Toți am fost la un moment dat tineri și-am făcut tâmpenii, cine spune altceva minte. Așa că azi o să ne aducem un pic aminte cum era pe când ne credeam nemuritori, regii universului, dar și iresponsabili cât cuprinde.
Practic, o să vă povestesc cum am dat prima țeapă din această viață. Faza e că nu-mi aduc aminte dacă a fost și singura, pot doar să sper.
Primii mei ani din București s-au petrecut prin niște cămine studențești, absolut mizere, din Grozăvești și Regie. Evident, nu regret nimic, pentru că acolo am învățat cum e să te descurci în ORICE condiții.
Cum e să faci duș cu apă rece, iarna, într-o sală de dușuri unde temperatura cu greu urca peste 15 grade. Cum e să supraviețuiești câte trei săptămâni doar cu cartofi prăjiți pe reșou. În același ulei. După care, în a patra săptămână primeai pachet și bani de-acasă, dar după două zile nu mai aveai nimic.
Sau cum e să te bați parte în parte cu gândacii ăia maro și foarte iuți (căminiștii le ziceau bemveuri) care invadau camerele și orice bucățică de mâncare odată ce stingeai lumina. Era frumos, ce să mai, simțeai că trăiești.
Atâta doar că la un moment dat mi s-a luat de toată boemia asta studențească și-am hotărât să mă mut în chirie. Păi până când o viață amară? Așa că, zis și făcut.
Am găsit rapid o mândrețe de garsonieră în Berceni, am bătut palma cu doamna proprietăreasă și m-am mutat în secunda doi. Gata, scăpasem de cămin.
Credeți c-a contat vreo secundă că acum eram la mama dracului sau că pereții practic nu aveau niciun centimetru pătrat care să nu fie acoperit de crăpături?
Neah, înarmat cu un tub de pastă de dinți și un teanc de postere rupte din colecția revistei „Cinema”, în câteva ore i-am tapetat pe toți, de ziceai că ești la Hollywood. Apropo, și-n ziua de azi îmi pare rău c-am stricat revistele alea. Cele mai multe erau din anii ’60-’70, colecționate de maică-mea, ar fi fost aur curat azi. Mă rog, idiot.
Singura problemă era că-mi făcusem nițeluș greșit socotelile financiare, în sensul că estimasem greșit bugetul lunar, cum ar zice un corporatist respectabil.
Da, scăpasem de bemveuri (nu de tot, pe la bucătărie mai vedeam din când în când câte unul, dar în niciun caz nu mai erau sute, ca-n cămin), de dușurile scoțiene și de munții de rahat din veceuri. Nu glumesc, veceurile se înfundau INTOTDEAUNA în weekend, când femeile de serviciu aveau liber. Luni dimineață munții de rahat ieșeau, la propriu, din toate veceurile. Da, știu, dar așa erau vremurile.
Nfine, ziceam că scăpasem de toate astea, dar nu luasem în considerare aspect care s-a dovedit a fi ușor neplăcut: „ce mai mănânc și ce mai fumez după ce plătesc chiria?”.
Pe scurt, cartofii prăjiți, de data asta pe aragaz, se întorseseră în viața mea și promiteau să nu mai plece niciodată. Unde mai pui că nici în cămin nu mai puteam să mă întorc, că de unde bani de șpagă pentru loc?
Ce? Nu știați că pentru locurile în căminele studențești se dădea șpagă 100 de dolari la administrator sau la șeful de cămin? Se dădea, iar eu nu-i aveam.
Eram cu nervii la pământ pentru că-mi doream să scap din garsoniera aia, să-mi mai rămână și mie niște bani de cheltuială. Vă dați seama, la vârsta aia când vrei să ajungi acasă doar sa dormi, în rest tot ce-ți dorești e să bănănăi prin oraș, pe la terase și cluburi, eu n-aveam bani nici să trec strada.
Și nu prea se întrezărea nicio posibilitate să scap, eram condamnat să-mi petrec zilele la etajul șapte al unui bloc de garsoniere din Berceni. Nu mai țin minte, dar cred că plângeam zilnic.
Doar că până la urmă cred că i s-a făcut lehamite Bărbosului să mă audă cum mă miorlăi și m-a rezolvat, pe sistemul cu barza chioară.
Deja mă chinuiam în stilul ăsta de vreo câteva luni când m-am întâlnit pe stradă, așa de nicăieri, cu un prieten din Vâlcea pe care nu-l mai văzusem de ani de zile. Omu’ stătea în gazdă la o casă pe lângă Gara de Nord și căuta pe cineva cu care să împartă chiria.
Cinci minute mai târziu bătusem palma, deja mă îndreptam spre garsonieră să-mi fac bagajele.
Dar ca să fie treaba făcută ca la carte, m-am gândit io c-ar fi recomandat să nu mai plătesc chiria restantă. Că dacă tot plec, ce rost mai are, nu? Ce român aș fi fost eu dacă nu-mi trecea imediat prin cap să dau o țeapă? Mi-aș fi făcut de rușine neamul? Mi l-aș fi făcut.
Or eu nu voiam asta în ruptul capului, așa că hotărârea era deja luată. Plec și nimeni și nimic nu mă va face să plătesc ultima chirie.
Era extrem de simplu să faci asta pe vremea aia, că telefoane mobile nu existau, prinde orbul scoate-i ochii. În plus, madam proprietăreasa nu știa mai nimic despre mine, iar toate lucrurile mele intrau în două sacoșe. Posterele de pe pereți i le făceam cadou, să aibă și ea o amintire frumoasă.
Ce să mai, condițiile perfecte pentru țeapă, seara eram deja mutat și-mi frecam mâinile de bucurie c-am rămas cu banii de chirie în buzunar.
Dar după cum știți nu există crimă perfectă și doar nu era s-o comit eu pe prima.
Un singur amănunt trecusem cu vederea, amănunt care s-a dovedit decisiv. Când am bătut palma cu proprietăreasa i-am lăsat numărul de telefon de la Vâlcea, adică numărul alor mei. Să fie acolo, să-l aibă dacă e să se întâmple ceva. Or eu de treaba asta uitasem complet, altfel mă mai gândeam cu țeapa.
Prin urmare, o săptămână mai târziu îmi sună telefonul. Ăla fix, că după cum vă ziceam nu existau mobile pe vremea aia, dar fix aveam.
Am ridicat receptorul senin ca o floricică fără să am nici cea mai mică idee că-n partea cealaltă era jihadul. Adică maică-mea care urla atât de tare că se auzea din cosmos. Nu clar, dar sunt convin că se auzea.
– Nesimțitule, nu ți-e rușine să mă faci de râs???!!! Ai plecat de la femeia aia fără să plătești chiria?
– Dar, mama…
– Să nu îndrăznești să spui ceva! Mâine dimineață te duci și-i dai banii, altfel vin eu la București!
Și mi-a trântit telefonul în nas.
Voi poate râdeți, dar eu știam exact că dacă venea maică-mea la București pentru asta, probabil trebuia să fug pe Jepii Mici doar cu hainele de pe mine. Trebuia să-i dau banii proprietăresei, s-a dus ulii de suflet țeapa mea.
Dar de dus la ea nu m-am dus, că mi-a fost rușine să dau ochii cu femeia.
