nu au suficienți bani la ele. Îi primesc în aceeași zi câteva ore mai târziu, deși uneori insist să nu mi-i dea înapoi.
Comentariu beton!14
Ba eu dau bani cu împrumut si sume chiar destul de mari si, evident , fără să cer dobânda sau alte beneficii sau obligații. Două cazuri îmi amintesc acum, profesoara de pian a copiilor care pleca definitiv in America prin ’93, si o pedichiurista care venea acasă, cunoscuta printr-o alta persoana. Interesant este ca mi s-au returnat la termen, fără nicio intervenție. Si eu mă mir, acum, mai ales in cazul doi in care nu aveam relații vechi cu persoana in cauza, însă după aceea nici nu am mai colaborat din alte motive. Dar suma mare, in valuta, am împrumutat-o unor prieteni ai copiilor mei si, bine înțeles, am primit-o înapoi. Sunt de principiul ”bine faci, bine găsești”…..
Bine faci, rau patasti :)) din experienta mea, normal. Unora le e prea bine si nu le place. Stii cum e, oferi un deget si ti se ia toata mana. Sau cum era expresia aia. Oamenii sunt cam nesimtiti in ziua de azi si eu am patit de foarte multe ori sa ma port frumos si ajut, si sa primesc, in schimb, exact opusul. Nu fac nimic pentru a primi ceva in schimb, dar macar atitudine respectuoasa mi-ar placea sa am. Sa nu se profite de mine si sa nu fiu luata la suturi. Bineinteles, nesimtitii iasa in evidenta. Sunt multi si ok, probabil, dar eu nu am avut noroc sa ii gasesc.
Păi dacă ai de dat imprumut înseamnă că ai, iar cel ce se împrumută nu are, iar tu știi că el nu are, atunci de unde să ții dea înapoi nu știai că nu are????🙄 🙄 🤔 🤔 😂😂😂
Comentariu beton!82
Am văzut la un moment dat, cred că în The Sopranos, o chestie care se aplică cu tărie și aici: e prețul plătit să vezi ce fel de om este. Măcar știi că l-ai scos din viața ta pe un astfel de om.
Comentariu beton!84
Fix.
ideea originală e în Poveste din Bronx; Calogero vrea să alerge după unu’ căruia îi împrumutase bani, dar Sonny îl oprește cu explicația de mai sus;
altfel, „prietenii” de felul ăsta sunt cumva filozofi, mottoul lor fiind „decît să le porți grija, mai bine le duci dorul”
Comentariu beton!30
Da, asa au disparut dun viata mea 2 „prieteni” pe care i-am imprumutat. Nici banii nu i-am mai vazut, dar nici pe ei nu i-am mai vazut. Parca i-a inghitit pamantul. Si nu, nu imi e dor de ei.
Comentariu beton!23
Nu-i tocmai prieten, dar de trei luni se comportă exact cum spui. I-am dat primul mesaj la o lună după termen. I-am mai dat două mesaje după două luni. L-am sunat acum o săptămână. Nu răspunde. Pentru el fusese un moment de criză atunci când l-am ajutat, iar acum l-a înghițit pământul 🤦. Ok, știu că o să mă evite și nu o să-l mai văd ani de zile, dar mă întreb cum le funcționează ăstora mintea. Pe de altă parte știu ca funcționează foarte bine karma. A funcționat tot timpul.
Comentariu beton!36
Nu știu despre ce sumă e vorba, dar măcar ai aflat cât valorează prietenia voastră pentru el.
Trebuie sa fie vorba de o confuzie de termeni. Amic nu prieten.
M-as simții ca ultimul jeg doar la gandul ca mi-ar putea trece prin minte sa cer unui prieten sau unei rude banii împrumutați. Titlul ala de împrumut în astfel de situații are doar rostul sa il menajeze pe el, sa nu se simtă prost când cere ajutor. Mai ales dacă este vorba de un prieten, ceea ce presupune ca am împărțit cam tot în tinerețe, bani, femei etc. Ce-a fost al lui a fost al meu si invers. Mai puțin patul ca nu eram perverși d-aia și erau și alte vremi. Zic unii ca a da bani cu împrumut prietenilor este costul ca sa afli cat valoreaza prietenia aia. Cred ca au dreptate. E costul ca să afli cât valorează prietenia pentru tine și pana unde ești dispus sa mergi în numele ei. Ca nu suntem perfecți. Dar sa îl judeci pe ala ca nu îți dă inapoi ceea ce ar trebui sa fie oricum și al lui? Ce gândire strâmbă! Cum a ajuns si lumea asta!
