Articol scris de Iulia.

Știu că ați venit aici azi, așteptându-vă la ceva nostim sau tembel, ceva care să vă mai descrețească frunțile și să vă facă să vă gândiți la altceva decât la grozăvia care se petrece zilele astea aici. Însă nu pot. Îmi pare rău, iar dacă aveați chef de hăhăială, puteți închide încă de acum pagina, că azi nu prea văd motive de râs.

Zicea cineva, pe undeva, pe interneți, zilele astea, că frica e un lucru bun. Că ne ajută să supraviețuim, să ne ferim de pericole. O fi, nu zic nu. Că până la urmă, există și vorba aia cu “frica păzește pepenii”.

Dar parcă nu aș vrea să trăiesc de-acum încolo cu ea, cu Frica-n sân, în casă, în familie, pe stradă. Nu aș vrea pentru copilul meu și copiii voștri să crească într-o țară în care să le fie teamă să spună ce gândesc, ori să fie nevoiți să se căciulească în fața vreunui funcționar mărunt, mânuitor de sceptru albastru BIC, pentru a putea ieși din țară.

Aș vrea să fiu mai vehementă și mai înverșunată, dar nu mai pot. M-au secătuit de puteri zilele astea. Și în plus, am realizat, încă o dată, că înverșunarea nu duce la nimic bun.

Aș putea, desigur, să mă apuc să arunc în stânga și-n dreapta cu “Huo! Mue Georgescu! Jos putiniștii!” și altele asemenea. Și probabil ați fi de acord cu mine, în mare majoritate. Însă nu are sens. Vă propun în schimb altceva.

Haideți să facem un pas în spate. Să tragem adânc aer în piept și să încercăm, pentru o clipă doar, să nu-i mai privim cu ură, dispreț și superioritate pe cei care l-au votat pe CG.

Haideți să încercăm să-i înțelegem. Pentru că sunt convinsă că mulți dintre ei vă sunt apropiați – familie, prieteni, colegi de serviciu, vecini. Și oricât de noaptea minții vi s-ar părea că oamenii ăștia de lângă voi, care, vorba aia, “păreau normali”, l-au votat pe omul ăsta, să știți că nu e chiar atât de surprinzător.

Sigur, alegerile sunt o chestie importantă. Dar când? O dată la nush câți ani, când, timp de câteva săptămâni, toată media – fie ea tradițională sau online – vuiește de catidanți, polemici, dezbateri și slogane.

Și mergem, și votăm, mai mulți ori, mai degrabă, mai puțini, fiecare cum ne dictează mintea, conștiința, facebook-ul, tiktokul, ori ginerele.

Ș-apoi? Ș-apoi… nimic. Nimic. Absolut nimic. Votul trece, așa cum a și venit, iar viețile noastre își văd de cursul lor, că mâine vine și dacă avem și dacă n-avem președinte.

De 35 de ani, lucrurile se repetă cu aceeași obstinație seacă și abulică.

Ne agităm oleacă, apoi votăm, ș-apoi nimic. Că EI rămân tot acolo, sus, la condei, iar NOI… pulimea, cum ar zice nașul lu’ fi-miu, noi tot aici, în glod.

Păi da, o să îmi ziceți, dar ne-o merităm. Ne-am făcut-o cu mâna noastră. Cu nemersul nostru la vot, fincă eram pe pârtie la Clăbucet, ori în city-break la Milano, ori la socri, la tăiat porcul.

Ei, dar știți ceva? Așa cum nouă ne e acum frică de faptul că ne va călca pe gât bocancul sovietic, că nu vom mai putea ieși din țară, că ne va fi teamă să spunem ce gândim, ori că iar ne vom uita în vitrinele frigorifice și nu vom vedea decât adidași de porc și frații Petreuș, și LOR le e frică.

Lor, celor care l-au votat pe cel al cărui nume nu-l voi numi.

Nu știu dacă ați văzut clipul ăsta, dar rogu-vă, luați-vă 8 minute din viață și uitați-vă, vă aștept aici.

Gata? Acum înțelegeți despre ce vorbesc? Sigur, probabil că frica lor nu e că nu vor mai putea pleca în city-break, sau că nu vor mai găsi Jordani în magazine, pentru ăla micu.

Lor cel mai probabil le e mai frică de NIMIC. De nimicul ăla inexpugnabil, care continuă de fiecare dată, după fiecare set de alegeri. De nimicul ăla în care se transformă toate promisiunile electorale și planurile de țară, de mai bine și de prosperitate, de 35 de ani încoace.

Pentru că știți ce e mai puternic decât frica? Foamea. Foamea bate frica la curul gol. Iar când ți-e frică de faptul că IAR vei suferi de foame, ești dispus să crezi pe oricine îți promite ALTCEVA.

Oricât de halucinant, ireal, improbabil sau ilogic ar fi acel ALTCEVA, măcar e ALTCEVA.

Pentru că e ceva care îți mai domolește frica. Îți spune despre România cea grozavă, despre patriotism, putere, respect, căcaturi care nu vor folosi, firește, niciodată, la nimic. Însă te fac să mai uiți de frică. De frica zilei de mâine.

Dezinformare? Manipulare? Demență? Desigur. Toate astea la un loc, și încă ceva în plus.

Dar toate astea nu mai contează acum. Cine și-a luat deja deciziile și le-a luat și-s bune luate. N-o să le schimbați părerea celor care l-au votat deja, scoateți-vă asta din cap.

Însă poate puteți determina măcar un singur om să se informeze și să meargă la vot. Să renunțe la sentimentul de lehamite, la frica de NIMIC și să meargă să voteze.

Să voteze, de data asta poate nu PENTRU ceva, ci ÎMPOTRIVA ceva. Împotriva fricii de istoria care s-ar putea repeta.

Da, știu, și NIMICUL ăla care se întâmplă după fiecare set de alegeri e tot istorie care se repetă, dar vă jur că mi-e mai puțin frică de istoria asta, decât de alternativa care ne-ar aștepta dacă EI vor fi mai mulți la urne decât NOI.

Vă rog din suflet, votați cu mintea. Votați cu rațiunea, nu cu îndârjirea, cu ura și extremismul. Chiar dacă rațiunea, în momentul ăsta, nu pare a fi cea mai ascuțită unealtă din șopron.

Pentru că alternativa e mai înspăimântătoare.