Boșilor, am și eu o curiozitate: voi știți parole de-ale partenerului sau partenerei?
Întreb extrem de curios, nu doar ca să mă aflu în treabă, pentru c-am fost martor la o discuție între două doamne care au concluzionat că: „dacă nu vrea să-ți dea parola, înseamnă că ascunde ceva”.
Azi, am fost martor la discuție, fix azi.
Iar parola, care trebuia să fie dovada supremă a fidelității, era cea de la laptop.
Mă rog, asta în primă fază, că pe urmă s-a intrat și-n subiectul: „da’ mesajele poți să i le vezi?”.
Dap, și astea tot la liber trebuiau să fie, altfel nu era bine deloc pentru nefericitul ăla care nu voia să le arate.
Nfine, n-o mai lungesc, revin cu întrebarea: voi știți parole de-ale omului de lângă voi?
Dacă da, de ce le știți? Le-ați cerut voi?
Dacă nu, de ce nu știți?
O să încep eu, desigur: singura parolă pe care o știu este pin-ul de la cardul Marei. Și nu pentru că i-am cerut să mi-l spună, ci pentru că a existat o situație în care a trebuit să scot eu cash de pe cardul ei.
Ah, stați, că asta se întâmpla acum vreo doi ani, deci șansele să nu mai fie același pin sunt măricele spre foarte mari. Deci nu garantez că-l știu nici p-ăsta.
Practic, sunt în situația în care nu știu nici măcar parola contului de Netflix, că e făcut de ea. 🤷♂️
sursa foto: freepik.com
Da, le stim ambii la celalalt. Folosim un password manager comun (family) unde sunt toate shared (asta pentru ca folosim parole lungi, generate automat cu caractere dubiose, nu le poti retine). Deci teoretic putem accesa conturile celuilalt, practic nu am facut-o vreodata.
Eu sunt Gen Z si am vazut foarte multe persoane de varsta mea cu atitudinea ca trebuie sa stii tot, sa vezi tot, sa ai activate aplicatii de tracking etc. Am trait o faza unde colega de apartament (eram 4 fete) a spus ca iubi vine in vizita cateva zile si sa nu cumva sa interacționăm cu el. Cand a venit il sa iasa din camera doar la baie si dus numai împreuna. :))
La mine e NU si nu as accepta sa mi se ceara parole, sa arat mesaje etc. si am aceeasi atitudine fata de partener. Mi-a spus o data codul de la telefon pentru ca el era la volan, dar l-am uitat intre timp. Avem un cont comun unde punem tot ce tine de cheltuielile casei si atat.
Ne stim o parte din parole, da nu i le-am cerut sau nu mi le-a cerut in mod explicit.
Pai nu prea sunt interesat de ele..poze la ce?
Adica daca vreau ceva , ii iau direct telefonul..
La mine se ştiu. Cǎ s ipohondrǎ şi dacǎe ceva, sa le ştie şi domnul, şi copilul. Ca sǎ nu aparǎ vreo situație 😁
Parte din parole le stiu și eu, dar doar pentru că eu sunt cel care manevrează toate aparatele în casă. Iar pe cele de la firma soției le stiu pentru că eu sunt administrator de sistem. Fără contract, benevol, dar am eu grijă să îmi iau plata.
Parolele efective nu prea le știm nici eu nici soția, dar avem acces nerestricționat la telefonul celuilalt… așa a fost mereu, mai mult din pură comoditate decât din orice alt motiv.
Plm, dacă ai ceva de ascuns se poate face și cu acces la orice parolă. 🤣
Da, dar nu sa ne verificam la icre, in nici un caz. Dupa decesul neasteptat al tatalui meu, a fost extrem de complicat sa aflam, de pilda, ce facturi si impozite trebuie sa platim si cum. Am gasit un telefon vechi de-al lui, am nimerit desenul de pe ecran, am aflat strict ce ne interesa administrativ si chiar si asa a fost o tortura. Fmm enel & orange & vodafone & co cu schimbarile de titulari dupa deces.