L-am rugat pe prietenul la care tocmai mă mutasem și s-a dus el. Până și ășta s-a întors cam roșu la față după ce i-au auzit urechile. Mno, cam asta e, așa se întâmplă când vrei să fii jmeker și țepuitor, vine karma și zice: hold my beer.
Și-acum, desigur, o să vină întrebarea? Voi ați dat vreo țeapă vreodată? Indiferent sub ce formă ar fi fost ea. Nu mă refer doar la datorii neplătite, țepele pot să fie de mai multe feluri. Ați dat? V-a reușit? Sau ați pățit tot ca mine? Sau dacă n-ați dat, măcar ați luat?
Hai, să v-aud, c-am constatat că aici, pe blog, reușim să fim destul de sinceri unii cu ceilalți.
sursa foto: freepik.com
You made my morning! Am ras cu lacrimi :))
Comentariu beton!13
Eu eram curios dacă vei recunoaște că ai pierdut pariul cu Voyo.
Sigur că da. Primii doi ani de facultate la stat au fost cu plată. Banii mi-i dădeau părinții, abia strânși de ici, de colo. Nu mă lăsau să muncesc și eu, au zis că am timp după facultate. Mi-au dat bani, am mers la CEC (singurul loc unde se putea plăti. Am dat banii, am primit rest și chitanță, am plecat spre facultate să dau chitanța ca dovadă a plății. Până să ajung la secretariat observ că mi-a dat 5 lei în plus la rest. Eu sunt unul dintre cei care dacă trebuie să îți dau 17 bani rest, ți-i dau în secunda 2. Mega corectitudine. La ăia 5 lei am zis cumva pas. Lasă că nu dă CEC-ul faliment. Ajung la secretariat, chitanța lipsă. Pierdută pe undeva pe drum, prin meandrele concretului. M-am întors la bancă. Am explicat situația, mi-au spus că îmi dau copie după chitanță (s-au auzit îngerii atunci, pentru că alți bani să plătesc taxele nu aveam). Numai că, pentru eliberarea copiei, era o taxă. De 5 lei. Deci am și dat o mică țeapă, dar universul a zis: da, dar nu azi.
Comentariu beton!86
Întotdeauna, dar întotdeauna se întâmplă așa.
@MV, da’ se-ntampla si invers, adica sa recuperezi paguba.
La prima plimbare la turci mi-am luat o bratara de 10gr pe care am pierdut-o a doua zi in palat la Dolmahbace si-apoi am tot gasit doua inele si-un cercel pan-am ajuns la 0.
Despre una dintre recuperari am postat mai jos.
Comentariu beton!20
„Lucram la Nordis şi…”
Eu mai mult luam ţepe…am cumpărat o revistă de la un vecin care era formată din primele pagini rupte de la mai multe reviste, apoi lipite. Deh, era cu Rahan…
Comentariu beton!35
Ahahahahahahaaaa
Am dat o țeapă sentimentală, în sensul că mi-am dat o întâlnire cu un tip și când l-am văzut, m-am făcut că plouă și am plecat senină ca o porumbiță albă. Dar karma… Am luat și eu aceeași țeapă la un moment dat. Am ajuns la locul întâlnirii, un tip aștepta. L-am întrebat dacă îl cheamă cum îl chema pe cel cu care urma să mă întâlnesc. A zis da. I-am spus că eu sunt cea cu care trebuia să se întâlnească și pur și simplu mi-a spus că nu e el.
Comentariu beton!48
Asta este tare: nu era el cel din urma cu 30 de secunde:)
Recunosc ca și eu am fost de ambele parti ale baricadei la genul asta de întâlniri de acum 25-30 de ani:) Chiar observasem ca se întâmplă alternativ: o data luai țeapă, o data o dădeai:))
Comentariu beton!30
😁😁😁😁😁
Aoleu! De unde esti?
@El D, de ce? Ție ți-am dat țeapa sau tu mi-ai dat mie? :))
Am intrat doar să spun că eu sunt tot tânăr.
Țepe nu prea am dat, mai bine zis nu-mi aduc aminte. Am mai uitat să fac lucruri pe care le promisesem, dar atunci când mi se aducea aminte, băgam coada între picioare și procedam la execuție.
De luat am luat, dar nu chestii foarte nasoale. Majoritatea legate de bani, dar nu pierderi foarte mari. Mai nasoală e senzația când o pățești de la cine nu te aștepți.
Comentariu beton!16
Da, e nasol când vezi că o prietenie poate costa câțiva lei. 😞
Tot in studenție, dar înainte de ´89.
Mergeam la o bere la Cina, pe Lăpușneanu si, cum terasa era mare si întortocheată, plecam fără sa plătim. Data următoare, mergeam la alta terasa si tot așa.
Aveam grafic in așa fel încât sa nu mergem prea des in același loc, sa nu ne tina minte chelnerii.
Plus mersul la si de la domiciliu, cu „nașul”. Nu aveam tren direct, deci, 10 lei Iași- Buzău si, uneori, 5, Buzău- Brăila.
Odată, s-a încăpățânat tata sa-mi ia bilet de întors la Iași si, pe tot traseul, noaptea, n-am văzut picior de naș. Pai, fumam o săptămână de banii aia!
Comentariu beton!42
Adevărat 😁😁😁
Âmi cer scuze la prieteni si neamuri care mia dat bani să bag pentru ei la Caritas în Cluj și nu iam băgat dar ei nici azi nu știu.
Comentariu beton!62
Ahahahahahahaaaa. Practic le-ai făcut un bine.
Am dat o teapa prin anii ’80, copil fiind.
Ma jucam pe langa bloc cu un vecin cand am am fost abordati de un betiv (d’ala adevarat).
Deoarece aia de la restaurantul de vis-a-vis nu-l mai serveau, ne-a rugat pe noi sa-i luam bautura de acolo (pe vremurile alea nu conta ca aveai 10 ani si cumparai alcool). Ne-a dat o sticla de 0.5L si 25 Lei (sau 50, nu mai retin exact).
Am cerut la bar 250ml de tuica/vodca si restul sticlei l-am completat cu apa chioara de la chiuveta restaurantului. Restul de bani l-am impartit cu vecinul.
I-am adus sticla betivanului mizand pe starea lui bahica.
A luat o gura, a incremenit, apoi ne-a alergat printre blocuri. Alerga si ne injura…
Locatie: Restaurantul Cina, Ostroveni.
Comentariu beton!52
Wow, acum aflu că ești vâlcean.
La fel era si betivanu’. Prea ne-a alergat ca Ionela Târlea…
Comentariu beton!27
Frumoasă poveste, însă nu înțeleg unde erai când a sunat telefonul fix (că pe vremea aia nu aveai mobil) 🙂
Păi mă mutasem deja unde stătea prietenul meu.
Eram student anul 4 la Informatica in Iasi, prin 2001. Aveam proiect dupa proiect si lene mare.
Asa ca am dat anunt (la ziar pe vremea aia) ca angajam programatori…in Iasi, pe vremea aia bateai din usa in usa pana sa-ti primeasca cineva cv-ul, nu vorbim de chemat la interviu. Erau 2-3 firme in Iasi de IT.
