O fostă colegă de liceu mi-a povestit la un moment dat cum o freca la cap un tip care voia s-o angajeze.
Omul era deosebit de insistent, cum se întâlneau pe undeva, cum începea să-i propună să-și lase jobul actual ca să vină la el în firmă.
Faza e că lucrau amândoi în același domeniu, practic erau la firme concurente, prin urmare se vedeau destul de des, în orice caz mult mai des decât și-ar fi dorit fosta mea colegă.
Și de fiecare dată când se întâlneau pe câte undeva, ăla începea automat să-i spună să vină la el în firmă. Pe scurt, era agresiv și insistent până la limita nesimțirii.
Dar uite că insistența a dat roade, în cele din urmă, sătulă să-l audă cum se milogește de ea, femeia a cedat și s-a dus să se vadă cu insistentul, măcar să vadă ce i se oferă. Amănunt relativ important: întâlnirea urma să aibă loc la biroul insistentului.
Până la urmă a venit și ziua întâlnirii. S-a îmbrăcat frumos, s-a dus la ăla la sediu, a intrat în birou, a invitat-o insistentul să ia loc, după care, out of nowhere, a lovit-o decisiv cu întrebarea:
– Și? Ce ziceai că te recomandă pentru postul ăsta?
De n-a știut femeia cum să găsească ușa mai repede.
E vineri, prieteni. Cel mai bun moment din săptămână să povestim cele mai tâmpite pățanii de pe la interviuri pentru angajare. Și nu numai. Puteți să povestiți cele mai stupide chestii, doar legate de un loc de muncă să fie, ca să ne distrăm.
sursa foto: freepik.com
Vocea și talentul. Asta trebuia să răspundă.
Comentariu beton!52
…Putzin, foaaarte putzin!
Interviu pt director de agentie bancara. La ora 13:00. Programat in reetaurantul unui hotel. Nimic spectaculos, poate sint oamenii cazati acolo. Apare vicepresedintele cu asistenta, o duduie cu lentile de contact bleu. Adica cu ochi de peste. Se asaza la masa linga mine (care asteptasem ceva timp) si isi comanda mincare, explicindu-mi (el) ca s-au decalat. Eu usurel halucinata. Nu, nu sint intrebata daca as dori si eu macar un pahar de apa. Li se aduce ceva piine si unt, el incepe sa manince hotarit, cea cu ochi de peste unge delicat o felie de piine si mi-o intinde, ‘vreti?’. Ma uit glaciar la ea, dar refuz politicos. In definitiv, nu e exact vina ei. Intre timp omul, printre clefaituri, in loc sa ma intrebe despre mine incepe sa imi explice ca au gasit om pentru pozitia de director, dar ca au pentru mine un post de relationship manager. Il intreb de ce ar trebui sa plec dintr-o banca foarte bine reputata si de pe pozitia de SENIOR relationship manager la el in banca. E surprins, nu se astepta sa trebuiasca sa imi explice. Ma retrag, urindu-le pofta buna si facind loc chelnerului cu supa.
Banca respectiva nu mai exista azi in Romania. Domnul cu asistenta cu ochi de peste pare sa fi fost artizanul prabusirii. Nimic de mirare.
Comentariu beton!138
Un interviu pentru ceva post de asistent manager. Aveam 21 de ani. Patronul, sirian sau turc, sau ceva pe-acolo.
– Greta, la mine trebuie fata serios!
👀 👀 👀
– Tu avut prieten? Eu nu place când trebuie lucrat târziu și prieten așteaptă la tine! Da?
În momentul ăla mi-am luat geanta și am ieșit, mergând de-andărătelea.
Comentariu beton!97
Oare ce-o fi vrut să insinueze? 🤔
Mihai, uite cum am ratat iremediabil oportunitatea de-a afla…
Comentariu beton!41
nu tre sa insinueze nica. Dar, daca ai prieten acasa nu poti sa stai la munca 20h pe zi
Trebuia să îi fi zis „eu măritat 4 soți ca la voi, dar invers”.
Comentariu beton!50
Periodic primesc diverse mesaje pe LinkedIn în care mi se propun discuții pentru un eventual job. Și mă tot bâzâia o fată…că măcar să ne auzim să-i dau șansa să îmi prezinte minunatul job. În final zic: bine, hai să ne auzim. Și vorbește fata câteva minute, îmi explică destul de vag, apoi mă întreabă de ce vreau să-mi schimb jobul. Păi eu nu vreau neapărat, știi, tu m-ai căutat repetat cu gândul să mă convingi…păi convinge-mă. Nu, nu, trebuie să ai vreun motiv. Îi spun că am job, nu caut altul, dar, dacă apare ceva mirobolant, evident că accept. Ea o tot ținea pe a ei: ce motive am, de ce vreau să plec de la actualul angajator, ce mă motivează să fac schimbarea și alte întrebări absurde în contextul ăla. Când am simțit că nu dăm înainte, i-am spus că nu vreau să schimb jobul, deci nu are sens să continuăm. A zis ok, mult succes și …. gata. Și am rămas asa…wtf?!
Comentariu beton!108
Doamne apără și păzește!
da, ăștia de la linctin au niște idioțenii de kpi-uri de te doare mintea; pe mine m-a rugat o asiatică vreo lună pentru un call măcar, că are nevoie; la telefon i-am zis că eu nu caut job, da’ dacă-i pică ceva pe bani mulți și muncă deloc aș putea fi interesat…
Comentariu beton!54
Asta avea lista de întrebări și trebuia sa le bifeze pe toate😁 Ori era un bot care avea în setare ca nu poate trece la următoarea întrebare dacă nu-i răspunzi la vreuna😁
Comentariu beton!20
Seful meu este asa, desi e convins ca nu va lua persoana din fata lui, totusi se incapataneaza sa puna toate intrebarile de pe foaia pe care o are. Mereu ma intreb cum naiba sa fii asa rigid, cand stii ca omul ala nu vine la firma ta, tu totusi sa iti bifezi lista…
Comentariu beton!20
știu un tip din Iași, inginer de mecatronică; omul este efectiv genial pă meserie; nu mă pricep, da’ am văzut lucruri făcute de el și facturile; ca să înțelegeți, ce ne-ar fi costat, acu’ doojdeani, 4500 de mărci el a rezolvat cu piese&manoperă de 600-700; da, există și un clinci: lenea!/neseriozitatea! bre, n-aveam încredere în ce zicea deloc! și dacă zicea pe 15 aprilie la doișpe ziua „afară e soare”, tot aruncam un ochi pe geam;
trimis la un client de la Bacău, ăsta nu mai ajungea; clientul disperat, ăsta nu răspundea la telefon…; apare în firmă pe la 18-19 seara (pe vremurile alea ne uita Dumnezeu la muncă):
– ce faci, domne!? ai zis că ești la client la 8,30…!?