Comentariu beton!13
😆
Apreciez ca i-ai dat primul mesaj abia la o luna dupa termenul convenit.
Pt ca suntem fair!
Chiar si in cazul facturilor de platit, penalitatile se calculeaza dupa 30zile de la termenul scadent, nu?
Comentariu beton!16
Numai imprumut de loc.mbla prieteni si cunostinte pentru ca m-am fript. Doar pe junior si juniorul pe noi. Juniorului trebuie sa ii reamintesc ca imi e dator vandut si apoi imi da banii. Acum m-am imprumutat eu la el. Imi trebuie cash pentru drum. Sa vad cand ii dau inapoi. Trebuie sa ajung la un bancomat pe saptamana viitoare.
Lehamite…
Nu mi s-a întâmplat, cel puțin nu la sume mari sau măricele. Odată i-am împrumutat unei colege 1000 de euro și în ziua cand ar fi trebuit să mi-i înapoieze m-a sunat disperata „iarta-mă, poti astepta până mâine, a trebuit sa merg la țară și nu merge netu’ „. A doua zi au sosit banii si o cutie mare de ciocolata „pentru întârziere”. Nu sunt cămătar, dar la ciocolata nu pot spune nu!
Comentariu beton!52
Eu am fost(și încă sînt) în ambele situații. După moartea omului meu, am aflat de niste datorii că na, nu trebuia să știu de ele în timpul vieții, urma să se rezolve. Așa se face că a trebuit să mă împrumut pe la prietenii apropiați cu textul „știi că ți-i dau înapoi cînd se vinde x imobil, da”? Și așa am făcut, deși au trecut vreo 2-3 ani pînă am putut achita datoriile. Nu am stricat prieteniile. Pe de alta parte, am de luat. Mulți bani. Unul din cei care avea de dat înapoi banii împrumutați, din păcate a murit și el, iar eu nu sînt genul să sar cu executori judecătorești pe fetele lui, am pățit-o eu și au fost cei mai crunți 2 ani din viață…așa că îi trec la pierderi. Alt imprumut, eșalonat pe 10 ani, trebuia achitat in 2022, dar pandemie, probleme…mai am de luat, cu stropul 🙂 . N-am stricat nici prietenia asta. Nu mi-e bine financiar de peste 13 ani, dar măcar mi-am păstrat aproape niște oameni.
Comentariu beton!59
Băi… 😞
Mi-aduc aminte de o întâmplare asemănătoare la începutul anilor ’90 din Craiova. O cunoștiință și-a împrumutat un prieten cu 5000 de mărci cu promisiunea că-i va primi înapoi într-o săptămână, ceea ce s-a și întâmplat, i-a primit la data respectivă, dar erau fix banii pe care-i primise împrumut. Inteligent tipul, voia să capete încredere, își făcuse o strategie. După ceva timp îi cere o sumă mai mare și o primește, doar că nu i-a mai văzut nici banii, nici pe el.
P.S. Suma și perioada sunt alese de mine, nu mai țin minte câți bani erau și nici perioada, dar sigur erau mărci, de-asta sunt sigur.
Comentariu beton!17
Nu ma incadrez la fix, la mine a fost vorba de bani imprumutati unui coleg de birou. Eram colegi de vreo luna cred, omul era intr-o situatie nasoala financiar, stiam ce salariu are, avea o chirie mare, copil la nevasta de care era separat..ce mai, am empatizat cu el si i-am imprumutat la inceput sume mici, gen 50 sau 100 de lei. Si pe aia mi-i returna foarte greu, cica la salariu dar trebuia sa trag de el. Apoi a venit un moment cand cu disperare m-a rugat sa-l imprumut ca i s-a stricat centrala fostei neveste, sta copilul in frig etc. Ce sa fac, de data asta suma mai mare, 700 de lei. La fel, intelegerea a fost la salariu. Ce sa vezi, la salariu stai ca nu a platit chiria, stai ca laci/draci, omul nu-mi mai dadea banii.. si eram colegi intr-un open space intr-o mare banca, puteam sa-l fac de ras. Dar tot mie imi era jena de jena lui. A mai taraganat asa cateva zile, apoi i-am zis maestre, dar tu ai impresia ca eu am un bancomat acasa? Si eu traiesc din salariu si am nevoie de banii aia. Pana la urma dupa alte cateva zile s-a imprumutat mai departe sa-mi dea mie banii. P.S. Am plecat de la jobul respectiv, la peste un an distanta, ghici cine ma suna, colegul. Dupa politeturile de rigoare, unde mai lucrezi, cum iti e, omul din senin iar imi cere bani! nu mi-a venit sa cred..i-am zis sorry man, nici eu nu am si la revedere..n-am mai auzit de el de atunci.
