Cineva dintre voi mi-a dat ideea, la articolul de zilele trecute, și mi s-a părut mișto, așa că am zis s-o pun în practică!
Bănuiesc că toți mai păstrăm obiecte rămase din vremuri care acum s-ar putea numi imemoriale. Obiecte care, nu toate, dar unele dintre ele, ar putea deveni lejer piese de muzeu.
Așa că, dacă tot ne apucăm de treaba asta, vă provoc să îmi inventariați obiectele pe care le mai aveți acasă și pe care le foloseați cu succes acum 20, 30, 40, 50 de ani. Merge să le pomeniți și dacă sunt de pe vremea părinților sau bunicilor voștri. Că mai vechi de atât, nu prea cred că există prin case de oameni obișnuiți.
O să încep eu, desigur, pentru că le-am redescoperit recent, la ultima vizită în apartamentul alor mei, când mă uitam pe-acolo să-mi dau seama ce să păstrez și ce să nu păstrez, că ar cam trebui golit și vândut.
Așadar, prietenii, am la Vâlcea un aparat foto Smena (pa ruski: Cmeha), pe film alb-negru, în perfectă stare de funcționare. Știu exact când l-am cumpărat și cât a costat. Eram în clasa a șaptea și-am dat pe el 700 de lei, adică o cârcă de bani pentru un copil de 13 ani de pe vremea aia.
Faza e că la vreo două săptămâni după mi-am cumpărat și un blitz pe care am dat la fel de mulți bani. Blitz pentru care mă oftic de moarte că nu-l mai găsesc. De ce n-o fi în același loc cu aparatul, doar Marele Manitou știe.
Tot la vâlcea mai am și un aparat de radio Albatros, tot în perfectă stare de funcționare. Habar nu am cât de vechi este, că m-am născut cu el în casă. De altfel, radoul ăsta apare în vreo câteva poze pe care mi le-au făcut ai mei când eram bebeluș. Știți voi, vestita poză în cucu’ gol pe covoraș. Ei, undeva în spate se vede radioul Albatros.
Țin minte cât de mândru am fost când l-am făcut să meargă și la priză. El, din fabrică funcționa doar pe bază de baterii R20, patru bucăți îi trebuiau. Dar cum bateriile alea se consumau rapid și niciodată nu aveam apte patru bucăți prin casă, la un moment dat, am luat decizia să fac ceva.
Și-am făcut: am adaptat un încărcător de la o mașină electrică de bărbierit. I-a picat fața lui taică-meu când a văzut că nu mai are nevoie de baterii ca să asculte radio.
Mai am și o mașină din aia de tocat carne, din fontă. Știți ce zic, nu? Și asta e mai bătrână decât mine, o știu dintotdeauna.
Cam astea ar fi cele trei obiecte antice pe care știu sigur că le am la Vâlcea, rămase de pe vremea când nu eram sclavii Europei. Eram liberi, mândri și era mai bine, aveam de toate, treabă care nu ne împiedica să stăm la cozi la orice, să dârdâim de frig în case, să citim la lămpi pe gaz și, dacă totuși venea curentul, să ne uităm la televizor două ore pe zi.
Daaar, tot la Vâlcea mai am și toată mobila alor mei, cu bibelourile aferente. Da, da, am și peștele de sticlă, și balerina și pescarul chinez. Nu le vând nici pe greutatea lor în aur de coif de la Coțofenești.
Cât despre mobilă, nici asta nu știu cât de veche e. Cu mici excepții, c-a mai apărut câte un corp de mobilă de-a lungul anilor, mobila e toată dinainte să mă nasc.
Am copilărit, mi-am trăit adolescența, am făcut liceul, am fost la facultate, m-am însurat, am divorțat, am ajuns aproape de pensie… și mobila aia tot acolo e. 🤷♂️ O să plâng un pic când o s-o arunc pe toată, dar cred c-o să-mi revin repede.
Acum vă dați seama că acum sunt extrem de curios să văd ce obiecte din astea vechi aveți voi pe acasă. Dacă mi-ar da prin cap o idee de premiu, i l-aș da celui sau celei care vine și ne spune despre cel mai vechi și cel mai ciudat obiect.
Mă mai gândesc, poate totuși în vine vreo idee. Până atunci, voi puteți să începeți.
Un mixer cumpărat de mama în 1997. Nu mă îndur să-l arunc și funcționează perfect. Îl folosim o dată sau de două ori pe an, pentru salata de Boeuf.
Comentariu beton!13
Magnetofon Tesla B115 din februarie 1989. Până în urmă cu vreo 10-15 ani am avut și un televizor Tesla Oliver din 1968. Am avut primul teveu din Galiciuica. Bine, teveul nu mai era funcțional, magnetofonul, da, încă este.
Comentariu beton!15
Am la biblioteca personală de la boxă, 5 saci cu cărţi. Că mai cobori la o vişinată mică, la un compot şi mai ceteşti 2 rânduri, ca tot omu’.
Comentariu beton!41
Merge să citeşti si trei rânduri daca e de ananas.
Compotul.
Comentariu beton!13
2 tablouri din 1972, pictate de mama unei prietene din adolescenta a mamei. erau in casa bunicilor si am insistat mult pt ele. as mai fi vrut si o vaza, dar nu am avut noroc. tablourile astea le stiu de cand tin minte ca exist. cand eram la bunici ma trezeam si erau primul lucru pe care il vedeam. inca imi pare rau dupa vaza, inca un tablou pe care nu mi l-au putut aduce si carti. bunicul avea o biblioteca…
cel mai vechi obiect e o mașină de cusut Naumann din 1920, aparat de radio Bucium, are sigur peste 40 de ani, video reader Orion luat pe bani grei în ‘91. și mulți pești și balerine de porțelan
Comentariu beton!16
Fotografiile vechi alb negru cu bunicii, cele mai vechi sunt din anii ’20.
Mojar, aparat de măcinat cafea rusesc, funcțional, din acela cu capac care prin apăsare făcea contact. Mașină de măcinat mac și una de măcinat nucă. Cam pe acestea mi le amintesc pe repede înainte.
Comentariu beton!14
Între 2 coli de hârtie am zulufii mei blonzi de la un an. Colectați prin grija mamei.
Se pun la oldies but goldies, au 60 de ani și câteva luni. 😀
Comentariu beton!42
Dacă vorbim de fotografii am una din 1907.
Am pick-up-uri (vreo 3-4) și discuri de vinil. Nu le mai folosesc, dar le păstrez pentru amintire.