De atunci, eu si cu sotul meu pastram un carnetel cu parole si ne stim codurile de la telefoane. Sa stie omul cum plateste impozitul la casa de pe numele meu in caz ca eu stau trei luni in spital, cum am patit. Sau in caz ca ajunge el la urgenta. Cum am patit. Nu ne verificam niciodata la mesaje, avem incredere unul in celalalt. Dar unele chestii efectiv trebuie notate undeva. Accesul la email si conturi in situatii de extrema urgenta e asigurat. Nu stiu, om fi noi aia dilii, dar am incasat-o prea urat in ultimii ani ca sa nu avem plasa de siguranta.
Impartim si cardul kaufland, btw :))))).
Comentariu beton!15
Ne știm cea mai mare parte din parole: calculator, telefon, tablete, PIN-urile de la carduri. Nu le-a cerut niciunul expres, acum că stau să mă gândesc realizez că n-am idee de ce le știm. A venit cumva de la sine. PIN-urile de la card oricum nu contează că le avem, pentru că avem cont bancar comun și acces de asemenea comun la online banking.
Eu n-am parola lui de Amazon, el n-are parola mea pe site-ul de comandat maglavaisuri feminine. Niciunuia nu ne trebuie astea 😀
Nu ne cerem parolele, ar fi super ciudat. Sau pin-urile de la telefon.
Insa eu stiu (stiam ca poate s-a schimbat intre timp) parola de la laptopu sotiei ca m-a rugat sa fac ceva pe el, nu era acolo, si a trebuit sa intervin pe laptopul ei.
La telefon habar nu am, si nici ea nu cred ca il stie pe al meu desi nu m-am ferit. De cerut, pana acum nu, nu am avut situatii de-astea in care sa trebuiasca sa facem ceva fara prezenta ownerului.
Pinurile de la card… posibil sa le stim ca ne-am vazut de multe ori bagandu-le prin pos-uri, da habar nu am daca am vazut bine ca nu am testat.
Habar nu am de parolele soției, că nu am fost veci curios.
Dar toate calculatoarele din casă sunt făcute de mine, instalate de mine, locul ei de muncă e în grija mea la mentenanță, deci de aș avea curiozități, accesul nu e o problemă. Dar n-am.
În schimb ei i-am zis: în caz că pățesc ceva, pin-ul de la telefon e X. Pin-ul de acces de la aplicațiile bancare e Y. Accesul în conturi e Z.
Știți voi, safety first, că umblu prin multe locuri și situații ciudate, dacă pățesc oareșce, să știe pe ce să pună mâna.
Oricum, dacă ajung în situația în care partenerii simt nevoia de control inopinat la orice oră, aia nu e relație ci sclavie în altă formă.
Raspunsul pe scurt, da le stim. Dar nu le-am cerut in mod explicit, pur si simplu se intampla sa trebuaiasca sa intru eu pe laptopul dumneaei sau invers. Cardurile si mai rau, avem acelasi PIN la ambele carduri. Eu sunt curios la cei care au copii si au treaba cu restrictionat acces la calculatoare si toate cele cum fac invers adica in situatia in care niciunul nu stie nicio parola a consortului / consoartei. Deci la noi intimitate 0 la laptop si la card. La telefon nu cred ca il stiu, dar mi-l da la o adica …
Never ever.
Nu știu parole, nu caut in buzunare, nu mă ating de telefonul lui, nu știu câți bani are in contul propriu (și viceversa).
Nu deschid scrisori care nu îmi sunt adresate, nu mă uit nici în mail nici în telefon, nu întreb cu cine vorbește la telefon sau cu cine a ieșit la băute. Și asta de 18 ani de când suntem împreună.
Hm, cam tot ce înseamnă ‘casă’ era în grija mea, așa că eu aveam conturile pe platformele respective. Telefonul omului era parolat cu desen pe puncte, știam desenul pentru ca făceam pe secretara cât era la volan. Pentru mail, fb sau carduri nu m-au interesat, asa ca am fost în plop și plopu-n aer când s-a întâmplat sa-mi moară-n brațe.