Dupa ce lumea aplica, le dadeam pe email „tema pentru acasa” sa-mi faca proiectele la facultate ca parte din procesul de selectie. Unii erau chiar colegii mei…
Comentariu beton!95
Sincer nu-mi aduc aminte, si daca as fi facut sigur-sigur mi se intorcea, karma is a bitch!
In rest conditiile de camin asa cum le descrii, le cunosc prea bine. In chirie am stat dupa aia, in rezidentiat si in primii 10 ani in Suceava, dar plateam intotdeauna chiria la timp.
Zici ca valoreaza ceva revistele Cinema vechi? Reviste n-am, dar as avea vreo 2-3 almanahe, he-he 😁
in 2011, la un bal al bobocilor de la facultate, eu cu un coleg ne-am comandat cate o bere si chelnerita nu ne-a taxat pe loc. Pe parcursul party-ului nu am gasit-o si nu ne-a intrebat nimeni de berea neplatita.
M-am ferit ca de dracul de tamaie toata viata sa dau tepe, dar dupa ce am terminat facultatea am fost tepuita arat de rau incat am avut o datorie prea mare si a trebuit sa ii dau matusa-mii cumva banii inapoi pentru ca ea m-a imprumutat si scos din rahat. Drept urmare m-am angajat undeva unde sa fac bani repede. Sa vand produse indoielnice. Atunci am dat atat de multe tepe incat si azi mi-e groaza. Cand lumea se prindea ca e teapa ne alerga ca sa dam banii inapoi. Ne injurau si blestemau. Cert este ca dupa ce mi-am platit datoria, am cedat si fizic si psihic (fara sa stiu, am facut primul burn-out din viata mea) si am plecat de la ei.
Comentariu beton!21
Buey, nu stiu daca-i chiar teapa, da’ puteam sa fiu mai cinstita. Ma urmareste chestia asta, daca v-o zic io aici. Si asta pentru c-a fost prima si ultima data cand mi s-a-ntamplat.
Ma rog, a trecut demult.
Eram in bazarul turcesc a ‘nspea oara si venisem cu gand clar sa schimb un inel pe-o pereche de cercei. Nu era cel mai indicat bazarul, da’ daca asa s-a nimerit…
Intru la un aurar 😆 mai intru si la altu’, dar peste drum erau doi baieti fatosi, zic hai sa le fac safteaua astora.
Omu’, de cum am intrat, s-a asezat pe-un fotoliu, i-a pus turcul un ceai in fata, el catre mine: hai, fa-ti talentele!
Le zic de cercei, imi arata ei un sertar intreg, no, nu era ce voiam eu. Le explic cum ca vreau fara pietricele si briz-briz-uri, vreau ceva mai compact, linii drepte… si numai ce scoate dintr-un dulap turcu’ meu – a’ meu, ca de-acum aveam o relatie, intelesesera ambele parti ca voiam musai alis-veris – o cutie plina cu altfel de cercei. Am tot scos, am probat, m-am uitat, m-am razgandit, pana la urma ma hotarasem la o pereche. Dar doar daca-mi face un pret bun. Isi da turcu’ ochii peste cap, incepe iar sa socoteasca, scoate un alt pret, mai mic. Se jura ca asta-i ultimul pret la care poate vinde, ca intra-n gaura cu una ca mine, la care eu ii dau fatala: nu vreau cu bani, am aur la schimb. Isi da asta iar ochii peste cap, se uita la omu’ meu, asta mai cere un ceai. Frumos la turci!
II arat inelul – era un inel urat, barbatesc, tot de pe la ei fusese candva cumparat. Il cantareste, era cam cat cerceii, marisor. Iar incepe turcul sa socoteasca, se mai baga-n seama si celalalt vanzator, era un talmes-balmes de cereri si oferte, preturi in lire si euro, trebuia sa-ti placa tare treaba asta ca sa continui.
In sfarsit, chiar a zis ca moare-n Kara Deniz, da’ el nu poate mai ieftin de nustiucate sute sau mii de lire. Ca sa-i mai dau adrenalina ii zic ca n-am lire, sa zica-n euro. Si-mi amintesc perfect c-a zis 50 euro si vreo 25 de lire. Dar de lire ma iarta, ca-i fac vanzare si-i place sa faca targuiala cu mine, sa-i dau doar 50 de euro. Scot portofelul, ii dau 100 de euro, vad apoi ca am si de 50, iau suta, las 50-ul pe tejghea, ma hotarasc sa-mi pun cerceii aia noi in urechi, ma ajuta turcu’ – omu’ meu trecuse la niste cola, dintr-o sticla mica, si ma-ncuraja sa-l naucesc si pe turc, ca deja-mi facusem scoala pe nervii lui. Se simtea razbunat cumva.
In final reusesc sa-mi pun cerceii noi, ii pune turcul pe-aia vechi intr-o punguta de catifea, mai sa ne strangem mainile de plecare, aia 50 euro erau tot pe tejghea.
Marturisesc ca am avut un moment de indoiala – erau ai mei sau ai lui? – dar daca tot nu i-a luat el, am zis ca-s ai mei, i-am luat natural si i-am pus in portofel. Deci cerceii ma costasera exact cat inelul.
Am primit si eu o sticla mica de cola, ca ne targuisem pe gatul gol, si-am plecat multumita.
In bazar, i-am zis omului de indoiala mea cu banii. M-am uitat in portofel, mda, banii aia nu trebuia sa fie ai mei. S-a dat o lupta (scurta!) in mine, apoi m-am gandit ca oricum nu are cum sa iasa turcu-n pierdere, m-am gandit la Stefan – cat bir a dat el otomanilor, care pana la urma i-au luat si sabia – si am conchis ca s-a-ntamplat exact cum trebuia sa se-ntample.
Hai c-am tras o ocheada-n oglinda, chiar sunt misto cerceii!
PS: ca sa fie treaba-treaba, marturisesc tot si va zic ca pocitania aia de inel de 7gr a fost gasita-ntr-un colt de parcare la Kaufland.
Comentariu beton!58
Hai ca la Stefan cel Mare mi-a pufnit cafeaua pe nas 😂😂😂
Am fost de vreo 3 ori in Turcia dar de targuit nu m-am apucat ca sigur plecam enervată
Comentariu beton!17
Nu te-ai targuit? Ai pierdut juma din fun 😆
Comentariu beton!17
Sora mea, m-ai razbunat!
In Istanbul m-am urcat intr-un taxi si cand sa platesc mi-a zis soferul, punand in portofel bancnota de 50 de lire pe care stiu perfect ca i-am dat-o, si scotand alta de 5 lire, cica nu cunosc banii turcesti. Nu puteam sa ma cert cu ditamai namila, dar am incercat sa avertizez urmatorul client care s-a urcat imediat cum am coborat eu.
Când ai spus Ștefan, m-ai omorât🤣🤣!
am vrut sa fiu formala, ca puteam sa-i zic Fane Babanu.