Am golit cele două case ale bunicilor și mă uitam cu frate-miu cum 99% din lucrurile pe care ei le-au strâns cu greu, au fost aruncate. Este un moment foarte trist și amar. Am păstrat și le folosim, cam 2000 de cărți, ceva pahare din seturile de care ei erau mândri, albumele foto cu documentarea familiei începând de pe la mijlocul anilor 1920 (am peste 10000 de poze, negative, diapozitive și filme), menghina și multele scule de mână ale lui tataie, carnețele cu lucrurile pe care și le notau, aparatele foto printre care și un Agfa cu burduf pe 120 mm, o scrumieră superbă din sticlă, valiza de cătănie a străbunicul, lada de zeste a unei bunici și multe alte mărunțișuri. Unele sunt în pod, altele în casă, o parte la mine în atelier. Sincer, simt că spiritul lor reapare în mine de fiecare dată când folosesc câte unul dintre aceste obiecte și îmi aduc aminte de ei cu drag. Petrec uneori timp cu copiii mei arătându-le poze și diapozitive, în timp ce le explic și povestesc din viața celor care au fost. Cred că așa le menținem memoria vie și le dăm importanța cuvenită, pentru că adevărul este, că dacă nu erau ei, nici noi nu existam acum și aici.
Comentariu beton!124
Superb. Iar Agfa ăla m-a spart! Am văzut tot ce ai menționat aici, deși nu le-am păstrat. Dar aparat foto cu burduf chiar doar în filme am văzut.
#VladS Primul meu aparat foto a fost tot un Agfa, tot pe 120 mm și primele fotografii le-am făcut prin ’74/’75 colegilor de grădiniță. Încă mai am negativele. Acum patru ani, eram în fața prăvălie la o cafea, când se apropie de mine un domn, se uită curios la mine și mă întreabă : „nu vă supărați, sunteți cumva Cristi Z?”. Răspund afirmativ și mă simt stânjenit de faptul că îi răspund că nu îl recunosc atunci când m-a întrebat dacă îl țin minte 🤦. Și atunci îmi zice: „mă numesc X, am fost colegi de grădiniță. Am și acum pozele pe care ni le-ai făcut”. Am rămas pur și simplu cu gura căscată!
O vază foarte mică primită de bunica de la tatăl ei, în 1907. Un dulap-vitrină de sufragerie cumpărat de fratele numitei bunici cand s-a căsătorit în 1922. Un aparat de fotografiat Smena 1, cumpărat de tata pe când era student de la un ofițer sovietic care pleca acasă după ce ne „eliberase” (moneda folosită – pălincă de Bihor), aproximativ 1955. Și eu…
Comentariu beton!26
Am un ciocanel de ala de batut snitele, de la mama mea. Ea, la randul ei, il are de la mama ei. E tocit, vechi, dar il pastrez. Si il si folosesc, desi am si unul nou. Altceva vechi eu nu am, si nici ai mei nu prea au. Au aruncat in prostie. Inafara de o masina de nuca si una de mac, altceva nu stiu sa aiba acasa. Si imi pare rau, ca aveau si aparat foto care sigur era wow. Dar asta e. Probabil vase si pahare de cristal sa mai aiba.
Comentariu beton!11
Istoria Literaturii Române a lui Călinescu, ediția princeps.
O casetă metalica pentru valori. Are o tonă și o cheie care e, în sine, o opera de artă.
P. S. Reia puțin primele 4-5 paragrafe, ca sunt ceva typo pe acolo.
Comentariu beton!14
Am si eu caseta de valori cu cheita. 😉
O combină Panasonic din anii ’80.
Parțial funcțională.
Am de la bunica un suport de candela,se fixeaza pe perete,din bronz,doua tablouri pictate de un anume Zorila,un set desperecheat de farfurii(zestrea mamei),ceva macrameuri,carti…
Mai multe as fi pastrat dar nu am spatiu prea mult !
Aaa,am uitat ce era mai important: masina de cusut a mamei,singer,daruita de un ofiter neamt,aspirant la mana domniei sale. Nu s-a intamplat,dar masina a ramas!
Comentariu beton!20
Eu sunt născută în ’71. Am cratița de holtei a lu’ taică-meu. Are doar un pic sărit smalțul pe o latură, dar tot cei mai buni cartofi prăjiți face. 🤭🤣 Asta e la mine în bucătărie și operațională încă. La Focșani, am toată colecția de pahare în vitrina din sufragerie, plus bibelourile aferente, plus macrameurile de pe mobilier. 🥰
Comentariu beton!11
Ha!
1.Viniluri, casete, cd-uri (de casete am scăpat în toamnă și încă mă întreb dacă am făcut bine🙃, că banii mei etc.)
2. Walkman, radio portabil și mini boxe pentru ele (erau utile în vacanță. 🤪)
3. Aparat foto (a mai rămas ultimul, de cele dinaintea lui am scăpat relativ recent)
4. Tot felul de vesela și pahare de pe vremea mamei.
„Cei 3 purcelusi” pe vinyl de pe vremea cand domnul sot era copil. Deci zeker 55 de ani vechime. Mai are si altele, dar pe asta i-am aratat-o juniorului de curand.
Eu sunt născută în ’71. Am cratița de holtei a lu’ taică-meu. Are doar un pic sărit smalțul pe o latură, dar tot cei mai buni cartofi prăjiți face. 🤭🤣 Asta e la mine în bucătărie și operațională încă. La Focșani, am toată colecția de pahare în vitrina din sufragerie, plus bibelourile aferente, plus macrameurile de pe mobilier. Prin cămară am mașina de tocat a bunica-mii si tot felul de chestii din fontă ptr făcut prăjituri: nuci, faguri etc.🥰
O pereche de cizme de piele, pe care mi le-a făcut cadou bunicul când nu le-a mai putut încălța. Sunt făcute de cizmarul satului, cu talpa din piele, bătută cu cuie de lemn. Sunt de pe vremea când încă nu apăruseră prenandezul și talpa de cauciuc. Le-am integrat în costumul meu de Moș Crăciun și le port și acum, când îmbrac costumul. Copiii sunt obișnuiți cu moși încălțați cu bocanci. Fac niște ochi mari când mă așez și se ridică mantia, dezvelind cizmele în toată frumusețea lor!
Comentariu beton!55
Vai, Adi! Mi-ai adus aminte de tata care imbraca costumul de mos in fiecare iarna!!
Tot ce-ai enumerat tu, avem si noi, sunt la mama, la Focsani. Plus rasnita de cafea de-aia de arama, cu manivela, plus un radio cu pick-up si vinilurile aferente, ceva mobila, vesela veche.
Eu am luat cu mine o masuta de cires de la bunica, un set de cafea pe care l-a primit la nunta in 1940, doua tablouri – un ulei si o acuarela, o farfurie f veche pe care e imprimat chipul Reginei Maria si fotografia sepia de la nunta bunicii. Ea diafana, f frumoasa, cu un voal brodat, intins intr-o trena drapata pe tot parchetul studioului foto si bunicul in uniforma de ofiter. Am si alte fotografii de-ale lor si chiar una in care bunica e alaturi de strabunica si o sora de-ale ei – bunica avea cam 3-4 ani in poza, deci cam din 1925, maxim.
Dar cele care-mi plac cel mai mult sunt doua chestii care au apartinut bunicului.
