Da, vă cer scuze că sunt atât de superficial, încât ieri, după decizia CCR, m-am bucurat din tot sufletul meu, după două săptămâni de trăit într-o tensiune de nu mai dormeam noaptea.
Vă cer scuze și pentru că nu-i pot înțelege pe cei care au sărit de cur în sus, pe motiv că „de ce ne bucurăm?”. Pentru că nu doar eu m-am bucurat, aproape că s-a putut auzi oftatul de ușurare care s-a ridicat din toată țara când a fost clar că șobolanul rusofil nu mai are cum să iasă președinte.
Vă cer scuze că sunt atât de limitat încât nu pot înțelege de ce decizia CCR este un atac asupra democrației. Și de ce sunt un iubitor de dictatură dacă m-am bucurat că un diliu rusofil legionar și conspiraționist n-a ajuns președintele României. Vă cer scuze dacă nu înțeleg de ce decizia CCR n-ar fi conform legii, mie mi se pare cât se poate de legală.
Și, nu în cele din urmă, vă cer scuze, doamna Lasconi, și vă promit că n-o să vă mai votez niciodată. După ieșirea aia nervoasă de aseară, m-am lămurit cât însemn eu pentru dumneavoastră. Și când zic „eu”, mă refer la toți cei ca mine.
Tocmai ne trecuse glonțul atât de aproape de ureche că lăsase urmă, și dumneavoastră v-ați ridicat poalele-n cap ca ultima țață pe motiv că n-ajungeți președintele României. Să vă spun un secret, doamnă: n-ajungeați, erau mai mulți cei care îl votau p-ăla. Și dacă nu știți asta, vă cer scuze, dar înseamnă că sunteți extrem de proști prost informați, acolo, la partid.
Vă cer scuze, doamnă, dar eu nu vă voi mai vota niciodată după ce-ați făcut aseară. Hai să nu zic niciodată, că știți cum se spune. Da, probabil că, dacă o să candidați împotriva lui Putin, o să vă votez. Dar până atunci, mai degrabă îmi tai o mână.
Da, vă cer scuze tuturor c-am fost atât de prost să mă bucur după două săptămâni de tensiune și că nu vă pot înțelege deloc pe voi toți ăștia care ați sărit să ne spuneți ce proști suntem. Dar deja am stabilit că atât mă duce pe mine capul, treabă pentru care, iată, vă cer scuze.
P.S. Vă cer scuze și pentru că la mine în casă s-a schimbat atmosfera de ieri seară. E prima oară când îmi văd iubita râzând și dansând fără vreun motiv anume, de la primul tur încoace. Să mă iertați și pentru asta.
sursa foto: freepik.com
Decizia CCR e numa’ la țanc. Imbecilu’ rusofil CG n-are treabă cu democrația și ar trebui internat, pe viață, la Socola.
P.S. Bucuria ta este îndreptățită.
Comentariu beton!93
John Temple e iesean!!
Salutam
Caut Lasconi sa vad ce a stirnit reactia. Daca a fost asa deplasata cum se descrie, multumesc pe aceasta cale CCR ca am scapat de doua gloante, unul mai exploziv ca altul.
Semnat: o ieseanca
Comentariu beton!37
la Socola e plin, mulțumim de ofertă, nu; în plus, din cîte știu eu, aici avem personalități marcante, Napoleoni, Regele Braziliei… nu e nevoie și de un maimuțoi, să meargă la Obregia!
Comentariu beton!51
@costicămusulmanu
Daca este neaparat si neaparat, se rezolva de cateva locuri.
Da, si eu m-am mai linistit!
Lasconi si-a dat foc la valiza grav cu declaratiile de aseara si a pierdut orice sansa la turul 2.
La alegerile astea, fiecare partid a fost in bula lui, din pacate, si uite unde s-a ajuns.
Comentariu beton!18
“la Socola”, v-am identificat, sunteti iesean!😀
Daa, un nebun parasutat in slaba noastra democratie ca sa tulbure si mai mult un popor nematurizat politic!
Dar, incet, incet, poate ca ne vom maturiza si lucrurile vor deveni normale in aceasta tara. Doamne ajuta !
Nu, nu-s ieșean, doar…vechi. 🤭
…ca si mine! 😀
Inițial nu pricepeam cum se poate ca luni sa validezi, iar vineri sa anulezi. Apoi am ascultat explicațiile unora mai pricepuți decât mine. Și am înțeles. Acum, depinde foarte mult ce vor învăța partidele democratice din asta. Dacă și acum rămân la fel de dezbinate, nu au învățat nimic.
P. S. Foarte prost discursul Elenei Lasconi de după decizia CCR. Ceea ce ne confirma faptul ca pălăria prezidențială era una mult prea mare pt ea. Cu toate astea, as fi votat-o cu ambele mâini, dacă mâine am fi avut turul 2.
Comentariu beton!55
Ăla n-a fost discurs, a fost un meltdown pe motiv de „aoleuuu, nu mai ajung preșdinte, săriiiți, lume”. Grețos, nu-mi venea să-mi cred urechilor.
@SLY_D, este ultima lor șansa să înțeleagă. N-o vor mai avea. Dacă nu va fi Jorjică sau CG se va „naște” altul, dar tot vor apărea alții. Pentru că foarte mulții votau din ura pe clasa politică. Ei trebuie să înțeleagă că sunt în slujba cetățeanului (așa spune fișa postului). Prea multă opulență și din partea lor, și din partea patronului român. Pentru că CG asta a speculat, a zis că românul obișnuit nu va mai fi „sclavul” privatului. Plus cârdășie între patroni și politicieni, vezi cazul Nordis cu alde Ciolacu, Băse cu alde Cocoș (ca să dau ex. din toate „erele”) etc.
Io zic că e ultima lor șansă altfel eu nu voi mai fi de partea lor. Mi se pare mizerabil tot ce s-a întâmplat în tot acești 35 de ani.
Comentariu beton!50
mulți, băga-mi-aș
Partidele democratice nu vor învăța nimic. Și dovadă va sta ascensiunea din următorii ani a partidelor extremiste și a adepților lor. Va urma o perioadă foarte dificilă din toate punctele de vedere, iar partidele astea care au de gând să guverneze împreună, vor pierde masiv încrederea oamenilor. Despre ce s-a întâmplat zilele astea, am pus un link mai jos. A scris Alex Tocilescu. Cât despre Lasconi, să mă scuze dumneaei, dar mi-a dus pe apa sâmbetei și ultima intenție de a pune ștampila pe ea. O ascultam la tv și mă cruceam. Chiar dacă știam cum stau lucrurile din interiorul partidului, tot nu mi-a venit să cred ce aud din gura ei.
Nfine, vor mai urma, cred, niște răsturnări de situație lunile astea. Habar nu am pe cine voi vota, habar nu am dacă voi mai ieși la vot. Și asta va fi o premieră pentru mine.
Da, acum ne-am relaxat puțin, e bine. Avem nevoie să ne păstrăm mințile întregi pentru ce va veni.
Comentariu beton!18
@AdinaL, exact. Asta am observat că se-ntâmplă în toată Europa. Problema e că aceste partide extremiste nu vor rezolva niciodată nimic, doar profită de cei nemulțumiți.
Comentariu beton!12
Anel, istoria se repetă, memoria colectivă este de scurtă durată.
Cred ca a fost sfatuita prost si i s-a spus: „zi-le ca pe tine te-au dezavantajat. Sa le aratam ce tare esti si la urmatoarele alegeri, sa pari cu mentalitate de invingatoare Elena draga”
Dar chiar sa nu vada nimeni de la USR ca ne jucau viitorul la ruleta ? Daca va uitati pe comentariile celor de pe blogul lui MV, aproape nimeni nu o lauda desi votam aproape toti cu ea. Cunoscutii cate nu erau vrajiti de guru, imi spuneau ca ar fi votat-o si pe Dancila impotriva lui CG.
Am votat-o pe Lasconi în primul tur, eram pregătit să o votez și în al doilea. Dar după maimuțăreala ei de aseară, poate să aștepte mult și bine votul meu de acum încolo…
Mai lipsea să se tăvălească pe jos, ca să fie tantrumul complet.
Așa credeam și eu, că va câștiga CG. Îmi făceam scenarii în fiecare zi. Chiar mă gândeam să-mi fac ceva rezerve de benzină pe-acasa, că la 1 leu/litru rămâneau benzinăriile goale. Doar Lukoil și Gazprom își „permiteau” așa ceva.
Mă mai gândeam ce prost am fost de mi-am achitat creditul integral altfel mi-l achitau alde Jorjică când făceau guvernul 😄
Comentariu beton!39
Și noi am respirat ușurați, gândul la alegerile de duminică, la probabilitatea mare ca Georgescu să ajungă președinte, ne ținea într-o tensiune imensă. Acum nu cred că cineva își mai închipuie că acest personaj își mai poate depune candidatura, și, în plus, cresc șansele să intre în cursă cineva pe care l-aș vota din convingere, nu de nevoie!
Comentariu beton!27
Si eu m-am bucurat tare mult. Parca mi s-a ridicat o piatra de inima, nesiguranta si teama resimtite in ultima perioada s-au risipit instant. Acum mai astept sa intre lumea la inchisoare. Toti cei care l-au sustinut, inclusiv el.
Comentariu beton!39
Sunt puțin sceptică că se va întâmpla asta. Șoșo, Simion and CO vor continua și vor câștiga alți adepți. Extremismul ăsta e ca un virus care se tot modifică. Ne-am salvat pe moment. Un lucru bun am învățat din asta: m-am trezit,e ram naivă crezând că România e un loc destul de sigur.
Comentariu beton!25
Dacă îl vor mai găsi. Oare este încă în țară, că parcă nu aș prea crede.
@Oana Se pare ca extremismul creste in toate tarile din UE. Doar ca la noi mi se pare ca este cel mai (nici nu stiu care este cuvantul potrivit) …sa zicem cretin. In alte tari extremismul este alimentat de situatia degradanta (droguri) si de migratie. La noi pare ca se arata un bau-bau si multi pun botul.