– da, da’ am ajuns mai devreme la Bacău și am zis că mă duc la mama, la cafea.
– bine, bine, da’ cîtă cafea ai băut!? că la client ai ajuns la 14,30!!!??
– aaaaa, păi am fost la interviu, la… (nu mai știu cum se numea firma, ceva cu avioane)
-……????
– da, cît am băut cafeaua am citit în ziar că ăștia caută inginer de…
– păi? ce nevoie aveai, că tu lucrezi pentru tine…
– am zis să merg, să văd…; ne-au dat lucrare scrisă, la 10, am terminat pe la 11, am mai vorbit ceva cu un director și am vrut să plec; da’ nu m-au lăsat! 2 ore au tras de mine să mă angajez la ei… aduseseră laptop (ceva avion la vremea aia), Octavia nouă…; la urmă s-a enervat directoru’ și m-a întrebat de ce am mai venit la concurs dacă tot n-aveam de gînd să mă angajez…; i-am zis că doar așa, să văd cum stau cu teoria…
dacă reușeam să fac firmă cu el, acu’ eram milionari amîndoi; da’ nu i-au plăcut condițiile mele: îl iau de acasă, îl predau acasă, n-are voie cu telefon, nu pleacă de lîngă mine…
Comentariu beton!117
Și mai știi ceva de el?
da, sigur, vorbim uneori; are un biznis cu piese electronice/pneumatică; good but not great; oricum, foarte departe de ce ar fi putut fi;
omul accepta un task doar dacă îl considera o provocare intelectuală; odată rezolvată problema în capul lui, nu mai prezenta interes; de exemplu, tot acu’ 20 de ani, nu s-a mai dus la unu’ să-i finalizeze 100% lucrarea și să-și ia cei 400-500$, că utilajul funcționa cît de cît; a intrat peste vreo 6-7 luni, că era in drum (ne-a zis clientul); și uitase că are de luat bani de la ăsta;
șmecheria îi, cum mi-a explicat inginerul de la noi din firmă (tot mecatronică, prieten și discipol), că personajul nostru gîndește totul out of the box; cînd face el ceva nu poate veni nimeni din spate să-i termine munca…
acum vreo 7-8 ani am văzut o linie de ambalare ceva pufuleți construită de el, cu abateri de 1-2 grame (înțeleg că-i SF) care a ieșit la 40-45% din prețul cerut de niște japo șmecheri în domeniu…
Comentariu beton!64
Asa sunt ăștia genialii, cu capul în nori si nu prea te poți baza pe ei. Știu și eu cazuri. Nu știi dacă sa te superi pe ei sau sa ramai cu gura căscată când vezi ce pot face cu mintea aia a lor
Comentariu beton!44
Mai rău ca un copil de grădiniță 😀,la copil dacă îi spun pe în ton hotărât stai,sta,dacă zuc nu pleci de lângă mine înțelege.
Cu asta e mai mare paguba.😀Su-s mulți doilea,tare mulți de ăștia.Am avut .2.
Interview in Belgia, abia implinisem 40 de anisori. Eram tanara, sunt inca, si aratam de 30. Jobul cu pricina, dupa ce publicasera ei pe site mi se potrivea ca o manusa. Posibilul sef si individa de la HR tot puneau intrebari. Pana cand primesc decisiva: – Stii care e media de varsta in firma? – Nu, si nici nu conteaza. Am lucrat cu oameni de toate varstele la fel de bine. – 27. Nu crezi ca esti cam batrana? Mi-am tinut cu greu replica cand tot ea mi-a zis ca e cea mai in varsta in firma la cei 37 de ani. De ce? Arata cu 10 ani mai mult si mai era si ditamai mastodontul neingrijit.
Am plecat de acolo si le-am facut reclamatie. O data pentru ca ce cereau in scris pentru functia respectiva nu corespundea cu jobul, a doua pentru discriminare pe baza de varsta.
Eu m-am angajat alaturi unde sunt si azi bine mersi, dar firma cu angajatii cei tineri a dat faliment cred chiar inainte de corona. Karma😁.
Comentariu beton!100
Am patit si asta, dar si invers, sa fiu chemata la interviuri si sa aud:
„_Ma asteptam la o persoana mai matura” – si nu, nu era din cauza vreunui raspuns pe care l-am dat, ci o replica la prima vedere.
Well, nu s-a legat nimic nici cu unii nici cu altii.
Merg la un interviu la firma actualului patron al rapidului 😁 și după ‘nșpe întrebări ( era acum 20 de ani) îmi spune tipul de la HR să nu mai spun niciodată că sunt născută înainte de „80 🙄 întreb candidă de ce, pentru că în CV scria frumos tot ce trebuie ( evident nu-l citise) și îmi spune că deși nu îmi arăt vârsta el nu poate angaja pe cineva de vârsta maică-sii, f*ing Christ. Am plecat fără să îi explic chestii.
Comentariu beton!71
Scuze, Adriana. Din cauza meseriei, sunt un pic paranoica cu verificatul datelor. Acum 20 de ani eram in 2005. Si nascuta in 1970 sa fi fost, aveai atunci doar 35 de ani. Daca erai nascuta prin ’76 aveai 29 de ani. Nu mai zic nimic de anii ’80. Nu mi-o lua in nume de rau, comentariul in sine mi-a placut. 😊😘
@oana, aveam aproape 40 🤪 din punctul lui de vedere eram babă, dar nu-i bai că am avut noroc la altă firmă, de unde m-au sunat la două zile după interviu să mă întrebe dacă accept să lucrez pentru ei 😂 și acum lucrez tot la firma aceea și cred că este unul dintre cele mai mișto colective în care am lucrat. Chestia asta s-a întâmplat chiar de ziua mea, a fost cu dedicație.
