Prieteni, e gata, am fost dat în fapt. De câteva zile circulă o listă a rușinii naționale pe care, ce să vezi, mă regăsesc. Iată:
…
Restul listei, pentru că selecția este mult mai exhaustivă, îl găsiți la prințesa topoarelor.
Bine, mă rog, e aceeași listă care circula și-n pandemie, dar ce importanță mai are, dacă abia acum a ajuns la vajnicii urmași ai dacilor liberi?
Acestea fiind zise, știe cineva cum se zice în limba dacă „mai sugeți voi și plua cu lista voastră cu tot?”. Nu, nimeni? Atunci poate știți cum se zice în limba vorbită de suveraniștii care s-au trezit în conștiință? Nici? Nțțț…
Nu de alta, dar tot ce pot să simt când citesc această listă este o lejeră senzație de mândrie combinată cu jenă. Că nu poți să fii decât mândru când afli că te-au pus niște proști pe o listă. Înseamnă că ceva fac bine, nu? Iar jena e tocmai de la faptul că înțeleg cât sunt de proști, săracii de ei.
Gizăs fucking craist!
sursa foto: freepik.com
Dacă nu iti iei hate nu exiști
Te invidiez chiar 🤣🤣🤣
Comentariu beton!28
Amu ca mișculant printre oengiști, de acord că sunt niște chestii care vin indirect prin Usaid de îți stă părul măciucă (din alea, retardări de Commiefornia, dar na, când tre să dai salarii la angajate, parcă îți dai greața că iar trebuie să ții seminar pe teme de cum reducem inegalitea dintre sexe între lucrătorii de la salubritate).
Dar tu chiar nu ești pe profilul lor și nici nu ai conținut de genul. Un Mândruță reșapat înțeleg, face și omul un leu cinstit, dar tu? Meh.
Șef, nu știu cum își câștigă Mîndruță banii și din ce, dar eu muncesc de-mi sar capacele pentru ei. Știu că nu pare, dar ăsta e tristul adevăr. 🤷♂️
Cine p^&da mă-sii mai e şi asta? Cică dacă proştii ar zbura, s-ar face întuneric… cât despre tine, e semn bun: ai influență şi eşti de partea binelui.
Comentariu beton!47
macar de luai si tu ceva parale de la USAID 😀 , acolo de un drum pana la Cape Horn …
dacă lua bani, nu avea renault.
Comentariu beton!30
„nu fi carnat” zoso, 2025
avea reno, da pa electricitate
Comentariu beton!15
listă, listă, înțeleg, da’ pe ce domeniu te axezi? plandemie, manipulare sau elgibitichiu? să-nțelegem că prosopu’ roz nu l-ai cumpărat tu?
Comentariu beton!46
MAI mă gândesc. 😛
Lăsați vrăjeală, domnu’ MV și scoateți banii ăia de ni-i datorați încă de la oug 13.😄 Că acu’ avem dovezi și nu mai puteți nega. Că nu degeaba sunteți pe panoul de onoare 😄 Trimit iban în privat și îi vreau repede, că luni mă duc la piață să cumpăr MASIV produse dacice. Și vreau să ajung devreme, înainte să se vândă bananele autohtone, da?😄
Comentariu beton!19
Felicitări! Mă bucur să fac parte din „cârdul tău de oițe”, iar acum ca te afli pe lista aia, ma simt chiar mândru!
Comentariu beton!19
Pune la valoare cu plus!
Daca nu starnesti invidie si nu esti varat in scenarii care mai de care , ai o existenta anosta !
S-a format un altfel de ‘” Pat al lui Procust „”….nu esti cu noi , esti in alta parte ! Ma tem ca se vor ivi rupturi mari, pe baza efectelor , deh, de cauze sa se ocupe altii!
Ma surprinde doamna , cu ceva vreme in urma, trecea printr-o perioada delicata ( se poate intampla oricui ) , a cerut pe pagina ei ajutor , am contribuit din toata inima !