Teo de la standup, avea in urma cu 5 ani un show: „Aia e!” sa il vedeti (YT) pt ca e de actualitate 🙂
Ne-am bucurat cu totii, noi cei normali la cap. Si pentru prima data am vazut breaking news la televiziunea belgiana cu ce s-a intamplat in România. Daca la primul tur abia a aparut cate un articol despre alegeri, acum a fost motiv de stire importanta. Si da, majoritatea vesticilor considera ca a fost o decizie buna.
Reactia lui Lasconi mi se pare normala. Ai ceva atat de aproape si vezi cum se spulbera in fata ochilor. As vota-o in continuare tot pe ea. Reactia ei e fondata desi ar fi putut sa e abtina in public. Greseala e a CCR ca au stat pana in ultima clipa sa ia o decizie. Situatia era alta daca s-ar fi luat o decizie saptamana trecuta. Si reactia ei ar fi fost alta.
Comentariu beton!41
Toată lumea dă în Lasconi, dar nu cred că a fost ușor pentru ea. Dacă ar fi câștigat era câștigul nostru, dacă pierdea era pierderea și vină ei. Nici mie nu mi-a plăcut discursul ei, dar îl pun pe seama stresului campaniei, nu cred că e ușor să simți așteptările tuturor (avea cearcăne până la barbă).
Eu tot cred că hotărârea s-a luat pentru PSD, cel puțin pe hârtiile care au apărut până acum. Asta nu înseamnă că nu m-am bucurat. Și sper să nu ajungem în primăvară să plângem după Lasconi.
Comentariu beton!50
Chiar reactia ei despre care spui ca este justificata, arata ca n-are stofa de presedinte. Ce-ar fi daca intr-o intrevedere oficiala un presedinte ar reactiona emotional ? Catastrofa pentru tara pe care o reprezinta.
@Constantin, si cine are stofa de presedinte? Iohannis care nu e in stare sa faca nimic si e calm pana la Dumnezeu? Ciolacu care se simte ranit in sentimente ca a fost invins de rusi si de o femeie ca nu a intrat in turul 2 (si din fericire anulat)? Georgescu si Simion care manipuleaza masele prin discursuri minime, fara fond si care cred in teorii conspirationiste? Sosoaca, adevarata mahalagioaica? Geona care nu stie in ce tabara sa se bage? România ca si majoritatea statelor din Europa nu mai au politicieni. Sunt doar niste oameni care apar si dispar in functie de moment in functii inalte.
Sunt absolut sigura ca Lasconi nu va mai intra in turul 2 al urmatoarelor alegeri. Nu mai are cum. Momentul ei a trecut.
Comentariu beton!25
@AdinaE, marsel se simte oricum numa’ nu rănit; haideți, oameni buni, unde ați mai văzut voi atitudinea asta la piezdi cu „am pierdut, asta e, democrație…” cînd diferența era de 2000 de voturi!? mie de atunci a început să-mi fie frică; păi 2000 de voturi le „rezolvă” portarii de la filialele lor; în timpul liber!
Comentariu beton!20
Tor ce avea de facut Lasconi era sa NU spuna: ‘as fi cistigat alegerile’. Bine, mai avea ea cite ceva de omis pe ici pe colo, dar una peste alta asta mi se pare gafa cea mai grava.
CCR trebuia mai devreme sa reactioneze iar asta e extrem de prost. Dar si eu rasuflu usurata acum.
Citind din Lasconi: sa ne ajute Dumnezeu in a avea un candidat de votat. Unul macar. Vedem prin martie cine se mai prezinta cu zero buget de campanie.
Am mai spus pe aici, dupa primul tur, ca imi pare rau ca nu am votat-o pe dna Lasconi si ca am gresit dorind o persoana mai “prezidentiala. Spuneam asta atunci in conditiile aparitiei “meteoritului”. Acum am realizat ca nu gresisem cu nealegerea dansei. Un “prezidential” nu isi lasa la vedere frustrarile si umorile la prima nemultumire ci rationeaza. Asa cred, asa ar fi normal. Deci nu gresisem in aprecierea mea.
Si da, CCR a facut ce trebuie, doar ca daca nu va explica intarzierea acestei hotarari, toate cele intamplate raman dubioase, datatoare de indoieli….
@Doamna C, toata lumea da acum cu bâta in Lasconi, dar ce nu luati in calcul, e ca oricine ar fi fost in locul ei ar fi reactionat la fel. Cu mici diferente. Un barbat pare poate mai putin mahalagiu decat o femeie intr-o astfel de situatie, dar ar fi fost la fel de frustrat, ar fi aruncat si el cu noroi la fel ca Lasconi. Cine o sa mai candideze si cine o sa iasa la urmatoarele alegeri greu de spus. Un lucru e sigur, Lasconi nu va iesi presedinte si cu siguranta nu a castigat nimic din acest tur. Doar frustratii.
@AdiinaE, îmi pare rău, dar nu e așa. Lasconi nu avea voie să reacționeze așa, că nu vorbea cu prietenele ei la cafea. Era reacția cuiva care avea pretenția să ajungă primul om în stat. Consilierii trebiuau să-i spună exact ce are voie să scoată pe gură si ve nu. Dacă i-au spus și n-a respectat, well, n-a iești deloc bine. Iar dacă nu i-au spus, avem explicația pentru care USR a ajuns unde a ajuns. 🤷♂️
Și la televiziunea germana a fost la fel.
@Mihai, de acord cu tine. Eu nu ma leg de ce a spus si ca nu a fost corect si ca nici pozitia nu ii permitea sa se poarte ca o țață. Tot ce vreau sa zic e ca oricine ar fi fost in locul ei, ar fi reactionat la fel. De ce? Pentru ca suntem români, pentru ca e in firea noastra sa reactionam fara sa ne gandim la consecinte. Da, USR a gresit si la alegerile urmatoare vor pierde si mai mult. Elena Lasconi si-a indepartat ieri votantii, cei care au crezut in ea si cei care ar fi votat cu ea din necesitate s-au dezis de ea. Si cu siguranta eu nu voi vota la alegerile urmatoare daca or sa fie aceeasi candidati (exclus CG).
@AdinaE, spuneti in doua randuri ca “oricine ar fi fost in locul dnei Lasconi ar fi procedat la fel”. Nu, nu aveti dreptate si jigniti fara sa vreti o mare parte dintre romani. Exista totusi in tara asta oameni destul de inteligenti, cu buna cunoastere a unu comportent de nivel superior care sa stie sa aprecieze o situatie atat de grava ca aceea in care ne aflam.
In plus, dna Lasconi ori nu este/era suficient informata ori era prea optimista ca sa considere ca daca se derula turul doi ar fi iesit castigatoare in alegeri.
Feminista de felul meu, m-am zbatut sa conving pe toti misoginii (si nu putini) din jurul meu ca trebuie sa voteze Lasconi, deci chiar as fi vrut sa castige alegerile macar din motivul asta, asa ca, cu atat mai mult sunt dezamagita ca a dat apa la moara celor care nu ar fi votat-o pentru ca e femeie si, s-a vazut, a dovedit ca nu are stofa de prezidentiabil. Din pacate….
AdinaE, reacția Elenei Lasconi nu a fost fondată și în niciun caz normală.Dacă nu înțelegem, în ultimul ceas,ca fenomenul Georgescu a avut amploarea pe care am văzut-o pe fondul neîncrederii în instituțiile statului, nu am înțeles nimic.Nu poți, în acest context, să aspiri la funcția de președinte și să sapi în continuare la temelia unei instituții fundamentale.Ce am trăit a fost rezultatul atacurilor necugetate îndreptate împotriva instituțiilor statului, începând cu poliția, continuând cu justiția, parlamentul și Curtea Constituțională.Pe acest fond, amplificat de o presă fără scrupule, o mare parte dintre romani au ajuns să voteze un individ bizar, care promite inepții, dar care susține că schimbă toate aceste instituții atacate fără discernământ.Din păcate, USR și Elena Lasconi au fost parte la acesta bombardare a instituțiilor statului.Mai trist este faptul ca nu au realizat încă pe lângă ce pericol am trecut și au continuat atacul iresponsabil.Nu am votat Elena Lasconi și singurul context în care aș fi putut să o votez a fost înlăturat printr-o decizie istorică a unei instituții demonizate anterior, dar în care eu mi-am pus( nu pentru prima dată) toată speranța.
Cred ca miscarile de pe Bursa sunt cele care arata cel mai obiectiv ca trebuia facut ceva rapid.
In management se spune ca cel mai rau lucru este sa nu iei nici o decizie.
Si mi se pare amuzant cum se faceau apeluri disperate la calm si sa nu iasa lumea in strada. Induiosator, nu? Pai nu iesea nimeni in strada, stati linistiti. Majoritatea sunt “legionari de tastatura”, viteji in mediul virtual, ameninta prin comentarii pe retele. Se viseaza comisarul Paraipan doar.
Apropos, si maestrul Rebengiuc a jucat un rol de lider legionar in tinerete, dar uite ca nu l-a marcat ca pe altii. Sunt cativa colegi de breasla de-ai domniei sale care dezamagesc crunt, din pacate. Si nu ma refer la Puric, nu pot sa-l consider de nivelul asta.
Comentariu beton!42
Puric e un purice, mi-e scârbă ce a devenit.
Comentariu beton!28
Nu eşti singurul, şi eu cred că ne-a trecut un mare glonț pe la tâmplă. Am citit de dimineață articolul lui Dan Perry de pe universul.net, ăsta e un jurnalist foarte bun de la Associated Press, care spunea că România a făcut un act de mare curaj, respingând fățiş un atac rus la adresa ei. Pe de altă parte, ştim bine cine sunt cei de la CCR şi cum ne roade cancerul PSD-ului. Vom vedea ce va mai fi. Marea noastră problemă sunt semenii noştri, însă, cei care vor vota în continuare extremismul. Nu ştiu ce ar fi de făcut, e foarte nasol ce ni se întâmplă.
Comentariu beton!34
Apropo de asta cu PSD-ul care e în spatele deciziei CCR. Băi, nu știu, eu gândesc așa: dacă intră unul peste mine în casă și ajungem să ne dăm în cap, o să fac tot ce pot să-l omor, mai văd eu după ce fac dacă vrea clanul să se răzbune. Până una alta, trebuie să nu mă omoare el pe mine, după care mai vedem.
