Prieteni, am și eu o curiozitate.
De fiecare dată când am mai vorbit pe-aici despre oamenii care, odată intrați într-o relație, nu mai sunt în stare să facă nimic singuri, am omis să vorbim despre o chestiune extrem de importantă.
Și anume: mă, voi aveți voie să plecați singuri de acasă?
Și când zic „singuri”, mă refer la ipoteza că plecați fără partener. Că mergeți cu niște prieteni sau nu, dar să plecați de acasă fără cel / cea lângă care vă petreceți zilele.
Presupunând că timpul și banii nu constituie impedimente, ce s-ar întâmpla dacă într-o zi veniți acasă și aveți următorul dialog:
– Eu aș cam avea chef să plec să văd Buenos Aires, că-mi doresc de multă vreme.
– A, da? Ce tare, că și eu vreau să-l văd!, vine replica din partea cealaltă.
– Da, dar să știi c-aș vrea să mă duc singur.
Puteți înlocui „singur” cu nume de prieteni dacă asta vă face sa vă imaginați mai ușor dialogul. Ideea e că tocmai ați comunicat acasă că vreți să plecați singur / singură.
Care ar fi rezultatul acestui dialog? Ați avea voie să plecați? Ar începe scandalul?
Știu că asta cu „ați avea voie” sună ciudat, dar să nu uităm că trăim în țara în care extrem de mulți oameni au impresia că au drepturi depline asupra partenerului sau chiar că, într-un mod sau altul, le aparține. Partenerul, gen.
Personal, am prieteni care n-ar avea nicio cea mai mică problemă în urma unui astfel de dialog, dar am și prieteni pentru care ar urma iadul dacă le-ar trece prin cap să întrebe așa ceva.
De-aia voiam să știu cum stau lucrurile la voi, oameni pe care până la urmă nu-i cunosc personal. Desigur, m-ar ajuta extrem de tare să fiți sinceri, că altfel totul e degeaba.
Bineînțeles că voi începe eu, deși, dacă citiți de mai multă vreme pe aici, cred că este evident ce voi spune: n-am nici cea mai mică problemă să plec unde vreau, când vreau și să stau cât vreau.
Iar partea cea mai frumoasă este că nici Mara n-are nici cea mai mică problemă să facă fix aceleași lucruri, dacă asta își dorește.
Acum să vă aud pe voi.
Da, ipotetic vorbind, ca nu am partenera de ceva vreme. Dar si cand aveam raspunsul eate da.
Intotdeaina, si fara exceptie, cand aud textul cu noi facem lucrurile numai impreuna ma gandesc ca ceva este profund gresit: fie sunt de fapt incapabili sa faca ceva, fie unul este obsedat de conttol, fie nu au incredere unul in altul, ceva cu iz de tratament psihologic este acolo.
Comentariu beton!11
Fix.
Nu, nu am reusit sa fac prea multe lucruri singura dupa ce m-am casatorit. De fiecare data parea sa existe o suspiciune din partea cealalta ca sigur voi face ceva „nepotrivit”, sa zic asa. Doar la intalnirea de 25 de ani de la terminarea liceului m-am dus singura (i-am spus ca nimeni nu vine cu partenerul, dar era o minciuna. Era foarte gelos (nu violent, nici verbal, nici fizic, dar foarte suspicios). In final, am parasit casnicia, era sufocant si obositor sa fim in permanenta impreuna (fizic eram impreuna, pt ca timpul petrecut nu consider ca era unul de calitate, care sa ne faca sa ne simtim bine). Culmea e ca la inceputul casniciei, prin natura muncii lui, era destul de putin timp acasa (deci ma „supraveghea” foarte putin, iar asta nu era o problema.
Mda, trist.
Asta e din seria aia: ea îl sună:
– Ce faci? Pe unde ești?
– Sunt la o înmormântare.