Nu-i impartasesc multe dintre opinii dar, respect diversitatea lor !
Vorba cuiva :”” Be quiet , calm and gentle in everything you do””!
Nu da drumul in piata la gaste ca le calca infomasina!
Ohooo, înaintea “greilor”, bun așa!
Pe lista cu Badea si Dani Otil si Bogdan Chireac… Incerc sa gasesc un criteriu comun.
Comentariu beton!26
Încerci degeaba, că io n-am reușit. :))))
Să nu-l uităm și pe Gâdea😂
inițial m-am gîndit că autorul listii (ca să rimeze) a făcut-o așa exhaustivă pe principiul strămoșesc „decît să trebuiască, mai bine să prisosească”, da’ apoi am citit și la @Vali, unde se zice negru pe alb că stimabilul nostru a fost adăugat pe ea la cererea publicului; premiu de popularitate, ca cum ar veni; ceea ce mă duce cu gîndul la faptul că cei enumerați mai sus au ajuns acolo prin ceva intervenții/șpăguțe: „cum, nu suntem pe listă noi, care familia noastră de la patrușopt…? imparțiali, ca tot românu’, cu toate partidele…”
Dar ce listă diversă. Are de toate în ea, de la jurnaliști la muzicieni de toate tipurile.
Cred că există variante legale ca asemenea liste să nu mai apară în presă sau mediul online. Din ce observ ea doar dă din taste, nu are și dovezi pentru ce debitează.
Comentariu beton!11
Da’ cine-i doamna?
N-am nici cea mai vagă idee.
O vita cu cabina. Doar din text.
Comentariu beton!18
Ia recunoaste tu, cati bani ai primit ca sa ajungi pe lista aia? Si pe noi cand ne platesti? Ce asa se face? Ai ajuns pe lista si ai uitat de noi? Noi care ne-am dat silinta sa te saltam in top🙄.
P.S. La defaimarea BOR a contribuit si Edelweiss. Lui macar sa ii dai o prima🤑.
Comentariu beton!27
Stai așe, că putem și noi cere profitshare, că doar câtă papa i-am dat la Sfântul Algoritm cu prezența noastra 😀
Cacă banul Vasilescule, ne-am dat seama de schemă, ce treabă-i asta.
Comentariu beton!20
Hahaha, lista e începută cu Viorel Ilișoi, omul care scrie cu candoare despre oameni. De-a dreptul ”Strălucitor”.
Comentariu beton!22
Si eu sunt pe lista aia si mi se rupe! Asa, elegant, ca o doamna ce sunt. Nu am luat bani de la nimeni ca sa ma vaccinez, nu stiu daca am facut bine sau rau. Iar razboiul din Ucraina, cum mama naibii sa fii de acord cu nenorocirea aia? Eu stau la Isaccea, aud noaptea cand cad bombele peste portul Orlivka, atunci cand le bombardeaza rusii si vad flacarile. Portul Orlivka, ucrainean, e la cativa km de mine. Sa vine individa aia aici, sa simta pe pielea ei frica aia groaznica! Am fost in Ucraina si am vazut cu ochii mei cum e. Multi patrihoti mancatori de lokum mai apar. Bine ca nu spune nimic de Jorjesk, haur si Sosoneasca, astia sunt plati, nu noi. Or fi si platiti pe lista aia de Soros si ai lui, nu stiu, dar eu? Hai ca m-am râs bine. Lasaț. Continuaț.
Pies
Si cine-i demoazela, ca eu acu” auzii de ea?
Comentariu beton!106
ai primit bani de la USAID sa faci prajitura aia Tosca! recunoaste!
*pentru cine nu stie prajitura Tosca: este cea mai satana prajitura din lume.