Comentariu beton!11
@Sam, e cam porci! profita de naivitatea turistilor.
la una dintre plimbari, demult, erau niste englezoaice pe la tarabe care voiau sa-si ia o esarfa. au intrebat pretul. ten lira!
ele: no lira, euro!
ten euro! turcu’.
au scos fetele banu’ euros, au platit, nu li s-a parut nimic ciudat.
cat a facut tranzactia, turcu’ a stat numai cu ochii pe noi, sa nu cumva sa-i stricam combinatia. l-am lasat, fiecare sa se descurce cum poate!
dar cand ne-a venit randul, i-am zis sa-mi bage discount la ce voiam eu, ca ma duc sa-l parasc englezoaicelor.
a ras el, am ras si noi, aia e!
Comentariu beton!18
Am dat tepe, nu financiare, dar nici nu pot sa le numesc sentimentale. Pe vremea cand aveam vreo 20 de ani nu erau siteuri-le de dating, era doar Mirc accesat d epe la un internet cafe. Oarecum pe mirc era mai sincera treaba ca nu era loc de atatea povesti iluzionale, poze din tinerete sau ale prietenei mai dragute, era un scurt schimb de informatii si inevitabil ajungeai sa te intalnesti ca alta metodat de a te cunoaste nu era. Acuma, problema era ca, in mod firesc, nu toate, de fapt majoritatea, nu corespundeau cu imaginea care iti era prezentata prin cele cateva cuvinte, asa ca tactica era sa iti dai intalnire la un colt de strada, colt care putea fi observat din vreu local de vis a vis si te decideai daca vrei sa mergi sa te intalnesti cu ea sau nu, de regula da, dar erau si cazuri de nu. Am patit-o si eu in sens invers, ca de, nu sunt nici eu foarte frumos. Asta imi vine acum ca prima teapa data. De regula sunt impotriva tepelor si eram si atunci, dar daca doamnisoara subtire si suava se trasforma brusc intr-un buldozer diesel, parca iti taia tot cheful sa mai faci aia ultimii cativa pasi, iti bagai picioarele si intrai din nou pe Mirc cu alt nume.
Țepe…cred că luăm sau dăm toată viața! Mai mari, mai mici, materiale, sentimentale, depinde de „norocul” fiecăruia ☺️. C-așa e-n viață!
Una de care îmi aduc aminte, așa, repede, este din Praga, anul 2012. Ne ducem să schimbăm 100 euro în monedă locală, la o casă de schimb valutar. În pragul casei de schimb, stătea un tânăr spilcuit care ne-a făcut o ofertă de nerefuzat față de cursul casei de schimb, așa că ne-am repezit si am schimbat banii la el. De menționat că habar nu aveam cum trebuie să arate coroana cehă, așa că nu ne-am făcut nicio grijă.
Și mergem noi fain frumos si ne așezăm la o masă, in zona pieței ceasului, si mâncăm pe săturate. La sfârșit, nota de plată, scoatem „coroanele” cumpărate să plătim și nu înțelegem de ce ospătărița se amuză și ni-i dă înapoi.
Cu chiu cu vai (nu vorbea engleză neam), după ce ne-am zgâit ca lumea la bani, înțelegem că sunt forinți ungurești. 🤨
M-am dus repede la o casă de schimb din apropiere și am schimbat alți bani să plătim consumația.
Când am trecut, la întoarcere, prin Ungaria, ne-am oprit să luăm o amintire cu forinții respectivi. Ce credeți că am putut lua? O rașniță mică, roșie (din aia de piper, manuală), pe care o am și acum în bucătărie în fața ochilor, ca să-mi aducă aminte de întâmplare!
De, e vorba aia „scumpul mai mult păgubește”!😂
Comentariu beton!29
Honest Guide face videouri adesea despre tepele alea.
Nici voi nu v-ati uitat la momentul schimbului, cum arata banii si nu ati vazut ca v-a dat forinti
Hm … Sunt sigur că pe mine nu m-ar fi păcălit. Am prostul obicei să citesc tot pe ce-mi cad ochii. Îmi dăseam seama după Bank, Banka si al doilea cuvant important: National, Narodnai, Nemzeti etc. Mă prindeam de cum intram în țara stráină, nu există să nu anunțe cum se numește.
N-am dat țepe in tinerețe (furtul borcanelor de iaurt nu se pune, era vina vanzatoarelor care videau „decât cu borcan la schimb”). Dar acum 2 ani am comandat o roaba roșie de plastic+ alte accesorii de grădinărit pentru nepoțică. Vine curierul iar pachetul (mi se parea mie cam mare) continea 2 roabe roșii + accesorii. Verific, am comandat una. Ma uit pe confirmarea plătii, una. Trimit mail la firma care a luat teapă de ceva mai mult de 100 lei iar dumnealor răspund „Reclamațiile sunt valabile doar dacă a fost deschis coletul în fața curierului”. Între timp mi s-a mai născut o nepotica, verisoara celei dintâi, care are o roaba roșie.
Comentariu beton!39
Eu am dat o țeapă involuntar… În clasa a V-a am fost într-o tabără. Copii din toată țara.
M-a împrumutat o fată cu 3 lei într-una din excursiile organizate din tabără, pentru intrarea la un muzeu (tocmai la mine rămăsese casiera fără banii de rest la 10 lei)…
Cred că și fetei care m-a împrumutat, Narcisa se numește, i s-a șters din minte pentru că s-a ter excursia, s-a terminat tabăra și eu nu i-am restituit banii. Îți dai seama că a trecut de atunci aproape o jumătate de secol și pe mine încă mă mustră conștiința?
Țepe mi-am luat multe dar nu contează, multe dintre ele am știut din prima secunda că vor fi țepe… Dacă cineva o cunoaște Narcisa din Moțăței, Dolj mi-ar face un bine. ☺️
Comentariu beton!22
@Cristina Moțăței? Aaa, păi poate o știe Fane Iovan. Stelistu’ ăla cu Barcelona, că de acolo e.
Treaba cu țepele pentru mine stă cam așa:
Pe prima am luat-o pe când eram student, la sfârșitul anilor ‘90. Mergeam acasă cu trenul de noapte și am cumpărat un ghiul de aur foarte ieftin. Vă puteți imagina fața pe care am făcut-o când am mers cu el la farmacie să îl verific și mi-a zis femeia aia: sper că nu l-ai cumpărat! Evident că am zis nu, doar îl verificam.
A doua am luat-o când îmi construiam casa, prin 2012. Am mers la Dedeman să comand gresia și faianța. L-am căutat pe un agent de acolo care urma să îmi facă un discount bun (recomandat de cineva care a cumpărat cu discount bun de la el). Când mi-a zis că trebuie să dau toți banii cash nu m-am prins. Clopoțelul a sunat când, după vreo 6 săptămâni, mă sună ăla să mă întrebe ce mai fac și să îmi ceară vreo 1.000 de lei împrumut. I-am zis că trebuie să vorbesc cu nevastă-mea și îl sun eu înapoi. Am mers urgent la Dedeman să verific comanda și… surpriză: mi-au zis cei de acolo că ăla nu mai lucrează la ei, că l-au dat afară pentru că l-au prins cu mâța-n sac. L-am sunat și i-am spus să vină la mine să-i dau banii, pentru că eu sunt ocupat. A venit băiatul. Banii nu i-am mai recuperat (pentru că păcănele), dar m-am descărcat puțin. Și eu, și bâta de baseball. Poliția nu a rezolvat nimic, evident, chiar dacă am fost mulți care am depus plângere.