La care ea:
– Serios? Dă-l l pe popă la telefon 😂
Comentariu beton!12
De mulți ani fac concediul cel mare prin alte tari. In ianuarie – februarie. Cu prietena (20 de ani împreună, necăsătoriți) fac concediul in celelalte luni ale anului. Înainte să plec singur in lumea larga, caut un motiv de cearta si ii reproșez ca lucram degeaba in it dacă nu profitam la maxim cu calatoritul.
Rezultate? 80 de tari vizitate.
In ianuarie iau bilet pentru Asia. Iar viza (de la prietenă) in decembrie.
Și fără ceartă nu merge?
Uitasem de ghilimelele pentru cearta. E un fel de a spune ceartă. Încep eu cu mici apropouri, tatonari de teren… Apoi vine viza: de ce nu te duci singur? Adică aproape ca ma obliga sa ma duc in concediu, ca sa scape de gura mea.
Asta înseamnă sa fii mafiot 🤗
Moș Ion și filmele porno – Viorel Ilișoi https://viorelilisoi.ro/mos_ion_si_filmele_porno/
Tu citești gânduri, zău. Aseară aveam discuția asta cu cineva. Ca să răspund: nu am avut problema asta când am fost în relații. Am plecat când am vrut, a putut pleca când și unde a vrut. Mereu a fost mai bine la întoarcere, cu alte povești, cu alt vibe, cu dor :).
Da. Numai că nu în destinații pe care ni le dorim amândoi, că atunci e aiurea. Vreau sa vad Argentina, și eu, bine, da’ eu plec singura. Haha, nu așa. Când vrem amândoi o destinație, mergem amândoi. Însă la: vreau sa urc pe văi de abrupt iarna la piolet, răspunsul e: Pai du-te. Și nu-i nicio problema în asta, absolut deloc.
Sau, eu vreau la scufundări. Pai du-te, că eu nu mă scufund.
Comentariu beton!18
Păi și ce vă oprește să mergeți și amândoi, după ce-ai fost singură?
Repet, am stabilit ca timpul și banii nu constituie impedimente.
M. Ne place să călătorim împreună. Mai ales în locuri și destinații care ne plac amândurora. Altfel, ai dreptate. Nu ne-ar opri nimic. Facem multe lucruri separat în general și facem și multe împreună. Nu (prea) ne cerem voie unul altuia. Mai mult ne aducem la cunoștință: vezi că….
Sigur, putem merge fiecare unde il taie capul, daca ne organizam corespunzator. Dar asta cu : eu vreau colo si tu nu vii cu mine, chiar daca iti arde buza, pt ca merg singur sau cu cutarica, mi se pare ciudat pt un cuplu care se respecta.
Comentariu beton!11
Dadada, e foarte lipsit de respect să vrei să faci ceva singur doar pentru că așa simți în momentul ăla.
Că au intrat zilele-n sac și nu puteți să mergeți și împreună DUPĂ ce-ai fost singură.
Uite ca in octombrie ma duc fara sot si copil la Bucuresti. Singura singurica cu avionul.
Si in mai am fost cu juniorul, mama si nepoata-mea la Paris fara sot. Sau la Rotterdam singura. Sotul a plecat si el in Olanda sau Germania singur. Deci la noi se poate.
Well… 💪
Nu, nu am reusit sa plec nicaieri singura in timpul casniciei. Prea multe suspiciuni ca sigur voi face ceva „nelalocul” lui. Eram aproape tot timpul impreuna (fizic eram in acelasi loc, acasa, insa nu era timp petrecut efectiv impreuna, facand ceva care sa ne placa, sa consideram ca petrecem „timp de calitate”). Doar la intalnirea de 25 de ani de la terminarea liceului m-am dus singura, i-am spus ca nu vine nimeni cu partenerul (era o minciuna). Era intotdeauna foarte suspicios cand nu eram impreuna, gelos, probabil, desi nu se manifesta violent nici fizic, nici in limbaj (un om foarte inchis in el, taciturn). In final, a devenit sufocant sa fim tot timpul impreuna si am decis sa divortez . Nu cred ca a-l „păzi” nonstop pe celalalt aduce ceva bun intr-o relatie.