Pasionat fumator si mare admirator al frumosului feminin (cam curvar, Dumnezeu sa-l ierte!) avea un desfacator de sticle din bronz sub forma unui nud feminin, f frumos realizat, si o scrumiera din metal, care pe ambele parti are un basorelief cu un cuplu: o femeie cu rochie lunga de epoca la bratul unui ofiter. Pe o parte ofiterul ii pipaie femeii sanii, iar pe partea cealalta, femeia ii pipaie ofiterului fundul. Nu stiu daca va imaginati scena, e foarte haioasa.
Comentariu beton!35
@moatza aveam și eu o scrumieră de acest gen dar cred că era o copie după o copie făcută de tatăl meu la fabrică.
aaa, interesant! cu toate ca am mai vb despre obiectul asta si am pus si poze pe alte site-uri, nu mi-a zis nimeni ca ar fi vazut obiectul.
@moatza nu cred că a făcut-o tatăl meu, dar știu cum e. O fi fost unul mai curvar cu de obiecte de ăstea care le turna și le vindea. Întâi a fost o scrumieră mai mică cu un fel de Manneken Pis, un copil aș jura de țăran doar cu cămașă și clop ținându-și cu ambele mâini cu grijă să facă în scrumieră. Cred că a făcut multe dar au fost aruncate pentru ca rugineau, tatăl meu le-a cromat. Nu știu dacă le mai găsesc, mama s-a lăsat de fumat după ce a murit tatăl meu.
Am un magnetofon Grundig TK48, eu il stiu de prin 1970, functioneaza pentru ca l-am reparat acum vreo 12 ani. Si am o cutie mare cu casete audio si benzi de magnetofon. Ar trebui sa fie si un pick-up pe undeva si niste viniluri.
Plus vitrina mamei cu cesti , pahare , etc.
Am sa caut sa vad daca mai gasesc aparatul foto si sculele de developat si facut poze ale tatalui meu.
Si am o pereche de cizme din al doilea razboi mondial, nu vreti sa stiti ce piele au, sunt extrem de grele, le foloseam prin 84-86 cand mergeam cu motocicleta si nu exista echipament moto, le am de la fostul meu coleg de banca din liceu, in casa caruia a fost prin 40-44 sediu Gestapo, pe strada Praga nr.3
Si sa vad ce mai gasesc vechi.
Stiu sigur ca mai este masina de cusut a mamei, un Singer !
La mama sigur biblioteca cu carti vechi de peste 60 de ani.
La domnul sot orga si synthesizer vechi de peste 40 de ani. Boxe de vreo 50 de ani. Radio – casetofon – cd Sony din prima generatie cand au aparut.
Eu personal inca mai tin un tricou/bluza si o fusta cumparate cu banii din prima bursa.
In România încă mai am lucrurile rămase de la mama. Nu știu dacă se pune, dar cele mai vechi cred că-s portul ei popular și un tablou cu o țigancă. Urmează colecția de mașini de tocat și râșnit carne, nuci, mac și piper.
O mențiune deosebită pentru două electrocasnice din 1981: o râșniță de cafea SEB (marca încă mai există în Franța) și un föhn Philips. Funcționează ambele impecabil și acum, föhn-ul arată suprarealist de modern.
Mai e un congelator Indesit din 1982 dar ăla a aterizat la soacra mea și nu mai știu dacă mai funcționează.
Comentariu beton!14
Hm, iar am băgat ceva pornos de mi-a dispărut comentariul?
Dap. Ai scris poPULAr. 😁
Răscolitul prin amintiri doare puțin oricând 😏
Cred ca del mai vechi obiect la mine este o Biblie catolică de la bunica paterna, format mic, cu scris marint, cu coperțile desprinse, dar păstrată în bibliotecă.
Am încă, folosite rar, râșnița de cafea de Curtea de Argeș și mașina de tocat din fontă cumpărate în ’89 când m-am măritat prima dată.
Pe lângă cutiile și albumele cu fotografii vechi am și-un caiet de desen de la grădi, multe felicitări, caietul cu ‘amintiri’ de la terminarea liceului (și ecusonul cu absolvent 1987)
Mai am o pereche de zaruri mari, amintire din serile de joacă cu tata, și păturica croșetată de mama pentru căruciorul meu.
Au un loc special toate în sufletul și casa mea.
Are mama moștenire un război de țesut de vreo 100 de ani. Mare cât un sfert din podul bunicilor. Dar tu fii atent! Dacă îți apare vreun comentariu: „M-am împiedicat în beci de o caschetă și trei brățări din haur. Cred ca le-a făcut bunicul că era țigan aurar. Vreau sa le vând că nu sunt numărul meu, păziți-aș portofelu’) să nu-l publici că e nasol. Numa’ zic…
Comentariu beton!24
Razboiul de tesut al bunicii inca se afla cred, prin pivnita casei unde a trait. Chiar m-am gandit zilele trecute la razboi si la bunica😥.
La mine în casă nu am păstrat lucruri atât de vechi, dar fiică-mea și soțul ei au recuperat din mobilele (stră)bunicilor un fel de bancă cu ladă sub șezut (în zona Mureș i se zice „canapei”) și o lădiță de zestre pictată, din zona Argeșului, pe care le-au dat la restaurat și recondiționat și pe care acum le folosesc în casa cea nouă. Canapeiul e așezat la masa mare cu blatul din stejar masiv din living, iar lada de zestre a devenit măsuță de cafea.
Nu știu exact ce vârstă au, dar sunt sigur că peste un secol.
Și, uite-așa, piesele de muzeu au căpătat o viață nouă!
Comentariu beton!22
Am ceva la care tin foarte mult, chiar daca nu il voi mai folosi, un rucsac cu cadru metalic care a fost folosit pana acum 10 ani. L-as mai fi folosit dar umerii mei spun ca e timpul sa zaca in pod, pentru ca nu mai are buret (doar niste bobite tari a ramas din el). Am incercat sa ii inlocuiesc umplutura, dar nu e acelasi lucru ca marfa de la Decathlon. In cate locuri m-a plimbat, cu cortul in spate…
Si am pastrat de la bunica si niste toiuri pentru tuica.
Si mai are mama masina de tocat nuci, masina de macinat zahar/cafea, o presa pentru nuci si pentru faguri, plus o vitrina plina cu macrameuri si bibelouri, si seturi de pahare cu tot cu sticla de pus bautura cu dopul stil dildo.
Daca ii trimit linkul soacra-mii cred ca pana maine dimineata citim, ca are podul plin de vechituri pe care nu vrea sa le arunce, spre disperarea noastra.
Comentariu beton!11
Mașina de tocat nuuuuuuciiii!!!!!! A noastră era albastra, cu căpăcel de lemn.
Comentariu beton!15
@Minaosi exact, și a mea. Vopsea originală din fabricăăă.