A treia țeapă am luat-o tot când construiam casa: am cumpărat polistirenul pentru izolația termică a casei de la “niște băieți”, la jumate de preț. Fericire mare, că am economisit un purcoi de bani. Nu a durat mult fericirea asta, pentru că după vreo două zile au venit băieții noaptea și și-au luat marfa înapoi. Plus bonus hidroforul și toate sculele care erau acolo.
De atunci m-am învățat minte, nu mai vreau nimic pe combinații și sunt ferm convins că dacă lumea nu ar mai cumpăra furăciuni, ar trebui și hoții să se reorienteze. Pentru că dacă nu ai cum să valorifici ce furi, nu mai ai de ce să furi.
Comentariu beton!28
Anul 1 de facultate, am ieșit cu un coleg care avea antrenament serios la bere. Ne-am dus la o berărie unde se servea bere la halbă și am spart toți banii pe 10 de căciulă. Nu știu câtă apă băgau ăștia în bere, ori ce ficat aveam în tinerețe, dar după berile alea încă eram lucizi. Așa că nu știam cum să mai facem rost de niște bani când vine colegul cu o idee genială. Știa el o altă berărie unde halbele se dădeau cu garanție.
Cum nu dădusem halbele înapoi aici, ci le stivuisem sub masă, am dat o fugă până la apartamentul unde stăteam cu chirie (doar anul 1, după tot prin cămine :O) și m-am întors cu o geantă. Am umplut geanta și fuga la cealaltă berărie.
Tanti de acolo zice:
– Sigur le-ați luat de la noi că sunt cam uscate.
Noi:
– Sigur, am fost în bloc aici cu ele, de aia s-au uscat.
Buuuun, cu banii de pe halbe ne întoarcem la prima berărie și mai băgăm 4 beri de căciulă. Ficatul meu zice stop și mă uit la a 5-a și nu mai intră.
Credeați că țeapa a fost cu halbele? Nuuu. Acuma vine.
Zice colegul, hai în cămine să mai găsim ceva de băut. Pff, eu eram varză, da am zis hai. Numă că până la cămine era vreo oră de mers pe jos. Așa că zice el, hai să luăm un taxi. Păi și de unde bani, zic eu. Lasă că ne descurcăm noi.
Zis și făcut, ne urcăm în taxi și ajungem în complexul studențesc. Până acolo eu am sughițat încontinuu pe bancheta din spate. Bină că n-am făcut mai mult.
Colegul meu îi zice taximetristului:
– Coborâm până la cămin să aducem bani, că n-avem la noi.
Taximetristu:
– Măi băieți, am mai luat eu țeapă așa, rămâne unu cu mine.
Colegu:
– Domnule, nu mă cunoști pe mine. Venim repede.
Așa că nu facem 2 pași de la taxi și colegu zice:
– Tunde-o, Dane!
Am luat-o la fugă printr-un gard viu de nici acum nu înțeleg cum am trecut prin el.
„Tunde-o, Dane!!!”
Comentariu beton!21
Iasi anii 2000, student fiind am coborat din troleu si m-a abordat o tiganca sa-mi ghiceasca in palma. M-am tot eschivat, dar a reusit sa ma faca din vorbe…norocul meu a fost ca aveam doar 3-4 lei la mine si ea spunea sa-i mai dau ca-mi ghiceste tot viitorul.
Cred ca de 3, 4 lei ti-a ghicit viitorilor doar în următorii 30 de pași. Ofof
Imediat după revoluție au apărut doua bancnote de 200 și 500 lei, bani noi, frumoși, numai buni pentru inflația care urma (și încă )să ne halească veniturile. Aveam 12 ani și eram trimis la aprozar după 2 kg de roșii cu o bancnota de 200 lei. Am luam roșiile, am dat banii, dar rest am primit de la o bancnotă de 500 lei. Am observat bineînțeles, dar fiind rușinos și timid nu am zis nimic, nici la aprozar și nici acasă. Mi-am însușit eroarea vânzătoarei, dar următoarele luni am refuzat sa ma mai duc la aprozar pentru a nu fi recunoscut. Se la vie (cum ar zice niste vorbitori de franceza cu diplomă din zilele noastre).
Bine că ai dat banii, că altfel erai căutat ca nea Mărin miliardar de Veta prin capitală, nu pe litoral.
Eram expert in a lua țepe. Și una dintre cele mai mari țepe luate a fost tot cu un vâlcean. Construisem ceva mișto și am mâncat ani de zile din același blid. Mă rog, posibil să mai fiu la fel de naiv, dar cred că aș lua țepe mai greu.
Tepe clasice nu am dat, dar una se apropie de concept. Si a fost data cu sete.
Am stat cu chirie in ultimul an de facultate. Cu un amic, in apartamentul unei rude de-ale sale, plecata din tara. Chiar eram fericit – dupa 3 ani in camine mizerabile voiam conditii, liniste, intimitate.
A fost mai rau ca in gazda, era inclusiv un vecin de scara responsabil de actiunea Ochiul si timpanul.
Printre multe alte tampenii de acolo, am fost aspru mustrat ca intr-o zi am fost vazut intrand in bloc cu un pet de bere. Pe care ulterior l-am si consumat, in 3 oameni (colegi de apartament). Vazand un meci al nationalei. Cu volumul la minimum. Orgie.
Prin iunie, in mijlocul sesiunii (mai aveam 2 examene plus licenta de sustinut) ma ia amicul din voleu – ca el tre sa plece cu Work&Travel si trebuie eliberat apartamentul. In 3 zile.
Prima data am zis ca e caterinca, dar era serios, demn si incruntat. „Sa vedem ce e de achitat si aia e, vreau banii acum, csf ncsf”. Am incercat cu vorba buna, ca totusi eu mai aveam de mers la examene, de invatat, de dat licenta, chestii din astea efemere. Pana la urma uriasul care-mi venea pana la umar (eu nefiind inalt) bate cu piciorul in podea si urla la mine „bai p…! asta e casa mea!” si da sa ridice mana.
S-a cam taiat filmul, l-am lipit un pic de peretele casei lui si i-am zis ca daca mai incearca astfel de vitejii schimbam foaia foarte mult.
A doua zi am plecat din casa lui. Desigur ca am uitat sa platesc chiria si utilitatile- nu aveam niciun fel de contract, ne intelegeam ca oamenii, asa ca am aplicat si eu legea lui Om – esti om cu mine, la fel de om sunt eu cu tine.
De obicei sunt un om extrem de corect, prea corect. Dar nu-mi pare rau nici azi pentru ce am facut dupa ce m-a lasat planton in sesiune.
De luat tepe, la primele doua servicii am luat ceva apropiat de conceptul de teapa.
Tanar, cu vise, cu imagini idealizate despre viata, experienta zero.
La primul serviciu, mi se parea mie din interviu ca ceva suna fals. Tre’ sa lucram si sambata 4 ore. Pentru ca e de munca. Csf ncsf. Aici nu e pentru tampiti, aici e pentru oameni destepti si muncitori. Nu vrem profitori care intreaba de evolutie si mariri, noi muncim.
Ei nu stiu cat au muncit, dar eu munceam 11-13 ore pe zi si 5-6 sambata. Cand am plecat o data la final oficial de program, imediat am fost infierat – pai ce facem, se pleaca atunci cand terminam norma de lucru, nu cand vrem.