Comentariu beton!34
Tata ma tinea la curent cu banii cu care ii mai imprumuta pe prietenarii din cartier. Dar dupa moartea lui, chiar daca am trecut pe la respectivul pe acasa sa ii duc pomana, nici el, nici sotia nu au suflat o vorbulita. Nu era o suma mare (sute lei), dar as fi vrut sa spuna ei ceva ca sa am ocazia sa raspund: nu este nevoie sa ii returnati, sa fie pentru sufletul tatalui meu.
Comentariu beton!35
Daa, si taică-miu, Domnul sa il ierte, avea bani dati multora (fiind preot, lumea venea la nevoie sa cera cu imprumut) si la moartea lui fiind iubit de credinciosi a fost multime de oameni pe care eu nici nu ii cunosteam, plecata de mult din orasul natal. Si dascalul lui imi spune, hei, cata lume nu se bucura acum ca nu mai trebuie sa inapoieze banii imprumutati de la parintele! Sincera sa fiu, m-am bucurat de asta si mi-am zis ca, uite, asa si-a facut singur pomenire cat era in viata pentru lumea de apoi…..
Aia nu sunt prieteni. Nu ti-ai dat seama, platesti. E fumata. Asa este (nu e prost cine cere, e prost cina da)
Nu, nu e prost ăla care dă ! E imbecil ăla care profită de omenia mea! Terminați cu argumentele astea se căcat! Tot timpul acuzați victima, că ea e fraieră/credulă/prea cinstită etc. În loc să-l luați la pwla pe ăla nesimțit ordinar.
Comentariu beton!16
Da’ când împrumutați rubedeniile apropiate si apoi le consideră „împrumuturi nerambursabile”, cum este? Am pățit de mai multe ori, că de, sângele apă nu se face, și apoi n-am mai primit banii, că doar i-am dat benevol și eu am de unde!
Recunoștință? Vezi să nu! Era „datoria” mea să ajut!
Comentariu beton!24
@Nick: pățit. L-am împrumutat pe frate-miu cu €4000 acum 3 ani. Știu că n-o să-i mai văd niciodată, dar i-am zis că io nu-l mai împrumut deloc indiferent de situația în care se află.
Comentariu beton!17
Ultimii bani împrumutați au fost €300 unui coleg de muncă neamț, că mi-i dă luna următoare la salariu.. I-am cerut împrumut €300 după câțiva ani. M-a luat cu „stai, să vezi, tre’ să vorbesc cu contabila, cu partenera șamd”. I-am zis pa!
De-atunci nu dau bani cu-mprumut nimănui, poate fi pe moarte, că nu mă interesează.
Comentariu beton!19
Ce să mai zic! Am împrumut bani unor prieteni. Evident, fără termen, mi-i dati când puteți, ca așa sunt eu, mai fraiera. Prietenia s-a rupt (s-au supărat pe mine, nici nu au vrut să stăm de vorbă să îmi spună de ce, nici nu mai răspund la telefon). Le scriu și îi întreb când îmi dați banii înapoi. Îmi răspuns cu superioritate ca speră ca nu le-am scris cu ideea ca îmi trag țeapă, ca până la sfârșitul anului mi-i dau. Acu’ să vedem. Sper să nu facă și cu banii în același fel în care au finalizat relația de prietenie care împlinise vreo 20 și ceva de anișori.😬
Comentariu beton!18
Ce uraaaat! 😢
Te poți relaxa nu ai sa primești banii ever . Unless găsești o metoda da le forțezi mana gen îi faci de ras pe la prietenii comuni și le strici combinația cu împrumuturile. Daca nu ești genul adio bani.
Comentariu beton!12
Mie nu-mi place deloc sa dau cu imprumut, dar deloc. Ma refer la sume mari, nu la 10 lei. Nici nu iau cu imprumut – am imprumutat doar in studentie de la frate-meu, el deja lucra si eu inca nu si pentru un apartament, pentru ca suma finala era mai mare decat estimasem.
In schimb, la tara la parintii mei, doar pe imprumut se traia – era ceva foarte comun. Si ai mei dadeau cu imprumut, dar si luau. Apoi apareau tot felul de discutii. Cred ca de acolo mi se trage refuzul de acum.
De-a lungul timpului, am avut 3 povesti importante – una cu un prieten de familie, de la care i-am primit inapoi tare greu, alta cu o fosta colega de serviciu, care imprumuta pe cerc de la toti colegii (am aflat la un moment dat ce facea) si cu o verisoara. Verisoarei i-am spus ca ii dau, dar e prima si singura oara. Cine stie ce-a crezut despre mine, dar nu am avut chef sa trec prin povesti de genul celor din copilarie si aia a fost.