Nu te-ai bucurat singur, te-ai bucurat cu toți cei de aici care te citesc, te-ai bucurat probabil cu încă vreo 2-3 milioane de români sau poate mai mulți.
Poza de mai jos mi-a trimis-o fratele, om de 70+ care la fel s-a bucurat și el.
https://imgur.com/a/piefjcg
Comentariu beton!25
Eu nu îmi cer scuze pentru nimic.
Când a început războiul în Ucraina compania pentru care lucrez a învins sucursala din Moscova în câteva zile lăsând pe liber 2300 oameni. Desi nu o zicea nimeni clar sentimentul meu era ca dacă ieșea Georgescu plecau și din România în câteva zile. Asa ca nu îmi cer scuze ca îmi păstrez locul de muncă, ca ni se stabilizează un pic economia, nu îmi cer scuze pentru nimic.
Din contra- ei ar trebui sa ne ceara nouă pentru perioada de rahat prin care am trecut și boala pe câte ne-am bagat-o în corp cu atâta stres.
Cine are o problemă cu decizia poate sa se ducă sa se plângă la Antonescu direct – cred ca are un loc al lui special în iad.
Comentariu beton!44
Sa fiu in locul tau, mi-as cauta o alternativa, daca nu pentru martie-aprilie 2025, macar pentru aceeasi perioada a anului de dupa. Doar s-a amanat dezastrul. Clasa noastra politica mainstream nu pare sa vrea sa renunte la ce stie ea sa faca mai bine in ultimii 10-15-20 de ani: sa puna habarnisti in functii de conducere, sa se imbogateasca abrupt, sa transforme economia si sistemul social romanesc intr-unul latino-american. Iar aceasta categorie din ce in ce mai mare extinsa de romani care gandesc rudimentar, dar clar nu mai vor sa accepte aceasta bataie de joc. Pentru ei, in mintile lor simple si rudimentare, orice este mai bine decat actuala clasa politica.
Comentariu beton!11
Ești prea serioasa. Mihai ” își cere scuze” NU își cere scuze 🙂
Și eu îmi cer scuze că ți-am raspuns cine va urma 😁prea repede că la tine am văzut prima dată știrea și eram „wow😂” dar imediat mi-am dat seama (în timp ce mutam teveul după Eurosport pe știri) că mai e unul dus pe acolo și ți am și răspuns, scuze!
PS. Și pe mine m-a enervat Lasconi, rău, nu mă așteptam la așa ceva, a fost exact ca nuca în perete, eu dansam prin casă și apare ea cu fața contorsionata, mare dezamăgire 😢
M-am bucurat, normal, deși a fost si o umbra pe bucuria asta: de ce acum? De ce au dormit toți cu curu´ pe camesa, fără sa reacționeze in niciun fel decât in ceasul al doisprezecelea?
Documentele CSAT nu sunt, de obicei, desecretizate. Acum, le-au clocit vreo 4 zile si, pe urma, le-au desecretizat. Fix intre cele doua tururi. Încă o dovada ca nimic nu funcționează normal in România. Nici măcar serviciile.
Si, bomboana pe coliva, reacția lui Lasconi. Daca mai credea cineva ca, odată ajunsa la Cotroceni, va avea niște consilieri care s-o tragă de mânecă, acum a fost clar ca încă nu s-a gândit sa gaseasca consilierii aia; a reacționat fix ca o mahalagioaica.
Comentariu beton!25
Serviciile au crezut că fac bici dintr-un căcat, dar s-au trezit înecându-se-n el și abia atunci au reacționat. Toți șefii serviciilor secrete merită bătuți cu biciul până mă dor mâinile. 🤷♂️
Comentariu beton!32
M-am intalnit imediat dupa primul tur cu un lup sur, cu vreo 25 de ani de presa in spate, care se intalnise in aceeasi zi cu niste lideri USR si oamenii i-au zis ca madam Lasconi nu asculta cu adevarat pe nimeni, nici colegii de partid si, mai ales, nici pe cei din echipa de campanie.
Comentariu beton!18
@Ruxandra, e usor sa cataloghezi pe cineva „mahalagioaica”. Cred ca 90% din români ar fi avut aceeasi reactie daca se aflau in locul ei. E in firea noastra de români sa ne comportam asa. Multi zic, „eu nu reactionez asa”. Si totusi. Pana te vezi intr-o situatie din asta. Nu ma intelege gresit, nu o scuz. Din contra, ar fi trebuit sa se abtina. Cred ca nu a mai reusit. Stresul prea mare. Si performanta de a iesi in turul 2 pentru ea a 2-a oara, iese din ecuatie.
Alphas, exact informația asta o am și eu direct din interiorul partidului.
@alphas, Lasconi citea de pe ceva când a dat declarația aia imbecila și nu cred că a scris singură.
Eram în oră aseară, copiii mei aveau test, eu butonam catalogul (avem catalog online), când primesc de la prietena mea mesajul cu anularea. Nu va imaginați ce chinul naibii am îndurat până am ieșit din clasă😃. Parcă am auzit “Ceaușescu a fugit “, ca-n ‘89. A fost nevoie de toată puterea mea să mă abțin. Ajung în cancelarie și mai văd vreo câteva figuri senine, zâmbitoare, însă restul… ce să vă spun, mi-a fost rușine ca fac parte din acest colectiv. Dacă vă povestesc ce teorii cu cercuri de foc în jurul țării am auzit aici, mulți nu au ce căuta la catedra. Eu merg mai departe cu gândul: de ce dracu mai este ǎla liber? Nu ar fi trebuit arestat deja? Eu aseară m-am așteptat să dispară! In absolutul gândirii lui undeva, pe bune. Eram sigură ca dispare! Când colo, el da în judecată pe toată lumea! Asta e de pușcărie, nu de Socola! Cât despre Lasconi, să fie sănătoasă, never again! Tu să-ți ceri scuze, Mihai? Ei să o facă, am trăit atâta presiune astea două săptămâni de am ajuns să iau medicamente pentru tensiune, limitații naibii! Eu îți mulțumesc pentru că ne-ai ținut la curent mereu, am avut o speranță datorită ție și celor de aici, în bula mea am făcut atât de mult loc zilele astea de nu-mi vine încă să cred.
Comentariu beton!55
Eu am rugat-o pe sor’mea să se intereseze la fața locului cum e cu deschidetrea unui cont bancar , în țara ei, pentru persoane străine (europene, nerezidente).
Și să mă mut acolo, la o adică.
@Sfântu’ Dracu: iți trebuie o hârtie de la primăria orașului unde locuiește sora ta precum că adresa ei este pentru tine una secundară. Cu hârtia aia și cu pașaportul poți să-ți deschizi cont bancar acolo.
O informatie extrem de utila. Acum depinde si care este tara asta, ca daca este Germania ori Franta, mai bine m-as lipsi!
@JT: Merci.
@alphas: Italia Romena. 😀
Pe cineva mai prin Elvetia, Suedia etc. nu gasesti?
@Sfântu Dracu, unde dracu vrei să fugi cu banii noștri?
Uitați frați patrioți cum vrea să fugă cu banii țarisoarei.
Huuuoooaa!!
De aia vroiați în Schengen?
Comentariu beton!15
@alphas, am cunoștințe și pe acolo, dar, în caz de urgență, găsesc mai ușor cazare în Italia.
Te citesc de mult, 2 ani?, și niciodată nu am scris pe aici, deși mă cam manca limba. De lene, nu am scris. Acum scriu. Exact așa am simțit și eu, deci, ne cerem scuze împreună.
Din păcate, ne cerem scuze celor care au fost cuceriti de ruși și nici măcar nu-și dau seama de asta.
Armele psihologice nu sunt de azi, de ieri, acum au avut și mijloace excelente de lansare.
In ce o privește pe doamna Lasconi, exact așa ca tine gândește și soția mea, ea fiind de la început votantul ei, eu de nevoie.
Comentariu beton!24
Total in rezonanta cu tine. Nu e mare diferenta intre Lasconi si Sosoaca, numa scandaluri si mahalagisme, doar ca una e imbecila si ailalta nebuna. Sper ca partidul nu se ia dupa presedinta, sa se puna cu curu’ in usa la formarea guvernului, altfel pana la urmatoarele alegeri devine total irelevant.
Foarte fain ca in secunda 2 dupa anuntarea anularii au inceput sa circule misto-urile online. Macar la asta nu ne bate nimeni!
Comentariu beton!15
A scris Alex Tocilescu exact ce cred și eu.
https://www.facebook.com/share/p/yWxFydxK96d8SMoy/?mibextid=WC7FNe
Băi, cumva trebuie să vă hotărâți. Îmi zici c-a scris Tocilescu ce simți și tu?
Bun, păi uite ce scriai ieri aici: https://mihaivasilescublog.ro/2024/12/05/omul-care-vorbeste-fara-spuna-nimic/#comment-610440
Nu știu, dar de la mine se vede că te cam contrazici.
Mihai, sunt de acord cu ce zice Tocilescu în privința luptei dintre taberele de securiști. Și că aripa pro Europa a reușit de data asta. Ar fi câștigat CG alegerile? Eu cred că da. Ce s-a întâmplat ieri, bine că s-a întâmplat, să fie primit.
S-a rezolvat ceva? Aparent, da! Dar stilul acesta pompieristic si arbitrar nu face decat sa umfle la maxim vantul in pupa miscarilor populist-nationalist-suveraniste. Solutia de acum este samanta dezastrului din viitorul apropiat, foarte apropiat. O prima supriza, poate nu total devastatoare, va fi la urmatoarele alegeri. Acele milioane de romani care ar fi votat cu CG azi se simt scuipati in gura. Din pacate marii experti absolventi de Spirache si alte latrine private care conduc azi statul roman si serviciile sunt complet depasiti, cu totii, si habar nu au cum sa faca un management adecvat al crizei. Nici macar nu inteleg CE si intampla si DE CE. Cum este cazul si cu multi din bula asta, dealtfel, dar asta este normal.