Nu am sa-l uit niciodata pe taranul lingau care imi era „mentor”, eu fiind „ucenic”. Imi dadea de munca in bataie de joc, nu aveam cum sa ma apropii macar de norma. Imi vana greseli, daca nu erau, le inventa si ma punea s-o iau de la capat. Si ma turna la sefut. O data am vazut cu coada ochiului cum dadea raportul „sta de 5 minute si nu face nimic”.
Cand am aplicat pentru mizeria asta de serviciu, in anunt era un salariu. La interviu salariul se mai comprimase, iar cand am semnat contractul salariul includea si bonurile de masa, promovate pompos ca beneficiu.
Practic teapa aia mi-am dat-o singur, dar eram tanar si prost (intre timp nu mai sunt tanar) si bine indoctrinat de acasa „asa-i peste tot, nu exista program de 8 ore, ei la inceput te testeaza fizic si psihic sa vada ca poti”.
Plecam din casa la 8, ajungeam la 22 cu capul titirez. Si nu era uzina, era, chipurile, IT.
Pana la urma n-am mai rezistat la mojiciile taranului lingau mentor si l-am infruntat cu ceva. Nu agresiv, nu nepoliticos, dar i-am vazut in privire ceva nu foarte bun.
La cateva zile, dupa o luna de la angajare, am fost chemat in biroul directorului. Nu am fost surprins de ce. Mi s-a intins in fata o foaie cu incetarea cu acordul partilor si am fost trimis acasa.
Am urcat inapoi la birou iar taranul se uita la mine zambind triumfator. „Gata?”.
Chiar imi pare rau ca nu am zis cateva cuvinte alese de toata ascendenta lui materna.
Comentariu beton!16
Am intrat pentru comentarii 😄😄😄 glumesc,vezi tu,Mihai,la 50 de ani ai noștri, asemenea lucruri par ca pentru 15 ani acum.Am luat țeapă mai mult decât am dat,și în general s-a referit la oameni mai mult decât la bani.Banii vin și se duc , important e să ai mândria ta, să poți ieși până la piață pe jos fără să-ți fi fost teamă că te întâlnești cu creditorii pe care ii credeai pierduți.
Vama veche. Vreo 17 ani in urmă. Sărăcie mare, desi eram angajat. Intru cu gagica din dotare (suntem inca împreună, 20 de ani mai târziu) sa vedem ce camera ne da fata cu cazarea. Ne lasa puțin timp sa ne gândim dacă vrem sa stam. Si pleacă. Noi zicem ca e ok pentru 3 zile. Erau mai multe persoane care se invarteau prin curtea casei. Toți veniți in Vama. Nu a mai venit nimeni sa ne ceară plata. Asa ca după 3 zile, dimineața la ora 6,am pus mana pe bagaje si ne-am carat sa luam microbuzul spre Costinești. Gagica speriata, eu si mai si. Am ajuns la Costinești si am văzut un balon mare, de ala cu aer. Am zis ca ma dau si eu o tura cu balonul, o data in viața, ca acum aveam bani! Dar n-a fost sa fie, pentru ca era doar reclama la Persil Gold.
In fine, ami cer scuze la domni vamaioti pe care i-am tapit. A zis si gagica ca nu erau tocmai condițiile așteptate. Acum curata niște cartofi…
Comentariu beton!16
Da, am dat o țeapă în anul 2000, la restaurantul hotelului Perla, din Mamaia. Erau anii aia frumoși, când jaful de la mare era și mai mare decât acum. Eram cu mai mulți la mare, am ajuns la redtsurant să mâncăm, fiecare și-a comandat cate ceva, eu îmi comandasem o salata de pește că de, la mare. Nu mai știu ce au avut ceilalți, dar când a venit mâncarea, am rămas toți mască. Salata mea de pește jur, erau 3 bucatele de macrou murat, din ăla la borcan, un cartof fiert și 2-3 frunze de patrunjel. Netăiate, neamestecate, nimic, cuburile ales de pește acru pe o parte a farfuriei, cartoful întreg (macar era decojit) și frunzele de patrunjel aruncate în bătaie de joc.
Am mâncat toți înjurând, că eram morți de foame, după care unul mai cu inițiativă a venit cu ideea sa plecam fata să plătim. Dar cum sa plecam, că băteam la ochi, așa că din 4-5 câți eram, la fiecare 4-5 minute cate unul din noi s-au ridicat, prefăcându-se că merge la baie, și o tăia din redtsurant. Ultimul a rămas colegul cu inițiativă, care la final s-au ridicat și a rupt-o efectiv la fugă de probabil nici Usain Bolt nu l-ar fi ajuns.
Asta e singura dată când am dat vreodată țeapă
Comentariu beton!18
pe scurt ce-am facut io relativ recent
La noi in hotel e regula ca bacsisul se preda la sefi si la sfarsitul lunii se imparte egal la toti. Evident ca destul de multi il ciordesc, ca asa e natura omului si tentatia e enorma. Chiar un tip de la service, de 19 ani, austriac si-a bagat mana pana la cot in cutie, a ciordit in medie 1000 de franci, finalul fiind ca i-au chemat parintii, politia si expulzat cu interdictie 10 ani de a mai veni in Elvetia. OK…divaghez, deci si io ca si altii am ciordit cam un an din bacsis. posibil ca in medie vreo 1500 de franci per total. Ok, vin in Romania dupa 1,6 ani si aveam nevoie de un avocat pe penal pt o mizerie facuta de fostul. Gasesc unul care nici in ziua de azi nu stiu daca nu a jucat la 2 capete, ideea e ca mi-a cerut 2000 de euro. I-am dat fara sa clipesc. In afara de a-mi afla numarul de dosar nu a facut nimic. Mai mult, nu mi-a mai raspuns la telefon. Dupa trebusoara asta, n-am mai atins nimic. Si au fost clienti care mi-au dat in mana, fara sa vada cineva bacsis 200 de dolari sau 100 de franci. I-am declarat pe toti. Colegilor mei le-a picat fata….cum? Ti i-a dat clientul in mana, n-a vazut nimeni si tu ii declari? Ma, sincer….am zis asa ceva nu mai fac. Dar si ii stiu pe cei dintre colegi care iau :)))) credeati ca romanii is cei mai hoti? :))))))))))) n-ati lucrat pana acu cu portughezi :)))))n-au nici un fel de scrupule. Am avut un coleg portughez, ala fura tot, ca baietii intra primii in camere la plecari. Tot lua. Cu o luna inainte de sfarsitul sezonului a belit un accident de motor atat de urat ca l-a bagat in spital pt restul sezonului, apoi s-a pensionat. Nush ce e, karma nekarma, cert e ca…nimic nu ramane cumva neplatit, intr-un fel sau altul. Si de obicei, e unde te doare mai tare 😉
Comentariu beton!19
@NagaQueen Am lucrat 21 de ani in Belgia, primii ani la negru, ca Romania nu era in UE si nu aveam acte, de-abia dupa 3 ani am reusit sa le facem. Curatenie in case( a se citi vile luxoase) in Waterloo, Lasne, Rhode-Saint-Genese, numai localitati cu oameni bogati, pe langa Bruxelles. Desi am fost „invatata” de catre alte femmes de ménage cum se „completeaza” venitul de prin case, fara sa observe locuitorii, nu am pus mana niciodata pe nimic, idea mea fiind”Un euro furat=100 dati la doctor”…Asta m-a ajutat enorm mai tarziu, cand avand nevoie de recomandari pentru posturi cu contract, absolut toti unde lucrasem mi-au dat referinte foarte bune, reusind sa am posturi excelente. Ai dreptate, karma lucreaza…
Comentariu beton!22
@LuciaBxl….faza e ca acum ma stiu toti de om cinstit :)))) dar serios, nu mai iau. Nu stiu…simt ca nu mai pot. Si am facut-o si eu vreun an ….dar efectiv nu mai pot sa iau.