În ziua următoare am fost la bancomat și cumva, norocul prostului, am nimerit din prima pinul amintindu-mi gesturile făcute de el si-am scos pentru ce era urgent atunci.
În general nu am fost scotocitoare prin lucrurile omului de lângă mine, oricare a fost el.
Acum, ca-s Stan Pățit, știe una dintre surori unde sa caute parolele
Știu modelul de la telefon și la un moment dat știam și pin-ul de la cardul său, acum am uitat care este. El îmi știe parolele de la telefon și restul pentru ca el îmi instalează tot felul de aplicații plus ca eu, recunosc, uit parolele. El este „memoria mea externă „:))
Da, le știm plus ca are carduri de la conturile mele și eu de la ale ei, așa le-am făcut de foarte mulți ani și încă nu am ajuns la disensiuni, ce mi s-a părut ciudat la al 3-le-a membru al familiei e ca are aceiasi parola la telefon ca și noi.
Mentionez ca i-au telefonul ei la mana doar cand imi cere jumatatea asta, la fel am găsit și la junior ca are la fel când voiam ceva și a zis să caut în telefonul lui zicând ca parola e aceiasi ca la ale noastre.
Nu am idee dacă e bine sau nu, de foarte mulți ani funcționăm așa, de ce? Nu am nici o idee.
Știu doar PIN de la telefonul soției, dar doar fiindcă sparg des telefoanele mele și am nevoie de Live Transcribe câns e cazul. În rest, toți ai casei îmi știu desenul de deschis telefonul iar laptopul și tableta mea nu au parole.
Noi ne știm parolele dar NU intram pe device-urile altora decât cu acordul explicit al acestora. Este valabil inclusiv pentru copiii din dotare. Fiecare e cu intimitatea lui 🙂
Parolele nu ca se schimba, dar avem setate amprentele pentru amândoi în ambele telefoane și ne știm PIN urile cardurilor. În caz de Doamne fereste. Mama a facut AVC anul trecut și n-a mai știut muuulte lucruri. Dacă nu ii știam PIN ul cardului și nu aveam acces la mobilul ei, nu știu ce m-as fi făcut.
Io i le tot spun, ca să le țină minte, dar le uită și pe ale ei😪
Da, le stim, dar nu le-am cerut pentru verificari🤣🤣
PIN-urile cardurilor s-au aflat pentru cand a fost nevoie sa scoatem bani, parolele telefoanelor cand unul din noi conducea….
Dar de cerut in mod special pentru a controbăi in dispozitivul omului, nu e ok.
Nu impartim parolele. Poate sa cunoastem doar cateva parole pentru cateva sites pe care le folosim impreuna sa cumparam cine stie ce. Nu am cerut si nici nu a cerut. Doar pe ale juniorului de la telefon le stim, dar asta pentru ca a vrut el. Domnul sot are mai nou pentru telefon parola digitala. Asa ca oricum o dau tot nu am cum sa intru pe telefonul lui. Si oricum nu vreau.
Da si asa mi se pare normal pentru ca nu avem nimic de ascuns si pentru ca gestionam impreuna banii familiei. Avem si imputerniciri reciproce pe conturile din banca. Ne stim reciproc parolele la telefoane si emailuri. Desi eu ma ocup in general de cheltuielile casei, intotdeauna comunic ce operatiuni am facut si ne sfatuim pentru cheltuielile mai consistente. Si pentru ca avem o varsta la care se poate intampla orice oricand este bine ca celalalt sa aiba toate informatiile.
Nu le-am cerut, dar e super firesc să le știm. Avem fișier cu parole la diverse aplicații pe care le folosim împreună. Pe calculatorul comun avem mailurile deschise, trecem fiecare la al lui, ba mai și descărcăm facturi chestii unul de la altul dacă trebuie. Uneori mai uităm și whatsApp web deschis. Si ce dacă? Nu ne urmărim. Ne știm și pinurile, avem 2 carduri din același cont, mutăm banii într-un singur cont să fie mai ușor de împărțit. Nu e niciun stres sau presiune treaba asta, nu e de urmărire, pentru noi e ceva firesc.