Situatia este tulbure in toata Europa, in economia occidentala THE CRISIS IS COMING si in maxim doi ani aproape toata clasa noastra politica va fi complet spulberata. Si vietile noastre odata cu ea, daca aceiasi prosti, incompetenti si superaroganti vor fi cei care fac analizele si iau deciziile.
Comentariu beton!12
Fix aceeași super aroganți și incompetenți vor lua deciziile. Cum crezi că vor face loc altora care ar fi ce trebuie? Și cei care ar fi ce trebuie, crezi că se vor băga? Cangrena este în tot corpul țării ăsteia, nu cred că o amputare ar fi o soluție. Că nu prea mai ai ce să amputezi.
Lucrurile sun oleaca mai complicate si mai simple, in acelasi timp. Depinde din ce unghi vezi lucrurile. Fiecare partid mare (cel putin asta se aplica la PSD si PNL; vorbesc din experienta colaborarii cu administratii ale lor, mai ales ale PNL) are si oameni care au facut scoli pe bune, stiu si administratie, se pricep la facut analize si la fundamentat serios si temeinic decizii… Problema este ca oamenii acestia nu mai au azi acces la decizii in interiorul partidelor lor. Ori au fost trecuti din prim plan in plan secund, ori au intrat in aparatul tehnic si acolo au ramas, fara sa urce pe pozitii de putere reala si de vizibilitate publica.
Mai degrabă ușurare, dar și multă îngrijorare.
Îngrijorare că Serviciile și Autoritățile s-au mișcat cu încetinitorul. Ori nu mai au oameni bine pregătiți? Declarațiile Sf new age nu sunt , Doar, de la începutul campaniei electorale…!
Îngrijorare că CCR bâjbâie in propria cunoaștere și că analizează cu dublă măsură (o candidatură respinsă, una admisă din același spectru ideologic).
Îngrijorare că, datorită orgoliilor personale și ale intereselor, tot, personale, clasa politică (sau o parte din ea) se va întoarce la aceleași metehne.
Îngrijorare că un șef de partid s-a dovedit Răzgândac și inconsistent în decizii.
Restul…e istorie!
Parcă aș fi scris eu textul. Sunt de acord cu tine 100%.
Bogdan Chiriac a spus, citez aproximativ, „Avem de ales între un președinte absolut nefrecventabil și unul dintre cei mai incompetenți candidați ajunși vreodată in turul 2”. Da, cred și eu că ne-au trecut două gloanțe pe lângă urechi.
Cum să nu mă bucur? Eram într-un magazin să achiziționez turtă dulce pentru nepoți (și pentru mine) cand telefonul a început sa vibreze. Trei mesaje de la cei 3 copii „s-au anulat alegerile” împodobite cu iconițe 😂 și 👍
Bogdan Chiriac e etalon?
Bogdan Chiriac nu este etalon. Dar întâmplător a spus ceva care are înțeles.
Excelent articol, felicitări! Pe mine, Elena Lasconi mă dezamăgise de acum trei luni (a fost neputincioasă în a reforma USR-ul, un partid de nișă – de asta am și plecat din USR după 8 ani) dar aseară m-a dezamăgit Ludovic Orban, un om pe care-l credeam echilibrat! Nu este! Același discurs de țață ofuscată c-a fost prinsă-n fân cu vecinul!
Ími alătur și eu scuzele că m-am bucurat.
Știam că Lasconi e proastă, am votat-o doar că nu aveam ce altceva să votez, dar după declaratia ei de ieri, mă bucur că nu mai sunt nevoit să pun ştampila pe ea.
drăguț că m-ai blocat pe fb pentru că te-am contrazis.
Te blochez și aici, nu e probelmă.
Mă iei cu „n-are rost” și tot tu sari de cur în sus? Pățăști.
doar că ai înțeles greșit. ideea e/ era că nu vreau să mă cert cu tine, atâta tot! să fii sănătos! blochează-mă pe unde vrei.
Aia e, vezi ce greu e să te exprimi în scris? Nu toată lumea înțelege.
Te pwp, spor în ramură!
Pe mine încă mă șochează faptul ca de aseară până acum, oameni educați, open-minded, din bula mea profesională, de la care am așteptări, aberează în continuare pe tema asta. Sunt controverse interminabile pe grupurile noastre profesionale, prieteni se ceartă cu prieteni de o viață și nu realizează cat de aproape a trecut glonțul. Slavă Domnului pentru CCR!
Si eu m-am bucurat. Sau poate nu e „bucurat” cuvantul cel mai potrivit, dar am simtit asa o usurare, am rasuflat usurata. De mai bine de o saptamana aveam tot noduri in gat, nu mai dormeam bine,nu ma mai puteam concentra nici la treburi la nimic. Si da,ieri am rasuflat usurata. Pentru o clipa.
Acum insa incepe sa mi se risipeasca bucuria, pentru ca mi se pare ca doar e amanat deznodamantul. Nu am nici cea mai mica idee ce ar putea sa-i faca pe adeptii mesia-ului putinist sa se razgandeasca ? ba ma tem ca ar putea sa-i inversuneze si mai tare,
Speranta mea este ca pana la urmatoarea runda de alegeri sustinatorii lui kg se vor plictisi. Plus ca vine vara, concedii etc etc. Nu mai
au ei timp de dinastea. Da, probabil se vor plictisi si sictiri si o parte din ceea ce numesc oameni normali DAR tinand cont de situatia prin care tocmai am trecut sper sa isi aduca aminte cum s-au simtit acum si sa iasa la vot.
Sa nu zici niciodata niciodata!
Daca ajunge in turul 2 ea cu Simion?
Eu votez tot cu ea. Astea sunt declaratii politice.
Nu va mai fi nominalizata pentru candidatura. In plus, daca fortele pro-europene nu ajung la un acord sa numeasca un candidat unic,vor pierde in fata lui Simion. Sa le intre bine in cap ca nu mai merge cu „paruiala” sau cu „targuiala” intre ei.
@Constantin B
Simion nu-i atat de prost sa candideze el decat daca nu are incotro. Daca auristii chiar isi propun sa ajunga sa guverneze tara in urmatorii doi-trei ani, atunci varianta de candidat ideal pentru ei este tot Calin Georgescu ori, daca el nu va putea candida, tot un soi de Calin Georgescu.
Mihai, ai scris de parca as fi sris eu( de fapt asa am inceput sa te urmaresc,( tu parca eram eu 😀). Sentimentul pe care-l aveam înainte de decizia CCR era ca parca m-as fi dus la eșafod. De bucurie ca s-a terminat coșmarul și eu am ras și dansat și am ascultat muzica ca am vrut, ca am avut nevoie. Lasconi a fost toxica, i-a dat la fileu diliului fraza pe care era de așteptat sa o debiteze el, în niciun caz ea! Urat, ca în condițiile date ne-a arata beția ciolanului (posibil ) prins.
Până la urmă, democrația este o convenție care are ca fundament respectarea legii și a tuturor regulilor de către toți actorii implicați. În momentul în care unul dintre acești actori încalcă flagrant regulile jocului punând în pericol democrația în sine, cred că orice metodă, chiar și neconvențională, este necesară pentru a evita pericolul (cel) mai mare. De asemenea cred că s-a acționat cu checks and balances ieri, nu a fost o decizie unilaterală a unei instituții sau a unui partid.
Mihai, ai scris de parca as fi sris eu( de fapt asa am inceput sa te urmaresc,( tu parca eram eu 😀). Sentimentul pe care-l aveam înainte de decizia CCR era ca parca m-as fi dus la eșafod. De bucurie ca s-a terminat coșmarul și eu am ras și dansat și am ascultat muzica ca am vrut, ca am avut nevoie. Lasconi a fost toxica, i-a dat la fileu diliului fraza pe care era de așteptat sa o debiteze el, în niciun caz ea! Urat, ca în condițiile date ne-a arata beția ciolanului (posibil ) prins.
De cur în sus n-am sărit, dar tot te întreb, Vasilescule și dragă bulă – de ce ne bucurăm?
Amu scuze, dar sunt inginer – nu pot să aplaud că am rezolvat o problemă când toate condițiile care au dus la apariția fenomenului sunt în continuare prezente. Maxim am împins-o cu câteva luni mai departe.
Nu mai e GC? Nu e bubă, sunt destui ca el. Alegătorii sunt tot acolo. Retragerea în colț și ura aruncată dintr-o bulă-n alta, tot acolo. Și să mă iertați – o putem îmbrăca oricum, dar acum avem și o grămadă de oameni în plus care au fost proaspăt convinși de disfuncționalitatea sistemului și că cineva s-au pișat pe votul lor.
Așa că mai stau un pic cu șampania.
Comentariu beton!17
Păi tocmai ți-am cerut scuze că m-am bucurat, nu? Și-am si explicat de ce mă bucur. Nu știu să explic mai clar de atât.
Eu îți pot răspunde de ce mă bucur eu. Pentru că trebuie să fim realiști și să înțelegem că nu exista o soluție imaculată. Pentru că e normal să mă bucur că am scăpat de glonț, chiar dacă ramân cu pneumonia. Măcar am câștigat timp să o tratez. Și dacă vorbim de profesii, eu sunt economist, și îți promit că dacă omul câștiga luni ne trezeam în altă lume. Pentru că mai există și miza economică on top of all else. Într-o economie în cel mai fericit caz volatilă, dacă nu chiar în colaps, de obicei extrema câștigă și mai mult teren.
Pai poate pentru ca dupa ceva timp lucrurile au inceput sa aiba niste sens? Ca am actionat, nu am ramas paralizati de frica?
Ca a tras cineva de volan si nu am facut sandramaua zob? Ca nu se mai tolereaza, sper, debilii care saluta nazist si acum ii cauta dorobantii pe acasa? Ca incepem sa aratam cum ca am avea si niste caini de paza in satul nostru?
Stiu, n-ar trebui sa ne bucuram de normalitate, e corect. Dar ni s-a aratat cam ce ne poate pielea daca suntem lasati de capul nostru si ca nu prea ne descurcam cu libertatea. Doua palme dupa ceafa, si am descoperit ca avem legi, si ca nu ai voie sa latri sloganuri legionare, nu ai voie cu saluturi naziste si tot felul de amenintari oribile.