2 situații pățite de mine:
1. Imediat dupa facultate merg la un interviu pentru asistent manager. Aflu ca am „uniforma obligatorie” o fusta cat o palma, ca trebuie să ma ocup de „colaboratorii” veniți din alte părți sa se simta bine la hotel, etc 🤣. Nu zic ca la o petrecere sau in particular nu purtam fuste scurte, dar senzația mea a fost ca ar fi trebuit sa „lucrez” mai mult fără ea 🤣.
2. Angajam eu o persoană in Galați sa se ocupe de sediul respectiv. Vine o duduie in maieu, pantaloni scurți și cu iubitul care voia să intre la interviu împreună cu ea🤣.
Nici nu mai trebuie să precizez că am spus pas în ambele situații.
Comentariu beton!41
Întotdeauna m-am întrebat ce înseamnă „să reziste la efort prelungit” în anunțurile de angajare. Acum sunt lămurit 😀.
Comentariu beton!14
Am un moment stupid la interviu, dar din partea mea.
Nu am fost la multe interviuri în aceasta viata, am avut 3 joburi mari și late și lungi.
Dar pe la 18 ani mi s-a pus pata sa ma angajez, sa strang bani sa îmi iau masina. Asa ca am aplicat la diverse joburi de asistent manager/secretara.
Ca o mica paranteza, sunt un copil crescut cu Dallas, Sue Ellen era idolul meu, îmi făcusem si companie Valentine Girl de care ma ocupam cu responsabilitate.
Am fost chemata la un interviu la o agenție imobiliara. Printre altele m-a întrebat omul de ce as vrea sa vin sa lucrez la ei, ce ma atrage la acea firma. L-am privit fix în ochi și i-am răspuns extrem de sigura pe mine: îmi plac jaluzelele din acest birou! Omul m-a privit mirat, m-a întrebat de ce. Nu mai știu exact dacă i-am oferit o explicație, cert este ca a rămas sa ma sune dacă voi fi selectata pentru job. Nu m-a sunat.
Ca o explicație la ce am zis, acele jaluzele verticale mari de birou ma duceau cu gândul la Dallas și la afacerile din serial, care imi provocau o dorinta de învățare și de avansare în cariera etc.
Insa abia mai tarziu am realizat ce tâmpenie am scos pe gura, la momentul respectiv doar am fost sincera și neexperimentata 😁
Comentariu beton!76
Merg la un interviu, pareau foarte de treaba, partea mea tehnica(IT) buna si potrivita pe ce cautau. Ma intreaba de bani, le zic pe cat as fi dispus sa fac schimbarea. Nu am cerut luna de pe cer, eram hotarat oricum sa plec de unde eram ca ma calareau si am pus putin in plus.
Imi trimit o oferta mult mai mica fata de ce cerusem. Si nici macar in cursul unei discutii, direct hartiile si hai de luni daca poti.
Si de la intelegere si chimie s-a ajuns la niste discutii penibile de genul: nu ai cerut atat, tu ai cerut mai putin si acum te-ai schimbat !
Apoi am asistat pe mail la o mini cearta intre sefa de la HR si managerul tehnic, managerul tehnic vroia sa imi dea suma ceruta si HR-ista ce insista ca eu nu am cerut atat si ca m-am „sucit”. Le-am urat drum bun si cale batuta. Au revenit dupa doua saptamani ca e ok cu ce am cerut. 😀
Gasisem deja intre timp pe altii unde sunt si acum dupa ani buni. Multe firme acum si-au externalizat HR-ul si le-au scazut rolul in procesul de recrutare pana la modul in care maxim seteaza sedinta.
De recrutare in multe firme IT se ocupa in special managerii cu ajutorul seniorilor cum de altfel e si normal sa fie.
Comentariu beton!46
La un interviu, era madam sefa si o papusica HR-ista ce atarna in dreapta ei. Spun ca am terminat faculta cu profil de economie si turism, la care pasarica:” Eu ma vedeam in Grecia”. Mai zic ceva si iar se baga singura in seama ”In locul tau as fi fost in Grecia”
La alt interviu, mai degraba interogatoriu, era cu seful si un adjunct care seamana de parca ar fi de la Parazitii/BUG Mafia. Nu mai stiu clar ce m-au intrebat ca a fost in 2016, insa seful cu aspect de neamt/olandez tot zicea sa nu le spun ce vor ei sa auda. WTF. Si adjunctul vagabond ma punea sa enumar ce calitati tre sa am pt job. Era o firma partenera cu Telekom si jobul era in vanzari, un fel de agent. Ma mir ca am fost luat, ma simteam in sindromul impostorului. Dupa o saptamana am plecat. Anul trecut de curiozitate, am cautat pagina lor de FB, nu mai exista nici urma de ea. Deci a fost o firma fantoma mai degraba, bine ca m-am carat la o saptamana dupa ”angajare”
Comentariu beton!24
Absolvisem de curand facultatea si nu lucrasem niciodata. Am gasit in ziar un anunt, un supermarket cunoscut angaja Asistent comercial cu limba franceza. Am facut mai mult de ora pe drum de acasa pana la supermarketul respectiv si am avut un interviu cu „domnul director” care s-a uitat la mine din cap pana in picioare si mi-a zis ca „nu pari genul sa dai cu mopul in magazin” si i-am zis ca in responsabilitatile mentionate in anunt nu era specificat ca trebuie sa fac asta. Mi-a zis ca asa se incepe, de jos si ca oricum nu stiu sa fac nimic pentru ca nu am lucrat in timpul facultatii si m-a intrebat cum am invatat limba franceza. I-am zis ca am facut meditatii 6 ani de zile acasa, am facut in scoala generala si in liceu am fost la clasa de limbi straine si mi-a zis ca de limba franceza o sa am nevoie peste ceva timp, dupa ce invat sa dau cu mopul. In timpul interviului, mi-a mai mentionat ca pare ca nu mi-a placut sa muncesc pentru ca alti tineri lucreaza in timpul facultatii. Pe parcursul conversatiei a facut un dezacord gramatical, pe care nu mai mi-l amintesc exact. Avea CV-ul meu printat in mana pe care se uita in timpul discutiei. I-am luat CV-ul din mana si i-am zis ca ii multumesc pentru timpul acordat si ca nu am lucrat pentru ca am vrut sa ma asigur ca nu ajung intr-o pozitie de management intr-o zi fara sa stapanesc bine nici limba romana si am plecat. Dupa ce am ajuns acasa am primit un telefon de la secratara lui, foarte entuziasmata, sa ma felicite ca am trecut interviul si sa ma intrebe cand pot incepe. Mi-a mentionat si ca transportul de la serviciu pana acasa este asigurat de ei cand voi avea program prelungit. I-am multumit pentru veste si i-am zis ca ii urez domnului director sa gaseasca pe cineva potrivit pentru acest rol.