Comentariu beton!29
Gina draga, daca nu dă Vasilescu nimic macar de la tine sa castig ceva, ca te urmaresc de ceva ani🤣🤣 PS. Ai luat de la mine o carte de bucate frantuzeasca, veche de 100 de ani🥰
Ci taci că am descoperit cu această mirifică ocazie faptul că sunt blocată de respectiva. Habar n-am ce i-am făcut și nu-mi aduc aminte să fi interacționat vreodată cu ea, da’ pagubă-n ciuperci.
Altminteri, sunt onorată că am o grămadă de prieteni pe lista aia. Să bem 🍻.
Comentariu beton!21
Da’ ce e USAID? As fi tare curioasă ce criterii au stat la baza alcătuirii listei ăsteia. Că alăturarea asta tip ghiveci mi se pare împotriva naturii.
Btw Vasilescule, ce ‘mnezeii ei de caractere folosești prin titluri la notificările venite pe mail?
*ɾ *ᴜșіnіі națі * ѻ *naIe (steluțele sunt de la mine pentru evidențiere)
Mai ales, de ce?
Pentru că dau share pe Facebook, acolo unde pentru un titlu de genul ăsta risc o suspendare de 30 de zile, că sunt recidivist. Facebook nu are oameni în România care să verifice conținutul, te suspendă direct algoritmii care nu cunosc nuanțe. Așa că-i păcalesc cu litere care nu există în limba română. 🤷♂️
Apreciez mult intreaga familie Vasilescu, inclusiv pe Suzana si Vasile.
Sunteti pe lista mea scurta de oameni de nota 10.
Imi pare rau ca traim asa vremuri.
Dar macar suntem aici impreuna si aratam ca oamenii buni, normali, cu discermanat, inca exista. Si suntem multi.
Comentariu beton!26
Saptamana aceasta, timp de trei zile si jumatate am fost internat intr-un spital din capitala Olteniei, pentru o interventie chirurgicala nu foarte complicata. Spitalul Militar, personalul medical foarte bine pregatit, amabil. Saloane de cinci persoane in care media de varsta era spre saizeci si de ani. Fratilor, era imposibil ca unul din pensionarii internati sa nu aiba TiKTok pe telefon, si, uneori cu orele, sa nu priveasca toate mizeriile pe asa ceva in bucla. Se puteau asculta strigate, cantece populare, patriotice, coloana sonora gen Tom si Jerry, discursuri CG, Sosoaca etc. La discutiile intre pacienti, cel putin o data pe zi se declara „nu se mai produce nimic in tara asta!”. Asta era un pensionar de vreo 70 si de ani. Cand i-am replicat ca anul trecut s-au produs peste 500.000 de masini in Romania, replica a fost „Da, dar ce altceva?”. La care am declarat infrangerea, ca nu aveam energia necesara sa continui discutia.
Aceasta placinta am scris-o apropo de nivelul intelectual al celor (precum distinsa vita cu cabina) care fac liste, in speranta ca invie un Mussolini sau Adolf ca sa aresteze oamenii de pe liste si sa ii trimita in lagare
Comentariu beton!29
„Cand i-am replicat ca anul trecut s-au produs peste 500.000 de masini in Romania, replica a fost „Da, dar ce altceva?”
Domnul nu era cu adevarat marturisitor intru cegeu. Doar un progresist deghizat, un tradator.
Raspunsurile unui luptator adevarat ar fi fost „de unde stii ca erau 500.000? le-ai numarat tu? Soros zice multe prin digi si antenatrei” sau macar „eheeeei dar ce industrie aveam noi, produceam de toate, metale grele, metale usoare si multe altele, nu ca acuma”.
Am observar ca intotdeauna cand un nostalgic marturisitor intru cegeu enumera realizarile socialismului multilateral dezvoltat, spune maximum 2-3 prostii si apoi „si multe altele”.
Comentariu beton!16
Partea bună e că eşti peste Cetin şi Zoso!