Noi avem niște discuri de prin anii ‘80 aduse de unchiul soțului din Brazilia, păstrez un cuțit de bucătărie de când eram eu mică, deci are peste 50 de ani, mai păstrez un set de 3 vaze, 1 fructieră și 1 bombonieră din cristal de Bohemia suflate cu aur pentru care mama a făcut împrumut la CAR înainte se cutremurul din ‘77 și mai păstrez, tot de la mama, niște mileuri mici de macrame pe care le-am lipit cu aracet pe tocătoare de lemn, le-am vopsit în negru și le-am atârnat la bucătărie. Într-o cutie păstrez gablonțurile mamei și ultimul ei ruj. Mama nu mergea nici măcar să ia o pâine fără să-și pună mărgele la gât și ruj pe buze.
Băi, m-ai făcut să plâng de dor!
Comentariu beton!34
Personal folosesc și azi radio + ceas cumpărat de părinți când am început liceul în ’93.
De la bunici încă folosesc o fructieră Rosenthal, mojar cu pistil din alamă, râsnița de nuca și la loc de onoare icoana pictată din 1859. Undeva am dosit un covor din cârpe făcut de bunica de la țară, încă nu i-am găsit întrebuințare dar nu renunț 😄
Comentariu beton!13
Oh, covorul din cârpe! Love it. Ce idee bună
Tolice parcă li-se spunea.
Acasă la ai mei tot ce s-a scris pe aici! Eu personal am un pieptăn de care nu mă despart din facultate (terminată în ’91)😁
un set de farfurii Rosenthal primite ca dar de nunta de bunica mea (in 1947). Surprinzator inca nu s-a spart niciuna (set de 24 de persoane). Statuete din anii 50, piese de mobilier din lemn masiv facute in anii 40 la „scoala de meserii”. Casa in care m-am nascut poate si ea sa intre aici avand in vedere ca e facuta in 1897.
Comentariu beton!16
Nu știu ce mai păstrează ai mei în casa familiei.
În schimb, în casa unui client, printre diferite acte, am găsit un certificat de naștere de prin anul 1900. Clientul a văzut că sunt entuziasmată de așa ceva și mi l-a făcut cadou!
Comentariu beton!11
Am actul de proprietate original,din 1941,al locului de veci la cimitir. Pacat ca nu mai conteaza! Acum trebuie concesionat.
Am un ceas cu cuc … de la talcioc. În rest, colecționez pisici, nu vii, bibelouri de toate felurile, până și prietenii îmi aduc suveniruri de pe unde se duc, pisici.
Oooohhhhh! Chiar vorbeam săptămâna asta cu soțul. Nu stau in Ro dar mai am casă. Cu obiecte dragi și vechi. Am adus aici vaza de rubin, care îmi folosește de … vază.
In rest, am o lista lungă de obiecte, după care tânjesc regulat. Sper din suflet sa pot sa le aduc în curând: oala de fonta a bunicii (aia portocalie), o altă vază, preferată mamei, sfeșnicele de bronz ale lui taica-meu, pe care le-a găsit în podul de la casa veche și le-a dat la unchiul la uzină de le-a „rașchetat” și le-a făcut ca noi. Și pentru că Mihai m-a facut să-mi amintesc: maisna de tocat carne, aia din fontă roșie. Și poate serviciul chinezesc de ceai al mamei, ăla cu ceșcuțe mici, fara toartă.
Aveam la țară, dar i-am pus pe ai mei sa îl aducă la Valcea, un pick-up de pe vremea bunicilor. La asta am ascultat eu muzica în copilărie, deci acum vreo 30-35 de ani. Habar n-am de model, e ceva scris pe el în rusa, evident. Aparent încă mai funcționează, dar se aude foarte încet. Ar trebui sa îl dau cuiva sa îl restaureze 😊
Și mai am multe viniluri, dar nu mai găsesc albumul lui Dan Spătaru 😢
trei cutii de prezervative Vulcan (doua pline, una inceputa). gasite la bunicii sotului. auzisem de ele doar in bancuri.
tot la ei acasa, un “act dotal” scris de mana cu ce zestre a fost data bunica de tatal ei (perne mari, perne mici… vorba cantecului. dar si galbeni, cocosei de aur, pamant… )
ceasuri de buzunar si insigne de pe vremuri, la aceiasi bunici ai sotului.
le pastram pe toate cu drag.
Comentariu beton!18
Am un tuci din fonta fenomenal de bun care e de la stra-bunica din partea mamei – si pe care-l folosesc la fiecare mamaliga – si iese perfect cum imi place mie – si mai am un facalet din lemn (nu stiu de care lemn) care-i tot de pe la bunica (asa zice mama). Si mai am o masuta de cafea foarte veche din lemn negru, sculptata care de altfel imi place foarte mult. Originile-s nedefinite prin vechimea neamului.
Două magnetofoane, un Maiak și un Kashtan cu benzile aferente, viniluri și pickup, o râșniță mica, butoiaș de lemn, pentru piper, fotografii alb negru cu bunicii datate cam1910, cărți, culegeri, dicționare interbelice, multe au „dispărut” la separarea de ex și nu le-am mai putut recupera 🥺
Ah, încă mai am corpuri din prima mobilă cumpărată în prima mea casă in 1984 maică 😂
Nu inteleg, masina aia de tocat nu mai merge sau de ce o treceti la obiecte de prin casa asa, random? 😀
A maica-mii e perfect functionala si singurul obiect folosit pentru tocat carne si alte alea. Numai nervii nostri nu-i toaca la masina, in rest, anything goes.
O mașină de cusut ( ~1915) J.D. Wassermann, mostenire din alte moșteniri.
Un TV pe lămpi, funcțional.
Un radio cu tranzistori (1970) Telefunken, „capturat” în 1982 de prin târg.
Mașini (nu mașină) de tocat, diverse, vreo 5.
Un tablou cu necazul Pompeii.
La bibelouri plusez cu niște carpete, chiar și Răpirea din serai e pe-acolo.
Mobilă, e prea grea să o mișc, stă într-o magazie, o las buldozerelor, dacă demolează.
Un radio, Pescăruș, tot cu baterie, din aia de 4.5v, de ăsta nu mă despart, că la el asculta tata, apoi eu, meciurile de fotbal cu vocea lui Țopescu și Domozină.
Reviste vechi, ziare vechi, monede vechi, timbre, colecții de ambalaje de gumă, alea adevărate, de pe vaporele turcești ce acostau în port prin ’75-80, de strigau unii – ciunga avem.
Amintiri.
Lumea cu aparate, râșnițe, discuri, eu cu… haine.
Am de la bunica o rochie din anii ’60 exact stilul acela, bărcuță sus, cambrată pe talie, evazată jos, cu buline, am ajustat-o foarte puțin ca să-mi vină și o port în fiecare vară.
De la mama o rochie de prin anii ’70, are și poză îmbrăcată cu ea la un banchet la scoală, încă o port. Și tot de la mama 2 bluze hippie style, late 70s, dar nu le-am purtat că nu am găsit ceva de luat pe dedesubt că sunt complet transparente.
Nu o să le dau niciodată.
Mai am o bunică, iar ea sigur mai are rășnița aia de fontă.
Obiecte vechi pe care le păstrez de drag de la bunicii care nu mai sunt – ceasul bunicului și bijuteriile celeilalte bunici.