Comentariu beton!54
Am terminat facultatea de mecanica, singura fata in grupa, profesori care imi explicau ca aceasta facultate nu e pentru fete, ca daca chiar vreau tehnic sa ma duc la electronica,de parca reparam masini, nu le proiectam (recunosc, in timpul liber, chiar le reparam 😄). Termin facultatea, ma duc la un interviu, culmea, in IT. Ajung acolo si imi spune o tipa ca nu mai trebuie sa particip la interviu. Am intrebat-o de ce m-a mai chemat si mi-a spus: „Sincer, nu stiam daca mai vin si ceilalti chemati la interviu, dar au venit. Si sunt baieti. Noi consideram ca baietii sunt mai potriviti in IT” 🤬.
Comentariu beton!33
Cred ca asta se inampla prin anii ”80, nu?
Era prin 2010cand a lovit criza și România, lucram la o firma de construcții, erau luni când primeam ceva la salariu, adică jumătate și luni când nu primeam nimic.
Am trimis CV pe mail către un notariat, asistent manager/ recepționer, am primit tot pe mail ca sunt așteptată la interviu în data de , ora de..
Nu mai știu exact, în ziua respectiva știu ca întârziam 10 min., am sunat sa le spun ca ajung, dar ajung cu 10 min mai târziu, au zis ca nu-i interesează, tb sa ajung la ora stabilită.
Am reușit sa ajung la ora stabilita, eu și încă 20 de fete, când am intrat la interviu madam de la hr nici măcar nu citise CV ul, când am început sa ma prezint îmi spunea ca nu o interesează, altceva, tot interviul a durat 5 min.
În aceeași perioada am mai fost la un interviu la un restaurant, față în fața cu Agronomia, acolo am avut parte de un soc și mai mare, a fost un interviu în grup, 8-10 femei, asistent manager, respectivul ne-a spus ca pe lângă treaba de asistent, mai tb să avem grijă și de toalete sa fie curat, să dăm cu matura prin curte, eu am plecat, dar 3 doamne au rămas pt mai multe detalii.
Comentariu beton!21
Eram în anul III, căutăm un job care să-mi permită să mă duc și la facultate. La un moment dat, văd un anunț, „căutăm ajutor de consilier juridic, poate fi și student, juma’ de normă”. Sun eu frumos, stabilesc un interviu, mă duc. Mă primește consilierul juridic, un tip arogant, flegmatic, se uită la mine la la un vierme. Mă așez și mă anunță că o să-mi dea un test. Prima întrebare: care sunt hotărârile judecătorești executorii de drept? Ăăă, domnu’, asta e procedură civilă, mai pe la final, așa, întrebați-mă semestrul viitor. La care stimabilul, extrem de sictirit, prăvălit în scaunul directorial în care stătea: Nimic nu știți, veniți înapoi când o să știți ceva!
M-am simțit atât de umilită, că nu l-am uitat niciodată, îl vedeam perfect cu ochii minții și după ani.
Fast forward acum vreo 3 luni. Cine apare la mine în sală, într-un dosar, „onorată instanță, doamna președinte bla bla bla”? 😀
Omul e semi-analfabet. I-am citit actele depuse și mi-a venit să plâng. O cratimă nu a pus-o la locul ei! Una singură, de prăsilă. O virgulă să fi lipsit dintre un subiect și predicat!
Am rânjit malefic.
Comentariu beton!98
@Ligia, asta e din ciclul, poarta-te frumos, ca nu stii cand se intoarce roata😀. Cum ziceam mai sus: Karma 😁.
Comentariu beton!20
Exact :)))) Noroc că nu-s un om ranchiunos :)))
Comentariu beton!15
Eram studenta, cautam un job pentru vacanta (dar si pentru dupa), am aplicat pe bestjobs la ceva firma mare (mai exista si acum), ceva pe digital marketing cu germana. Cand am ajuns la sediu, undeva pe centura, la dracu-n praznic, dupa ce petrecusem cam 1,5h in trafic, ma invita directorul in birou, ma masoara din cap in picioare, ma intreaba DE CE am venit (ei ma invitasera la interviu dooh, trecusem si testul de germana, tot). Si ii explic, politicos, de ce am venit. Ma intreaba daca am gasit sediul usor. Ii zic ca da, dar ca nu e neaparat accesibil. Dupa care el pufneste si imi explica ca la prosti ca vezi-doamne e sectorul 1, si de ce sa fie ‘inaccesibil’. Dupa 5 minute s-a terminat ‘interviul’, m-au cautat ani la rand dupa aceea (‘mai esti interesata de pozitia x? Cautam pe cineva blablabla’), multumesc si acum pentru toate acele red flags care m-au convins ca e un loc aiurea :)))
Comentariu beton!22
Bucuresti, anul de gratie 2015. Ma duc la interviu la o mare corporatie care angaja oameni din domeniul meu pe banda rulanta. Stiam ca, in echipa unde voiam eu sa ma angajez, oamenii veneau si plecau pe banda rulanta, dar niciodata nu reusisem sa aflu de ce. Ma duc sa ma intalnesc cu viitoarea mea sefa, dupa ce initial avusesem un interviu telefonic cu HR-ul. Intru in sala de sedinte si dupa vreo 2 min apare si tipa, care ma ia tare la intrebari, in germana. In fisa postului pe care HR-ul mi-o prezentase, nu era nimic scris cum ca ar trebui sa stiu limba lui Goethe. Nici fetele de la HR nu zisesera nimic despre asta in timpul interviului, deci am ramas un pic surprinsa. Eu aveam in CV mentionat ca stiu germana, dar la nivel conversational. Plus ca nu mai vorbisem in germana din liceu, deci nu eram deloc pregatita. Ma rog, am incercat eu sa dau raspunsuri cat de cat corecte, sa explic ce stiam sa fac, dar se vedea clar pe fata tipei ca era din ce in ce mai iritata de ce ziceam eu acolo. Si nici nu am apucat sa raspund bine la