Hai, nu te da mare, Vali zice ca ai intrat pe pile, nu ca el si Arhi care au muncit din greu…😂
Comentariu beton!18
Băăă, „la cererea publicului” înseamă „pe pile” la tine? :))))
N-am crezut vreodată că o să văd o listă cu Mircea Badea și Dragoș Pătraru puși în aceeași oală, dar uite unde am ajuns.
De asemenea, felicitări, ești vedetă cu diplomă acum
Comentariu beton!25
WTF???
Aham, exact.
Fix asta voiam să zic și eu
Pai da ….ce sa zic acum ….am aflat si noi pe ce bani ai stat atatea zile in vacanta ….si multe altele…..Sa nu mai zica unii si altii ca stai in concediu pe banii nostri (” s-au cum ar zice ei pe bani nostrii”) WTF ….nu are nici o logica lista aia ….am cautat sa vad o legatura ….nu am gasit ….sau poate sunt eu oarba si nu vad adevarul pe care il spune CG ….m-au spalat pe creier aia din lista ….
Era o replica de-a lui Ion Finteșteanu in „BD la munte si la mare”, la marea adunare a infractorilor, ceva de genul:
”
– Maestre, e adevarat ca ati fost inchis la Sing-sing?
– Draguteilor, daca n-ai fost pe la Sing-Sing, inseamna ca ti-ai ratat cariera si n-ai fost luat in seama. Am stat la Sing-Sing doar pentru a fi primit in randul clasicilor in viata.
”
Cam asa e si cu listele astea :).
Comentariu beton!25
Adica domnul Vasilesco? Cu accent pe “o”, desigur. 😎
Exact, asta e deja pentru cunoscatori 😜
Si mai gasim, culmea, pe aceeasi tema: “Noi avem un Boss, care ne plateste in valuta…” 😎😎😎
Sa ne-o sugă la toți cu listele lor cu tot
De ce decredibilizezi, băi ăsta…, influenkerule, biserica ortodoxă română? Hai zi câți marafeți ai umflat de la ocultă?
Cucoana din Iași cică este jurnalist la Telegram și pare că e domnișoară bătrână cu probleme la mansardă.
Ma gandesc daca merita sa va ganditi la o actiune in justitie, care sa ceara duduii sa demonstreze ce a afirmat, cu cerere de daune, cu tot tacamul…
Stiu ca visez cai verzi pe pereti, dar cred ca pe asta se bazeaza multi dintre acesti mancatori de rahat-pe faptul ca noi le consideram elucubratiile dincolo de limita ratiunii si ca nu merita sa reactionam si ei vad ca le merge!
Lista asta circulă din pandemie. Acum doar au refolosit-o.
Pentru daune, trebuie să dovedesti prejudiciul de imagine. Ăsta nu e prejudiciu de imagine.
Faptul de a fi platit fara sa fi fost…
Of, doamne, simt disperarea, dincolo de hohotele de ras pe care mi le-ati starnit pe aici…
Era să scriu: ia uite, a adunat cineva numele tuturor intelectualilor din Românika! Până l-am zărit pe Dănuţ Lupu! Şi parcă şi un Alex Velea comasat cu Mario Fresh era pe acolo. Şi nu numai! Şi săracul Ioan Ardeal Irimia R.I.P., nu e lăsat să se odihnească în pace!
Da, la asta m-am gândit și eu când i-am văzut numele.
Suficienta lume in lista aia pentru saparea canalului marea neagra-marea caspica, plus extensia catre lacul baikal si marea ohotsk.
Pai ori ctitorim, ori nu mai ctitorim? 😅
Comentariu beton!14
Mai e pe lista si Adi Barar … probabil vinovat ca a murit in perioada Covidului. Se pare ca la noi nu e gradina Maicii, e gradina aia in care multi au sărit gardul.
Comentariu beton!11
Companie selecta, nimic de zis. Personalitati, personaje, persoane, tot tacamul. Cam pe pozitii profund antagoniste unii cu altii.