Acum cativa ani, UEFA a amendat clubul Steaua si a decis niste jocuri fara spectatori pentru un steag mic afisat in peluza. Avea o cruce celtica stilizata. Atat. Nici un mesaj, nici o scandare. De ce? Reguli. Care se aplica.
Si eu ma uit si ma ingrozesc cum Sosoaca urla despre Antonescu si Codreanu ca sunt eroi? Ma simt neputincios, ce sa fac, sa ies eu sa o pun la punct? Avem legi, despre asta e vorba. Si cineva a decis ca ar fi timpul sa le si aplice.
E suficient? Evident ca nu. Ne garanteaza ca va fi totul bine?
Dar poate invatam cu totii ceva din acest dezastru evitat pentru moment si nu vom mai repeta erorile. Atat.
Comentariu beton!12
Doamna Lasconi a demonstrat încă o dată că USR este un partid tânăr, neexperimentat și care se erodează din cauza orgoliilor individuale înainte să ajungă unde trebuie. Este trist pt că ar fi putut fi o alternativa dar acum au demonstrat că nu are rost sa le mai plângem de milă. Sic transit gloria mundi !
Eu am spus încă de aseară că Lasconi trebuie schimbată de USR. Ideal ar fi un candidat comun de dreapta, căruia să-i meargă mintea și să defileze spre Cotroceni.
Dacă rămâne Lasconi candidatul-speranță al dreptei, aș paria că președinte va fi candidatul PSD.
De aseară mi-a revenit speranța.Fii-mea mă bătea la cap să emigram imediat după ce ieșea cg. Mai rămânem…Sper să nu se repete toată nebunia rusească.
Și normal să te bucuri că în sfârșit CCR are bunul simț să aplice legea.
Cine nu invata nimic din greselile istoriei este condamnat sa le repete.
Ar fi bine sa fim un fel de „croitori electorali” adica analizam de 3 ori si votam o singura data.
Scriu și aici, m-am bucurat și am mai întâlnit aseară oameni care erau în aceeași stare ca mine, care în ultimele săptămâni au fost în stare de șoc cu stomacul ghem, în alertă și pregătind soluții de avarie, dar cu un pic de speranță că nu rămâne șampania aia nebăută. Frica asta n-am mai simțit-o de la revoluție și mineriade. Clar, legea trebuie respectată/aplicată adică nu ar mai trebui acceptate și protejate derapaje precum cele de la Tâncăbești și alte câteva organizații care antrenează copii sau tineri debusolați. Nu-mi cer scuze! 🤷
dap, văz că-s (aproape) singular, da’ ăsta e un blog liber, așa că vă invit să mă m.iți;
la ora cînd a venit bulina roșie de la biziday io plăteam taxa de pod la Ruse;
m-am bucurat? nope! primul gînd a fost că-s fetele singure acasă! și că începe răzmeriță! ai chid iu not!
am dat imediat un telefon și omul al cărui frate lucrează la trei litere mi-a zis că, sfătuit, de săptămîna trecută și-au luat bilete pentru state; pleacă joi!
apoi mi-am sunat nașul, pensionar de lux ( nu i se aplică oprobriul că a ieștit la 55, după peste 30 de ani de serviciu operativ); l-am întrebat același lucru: răzmeriță? care sunt scenariile din punctul lui de vedere? m-a mai liniștit, spunîndu-mi că este posibil, dar puțin probabil; oricum, dacă o fi să fie, suntem mîncați; efectivul undeva la 70%, din care 30% fete, deci…
fix cînd mă liniștisem cu răscoala și intram pe A0, a glăsuit marsel: bravos, națiune! ești deșteaptă! apoi a venit șleampăta (fostă a) noastră: hîî, hîî, nu mă mai aleeeeeg….!
ei bine, după aia, în cele 6 ore rămase de condus către casă, am început să raționez, cum mintea mea aia puțină; și am ajuns la concluzia că, da, putem răsufla ușurați, da’ motive de bucurie nu avem; știu, știu, sufletul petrecerii!
ce s-a întîmplat începînd de luni este doar amînarea unui dezastru anunțat; vedem dacă reușim chiar 4 ani; suveraniștii au primit nu apă ci un amazon la moară: sistemul! pentru că eu sunt convins că nu se va face nimic constructiv și profund reformator de către clasa politică în acești 4 ani, ceva care să schimbe percepția susținătorilor lui șoșo et co.
prin urmare, scuzați-mă dacă nu mă pot bucura!
o fi legală hotărîtea cecere-ului? poate, nu sunt jurist, nu mă pronunț! doar că din punctul meu de vedere, acela de cetățean cu drept de vot, este profund imorală, contradictorie cu cele anterioare (dar băieții sunt șaolini la asta) și confirmă teoria suveraniștilor cum că sistemul…
Comentariu beton!19
Când a venit decizia CCR știi care a fost primul meu gând după bucuria c-am scăpat de șobolan? Fuck, trebuie să-mi anulez încă o vacanță. 🙁
Da, trebuie să plecăm pe 15, și-am plătit deja niște mii de euro pe care nu mai aveam cum să-i recuperez. Dar n-aveam nici cel mai mic gând să plec, dacă se vota în următoarele două săptămâni, cum am crezut când am auzit decizia.
M-am liniștit când mi-am dat seama că votul va fi la anul.
Absolut corect. Motive de bucurie nu găsesc, doar s-a mai atenuat panica. În astea două săptămâni, am bocit ca atunci când căutam numele prietenilor mei pe listele victimelor de la Colectiv.
Am mai scris si ieri cat de tare ma bucur si ce usurata m-am simtit. De unde cu o seara inainte efectiv plangeam prin casa de neputinta incercand sa conving doi plecati, care nu se vor mai intoarce, cu frumosul – adica ii spuneam ca daca nu e pregatit sa lichideze magazinele din Italia si sa se intoarca la benzina de 1 leu si la apa vie- ori sa stea acasa ori sa isi invalideze votul, doar sa nu puna stampila pe nebun- ieri am dansat de bucurie prin casa. Si da, am decorat cu ghirlande si instalatii prin curte si coronita la usa siiii mai aveam sa le pun cate o beteala pisoilor.
Eu nu ii inteleg nici pe cei care se intreaba de ce acum? de ce nu ieri? In bula asta @Ligia scrie mereu cat timp ii ia sa se documenteze pentru cate o decizie. Si nu vorbea despre decizii care decid viitorul unei tari.
Cat despre doamna Lasconi, pe care as fi votat-o maine, i-am citit declaratia pe FB si nu mi-a venit sa cred. O reactie atat de nepotrivita, de neprofesionalista. Pe persoana fizica mai fac si eu cate un tantrum cand nu imi iese ceva – dar in situatia ei, cum sa faci asa ceva?
Noi tremuram de frica ca nu o sa se gaseasca macar un vot in plus pentru ea si ea vine si da cu piciorul la tot! Cu o reactie echilibrata si-ar fi pastrat , poate crescut, sanse mari si pentru alegerile din primavara. Cat de simplu era sa spuna doar „Traim un moment exceptional. Multumesc tuturor celor care m-au votat si care m-ar fi votat duminica. Ma voi stradui, pana in primavara, sa va conving ca merit increderea dvs.” Of!
Comentariu beton!15
Întru totul de acord, te iert că te-ai bucurat🤣🤣🤣. Fix la fel gândesc și eu, numa’ că nu cer scuze nimănui. Cât despre ieșirea lui Lasconi de aseară, tocmai ce convenisem că biata femeie nu e nici Tatcher, nici Merkel, nici Maia Sandu. Atât a putut! Normal că dacă i-a căzut pe cap o pălărie prea mare se simte frustrată când i-o ia CCR-ul. Și aici vorbesc de pălăria de prezidențiabil, la aia de președinte nici nu îndrăznesc să mă gândesc. Pe nevastă-mea a deranjat-o tonul, pe mine ideea. Și probabil că pe mulți i-a deranjat.
Concluzia este că decât să fi ieșit aseară la declarații mai bine-și băga un mărăcine in koor.
Zici tu că n-o vei mai vota. Un vechi proverb geto-dac zice că „Never say never!”. Dacă în urma repetării va ajunge în turul 2 cu Simion ce te faci, Vasilescule? Reformulez : ce ne facem? Atunci voi aștepta sfatul tău, nu de alta, dar deși ești mai coleric, ești mult mai obiectiv ca mine.
Sigur că după ieșirea de aseară șansele să se întâmple asta s-au diminuat semnificativ. Plus că dacă nici acum nu ajunge Ciolacu în turul 2 mi-e mie rușine de rușinea PSD-ului 😂.
În sfârșit, noi să fim sănătoși, că belele curg, doar trăim in România.
Iar despre anularea de ieri, nu știu dacă a fost cel mai fericit moment, dar trebuia să se întâmple, clar. Nu se putea să ne jucăm țara la ruletă așteptând turul 2. Plus că în cazul in care s-ar fi anulat alegerile si ar fi câștigat prăjitu’ ăla, atunci să fi văzut ieșiri în stradă. Și îmi e teamă să mă gândesc cine ar fi câștigat într-o confruntare între studenții de la Politehnică și studenții lui Sechila. Că ne putem gândi și la asta.
Concluzia: sigur că putea fi mai bine, dar ce ne făceam dacă era mai rău?
Exact la fel am gandit si dupa ce Lasconi s-a repezit ca ratza la muci sa faca pe democrata ofuscata ca i-a dat laptele-n foc. Romania? Duca-se dracului! Putea sa mai astepte si sa se inspirea de la D.Fritz. Sper sa gaseasca dreapta un candidat comun mai de doamne ajuta. Bolojan de exemplu. Si-asa nu poate fi PM.
Da’ de ce nu poate fi PM mister Bolojan?