Am luat si cu un imprumut o suma pentru un apartament – aveam strans de avans, dar se dovedise apoi ca era mai mare avansul si a trebuit sa mai punem la suma initiala, dar am platit la timp, asa cum am agreat.
Sunt destul de “fixista” cu banii – sunt in stare sa zic ce am de zis si pentru sume mici. Uneori daca nu zic, simt ca explodez, ca mi se aprinde “rana” de nedreptate. Insa mi-am dat seama de-a lungul timpului ca lucrurile nu raman dezechilibrate la nivel mare – Universul are mereu grija sa le echilibreze (chiar am niste povesti in acest sens) si astfel, nu ma mai agit asa de mult cu sumele mici.
Am avut inclusiv o clienta care nu m-a platit si, la un moment dat, dupa cateva remindere, am lasat-o in “plata Domnului”.
Comentariu beton!12
Da’ poți păți și invers, în perioada „80 se aduceau diverse produse cu plata „la salariu” ei, și am pățit mai mulți colegi o chestie urâtă tare, am plătit toți dar duduia a uitat să ne bifeze ca plătit și ne-am trezit după câteva luni cu reclamații că nu am achitat produsele, a fost cea mai urâtă chestie și de atunci nici nu a mai cumpărat cineva din laborator ceva de la ea. Am dat bani și m-a amânat de atâtea ori încât le-am spus să fie de pomană și apoi nu am mai dat un bănuț împrumut, tot eu am rămas cu reputație proastă că sunt zgârcită fără suflet și nu dau un bănuț pentru bunăstarea altora 🤣 ah, exprimarea a fost ceva cu lipsă de recunoștință da’ nu m-am prins a cui pentru ce
Comentariu beton!12
AMIN!! si din acelasi capitol mai e si „nu fa niciodata afaceri cu prtnii” …
Eu cred ca sunt un caz fericit, am dat cu împrumut de mai multe ori și nu am avut absolut nicio problemă. E adevărat ca erau fie prieteni foarte apropiați, fie in familie. Și erau sume destul de mari – completare pentru a cumpăra un apartament sau o mașină.
Am împrumutat și noi de două ori:
– o dată de la colega de birou. Era prin 2003 și mai aveam nevoie de vreo 5000 euro să plătim taxa de rezervare la contractul de cumpărare al casei. Era o perioadă mai complicată- până semnam contractul cu banca și alte chestii. Nu eram super apropiată de colega asta pentru ca eram nouă la birou (am devenit prietene ulterior) și nu pot să uit ca a amânat să își cumpere mașină ca să îmi dea mie 1000 de euro. Ne-am împrumutat atunci de la mai multe persoane ca să găsim toată suma și bineînțeles că i-am returnat înainte de termen.
A doua oară- acum vreo trei ani- din nou o situație complicată de cashflow – nu intru in detalii.
Am luat bani cu împrumut pentru 2 luni de la niște prieteni apropiați- ne știm de aproape 30 de ani.
Era o suma mare- 20.000 de euro și am făcut contract semnat de mana. I-am returnat cu cateva zile înainte de termen.
Comentariu beton!24
Foaie verde de dai, n-ai…!
Raspuns primit cand am incercat să recuperez banii dați cu împrumut: – Hai, bă, să fim serioși! Tu chiar stai în banii ăia?
Comentariu beton!31
Cred că Io îs mai special. Nu dau și nu iau împrumut nici în familie. Părinți frați etc. Și am extins aceasta practică și după ce mi am mărit familia la consoarta și rudele ei. Asta după ce a avut ani de zile de recuperat suma de la ruda de gradul 1.
Acum am alta strategie. Când mă sună diverși cunoscuți să vadă ce mai fac le zic direct că plănuiesc o achiziție și aș avea nevoie de 100.000 euro împrumut.
E simplu le cer eu că sa nu ceară ei ;)))
Si uite așa nu stricăm prietenii.
PS
încă nu am găsit vreunul să zică că îmi dă.
;)))
Că să pot să îi spun că am glumit
Comentariu beton!28
Pentru mine asta e destul de simpla: in general imprumut prietenii cu sume pe care imi permit sa le pierd. In general prietenii astia sint parolisti, nu am avut vreo problema pana acum. Daca imi e prieten si imi cere ajutorul nu am cum sa nu il ajut, daca pot. Cuvantul important e „prieten”. Daca e doar cunostinta sau amic, e discutabil, dar pt sume mici poate ma bag si asa.