Am fost singura o data. Asa a fost sa fie atunci, nu a fost planificat. Nu as avea interzis dar nu i-ar plăcea ptr ca el nu vrea sa plece singur. Eu as pleca singura dar in prezent nu pot din motive financiare . Găsesc fain sa poti si sa vrei dar, din ce am văzut in jur, in Romania „aceasta libertate” este mai des intalnita in cuplurile fara copii si cele de la a doua căsătorie in sus.
Deci dacă el nu vrea, atunci n-ai nici tu voie. Superb și sută la sută românesc. Autentic, aș putea spune. 😞
Nu cred ca-n ceea ce a redat Monica ar fi vorba despre a avea sau a nu avea voie. Ca dupa niste multi ani impreuna, nu mai cerem permisiunea de a face lucruri.
E mai degraba despre a respecta si dorintele celuilalt. Mie nu mi-ar cadea bine sa-mi zica sa stau acasa, in conditiile in care mi-as dori sa merg si eu. Si, sigur, nici lui.
Mihai, tu vezi lucrurile prin prisma vietii tale. Voi calatoriti destul de mult individual si prin prisma jobului, fetele sunt destul de mari ca sa nu solicite supraveghere continua.
Dar, de regula, un cuplu obisnuit, care are o luna de concediu, si aia fractionata, isi face vacantele impreuna. Poate tocmai vacanta aia e cea care ajuta la reconectarea cu partenerul, la un respiro dupa o perioada solicitanta in care a fost care-ncotro.
Fix cum a spus @moatza. Nu e de voie. Nu ar fi de acord din cauza banilor dar nu m-ar opri. Cred ca, probabil, in comentariu tu te-ai referit strict la ideea in sine ca partenerul sa nu fie de acord cu libertatea de mișcare a celuilalt nu e ceva normal, indiferent de variabilele existente la un moment dat in viata unui cuplu. Si da, sigur, nu ar exista proteste, dc ar fi mijloace financiare, dar asta nu ar însemna ca si-a schimbat ideile :))
Si noi “avem voie” sa facem ce vrem si cand vrem separat. Dupa 30+ani de casnicie (traditionala 😁) insa nu prea ne mai arde sa calatorim separat. A ramas stabilit ca in situatia in care chiar nu cadem de acord asupra destinatiei sau scopului calatoriei (ski, vizitat anumite obiective eventual tehice), sa mearga doar cel interesat. In rest, pace si prietenie ☺️
Poate sunt eu spălat pe creier, dar, după 20 de ani împreună, nu înțeleg de ce mi as face planuri care sa nu includă familia. Atât timp cât ne simțim bine împreună, e natural sa fim și în concediu împreună. Am plecat și singur la reuniuni cu colegii din liceu, fără nicio problema, dar acolo am venit fiecare fara partener.
In concedii nu am fost singura. Nu ca nu m-as descurca sau ceva, sau ca nu mi se pare ok sau ca am interdictii de genul asta. Sunt adult si pot sa fac ce vreau, si invers e valabil. Poate as merge daca as avea vreo prietena buna care sa vrea. Sau un job mai flexibil, remote, mai multi bani, nu stiu. Dar pana acum, nu am simtit nevoia sa plec singura in vacante. Dar, cat eram in concedii impreuna cu partenerul, au mai fost cazuri in care eu am plecat singura in explorarea orasului, dimineata, sau mergeam dimineata sa ma plimb prin zona sa fac poze. Imi place sa fac poze. Sunt si matinala. El nu e. Si dupa plimbare, veneam la cazare si plecam impreuna sau ne intalneam undeva. E ca si iesitul in oras cand ai partener, poti sa o faci si singur. Doar ca na, mie imi place sa mergem impreuna.
exact, baietii au vrut Disneyland, eu am vrut Versailles, el a vrut Bernabeu, eu am vrut Prada.
win-win!