a doua intrebare, ca incepe asta sa urle la mine, ca ce dracu’ (fix asa, fara nicio retinere) caut la interviul asta si de ce o fac sa isi piarda timpul daca habar nu am sa ma exprim in germana si ca se vede clar ca sunt o incompetenta. Eu stau destul de bine cu nervii de obicei si sunt destul de calma, dar nu accept sa tipe cineva la mine. Mai ales ca atunci era prima data cand aflam ca trebuie sa stiu germana pt jobul asta. Wtf?! Asa ca m-am ridicat frumos in picioare, i-am zis raspicat tipei ca la mine doar mama are voie sa tipe si ca, din partea mea, poate sa isi bage jobul in dos, daca nu e in stare sa scrie un job description ca lumea. I-am zis ca eu nu m-am dat niciodata mai desteapta decat sunt si ca in CV-ul meu scrie clar ca vorbesc germana doar la nivel conversational si nu de business si ca inainte de a invita oamenii la interviu ar trebui sa vorbeasca ei intre ei si sa se inteleaga ce vor de la un candidat, ca HR-ul nu a zis nici macar o data ca germana ar fi o cerinta. I-am trantit un “la revedere” scurt si am iesit din sala fara sa ma mai uit inapoi. Se pare ca aflasem de ce oamenii se perindau prin echipa aia ca prin gara…
Comentariu beton!52
KH Dietrich? :))
Alt interviu ciudat a fost in 2019, pe post de ceva in marketing, cu patronul-tatuc. Ala era un gras, neincheiat la ultimul nasture de jos, ii atarna burta. Ma ia asa ”bai, sti sau nu sti photoshop?” Imi zice sa merg in birourile unde as lucra, era o sala fara lumina naturala, adica era geam in tavan. In spatele meu era un birou unde parea sa fie al sefutei directe. Tipul de langa imi arata ceva ce parea simplu. Era aiurea ca as fi lucrat si din doua in doua sambete de la 8-16, adica nici macar zi scurta. Am primit jobul in palma, dar dupa cateva zile am sunat sa refuz. Ca ma gandeam ca daca el nu se respecta pe sine, ce sa ma respecte pe mine?
Pe când lucram în Pipera, am căutat să angajez o fată pentru recepție. Din CV-urile primite am selectat câteva și am sunat pentru o primă discuție și să atenționez unde este locul de muncă, deși scrisesm adresa.
După mai multe convorbiri în urma căroara eram dejamăgită că nu voia nimeni să vină la capătul Pamântului, am dat de o fată care zis că pentru ea e foarte bine unde e firma pentru că locuiește în Pipera și îi e aproape de casă. Bucuroasă, stabilesc cu ea când să vină să vorbim, să vadă unde/ce/cum.
În ziua respectivă nu vine la ora stabilită și o sun să văd ce s-a întâmplat. Îmi răspunde și cu un ton nonșalant și uimită că aveam pretenția să respecte întâlnirea programată, îmi zice că plouă. Pam pam.
Comentariu beton!56
Am un prieten care avea tot felul de poziții de mic manager la marketing prin diverse companii. Noi ne tot amuzam când aflam că tot la doi ani iar schimba firma. Faza e că avea un CV foarte tare și apelase inclusiv la un head hunter care îi găsea tot felul de propuneri interesante.
La un moment dat ieșim în oraș cu băieții și ne zice prietenul:
– Nu o să credeți ce mi s-a întâmplat.
Paranteză: la momentul respectiv lucra la o bancă grecească, dispărută între timp din România.
Zice: m-a sunat head hunterul că mi-a aranjat un interviu la o super firmă. Domeniul bancar. Oportunitate mare…Însă din motive confidențiale nu poate să îmi zică cine sunt ăia.
– Și ce s-a întâmplat, întrebăm noi.
-Păi, zice prietenul, ăsta mi-a aranjat interviu cu banca la care lucram 😁
Mie îmi place întrebarea „Unde va vedeți peste 5 ani?” Mi s-au pus aceasta întrebare, mă rog am răspuns cat de politicos am putut.
Aici mai nou este un trend cu întrebări capcana sau destabilizante. Gen cate mingi de ping-pong intre într-o mașină. Scopul este să vadă cum reacționezi. Sincer as dă-o pe glumă, sunt o fire glumeață și consider că viitorul angajator trebuie să știe că nu sunt doar un papagal care răspunde automat, doar că să treacă de interviu. Până la urmă mă angajează cu tot cu personalitatea pe care o am in dotare.
Dar dacă vad că întrebarea e pusă din prostie, as răspunde o prostie și m-aș căra.
Comentariu beton!18
Acum multi ani in urma, vreo douazeci si ceva, studenta fiind,imi cautam ceva de munca pe timp de vara, Merg la un interviu pt un post de receptionera la un hotel prin Jupiter parca. Tipul de acolo imi prezinta pe scurt program, salariu, cere detalii despre starea civila, toate astea in timp ce ma cerceta obraznic cu privirea. Intrebarea care a pus punct intalnirii a fost daca tin la tavaleala.
Comentariu beton!23
Pe același tipar, ore multe neplătite,ca asa se lucra prin anii 90,la negru.Plecasem de la o fabrica mare unde am lucratv13 ani,dar falimentara.
Apare o noua firma în oras- răsărea cam ca ciupercile după ploaie- în anunț scria ca se da proba de lucru- candidați pestec100 pentru diar 3 posturi.
Ma prezint și io la interviu,primul din viata mea dar stăpână pe meserie.
Totul bine di frumos pan a la partea cu contractul de munca- muncitor necalificat cu salariul minim pe economie,sa fi dispus sa muncești suplimentar fără sa ceri plată. Mai târziu am aflat ca cei care s-au angajat au lucrat mai.mult gratis decât pe bani si fără sa fi avut măcar o zi de munca trecuta în contract.