Cred ca cea mai mare suma pe care am dat-o imprumut a fost vreo 7000 EUR, e cam exceptie, nu cred ca imi permiteam sa o pierd, dar omul a fost super parolist. Am facut si contract de imprumut semnat (fara notar).
Daca dau bani unui prieten si dispare cum ai descris tu, nu mai e prieten. Daca nu dispare si ma roaga sa mai aman, etc, in masura in care pot, nici o problema… de-aia sintem prieteni.
Comentariu beton!15
si uite asa, motivul #42 sa nu ai prieteni. te scuteste de batai de cap 🙂
Am pățit de două ori. Cu una am rupt relația de prietenie pentru că i-am dat și i-am văzut cu țârâita după 6 luni, iar cu cealaltă, pentru că nu i-am dat o sumă destul de mare. În ambele cazuri, evident, eu am fost personajul negativ.
Cu prietenii nu am pățit-o, am luam cu împrumut mai mult decât am dat, dar mereu a fost OK, am comunicat constant dacă era vreo întârziere. În schimb, frati -miu mă “face la portofel” de fiecare dată, deși e mai în vârstă și mai împlinit profesional, am înțeles ca așa funcționează el, cel puțin cu mine. “Plătește-mi și mie cu cardul tău, ca eu am comision, ti-i dau imediat cum ne vedem”, dar “nu am bani în cont acum, aștept x y whatever bullshit”, maică-mea îi dă bani cash ca să mi-i trimită el prin transfer bancar, îi văd după mai multe luni, am primit și “nu o să-mi las copilul să moară de foame pt a-ți rambursa ție banii” în condițiile în care eram studentă rupta-n coate. Bref, de când s-a prins ca nu mai am buzunare nici nu mai face vreun efort să ne vedem. Nu am o concluzie.
Comentariu beton!24
@Cowish: am io, că am un jeg de frate ca al tău. Nu merită un scuipat. E doar un narcisist împuțit.
Comentariu beton!13
@ John Temple cam așa. Mă întreb cum s-o descurca în relațiile sociale, ca pe copii i-a învățat să aștepte bani drept cadou. Mfine, fiecare cu demonii și fricile lui.
Mi-am dezvoltat și eu o frică a lipsei banilor, așa ca am de mulți ani un card de credit, cu o sumă care se poate debloca în orice moment. Nu l-am mai folosit de la sfârșitul studenției, dar e plasa mea de siguranță psihică. Și ca o scăpare de rușinea de a mai cere bani prietenilor.
Comentariu beton!17
Nu iau si nu dau …ii mai dau sor-mii cand ii crapa maseaua dar dupa un episod de …neconcordanțe a învățat cum să facă să mai capete şi altădată …meteahnă prin contagiune de la cumnatu-miu care e un altfel de om…
Episoadele -nu multe- cu ,,întârzieri” sau nerambursabile , m-au învățat că şi în situații când omul pare sau este disperat mai bine te abții …decât să regreți …
Comentariu beton!12
Nu știu cum vă definiți voi prietenii, dar eu n-am nicio jenă să le zic: ”Pulix/Pizdon, banii ăia pe care ții i-am dat au cam început sa plângă de dorul meu. Ia vezi cum faci că nu-mi place să fiu luat de fraier” Fix așa.
Comentariu beton!41
Mihai, nici nu ştii ce rău m-ai lovit! Faza cu ” tu nu zici nimic de jenă, iar el/ea nu zice nimic, de nesimțit” e absolut adevărată! Mai e şi varianta în care persoana se supără ea pe tine că-ți vrei banii înapoi, ba te mai şi ceartă că nu o înțelegi!
Am evitat mereu să fac datorii (aşa m-au învățat ai mei), dar când am avut de dat bani, am făcut-o mereu mai devreme de termen, altfel, mi-aş fi pierdut liniştea. E atât de trist să pierzi un prieten din cauza asta!
Comentariu beton!16
Am avut o prietenă care avea frecvent nevoie de bani. Cum s-a mai întâmplat să trebuiască să insist să mi-i înapoieze, când mi-a cerut din nou (ea a zis că mi-i dă în vreo 2 săptămâni), i-am spus că îi dau 6 săptămâni, până la celălalt salariu,dar atunci ii vreau fix în ziua aia. I-am spus că, dacă mi-i dă, se poate baza pe mine și altădată, dacă nu ,n-o să mai vadă nici un ban,indiferent de problemă. Mi-a dat banii înapoi în ziua hotărâtă.
