Azi și mâine am părăsit oleacă spațiul carpato-danubiano-pontic, pentru c-au binevoit oamenii de la Renault România să mă invite la lansarea noului Renault Austral. Sau, bine zis, la lansarea lui Austral cu facelift.

Și pe bună dreptate! Pe cine era să invite dacă nu pe mine, care conduc un Austral de doi ani? Cine ar fi fost mai în temă cu subiectul? Așa că nu doar c-am zis „da” când am primit invitația, dar am numărat zilele până la plecare.

Ca să nu mai spun că acțiunea are loc la Barcelona, deci voi avea din nou ocazia să-mi exersez vastele cunoștințe în limba lui Miguel de Cervantes. Practic, de-abia aștept să pronunț cu un accent desăvârșit:

– Señor, por favor, dos raciones de calamares, no una, y unas gambas al ajillo!

Vă zic, dacă ar trebui să pronunț doar nume de mâncăruri, nimeni niciodată nu și-ar da seama că nu sunt spaniol get-beget.

Nfine, revenind la Noul Austral, partea cea mai mișto este că eu l-am văzut deja pe viu. Și nu doar că l-am văzut, dar până azi eram singurul cetățean român care-l văzuse deja.

Unde l-am văzut? Păi, luna trecută când am fost în fabrica Renault de la Palencia, unde era plin de noul Austral, gemea de Australuri pe-acolo.

Doar că n-am avut voie să fac nici poze, nici video, nici nimic, pentru că încă nu fusese lansat. Așa că vă dați seama cu câtă nerăbdare am așteptat să pot să-l văd de aproape și să-l mai și conduc două zile, treabă care se întâmplă exact acum, când citiți asta.

De-abia aștept să văd ce s-a schimbat la el, ce are în plus, ce are în minus, din astea.

Nu de alta, dar știu să spun perfect în spaniolă:

– No tengo ningun problema en hacer el cambio. Me llevo uno nuevo de aqui y les doy el mio en București. 😜

P.S. Arată bine și pe albastru, dar n-am nici cea mai mică îndoială că tot roșu mi l-aș lua. Bine, mă rog, dacă ar fi să accepte schimbul cred c-aș lăsa de la mine și l-aș lua și p-ăsta albastru. Dar ușor nu mi-ar fi…

Photo: Yannick Brossard / DPPI