Hai sa va zic „of-ul” meu in legatura cu alegerile parlamentare si prezidentiale. In primul rand am asteptat sa se finalizeze si valideze toate inscrierile apoi am luat fiecare candidat verificat. La parlamentare nu mi-a fost greu deoarece PNL avea echipa cea mai buna si competenta din judetul meu, Bihor, asa ca am mers pe mana lor. In schimb, la prezidentiale a fost greu, foarte greu. Dupa ce am trecut toti candidatii prin filtrul si verificarile mele (foarte simple si rudimentare – Google) am ajuns la concluzia ca oricat mi-as dori sa pot vota candidatul PNL (prin prisma parlamentarelor) nu pot face asta. Mi-am zis ca neavand cu cine sa votez mi-am spus ca va fi prima data cand nu o sa particip nesimtindu-ma reprezentat de niciunul dintre candidati. Totusi, spiritul civic nu m-a lasat in pace asa ca mi-am spus ca o sa merg si-o sa-mi anulez votul cu 2-3 stampile sau cat o tine tusul. Pana la urma, nu stiu de ce, dar m-am hotarat sa votez un singur candidat asa ca l-am ales pe Geoana – mi se parea cel mai prezidentiabil dintre toti. Totusi, urmarindu-i campania si cautand si citind mai multe informatii despre el m-a dezamagit. Atunci am ales-o pe Birchall pentru ca parea mai aproape de valorile mele dar, la o privire mai atenta m-a dezamagit si ea. Atunci mi-am zis pentru a 2a oara ca o sa-mi anulez votul neavand nici o alta optiune viabila. Iarasi n-am fost multumit de gandul meu si mi-am zis ca musai sa votez un singur candidat chiar daca n-are nici o sansa sa castige. L-a o privire mai atenta asupra candidatilor, am ales-o pe Alexandra pentru ca mi se parea o „milf-uță” faină si astfel mi-am trolat prietenii din jurul meu. Le-am zis ca macar sa avem un presedinte frumoasa care poate fura ochii lumii. Cu o saptamana inainte de alegeri mi-am dat seama ca, totusi, Simion are sanse destul de mari sa ajunga-n turul 2 asa ca trebuie combatut. M-am gandit ca doar „masinaria de vot” a PSD i-ar putea tine piept dar, n-aveam cum sa-i votez candidatul. C-o zi inainte de primul tur m-am hotarat s-o votez pe Lasconi ca, pana la urma, daca are noroc si iese poate-l pune prim-ministru pe Bolojan si am incredere in capacitatile omului. La exit poll m-am bucurat c-am facut alegerea buna (intr-o oarecare masura) dar, luni dimineata m-am ingrozit ca foarte multi romani. Am urmarit cu infrigurare rezultatele finale si m-am linistit un pic odata cu venirea lor. Totusi, desi Georgescu era o amenintare la adresa democratiei, in „piață” parea ca Lenuța nu are sanse prea mari sa ia turul 2 si mi-a fost frica pentru prima data in 35 de ani. Alianta partidelor pro europene imi dadea mici sperante si asteptam cu nerabdare turul 2 si sa se termine o data intr-un fel sau altul. Cand am aflat ca sunt sanse sa se anuleze alegerile aveam un mestec de ganduri si nici nu mai stiam ce vreau. Cand, in cele din urma, au anuntat ca se anuleaza am rasuflat usurat doar ca acum sper ca sa nu mai ajunga asemenea candidati pe lista. M-am simtit jignit dr declaratia Lenutei? Nu! Pentru ca e mai important ca am scapat de rusofil si de ce putea fi rau pentru tara noastra.
Ce-o sa votez data viitoare? Nu stiu! Sa vina candidatii!
P.S. Mamăăă, cat am scris!! Oare cati or sa citeasca „raspunsul” meu?
Comentariu beton!27
M-am bucurat cu aceeași măsură ca și a ta,in special pentru faptul că n-am fost obligați să alegem răul cel mai mic.Matematic,nu aveam din ce să credem că e mai bun unul sau celălalt.Dar dacă vrei, prietenește,ca om care te citește demult,îmi pare rău că ai ratat un eveniment minunat cu familia pentru unul de țară.Sună poate egoist să spun asta,dar e din suflet și foarte sincer.Eu,fecioară,nu prea știu dar nici nu vreau să mă ascund după deget in cele mai multe situații.
Oricum, sperăm că majoritatea a înțeles pe unde ne-a trecut glonțul tuturor și să învețe ce și pe cine să asculte de pe internet.
Lasconi nu doar c-a demonstrat că n-are simțul realității, fiindcă ar fi pierdut alegerile în mod zdrobitor; ea pare să nu fi înțeles nici în ceasul al 12-lea motivul pentru care a fost (și ar fi fost și mâine) votată de fapt.
De acord cu tot ce ai scris!
Eu nu știu ce sa zic. Totul e foarte dubios. Serviciile și Ficusu de la Cotroceni au dormit pana acum, nu au publicat nimic. CCR a zis o data ca e totul ok. Apoi ca nu prea mai e, dar ca se pronunța după turul 2, iar după o zi s-au trezit ca nu e ok sa candideze marioneta lui Putin. Mi se pare ca se joaca de-a uite alegerile, nu sunt alegerile. Și oricum CCR are aceeași credibilitate ca pesede, ca e instituția lor 😒 Deci pot înțelege orice varianta. Insa tot mi-e teama pt când vor fi iar alegeri, ca poate acum iese taica Simifuckingion. Și ce mare brânză s-a făcut? 😒 Dementu pe ruble multe ar fi trebuit exclus dinainte de turul 1 pentru ca a mințit ca porcu despre finanțarea campaniei lui și câte și mai câte mizerii a făcut și spus.
“Răsuflăm ușurați, dar nu ne bucuram”.
Ipocrizie.
Eu m-am bucurat, dar mai cu atenție și preocupare că mi-e că apar pe lista următoare tot aceeași, minus CG și fanii lui îl vor vota pe Simion cu aceeași ardoare în loc.
Pare că USR-ul continuă să aibă cei mai proști consilieri de campanie din țară. Lasconi mai bine tăcea sau livra un discurs arid de tipul „am luat la cunoștință, continuăm pe mai departe” decât să facă o criză de nervi.
Mă bucur pentru bucuria dumneavoastră așa cum mă bucur de a mea. Și aveți dreptate, Lasconi s-a purtat ca o țață. Ce sigură era că iese. Acum nu mai are chiar nicio șansă. Bine că am scăpat de șobolan.
Eu nu am curaj sa ma bucur, de fiecare data când ne-am bucurat ca am obținut ceva, următoarea chestie care ni s-a pregătit a fost si mai monstruoasa.
Iar daca personajul asta care pare o gluma proasta a ajuns pina la acest punct si nimeni n-a văzut sau nu a vrut sa vadă nimic, mai mult ca sigur ca următoarea operațiune va fi cu mult mai perfida si mai bine pregătită.
Lasconi e ca femeia din Biblie care preferă să fie tăiat copilul în două decât să îl lase celeilalte.
Trebuie scuturate si serviciile si niste „jurnalisti” care mancau cu polonicul.
Sa nu uit. Domnul Puie Monta o fi dormit bine ?
Ce sa zic; ma bucur ca s-au anulat alegerile astea, pentru ca deja ma luase o stare de anxietate oribila la gândul ca trebuie sa aleg între un nebun și o proastă. Lasconi nu s-a prins ca voturile pe care le-a primit au fost împotriva lui Simion și Ciolacu, nu pentru „talentele” ei.
Rămâne de văzut cine va candida, dacă se ia toată procedura de la 0. Și de data asta îl votez pe Diaconescu. Sper sa mai candideze.
Am simțit ușurare, dar nu bucurie adevărată. Cine știe ce candidat găsește „dreapta unita”? Iar dacă extremiștii îl scot iar pe Simion sau unul că Georgescu ( că sper că pe el nu-l mai lasă să candideze) sau cine știe pe cine de la naftalină, iar o să stam în tensiune. Mie mi se pare că singurii care nu au priceput nimic de aici sunt PSD și USR.
Și eu, m-am bucurat, în sfârșit am putut să respir. Pe madama, o mai votez la sfântul așteaptă. Așa de imbecilă să fie încât, să creadă că ar fi câștigat. Nu contează, sper să avem pe cine vota.
Absolut de acord, 100% cu tot ce ați scris.
Recunosc ca eu si destui ca mine pe care ii cunosc personal eram intr-un fel cu bagajele facute. Planul era ca pana e numit gunoiul ala rusofil presedinte sa pun lacatul pe usa apartamentului si sa fiu mutat. Desi as fi votat Lasconi, aveam o mare indoiala ca ar fi reusit sa iasa presedinte, asa ca discursul ei de ieri chiar nu are rost. De aceea consider ca ce s-a intamplat ieri este raul cel mai mic posibil. Unii comenteaza ca s-a dus democratia, eu zic ca nu, granitele sunt deschise, zboruri sunt o groaza din Otopeni, in magazine gasesti ce vrei. Ce am facut acum a fost sa ii dam 1-0 Rusiei, dar meciul se joaca, este important cum o vor gestiona de acum.
Asa ca da, eu am fost usurat si fericit, ieri dupa doua saptamani, am iesit din casa, am zambit, am baut un vin si am dormit bine.
Exact asta e si ideea. Sa fim fericiti si sa ne relaxam. E clar ca democratia e prea mult pentru noi, prea stresanta. Nu suntem acolo inca. BTW o spun fara urma de ironie, n-as vrea sa se inteleaga gresit. Si maica-mea si nevasta-mea erau foarte fericite ca s-a terminat stresul si lupta.
Inclin sa cred ca multi cetateni ar renunta de buna voie la alegeri. E stresul mare, nu stii cine iese si oricum noi suntem mult prea prosti ca sa stim ce e bine pentru noi, mai bine decid altii.
@MV la cum a pus tunurile presa pe CG, Lasconi iesea presedinte sigur. Ce mi s-a parut de porc a fost sintagma „stiam sigur ca o sa castig” … poate am eu un pitic pe creier dar nu halesc increzutii astia super siguri de ei. Din nou avea dreptate ca castiga (polymarket care a prognozat si victoria lui Trump, o dadea castigatoare undeva cu 57%) dar e de kkt sa o zici asa pe sleau pe tonul ala de „fuck u, as fi castigat”.
Ce ma sperie e cum ne bucuram ca am scapam de putinistul ala,ok de inteles, dar si clasa politica si noi comentatorii de pe bloguri nu ne intrebam ce se intampla cu oamenii care au votat CG in primul tur, gata ne-am intors fiecare la ale noastre?