Dacă îți e prieten și-i zici că nu-i dai (fiindcă știi că nu-i parolist), n-ar trebui să se supere, iar dacă se supără înseamnă că nu ți-e prieten.
patit, rupt prietenia dupa ce am ajuns la saturatie dupa 20 ani.
basca, tot eu ii gaseam scuze ca e singura, neinteleasa etc.
as vrea sa adaug ceva ce pe mine nu m-au invatat parintii: niciodata sa nu preiei tragedia inchipuita, zbuciumul vietii altora si sa nu te zbati tu sa le rezolvi problemele. pt mine asta a fost una dintre marile probleme in sensul ca traiam viata ei cot la cot cu prietena. mi-a adus numai neplaceri psihice si materiale.
Comentariu beton!32
Vaai ce adevarat! Eu m-am trezit relativ repede, pe la 35 de ani! :)))
Atunci am inceput sa triez prietenii si sa tai relatii cu oamenii d-astia. Vesnic au probleme, ghinioane, vesnic se plang, totul e o drama si un necaz! Si eu incercam de fiecare data sa le rezolv problemele, sa le dau un sfat, imi bateam eu capul noptile cum sa facem. Pana mi-am dat seama ca, de fapt, lor le place sa traiasca asa, in mizerie.
Viata e scurta si (pana la dovezi clare) una singura si refuz sa-mi irosesc timpul cu d-astia.
Eu astept inca aceiasi bani de la articolul trecut pe temă…
Comentariu beton!12
A mai fost un articol pe tema asta, asa-i? Aveam eu o senzatie ca parca am mai povestit despre datorii, dar nu stiam de ce :))
Daca avea bani nu iti mai cerea bani. 😀
Solutia este simpla: nu dai.
O amintire „frumoasa”. Ziua nuntii petrecere, fericire, vin toti prietenii de prin toata tara, lacrimi de emotie, plicuri cu bani, etc…
A doua zi o prietena foarte buna din copilarie insista sa ma mai vada odata inainte sa plece inapoi acasa. Vai ce dragut, nu mai poate de dragu meu! Surpriza: venise sa-mi ceara bani sa-si ia casa. Nu multi, vreo 15 mii de euro, o nimica! Nu puteam sa zic ca nu-i aveam ca erau gramada in dulap, numarati proaspat de la nunta. M-am blocat efectiv. Am refuzat elegant si am retrogradat-o la gradu de amica. Nu vorbim de un necaz, o boala, da? Vorbim de fitze ca aveau deja un apartament mare si frumos dar de visu romanului cu „casa pe pamant” chiar daca nu-si permite.
Aceeasi prietena, dupa multi ani, vine in vizita in tara in care stau sa-mi planga pe umar ca e deprimata, divortata, etc…Cand a aterizat si-a dat seama ca nu are bani si ca aici e totul foarte scump. I-am platit eu distractia ca de, fac omului un bine, sa fie primit, nu mi-a parut rau. Surpriza a fost cand, anul urmator, ma suna sa-mi spuna ca vrea sa vina iar in vizita dar cu amandoi copii ca ce frumos a fost! Uitase complet ca eu am platit toata distractia si n-a scos nici un leu din buzunar. Am refuzat-o elegant, e usor suparata pe mine.
Comentariu beton!29
@ M, ce bine ca ai scris! Mulțumesc! M ai ajutat să iau o decizie.
Tocmai ce mă “pregăteam” pentru ipotetica venire a unei amice (cu soț și copil), amică pe care a pocnit o dorul de mine atât de tare încât vrea să economisească hotelul pentru 3 persoane, nu mult, vreo 10 zile. Nu chiar acum, imediat, mai la vară. I am explicat ca fix atunci eu s ar putea sa lucrez, ca nah, aici nu i ca in Ro, eu n am 3 luni vacanta pe an. Ea avea răspunsul gata: “nu i nimic, ne lași o cheie de la casă, ca noi oricum ne și plimbăm, nu stăm toată ziua pe capul tău”🤣
Și da, am împrumutat-o cu niște bani. Când să mi i dea înapoi pleca în vacanță. Iar când s au întors din vacanță a fost și ziua domnului Goe, m am simțit și i am lăsat o parte din suma, cadou din partea mea…
Mie nu mi place să mă împrumut. Am avut acum câțiva ani o perioadă tare dificilă, n am avut încotro și am acceptat un mic împrumut. Am restituit suma respectivă plus o treime. Și a fost bine așa.
Însă mi am promis să am grijă și să nu mai fiu niciodată nevoită să accept vreun împrumut, sper să fiu sănătoasă și să nu mi uit promisiunea.