Comentariu beton!13
Din partea unei firme destul de cunoscuta, ma cauta o HR-ista pe LinkedIn, ma intreaba daca as fi interesata de jobul lor de consultant IT, ii spun ca nu tin neaparat sa-mi schimb jobul, dar daca apare ceva interesant, as fi dispusa sa analizez oferta. Imi trimite JD, ii spun ca pare interesant ca si job, ma intreaba cat as vrea, ii spun o suma, maricica ce-i drept, dar nu exagerata, ca asa e piata si nici sub jobul curent nu puteam sa cer. Nu zice nimic de suma, ma invita la interviu online, chiar incepusem sa ma gandesc ca am cerut cam putin, de nu a schitat nici o reactie. Avem interviul tehnic, toate bune, ne intelegem perfect, ramane sa ma sune HR-ista. Ma suna foarte entuziasta, ca au fost incantati de persoana mea, ca ma vor in echipa, dar exista o mica problema, stiti bugetul nostru este ceva mai mic. Intreb: cat de mic? Pai am putea sa va oferim: si-mi spune o suma de 2 ori mai mica decat am cerut si brut. Am intrebat-o si eu, din moment ce m-a intrebat de la inceput cat vreau, de ce a considerat ca este ok sa piarda timpul meu si pe al colegilor ei pentru un interviu care nu avea nici o sansa de a se materializa intr-o angajare. Ca stai sa mai vorbeasca cu sefii, poate obtine o marire de buget. I-am zis ca avand in vedere ca diferenta este atat de mare, nu cred ca se vor putea apropia de salariul meu actual, in nici un caz de unul pentru care as fi dispusa sa plec.
Comentariu beton!29
Acum mai bine de douăzeci de ani, când eram june absolvent, fără bani în buzunar, sunt chemat în sfârșit la un interviu după o mulțime de CV-uri trimise fără succes. Caut pe hartă și cum nu găsesc nicăieri strada, zic să mă duc înainte să văd unde ar fi, să nu bâjbâi în ziua interviului și să întârzii.
Mă urc într-un autobuz, iese autobuzul din oraș, cobor la o stație facultativă, pe unde intuiam eu că ar putea fi firma și mă apuc să întreb. Nimeni nu auzise de firma respectivă. O iau pe marginea șoselei și merg cam 2 kilometri și până la urmă găsesc un drum secundar. Drum de țară, plin de praf, fără să se vadă nicio construcție. Nici țipenie de om pe drum. O iau pe drumul acela și merg încă un kilometru până găsesc la capăt o casă ascunsă între niște pomișori și un panou cu numele firmei.
Cu inima strânsă, cu gândul că firma aia din câmp, de la mama dracului, părea o firmă dubioasă, mă duc acasă hotărât să nu mă prezint la interviu. Dar peste noapte zic să mă duc, totuși, să nu dau cu piciorul, fără să văd despre ce e vorba. Mă îmbrac frumos și refac drumul, prin căldură și praf. Ajung iar la căsuță, mă scutur de praf, îmi curăț pantofii cu un șervețel, îmi fac curaj și intru în curte, unde sunt întâmpinat de o doamnă drăguță.
Se termină interviul și doamna îmi spune că va chema un taxi. Mă apucă groaza, că nu aveam eu bani de taxi cu tarif de cursă în afara orașului. Ulterior aveam să aflu că firma avea un taximetrist colaborator și că plătea firma cursele candidaților care se prezentau la interviu. Dar la momentul respectiv nu știam asemenea detalii, eu mă gândeam doar că nu voi avea cu ce să îmi plătesc cursa, mă și vedeam bătut de taximetrist în plin câmp, așa că protestez energic și îi spun că nu e nevoie, că o să chem eu singur un taxi. Doamna se uită mirată la mine, dar nu mai insistă, văzându-mă așa hotărât. Eu nu știam acum cum să fac să nu mă vadă că plec pe jos.
Ies din curte, mă fac că sun la telefon și apoi aștept, chipurile, mașina. Pe doamnă nu o mai vedeam, dar îmi mintea mea îmi făceam scenarii, că mă urmărește pe fereastră. Așa că fac în joacă niște pași, tot așteptând mașina imaginară, până ce ies din raza ei vizuală și apoi îmi iau rapid tălpășița, fără să mă mai uit în spate.
Nu mai lungesc povestea. Peste 2 săptămâni eram angajat și îmi începeam activitatea la primul loc de muncă, cu un salariu care îmi depășea cele mai optimiste așteptări, la o firmă care avea să construiască în scurt timp o fabrică acolo, în câmp, și să devină lider de piață.
Comentariu beton!96
Am o amintire foarte frumoasă de la o firmă din asta cu sediul în câmp, unde ne dusesem noi, junioare, să le facem declarațiile fiscale. Și unde contabila-şefă a lăsat actele pe la ora prânzului și s-a pus să ne facă la toți o tocăniță, că ce era să și mâncăm în câmp, în plină iarnă, acu mai bine de douăj’ de ani…Doamna era policalificată, contabilă și bucătăreasă 😀
Comentariu beton!24
De ceva ani sunt un sefut de echipa. Mica, dar foarte misto, oamenii nu pleaca si mai angajam din cand in cand.
La un moment dat primesc prin LI o invitatie sa aplic la un job bla bla bla… job-ul era pentru echipa mea. N-am aplicat 😂.
Comentariu beton!45
le-am zis alora de la locul de unde eram: chemati-l pe omu asta, e super super bun. Tipu fiind super super bun. L-a luat team leadu la intrebari d-alea jmecheresti si tot incerca sa il faca. Ma injurat putin omu meu 😀
la mine…nu am foarte multe povesti amuzante. In IT lumea e nitel mai serioasa. Dar ar fi asa
1. unu de voia sa imi dea mai putin decat cerusem (si decat aveam). Bine, el ma angaja ca sales eu fiind programator. Am declinat oferta, sa zic asa
2. dupa discutia cu patronu am ramas sa mai discut putin cu TLul. Mi-a zis tipa ca da, overtime e un termen normal acolo. Am ras putin
3. aici a fost creierul meu. Interiviu la unii. Mi-a pus ala o intrebare, si efectiv creierul meu a zis „tu azi nu stii nimic”. Dupa ce am plecat de acolo mi-am amintit ca cu doua zile in urma facusem intrebarile pentru ai mei (aia de la punctu 0) si obiectul despre care nu mai stiam nimic era prin intrebarile alea 🙂
4. ultima fu de aici din suedia. Am trecut toate interviurile, toate probele, a ramas sa ma vad cu echipa. In general asta e o formalitate, asa ca nu m-am stresat foarte tare. Am mers pe o caldura d-aia sinistra (33-35 grade, in suedia se simt altfel). Le-am zis alora, poate cu prea mult entuziasm, ca eu consider ca din cand in cand echipa mai tre sa iasa la o pizza si la o bere sa facem niste legaturi mai putin formale, ca nu vreau sa devin team lead ca nu imi plac atat de mult sedintele. Ca atare au zis ca nu ni se pupa personalitatile, deci pas.