Nu. Niciodată nu am avut asemenea curiozități, ştiu că uneori e pur și simplu practic, dar mie mi se pare că e o încălcare a intimității.
Am fost căsătorită 20 de ani, partenerul actual m-a întrebat odată dacă am căutat în telefonul ex-ului și s-a mirat când i-am spus că niciodată în toți acei ani.
Eu nu stau la prea multe discuții, dacă simt că partenerul ascunde ceva, lămuresc ce am de lămurit și dacă tot e la fel, îmi văd de treaba mea, viața e prea scurtă pentru aşa ceva.
Ne stim parolele de la conturile de e-mail ca trudim in aceeasi firma (a noastra) si sunt situatii cand trebuie sa iau fisierul ala de pe mail si sa raspund asap.
Telefoanele NU se paroleaza din motive de siguranta, daca oi cadea pe strada, sa stie binevoitorii sa-l sune pe sotu’ (si chiar asa e salvat in telefon, sotu’). Valabila si viceversa.
In rest….nu, nu ne stim parolele si nici nu ne trebuie. Mna, ca Netflixul e pus de mine si el uita constant parola nu se pune, ca-mi da telefonul in brate sa i-l conectez.
Cardurile de banca sunt personale, abia tin minte pinul meu, nu-mi trebuie al lui, e mai simplu sa-i cer bani daca am nevoie, nu mi-ar trece prin cap sa fac plati cu cardul/din contul lui.
Dar, per total, toate informatiile personale ar fi accesibile celuilalt, daca si-ar dori. Insa latura personala si latura comuna de cuplu s-au definit cumva firesc, in timp.
noi am fi în stare sa ne scriem codul pin pe carduri, asa de uituci suntem. ne-am chinuit 3 luni sa aflam parola de la contul ptr camera de bord, nu am aflat, am schimbat-o.
nu i-am cerut parolele(ca oricum nu le stie😄) dar nici el nu mi le cere(ca nici eu nu mi le știu)
codul de deblocare e la fel la toate telefoanele, ca suntem uituci!🤣🤣🤣
Nu ii stiu PINul de la card, ca deabia il tin minte pe al meu. Si nici el nu are habar de al meu. Totusi, el imi stie PIN-ul telefonului pentru ca suntem o familie divizata de sistemele de operare si unele chestii merg brici de pe android, altele fmm, nu merg neam. Detalii si detalii.
Fiind destul de practici, cand am avut in familia apropiata un deces subit al unei persoane tinere, sotul meu a decis sa aiba si PIN la tel, nu doar amprenta. Daca sucombeaza, sa sun intai la salvare, nu sa fim intr-un film sinistru in care mai intai trebuie sa ii deblochez telefonul cu amprenta.
ii stiu, cred, pinu de la telefon. Il folosesc, exclusiv, cand intru sa fac poze de pe telefonu ei. Gen: imi da telefonu „fa si tu o poza” si uita sa il deschida. Sau, are pisicile pe ea…si nu poate sa se miste
Il stie si ea pe al meu, dar de lene ma pune mereu sa il deschid eu. Ma si enerveaza.
Altfel, la desktopu mare stie parola si avand in vedere ca am toate parolele salvate in browser nu ar avea o problema sa ma shpioneze.
*nu avem cont de bani impreuna, dar nici nu prea ne mintim cum cheltuim banii, asa ca e irelevant
Nu. Nici parole, nici conturi la comun. Bine, in ultima vreme nici nu mai pierd timpul cu relatii avansate pana la nivelul la care s-ar pune problema asta, macar.
La mine e caz special, doamna nu stie sa scrie sau sa citeasca. Buchiseste pe litere dar nu-i iese mereu, asa ca eu salvez contactele in telefonul ei. Ea in schimb are un card atasat la contul meu dar niciodata nu-l foloseste decat impinsa de la spate.
Acum, ca intrebi tu, ma chinuiesc sa-mi amintesc cand am vazut-o cu telefonul meu in mana si, nimic, bezna totala.