Comentariu beton!12
Să vedem… Ai mei s-au mutat de opt ori, de-a lungul vieții lor, au ştiut să se lipsească de tot ce nu era necesar. Bunicii materni, din Basarabia, au avut o viață tare zbuciumată, au rămas puține de la ei, iar cei paterni, argeşenii, au păstrat, rațional, numai ce merita. Cel mai vechi obiect din casă e icoana pe sticlă cu Sfântul Ilie, şcoala de la Sibiu, cu rama de lemn uşor ciobită, să tot aibă vreo 140 de ani. Apoi sunt inelele mamei şi ale bunicii. Avem o lampă în bucătărie, cred că au cumpărat-o ai mei prin ’70 şi ceva, îmi place la nebunie, e fabricată în masă, dar vintage. Chiar acum mă uit la câinele chinezesc de porțelan albastru, prietenii de-o generație ştiu ce spun – am avut şi pescar, s-a dus cine ştie pe unde. În bibliotecă, vreo două cărți mai rare. Apoi vinilurile noastre de prin ’80, aduse cu mari eforturi de la bulgari sau cumpărate „pe sub mână” (haha) de la magazinul Muzica, plus două cutii uriaşe cu casetele de la Coloane şi de la Krețulescu, din superbii şi săracii ani ’90. Ar mai fi masa de living făcută de comandă în ’80 şi un serviciu Rosenthal descompletat, de care m-aş despărți destul de uşor. Ce stranie pare viața când o priveşti numărând obiectele astea cu valoare sentimentală, de cele mai multe ori!
Cred că i-am răspuns lui R, din greşeală, no problem, mi-a făcut plăcere să facem schimb de vechituri! ☺️
Am o mașină de scris Remington.Are inscripționate „Funizorul Casei Regale”
Este funcțională dar unde mai găsești banda pentru ea ?O am de la bunicul meu și mai am adeverina de la „militie „
La cei 39 de ani neîmpliniți încă, am la ai mei un pod plin cu cărțile tatei din tinerețe , ia bunicii din 1940 (bunica avea vreo 20 de ani atunci), toată mobila din tinerețea tatei, adică de vreo 50 de ani, o mașină de tocat din fontă de vreo 60 de ani, o mașină de nucă la fel de veche, o batistă din mătase din America de pe la 1900, aveam pe undeva și un binoclu din al doilea război mondial.
Mama a primit cadou de la mama ei, o maşină de cusut Singer, pe care bunica o primisese la rândul ei cadou. Este în stare de funcţionare (acum câţiva ani i-am schimbat cureaua) şi stă în casă la loc de cinste. Mai am o statuetă din bronz, semnată Auguste Moreau (nu ştiu dacă este originală, pare a fi), adusă de sora vitregă a tatălui meu, care a plecat din Skopje şi s-a stabilit in Ro.
Am păstrat în casa de la Ploiești mobila de lemn sculptat făcută de bunicul meu cu elevii de la Școala de Arte și Meserii.
Am veselă și tacâmuri din perioada interbelică.
Am accesorii și ustensile de birou de pe la începutul secolului trecut. Bunicul meu a colecționat pene de scris și tocuri cu călimară. Le-am păstrat pe toate.
Am un ceas de masă cu pendulă tot de pe la începutul secolului trecut. A funcționat toată copilăria mea. La un moment dat, duăp ce mă mutasem de acasă, s-a oprit. Acum vreo 15 ani l-am reparat și recondiționat cadranul. Este funcțional.
Am păstrat mașina de cusut care are și ea vreo 130 ani și este încă funcțională. La mașina asta a cusut bunica haine pe care le desena tata pentru mama, la mașina asta ne făcea bunica haine când eram copii și la ea am învățat și eu să-mi cos haine. Am păstrat și hainele pe care le făcuse bunica pentru mama după modelele tatei. Le și port încă pe câteva.
Am păstrat globuri pentru Bradul de Crăciun. Cel mai vechi este de când era bunica copil. Am mai multe de când era tata copil. Sunt din sticlă subțire și atât de fragile că abia le atingem. Dar le punem în fiecare an în brad.
Cele mai vechi lucruri pe care le-am luat cu mine unde locuiesc acum, sunt tot obiecte de veselă și tacâmuri din perioada interbelică.
Am păstrat o parte din hainele pe care le purtam în liceu și pe care le port și acum sau le poartă fii-mea.
În general păstrez obiectele de calitate care nu au vărstă.
Comentariu beton!15
Radiocasetofonul Sanyo cumpărat de mama din consignație în 1985. A costat o gălăgie de bani, am și acum bonul.
Rășnița de cafea și mixerul Braun, tot de la începul anilor 80. Îmi amintesc și acum cum veneau vecinele să îl ceară cu împrumutul.
Dar cele care sunt aproape de mine sunt sculele bunicului. Aparat de măsură, un fel de multimetru din anii 60, rusesc, cât un top de hârtie A4. Pistolul de lipit. Sertarele sale pline cu de toate, construite prin atelierele din Carbochim, inventate. Chestii din alea de meșter vechi. Motocicleta lui veche, pe care i-am promis că o să îl restaurez și folosesc.
Viața lui „Zoli tata”, în format de metal și bakelită.
–-
Dar la mine pe raft sunt și acum o întreagă colecție de scule audio/video, că se mai tot trezește câte unul, Atti, am niște benzi/casete/etc, nu le salvezi cumva 😀
Eu am, în perfectă stare, costumele naționale folosite de bunici mei materni în ziua când s-au căsătorit în anul 1951. Sunt și fotografii, o parte puse în rame, cu momente importante din viața lor. Nu știu care e cea mai veche.
Știu din inventarul făcut de sora mea că în mansardă există un război de țesut și câteva pături și scoarțe din lână.
Există și toate cărțile cumpărate de mama vreodată, o parte din ele necitite, deoarece veneau în pachet cu cartea pe care și-o dorea, dar nu s-a îndurat să le arunce.
Există și o mașină de cusut Singer, dar mai avem un una și în apartamentul din București și sunt folosite încă amândouă.
Ma mir ca n-a zis nimeni sotia… Sau ca sa nu fim rai, soacra.
Comentariu beton!13
am avut treabă dimineață, de aia n-am scris; e vintage, 70+, poate fi înscrisă (și) la obiecte, că unde-o pui acolo șade…
musulman!
Am o poza cu strabunicul meu de cand era copil, cu parintii si fratele lui. Poza e de la 1907. Evident ca nu i-am cunoscut, dar e un sentiment tare ciudat sa arunci o privire in trecut si sa stii ca esti cine esti datorita lor
Comentariu beton!11
Eu am niste covoare tesute de mamaia mea la razboiiul de tesut si niste stergare cusute de mina, niste ii vechi, astea-s cumparate.
Sotul meu are niste boxe de la bunicul lui, astea sint mai recente, anii 70 as zice si un amplificator pe lampi, tot pe-acolo.
Mai am niste mileuri facure de mama, le tin amintire.