Eu am o problema cu: vin sa stau la tine! Am o mana de oameni maxim cu care-mi permit d-astea si la care stiu ca am o invitatie permanenta.
Una e sa te invit si alta e sa ma incluzi, din oficiu, in turneul european al familiei tale.
Si cand aterizeaza isi dau toti ochii peste cap: Bai n-am crezut ca e asa scump aici!
PS: Am niste traume de cand stateam in chirie la Bucuresti si mama, sufletista si cadru medical, imi trimitea pe cap toti consatenii care avea o treaba pe la Bucuresti. Asa cazam eu toti necunoscutii si-i ghidam prin spitalele capitalei. Ma rog mama platea chiria da’ totusi…
Nu vreau sa par rea (desi sunt un pic :)), dar eu cred ca sunt oameni care au impresia ca daca tu ai, inseamna ca esti dator cumva sa le dai si lor. Ceva in genul – “lasa ca asta are de unde!” Ceea ce mi se pare asa, un pic mind blowing. Fix la asta m-am gandit cand am citit povestea scrisa de M.
Mai, eu nu pot intelege chestiile astea.
Imi permit sa vin pe nepusa masa doar la maica-mea si e in acelasi oras.
In rest sun si intreb daca au chef, loc si timp de mine (adica masa si/sau cazare o zi-doua) doar la sora-mea si la o verisoara.
Pe toti ceilalti (prieteni, neamuri, colegi) ii sun si le spun ca o sa trec prin localitatea lor si daca vor sa ne vedem prin oras, dar de cazat ma cazez la hotel chiar daca uneori sunt invitat sa dorm la ei. Viceversa la fel.
Cat despre bani, am dat si am luat cu imprumut si i-am primit/returnat conform intelegerii initiale.
Am si refuzat sa dau daca nu consideram ca merita persoana, am donat unui amic care avea nevoie fara sa imi fi cerut. Oameni si oameni, situatii si situatii.
Legea lui Ohm si cea cu „fool me twice” sunt de baza.
La mine treaba e destul de simpla, nu prea mai dau bani imprumut, sunt doar cateva persoane carora le dau fara probleme daca imi cer dar in rest e direct „nu”. Bine, inainte de asta mi-am luat-o si eu de cateva ori, din fericire cu sume mici ca-s sarac si sume mari n-am de unde 😅, cunosc oamenii din jur si stiu de la cine primesc inapoi si unde sunt direct donatie. Nici nu fac desfasurator de cheltuieli cand refuz, pur si simplu spun ca nu pot si aia e, uneori se mai supara cate unul dar ii trece. Am si o „regula” daca pot sa-i spun asa, daca nu am orimit banii inapoi la timp si trebuie sa ii cer, nu mai dau niciodata imprumut acelei persoane si majoritatea oamenilor care ma cunosc stiu asta, mai incearca uneori dar raman ferm pe „nu”. Bine, acum cred ca sunt la coada listei cand vine vorba de cerut bani asa ca nu prea primesc des cereri de genul. Si, daca trebuie sa primesc „pana la data de”, nu mentionez niciodata banii pana la termenul limita dar cand a venit „data de”, le reamintesc frumos, in 99% din cazuri mi-am primit banii inapoi. Dsr ai perfecta dreptate, prietenia si banii nu prea se amesteca, recent am „pierdut” 2 prieteni din copilarie pentru o suma infima, nu au fost imprumut, situatia a fost un pic diferita dar inca incerc sa imi dau seama daca situatia este trista sau hilara avand in vedere suma. Nici nu cred ca am pierdut nimic, a fost un pret corect 😀.
Pe mine părinții m-au învățat să mă întind cît mi-e plapuma, ba chiar să economisesc măcar 10 % din ce cîștig, astfel ca în caz de nevoie să am de ce mă atinge fără să mă rog de nimeni.
Așa am văzut la ei, așa am fost învățat, așa am făcut.
Nu m-am împrumutat de la nimeni străin, niciodată.
Excepție o singură dată, dar de la mama.
După aproape un an de șomaj, angajat la o firmă străină, trebuia să plec în străinătate la training cîteva luni.
La fundul sacului, am luat bani de la mama să-mi cumpăr o valiză de cală, de la chinezi (fmm sărăcie).
I-am dat înapoi la întoarcere, din economiile din diurnă, plus multe cadouri.
În schimb, am dat de multe ori bani unor prieteni sau cunoștințe care aveau probleme.
Pînă la salariu, cîteva zile, cică.
Unii îi aduceau la timp, alții peste 2-3 luni.