Da, exact așa! Și mie mi s-a luat pâcla de pe creieri vineri la știrea cu anularea. In loc să muncesc trimiteam în bula mea poze și filmulețe de la mitingul Piața Universității de joi. Și da, chiar dacă am văzut multe discursuri mișto, tot îmi era frică, frică că tot nu iese Lasconi. Imi era groază de ziua de luni. De pe 24 nov seară mi se schimbase lumea, dormit prost, anxietate, citit obsesiv articole, privit știri, nu-mi reveneam, nu te puteai înțelege cu mine. Am fost cu copilul în Piața Universității joi seara deși aveam petrecere de Crăciun la firmă.
Da, acum mă simt în sfârșit om. Nu știu ce o mai fi, vedem la primăvară.
Până atunci, citez din Tudor Chirilă de la mitingul pro Europa „Toți știau”.
Și eu m-am bucurat.
Lasconi era supărată ca nu mai are șanse. Viața…
Pentru mine e mai important ca niciun mesia cu dungă roșie și prieten cu rușii sa nu ajungă sa mă reprezinte.
Sper din suflet să nu urce prea mult Simion.
Da, ma bucur de deznodamant.
Ceea ce ma sacaie este faptul ca rezultatul corect a fost urmarea unor interese particulare.
Si care se pot repeta daca interesele o cer, de data asta cu democratia si noi fraierii de partea gresita a sexului oral ! „Drumul spre iad e pavat cu bune intentii.”
Vreau sa aflu de ce s-a stat pe informatiile astea atat timp, de ce a trebuit sa ajungem aici cand Georgescu, Simion si Sosoaca trebuiau sa fie de mult in inchisoare sau macar cu sentinte cu suspendare dar fara dreptul de a fi alesi.
Pentru ca eu consider ca din toata telenovela asta de circa 10 zile democratia a iesit slabita iar romanii mai dezbinati ca niciodata, ambele situatii putand fi evitate usor. Din pacate cred ca doar am amanat cu maxim 4 ani venirea la putere a suveranistilor.
Eu daca ar fi sa aleg intre georgescu/simion/sosoaca/ciolacu si lasconi tot cu lasconi as vota. Altfel nu cred dar na, nimic nu e cert decat moartea si taxele !
Din fericire Romania inca este o tara in care ajungi in inchisoare numai daca incalci legea penala. Care ar fi incalcarile legislatiei la care te referi tu?
@alphas: Hai ca mentionez doar una: legea 107/2006 privind propaganda nazista.
Sunt publice toate pozitiile celor 3 mentionati de mine in aceasta privinta deci incalcarea legii nu e in discutie. Doar apatia si selectivitatea justitiei e.
In plus in cazul Sosoaca mai exista si ultraj, abuz in serviciu, etc.
Dar na, unii sunt mai presus de lege.
Pai daca afirmi ca incalcarea legii nu este in discutie, arata tu aici pe ce te bazezi cand faci o astfel de afirmatie. Adica cine, ce lege incalcalca si in ce fel. Dar concret, nu abureli, cum zic astia pe la TV-uri.
Daca o iei de baza pe Sosoaca, cam cea mai agitata din trupa asta, cat este ea de teatrala si de expansiva, femeia nu depaseste granitele libertatii de exprimare. Sigur, gura-i mare, urletele si tipetele-s cat cuprinde. Dar nici una din spusele ei din spatiul public (vazute de mine, evident) nu este nici propaganda fascista, nici xenofoba, nici rasista si nici macar ultraj. Doar dovezi ca femeia are corzi vocale strasnice si plamani bun. Cat despre abuz in serviciu, femeia nu are o functie executiva in stat, nici de decizie si nici de executie. Deci, neexercitand efectiv nici un serviciu public, evident ca nici abuz in serviciu nu poate savarsi.
Si vezi ca legea la care te referi tu (privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război) este de fapt OUG 31/2002 . Legea 107/2006 este una din multele legi ulterioare, prin care se aproba OUG 31/2002 ori se introduc modificari mai mari ori mai mici ale acesteia. Gasesti tot sirul aici: https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/202015
@ alphas: te pricepi la whatabout-ism ce sa zic. Ai dreptate, la TV sunt abureli, pe tiktok e adevarul !
Daca exista un sir de legi, oug sau decizii care modifica o lege si eu ti-am dat doar cea care stabileste ultima varianta in vigoare, tu vii si te dai destept ca duci discutia in alta parte.
Ti-am spus si cine si ce lege si cum. Dar probabil nu citesti si pricepi decat ce iti convine.
Ultraj a facut sosoaca in momentul in care a pus mana si i-a impins pe politisti, jandarmi si doctori care erau „in exercitiul functiunii”.
Luarile de cuvant prin care il elogiaza toti cei 3 mentionati de mine pe codreanu, nazistii, legionarii, in care neaga Holocaustul, etc. sunt publice. Ca nu se vrea sa fie dati in judecata e alta discutie. Faptele insa exista.
p.s. du-te fa salutul nazist in Germania daca tu crezi ca tot ce faci se incadreaza la libertatea de exprimare. Sau striga „Jos Putin, jos razboiul” in Piata Rosie.
Nu, nu ma dau destept. Doar ȘTIU. Chestie strict profesionala, de om care are portalul legislativ al MJ (https://legislatie.just.ro/) sus de tot, la bookmarks. Cum ziceam, temeiul legal al interzicerii organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război este OUG 31/2002. Prin Legea 107/2006, de care vorbesti tu, doar s-a aprobat și s-au facut niste modificari ale OUG 31/2002. Și nu, prin Legea 107/2006 nu s-a stabilit ultima varianta in vigoare a legii, cum zici tu. Pen’ca dupa legea 107 s-au mai facut câteva modificari (mai multe), ultimele fiind cele realizate prin Legea 157/2018.
In rest, chiar nu stiu la ce te referi. Nu am TikTok și nu am urmarit fenomenul CG pana in ultimele doua saptamani de dinainte de turul intai, cand cineva din familia extinsa mi-a zis ca ar vrea sa voteze CG și m-a facut curios. In naivitatea mea i-am zis ca rispeste votul. Stiu de CG de dinainte de 2010, din lumea asta a marilor guru nationali, gen Puric etc., pe care eu o consider extrem de periculoasa azi, cum au fost și stramosii lor in anii 1920-1930-1940. Și sunt și ingrijorat, mai ales ca institutiile statului nostru sunt azi destul de slabe și populate in procente din ce in ce mai mari pe an ce trece de incompetenti.
În rest, habar n-am avut ca madam Sosoaca chiar a pus mana și a impins politisti, jandarmi și doctori, acestia fiind in exercitiul functiunii. Nasoala treaba, daca este adevarat. Insa cand vorbesti de pedepse, trebuie sa mergem la definitia din codul penal IN VIGOARE AZI a ultrajului:
„(1) Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.
(2) Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.”
Daca citesti cu atentie, ai sa vezi ca impinsul se incadreaza la „lovire și alte violente”, care, conform CP, „se sancţionează cu PEDEAPSA PREVĂZUTĂ DE LEGE PENTRU ACEA INFRACŢIUNE, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime”. Numai ca, nasoala treaba, daca te duci la infractiuni, ai sa vezi ca impinsul care nu se lasa cu capete sparte, maini rupte etc. nu este sanctionat penal. Asta inseamna ca daca impingi un politist și asta este tot ce a patit omul, cea mai grava pedeapsa imaginabila ar fi maxim o amenda penala. Asta presupunand ca procurorul nu da NUP, cum s-ar intampla in 99,9% din cazuri.
Multi fac greseala ta cand vorbesc de ultraj și de pedepsirea lui. Adica uita ca din februarie 2014 a intrat in vigoare Noul Cod Penal, care este, dupa cum vezi mai sus, destul de indulgent cu infractiunile minore, ca ultrajul. Pentru ca, da, pana in 2014 ultrajul era pedepsit mult mai ferm. Art. 239 din Vechiul Cod Penal era clar și explicit:
„Lovirea sau orice acte de violență, săvârșite împotriva unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.”. Adica in vechiul cod penal daca il impingeai pe Nicu instalatorul și asta era tot, nu pateai nimic. Insa daca il impingeai pe Gicu militianul era nasol, ca faceai inchisoare. In noul cod penal Nicu instalatorul și Gicu politistul sunt cam pe picior de egalitate. Adica legea ii cam ia la misto pe amandoi.
In rest, habar nu am la ce te referi, cu elogierea lui Zelea Codreanu, a nazistilor și legionarilor și cu negarea Holocaustului de cei trei crai de la rasarit. Sorry, dar munca și viata mea privata nu prea imi lasa timp sa mai ajung și la astfel de informatii. Doar aglomeratia electorala și buimaceala teribila prin care trec colaboratorii mei (care au functii politico-dministrative si, deci, au fost in campanie electorala) in ultimele trei-patru saptamani mi-au lasat ceva timp sa mai citesc postari și comentarii din New Media și sa mai scriu și eu cate ceva, dar asta doar aici, la MV. Asa ca daca probele acuzatiilor tale exista și sunt publice, cum zici, da și tu cateva linkuri, sa ma lamuresc și eu in nestiinta mea.
Alphas fara suparare dar din nou o dai cotita.
Da, probabil ai dreptate in ceea ce priveste cuantumul si forma pedepsei. Te legi de forma si ignori fondul problemei. Si da, ai dreptate: parlamentarii, magistratii, politistii, membrii guvernului si ai CSM au fost doar pana in 2013 functionari publici dpdv al raspunderii penale. mea culpa.
Discutia era daca s-a incalcat legea si ar trebui judecati si pedepsiti sosoaca CG si simion.
De ce nu sunt trimise in judecata sau finalizate aceste incalcari repetate ale legii?
In general atitudinea „eu n-am auzit/vazut” nu e o scuza. Inainte sa afirmi ca nu s-a incalcat legea penala ai fi putut sa dai o cautare simpla pe net.