Am asistat la luarea unei țepe.
Pe timpul răposatului, eram la un chioșc de bilete RATB. În fața mea un nene beat rangă îi întinde vânzătoarei o bancnotă de 100 lei să ia un bilet de 1 leu. Tantica îi dă frumos rest 9 lei. Nenea a încercat să comenteze că el de fapt i-a dat una de 100 lei și că vrea rest 99 lei …. ți-ai găsit cu cine să te pui, tantica l-a luat că e beat și nu știe ce face, că el de fapt i-a dat una de 10 lei, etc, etc. Am încercat să mă bag și eu în discuție, dar mai că nu mi–am luat-o și eu pe cocoașă. N-a avut ce să facă și a plecat bietul om cu biletul și 90 lei mai puțin în portofel.
Comentariu beton!14
Eu sunt mai fricoasa asa de felul meu si nu ma incumet sa dau tepe dar imi aduc aminte de un fapt petrecut in copilarie – fratele meu impreuna cu varul nostru au gasit o metoda de cum sa faca rost de bani cat mai repede si cat mai multi. Noi aveam in casa o minge de tenis de camp (seful parintilor mei era pasionat de tenis si tata mai aducea acasa cate una, doua pentru noi). Mingea era galbena si pufoasa si cum se jucau ei cu ea asa in parc un baietel mai mic si mai naiv decat ei se apropie si fascinat de mingea aia noua le-o cere sa se joace. Ei mai mari si mai smecheri i-au spus ca daca vrea sa se joace trebuie sa plateasca. Copilul n-a stat prea mult pe ganduri si a intrebat cat? O 100 de lei (inainte de revolutie erau bani multi) banconota albastra au zis ei ca sa fie siguri ca baiatul a inteles. Copilul a fugit acasa si s-a intors cu banii pentru minge. Generosi din fire au decis sa ii vanda mingea cand s-au vazut cu banii in mana (oricum mai aveam acasa). Au plecat bucurosi sa-si cumpere inghetata si mai stiu ei ce insa cum pe atunci intr-un orasel mic de provincie nu aveai prea multe de cumparat nu au cheltuit din bani prea mult si asta spre norocul lor pentru ca dupa cateva ore baietelul s-a intors la parc plangand din toti rarunchii alaturi de o mama furioasa care cauta doi derbedei care si-au batut joc de copilul ei. A iesit scandal mare cu tipete si urlete, acuzatii de ambele parti, cu banii restituiti in intregime, pedepse corporale si nu numai. Teapa nu le-a iesit ba dimpotriva li s-a intors inapoi cu varf si indesat.
Comentariu beton!18
Prima teapa luata a fost cand aveam vreo 9 ani si eram tare mandru de cele 2 clasoare cu timbre vechi adunate de fratele meu mai mare si de mine. Aveam cea mai misto si rara colectie din zona.
Intr-o zi, un prieten/vecin a adunat toate clasoarele de la toti fara sa stim unul de altul cu explicatia ca vrea sa se uite cu familia la ele.
A doua zi s-a mutat din bloc si nu mai stim nimic de el de atunci.
Il chema Alexandru (parca) si porecla ii era „țânțar/țânțărel”.
Daca vezi postul asta, sper doar ca te-a lovit karma.
Comentariu beton!19
Masina si clasoarele nu se imprumuta!
Io-s offtopic, dar ce mi-ai amintit de cei 7 ani de cămin în Regie, offf – cu unele vacanțe de vară în Leu. Are cineva mai mulți? 😂
Pe la doojdeani 😉 m-a invitat viitorul sot la restaurant.Am fost cu inca o pereche de prieteni la „Vanatorul”, un restaurant elegant (pe atunci) in Galati. Alaturi era un alt restaurant mai mare, unde se tinea o petrecere-nunta-botez ceva…Am ajuns pe la 18.00 ca baietii lucrau in tura de noapte si aveau autobuze pentru Combinat la 21.30. Restaurantul pustiu, chelnerii faceau un „ciubuc” servind la negru la petrecerea de vis-a-vis…ora19.00 a luat comanda, 19.30 a adus paharele si tacamurile, 20.00 a adus vinul, 20.45 muream de foame deja cand au adus friptura( probabil „furata” de dincolo 😉 ) Am mancat repede si….am plecat, nu mai aveam timp sa asteptam nota, pierdeau baietii cursa pentru munca. PS de ciuda am luat si paharele cu noi 😉
Comentariu beton!12
Nu e neaparat o teapa, ci greseala in favoarea mea.
De black friday am comandat un google nest hub de la fratii emag, ma duc eu la easybox si vad o cutie lunga, ma si miram ce mare e.
Ajung acasa si spre fericirea mea, erau 4 bucati, numai bune de facut cadou de Craciun :)).
De dat, am luat la tepe sa-mi ajunga!
Insa odata, demult, dragii babei, prin anii ’93 cand m-am maritat cu alesul inimii, am plecat noi fain-frumos in luna de miere de 5 zile la Costinesti, hotel Forum. Ca o data e luna de miere (si doar de 5 zile aveam bani – ca taica-meu, Dumnezeu sa il ierte, s-a gandit el ca banii de la nunta trebuie investiti si ni i-a „bagat” aproape pe toti la Caritas – haha, inchidem paranteza.)
So, cum eram noi doi porumbei in Costinesti, hai intr-o seara pe terasa la …na, c-am uitat cum ii zice, canta Rosu si Negru, ce sa mai – era ceva select. Ne asezam la o masa, si asteptam, asteptam, asteptam….intr-un tarziu ni se ia comanda, dupa alta runde de asteptare reusim sa si mancam. Liviu Tudan canta el pe-acolo, si la un moment dat hotaraste ca nu mai vrea sa presteze si isi rupe o coarda la chitara si dispare. Inchid si a doua paranteza. Noi eram frustrati ca astia nu mai vor sa cante, ca ospatarul ne dadea cu ignore la greu desi il rugasem sa ne faca nota de vreo ora, asa ca ne-am carabinit lesinand de ras amandoi. Cred ca rasul acela il voi tine minte toata viata.
Am fost aproape să dau o țeapă (involuntar) dar când ai conștiință nu te bucuri la necazul altuia.