Și în relația trecută și în cea de acum nu a existat problema asta, s-a plecat și separat și împreună pentru că nu suntem clone naibii, eu am făcut alpinism iar fostul nu înțelegea rostul cățăratului „ca să ce?” nu a înțeles niciodată 🤷 mergeam împreună în alte locuri mult mai puțin periculoase 😁 cu actualul fiecare are altfel de job cu alte perioade de vacanțe și obligații așa că folosim orice pauză de relaxare atunci când o avem și ajută ca măcar unul să fie pe modul proaspăt întors din vacanță, alta este dinamica atunci când suntem mai puțin obosiți și înăcriți. Așa am fost din proiect, nu mi-a plăcut niciodată să-mi sufle în ceafă mereu cineva, chiar am nevoie să respir și neasistată.
Al meu soț mă lasă să plec singură, fără certuri sau reproșuri. În schimb, nu pleacă fără mine. Nu i-as interzice, dimpotrivă, au fost ocazii când ar fi putut pleca dar nu a vrut. Nu din gelozie. Probabil din cauză că așa a văzut in familia lui, socrii mei au plecat mereu in concedii împreună, cu sau fără copii. În familia mea, prin natura serviciului tatălui meu, plecam doar cu mama sau cu tata, doar câteva zile, cand ii permitea serviciul. Sau singură, in tabere, si mai târziu, in concedii, până m-am căsătorit.
Suntem împreună de 13 ani și concediile gen City break le facem împreună, in doi. (Avem și o vacanta de 2 săptămâni pe an cu copii). Nu pentru că nu „avem” voie ci pentru că ne place foarte mult sa descoperim împreună lucruri noi. Savuram mâncarea noua împreună, ne amuzam și minunam cot la cot. Și vorbesc și în numele partenerului pentru că l-am întrebat. Asta e valabil pentru concedii. El merge la meciuri de fotbal și basket singur însă. Suntem în afara României și își ia bilete de avion și de meci și pleacă ori de cate ori își dorește. A fost și singur și cu prieteni și spune că nu are haz singur. E valabil și în cazul meu. Am călătorit singura până să îl întâlnesc și n-a fost nici pe departe la fel de frumos așa cum este cand mergem împreună. Da, ar fi super ciudat sa vina după atâția ani să îmi spună: vreau să mă duc singur sa vizitez Honolulu. Dar doar din cauza că m-aș gândi că brusc nu ii mai place compania mea. Și inversa ar fi valabilă.
Da, și mi se pare un lucru foarte firesc. Când povestim despre asta cu prietenii se ridică atât de multe sprâncene, încât ne întrebam dacă suntem noi defecți. Evident că facem acest lucru atunci când banii și timpul nu sunt o problemă. Cel mai frumos este când unul dintre noi găsește ceva mișto și apoi mergem și împreună în același loc. De la tine am învățat să combinăm puțin lucrurile, în ideea ca unul dintre noi merge o saptamana pe undeva și celălalt uneori vine pentru un weekend sau doar pentru un eveniment (concert, spectacol) anume.
La noi se întâmplă cam așa (oricare dintre noi):
– Am chef să merg…
– Du-te!
– Vrei să mergi si tu? (întrebare de complezență, că deja se știe ce program are fiecare 😁)
– Nu!
N-am avut niciodată problema asta. Mie-mi plăcea să merg in excursii, să văd lucruri noi, să văd alte țări, ideea lui despre concediu era o stațiune liniștită, unde să doarmă mult și să fie o berărie bună aproape. Când erau copiii mici, aderam și eu la o statiune liniștită, dar copiii au crescut și eu am gasit un grup, preponderent feminin, cu care plecam aiurea in lume.
Acum mă pregatesc de a doua întâlnire de 20 de ani de la facultate (20 de ani de la prima). Fiindcă suntem împrăștiați pe tot mapamondul iar Franz, Joan sau Jean nu știu română iar partenerul ar fi condamnat să traducă, am hotărât să facem intalnirea doar colegii, fără anexe. Bineînțeles, s-au găsit două fete care să spună că ele nu pot fara soț, as in „mi-e frica să vin de la Oradea la Timișoara singură”. O fi.