Ca fapt divers sosoaca a proferat si amenintari la adresa politistilor in diverse ocazii, a doctorilor care participau la campania de vaccinare ceea ce se incadreaza tot la ultraj. N-am mai stat sa caut cum se pedepseste.
Vrei link-uri. Una din ultimele „libertati de exprimare” ale sosoacai (https://adevarul.ro/politica/diana-sosoaca-declaratii-pro-legionare-si-2392862.html#google_vignette); cauta video-ul de la comemorarea lui codreanu, CG cu citate intregi din antonescu (https://www.youtube.com/watch?v=V0vuknyPx_8&themeRefresh=1) pe care il elogiaza impreuna cu codreanu, declaratii rasiste recente (https://adevarul.ro/politica/calin-georgescu-remarci-rasiste-la-adresa-sefului-2404882.html). Astea sunt doar din ultima luna insa sosoaca de ex are dosare vechi de cativa ani (https://romania.europalibera.org/a/parchetul-generalccr-refuz-dosare-penale-diana-sosoaca/33158349.html), dosare in care se tergiverseaza cauza.
Mi-a luat 1 minut ca nici eu nu am prea mult timp liber. Dar daca vrei, cauta si o sa gasesti ZECI de astfel de exemple. Unele poate se incadreaza si la tulburarea ordinii si linistii publice, poate la altceva. Ideea e ca ele exista si nu poti sa spui ca nu s-a incalcat legea.
Dar na, poate sunt eu idealist si e perfect legal sa ameninti persoane sau grupuri intregi pe motiv de rasa, convingeri politice, religioase sau orientare sexuala. Sau, mai probabil, in salile de tribunal din Romania se judeca in functie de cine e acuzatul sau/si cat a contribuit la fondul de pensii „privat” al judecatorilor ! Si de asta au luat extremistii cat au luat la alegeri, lumea s-a saturat sa vada ca legea e pentru unii muma si pentru altii ciuma.
La fel ca la doctori, nici cei din justitie nu prea isi scot ochii unul altuia decat daca „tradeaza” breasla.
Putin a avut de castigat din decizia CCR. Ei nu vor neaparat puerea, vor dezbinare, instabilitate si frica. Aici serviciile ar trebui sa isi faca treaba si sa aiba grija ca un astfel de scenariu sa nu ajunga sa se intample.
Daca ar vrea puterea in Romania, rusilor le-ar fi mai simplu sa plateasca un candidat care se da european si care sa o coteasca brusc spre Moscova dupa castigarea alegerilor.
Păi cumetrii zosolică și arhică scriu că fu călcată în picioare democrația. Pe cine iubim? Care bulă e aia corectă?
Zoso e pe muchie și mai bagă fin șurubelnița prin gard, 400+ comentarii nu cad din cer. Arhi are opiniile lui cu care nu e obligatoriu să fii întotdeauna de acord, știm că are o vârstă dar totuși nu a scris cu mâna lui în piatră tablele legii, cine nu e capabil să ajungă la o concluzie cât de cât solidă prin forțe proprii poate da cu banul.
Visează cai verzi pe pereți, cum ca ar fi câștigat. Maine mergeam la vot și o cota doar ca să fiu cu sufletul împăcat ca am făcut tot ce am putut sa nu iasă tembelul ala. Eu cred ca se teme ca data viitoare nu va întra in turul 2, de asta a reacționat asa .
Vorba lui Caragiale: Eu cu cine votez? …data viitoare
Pentru naivii care cred ca s-a obtinut si altceva decat o amanare:
“Wow, look at what’s happening in Romania! The Constitutional Court just canceled the first round of their presidential election. Another Soros/Marxist attempt at rigging the outcome & denying the will of the people. She’s going to lose, and they know it” (Donald Trump Jr.)
Despre asta eu aștept părerea celor care susțineau sus și tare că Trump e chiar contra Rusiei. O fi, și doar odrasla are creierii prăjiți, sau ceva de genul ăsta. Cot la cot cu trompetele magare cu același discurs pe tema alegerilor din România.
Pentru nostalgici, „Nea Nicu, săracu’, nu e rău, își bagă Leana coada în toate ”. Când îți faci idoli, refuzi să le accepți trădarea.
O sa fie un comentariu lung, asa ca, vorba englezului, urs cu mine.
LASCONI – nu e perfecta. Nu stie ce si cum sa zica. E OK. As alege de 1000 de ori un om care nu e chiar „prezidentiabil”, decat o canalie sau un corupt. Ca la prezidentialitate Calin nebunu’ ar fi dat clasa in stanga si in dreapta, dar ma gandesc ca nu prea il doream de presedinte. Nu?
Nici Zelenski nu parea stofa de presedinte si s-a dovedit cu mai multe coaie decat 99% dintre presedintii actuali.
Deci discutabil.
Avem destui pesedei care par ca au „stofa” si in afara de ciordit si rahaturi nu au facut nimic. De 35 de ani!
Asa ca, daca gasesc un candidat care nu e manjit, cu ala merg inainte.
Eu de pilda nu dau pe spate ca doamna Lasconi e cu 2 cruci la gat si ca ii tot da cu Dumnezeu. Noi nu suntem religiosi in familie, MA DERANJEAZA la maxim chestia asta pentru Dumnezeu nu are nicio treaba cu noi de pilda. Dar inteleg ca trebuie sa acopere o plaja larga de alegatori deci, chiar daca nu e ideala, nu e frumoasa ca Melania Trump si nici cu clasa ca raposata Elisabeta a II-a, o prefer unui zgubilitic scapat de la Balaceanca sau ostasului tarii recent publicat.
Zic ca e momentul sa nu mai cautam calul de dar in dinti si sa mergem pe candidati care par macar ca ar dori sa faca totusi ceva. Sau care nu sunt pe mana cu Putler, pentru ca in momentul asta dementul a fost implicat in joaca asta a noastra electorala pana la umeri.
Din nou … de ce o inteleg pana la urma pe doamna Lasconi (si pe multi care spun ca democratia a fost luata in ras ieri): in mod normal votul A FOST VALIDAT. Deci turul 1 cica era kosher. Apoi ostasii pesedei au vrut renumarare. S-a facut, nu le-a iesit nici aia.
De inteles deci ca femeia asta s-a pus serios pe ganduri ca da, e de lucru de vineri incepand (ca votul diasporei a inceput vineri). Diasporezii AU INCEPUT deja sa voteze turul 2, cand e dintr-o data stop joc.
Apai nici asta nu e complet kosher, dar probabil ca de undeva de „sus” (si nu ajungem la Bunutu’ desi toti politicienii il au in gura) s-au gandit ca romanii sunt atat de tampiti incat sa aleaga marioneta lui Putler. Pentru ca, spre rusinea noastra, in loc ca diaspora sa mearga si la vot spre vest (asa cum au facut-o, ca nu cred ca emigreaza oamenii in Rusia sau China), asa cum au facut moldovenii la limita, au votat cu 2 maini un descreierat pro-Rusia. Adica, vorba ceea, whattafac?
Pentru ca se pare ca suntem o natie de tantalai (pe langa alte calitati: misoginism, homofobie etc.), undeva s-a inchis circuitul mental si s-a considerat ca trebuie sa ne salveze cineva de noi insine. Ca altfel de luni incepeam din nou cursurile intensive de rusa.
Avem marele noroc ca suntem unde suntem pe mututa asta de harta europeana si nu-si permit „puterile” sa aiba inca o Belorusia langa Ucraina. Pentru ca sunt si ei constienti ca, daca pica zona asta, Putler se opreste doar pe malul Atlanticului.
In orice tara normala, in orele alea cand mesia de rit nou a crescut in voturi ca si calul lui fat-frumos dupa ce a halit jaratic, se luau masuri. Se interzicea gunoiul ala de tik-tok, se facea totusi ceva, ca prea batea la ochi. Dar a trebuit sa vina UE sa zica „babaeti, vezi ca pute tiktok-ul” si probabil marele licurici sa opreasca circoteca dupa 2 saptamani.
Suntem de rasul curcilor.
Si noi stam in bula noastra de perfecti si asteptam presedintele neprihanit. Ei bine, a fost unu’ fara pacat si nu a prins batranetile. Hai sa ne adunam creierii la loc, sa ne alegem un om care ne reprezinta macar ca si directie politica si idei in general (ca e femeie sau cal, ca vorbeste de Allah sau de Dumnezeu, ca e pro sau anti gay chiar nu conteaza).
Si sa fim constanti.
Ca noi ne dadeam cu curu’ de pamant ca doamna Lasconi e asa si pe dincolo si astia erau cat pe ce sa ne aduca in anii 80.
Voi bloggerii cu voce. Influencerii pe social media cu „vad” si creieri in cap: NU VA OPRITI. Nu va descurajati. Faptul ca ati fost vocali a salvat probabil situatia (in special la final de tur 1). Deschideti minti, faceti oamenii sa gandesca mai departe decat „ala nu are basca”.
Vin niste luni nasoale. Ca Putler e ca o hidra, ii tai un cap si-i cresc 3. NU s-a oprit. Nu am castigat razboiul. Dar macar nu ne-am dus dracului (inca).
Capul sus, tovarasi, hai sa ne pregatim de alegeri 😀
Comentariu beton!13
A fost un moment de liniste si o gura de aer.
Deja lupta trece la alt nivel si asta deja vedeti
NU stiam ca exista RADIOCAMARAD.RO …. 5 minute daca ascultati vi se ridica parul in cap .
Chiar vin timpuri grele !
Muci m-am făcut de fericire
Lasconi, singura nemânjită dintre candidați, singura curată. Singura cu bune intenții.. Dar romanul uită repede când își vede sacii-n căruță. Ne-ar fi salvat la greu, dar nu e bună la bine. Ea nu poate să se înconjoare de consilieri, Gegescu ar fi putut, pentru el ar fi fost soluția in ignoranța lui, dar pentru ea nu acceptați… Ea are in spate oameni de valoare, o să-i dibuiască. Drumul ăsta a format-o, i-a dat de gândit, i-a răspuns la întrebări. Eu am încredere în ea. Macron a făcut vreo 10 prostii mari, și tot l-am votat.
A dat Bărbosul și ne-a scăpat și de ea, și de Georgescu.