Și nu m-a lăsat inima să-i refuz cînd cereau iar.
Cel mai mult a întîrziat un coleg, aproape 3 ani, și i-a restituit în tranșe mici.
Culmea a fost un alt coleg, 100 de euro pînă la salariu – cîteva zile, și abia i-a adus peste 3-4 luni.
După care, peste vreo lună, cu mult tupeu: poți să-mi dai 1000 de euro ? 🙂
Da, cînd cer, sînt volubili, te ating la coarda sensibilă – mama bolnavă și nu am bani de doctori, copilul nu are ceva vital, cînd vine termenul, au dispărut în ceață, te evită personal, nu răspund la telefon.
Dar să dispară de tot cu banii nu am pățit, încă.
Prin anii 2000 mi-am cumpărat un apartament pentru care nu aveam toți banii.
M-am împrumutat, de câte 2000 $ , de la 2 persoane, pentru 2 luni.
Am dat banii înapoi, cu 1 zi înainte și cu o sticlă de vin și am fost íntrebat de ce-i dat înapoi așa repede, nu-mi mai trebuie ?
Normal că-mi mai trebuiau, luasem de la alte 2 persoane împrumut ca să pot să-i dau înapoi, după alte 2 luni, am luat iarăși împrumut de la cele 2 persoane și tot așa am ținut-o timp de 1 an.
Într-un an de zile am reușit să scap de datorii.
Suntem prieteni în continuare.
O singură dată am dat împrumut și eu și am primit banii înapoi la timp.
Sunt sărac, n-am prieteni.
Recunosc, nu am putere sa citesc (inca) comentariile pentru ca mi a crescut pulsul numai de la
subiect. Am dat bani, ca tampita, pe tru maxim o luna, muuuuulti bani, si au trecut 5 ani si abia am
recuperat, cu greu, aproape jumatate, putin cate putin din care nu am
inteles nimic. Deci NU , niciodata nu mai fac…bine, nici n am
sa mai am de unde.
Daca ti-e prieten si vrei sa ramana asa, nu-i imprumuti niciodata bani.
Eu nu am imprumutat niciodata prieteni dar, fara a fi vreun generos de felul meu, am oferit in cateva ocazii bani tip „ajutor nerambursabil” cand am considerat ca e realmente necesar pentru persoane extrem de apropiate, aflate nu doar in nevoie ci si in lipsa de alternative.
Transfer direct, fara contact personal, fara obligatii, doar un mesaj de confirmare a platii + „bafta si sanatate”. Reluat contactul dupa ce starea de necesitate fusese depasita si lumea era pe chill si bunavoie.
Eu am rupt relatii de rudenie (var primar, unchi si var din partea mamei) pe acest subiect. Dat bani imprumut (si nu putini, la vremea aia) si asta a fost. Dupa ce am vazut ca pot sa-mi iau adio de la sumele respective, am taiat orice legatura cu ei. Au trecut 15 ani si nu as relua relatiile nici acum. Nu mai e vorba de bani sau suma, e vorba de faptul ca mi-ai tradat increderea.
Daca esti solvabil probabil ai un card de credit/overdraft (sau mai multe). De ce sa te complici cu prietenii? Daca nu esti… e clar ca nu ai sa ai de unde sa ii dai inapoi. Mai ales la perioade scurte, dobanda e nesemnificativa sau zero pe carduri.
In general am fost in situația fericita in care nu a trebuit să mă împrumuta la prieteni sau rude făcând asta doar la stat (rate sau credite), dar îmi amintesc in copilăria mea că bietul taică-meu ca sa ne poată întreține se împrumuta adesea de la prieteni. Era însă așa un om de cuvânt cu returnarea la termen ca ajungea uneori să se împrumute la altcineva ca sa poată să dea la timp banii împrumutați înapoi, si tot așa. Da, au fost vremuri grele in anii aceia dar tatăl meu avea întotdeauna crezământ pentru ca era cu grijă sa nu rămână dator. Si poate de aceea dădea și el mai apoi când lucrurile s-au îndreptat bani cu împrumut , si poate tot de aceea dau si eu cu încredere bani cu împrumut acum si uneori nici nu ii mai cer înapoi, in funcție de caz.
Consider însă ca plata datoriilor este o chestiune de onoare si buna credință iar acei care nu o fac nu merita sa-ți mai fie prin preajmă.
Nu iau și nu dau bani cu împrumut niciodată.
Am dat bani care mi-au fost ceruți că împrumut de câteva ori unor persoane care erau în situații critice, dar pentru mine au fost practic donații, nu m-am așteptat să-i primesc înapoi niciodată.