….plm
dar, de fugit de la interviu nu am facut-o niciodat.
Comentariu beton!17
Am lucrat ca senior intr-o firma de conta, in care administratorul companiei punea fetele (atat senioare cat si junioare) prin rotatie sa ia prosoapele de la baie si bucatarie- acasa sa le spele :))))))) am facut un scandal monstru, ca doar nu am facut facultatea sa fac pe spalatoreasa. Plus ca voia si maturat cateodata… 🤣era zgarcit si prost manager dar a trebuit sa imi dau demisia, numa’ sa nu urmez spiritul de turma infiintat acolo 🤣😂 Tot la ei am vazut ca fiecare angajat venea cu zaharul personal de acasa 😂🤣
Comentariu beton!16
Epic!
Și eu lucrez în domeniu, dar intr-o firma mica, și iau singura prosoapele acasă sa le spăl, nu de alta, da n-are cine. Si-mi cumpăr singura cafeaua, zaharul și apa. Decât sa aștept..
Apunea deja prima mea tinerețe când, în ultimele zile de facultate, vine o tipă de la o bancă să facă recrutări, deși profilul facultății nu avea nicio legătură cu jobul. După frumoasa prezentare plină de bla-bla-uri, am inceput cu întrebările: cât e salariul? Se fac ore suplimentare? Sunt platite? Și am ținut-o tot așa. În final, mi-a raspuns tot cu bla-bla, nimic concret. Bun, mă duc la interviu, dau o mulțime de teste și aștept răspunsul. Care vine ceva de genul: nu va putem angaja deoarece vârsta și experiența dvs. pot pune în dificultate/inferioritate colegii mai tineri.
Comentariu beton!19
Acum ceva mai mult de 20 de ani, strânsesem ceva bani și doream să îmi cumpăr o garsonieră. Problema era că deși aveam banii de avans, salariul fiind mai mult la negru nu mă încadram în condițiile de creditare. Așa că am început să-mi caut de lucru undeva unde să am mai mare salariul oficial, dacă nu chiar tot. Unul din interviuri este la o bancă (nu mai este acum pe piață). Trec de primul interviu, dau test, trec și merg la interviul final, unde directorul mă lovește cu uluca-n cap: „Ați fi dispusă să lucrați pe un salariu minim în cartea de muncă și restul la negru?” Peste tot întrebam de la început dacă plătesc la negru, însă aici nici măcar nu îmi trecuse prin gând că la o bancă s-ar practica aceeași politică. Îi răspund și eu: „Da sigur, dacă și dumneavoastră ați fi de acord să îmi acordați un credit imobiliar de XX, cu un avans de X pe baza salariului pe care urmează să îl încasez.” A rămas că mă sună ei.
Comentariu beton!49
Acu o groază de ani, am vrut să mă angajez la un Germanos. Ajung frumos la magazin, zic că am interviu cu managerul, angajații mască, nu știau nimic, managerul nici nu era. Dau de manager, aflu că interviul e într-un bar, la vreo 100 de metri de magazin. Nici nu cred că ar fi avut unde să țină interviul în magazin că era ceva 3×4 metri.
Bun, găsesc barul cu pricina, mă aștepta managerul cu ceva șef regional, ăla nervos că eu am întârziat, în condițiile în care nu mi-a zis nimeni dinainte că interviul va fi într-o bombă, plină de fum de țigară (încă se fuma în interior pe vremea aia).
Incepe interviul, trecem peste întrebările alea clasice și banale și începe să mă întrebe niște chestii de tehnologie. Aici începe regionalul să se umfle, la orice îi răspundeam încerca să îmi arate că el știe mai mult, da așa pe un ton de superioritate maximă, chiar dacă la unele chestii bătea câmpii grav. La ultima întrebare am vrut să-l întreb eu dacă nu ar vrea să ni le scoatem, să le punem pe masă să vedem cine o are mai mare.
Singurul motiv pentru care nu m-am ridicat să plec a fost că managerul de magazin era un fost profesor din liceu, om foarte fain.
Le-am mulțumit politicos și asta a fost.
Comentariu beton!20
Întâmplare de ieri. Nu interviu, nu angajare. Cu ceva timp in urma mă sună o persoana să îmi facă o invitație la un eveniment legat de sănătate, cu ceva promovare de produse și masaje. Accept, cu rugămintea de a fi sunat înainte că să nu cumva sa uit. O.K. Revine fata cu telefonul, vezi că mâine e evenimentul. La ora 18, la un restaurant elegant de la noi din Buzău. In ziua cu evenimentul, pe la 15, mă sună din nou să mă anunțe că din cauza unei pene de curent au fost nevoiți să schimbe locația. Nici o problemă, zic, unde venim? Răspuns: la sala de pomeni de la cimitirul Dumbrava. Poftim?! Și-a cerut scuze, că dacă eu am rămas mască să îmi imaginez cum se simte ea sa sune toată lumea și să anunțe noua locație. Nu m-am mai dus, mi s-au părut ironic: eveniment de sănătate la poarta cimitirului. Hm. Și la ora aia…
Comentariu beton!23
Nu prea am fost la interviuri, am lucrat mulții mei ani de munca cam la același job, doar angajatorii s-au schimbat, deci nu am cu ce mă lăuda. Totuși îmi amintesc amuzată primul interviu, daca pot spune așa, la prima angajare care se făcea pe vremea aceea prin repartiție obligatorie. Având medie mare la terminarea facultății, dar nu suficient cât să aleg capitala unde doream sa ajung, am ales Brașovul fiind mare amatoare de munte pe vremea aceea. Trebuie sa spun că fiind ieșeanca, ai mei nici nu puteau gândi sa plec de acasă unde făcusem școala și facultatea și unde patriotismul local ii făcea sa considere Iașul ca cel mai important loc din lume și ca atare îmi aranjaseră o schimbare de repartiție pentru același job la Iași.
Ajung la Brașov cu câteva adrese de închiriat in buzunar (pentru orice eventualitate) dar sigura ca la angajare mi se va da și o garsoniera, că deh, aveam repartiție de la minister și nu aveam unde sta. In fine, sunt poftita in biroul directorului general, un domn respectabil, neamț cred, politicos și amabil care mă felicită și îmi spune că este bucuros că mă voi angaja la ei pentru că au nevoie de oameni tineri și pregătiți.