Am si o casa construita in 1880 prima parte din ea. E din piatra calcaroasa.
Spune tu drept, Unitra poloneze?
@Attila, Sony ampli si Acoustic Research 11 boxele.
Erau anii ’70, dar era Franta.
Ar fi trebuit sa păstrez eu multe, dar am mai aruncat din lucrurile vechi. Nu știu dacă sa imi para rău că nu le mai am sau sa îmi para bine ca nu ma mai impiedic de ele prin casa. Dintre ce a mai ramas: un ursuleț de plus cu care am o poza făcută în 1978 (la 1 an și ceva), o maimuțica pe care mi am dorit o foarte mult din magazinul comunist și pe care mi a adus o mos gerila. Maică mea a păstrat o mare parte din caietele mele de la liceu, cred ca o durea sufletul sa le arunce, după ce dăduse o avere pe pregătirea mea particulara pentru bac și facultate 😂. Ar mai fi câte ceva în casa bunicilor, acum goala, dar nu mai stiu exact ce: poze vechi, jucării de ale noastre, nepoții, un jurnal al bunicului meu. Reviste de moda din anii 60-70-80, inclusiv neckermann și burda, cu tiparele de haine
Mobila cu care am crescut mai există. E depozitată undeva, nu acasă, dar există încă. Eu am acasă o strecurătoare ceva mai în vârstă decât mine. În aprilie împlinesc 55. Nu o folosesc, e adevărat, dar sunt atașată de ea. Din categoria jucării, am un ursuleț cu un clopoțel în el. Mi l-au adus părinții din vechea Cehoslovacie în 1974.
Am la ai mei o pendulă, de pe la o mie opt sute și ceva. Perfect funcțională, recuperată din casa bunicilor materni. Nu va pleca nicăieri prea curând.
M-a bucurat sa citesc tot ce ati scris fiecare , despre lucrurile vechi ce le aveti in casa, unele dintre ele inca functionale.
Ce ne facem insa cu noile generatii care nu prea dau 2 bani pe mostenirea trecutului?
Fetele mele vor arunca totul dupa ce eu nu voi mai fi, poate vreo carte sa mai scape.
Faza e că generația noastră (40-ish), nu prea produce chestii care să aibă sustenabilitatea & longevitatea celor moștenite de noi. Deci e prea posibil să nu lăsăm în urmă mare lucru care să merite.
Comentariu beton!11
Eu nu-mi pun problema asta pentru că și fii-mea și nepoții mei deja vor în casele lor din lucrurile vechi pe care le avem.
Iar fata de 9 ani a nepoatei mele deja e fascinată de lucrurile neobișnuite pe care le vede în casa de la Ploiești unde vine în vacanțe.
Attilla, un golf 4, vintage 😂
O lopăţică din lemn de tei folosită pentru rotunjirea mămăligii în ceaun- a folosit-o străbunica, bunica, mama şi acum noi, doar că acum la omleta făcută în tigăile ălea ce nu trebuie zgîriate.
Mi-e atît de dragă….
N-am păstrat lucruri pe care doar să le şterg de praf că nu-mi place să şterg praful…..
Acasa la mama am faimoasa masina de tocat, in perfecta stare. Mesele s-au schimbat si ea nu are nimic. Doar mama s-a modernizat si si-a luat electrica insa o pastreaza si pe asta pentru ca are valoare sentimentala. Si rasnita cu capac de lemn e si ea in camara. Plus mileurile crosetate de „bunica” mea. Este o biblioteca plina de carti, inclusiv de Almanahele si revistele Magazin Istoric pentru ca taica-miu citea orice prindea si variante prea multe nu avea pe vremea aia sa cumpere. Bibeloul catelus e pus si el la loc de onoare, pestele a fost spart si cand eram mica aveam un catelus din cauciuc si maica-mea l-a pastrat. Mai are mama un set de pahare cu carafa din rubin. Adevarul e ca e superb si cred ca o sa o las fara el. Astea imi vin acum in minte dar sigur mai sunt o groaza pentru ca mama tine foarte mult la lucrurile astea.
La tara, la raposata bunica, avem toate tuciurile, de toate dimensiunile si pe care le folosim in continuare atunci cand mergem sa facem zacusca, bulion etc. Pirostriile sunt si ele de aceeasi varsta cu tuciurile. Inca avem cazanul de facut tuica si care este folosit in continuare. Mi-a povestit mama ca atunci cand l-au cumparat au facut-o prin interventii pentru ca nu se gaseau asa pe orice drum. Si avem o lada plina de covoare facute din carpe, paturi tesute la razboi si un material numit borangic. Mama mi-a zis ca ar trebui sa fie si niste catrinte pe acolo.
Am o lampă de-aia veche pe gaz, când eram copil citeam la lumina ei, că așa era pe vremurile în care – zic unii – o duceam mai bine: trăiam în frig, fără apă caldă, cu lumina tăiată și magazinele goale. Fmm, că am divagat, dar m-au luat dracii de la asta cu ”trăitul mai bine”. În fine. Deci lampa, care e o superbitate. Mai am masa din bucătărie, care e mare, zdravănă și grea și care să tot aibă vreo 60 de anișori. Și multe cărți
O combina Panasonic, cu 5 cd, anii ’90, cu cele doua boxe aferente. Merge perfect, dar nu o mai folosesc, e mult prea mare, așa că am exilat-o în pivniță. Mai am o mașină de cusut Singer portabilă, perfect funcțională foarte veche, cred că e dinainte de primul război mondial, un binoclu de opera, din 1920 și o culegere de modele de cusături și covoare din Romania, foarte frumoasă, tipărită pe hârtie velina, nu știu exact anul, și nu pot verifica in momentul ăsta, dar oricum în jur de 1930.
Chiar dacă acasă în România nu mai există, am apucat sa-mi aduc câteva obiecte de-a lungul timpului. Cel mai vechi obiect este un crucifix de lemn, pictat manual pe ambele părți (pe o parte răstignirea și pe cealaltă nașterea). Îl avea bunica mea pe peretele de lângă patul ei. I l-am cerut înainte sa se ducă la cei drepți și e singurul lucru rămas de la ea. Ea îl avea primit cadou de la bunica ei, înainte sa moară. Bunica mea, născută în 1922, deci are peste 150 ani.
Mai am mașină de tocat din fontă a părinților mei, primită cadou la nunta lor în 1973. Deși e în perfecta stare de funcționare, nu o mai folosesc; rochița în care am făcut poze în jurul vârstei de 3-4 ani toate 3 surorile (era rochița ”de bună ”🤦♀️); o fotă și un costum ”ghiocel” (cusut de mama manual dintr-o cămașă de-a tatălui) de la serbările de la grădiniță; dispozitivul de diafilme (și câteva povești) care funcționează perfect (copiii mei s-au amuzat fantastic când le-am arătat cum vedeam noi ”Netflix”); o farfurie și o canuță de pământ pictate manual….
