Voi aveți voie să plecați singuri de acasă?

Nu, nu am reusit sa plec nicaieri singura in timpul casniciei. Prea multe suspiciuni ca sigur voi face ceva „nelalocul” lui. Eram aproape tot timpul impreuna (fizic eram in acelasi loc, acasa, insa nu era timp petrecut efectiv impreuna, facand ceva care sa ne placa, sa consideram ca petrecem „timp de calitate”). Doar la intalnirea de 25 de ani de la terminarea liceului m-am dus singura, i-am spus ca nu vine nimeni cu partenerul (era o minciuna). Era intotdeauna foarte suspicios cand nu eram impreuna, gelos, probabil, desi nu se manifesta violent nici fizic, nici in limbaj (un om foarte inchis in el, taciturn). In final, a devenit sufocant sa fim tot timpul impreuna si am decis sa divortez . Nu cred ca a-l „păzi” nonstop pe celalalt aduce ceva bun intr-o relatie.

Am fost, in vacante scurte, cand nu a putut sau nu a avut chef sa mearga. Dar noua ne place sa mergem impreuna in diverse locuri. Si mie, mai ales daca am bagaj mare.

N-am o problemă cu ideea “fiecare pe treaba lui”, nu trebuie să avem aceleași gusturi tot timpul. În zonele care ne plac, mergem împreună, cum ar fi la plajă, de exemplu. Dar am avut și situații când a fost fiecare pe treaba lui, unele din cauza lipsei timpului. Dacă aș avea resurse nelimitate (mai ales timp, că de bani nu mă plâng) cu siguranță am merge separat în anumite locuri.

Băh, depinde… Uite, de regulă plec mai tot timpul cu bicicleta și știind că e pasiune, nu se pune. Să plecăm împreună, pică. Nu ne „potrivim” la ritm. 🙂 Huooo! Nu săriți! De bicicletă era vorba. Bunăoara azi am „lipsit” vreo cinci ceasuri și am o aplicație care confirmă traseul și timpul „pierdut”. Stai, că nu era vorba de asta!
Mai plec cu copiii in ceva vacante. Cu propriii mei copii. Sau iarna, sau vara. Rar și iarna și vara. Înțeleg că nici de asta nu era vorba.
Băh, am mai plecat cu motorișca, așa, la final de săptămână. A pus un bot de un km, dar în final a înțeles că fiind o „băiețească” nu și-ar fi găsit locul acolo, nici în timp, dar nici în spațiu.
Deci, DA. Se poate, însă argumentat. Altfel, relația nu și-ar afla rostul.

Mie-mi place sa mergem împreună în concedii dar în același timp din când în când îmi place să merg cu niște prietene in city break iar el mai merge cu motorul cu băieții sau la ski și e perfect așa. Doar că nu se pune problema de cerut voie, adică informăm și adaptam programul in funcție de planuri.

Depinde, daca e reciproc, total de acord. In fosta relație, fostul sot a plecat cu un prieten in vacanța atunci cand cel mic avea două luni. Am aflat atunci cand am găsit intamplator bonul de la pașapoarte, nu avea nici un gând să mă anunțe măcar. A contat mult, adica apoi am divorțat. Dar acolo era o chestie inechitabilă, pentru că el refuza sa stea cu cel mic si 2 ore sa merg la sală in acea perioadă. Acum, sunt într-o altă relatie si sunt cu un bărbat care doreste să mergem toți, cu cățel si purcel in concediu – a se citi toți copiii plus mama lui. După doi ani asa am zis pas, nu mai vreau concedii in familia atât de extinsă, vreau să mai merg si singură sau cu fata mare sau cu prietenele in diverse vacanțe, vreau sa simt că respir. Si foarte bine, să facă si el la fel. O relatie nu e nici pușcărie însă nici ” fac ce vreau”, cand vreau, in orice condiții, mai ales atunci cand împărți responsabilități – cum ar fi crescutul copiilor.

Si eu si ea un concediu pe an solo. La mine e o saptamana de hiking sau biciclit la ea e un weekend prelungit la spa-uri.
Cu tot cu copii acasa ne descurcam sa fie bine 😉

Da, pot. Am si plecat. Zile, saptamani, vreo doua luni. Dar in activitati din registrul aventura cu care nici jumatatea mai buna, nici piticii nu rezoneaza: motociclism, navigatie, batut coclauri asiatice, etc.

Dar daca am imparti aceeasi pasiune pt genul asta de aventuri as prefera sa le fac in doi sau in patru cand mai cresc piticii (navigatia de ex). Nu e timpul pierdut.

Concediile le facem intotdeauna cu intreaga familie si asa ne simtim cel mai bine. Probabil ca la un moment dat, crescand, oricum unul si apoi celalalt dintre copii vor alege alt gen de vacante decat cel cu „babacii”. Dar sper sa reusesc, chiar si atunci, sa organizez macar o vacanta pe vara cu copiii si jumatatile lor din acel moment.

Timp in singuratate o sa petrecem oricum de la o anumita varsta, asa ca m-as bucura cat mai mult de anii astia cand mai pot imparti chestiile astea cu cei dragi.

Prima data am plecat cu fie-mea fara ta-su in Spania. A mica avea 1 an, mr. Dojo era onor patron de firma de facut verificari la centralele pe gaz (plus spalat aere conditionate). Era aprilie, luna de facut mult cas). Asa ca mi-a spus languros „ia-te, femeie, si pleaca de aici, ca doar nu-i strici copilului primavara/vara sa stai dupa cooru’ meu. Si m-am dus 3 saptamani. Apoi la prietena mea din Italia. Dupa ce am sarit balta cea mare am facut inca 3 concedii separate, ca omu’ e angajat si nu are timp de calatorit ca freelancerita de nevasta-sa.

Singura calatorie cu „farmec” a fost cand au diagnosticat-o pe fie-sa cu type 1 si asta al meu era acasa, noi in Romania. A fost OK, probabil facea infarct in spital, vazand-o pe fie-sa cu branule in ambele maini de arata ca Iisus pe cruce. Acu’ e drept ca i-a zis unui prieten de aici ca fie-sa e in spital ca a avut probleme cu glicemia, asta, un pic ciupit i-a zis lu’ nevasta-sa ca-s in spital cu fata ca are leucemie 😀

Am ras ca prostii a doua zi, cand m-a sunat femeia sa ma intrebe cum sa ne ajute, dar nu era chiar rasul nostru.

A mai facut si to’arsu calatorii singur, ca suntem mai flexibili. Normal, ca orice cuplu care nu se uraste, calatorim si impreuna. Singura combinatie pe care nu am facut-o a fost sa-i las pe ei impreuna si probabil, cu „bucuria” fetei, prea repede nu-l las sa fie doctor in diabet, ca ne place copilul si l-am mai pastra.

Nu inteleg de ce sa nu calatoresti separat, daca doresti. Daca ti-e bine doar in cuplu, si asta este OK. Bine e si fara copil (nu ma grabesc sa fac nici asta, dar inteleg ideea). Revin la ideea mea fixa: traim prea putin sa ne conducem vietile dupa cum zic altii.