Acum câțiva ani a băgat EMag în ofertă de black fraierday carcasă de porc la un preț OK. Am comandat și în 3-4 zile aveam porcul tranșat în lada frigorifică. După aproximativ 15 zile primesc un mail de la eMag in care își cer scuze pentru întârzierea comenzii și îmi dau un voucher cadou. După alte aproximativ 20 de zile mai primesc un mail prin care își cer scuze pentru întârzierea comenzii și îmi mai dau un voucher cadou. Urmaș de dac și eu le mulțumesc în gând pentru vouchere și îmi văd de treaba mea. În scurtă vreme primesc contravaloarea porcului înapoi în cont și un mail de la eMag prin care își cer scuze pentru faptul ca nu s-a putut livra produsul(aka porcul) . La scurta vreme m-a sunat o domnișoară sa mă întrebe dacă am primit porcul întrucât a ars depozitul Comtimului de lângă București și s-a pierdut urma comenzilor. Conștiința nu m-a lăsat să fiu mârlan și i-am spus fetei povestea și am mai făcut odată comandă pe care am plătit-o o fără să fie livrată . Voucherele nu le-au vrut înapoi așa ca tot am ieșit bine.
Cam așa pății si eu! Făcusem în mai o comanda la Freshful, cam măricică. Plătesc online si aștept comanda care vine dar în același timp vine și un mesaj de la Freshful ca nu se poate face plata nu știu de ce (chestia cu băncile si plățile online îmi e cm blurată in căpuț) . Fiindcă deja primisem comanda nu dau atenție crezând ca e o încurcătura in mesajele lor. Trece timp, mai fac o comanda, totul ok. Acum două săptămâni mă suna un domn foarte politicos să îmi spună destul de încâlcit cum că este livrator la Freshful si ca mi-a livrat o comanda in luna mai dar care nu a fost plătită si dacă vreau să mă uit pe conturile mele la bancă să verific dacă s-a plătit sau nu că îi impută lui comanda. La început am fost neîncrezătoare, l-am întrebat de ce nu face oficial Freshful întrebarea si mă întreabă el dar fiind foarte politicos omul încep sa mă întreb care o fi povestea. Bref, omul avea dreptate, verific si pe niciunul din conturile cu care fac plăti online nu apăruse acea plata din luna mai, dar cum sa fac o plata unei firme care nu mi-o ceruse. Plec o săptămână din oraș și la întoarcere iar mă apelează omul cu rugămintea sa plătesc comanda că firma îi cere lui banii pentru că el a livrat marfa. Îi spun că plătesc, dar vreau sa primesc de la Freshful solicitare cu numărul de factură. În fine, primesc prin e-mail factura, fac plata si trimit dovada la firmă. Nici mulțumesc, nici nimic, nici de la firmă, nici de la individ. Încă nu sunt sigură daca nu m-am țepuit eu 🙂
Am luat-o. 2009. Mă bagă în seamă pe un site din ăsta, gen Temu de azi, dar pentru online fw… ããã dating de atunci, un băiat. Eu, tânără, impresionabilă, el începe mesajul cu un ursuleț din ăla făcut din semne de punctuație. Gen Winnie the Pooh, dar din virgule și linii. Să mori de drag.
În fine, ne vorbim, mi se recomandă cu nume și prenume, verificabil (adică pentru cine știa să umble pe internetul de atunci, omul chiar era ce zicea el că e – nu exista deepfake). Om respectabil, lucra la o firmă farmaceutică din Verona (italiano vero), dar firma avea filială în România, la Ploiești. Din nou, pe bune.
În fine, long story short, vreo două luni pe net. Ajunsesem la un fel de sexting avant la lettre, nebunie. Email-uri, hot, frumos. Când, colo, vine mesaj: mă trimite firma în Ploiești, la filială. Ne vedem? Dară.
Vine omul, vine în București, ne vedem la restaurant, omul era pe bune – și frumos, și cu mușchi, și italian, ce să zic. Evident, ne cunoaștem pe deplin. Cu țipete, tras de păr, ai, vai, să-i dea Dumnezeu sănătate. Vineri așa, sâmbătă așa, duminică omul pleacă la Ploiești ca să înceapă lucru luni.
Duminică seara vine sor’mea la mine (din sufrageria apartamentului pe care îl împărțeam amândouă), cu o față plouată: fusese agățată pe același Temu de un băiat care i-a trimis ursulețul….nu, nu era un alt bãiat….
Comentariu beton!15
Ouch!
Aaa, tocmai mă gândeam tristă ca eu nu am ce povesti pentru ca, deși cred că am fost țepuită și eu de-a lungul timpului, nefiind rea de paguba am uitat ce țepe am luat, iar ca sa dau eu țepe, sunt prostește de corecta si, cum a spus cineva mai sus, dau restul sau daca se păcălește cineva cu mine ii atrag atenția imediat. Si când tocmai mă gândeam că eu nu am ce povesti, citind mai sus aflu de țeapa cu forinții primiți in loc de coroane si îmi aduc aminte de o tepa pe care voiam sa o dau când aveam cred șase ani!! Da, era pe vremea reformei monetare de prin anii 50 (cred ca in 1952) deci aveam vreo 6 ani și mă jucam cu niște fete mai mari din cartierul modest pe atunci in care am locuit hăt, hăt pana m-am măritat si am plecat in alt oraș. Zic cartier modest ca sa explic ce am făcut din inițiativă fetelor cu care mă împrietenisem. Deci tocmai apăruse tipărit in ziare cum vor arata noii bani ca sa știe lumea sa ii învețe, si ce zice una din fete, hai sa decupam ”banii” din ziar si sa cumpăram de la Alimentara bomboane cu ei. Cred ca eram tare încrezătoare in oameni (proasta) de vreme ce am ”pus botul” imediat la așa o idee! Evident, am pus-o in practica si pe cine oare trimit prietenele mele sa cumpere bomboane, pe cea mai bleaga si prostuță, recte pe mine! Vad si acum mutra mânioasă a vânzătoarei care a crezut ca îmi bat joc de ea, nu ca eu chiar credeam ca sunt bani adevărați si ca pot fi folosiți. Am fugit cat ne țineau picioarele si nu îmi mai amintesc bine daca pana la urma i-am povestit maica-mi toata tărășenia, dar știu ca nu prea m-a mai lăsat sa ies la joaca cu fetele alea 🙂
Era sa zic că nu. Până mi am amintit.
Pe vremea când luăm.multe ore mai ales la mate pt bac și admitere, la ora de sport mi a furat cineva din vestiar portofelul cu tot cu 25 de lei banii de doua ore de meditații. Făceam de câteva ori pe săptămână și dădeam banii odată la câteva meditații. Daca îmi amintesc corect banii aia nu i am mai dat că nu îi mai aveam și nu am avut curajul sa le spun ălor mei. A aflat tata la ședința cu părinții că mă plânsesem la școală.
Proful nu mi a zis niciodată nimic iar eu la cat de prost eram m am gandit că probabil nu s a prins. Deși era „doar” matematician de top cum sa țină Omu’ o evidenta simpla.
Ulterior i am făcut vizite după ce eram student și îi mai duceam cate un cadouas.
Luam hainele lu altii din cuieru barului ca sa le las pe scaun pana ieseam la tigara in baru urmator de unde fugeam. Inca ma urmareste carma ca nu exista concediu sa nu pierd sau uit cate o geaca sau bluza sau ceva. Care ajungeti jos la cazane pe mine ma gasiti la garderoba 🤣