Prind curaj și întreb nonșalant despre garsonieră. Începe sa râdă și îmi spune: ”Domnișoară, eu am aici angajați cu vechime, cu familii cu mulți copii care cer locuință și nu pot sa le-o asigur iar dvs. vreți acum din start locuință? Dar eu va propun sa va angajați si, având în vedere că Brașovul are un surplus mare de bărbați, o să vă căsătoriți și o să veți avea și locuință și soț!”
Pe vremea aia la Brașov erau multe fabrici in industria constructoare de mașini unde lucrau preponderent bărbați.
I-am solicitat frumos scrisoarea oficială de renunțare la angajarea mea și m-am întors cuminte acasă (adresele la care am mers erau in case vechi, igrasioase și întunecoase cu doamne proprietare nemțoaice in vârsta, acre și neprietenoase)
Comentariu beton!19
Asta nu mi s-a intamplat mie ci sotului meu.
Se duce la un interviu cu o tantica de la HR si oamenii specialisti pe domeniul ala, cu care ar fi urmat sa lucreze. Intrebarile specialistilor, normale. Intrebarile HR, numa idiotenii d-alea trase la indigo, stiti voi. Si Danut se opreste la un moment dat din raspunsuri si-i zice fetei:”
– Parca vad ca acum ma intrebati unde ma vad peste 5 ani!
Aia zambeste, face fete-fete… si il intreaba:
– Unde va vedeti peste 5 ani?
Asta o priveste lung cateva secunde si-i raspunde:
– Seful tau!
Comentariu beton!19
Lyon fie cu tine , blogar ros albastru ce esti
:)))))
Eu stiu pe dos! Era sa fug eu din interviu, numai ca persoane intervievata statea in fata mea. La intrebarea ” Ce v-a determinat sa depuneti un CV la noi?” mi-a tipat dragonul cu flacari in nari ” M-am saturat de sefi, colegi si pacienti!!!”. Eu ar fi urmat sa fiu sefa ei. Cand am incercat sa ii explic frumusel ca la noi in institutie avem si sefi si colegi si mai ales pacienti, a inceput sa tipe ca o isterica la fiecare dintre noi ( eram 6 la numar, inclusiv psiholog). A trebuit s-o scoatem insotita din incinta. Individa e asistenta sefa intr-un spital din apropiere si mi-e foarte mila de pacientii care ii cad pe mana
Imi aduc si acum aminte cum am aplicat pentru un job de agent de vanzari in Bucuresti la o firma mica de birotica si papetarie, ma suna pentru interviu si merg undeva in zona Hala Traian, abia am gasit locatia (o casa veche) si de la receptie mi-a spus sa astept. Au mai intrat 2 persoane inaintea mea, apoi ma cheama inauntru… 4 persoane la o masa in fata mea si ma intreaba ce stiu despre firma lor, despre produsele lor, daca pot sa retin multe detalii ca au foarte multe produse, etc
In fine, dupa foarte multe intrebari si pretentii, ma intreaba si la ce salariu ma astept, iar apoi imi spun ca daca trec la urmatorul interviu imi vor comunica si salariul oferit.
Am plecat iritat de acolo, nu ma asteptam la tirul asta de intrebari si atatea cerinte pentru un post banal… ma rog, ajunsesem la metrou si primesc telefon de la secretara ca am fost selectat pentru un nou interviu. I-am raspuns politicos ca nu ma mai intereseaza si le-am urat o zi buna.
@Shoric, ești bine, mă?
Pe mine m-a contactat pe Linkedin recruiterul de la compania unde lucrez sa ma intrebe daca ma inrereseaza fix postul pe care lucrez si care este trecut ca job actual in profilul de Linkedin :)))
La un interviu pentru postul de asistent manager mi se spune ca nu am voie sa „parasesc postul”, nici macar ca sa merg la toaleta, pana nu isi face timp o colega sa vina sa ma inlocuiasca. M-am ridicat si am plecat, ma asteptam sa strige dupa mine ca nu am voie sa parasesc postul, dar nu s-a intamplat.
Dupa alt interviu (alta firma) sunt sunata ca ma vor, daca pot sa ma duc peste 3 ore sa semnez contractul. Super! Cand ma pregateam sa plec, ma suna o fata de la ei si imi zice ca s-a facut o greseala, ca nu pe mine ma vor. M-am enervat si m-am dus totusi pana la ei si l-am asteptat in curte pe directorul general cu care avusesem interviul sa il intreb care e faza, ca e penibil (din discutia telefonica am dedus ca era imposibil sa fi facut ei o confuzie). Omu’ a fost sincer: imi pare rau, pe tine te voiam dar a venit altcineva cu baza de date de la concurenta. Ce sa mai zici: va inteleg… 🤣
În studenție aveam un prieten care vindea produsele unei firme, LR International. Firma asta este exact pe același profil cu Avon sau Amway. În fine, după ce m-a tot bătut la cap povestindu-mi câte vânzări face el și cât de simplu este să faci bani, mă convinge să mă întâlnesc cu un șef mai mare ca să îmi prezinte firma & produsele, ce mai, să mă fezandeze.
Ajung în biroul șefului (aveau un spațiu foarte frumos) începe șeful cu prezentarea produselor, cât de simplu e să vinzi și să faci bani vânzând la părinți, bunici, unchi, etc. Apoi urma să îmi fac propria rețea, toți ăștia sclăvuind pentru mine, eu luând comision din tot ce vindeau ei…
Deja mă vedeam pe yachtul meu, cu vilă în Beverly Hills.
Și vine fatala: începe șeful să îmi prezinte after shave-ul pe bază de aloe vera. Un produs miraculos, vindeca tot, puteai să îl folosești la absolut orice.
Acum doi detalii am uitat: discuția asta era prin iulie iar șeful avea cam 120 de kile în viu.
Bă băiatule în timp ce ăsta o ținea cu after shave-ul minune, mă uit la gâtul ăstuia. Fiind extrem de cald, deși purta cămașa & cravată, se descheiase la ultimul nasture.
Era ăsta efectiv opărit pe gât. Zici că era fund de babuin.
Și atunci mă pune naiba și îl întreb:
– D-voastră folosiți produsul acesta?
– Evident, zice tipul…
Am luat catalogul și a rămas că îl sun eu….