Sincer nu am încercat având în vedere ca suntem plecați, adică jumătatea merge când vrea în țară și se întoarce când vrea, iar când suntem împreună ne place să ne avem prin preajma și în călătorii, sau cel puțin asta e sentimentul pe care îl simt și din partea jumătăți, nu am controlat-o niciodată în 33 de ani de căsnicie nici înainte de plecat și nici după, la fel nici ea, dacă era între noi sentimentul ăsta de neîncredere nu cred ca adunam atâția ani de căsnicie împreună, jumătate din ei eu fiind plecat, acasă doar oaspete, acuma de exemplu pe perioada veri ea va sta câteva luni în țară, când ne adunăm împreună ne cam place să face călătorii împreună.
Nu cunosc pe nimeni aflat în situația de a nu pleca singur (rude, prieteni sau cunoștințe). Știu însă două cazuri, din care unul e al părinților mei, când problema e chiar plecatul împreună, deoarece tatălui meu nu-i place să călătorească și destul de puțin la mare sau la munte.
Se duce la Berlin să o vadă pe fi-mea. Nici măcar nu m-a întrebat dacă vreau și eu să merg. N.B. Locuim separat de un an și jumătate. La inițiativa ei… După aproape 25 de ani de mariaj…
Mama ta, viață!
La noi e un NU clar! Nu suntem d-aia legati la shold cum zice englezu’, iesim separat cu prietenii dar calatoriile sunt modul in care ne-am indragostit, atunci am stiu ca vom fi travel buddies forever. E our thing. Plecam undeva cel putin odata pe luna si ne reincarcam bateriile.
Calatorim mult pt biznis si, la inceput, luam zile extra sa exploram destinatia pe langa munca. Dar am realizat ca singur nu are nici un farmec si ne lipseste enorm partenerul cu care sa schimbam impresii, sa impartasim experienta.
Si mai e ceva, nu dati cu rosii! Avem familii care au inceput sa calatoreasca separat (ea cu prietenele, el cu baietii, copii acasa cu bona) si rezultatul de fiecare data e divort sau consiliere maritala.
răpund întîi și dup’aia mă duc să văz ce am răspuns la precedentul articol; n-aș avea o problemă să plece singură, în schimb la cei peste 2 milioane de km făcuți singur parcă n-aș mai adăuga și vacanțe;
noutatea, în schimb, față de precedentul articol este că alaltăieri am terminat de vizionat recomandarea ta, Off Road; nu am citit nimic can-can despre cei 2 protagoniști iluștri, dar sentimentul (întărit și de prezența psihologului) cu care am rămas a fost că excursia a fost o modalitate de a se lămuri dacă legătura dintre ei este pură prietenie sau e altceva; destul de îndrăzneț demersul și cît se poate de israeliană idee…
săracu’ Doron, șamanița ca șamanița, da’ doamna de la ferma mare a fost cevaaaa; mă așteptam în orice moment să-l întindă pe masă și să se năpustească asupra lui;
mișto documentarul, mulțumesc!
Am fost, in vacante scurte, cand nu a putut sau nu a avut chef sa mearga. Dar noua ne place sa mergem impreuna in diverse locuri. Si mie, mai ales daca am bagaj mare.
Da. Și reciproca e valabila.
Atenție la libertatea care mascheaza lipsa de respect – pe care unii o practica. Altfel, ne place sa avem „timpul lui”, „timpul ei” si „timpul nostru”
N-am o problemă cu ideea “fiecare pe treaba lui”, nu trebuie să avem aceleași gusturi tot timpul. În zonele care ne plac, mergem împreună, cum ar fi la plajă, de exemplu. Dar am avut și situații când a fost fiecare pe treaba lui, unele din cauza lipsei timpului. Dacă aș avea resurse nelimitate (mai ales timp, că de bani nu mă plâng) cu siguranță am merge separat în anumite locuri.