Deja sunt mândră de mine câte obiecte mi-am adus aminte. 🤭🤣
Laptop Toshiba Satellite cu Windows 98. Funcțional. Impecabil. L-aș vinde, dacă aș avea oferte.
nevasta-mea ar raspunde: pe animaloo
Soția, că-i mai veche decât mine. 😬
Și nici nu citește aici, nu?
Nu, că are de cules șoricioaică. 😅
Comentariu beton!13
O gramada de vechituri, bani si timbre de la 1870 si o ciudatenie de masina de tuns de aia manuala in cutia originala, are vreo 80 ani.pot sa deschid anticariat .
de cand cu mutarea, am mai putine. Aveam un televizor sport, pe care il tineam in coltul casei. Luat prin 90. Stiu ca nu e „asa vechi”
Altfel. chestii vechi am niste carti. Cred ca cea mai veche e de la inceputu secolului 20
*un prieten a gasit cand isi renova casa niste ziare de prin anii 40 in care se vorbeste despre hitler
Păstrez o vioară la care nu a mai cântat nimeni de cel puțin 70 de ani. A aparținut unui ofițer neamț (nu cânta nici el) încartiruit in casa bunică-mii in timpul războiului. Când s-au retras, a uitat-o.
Am sperat că este valoroasă, așa că am fost cu ea la expertiză. Este fabricație de serie, nu are nimic deosebit, așa că nu m-am îmbogățit. Probabil valorează câteva sute de euro, pentru că este în stare bună (evident, dezacordată, dar asta se rezolvă) și destul de veche, dar nu îmi bat capul. Da un aer artistic camerei in care e 😂😂😂😂😂
Radiocasetofin Grundig C6000,colectie de radiouri cu ceas mecanic tip flip-flop,cu tuburi descarcari in gaze si roll-on,colectie casete,discuri vinil,CD-uri,combina HI-Fi deck formata din dublu deck ,radio FM,Cd-player cu 5 CD-uri,amplificator ,egalizator si amplituner (toate marca Marantz) deck marca Technics,pick-up semiprofesional copie Technics,amplituner Rotel,toate perfect functionale.Anii de fabricatie 1965-1990.
Mai am in alta locatie o linie Marantz din anii 1980 compusa din tuner,casetofon deck,amplificator si un deck Technics.
Radio Gloria si Albatros.
Colectionate din pasiune!
Am o mașină de cusut Ileana, funcțională, a primit-o mama când s-a măritat. Mama are 83 de ani, când s-a măritat avea 16-17 ani.
Fierul de calcat deținut de bunica, d’ala cu cărbuni, lada ei de zestre, care a venit și cu povestea: „ce-am mai plâns că nu mi-a luat și mie șifoner, da’ de unde bani, ca eram singura fată între 6copii și trebuia să le facă case l’alde frate-miu.. Imi venea s-o pun pă foc! Mi-a pun o plapumă, un fultuc două de perne și m-a trimis..”, cutiuța in care isi pastra bunicu lamele de ras (nu stiu dacă ăsta a fost scopul inițial, dar asa l-am moștenit) și ranița lui de soldat. La partea de zestre mă pot lăuda cu niște superbe prosoape de artizanat, cel mai vechi are peste 120de ani, primit de bunica de la soacra ei. Tot de la străbunica am un ceaslov. Pastrez cu sfințenie și bucurie tot ce am primit. Bunica are 92 de ani împliniți și in puținele ei momente de luciditate, încă imi da niște sfaturi fantastice.
Am carti, nu multe, cam 100, cat am putut cara aici din cele cateva mii din biblioteca parinteasca. Unele sunt chiar mai batrane decat mine, cu pagini ingalbenite si flendurite (mici, cu coperta rosie, din colectia Biblioteca pentru toti). Mai am o carte bisericeasca, in kirilice, de pe la 1800 si ceva, de la bunicul patern (nascut in 1904), care avea o voce foarte frumoasa de tenor si obisnuia sa cante la slujbe la biserica. Altceva, o fota cu fir de “aur” si marama de borangic, tesute de bunica materna (nascuta in 1902), in stare perfecta. Si o ie cusuta de ea inainte de a se marita. Perdelutele de borangic, tot de ea tesute, pe care eu le folosesc la sters pahare. Apoi macrameuri si gobelinuri facute de mama. In apartamentul din Romania inca mai este mobila de “sufragerie”, cumparata cand eram eu in anul intai de facultate, deci nu chiar antica. Si vaze si pahare de cristal rosu. Plus lada cu scule a tatei (bormasina manuala si ciocanul de lipit cu cositor ma fascinau de-a dreptul), pe care o voi lua aici candva. Si o cutie cu un miliard de poze alb-negru, unele din tineretea bunicilor mei. Va trebui sa vand apartamentul la un moment dat, si ma doare inima cand ma gandesc ca tot ce e acolo va ajunge la gunoi…
Am și eu un aparat radio Albatros, acasă la mamaia (de când era mama copil), pick-up (a fost a lui tata mare, a lui tata și acum al meu, un aparat de făcut sucuri de fructe pe care îl foloseau părinții mei când eram copil și acum funcțional.
Daaaa. Mașina de măcinat nucă, mașină de tocat carne, forme pt nuci și faguri, un radio, o lampa cu gaz, ceaun și pirostrie, două garnițe și o mașină de cusut de pe vremea bunicilor. (1930)
Părinții mei sunt în viață și da, încă mai au o parte din mobila cu care am crescut, bibelouri și veselă…
Certificatul de botez al bunicului. 100 de ani+. Si cred ca o tona de alte nebunii in lada de zestre a bunicii si in pod. Dar sunt peste 10 ani de cand nu am mai intrat in casa respectiva si peste 15 de cand nu am mai urcat in pod. Va fi o experienta cand va trebui sa golim casa… Cine stie peste ce mai dam.
Pickup Tesla (nefuncțional), viniluri (pe care încă le mai ascult la un picup cumpărat relativ recent), bibelouri, calculator CIP03 (are vreo 30 ani) și casetofonul cu ajutorul căruia încărcam jocurile, un vas pentru servit dulceața (nu sunt foarte sigur de destinația lui) pe care îl primise bunica mea împreună cu zestrea (are cam 80 ani)…..
Un tirbușon de prin anii ’30, folosit în cârciuma bunicilor paterni.
Au ai mei o biblie format aproximativ A3, aflată în familie de vreo 100 de ani, care are o secțiune în care se trec evenimentele notabile din familie – nașteri, căsătorii, decese. E fenomenală.
Ce anume face aparatul să fie „pe film alb-negru”? Sunt convins că funcționează la fel de bine cu film color.