Buna ideea de scrie conturi si parole undeva, mai ales ca-s mai copt ca doamna cu 15 primaveri.
la noi e tare ciudat, ca toate contractele sunt facute de el, pe numele lui, iar toate platile le fac eu, cu parolele lui.
cel mai nasol a fost ca unii furnizori de utilitati vad ca e un barbat titular de contract si nu vor sa dea informatii daca vorbesc cu o femeie, fara imputernicire. si daca ar fi dupa musiu, ne-ar taia astia gazele si curentu’, netu’&co.
la telefoane ne stim parolele, iar la carduri ni le-am spus de multe ori, ca s-a-ntamplat sa fie nevoie, dar sa dea naiba daca le stim!
la mail, fbu’ lui ii cunosc parolele, dar ma folosesc strict daca am vreo nevoie si cu anunt prealabil. mi se pare corect asa.
e f bine sa stii niste informatii de-astea in familie, am multe exemple de necazuri venite cand nu te-astepti si lor li s-a adaugat si accesul interzis la telefon, conturi…
daca-ntr-o parola sta linistea familiei, atunci is prea multe probleme acolo.
Imi place asta: ‘dacǎ intr-o parolǎ stǎ liniştea familiei atunci is prea multe probleme acolo’.
Nu le-am știut, am vrut sa fiu discretă. La un an după ce soțul a murit cineva i-a luat in stăpânire contul de Facebook unde fotografia lui era înlocuită cu a domnișoarei aleia „româncă adevărată care s-a întors la Caracal sa predea geografia” (Califa parcă) si continutul era foarte „geografic”. Eu nici nu știam ca are cont de FB (eu nu aveam pe atunci). Mi-a atras atentia un prieten comun. Trei zile i-au trebuit fiică -mii (senior sofware developper) să convinga Meta sa anuleze acel cont. Ai surpize cu partenerii.
Acum pin-ul de pe telefoanele mele si de pe laptop sunt cunoscute de copiii mei, just in case. Cele de la carduri nu 😂 . Celalalte parole sunt salvate pe iphone și scrise bătrânește cu pixul pe o foaie cu pătrățele.
Pin-ul cardului și parola telefonului. Da, le știu. Când îmi dă uneori cardul, nu mai trebuie să întreb. De ce și de când îi știu parola telefonului habar nu am. Dar poate știți bancul. Soțul se simte rău și îi spune soției să sune ambulanța. Ea îi cere parola telefonului. Lasă, mă simt mai bine, răspunde el.
Stiu parola de la telefon și de la carduri . Nu m-am uitat niciodată în buzunare, portofele, mesaje, emailuri, nici când foloseam același calculator.
Parolele pt toate conturile de filme și cumpărături sunt ale mele, ca eu le folosesc și le plătesc.
Îl cunosc de 30 de ani și, am încredere și dacă ar fi în mijlocul concursului de miss univers, ca mai mult decât să admire vreo femeie, nu ar face. Toți banii sunt la el, așa ca și pe partea asta sunt liniștită…
La cat de colerică sunt, dacă aș trăi și în tensiunea geloziei, probabil ca unul dintre noi sărea de la balcon.
Nici pe ale copiilor nu le știu…
În schimb, pe ale mamei le știu pe toate. 🤪
nu te uiti in buzunare?
pai cate legitimatii si buletine am pus la spalat!!!
cate notite scrise pe bonuri de benzina s-au dus! cate mine de pix scurse in buzunarele camasilor! si cate monede scoase din furtunul de evacuare!
clame de birou si bolduri, pastile, chiar si o ruleta mica!
Viața e cel mai bun profesor. Dacă ascunzi ceva, ai parole. Și cum toată lumea minte, într-un fel sau altul, nu e nevoie musai de parole să faci nefăcute. Însă în ceea ce privește conturile și plățile comune e bine să știe stânga ce face dreapta. Dacă partenerul moare, s-ar putea să rămâi uluită de ce găsești și e mai greu să te scuturi după așa comedie. Cum ți-e norocul.