Ma gandesc cu amuzament cam cum ar reactiona Banciu cand va fi aflat ca e platit de “agenturi” si mai e si coleg cu Mirciulica Badea? Sau cu Prelipceanu? Fabulos!
Iar bietul Connect-R cu ce o fi gresit? Ca el a dat de inteles ca il apreciaza pe prietenul lui Chipciu (scriu codificat, deja). Cum de a ajuns si el pe lista, bietul nedormit?
Sper că e destul de lunga lista aia să ajungă câte puțin la fiecare dac vajnic să și-o îndese în win(dos).
Mihai, asta pare a fi un moment bun si semn premonitoriu sa candidezi pentru pozitia de Prim Baci, Saman Principal, Zamolxele poporului sau cum s-o numi in curand functia.
De zic asta? E foarte simplu, m-ati inteles?
Profesorul meu de matematica din liceu, cand voia sa explice ceva si sa enumere o multime de indivizi, invariabil ajungea la „Ionescu, Popescu, Georgescu, Vasilescu” (chiar nu glumesc, asa zicea mereu).
Nu vede nimeni ce e clar ca lumina zilei? Ionescu n-avem nevoie, ar semana prea mult cu Ion Iliescu si inca nu e momentul de nostalgii pentru el (mai dureaza vreo 10 ani pana cand vor aparea nostalgicii, care eventual nu l-au prins,cat de bun era si cat de bine o duceam, aveau toti un SERVICI, se organizau excursii numite mineriade pentru tot poporul etc).
Popescu – e atat de banal numele incat n-ar prinde, e impersonal de-a dreptul. A incercat unul, adaugand un alt nume in coada, Tariceanu, si nu i-a iesit.
Georgescu avem deja, deci ce nu Georgescu vs Vasilescu in turul 2? si asa se frăsuiesc toti ca n-are ala rival in turul 2.
Uite si slogan de campanie – votam MasiV MV…. eee?
Despre asta e vorba, m-ati inteles?
Am râs cu zgomot. Dar nu e de râs…
Dovada?Ce dovadă e asta? Noaptea minții.
Râdem noi și glumim dar eu cred că este foarte posibil să vină vremuri tulburi în care niște psihopați să ia de bună lista aia și să înceapă ”reeducarea” lor cu bâta.
Vasilescu poate spera că ăia vor organiza lista în ordine alfabetică și până vor ajunge la el, poate se vor plictisi și vor fi sătui de sânge dar dacă ăia nu știu alfabetul.
Așa de-n coada listei? Doar atit s-a putut?
Da’ Cabral une🤣 e???
Te-ai umplut de bani. Așa ai fācut mereu, doar te-ai folosit de noi, ăștia de pe aici. F bine că au înțeles și ăia ce fel de om ești și te-au trecut pe listă. Nu ai idee câte petiții am făcut. Să-ți iasă pe nas meleoanele alea. Huo!
Deci de-acolo ai bani de atâtea vacanțe
Eu sunt mai sus în listă 😂!
Există și vreo gală sau ceva?
Așa se iegzplică vacanțe, mașini 🤦 Doamne, apară-ne și păzește-ne de imbecilitatea ridicată la rang de normalitate! Ce să zic, ai o companie de numa’ numa’, cum strănută trumpii și elonii cum mai scot ăștia o mizerie.
În companie selecta cu Badea și Gadea, deci ești milionar în euro sub acoperire 💪🏿🤣🤣
Bliv ved med at sutte pikken med din liste over alt.
Asta e in daneza care e tot un fel de daca, doar Dania era partea de N a regatului dac.🫣🤣🤣
Lasa ca stim noi ca asa ai tu bani de masina noua si plimbari prin tari ….fara caldura :))))
Car’va să zică, așa ai adunat banii de crățănele și pliculețe pentru Suzana și Vasile.