Am multe lucruri vechi, prea multe de înșirat. Menționez doar unul: aparat Diascop care rulează diafilme. Toate poveștile copilăriei. Primit de la Moș Crăciun la primul brad de care îmi aduc aminte și pe care îl văd și acum în fața ochilor. Cred că aveam 3 ani. Dar nu „spui” când era asta. 😀
Servantă și dulap de colț cu vitraliu original, secol 19. Îngeraș din argint, de pe vremea străbunicii, cu care bătea soțul meu cuie când era mic. Tot felul De obiecte decorative din bronz (tăvi, statuete)… Tavă argint cu păhăruțe. Recipiente vechi de farmacie, din sticlă albastră. Veioze, lustră , pendule funcționale. I schiță Corneliu Baba, o schiță (autoportret) Cezar Petrescu și multe alte tablouri vechi de diferiți autori. Tacâmuri de pe vremea bunicii (1930- ’40- ’50). Tot felul de obiecte de de anticariat. Deja sunt prea multe…
Pfoai, mi-am adus aminte de ceva: aveam un fel de banca/lavita, de facut pisat. Din porumb.
Era o banca pe care te asezai calare, si la una din extremitati avea un pilon patrat de fier, lung de vro 10 cm, batut cu cuie sa stea vertical, peste care intra un cilindru de fier, de acceasi inaltime, cu o manivela. Puneai porumb in cilindru si invarteai manivela aia, orizontal.
Daca vroiai pisat mai fin, puneai pisatul deja macinat de doua, trei ori, de cat era nevoie, in functie de varsta puilor de gaina/gasca, carora le era destinat pisatul.
Jur ca daca gasesc banca aia, o duc si o pun in hol, sa avem pe ce ne aseza cand ne descaltam.
Am făcut un inventar rapid și am de la ai mei o mașină de tocat carne din fontă perfect funcțională și un făcăleț care a adus pe calea cea bună mulți păcătoși.
Boss, te scap io de mobilă dacă mi-o aduci personal.
A, și apropo de mobilă. Au ai mei copii, care stau într-un apartament în chirie în Timișoara, ceva mobilă din lemn sculptat, pfuiii, n-am mai văzut așa ceva niciodată. Am impresia că au băgat trunchiul de copac pe geam întreg și niște meșteri au făcut-o acolo.
Cred c-o să zic pas, dar merci de intenție. 😁
Citind pe-aici mi-am amintit ca am si o pendula veche, de la 1863. Pendula am luat-o completa, dar avea ceva probleme, fostul proprietar asigurandu-ma ca se poate repara. Si chiar mi-a recomandat un ceasornicar de pendule de la Bucuresti.
L-am crezut pe cuvant si am dus-o la reparat.
Nu vreau sa va spun cum era in casa la omul ala! Si ce ticait de ceas sau balans de pendula se-auzea de peste tot!
In fine, omul a ingenuncheat langa pendula, a ascultat-o peste tot, a mangaiat-o frumos a imblanzire, a facut comanda de piese si, la sfarsit i-a redat inima si-a facut o gramad’ de bani.
Fiu-meu era student pe-atunci, asa ca l-am bagat in ecuatie, s-o aduca el acasa.
A mai luat un prieten cu el, ca era greu de carat – are o piesa din bronz f grea, plus ca era in cutia ei originala din lemn, pe care o dusesem si pe ea la reconditionat.
Asa ca, uite-i pe frumosii mei, la doispe noaptea, cum se chinuie sa dea jos pendula din masina si s-o urce in casa. Era vara-cald, la placere venea spre ei o patrula de jandarmi – nu era politie locala pe-atunci. Se-opresc jandarmii langa masina, ce faceti, de unde sunteti, actele la control! Ce-aveti aici, o pendula, aha, da’ de unde, cum?
Ii lamureste oarecum fiu-meu, ca a fost la reparat si-acuma o duc acasa, mai schimba niste amabilitati, ii analizeaza inca o data patrula – asta dupa ce le luase datele din buletin, ii saluta ai mei, dau sa intre in bloc si-i aud pe cei din patrula:
-Babaetzi, sper ca n-aud dimineata ca s-a furat vreo pendula!
Crecă se bucură toți vecinii din bloc când sună pendula aia la orele fixe. Mai ales noaptea 🙂
Gasisem la bunica ceva cusut pe care il tinea pe vremuri pe perete, in dreptul patului (carpeta, habar n-am cum ii zice); initial am vrut sa arunc dar m-am razgandit si a ajuns la mama acasa in ideea de a pune afara pe canapea; zilele trecute cand era frumos afara si a scos „minunea” am aflat ca era cusuta de bunica ei (mama are 71 ani impliniti), deci „carpa” aia pe care nu dadeam eu doi bani pentru ca e aspra are lejer suta de ani; brusc, cand am aflat am inceput sa o privesc cu alti ochi.
N-am nimic, ca s-a dus demult casa aia, dar tare m-ar fi interesat ‘Cmeha’ ala al tau, numa’ daca ar fi fost pe film color. Da’ asa, doar pe film alb-negru, mneah…
Noi nu mai avem nimic. Poze, electrocasnice, nimic, nada, niente. Pe la finalul anilor ‘90, in “camera din fund” a luat foc o priza si a ars toata camera. Focul nu a apaucat sa se extinda si in restul casei, dsr find “camera din fund”, acolo tineau ai mei toate lucrurile de valoare. Ani mai tarziu, au renovat apartamentul, iar obiectele vechi pastrate intscte dupa incendiu, le-au dus la casa la tara. In 2021 casa a luat foc, iar acolo s-au pierdut absolut toate amintirile, inclusiv ce mai aveau pe acolo bunicii. Din cauza pandemiei nu ne-am putut duce la casa, sa vedem daca putem recupera ceva, nici macar la inmormantare nu am putit ajunge. This is it!
Am râșnița aia veche de cafea, pe care o foloseam cu toții. Când era cafea. Sau pentru zahar pudră. Am mașina de tocat pe care cu greu puteai sa o mânuiești. Ah, am chiar și cutia cu păpuși și câteva caiete de când învatam sa scriu… M-ai aruncat în butoiul cu melancolie azi 🙂
Noi, in România, nu prea avem cultul antichitatilor. Pai sa vedeti aici, in Franta, ce vechituri scot astia la „marché aux puces” (literalmente „piata de pureci”). De fapt sunt 2 categorii: profesionistii anticari care au magazine sau tarabe permanente si particularii care participa la „vide-grenier” (goleste podul). Manifestatia asta din a doua categorie e un sport national in Franta rurala, din primavara pâna-n toamna nu exista sat care sa nu organizeze, in general la aceeasi data ca sa fidelizeze clientii. La noi e intotdeauna in joia de Inaltare. Expozantii sunt intre 50 si 100 si isi ocupa locul incepând cu 5 dimineata. Intind cearsafuri pe jos si pun acolo tot felul de obiecte, in diferite stadii de dezintegrare: unelte de acum 2 secole, pahare si farfurii de-ale strabunicilor, papusi prafuite, discuri,…
Am o tavă de la bunica paternă. La rândul ei o avea de la mama ei. Deci are mai mult de 100 de ani. Este din aluminiu, rotundă, făcută în Turcia. De câte ori o folosesc îmi trec degetele peste marginea puțin neregulată, să o „simt”. Întotdeauna baclavaua o fac în ea. Parcă iese mai bună în această tavă. Sigur o să treacă mai departe la fiica mea.