‘Ai steaua mea! Ne vedem la proces în lotul Mihai Vasilescu Blog… Mai funcționează Jilava? Ferească….
Slăbuț! Fără cap de tabel, nu sunteți în ordine alfabetică, nu aveți CNP și adresă actuală, rude de gradul unu și doi, nume de cod. Diletanți.
Esti in companie/lista selecta. Congratz!
Am rămas mască și cred că plec din țară. Nu-i posibil așa ceva. Mă simt ultima gâscă din ogradă. Până și Viorica de la Clejani, Tzancă Uraganul și actorii din Las Fierbinți sunt plătiți de Kiev!
Bai frate Andrei Plesu e urmat de Viorica de la Clejani, Victor Rebengiuc de Ilie Dumitrescu, Manolescu de Tanca Uraganu, Mungiu Pipidi de Exarhu (LOL), Andreea Banica de Tudor Gheorghe, Sabin Gherman cu Bianca Dragusanu. Unele cupluri sunt chiar interesante 😜😈.
Sunt mentionati en-gros „actorii din Las Fierbinti” si apoi separat Bobonete, Radu Paraschivescu, Florin Salam, Irina Margareta Nistor, Mihai Leu si Titi Aur, Oana Lis, Godina, Delia, Alex Velea, Chef Patrizia etc. 🤣😂🤣😂🤣 ! Pana si Jojo febletea mea apare pe lista.
Oara a ratat vreun domeniu ? Inclusiv Gelu Duminica apare pe lista, probabil ca o dadea in judecata pentru discriminare daca nu il mentiona !
Chiar si doamnele de la „Daruieste Viata” sunt acolo.
Unii de pe lista au crescut in ochii mei cu ocazia asta !
p.s. am vazut ca apare si Mara, probabil sa nu te arunci dupa altele de pe lista gen Mirabela Dauer !
Mara este și ea 😂! mai discret pe pagina 5 sau 6. Urmată îndeaproape de Mirabela Dauer.
Bai, macar te.a pus mai sus pe lista decat pe tatar si regele topoarelor! Respect!
Oameni buni, am o intrebare pentru voi: cati folositi termenul de “ancora TV” pentru “prezentator”? Sincer imi suna a traducere mot-a-mot din engleza, facuta automat, fara gandire.
Eu, citind deocamdata doar comentariile (pasiunea mea) pentru ca citesc de pe mobil si lista e scrisa prea marunt pentru ochii mei, nu pot zice decat ca persoana in cauza are fobie la toate persoanele care apar pe sticla pentru ca altfel nu inteleg deloc ce este cu ghiveciul ala de lista. Sau ca persoana a compilat mai multe liste si listute sau, cel mai probabil, ca este o persoana retardata mental…..
Ni-no ni-no ni-no…
Stai liniștit, Mihai. Niște dobitoci au copiat o lista, au pus niște explicații cretine in fața și ce or să obțină? O sa le umplem frigiderul cu „carne”! Atât!
Nenea Mișu, bagă un proces de calomnie. O lași p-asta și fără desuurile de pe ea.
Ca să citez din clasici în viață: ” Bă, ești prøst? Haide cu mine!”. 😀
Rugati-va doar sa nu vina un nou 1947 daca vin la putere suveranistii zelosi abrutizati. Unii dintre ei pot lua prea in serios lista… 😣
Când ajungi pe astfel de liste, înseamnă că ai deranjat suficient încât să contezi. E amuzant cum aceleași teorii reciclate reapar la fiecare nou val de indignare colectivă. Felicitări pentru „onoarea” de a fi inclus, se pare că faci ceva bine! 😂
Vad ca l-au bagat si pe „conector” pe lista aia..
Aloo… Ba… Vedeti ba ca ala-i de-al vostru :))
Aia e practic o lista cu toate numele care au aparut vreodata la televizor sau radio :))